Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52022AP0241

    P9_TA(2022)0241 Instrumentul pentru achiziții publice internaționale ***I Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 9 iunie 2022 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind accesul bunurilor și al serviciilor din țări terțe pe piața internă a achizițiilor publice a Uniunii și procedurile de sprijinire a negocierilor referitoare la accesul bunurilor și al serviciilor din Uniune pe piețele achizițiilor publice din țări terțe (COM(2016)0034 – C9-0018/2016 – 2012/0060(COD)) P9_TC1-COD(2012)0060 Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 9 iunie 2022 în vederea adoptării Regulamentului (UE) 2022/… al Parlamentului European și al Consiliului privind accesul operatorilor economici, al bunurilor și al serviciilor din țări terțe pe piețele de achiziții publice și de concesiuni din Uniune și procedurile de sprijinire a negocierilor referitoare la accesul operatorilor economici, al bunurilor și al serviciilor din Uniune pe piețele de achiziții publice și de concesiuni din țări terțe (Instrumentul pentru achiziții publice internaționale – IPI)

    JO C 493, 27.12.2022, p. 332–334 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
    JO C 493, 27.12.2022, p. 307–309 (GA)

    27.12.2022   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 493/332


    P9_TA(2022)0241

    Instrumentul pentru achiziții publice internaționale ***I

    Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 9 iunie 2022 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind accesul bunurilor și al serviciilor din țări terțe pe piața internă a achizițiilor publice a Uniunii și procedurile de sprijinire a negocierilor referitoare la accesul bunurilor și al serviciilor din Uniune pe piețele achizițiilor publice din țări terțe (COM(2016)0034 – C9-0018/2016 – 2012/0060(COD))

    (Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

    (2022/C 493/26)

    Parlamentul European,

    având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2012)0124) și propunerea modificată (COM(2016)0034),

    având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 207 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C9-0018/2016),

    având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 27 aprilie 2016 (1),

    după consultarea Comitetului Regiunilor,

    având în vedere acordul provizoriu aprobat de comisia competentă în temeiul articolului 74 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură și angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 30 martie 2022, de a aproba poziția Parlamentului în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere articolele 59 și 60 din Regulamentul său de procedură,

    având în vedere raportul Comisiei pentru comerț internațional (A7-0454/2013),

    având în vedere decizia Conferinței președinților din 16 octombrie 2019 privind chestiunile pendinte din cea de-a opta legislatură a Parlamentului,

    având în vedere avizul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor,

    având în vedere scrisoarea Comisiei pentru afaceri juridice,

    având în vedere al doilea raport al Comisiei pentru comerț internațional (A9-0337/2021),

    1.

    adoptă poziția sa în primă lectură prezentată în continuare (2);

    2.

    aprobă declarația comună a Parlamentului European și a Consiliului anexată la prezenta rezoluție, care va fi publicată în seria L a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, împreună actul legislativ final;

    3.

    ia act de declarațiile Comisiei anexate la prezenta rezoluție; o declarație referitoare la examinarea Regulamentului privind Instrumentul pentru achiziții publice internaționale, care va fi publicată în seria L a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, împreună cu actul legislativ final, și o declarație privind competența exclusivă, care va fi publicată în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene;

    4.

    solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care își înlocuiește, își modifică în mod substanțial sau intenționează să-și modifice în mod substanțial propunerea;

    5.

    încredințează Președintei sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

    (1)  JO C 264, 20.7.2016, p. 110.

    (2)  Prezenta poziție înlocuiește amendamentele adoptate la 14.12.2021 (Texte adoptate P9_TA(2021)0497).


    P9_TC1-COD(2012)0060

    Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 9 iunie 2022 în vederea adoptării Regulamentului (UE) 2022/… al Parlamentului European și al Consiliului privind accesul operatorilor economici, al bunurilor și al serviciilor din țări terțe pe piețele de achiziții publice și de concesiuni din Uniune și procedurile de sprijinire a negocierilor referitoare la accesul operatorilor economici, al bunurilor și al serviciilor din Uniune pe piețele de achiziții publice și de concesiuni din țări terțe (Instrumentul pentru achiziții publice internaționale – IPI)

    (Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) 2022/1031.)


    ANEXĂ LA REZOLUȚIA LEGISLATIVĂ

    DECLARAȚIA COMUNĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI CU PRIVIRE LA REGULAMENTUL (UE) 2022/1031 (1)

    Parlamentul European și Consiliul recunosc că normele privind comitologia convenite în cadrul acestui instrument nu aduc atingere rezultatului altor negocieri legislative în curs sau viitoare și nu trebuie considerate drept precedent pentru alte dosare legislative.

    DECLARAȚIA COMISIEI REFERITOARE LA EXAMINAREA REGULAMENTULUI PRIVIND INSTRUMENTUL PENTRU ACHIZIȚII PUBLICE INTERNAȚIONALE (REGULAMENTUL (UE) 2022/1031)

    Atunci când efectuează o examinare a domeniului de aplicare, a funcționării și a eficienței Regulamentului (UE) 2022/1031, în conformitate cu articolul 14 din acesta, Comisia va examina și necesitatea de a excepta de la aplicarea regulamentului oricare dintre țările în curs de dezvoltare care beneficiază de regimul general menționat la articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 978/2012 și, în special, care beneficiază de regimul special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe, astfel cum este definit la articolul 9 din Regulamentul (UE) nr. 978/2012. În cadrul examinării, Comisia va acorda o atenție deosebită sectoarelor care sunt considerate strategice în ceea ce privește achizițiile publice din UE.

    DECLARAȚIA COMISIEI PRIVIND COMPETENȚA EXCLUSIVĂ CU PRIVIRE LA REGULAMENTUL (UE) 2022/1031

    Astfel cum s-a confirmat în Avizul 2/15 al Curții de Justiție, participarea operatorilor economici, a bunurilor și a serviciilor din țări terțe la procedurile de achiziții publice ale Uniunii intră în domeniul de aplicare al politicii comerciale comune pentru care, astfel cum se menționează în mod explicit la articolul 3 alineatul (1) litera (e) din TFUE, Uniunea are competență exclusivă. Prin urmare, statele membre și autoritățile contractante și entitățile contractante ale acestora nu adoptă sau mențin măsuri legislative sau alte măsuri general aplicabile care reglementează accesul operatorilor economici, al bunurilor și al serviciilor din țări terțe dincolo de cele aplicate în conformitate cu prezentul regulament și cu alte acte legislative ale Uniunii.


    (1)  Regulamentul (UE) 2022/1031 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iunie 2022 privind accesul operatorilor economici, al bunurilor și al serviciilor din țări terțe pe piețele de achiziții publice și de concesiuni din Uniune și procedurile de sprijinire a negocierilor referitoare la accesul operatorilor economici, al bunurilor și al serviciilor din Uniune pe piețele de achiziții publice și de concesiuni din țări terțe (Instrumentul pentru achiziții publice internaționale – IPI) (JO L 173, 30.6.2022, p. 1).


    Top