Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52021XC0729(01)

    Aviz de deschidere a unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor antidumping aplicabile importurilor de aspartam originar din Republica Populară Chineză 2021/C 303/09

    C/2021/5496

    JO C 303, 29.7.2021, p. 12–22 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    29.7.2021   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 303/12


    Aviz de deschidere a unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor antidumping aplicabile importurilor de aspartam originar din Republica Populară Chineză

    (2021/C 303/09)

    În urma publicării avizului de expirare iminentă (1) a măsurilor antidumping în vigoare la importurile de aspartam originar din Republica Populară Chineză, Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a primit o cerere de reexaminare în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (2) (denumit în continuare „regulamentul de bază”).

    1.   Cererea de reexaminare

    Cererea a fost depusă la 26 aprilie 2021 de HSWT France S.A.S. („HSWT”), (denumit în continuare „solicitantul”), unicul producător din Uniune, care reprezintă 100 % din producția totală de aspartam a Uniunii.

    O versiune a cererii accesibilă publicului și analiza gradului de susținere a cererii de către producătorii din Uniune sunt disponibile în dosarul destinat consultării de către părțile interesate. Punctul 5.6 din prezentul aviz oferă informații privind accesul părților interesate la dosar.

    2.   Produsul care face obiectul reexaminării

    Produsul care face obiectul prezentei reexaminări este aspartamul [ester N-L-α-Aspartil-L-fenilalanină-1-metil, ester 3-amino-N-(α-carbometoxi-fenetil)-acid succinamic-N-metil], CAS RN 22839-47-0, încadrat în prezent la codul NC ex 2924 29 70 (codul TARIC 2924297005) (denumit în continuare „produsul care face obiectul reexaminării”). Codurile NC și TARIC sunt menționate numai cu titlu informativ.

    3.   Măsurile existente

    Măsurile aflate în prezent în vigoare constau într-o taxă antidumping definitivă instituită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1247 al Comisiei (3).

    4.   Motivele reexaminării

    Cererea se bazează pe faptul că expirarea măsurilor ar avea ca efect probabil continuarea dumpingului și reapariția prejudiciului cauzat industriei din Uniune.

    4.1.    Afirmația privind probabilitatea continuării dumpingului

    Solicitantul a susținut că nu este adecvat să se folosească prețurile și costurile interne din RPC, din cauza existenței unor distorsiuni semnificative în sensul articolului 2 alineatul (6a) litera (b) din regulamentul de bază.

    Pentru a-și susține afirmațiile privind distorsiunile semnificative, solicitantul s-a bazat pe „Documentul de lucru al serviciilor Comisiei privind distorsiunile semnificative din economia RPC” din data de 20 decembrie 2017 (denumit în continuare „raportul Comisiei”). În special, solicitantul a susținut că producția și vânzarea produsului care face obiectul reexaminării pot fi afectate de factorii menționați, printre altele, în partea III, „Distorsiunile din sectoarele selectate”, secțiunea 16 „Sectorul chimic” din raport.

    În plus, solicitantul a făcut trimitere la cel de al 13-lea Plan cincinal național chinez, cel de al 13-lea Plan cincinal pentru industria chimică și petrochimică (2016-2020), inițiativa „Made in China 2025”, Planul de dezvoltare a industriei ușoare (2006-2020) și la concluziile mai multor anchete ale UE și SUA cu privire la prețurile practicate în sectorul chimic din China.

    Raportul Comisiei este disponibil în dosarul destinat consultării de către părțile interesate și pe site-ul web al DG Comerț (4).

    Ținând cont de informațiile disponibile, Comisia consideră că există elemente de probă suficiente în temeiul articolului 5 alineatul (9) din regulamentul de bază pentru a demonstra că, din cauza distorsiunilor semnificative care afectează prețurile și costurile, utilizarea prețurilor și a costurilor de pe piața internă a RPC este inadecvată, justificând astfel deschiderea unei anchete în baza articolului 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază.

    Prin urmare, având în vedere articolul 2 alineatul (6a) litera (a) din regulamentul de bază, afirmația privind continuarea dumpingului se bazează pe compararea unei valori normale construite pe baza unor costuri de producție și de vânzare care reflectă prețurile nedistorsionate sau a unor valori de referință dintr-o țară reprezentativă adecvată cu prețul de export (la nivel franco fabrică) al produsului care face obiectul reexaminării provenit din RPC atunci când este vândut la export către Uniune. Marja de dumping calculată în acest mod pentru RPC este semnificativă.

    4.2.    Afirmația privind probabilitatea continuării sau reapariției prejudiciului

    Solicitantul afirmă că există posibilitatea ca prejudiciul să reapară. În acest sens, solicitantul a furnizat suficiente elemente de probă conform cărora, dacă s-ar permite expirarea măsurilor, este probabil că nivelul actual al importurilor în Uniune de produs care face obiectul reexaminării provenind din țara în cauză ar crește, din cauza capacității neutilizate din Republica Populară Chineză și a atractivității pieței Uniunii.

    Solicitantul afirmă, în cele din urmă, că înlăturarea prejudiciului s-a datorat în principal existenței măsurilor și că, în cazul în care s-ar permite expirarea măsurilor, reapariția unor importuri substanțiale la prețuri de dumping provenite din țara în cauză ar putea avea ca efect reapariția prejudiciului pentru industria din Uniune.

    5.   Procedura

    Întrucât a stabilit, în urma consultării comitetului înființat prin articolul 15 alineatul (1) din regulamentul de bază, că există suficiente elemente de probă privind probabilitatea de apariție a dumpingului și a prejudiciului care să justifice deschiderea unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor, Comisia deschide, prin prezentul aviz, o reexaminare în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază.

    Reexaminarea în perspectiva expirării măsurilor va stabili dacă expirarea măsurilor ar putea conduce la continuarea sau la reapariția dumpingului în ceea ce privește produsul care face obiectul reexaminării originar din țara în cauză, precum și la continuarea sau reapariția prejudiciului pentru industria din Uniune.

    Regulamentul (UE) 2018/825 al Parlamentului European și al Consiliului (pachetul de modernizare a instrumentelor de apărare comercială) (5), care a intrat în vigoare la 8 iunie 2018, a introdus, printre altele, câteva modificări ale calendarului și ale termenelor aplicabile anterior în cadrul procedurilor antidumping. Prin urmare, Comisia invită părțile interesate să respecte etapele procedurale și termenele prevăzute în prezentul aviz, precum și în viitoarele comunicări ale Comisiei.

    De asemenea, Comisia atrage atenția părților asupra faptului că, în urma epidemiei de COVID-19 (6), a fost publicat un aviz privind consecințele epidemiei de COVID-19 asupra anchetelor antidumping și antisubvenții, care ar putea fi aplicabile prezentei proceduri.

    5.1.    Perioada anchetei de reexaminare și perioada examinată

    Ancheta privind continuarea sau reapariția dumpingului va acoperi perioada cuprinsă între 1 iulie 2020 și 30 iunie 2021 (denumită în continuare „perioada anchetei de reexaminare”). Examinarea tendințelor relevante pentru evaluarea probabilității unei continuări sau a unei reapariții a prejudiciului va acoperi perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2018 și sfârșitul perioadei anchetei de reexaminare (denumită în continuare „perioada examinată”).

    5.2.    Observații privind cererea și deschiderea anchetei

    Toate părțile interesate sunt invitate să își facă cunoscute punctele de vedere cu privire la factorii de producție și codurile Sistemului armonizat (SA) furnizate în cerere (7), în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (8).

    Toate părțile interesate care doresc să prezinte observații cu privire la cerere (inclusiv privind aspectele referitoare la prejudiciu și la legătura de cauzalitate) sau la orice aspecte referitoare la deschiderea anchetei (inclusiv gradul de susținere a cererii) trebuie să le prezinte în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz.

    Orice cerere de audiere în legătură cu deschiderea anchetei trebuie să fie depusă în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz.

    5.3.    Procedura de stabilire a probabilității continuării sau reapariției dumpingului

    În cadrul unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor, Comisia examinează exporturile realizate către Uniune în perioada anchetei de reexaminare și, fără a ține seama de exporturile către Uniune, analizează dacă, în cazul în care ar expira măsurile, situația societăților care produc și vând produsul care face obiectul reexaminării în țara în cauză este de așa natură încât ar fi probabilă continuarea sau reapariția exporturilor la prețuri de dumping către Uniune.

    Prin urmare, toți producătorii (9) produsului care face obiectul reexaminării din țara în cauză, indiferent dacă au exportat sau nu produsul care face obiectul reexaminării către Uniune în perioada anchetei de reexaminare, inclusiv cei care nu au cooperat la ancheta care a condus la instituirea măsurilor în vigoare, sunt invitați să participe la ancheta Comisiei.

    5.3.1.   Anchetarea producătorilor din țara în cauză

    Având în vedere numărul potențial mare de producători din țara în cauză care sunt implicați în prezenta reexaminare efectuată în perspectiva expirării măsurilor și pentru a finaliza ancheta în termenele prevăzute, Comisia poate limita la un număr rezonabil producătorii care urmează să fie anchetați, prin selectarea unui eșantion (acest proces este cunoscut și ca „eșantionare”). Eșantionarea se va efectua în conformitate cu articolul 17 din regulamentul de bază.

    Pentru a permite Comisiei să decidă dacă eșantionarea este necesară și, în caz afirmativ, să selecteze un eșantion, toți producătorii sau reprezentanții care acționează în numele acestora – inclusiv cei care nu au cooperat la ancheta ce a condus la instituirea măsurilor care fac obiectul prezentei reexaminări – sunt invitați, prin prezentul aviz, să transmită Comisiei informațiile cu privire la societățile lor, în termen de 7 zile de la data publicării prezentului aviz. Aceste informații trebuie furnizate prin intermediul TRON.tdi la următoarea adresă: https://tron.trade.ec.europa.eu/tron/tdi/form/R742_SAMPLING_FORM_FOR_EXPORTING_PRODUCER. Informațiile privind accesul la Tron pot fi găsite la punctele 5.6 și 5.9 de mai jos.

    Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare pentru selectarea eșantionului de producători din țara în cauză, Comisia va contacta, de asemenea, autoritățile din țara în cauză și poate contacta orice asociație de producători cunoscută din țara în cauză.

    Dacă este necesar să se constituie un eșantion, producătorii vor fi selectați pe baza celui mai mare volum reprezentativ de producție, de vânzări sau de exporturi care poate fi examinat în mod rezonabil în timpul aflat la dispoziție. Comisia va informa toți producătorii cunoscuți din țara în cauză, autoritățile țării în cauză și asociațiile de producători din țara în cauză, prin intermediul autorităților din țara în cauză, dacă este cazul, cu privire la societățile selectate pentru a fi incluse în eșantion.

    De îndată ce Comisia va fi primit informațiile necesare pentru a selecta un eșantion de producători, ea va informa părțile interesate cu privire la decizia sa de a le include sau nu în eșantion. Producătorii incluși în eșantion vor trebui să transmită un chestionar completat în termen de 30 de zile de la data notificării deciziei includerii lor în eșantion, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

    Comisia va adăuga o notă la dosarul destinat consultării de către părțile interesate care va reflecta selectarea eșantionului. Eventualele observații cu privire la selectarea eșantionului trebuie să fie primite în termen de 3 zile de la data notificării deciziei privind eșantionul.

    O copie a chestionarului destinat producătorilor din țara în cauză este inclusă în dosarul destinat consultării de către părțile interesate și este disponibilă pe site-ul web al DG Comerț https://trade.ec.europa.eu/tdi/case_details.cfm?id=2533.

    De asemenea, chestionarul va fi pus la dispoziția oricărei asociații de producători cunoscute și a autorităților din țara respectivă.

    Fără a aduce atingere posibilei aplicări a articolului 18 din regulamentul de bază, societățile care au fost de acord cu eventuala lor includere în eșantion, dar care nu sunt selectate pentru a face parte din acesta, vor fi considerate a fi cooperante (denumite în continuare „producători cooperanți neincluși în eșantion”).

    5.3.2.   Procedura suplimentară privind țara în cauză care face obiectul unor distorsiuni semnificative

    În conformitate cu dispozițiile prezentului aviz, toate părțile interesate sunt invitate să își prezinte punctele de vedere, să transmită informații și să furnizeze elemente de probă privind aplicarea articolului 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază. Cu excepția cazului în care se prevede altfel, informațiile respective și elementele de probă în sprijinul acestora trebuie să parvină Comisiei în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz.

    În temeiul articolului 2 alineatul (6a) litera (e), la scurt timp după deschiderea anchetei, prin intermediul unei note adăugate la dosarul destinat consultării de către părțile interesate, Comisia va informa părțile implicate în anchetă în ceea ce privește sursele relevante de care intenționează să se folosească în scopul stabilirii valorii normale din RPC în temeiul articolului 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază. Aceasta va include toate sursele, inclusiv selectarea, dacă este cazul, a unei țări terțe reprezentative adecvate. Părțile implicate în anchetă au la dispoziție, pentru a prezenta comentarii, 10 zile de la data adăugării notei respective la dosarul în cauză.

    Potrivit informațiilor de care dispune Comisia, Thailanda este o posibilă țară terță reprezentativă pentru RPC în acest caz. În scopul selectării finale a țării terțe reprezentative adecvate, Comisia va examina dacă există țări cu un nivel de dezvoltare economică asemănător celui din RPC, în care să existe producție și vânzări ale produsului ce face obiectul reexaminării și în care datele relevante să fie ușor accesibile. În cazul în care există mai multe astfel de țări, se va acorda preferință, dacă este cazul, țărilor cu un nivel adecvat de protecție socială și a mediului.

    În ceea ce privește sursele relevante, Comisia invită toți producătorii din RPC să furnizeze informații cu privire la materialele (brute și prelucrate) și energia utilizate la fabricarea produsului care face obiectul reexaminării în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz. Aceste informații trebuie furnizate prin intermediul TRON.tdi la următoarea adresă: https://tron.trade.ec.europa.eu/tron/tdi/form/R742_INFO_ON_INPUTS_FOR_EXPORTING_PRODUCER_FORM. Informațiile privind accesul la Tron pot fi găsite la punctele 5.6 și 5.9 de mai jos.

    În plus, informațiile faptice pentru evaluarea costurilor și a prețurilor în conformitate cu articolul 2 alineatul (6a) litera (a) din regulamentul de bază trebuie depuse în termen de 65 de zile de la data publicării prezentului aviz. Aceste informații faptice ar trebui să provină exclusiv din surse disponibile în mod public.

    În vederea obținerii informațiilor pe care le consideră necesare pentru ancheta sa referitoare la presupusele distorsiuni semnificative în sensul articolului 2 alineatul (6a) litera (b) din regulamentul de bază, Comisia va pune, de asemenea, un chestionar la dispoziția guvernului RPC.

    5.3.3.   Anchetarea importatorilor neafiliați (10) (11)

    Importatorii neafiliați ai produsului care face obiectul reexaminării din țara în cauză în Uniune, inclusiv cei care nu au cooperat la ancheta care a dus la instituirea măsurilor în vigoare, sunt invitați să participe la această anchetă.

    Având în vedere numărul potențial mare de importatori neafiliați implicați în prezenta reexaminare efectuată în perspectiva expirării măsurilor și pentru a finaliza ancheta în termenele prevăzute, Comisia poate limita la un număr rezonabil importatorii neafiliați care urmează să fie anchetați, prin selectarea unui eșantion (acest proces este cunoscut, de asemenea, sub denumirea de „eșantionare”). Eșantionarea se va efectua în conformitate cu articolul 17 din regulamentul de bază.

    Pentru a permite Comisiei să decidă dacă eșantionarea este necesară și, în caz afirmativ, să selecteze un eșantion, toți importatorii neafiliați sau reprezentanții care acționează în numele acestora, inclusiv cei care nu au cooperat la ancheta care a condus la instituirea măsurilor care fac obiectul prezentei reexaminări, sunt invitați, prin prezentul aviz, să se facă cunoscuți Comisiei. Părțile respective trebuie să facă acest lucru în termen de 7 zile de la data publicării prezentului aviz, furnizând Comisiei informațiile solicitate în anexa la prezentul aviz, referitoare la societatea (societățile) lor.

    Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare pentru selectarea eșantionului de importatori neafiliați, Comisia poate contacta, de asemenea, orice asociații de importatori cunoscute.

    Dacă este necesar să se constituie un eșantion, importatorii pot fi selectați pe baza celui mai mare volum reprezentativ de vânzări în Uniune ale produsului care face obiectul reexaminării provenit din țara în cauză care poate fi examinat în mod rezonabil în timpul aflat la dispoziție. Comisia va informa toți importatorii neafiliați cunoscuți și toate asociațiile de importatori cunoscute cu privire la societățile selectate pentru a fi incluse în eșantion.

    Comisia va adăuga, de asemenea, o notă la dosarul destinat consultării de către părțile interesate care va reflecta selectarea eșantionului. Eventualele observații cu privire la selectarea eșantionului trebuie să fie primite în termen de 3 zile de la data notificării deciziei privind eșantionul.

    În vederea obținerii informațiilor pe care le consideră necesare pentru ancheta sa, Comisia va pune chestionare la dispoziția importatorilor neafiliați incluși în eșantion. Părțile respective trebuie să transmită un chestionar completat în termen de 30 de zile de la data notificării selectării eșantionului, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

    O copie a chestionarului destinat importatorilor neafiliați este inclusă în dosarul destinat consultării de către părțile interesate și este disponibilă pe site-ul web al DG Comerț https://trade.ec.europa.eu/tdi/case_details.cfm?id=2533 .

    5.4.    Procedura de stabilire a probabilității continuării sau reapariției prejudiciului

    Pentru a stabili dacă există posibilitatea unei continuări sau a unei reapariții a prejudiciului pentru industria din Uniune, producătorii din Uniune ai produsului care face obiectul reexaminării sunt invitați să participe la ancheta Comisiei.

    5.4.1.   Anchetarea producătorilor din Uniune

    Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare pentru ancheta sa cu privire la producătorii din Uniune, Comisia va pune la dispoziție un chestionar unicului producător din Uniune, HSWT France S.A.S.

    Producătorul din Uniune menționat trebuie să transmită chestionarul completat în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz, cu excepția cazurilor în care se prevede altfel.

    Producătorii și asociațiile reprezentative din Uniune care nu sunt menționate mai sus sunt invitați să contacteze Comisia, de preferință prin e-mail, imediat, în termen de maximum 7 zile de la publicarea prezentului aviz, pentru a se face cunoscuți și pentru a solicita un chestionar.

    O copie a chestionarului pentru producătorii din Uniune este inclusă în dosarul destinat consultării de către părțile interesate și este disponibilă pe site-ul DG web al DG Comerț https://trade.ec.europa.eu/tdi/case_details.cfm?id=2533.

    5.5.    Procedura de evaluare a interesului Uniunii

    În cazul în care se confirmă probabilitatea continuării sau reapariției dumpingului și a prejudiciului, Comisia va determina, în temeiul articolului 21 din regulamentul de bază, dacă menținerea măsurilor antidumping nu ar fi contrară interesului Uniunii.

    Producătorii din Uniune, importatorii și asociațiile lor reprezentative, utilizatorii și asociațiile lor reprezentative, sindicatele, precum și organizațiile reprezentative ale consumatorilor sunt invitate să furnizeze Comisiei informații privind interesul Uniunii.

    Informațiile referitoare la evaluarea interesului Uniunii trebuie transmise în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz, cu excepția cazului în care se prevede altfel. Aceste informații pot fi furnizate fie într-un format la alegere, fie prin completarea unui chestionar pregătit de Comisie.

    O copie a chestionarelor, inclusiv a chestionarului destinat utilizatorilor produsului care face obiectul reexaminării, este inclusă în dosarul destinat consultării de către părțile interesate și este disponibilă pe site-ul web al DG Comerț https://trade.ec.europa.eu/tdi/case_details.cfm?id=2533. În orice caz, informațiile transmise în temeiul articolului 21 din regulamentul de bază vor fi luate în considerare numai dacă sunt susținute, la momentul transmiterii lor, de elemente de probă concrete care să dovedească validitatea acestora.

    5.6.    Părțile interesate

    Pentru a participa la anchetă, părțile interesate, precum producătorii din țara în cauză, producătorii din Uniune, importatorii și asociațiile lor reprezentative, utilizatorii și asociațiile lor reprezentative, sindicatele, precum și organizațiile reprezentative ale consumatorilor trebuie să demonstreze mai întâi că există o legătură obiectivă între activitățile lor și produsul care face obiectul reexaminării.

    Producătorii din țara în cauză, producătorii din Uniune, importatorii și asociațiile reprezentative care au oferit informații în conformitate cu procedurile descrise la punctele 5.2, 5.3 și 5.4 vor fi considerați ca fiind părți interesate în cazul în care există o legătură obiectivă între activitățile pe care le desfășoară și produsul care face obiectul reexaminării.

    Alte părți vor putea să participe la anchetă în calitate de părți interesate din momentul în care se fac cunoscute, cu condiția să existe o legătură obiectivă între activitățile pe care le desfășoară și produsul care face obiectul reexaminării. Faptul de a fi considerat o parte interesată nu aduce atingere aplicării articolului 18 din regulamentul de bază.

    Accesul la dosarul destinat consultării de către părțile interesate se face prin intermediul Tron.tdi la următoarea adresă: https://tron.trade.ec.europa.eu/tron/TDI. Vă rugăm să urmați instrucțiunile de pe pagina respectivă pentru a obține acces (12).

    5.7.    Alte informații prezentate în scris

    Toate părțile interesate sunt invitate să își prezinte punctele de vedere, să transmită informații și să furnizeze elemente de probă în sprijinul acestora, în condițiile stabilite în prezentul aviz. Cu excepția cazului în care se prevede altfel, informațiile respective și elementele de probă în sprijinul acestora trebuie să parvină Comisiei în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz.

    5.8.    Posibilitatea audierii de către serviciile Comisiei responsabile cu ancheta

    Toate părțile interesate pot solicita să fie audiate de serviciile Comisiei responsabile cu ancheta. Orice solicitare de audiere trebuie să fie formulată în scris și să precizeze motivele pe care se bazează cererea, precum și un rezumat al documentelor pe care partea interesată dorește să le discute în timpul audierii. Audierea va fi limitată la aspectele pe care părțile interesate le-au semnalat în scris în prealabil.

    În principiu, audierile nu vor fi utilizate pentru a prezenta informații concrete care nu sunt incluse încă în dosar. Cu toate acestea, în interesul unei bune gestionări și pentru a permite serviciilor Comisiei să progreseze în cadrul anchetei, părțile interesate pot primi îndrumări cu privire la oferirea de noi informații concrete în urma unei audieri.

    5.9.    Instrucțiuni de transmitere a observațiilor scrise și de trimitere a chestionarelor completate și a corespondenței

    Informațiile transmise Comisiei în scopul desfășurării anchetelor de apărare comercială trebuie să nu facă obiectul unor drepturi de autor. Înainte de transmiterea la Comisie a unor informații și/sau a unor date care fac obiectul drepturilor de autor ale unor părți terțe, părțile interesate trebuie să solicite autorizarea specifică din partea deținătorului drepturilor de autor care să permită în mod explicit Comisiei: (a) să utilizeze informațiile și datele în scopul prezentei proceduri de apărare comercială; și (b) să furnizeze informațiile și/sau datele părților interesate de prezenta anchetă, într-o formă care să le permită să-și exercite dreptul la apărare.

    Toate informațiile prezentate în scris, inclusiv cele solicitate prin prezentul aviz, chestionarele completate și corespondența transmise de părțile interesate cu titlu confidențial trebuie să poarte mențiunea „Sensitive (13)” (cu caracter sensibil). Părțile care furnizează informații pe parcursul prezentei anchete sunt invitate să ofere motive pentru solicitarea unui tratament confidențial.

    Părțile interesate care transmit informații cu mențiunea „Sensitive” trebuie să furnizeze rezumate cu caracter neconfidențial ale acestora, în temeiul articolului 19 alineatul (2) din regulamentul de bază, care vor purta mențiunea „For inspection by interested parties” (versiune destinată consultării de către părțile interesate). Aceste rezumate trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite o înțelegere rezonabilă a elementelor esențiale ale informațiilor transmise cu titlu confidențial. Dacă o parte care furnizează informații confidențiale nu prezintă motive întemeiate pentru solicitarea unui tratament confidențial sau nu furnizează un rezumat neconfidențial al acestora în formatul și de calitatea solicitate, Comisia poate să nu ia în considerare respectivele informații, cu excepția cazului în care se poate demonstra în mod convingător, utilizând surse adecvate, că informațiile sunt corecte.

    Părțile interesate sunt invitate să prezinte toate documentele și cererile prin intermediul TRON.tdi (https://tron.trade.ec.europa.eu/tron/TDI), inclusiv împuternicirile și fișele certificatelor scanate. Prin utilizarea TRON.tdi sau a e-mailului, părțile interesate își exprimă acordul cu privire la normele aplicabile transmiterii informațiilor pe cale electronică, conținute în documentul intitulat „CORESPONDENȚA CU COMISIA EUROPEANĂ ÎN CAZURILE DE APĂRARE COMERCIALĂ”, care este publicat pe site-ul web al Direcției Generale Comerț: https://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2014/june/tradoc_152581.pdf. Părțile interesate trebuie să își indice numele, adresa, numărul de telefon și o adresă de e-mail valabilă și trebuie să se asigure că adresa de e-mail furnizată este o adresă de e-mail oficială funcțională, care este verificată zilnic. După comunicarea datelor de contact, Comisia va comunica cu părțile interesate doar prin TRON.tdi sau prin e-mail, cu excepția cazului în care acestea solicită în mod explicit să primească toate documentele din partea Comisiei prin alte mijloace de comunicare sau cu excepția cazului în care natura documentului care trebuie trimis impune utilizarea unei scrisori recomandate. Pentru mai multe reguli și informații privind corespondența cu Comisia, inclusiv principiile aplicabile transmiterii prin TRON.tdi și prin e-mail, părțile interesate sunt invitate să consulte instrucțiunile sus-menționate privind comunicarea cu părțile interesate.

    Adresa de corespondență a Comisiei:

    Comisia Europeană

    Direcția Generală Comerț

    Direcția G

    Birou: CHAR 04/039

    1049 Bruxelles

    BELGIA

    TRON.tdi: https://tron.trade.ec.europa.eu/tron/tdi

    E-mail:

    Pentru aspecte legate de dumping:

    TRADE-APM-DUMPING@ec.europa.eu

    Pentru aspecte legate de prejudiciu:

    TRADE-APM-INJURY@ec.europa.eu

    6.   Calendarul anchetei

    Ancheta se încheie, în mod normal, în termen de 12 luni și, în orice caz, nu mai târziu de 15 luni de la data publicării prezentului aviz, în conformitate cu articolul 11 alineatul (5) din regulamentul de bază.

    7.   Transmiterea informațiilor

    Ca regulă generală, părțile interesate pot să transmită informații doar în termenele specificate în secțiunea 5 din prezentul aviz.

    Pentru a finaliza ancheta în termenele obligatorii, Comisia nu va accepta contribuții de la părțile interesate după expirarea termenului pentru prezentarea observațiilor cu privire la comunicarea constatărilor finale sau, dacă este cazul, după expirarea termenului pentru prezentarea observațiilor cu privire la comunicarea constatărilor finale suplimentare.

    8.   Posibilitatea de a prezenta observații cu privire la informațiile transmise de alte părți

    Pentru a se garanta drepturile la apărare, părțile interesate ar trebui să aibă posibilitatea de a prezenta observații cu privire la informațiile transmise de alte părți interesate. Atunci când fac acest lucru, părțile interesate se pot referi numai la aspectele semnalate în contribuțiile celorlalte părți interesate și nu pot semnala probleme noi.

    Observațiile cu privire la informațiile furnizate de alte părți interesate ca răspuns la comunicarea constatărilor definitive ar trebui prezentate în termen de 5 zile de la termenul pentru prezentarea observațiilor privind constatările definitive, cu excepția cazului în care se prevede altfel. În cazul în care există o comunicare a constatărilor finale suplimentară, observațiile transmise de alte părți interesate ca răspuns la această comunicare suplimentară trebuie să aibă loc în termen de 1 zi de la termenul pentru prezentarea observațiilor privind această comunicare suplimentară, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

    Calendarul stabilit nu aduce atingere dreptului Comisiei de a solicita informații suplimentare de la părțile interesate în cazuri justificate în mod corespunzător.

    9.   Prelungirea termenelor specificate în prezentul aviz

    La cererea părților interesate care prezintă un motiv întemeiat în acest sens, se pot acorda prelungiri ale termenelor prevăzute în prezentul aviz.

    Orice prelungire a termenelor prevăzute în prezentul aviz trebuie să fie solicitată numai în circumstanțe excepționale și va fi acordată doar dacă este justificată în mod corespunzător. În orice caz, orice prelungire a termenului prevăzut pentru transmiterea răspunsului la chestionare se va limita, în mod normal, la 3 zile și nu va depăși, de regulă, 7 zile. În ceea ce privește termenele pentru transmiterea altor informații specificate în avizul de deschidere, prelungirile se vor limita la 3 zile, cu excepția cazului în care se demonstrează existența unor circumstanțe excepționale.

    10.   Lipsa de cooperare

    În cazul în care o parte interesată nu permite accesul la informațiile necesare, nu le furnizează în termenele prevăzute sau obstrucționează în mod semnificativ ancheta, se pot stabili constatări pozitive sau negative, pe baza datelor disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază.

    În cazul în care se constată că o parte interesată a furnizat informații false sau înșelătoare, informațiile pot să nu fie luate în considerare și se pot utiliza datele disponibile.

    Dacă o parte interesată nu cooperează sau cooperează doar parțial și, în consecință, constatările se bazează pe datele disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază, rezultatul ar putea fi mai puțin favorabil respectivei părți decât dacă aceasta ar fi cooperat.

    Faptul că nu se oferă un răspuns pe suport electronic nu este considerat un refuz de a coopera, cu condiția ca partea interesată respectivă să demonstreze că prezentarea unui răspuns în forma cerută ar antrena sarcini sau costuri suplimentare nerezonabile. Partea interesată ar trebui să contacteze imediat Comisia în acest sens.

    11.   Consilierul-auditor

    Părțile interesate pot solicita intervenția consilierului-auditor pentru proceduri comerciale. Consilierul-auditor examinează cererile de acces la dosar, litigiile privind confidențialitatea documentelor, cererile de prelungire a termenelor și orice alte cereri privind drepturile la apărare ale părților interesate și ale terților care ar putea să apară în cursul procedurii.

    Consilierul-auditor poate organiza audieri și poate acționa ca mediator între partea sau părțile interesate și serviciile Comisiei, pentru a asigura exercitarea deplină a drepturilor la apărare ale părților interesate. Cererile de audiere adresate consilierului-auditor ar trebui să fie formulate în scris și să precizeze motivele pe care se bazează. Consilierul-auditor va examina motivele care stau la baza cererilor. Aceste audieri ar trebui să aibă loc doar dacă problemele nu au fost soluționate cu serviciile Comisiei în timp util.

    Orice cerere trebuie să fie transmisă în timp util și cu promptitudine, pentru a nu se pune în pericol buna desfășurare a procedurii. În acest sens, părțile interesate ar trebui să solicite intervenția consilierului-auditor în cel mai scurt timp posibil de la producerea evenimentului care justifică o astfel de intervenție. În cazul în care cererile de audiere sunt prezentate în afara termenelor aplicabile, consilierul-auditor va examina, de asemenea, motivele întârzierii, natura problemelor semnalate și impactul pe care îl au aceste probleme asupra drepturilor la apărare, având în vedere interesele de a se asigura buna administrare și finalizarea la timp a anchetei.

    Pentru mai multe informații și date de contact, părțile interesate pot consulta paginile dedicate consilierului-auditor de pe site-ul web al DG Comerț: http://ec.europa.eu/trade/trade-policy-and-you/contacts/hearing-officer/.

    12.   Posibilitatea de a solicita o reexaminare în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază

    Întrucât prezenta reexaminare efectuată în perspectiva expirării măsurilor este deschisă în conformitate cu dispozițiile articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, constatările sale nu vor conduce la modificarea măsurilor existente, ci la abrogarea sau menținerea acestora în conformitate cu articolul 11 alineatul (6) din regulamentul de bază.

    Dacă oricare dintre părțile interesate consideră că este necesară o reexaminare a măsurilor pentru a permite o eventuală modificare a acestora, partea respectivă poate solicita o reexaminare în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază.

    Părțile care doresc să solicite o astfel de reexaminare, care ar urma să se desfășoare independent de reexaminarea efectuată în perspectiva expirării măsurilor menționată în prezentul aviz, pot contacta Comisia la adresa indicată mai sus.

    13.   Prelucrarea datelor cu caracter personal

    Toate datele cu caracter personal colectate pe parcursul prezentei anchete vor fi tratate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (14).

    Pe site-ul web al DG Comerț este disponibil un aviz privind protecția datelor care informează toate persoanele cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul activităților de apărare comercială ale Comisiei: http://ec.europa.eu/trade/policy/accessing-markets/trade-defence/.


    (1)  JO C 366, 30.10.2020, p. 24.

    (2)  JO L 176, 30.6.2016, p. 21.

    (3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1247 al Comisiei din 28 iulie 2016 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii impuse asupra importurilor de aspartam originar din Republica Populară Chineză, (JO L 204, 29.7.2016, p. 92). Au fost instituite taxe provizorii prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/262 al Comisiei, (JO L 50, 26.2.2016, p. 4).

    (4)  Documentele citate în raportul de țară pot fi obținute și pe baza unei cereri justificate corespunzător.

    (5)  Regulamentul (UE) 2018/825 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Regulamentului (UE) 2016/1036 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene și a Regulamentului (UE) 2016/1037 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (JO L 143, 7.6.2018, p. 1).

    (6)  https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A52020XC0316%2802%29. Proceduri legate de punerea în aplicare a politicii comerciale comune privind consecințele epidemiei de COVID-19 asupra anchetelor antidumping și antisubvenții (JO C 86, 16.3.2020, p. 6).

    (7)  Informațiile privind codurile SA sunt, de asemenea, furnizate în rezumatul cererii de reexaminare, care este disponibil pe site-ul web al DG Comerț (http://trade.ec.europa.eu/tdi/?).

    (8)  Toate trimiterile la publicarea prezentului aviz sunt trimiteri la publicarea prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

    (9)  Un producător este orice societate din țara în cauză care produce produsul care face obiectul reexaminării, inclusiv oricare dintre societățile care îi sunt afiliate și care sunt implicate în producția, vânzarea pe piața internă sau exportul produsului care face obiectul examinării.

    (10)  În eșantion pot fi incluși doar importatori care nu sunt afiliați unor producători din țara în cauză. Importatorii afiliați producătorilor trebuie să completeze anexa I la chestionarul destinat producătorilor-exportatori respectivi. În conformitate cu articolul 127 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, se consideră că două persoane sunt afiliate dacă: (a) una dintre ele face parte din conducerea sau din consiliul de administrație al întreprinderii celeilalte persoane; (b) au calitatea juridică de asociați; (c) una este angajatorul celeilalte; (d) o terță parte posedă, controlează sau deține direct sau indirect 5 % sau mai mult din acțiunile sau părțile emise cu drept de vot de ambele persoane; (e) una dintre ele o controlează pe cealaltă în mod direct sau indirect; (f) ambele sunt controlate în mod direct sau indirect de către o terță persoană; (g) împreună, controlează direct sau indirect o terță persoană; sau (h) sunt membre ale aceleiași familii (JO L 343, 29.12.2015, p. 558). Se consideră că persoanele sunt membre ale aceleiași familii numai dacă sunt legate prin una dintre următoarele relații: (i) soț și soție, (ii) ascendenți și descendenți, în linie directă de gradul I, (iii) frați și surori (buni, consangvini și uterini), (iv) ascendenți și descendenți, în linie directă de gradul II, (v) unchi sau mătușă și nepot sau nepoată, (vi) socri și ginere sau noră, (vii) cumnați și cumnate. În conformitate cu articolul 5 punctul 4 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, „persoană” înseamnă o persoană fizică, o persoană juridică sau orice asociere de persoane care nu este persoană juridică, dar care este recunoscută în conformitate cu legislația Uniunii sau cu cea națională ca având capacitatea de a încheia acte juridice (JO L 269, 10.10.2013, p. 1).

    (11)  Datele furnizate de importatorii neafiliați pot fi utilizate și în legătură cu alte aspecte ale acestei anchete decât stabilirea existenței dumpingului.

    (12)  În caz de probleme tehnice, vă rugăm să contactați serviciul de asistență al DG Comerț prin e-mail la adresa: trade-service-desk@ec.europa.eu sau prin Tel. +32 22979797.

    (13)  Un document cu mențiunea «Sensitive» este un document considerat confidențial în temeiul articolului 19 din regulamentul de bază și al articolului 6 din Acordul OMC privind punerea în aplicare a articolului VI din GATT 1994 (Acordul antidumping). De asemenea, acesta este protejat în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 145, 31.5.2001, p. 43).

    (14)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).


    ANEXĂ

    Versiune „cu caracter sensibil”

    Versiune „destinată consultării de către părțile interesate”

    (a se bifa căsuța corespunzătoare)

    REEXAMINARE EFECTUATĂ ÎN PERSPECTIVA EXPIRĂRII MĂSURILOR ANTIDUMPING APLICABILE IMPORTURILOR DE ASPARTAM ORIGINAR DIN REPUBLICA POPULARĂ CHINEZĂ

    INFORMAȚII PENTRU SELECTAREA EȘANTIONULUI DE IMPORTATORI NEAFILIAȚI

    Prezentul formular este menit să ajute importatorii neafiliați să furnizeze informațiile necesare pentru eșantionare solicitate la punctul 5.3.3 din avizul de deschidere.

    Atât versiunea cu caracter sensibil („Sensitive”), cât și versiunea destinată consultării de către părțile interesate („For inspection by interested parties”) trebuie returnate Comisiei după cum se indică în avizul de deschidere.

    1.   IDENTITATE ȘI DATE DE CONTACT

    Vă rugăm să furnizați următoarele date privind societatea dumneavoastră:

    Denumirea societății

     

    Adresă

     

    Persoană de contact

     

    Adresă de e-mail

     

    Telefon

     

    Fax

     

    2.   CIFRA DE AFACERI ȘI VOLUMUL VÂNZĂRILOR

    Indicați cifra de afaceri totală, exprimată în euro (EUR), a societății dumneavoastră, precum și cifra de afaceri și greutatea pentru importurile în Uniune și revânzările efectuate pe piața Uniunii după importul din RPC, în perioada anchetei de reexaminare, de aspartam, astfel cum este definit în avizul de deschidere, precum și greutatea aferentă. Precizați unitatea de greutate utilizată.

     

    Tone

    Valoarea, exprimată în euro (EUR)

    Cifra de afaceri totală a societății dumneavoastră, exprimată în euro (EUR)

     

     

    Importurile în Uniune de produs care face obiectul reexaminării originar din RPC

     

     

    Revânzările pe piața Uniunii, după importul din RPC, de produs care face obiectul reexaminării

     

     

    3.   ACTIVITĂȚI ALE SOCIETĂȚII DUMNEAVOASTRĂ ȘI ALE SOCIETĂȚILOR AFILIATE (1)

    Vă rugăm să furnizați detalii care descriu exact activitățile societății, precum și ale tuturor societăților afiliate (vă rugăm să le enumerați și să precizați relația cu societatea dumneavoastră) implicate în producția și/sau vânzarea (la export și/sau pe piața internă) a produsului care face obiectul reexaminării. Astfel de activități pot include, fără a se limita la acestea, achiziționarea produsului care face obiectul reexaminării sau producerea acestuia în temeiul unor acorduri de subcontractare ori prelucrarea sau comercializarea produsului care face obiectul reexaminării.

    Denumirea societății și locul unde este situată

    Activități

    Relație

     

     

     

     

     

     

     

     

     

    4.   ALTE INFORMAȚII

    Vă rugăm să furnizați orice alte informații relevante pe care le considerați utile pentru a ajuta Comisia să selecteze eșantionul.

    5.   CERTIFICARE

    Prin comunicarea informațiilor menționate anterior, societatea dumneavoastră își exprimă acordul cu privire la eventuala sa includere în eșantion. Dacă este selectată pentru a fi inclusă în eșantion, societatea dumneavoastră va trebui să completeze un chestionar și să accepte o vizită la sediul său pentru verificarea răspunsului dat. Dacă societatea dumneavoastră indică faptul că nu este de acord cu o eventuală includere în eșantion, se va considera că ea nu a cooperat la anchetă. Constatările Comisiei în cazul importatorilor necooperanți se bazează pe datele disponibile, iar rezultatul le poate fi mai puțin favorabil acestor societăți decât dacă ele ar fi cooperat.

    Semnătura reprezentantului autorizat:

    Numele și funcția reprezentantului autorizat:

    Data:


    (1)  În conformitate cu articolul 127 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, se consideră că două persoane sunt afiliate dacă: (a) una dintre ele face parte din conducerea sau din consiliul de administrație al întreprinderii celeilalte persoane; (b) au calitatea juridică de asociați; (c) una este angajatorul celeilalte; (d) o terță parte posedă, controlează sau deține direct sau indirect 5 % sau mai mult din acțiunile sau părțile emise cu drept de vot de ambele persoane; (e) una dintre ele o controlează pe cealaltă în mod direct sau indirect; (f) ambele sunt controlate în mod direct sau indirect de către o terță persoană; (g) împreună, controlează direct sau indirect o terță persoană; sau (h) sunt membre ale aceleiași familii (JO L 343, 29.12.2015, p. 558). Se consideră că persoanele sunt membre ale aceleiași familii numai dacă sunt legate prin una dintre următoarele relații: (i) soț și soție, (ii) ascendenți și descendenți, în linie directă de gradul I, (iii) frați și surori (buni, consangvini și uterini), (iv) ascendenți și descendenți, în linie directă de gradul II, (v) unchi sau mătușă și nepot sau nepoată, (vi) socri și ginere sau noră, (vii) cumnați și cumnate. În conformitate cu articolul 5 punctul 4 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, „persoană” înseamnă o persoană fizică, o persoană juridică sau orice asociere de persoane care nu este persoană juridică, dar care este recunoscută în conformitate cu legislația Uniunii sau cu cea națională ca având capacitatea de a încheia acte juridice (JO L 269, 10.10.2013, p. 1).


    Top