Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document C2021/093/04

    O nouă față națională a monedelor euro destinate circulației 2021/C 93/04

    PUB/2021/221

    JO C 93, 19.3.2021, p. 35–35 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    19.3.2021   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 93/35


    O nouă față națională a monedelor euro destinate circulației

    (2021/C 93/04)

    Image 1

    Fața națională a noii monede comemorative de 2 euro destinate circulației și emise de Franța

    Monedele euro destinate circulației au curs legal în toată zona euro. În vederea informării publicului și a tuturor părților care manipulează monedele, Comisia dă publicității caracteristicile modelelor noilor monede (1). În conformitate cu concluziile Consiliului din 10 februarie 2009 (2), statele membre din zona euro și țările care au încheiat cu Uniunea Europeană un acord monetar privind emiterea de monede euro pot emite monede euro comemorative destinate circulației, cu anumite condiții, printre care aceea de a nu folosi decât valoarea de 2 euro. Aceste monede au aceleași caracteristici tehnice ca celelalte monede de 2 euro, însă fața lor națională prezintă un model comemorativ cu o puternică semnificație la nivel național sau european.

    Țara emitentă: Franța

    Obiectul comemorării: UNICEF

    Descrierea modelului: Modelul prezintă o alegorie a activității „UNICEF”, în care mâinile reprezintă un element-cheie. Una după cealaltă, ele susțin globul și reprezintă legătura dintre diferitele zone ale Pământului. Mențiunea „75 de ani”, precum și laurii încununează ansamblul însoțit de acronimul RF. Pe marginea superioară, este introdusă denumirea „UNICEF” împreună cu datele relevante, precum și deviza UNICEF „Pentru fiecare copil”.

    Inelul exterior al monedei conține cele 12 stele ale drapelului european.

    Numărul estimat de monede care urmează să fie emise: 7 500 000

    Data emisiunii: Martie 2021


    (1)  A se vedea JO C 373, 28.12.2001, p. 1, cu privire la fețele naționale ale tuturor monedelor emise în 2002.

    (2)  A se vedea concluziile Consiliului Afaceri Economice și Financiare din 10 februarie 2009 și Recomandarea Comisiei din 19 decembrie 2008 privind orientările comune pentru fețele naționale ale monedelor euro și emiterea de monede euro destinate circulației (JO L 9, 14.1.2009, p. 52).


    Top