EUR-Lex Hozzáférés az európai uniós joghoz

Vissza az EUR-Lex kezdőlapjára

Ez a dokumentum az EUR-Lex webhelyről származik.

Dokumentum 52018AP0003

Amendamentele adoptate de Parlamentul European la 16 ianuarie 2018 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind conservarea resurselor piscicole și protecția ecosistemelor marine prin măsuri tehnice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1967/2006, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și a Regulamentelor (UE) nr. 1343/2011 și (UE) nr. 1380/2013 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 894/97, (CE) nr. 850/98, (CE) nr. 2549/2000, (CE) nr. 254/2002, (CE) nr. 812/2004 și (CE) nr. 2187/2005 ale Consiliului (COM(2016)0134 – C8-0117/2016 – 2016/0074(COD))

JO C 458, 19.12.2018., 87—186. o. (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

19.12.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 458/87


P8_TA(2018)0003

Conservarea resurselor piscicole și protecția ecosistemelor marine prin măsuri tehnice ***I

Amendamentele adoptate de Parlamentul European la 16 ianuarie 2018 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind conservarea resurselor piscicole și protecția ecosistemelor marine prin măsuri tehnice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1967/2006, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și a Regulamentelor (UE) nr. 1343/2011 și (UE) nr. 1380/2013 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 894/97, (CE) nr. 850/98, (CE) nr. 2549/2000, (CE) nr. 254/2002, (CE) nr. 812/2004 și (CE) nr. 2187/2005 ale Consiliului (COM(2016)0134 – C8-0117/2016 – 2016/0074(COD)) (1)

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

(2018/C 458/11)

Amendamentul 1

Propunere de regulament

Titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI privind conservarea resurselor piscicole și protecția ecosistemelor marine prin măsuri tehnice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1967/2006, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și a  Regulamentelor (UE) nr. 1343/2011 și (UE) nr. 1380/2013 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 894/97, (CE) nr. 850/98, (CE) nr. 2549/2000, (CE) nr. 254/2002, (CE) nr. 812/2004 și (CE) nr. 2187/2005 ale Consiliului

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI privind conservarea resurselor piscicole și protecția ecosistemelor marine prin măsuri tehnice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1967/2006, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și a  Regulamentului (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 894/97, (CE) nr. 850/98, (CE) nr. 2549/2000, (CE) nr. 254/2002, (CE) nr. 812/2004 și (CE) nr. 2187/2005 ale Consiliului , precum și a Regulamentului (CE) nr. 494/2002 al Comisiei

Amendamentul 2

Propunere de regulament

Considerentul 2 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(2a)

Este necesară simplificarea normelor în vigoare, pentru ca operatorii, autoritățile naționale și părțile interesate să le înțeleagă și să le respecte mai bine. Procesul de consultare al consiliilor consultative ar trebui respectat, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 și ar trebui să acorde atenție pentru a asigura respectarea deplină a tuturor obiectivelor în materie de conservare și durabilitate.

Amendamentul 3

Propunere de regulament

Considerentul 2 b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(2b)

Simplificarea normelor actuale privind măsurile tehnice nu ar trebui să aibă ca rezultat reducerea standardelor în materie de conservare și durabilitate.

Amendamentul 4

Propunere de regulament

Considerentul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3)

Este necesară elaborarea unui cadru pentru reglementarea măsurilor tehnice. Cadrul respectiv ar trebui să stabilească norme generale care să se aplice în toate apele Uniunii și să prevadă crearea unor măsuri tehnice care să țină cont de particularitățile regionale ale activităților de pescuit prin procesul de regionalizare introdus de PCP.

(3)

Este necesară elaborarea unui cadru pentru reglementarea măsurilor tehnice. Cadrul respectiv ar trebui să stabilească norme generale care să se aplice în toate apele Uniunii și să prevadă crearea unor măsuri tehnice care să țină cont de particularitățile regionale ale activităților de pescuit prin procesul de regionalizare introdus de PCP. Acest proces ar trebui să permită corelarea eficace a normelor comune și a situațiilor locale și în funcție de zonă. Cu toate acestea, ar trebui să se garanteze că acest proces nu conduce la o formă de renaționalizare a PCP și este important ca consiliile consultative să continue să garanteze că regionalizarea are loc în cadrul unui demers al Uniunii, în conformitate cu considerentul 14 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

Amendamentul 5

Propunere de regulament

Considerentul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(4)

Cadrul ar trebui să acopere preluarea și debarcarea resurselor piscicole, precum și exploatarea uneltelor de pescuit și interacțiunea activităților de pescuit cu ecosistemele marine.

(4)

Cadrul ar trebui să acopere preluarea și debarcarea resurselor piscicole, precum și exploatarea uneltelor de pescuit și interacțiunea activităților de pescuit cu ecosistemele marine și să țină seama, de asemenea, de dinamica socioeconomică .

Amendamentul 6

Propunere de regulament

Considerentul 6

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(6)

Dacă este cazul, măsurile tehnice ar trebui să se aplice pentru pescuitul recreativ, care poate avea un impact semnificativ asupra stocurilor de specii de pești și de crustacee .

(6)

Pescuitul recreativ poate avea un impact semnificativ asupra mediului marin, a stocurilor de pește și a altor specii și ar trebui, prin urmare, să fie reglementat prin măsuri tehnice .

Amendamentul 7

Propunere de regulament

Considerentul 6 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(6a)

Peștele capturat de pescarii care practică pescuitul recreativ (cu cârlige sau cu undița) care este eliberat are o rată ridicată de supraviețuire, în prezent neexistând dovezi științifice care să indice contrariul.

Amendamentul 8

Propunere de regulament

Considerentul 6 b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(6b)

Obligația de debarcare se aplică, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, tuturor capturilor de specii care fac obiectul unor limite de captură. Cu toate acestea, atunci când exemplare din aceste specii sunt capturate și eliberate imediat în cadrul pescuitului de agrement și dovezile științifice demonstrează că în cazul acestor specii se înregistrează rate de supraviețuire ridicate, așa cum poate fi cazul pentru peștele capturat de pescarii amatori care utilizează echipamente pentru pescuitul cu undița, ar trebui să fie posibil să se excludă activitățile de pescuit în cauză de la obligația de debarcare prin aplicarea procedurilor prevăzute în regulamentul respectiv, în special prin adoptarea unor măsuri în acest sens în cadrul planurilor multianuale și/sau al planurilor privind aruncarea capturilor înapoi în mare.

Amendamentul 9

Propunere de regulament

Considerentul 7

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(7)

Măsurile tehnice ar trebui să contribuie la atingerea obiectivelor PCP de a pescui la nivelurile producției maxime durabile, de a reduce capturile nedorite și de a elimina aruncarea capturilor înapoi în mare, precum și de a contribui la atingerea unei stări ecologice bune, astfel cum este prevăzut în Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului  (18).

(7)

Măsurile tehnice ar trebui să contribuie la atingerea obiectivelor PCP.

Amendamentul 10

Propunere de regulament

Considerentul 7 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(7a)

Măsurile tehnice ar trebui să fie proporționale cu obiectivele urmărite. Înainte de a fi adoptate, ar trebui să se țină seama de posibilul lor impact economic și social.

Amendamentul 11

Propunere de regulament

Considerentul 7 b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(7b)

Asigurarea respectării măsurilor tehnice și aplicarea acestora, a programelor operaționale și, dacă este cazul, emiterea de autorizații, de restricții privind construcția și operarea navelor și a anumitor unelte nu ar trebui să împiedice atingerea unor standarde mai stricte în materie de sănătate și siguranță pentru navele care desfășoară operațiuni și activități de pescuit.

Amendamentul 12

Propunere de regulament

Considerentul 7 c (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(7c)

Măsurile tehnice adoptate în temeiul prezentului regulament ar trebui să fie coerente cu Planul strategic privind biodiversitatea 2011-2020, adoptat în cadrul Convenției ONU privind diversitatea biologică, și ar trebui să susțină punerea în aplicare a Strategiei UE în domeniul biodiversității pentru 2020, în special a obiectivului de a asigura utilizarea durabilă a resurselor piscicole și a acțiunilor sale conexe.

Amendamentul 13

Propunere de regulament

Considerentul 8

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(8)

Măsurile tehnice ar trebui să asigure în mod special protecție pentru concentrările de puiet de pește și de pești reproducători, prin utilizarea uneltelor de pescuit selective și prin măsuri de evitare. De asemenea, măsurile tehnice ar trebui să reducă la minimum și să elimine , acolo unde este posibil, impactul uneltelor de pescuit asupra ecosistemului marin și, în special, asupra speciilor și a habitatelor sensibile. Acestea ar trebui să contribuie, de asemenea, la instituirea unor măsuri de gestionare în vederea respectării obligațiilor prevăzute în Directiva 92/43/CEE a Consiliului (19), în Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului (20) și în Directiva 2008/56/CE.

(8)

Măsurile tehnice ar trebui să contribuie la protejarea concentrărilor de puiet de pește și de pești reproducători, prin utilizarea uneltelor de pescuit selective și prin măsuri de evitare. Măsurile tehnice ar trebui să contribuie, de asemenea, la reducerea la minimum și la eliminarea , acolo unde este posibil, a impactului negativ al uneltelor de pescuit asupra ecosistemului marin și, în special, asupra speciilor și a habitatelor sensibile. Ar trebui acordate stimulente pentru a încuraja folosirea unor unelte și practici cu impact redus asupra mediului. Măsurile tehnice ar trebui să contribuie, de asemenea, la instituirea unor măsuri de gestionare în vederea respectării obligațiilor prevăzute în Directiva 92/43/CEE a Consiliului (19), în Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului (20) și în Directiva 2008/56/CE.

Amendamentul 14

Propunere de regulament

Considerentul 8 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(8a)

Capturarea accidentală a speciilor sensibile ar trebui abordată într-o manieră mai cuprinzătoare, la nivelul tuturor activităților de pescuit și tipurilor de unelte, având în vedere nivelul strict de protecție asigurat pentru acestea în temeiul Directivelor 92/43/CEE, 2009/147/CE și 2008/56/CE, nivelul lor ridicat de vulnerabilitate și obligativitatea atingerii unei stări ecologice bune până în 2020.

Amendamentul 15

Propunere de regulament

Considerentul 9

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(9)

Pentru a evalua eficacitatea măsurilor tehnice, ar trebui stabilite ținte privind nivelurile capturilor nedorite, nivelul capturilor accidentale de specii sensibile și suprafața habitatelor de pe fundul mării afectate de activitățile de pescuit, iar țintele respective ar trebui să reflecte obiectivele PCP, legislația Uniunii în domeniul mediului (în special Directiva 92/43 a Consiliului și Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului (21)) și bunele practici internaționale .

(9)

Pentru a evalua eficacitatea măsurilor tehnice, ar trebui stabiliți indicatori de performanță privind reducerea capturilor de pești cu o dimensiune inferioară dimensiunii minime de referință pentru conservare și a capturilor accidentale de specii sensibile , precum și privind reducerea impactului negativ asupra mediului în cazul habitatelor maritime ca urmare a activităților de pescuit, iar acești indicatori ar trebui să reflecte obiectivele PCP și legislația Uniunii în domeniul mediului (în special Directiva 92/43 /CEE, Directiva 2009/147/CE și Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului (21)).

Amendamentul 16

Propunere de regulament

Considerentul 9 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(9a)

Statele membre ar trebui să utilizeze în cea mai mare măsură cu putință măsurile disponibile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului  (1a) pentru a susține pescarii în punerea în aplicare a măsurilor tehnice și pentru a se asigura că se ține seama de obiectivele socioeconomice ale politicii comune din domeniul pescuitului.

Amendamentul 17

Propunere de regulament

Considerentul 11

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(11)

Anumite unelte sau metode de pescuit distructive care folosesc explozibili, otrăvuri, substanțe stupefiante, curent electric, ciocane pneumatice sau alte instrumente percutante, dispozitivele tractate și instrumentele pentru recoltarea coralului roșu sau a altor tipuri de corali și a speciilor înrudite cu coralii, precum și anumite lansatoare de harpoane ar trebui sa fie interzise , cu excepția cazului specific al traulului cu impulsuri electrice, care poate fi utilizat în anumite condiții stricte .

(11)

Anumite unelte sau metode de pescuit distructive care folosesc explozibili, otrăvuri, substanțe stupefiante, curent electric, ciocane pneumatice sau alte instrumente percutante, dispozitivele tractate și instrumentele pentru recoltarea coralului roșu sau a altor tipuri de corali și a speciilor înrudite cu coralii, precum și anumite lansatoare de harpoane ar trebui sa fie interzise. În această privință, este necesar să se asigure un nivel adecvat de cunoștințe cu privire la impactul uneltelor de pescuit inovatoare, inclusiv efectele cumulative, înainte ca utilizarea uneltelor să fie adoptată pe scară largă. În plus, ar trebui instituit un sistem de monitorizare, control și evaluare care să servească atât în scopuri de aplicare și cercetare, cât și în scopuri de evaluare. În cele din urmă, autorizațiile existente ar trebui să facă obiectul unor reevaluări științifice, înainte de a primi statutul permanent de „neinterzis”.

Amendamentul 18

Propunere de regulament

Considerentul 11 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(11a)

Sunt necesare cunoștințe detaliate și cuantificate cu privire la impactul uneltelor de pescuit inovatoare și al efectelor lor cumulative asupra mediului și a speciilor marine, înainte ca utilizarea acestora să fie adoptată masiv la scară comercială. De asemenea, ar trebui să se instituie un program eficace de monitorizare și evaluare.

Amendamentul 20

Propunere de regulament

Considerentul 15

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(15)

Pentru unele specii de pești rare, cum ar fi anumite specii de rechin și pisică de mare , chiar și o activitate de pescuit limitată ar putea crea un risc grav pentru conservarea acestora. Pentru a proteja astfel de specii, ar trebui să fie introdusă o interdicție generală de pescuit pentru speciile respective.

(15)

Pentru unele specii de pești rare, sau ale căror caracteristici biologice le fac deosebit de vulnerabile la supraexploatare , chiar și o activitate de pescuit limitată ar putea crea un risc grav pentru conservarea acestora. Pentru a proteja astfel de specii, ar trebui să fie introdusă o interdicție generală de pescuit pentru speciile respective.

Amendamentul 21

Propunere de regulament

Considerentul 21

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(21)

Pentru a sprijini sectorul pescuitului să pună în aplicare obligația de debarcare, statele membre ar trebui să instituie măsuri pentru a facilita stocarea și găsirea de piețe de desfacere pentru speciile marine care sunt sub dimensiunea minimă de referință pentru conservare. Măsurile respective ar trebui să includă sprijin pentru investiții în construcția și adaptarea locurilor de debarcare și a adăposturilor sau sprijin pentru investiții, în scopul adăugării de valoare produselor piscicole.

(21)

Pentru a sprijini sectorul pescuitului să pună în aplicare obligația de debarcare și pentru a asigura condiții de concurență echitabile prin respectarea deplină a acesteia , statele membre ar trebui să instituie măsuri pentru a facilita stocarea și găsirea de piețe de desfacere pentru speciile marine care sunt sub dimensiunea minimă de referință pentru conservare. Măsurile respective ar trebui să includă sprijin pentru investiții în construcția și adaptarea locurilor de debarcare și a adăposturilor sau sprijin pentru investiții, în scopul adăugării de valoare produselor piscicole.

Amendamentul 22

Propunere de regulament

Considerentul 23

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(23)

În cazurile în care avizele științifice indică faptul că există capturi nedorite semnificative de specii care nu sunt supuse unor limite de captură și, prin urmare, nu fac obiectul aplicării obligației de debarcare , statele membre ar trebui să pună în aplicare proiecte-pilot, cu scopul de a explora modurile de a reduce astfel de capturi și în vederea introducerii unor măsuri tehnice corespunzătoare pentru realizarea acestui obiectiv.

(23)

În cazurile în care avizele științifice indică faptul că există capturi nedorite semnificative de specii, statele membre ar trebui să pună în aplicare proiecte-pilot, cu scopul de a explora modurile de a reduce astfel de capturi și în vederea introducerii unor măsuri tehnice corespunzătoare pentru realizarea acestui obiectiv.

Amendamentul 23

Propunere de regulament

Considerentul 24

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(24)

În cazul în care nu există măsuri tehnice la nivel regional, ar trebui să se aplice standardele de referință definite. Standardele de referință ar trebui să fie stabilite pe baza măsurilor tehnice existente, ținând cont de avizul CSTEP și de opiniile părților interesate. Acestea ar trebui să vizeze dimensiunile de bază ale ochiului de plasă pentru uneltele tractate și plasele fixe, dimensiunile minime de referință pentru conservare, zonele închise sau restricționate, măsurile de conservare a naturii destinate să atenueze capturile accidentale de mamifere marine și de păsări marine în anumite zone, precum și orice alte măsuri specifice la nivel regional existente în prezent, care sunt încă necesare pentru a asigura că obiectivele de conservare sunt atinse în continuare, până la adoptarea unor măsuri în cadrul procesului de regionalizare.

(24)

În cazul în care nu există măsuri tehnice la nivel regional, ar trebui să se aplice standardele de referință definite. Standardele de referință ar trebui să fie stabilite pe baza măsurilor tehnice existente, ținând cont de avizul CSTEP și de opiniile părților interesate. Acestea ar trebui să vizeze dimensiunile de bază ale ochiului de plasă pentru uneltele tractate și plasele fixe, dimensiunile minime de referință pentru conservare, zonele închise sau restricționate, măsurile de conservare a naturii destinate să reducă la minimum și, dacă este posibil, să elimine capturile accidentale de mamifere marine și de păsări marine în anumite zone, precum și orice alte măsuri specifice la nivel regional existente în prezent, care sunt încă necesare pentru a asigura că obiectivele de conservare sunt atinse în continuare, până la adoptarea unor măsuri în cadrul procesului de regionalizare.

Amendamentul 24

Propunere de regulament

Considerentul 25

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(25)

Statele membre, în colaborare cu părțile interesate , pot elabora recomandări comune pentru măsuri tehnice adecvate care se abat de la standardele de referință, în conformitate cu procesul de regionalizare prevăzut în PCP.

(25)

Statele membre, în strânsă cooperare cu consiliile consultative relevante , ar trebui să poată elabora recomandări comune pentru măsuri tehnice adecvate , bazate pe cele mai bune avize științifice disponibile, care se abat de la standardele de referință pentru a adapta măsurile tehnice la specificitățile regionale ale activităților de pescuit în conformitate cu procesul de regionalizare prevăzut în PCP , chiar dacă nu există un plan multianual .

Amendamentul 25

Propunere de regulament

Considerentul 26

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(26)

Astfel de măsuri tehnice regionale ar trebui să fie cel puțin echivalente cu standardele de referință din punctul de vedere al modelelor de exploatare și al protecției speciilor și a habitatelor sensibile .

(26)

Regionalizarea ar trebui utilizată pentru a elabora măsuri adaptate care să ia în considerare particularitățile fiecărei zone de pescuit și care să și protejeze speciile și habitatele lor sensibile. Astfel de măsuri tehnice regionale ar trebui să fie durabile și să asigure cel puțin aceleași modele de exploatare și același nivel de protecție ca și standardele de referință . Adoptarea oricărei măsuri tehnice regionale ar trebui să se bazeze pe cele mai bune avize științifice disponibile.

Amendamentul 26

Propunere de regulament

Considerentul 26 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(26a)

Deciziile luate de grupurile regionale de state membre în cadrul procesului de regionalizare ar trebui să întrunească aceleași standarde de control democratic ca cele din statele membre în cauză.

Amendamentul 27

Propunere de regulament

Considerentul 26 b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(26b)

Regionalizarea ar trebui utilizată ca instrument de încurajare a participării tuturor părților interesate relevante, inclusiv a organizațiilor neguvernamentale, și de consolidare a statutului pescarilor și a implicării lor, astfel încât aceștia să poată lucra în strânsă cooperare cu statele membre, cu consiliile consultative și cu oamenii de știință pentru a crea măsuri adaptate la caracteristicile specifice fiecărei zone de pescuit și pentru a le proteja condițiile de mediu.

Amendamentul 28

Propunere de regulament

Considerentul 27 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(27a)

În cazul în care există un interes de gestiune care privește în mod direct un stat membru, este posibilă prezentarea unor propuneri de măsuri tehnice individuale, pentru a modifica măsurile de conservare în vigoare, după consultarea consiliilor consultative relevante.

Amendamentul 29

Propunere de regulament

Considerentul 28

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(28)

Atunci când elaborează recomandări comune pentru adoptarea unor unelte care permit selectarea dimensiunilor și a speciilor cu dimensiuni de bază ale ochiului de plasă diferite de cele prevăzute în cadrul planurilor multianuale , grupurile regionale de state membre ar trebui să se asigure că astfel de unelte au ca rezultat modele de selectivitate cel puțin similare sau chiar îmbunătățite față de uneltele de referință.

(28)

Atunci când elaborează recomandări comune pentru adoptarea unor unelte care permit selectarea dimensiunilor și a speciilor cu dimensiuni de bază ale ochiului de plasă diferite de cele prevăzute, grupurile regionale de state membre ar trebui să se asigure că astfel de unelte au ca rezultat modele de selectivitate cel puțin similare sau chiar îmbunătățite față de uneltele de referință.

Amendamentul 30

Propunere de regulament

Considerentul 29

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(29)

Atunci când elaborează recomandări comune de modificare sau de stabilire a unor noi zone închise sau cu restricții în cadrul planurilor multianuale , pentru a proteja concentrările de puiet de pește și de pești reproducători, grupurile regionale de state membre ar trebui să definească în recomandările comune specificațiile, amploarea, durata, restricțiile privind uneltele și dispozițiile în materie de control și monitorizare.

(29)

Atunci când elaborează recomandări comune de modificare sau de stabilire a unor noi zone închise sau cu restricții, pentru a proteja concentrările de puiet de pește și de pești reproducători, grupurile regionale de state membre ar trebui să definească în recomandările comune specificațiile, amploarea, durata, restricțiile privind uneltele și dispozițiile în materie de control și monitorizare.

Amendamentul 31

Propunere de regulament

Considerentul 30

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(30)

Atunci când elaborează recomandări comune de modificare sau de stabilire a dimensiunilor minime de referință pentru conservare în cadrul planurilor multianuale , grupurile regionale de state membre ar trebui să verifice că obiectivele PCP nu sunt puse în pericol , asigurându-se că protecția puietului de specii marine este respectată și, în același timp, că nu este introdusă nicio denaturare pe piață și că nu este creată nicio piață pentru pești sub dimensiunile minime de referință pentru conservare.

(30)

Atunci când elaborează recomandări comune de modificare sau de stabilire a dimensiunilor minime de referință pentru conservare, grupurile regionale de state membre ar trebui să contribuie la realizarea obiectivelor PCP , asigurându-se că protecția puietului de specii marine este pe deplin respectată și, în același timp, că nu este introdusă nicio denaturare pe piață și că nu este creată nicio piață pentru pești sub dimensiunile minime de referință pentru conservare.

Amendamentul 32

Propunere de regulament

Considerentul 31

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(31)

Crearea de închideri în timp real, alături de dispozițiile privind schimbarea zonei de pescuit, ca măsură suplimentară pentru protejarea concentrărilor de puiet de pește sau de pești reproducători, ar trebuie să fie permisă ca o opțiune de elaborat în cadrul recomandărilor comune. Condițiile pentru stabilirea și desființarea unor astfel de zone, precum și măsurile de control și de monitorizare ar trebui să fie definite în cadrul recomandărilor comune relevante.

(31)

Crearea de închideri în timp real, alături de dispozițiile privind schimbarea zonei de pescuit, ca măsură suplimentară pentru protejarea concentrărilor de puiet de pește sau de pești reproducători ori a speciilor sensibile , ar trebuie să fie permisă ca o opțiune de elaborat în cadrul recomandărilor comune. Condițiile pentru stabilirea și desființarea unor astfel de zone , inclusiv exceptările, dacă este cazul , precum și măsurile de control și de monitorizare ar trebui să fie definite în cadrul recomandărilor comune relevante.

Amendamentul 33

Propunere de regulament

Considerentul 32

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(32)

Pe baza evaluării științifice a impactului uneltelor inovatoare, evaluat în mod corespunzător de către CSTEP, utilizarea unor astfel de unelte noi sau extinderea utilizării de unelte noi , precum traulul cu impulsuri electrice, ar putea fi inclusă ca o opțiune în recomandările comune ale grupurilor regionale de state membre. Utilizarea unor unelte de pescuit inovatoare nu ar trebui să fie permisă în cazul în care evaluarea științifică indică faptul că utilizarea lor va conduce la un impact negativ asupra habitatelor sensibile și a speciilor nevizate.

(32)

Pe baza evaluării științifice a impactului uneltelor inovatoare, evaluat în mod corespunzător de către CSTEP, inclusiv a impactului negativ potențial al anumitor unelte , utilizarea sau extinderea utilizării uneltelor inovatoare , ar putea fi inclusă ca o opțiune în recomandările comune ale grupurilor regionale de state membre. Utilizarea unor unelte de pescuit inovatoare nu ar trebui să fie permisă în cazul în care evaluarea științifică indică faptul că utilizarea lor va conduce la un impact negativ direct sau cumulativ asupra habitatelor marine, în special asupra habitatelor sensibile sau a speciilor nevizate , sau va periclita obținerea unei stări ecologice bune a apelor marine .

Amendamentul 268

Propunere de regulament

Considerentul 32 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(32a)

Grupurile regionale ar trebui să pună în aplicare măsuri de atenuare suplimentare, în funcție de tipul de unelte, bazându-se pe recomandările științifice și pe bunele practici pentru a reduce, dacă este posibil, capturile accidentale de păsări și mamifere marine, în conformitate cu Directiva 92/43/CEE a Consiliului și cu Directiva 79/409/CEE a Consiliului  (1a) și Acordul privind conservarea micilor cetacee din Marea Baltică și Marea Nordului din 17 martie 1992, astfel cum a fost modificat (ASCOBANS).

Amendamentul 34

Propunere de regulament

Considerentul 33

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(33)

În vederea reducerii la minimum a capturilor accidentale de specii sensibile și a impactului uneltelor de pescuit asupra habitatelor sensibile, grupurile regionale de state membre ar trebui să elaboreze măsuri de atenuare suplimentare pentru a reduce impactul pescuitului asupra speciilor și habitatelor sensibile. În cazul în care dovezile științifice arată că există o amenințare gravă la adresa stării de conservare a speciilor și habitatelor respective, statele membre ar trebui să introducă restricții suplimentare privind construcția și exploatarea anumitor unelte de pescuit sau chiar o interdicție totală a utilizării acestora în regiunea respectivă. În special, astfel de dispoziții ar putea fi aplicate pentru utilizarea setcilor în derivă, care, în anumite zone, au condus la capturi semnificative de cetacee și păsări marine.

(33)

În vederea reducerii la minimum și, dacă este posibil, eliminării capturilor accidentale de specii sensibile și a impactului uneltelor de pescuit asupra habitatelor sensibile, grupurile regionale de state membre ar trebui să elaboreze măsuri de atenuare suplimentare pentru a reduce impactul pescuitului asupra speciilor și habitatelor sensibile. În cazul în care dovezile științifice arată că există o amenințare gravă la adresa stării de conservare a speciilor și habitatelor respective, statele membre ar trebui să introducă restricții suplimentare privind construcția și exploatarea anumitor unelte de pescuit sau chiar o interdicție totală a utilizării acestora în regiunea respectivă pentru a proteja mediul marin, stocurile locale de pești și comunitățile locale de coastă vizate . În special, astfel de dispoziții ar putea fi aplicate pentru utilizarea setcilor în derivă, care, în anumite zone, au condus la capturi semnificative de cetacee și păsări marine.

Amendamentul 35

Propunere de regulament

Considerentul 35

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(35)

Pentru a menține recomandările detaliate existente stabilite de Comisia pentru pescuit în Atlanticul de Nord-Est (NEAFC), competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei, în ceea ce privește listele de ecosisteme marine vulnerabile și, de asemenea, măsurile tehnice specifice legate de măsurile prevăzute pentru protejarea mihalțului-de-mare albastru și a sebastei. De asemenea, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte acte delegate cu privire la încorporarea în dreptul Uniunii a viitoarelor modificări ale măsurilor adoptate de NEAFC care fac obiectul anumitor elemente neesențiale ale prezentului regulament, definite în mod expres, și care devin obligatorii pentru Uniune în conformitate cu clauzele convenției NEAFC. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți,

eliminat

Amendamentul 36

Propunere de regulament

Considerentul 36

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(36)

Pentru a nu împiedica cercetările științifice, repopulările artificiale sau transplantările, dispozițiile prezentului regulament nu ar trebui să se aplice operațiunilor care pot fi necesare în vederea desfășurării activităților respective.

(36)

Pentru a nu împiedica cercetările științifice, repopulările directe sau transplantările, dispozițiile prezentului regulament nu ar trebui să se aplice operațiunilor care pot fi necesare în vederea desfășurării activităților respective.

Amendamentul 37

Propunere de regulament

Considerentul 37

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(37)

În cazul în care avizele științifice disponibile arată că este necesară o acțiune imediată pentru a proteja speciile marine, Comisia ar trebui aibă competența, în cazuri justificate în mod corespunzător, să adopte acte delegate aplicabile imediat de stabilire a măsurilor tehnice pentru atenuarea unor astfel de amenințări, în plus față de prezentul regulament sau prin derogare de la acesta, sau măsuri tehnice stabilite sub altă formă în conformitate cu dreptul Uniunii. Măsurile respective ar trebui să fie concepute, în special, astfel încât să abordeze schimbările neașteptate ale structurii stocurilor, ca urmare a nivelurilor ridicate sau scăzute de recrutare în stoc a puietului, pentru a proteja speciile de pești sau crustacee aflate în perioada de reproducere atunci când stocurile se află la niveluri foarte scăzute sau au loc alte schimbări în starea de conservare a stocurilor de pește care pot pune în pericol stadiul de conservare a stocului. Măsurile ar putea include restricții privind utilizarea uneltelor tractate sau fixe sau activitățile de pescuit în anumite zone sau în anumite perioade.

(37)

În cazul în care cele mai bune avize științifice disponibile arată că este necesară o acțiune imediată pentru a proteja speciile și habitatele marine, Comisia ar trebui aibă competența, în cazuri justificate în mod corespunzător, să adopte acte delegate aplicabile imediat de stabilire a măsurilor tehnice pentru atenuarea unor astfel de amenințări, în plus față de prezentul regulament sau prin derogare de la acesta, sau măsuri tehnice stabilite sub altă formă în conformitate cu dreptul Uniunii. Măsurile respective ar trebui să fie concepute, în special, astfel încât să abordeze schimbările neașteptate ale structurii stocurilor, ca urmare a nivelurilor ridicate sau scăzute de recrutare în stoc a puietului sau a capturii accidentale a speciilor sensibile , pentru a proteja speciile de pești sau crustacee aflate în perioada de reproducere atunci când stocurile se află la niveluri foarte scăzute sau au loc alte schimbări în starea de conservare a stocurilor de pește sau a speciilor sensibile care pot pune în pericol stadiul de conservare a stocului , precum și pentru a aborda problema deteriorării populațiilor de specii și a habitatelor cauzate de impactul pescuitului și pentru a asigura orice altă măsură de conservare necesară . Aceste măsuri ar putea include restricții privind utilizarea uneltelor tractate sau fixe sau activitățile de pescuit în anumite zone sau în anumite perioade.

Amendamentul 38

Propunere de regulament

Considerentul 38

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(38)

Competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din tratat ar trebui delegată Comisiei pentru a actualiza lista de pești și crustacee pentru care pescuitul dirijat este interzis, pentru a actualiza lista zonelor sensibile în care pescuitul ar trebui să fie restricționat, pentru a adopta măsuri tehnice ca parte a planurilor multianuale și pentru a adopta măsuri tehnice ca parte a planurilor temporare de aruncare a capturilor înapoi în mare. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, promptă și corespunzătoare a documentelor pertinente către Parlamentul European și Consiliu.

(38)

Competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din tratat ar trebui delegată Comisiei pentru a  defini, în scopul stabilirii unor indicatori de performanță pentru măsuri tehnice legate de capturile de pește sub dimensiunea minimă de referință pentru conservare, principalele activități de pescuit și nivelul capturilor respective care se aplică acestor principale activități de pescuit, pentru a actualiza lista de pești și crustacee pentru care pescuitul dirijat este interzis, pentru a actualiza lista zonelor sensibile în care pescuitul ar trebui să fie restricționat, pentru a adopta măsuri tehnice ca parte a planurilor multianuale sau, acolo unde este necesar, în afara cadrului planurilor multianuale; și pentru a adopta măsuri tehnice ca parte a planurilor temporare de aruncare a capturilor înapoi în mare. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, bazate pe evaluarea realizată de CSTEP. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, promptă și corespunzătoare a documentelor pertinente către Parlamentul European și Consiliu.

Amendamentul 39

Propunere de regulament

Considerentul 40

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(40)

Până la sfârșitul anului 2020 și, ulterior, o dată la trei ani, Comisia ar trebui să prezinte un raport către Parlamentul European și Consiliu cu privire la punerea în aplicare a prezentului regulament, pe baza informațiilor furnizate de statele membre și de consiliile consultative relevante și în urma evaluării de către CSTEP. Raportul ar trebui să evalueze măsura în care măsurile tehnice, atât la nivel regional, cât și la nivelul Uniunii, au contribuit la atingerea obiectivelor și la realizarea țintelor prezentului regulament. Pe baza raportului, în cazul în care, la nivel regional, există dovezi că obiectivele și țintele nu au fost atinse, statele membre din regiunea respectivă ar trebui să prezinte un plan cu acțiunile corective care trebuie întreprinse pentru a asigura atingerea obiectivelor și a  țintelor respective . Pe baza raportului, Comisia ar trebui să propună Parlamentului European și Consiliului orice modificări necesare ale prezentului regulament.

(40)

Până la … [trei ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament] și, ulterior, o dată la trei ani, Comisia ar trebui să prezinte un raport către Parlamentul European și Consiliu cu privire la punerea în aplicare a prezentului regulament, pe baza informațiilor furnizate de statele membre și de consiliile consultative relevante și în urma evaluării de către CSTEP. Raportul ar trebui să evalueze măsura în care măsurile tehnice, atât la nivel regional, cât și la nivelul Uniunii, au contribuit la atingerea obiectivelor și a nivelurilor indicatorilor de performanță din prezentul regulament. Pe baza raportului, în cazul în care, la nivel regional, există dovezi că obiectivele nu au fost atinse sau că indicatorii de performanță se mențin la un nivel nesatisfăcător , statele membre din regiunea respectivă ar trebui să prezinte un plan cu acțiunile corective care trebuie întreprinse pentru a asigura atingerea obiectivelor și pentru îmbunătăți nivelurile indicatorilor de performanță în cauză . Pe baza raportului, Comisia ar trebui să propună Parlamentului European și Consiliului orice modificări necesare ale prezentului regulament.

Amendamentul 40

Propunere de regulament

Considerentul 42

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(42)

Regulamentele (CE) nr. 1967/2006 (29), (CE) nr. 1098/2007 (30), (CE) nr. 1224/2009 (31) ale Consiliului și Regulamentele (UE) nr. 1343/2011  (32) și (UE) nr. 1380/2013 (33) ale Parlamentului European și ale Consiliului ar trebui modificate în consecință.

(42)

Regulamentele (CE) nr. 1967/2006 (29), (CE) nr. 1098/2007 (30), (CE) nr. 1224/2009 (31) ale Consiliului și Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 (33) al Parlamentului European și al Consiliului ar trebui modificate în consecință.

Amendamentul 41

Propunere de regulament

Considerentul 43

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(43)

Pentru a completa sau a modifica normele detaliate existente de transpunere a recomandărilor convenite de Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM), competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește măsurile tehnice din Regulamentul (UE) nr. 1343/2011. De asemenea, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte acte delegate cu privire la încorporarea în dreptul Uniunii a viitoarelor modificări ale măsurilor adoptate de CGPM care fac obiectul anumitor elemente neesențiale ale prezentului regulament, definite în mod expres, și care devin obligatorii pentru Uniune în temeiul dispozițiilor Acordului CGPM. Regulamentul (UE) nr. 1343/2011 ar trebui modificat în consecință. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți,

eliminat

Amendamentul 42

Propunere de regulament

Articolul 1 – paragraful 1 – litera b

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(b)

exploatarea uneltelor de pescuit și interacțiunea activităților de pescuit cu ecosistemele marine.

(b)

exploatarea uneltelor de pescuit;

Amendamentul 43

Propunere de regulament

Articolul 1 – paragraful 1 – litera ba (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(ba)

interacțiunea uneltelor de pescuit cu ecosistemele marine.

Amendamentul 44

Propunere de regulament

Articolul 2 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1 .     Prezentul regulament se aplică activităților desfășurate de navele de pescuit ale Uniunii și de resortisanții statelor membre, fără a aduce atingere responsabilității primare a statului de pavilion, în zonele de pescuit prevăzute la articolul 5, precum și de navele de pescuit care arborează pavilionul unor țări terțe și sunt înregistrate în țări terțe, atunci când pescuiesc în apele Uniunii.

(1)    Fără a aduce atingere articolului 29, prezentul regulament se aplică tuturor activităților de pescuit (recreativ și comercial) desfășurate de navele de pescuit ale Uniunii și de resortisanții statelor membre, fără a aduce atingere responsabilității primare a statului de pavilion, în zonele de pescuit prevăzute la articolul 5, precum și de navele de pescuit care arborează pavilionul unor țări terțe și sunt înregistrate în țări terțe, atunci când pescuiesc în apele Uniunii.

Amendamentul 45

Propunere de regulament

Articolul 2 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2 .     Articolele 7 și 14 și partea A din anexele V-X se aplică, de asemenea, pescuitului recreativ.

(2 )     Prezentul regulament se aplică, de asemenea, pescuitului recreativ.

Amendamentul 46

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1 .     Ca instrumente pentru a sprijini punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului (PCP), măsurile tehnice contribuie la obiectivele PCP stabilite la articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 și, în special, la alineatele (2), (3) și alineatul (5) literele (a) și (j) din articolul menționat .

(1 )     Măsurile tehnice contribuie la obiectivele PCP stabilite la articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

Amendamentul 47

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 2 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2 .     În plus , măsurile tehnice :

(2 )     Măsurile tehnice contribuie, în special , la atingerea următoarelor obiective :

Amendamentul 48

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 2 – litera a

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(a)

optimizează modelele de exploatare pentru a asigura protecția concentrărilor de puiet și de pești reproducători din specii marine;

(a)

asigurarea unor modele durabile de exploatare pentru a asigura protecția concentrărilor de puiet și de pești reproducători din specii marine și asigurarea garanțiilor corespunzătoare;

Amendamentul 49

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 2 – litera b

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(b)

asigură reducerea la minimum sau, dacă este posibil, eliminarea capturilor accidentale de specii marine menționate în Directivele 92/43/CEE și 2009/147/CE și de alte specii sensibile pescuite, astfel încât aceste capturi să nu reprezinte o amenințare pentru starea de conservare a speciilor respective ;

(b)

asigurarea reducerii la minimum sau, dacă este posibil, eliminarea capturilor accidentale de specii marine sensibile, în special a celor menționate în Directivele 92/43/CEE și 2009/147/CE;

Amendamentul 50

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 2 – litera c

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(c)

asigură că impactul de mediu al pescuitului asupra habitatelor marine este redus la minimum și, dacă este posibil, eliminat , astfel încât să nu reprezinte o amenințare pentru starea de conservare a habitatelor respective ;

(c)

asigurarea, inclusiv prin utilizarea unor stimulente corespunzătoare, a faptului că impactul negativ privind mediul al pescuitului asupra habitatelor marine este redus la minimum și, dacă este posibil, eliminat;

Amendamentul 51

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 2 – litera d

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(d)

contribuie la instituirea măsurilor de gestionare a pescuitului în vederea respectării obligațiilor prevăzute în Directivele 92/43/CEE, 2009/147/CE, 2008/56/CE și 2000/60/CE.

(d)

existența unor măsuri de gestionare a pescuitului în vederea respectării obligațiilor prevăzute în Directivele 92/43/CEE, 2009/147/CE, 2008/56/CE și 2000/60/CE.

Amendamentele 294 și 300

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 2 – litera da (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(da)

asigurarea îndeplinirii criteriilor prevăzute de descriptorii 1, 3, 4 și 6 din Decizia 2010/477/UE a Comisiei.

Amendamentul 52

Propunere de regulament

Articolul 4 – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Amendamentul 53

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 1 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1 .     Măsurile tehnice au drept scop atingerea următoarelor ținte :

(1 )     Pentru a evalua dacă măsurile tehnice contribuie la realizarea obiectivelor menționate la articolul 3, se utilizează următorii indicatori de performanță :

Amendamentul 54

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 1 – litera a

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(a)

capturile de specii marine inferioare dimensiunilor minime de referință pentru conservare nu depășesc 5 % din volum, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) și articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 ;

(a)

măsura în care capturile de specii marine inferioare dimensiunilor minime de referință pentru conservare sunt reduse progresiv la niveluri specifice pentru activitățile de pescuit principale ;

Amendamentul 55

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 1 – litera b

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(b)

capturile accidentale de mamifere marine, reptile marine, păsări marine și alte specii neexploatate în scopuri comerciale nu depășesc pragurile prevăzute de legislația Uniunii și de acordurile internaționale ;

(b)

măsura în care capturile accidentale de mamifere marine, reptile marine, păsări marine și alte specii neexploatate în scopuri comerciale sunt reduse progresiv și , dacă este posibil, eliminate ;

Amendamentul 56

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 1 – litera c

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(c)

impactul de mediu al activităților de pescuit asupra habitatelor de pe fundul mării nu depășește nivelurile necesare pentru a asigura o stare ecologică bună pentru fiecare tip de habitat evaluat în cadrul Directivei 2008/56/CE, în fiecare regiune sau subregiune marină, în ceea ce privește atât calitatea habitatului, cât și întinderea spațială pe care trebuie să fie atinse nivelurile necesare.

(c)

măsura în care impactul negativ asupra mediului al activităților de pescuit asupra habitatelor marine, inclusiv asupra habitatelor sensibile de pe fundul mării , este redus la minimum și este menținut sub nivelurile necesare pentru a asigura o stare ecologică bună , în special pentru fiecare dintre tipurile de habitat evaluate în cadrul Directivei 2008/56/CE, în fiecare regiune sau subregiune marină, în ceea ce privește atât calitatea habitatului, cât și întinderea spațială pe care trebuie să fie atinse nivelurile necesare.

Amendamentul 57

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 1 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(1a)     Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 32 din prezentul regulament și articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 de completare a prezentului regulament prin definirea, în sensul literei (a) de la alineatul 1 din prezentul articol:

 

(a)

principalelor activități de pescuit menționate la respectiva literă;

 

(b)

nivelurilor capturilor actuale de specii marine inferioare dimensiunilor minime de referință pentru conservare pentru fiecare dintre aceste principale activități de pescuit, pe baza datelor furnizate de statele membre pentru anii de referință 2013-2015;

 

(c)

nivelurilor specifice la care trebuie să se reducă capturile de specii marine inferioare dimensiunilor minime de referință pentru conservare pentru fiecare dintre aceste principale activități de pescuit în vederea atingerii obiectivului de a garanta modele durabile de exploatare și de a asigura protecția puietului de pește.

 

Atunci când se stabilesc nivelurile specifice menționate la primul paragraf litera (c), se ține seama de cele mai bune avize științifice disponibile, inclusiv de către CSTEP, precum și de posibilitățile tehnice actuale și viitoare pentru evitarea capturilor de specii marine inferioare dimensiunilor minime de referință pentru conservare.

Amendamentul 58

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 1 b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(1b)     În scopul actelor delegate menționate la alineatul (1a), statele membre pot propune o recomandare comună în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 până la … [12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].

Amendamentul 59

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 1 c (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(1c)     În cazul în care nu se propune nicio recomandare comună până la termenul limită stabilit la prezentul articol alineatul (1b) sau în care se consideră că o recomandare comună transmisă de statele membre nu este compatibilă cu obiectivele prezentului regulament, Comisia adoptă, până la … [18 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament] și prin derogare de la articolul 18 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, acte delegate care suplimentează prezentul regulament prin definirea elementelor menționate la prezentul articol alineatul (1a) primul paragraf, în conformitate cu articolul 32 din prezentul regulament.

Amendamentul 60

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 1 d (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(1d)     Pentru a realiza reducerea progresivă a capturilor de specii marine inferioare dimensiunilor minime de referință pentru conservare la niveluri care să asigure modele durabile de exploatare, nivelurile specifice menționate la alineatul (1a) primul paragraf litera (c) se revizuiesc din trei în trei ani, folosind procedura prevăzută la alineatele (1a), (1b) și (1c), urmând să fie reduse și mai mult, dacă este cazul, în conformitate cu cele mai bune avize științifice disponibile și cu posibilitățile tehnice actuale și viitoare pentru evitarea unor astfel de capturi.

Amendamentul 61

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2 .     Măsura în care au fost atinse aceste ținte este revizuită ca parte a procesului de raportare prevăzut la articolul 34.

(2 )     Evaluarea menționată la alineatul (1), se realizează în contextul procesului de raportare prevăzut la articolul 34.

Amendamentul 346

Propunere de regulament

Articolul 4 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Articolul 4a

 

Obiective socioeconomice

 

Pentru a lua în considerare obiectivele socioeconomice prevăzute la articolul 2 alineatul (5) literele (c), (f) și (i) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, în momentul adoptării și punerii în aplicare a măsurilor tehnice și de conservare, statele membre utilizează la scară largă măsurile prevăzute la articolele 38, 39 și 40 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014.

Amendamentul 62

Propunere de regulament

Articolul 5 – paragraful 1 – litera a

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(a)

„Marea Nordului” înseamnă diviziunile ICES (34) IIa, IIIa și IV;

(a)

„Marea Nordului” înseamnă apele Uniunii din diviziunile ICES (34) IIa, IIIa și IV;

Amendamentul 63

Propunere de regulament

Articolul 5 – paragraful 1 – litera c

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(c)

„Apele de nord-vest” înseamnă subzonele ICES V (cu excepția zonei Va și a apelor din afara Uniunii din zona Vb) , VI și VII;

(c)

„Apele de nord-vest” înseamnă apele Uniunii din subzonele ICES V , VI și VII;

Amendamentul 64

Propunere de regulament

Articolul 5 – paragraful 1 – litera g

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(g)

„Regiunile ultraperiferice” înseamnă apele din jurul regiunilor ultraperiferice menționate la articolul 349 primul paragraf din tratat , împărțite în trei bazine maritime: Atlanticul de Vest, Atlanticul de Est și Oceanul Indian ;

(g)

„Apele Uniunii în Oceanul Indian și în Oceanul Atlantic de Vest” înseamnă apele din jurul Guyanei Franceze și din jurul insulelor Guadelupa, Martinica, Mayotte , Réunion și Saint-Martin, aflate sub suveranitatea sau jurisdicția unui stat membru ;

Amendamentul 65

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1)

„model de exploatare” înseamnă modul în care este distribuită presiunea de pescuit pe profilul de vârstă al unui stoc;

1.

„model de exploatare” înseamnă modul în care este distribuită mortalitatea prin pescuit pe profilul de vârstă și de dimensiune al unui stoc;

Amendamentul 66

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2)

„selectivitate” înseamnă o expresie cantitativă reprezentată ca o probabilitate de capturare a peștelui de o anumită dimensiune într-un ochi de plasă ( sau cârlig) de o anumită dimensiune;

2.

„selectivitate” înseamnă probabilitatea de capturare a peștelui dintr-o anume specie sau de o anumită dimensiune cu anumite caracteristici ale echipamentului ;

Amendamentul 67

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3)

„pescuit selectiv” înseamnă capacitatea unei metode de pescuit de a viza și de a captura pește sau crustacee în funcție de mărime și de specie în timpul operațiunii de pescuit, care permite ca speciile nevizate să fie evitate sau eliberate nevătămate;

eliminat

Amendamentul 68

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(4)

„pescuit dirijat” înseamnă pescuitul unei anumite specii sau combinații de specii în care captura totală a speciei/speciilor respective reprezintă mai mult de 50 % din valoarea economică a capturii ;

4.

„pescuit dirijat” înseamnă un efort de pescuit orientat spre o specie specifică sau un grup de specii specifice, a căror componență exactă variază în funcție de activitățile de pescuit, iar normele specifice care reglementează specificațiile tehnice minime ale dimensiunilor ochiurilor de plasă și dispozitivele de selecție în funcție de activitatea de pescuit sunt stabilite la nivel regional ;

Amendamentul 69

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 5 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

5a.

„stadiul de conservare al unei specii” înseamnă stadiul de conservare a unei specii potrivit definiției de la articolul 1 litera (i) din Directiva 92/43/CEE;

Amendamentul 70

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 5 b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

5b.

„stadiul de conservare a unui habitat” înseamnă stadiul de conservare a unui habitat natural potrivit definiției de la articolul 1 litera (e) din Directiva 92/43/CEE;

Amendamentul 71

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 7

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(7)

„specie sensibilă” înseamnă o specie a cărei stare de conservare, inclusiv habitatul, distribuția, mărimea populației și starea populației, este afectată de presiunile generate de activitățile umane, inclusiv activitățile de pescuit. În particular, speciile sensibile includ speciile enumerate în anexele II și IV din Directiva 92/43/CEE, speciile reglementate prin Directiva 2009/147/CE și speciile a căror protecție este necesară pentru a obține o stare ecologică bună în conformitate cu Directiva 2008/56/CE;

7.

„specie sensibilă” înseamnă o specie a cărei stare de conservare, inclusiv habitatul, distribuția, mărimea populației sau starea populației, este afectată de presiunile generate de activitățile umane, inclusiv activitățile de pescuit. În particular, speciile sensibile includ speciile enumerate în anexele II și IV din Directiva 92/43/CEE, speciile reglementate prin Directiva 2009/147/CE și speciile a căror protecție este necesară pentru a obține o stare ecologică bună în conformitate cu Directiva 2008/56/CE;

Amendamentul 72

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 8

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(8)

„specii pelagice mici” înseamnă specii precum macrou, hering, stavrid, hamsie, sardine, putasu, argentină, șprot, specii de caproide;

8.

„specii pelagice mici” înseamnă , printre altele, specii precum macrou, hering, stavrid, hamsie, sardine, putasu, argentină, șprot, specii de caproide , gupă, sardinelă rotundă (Sardinella aurita) și sardinelă plată (Sardinella maderensis) ;

Amendamentul 73

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 9 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

9a.

„pescuit tradițional (de subzistență) cu unelte de pescuit pasive” înseamnă activități necomerciale de pescuit care exploatează resursele acvatice marine vii pe o scară redusă, la nivel local, exclusiv pentru nevoi personale și folosind numai unelte și tehnici de pescuit tradiționale;

Amendamentul 74

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 10

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(10)

„consilii consultative” înseamnă grupuri de părți interesate stabilite în cadrul PCP pentru a promova o reprezentare echilibrată a tuturor părților interesate și pentru a contribui la realizarea obiectivelor PCP ;

10.

„consilii consultative” înseamnă grupuri de părți interesate stabilite în conformitate cu articolul 43 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 și care își desfășoară activitatea în conformitate cu articolele 44 și 45 și cu anexa III din Regulamentul respectiv ;

Amendamentul 75

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 11

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(11)

„traul” înseamnă o unealtă de pescuit care este tractată activ de una sau de mai multe nave de pescuit și care constă într-o plasă având un corp în formă de con sau piramidă (corpul traulului) închis la spate de un sac; „unealtă tractată” înseamnă orice traule, năvoade daneze și unelte similare, care au corpul sub formă de con sau de piramidă și sunt închise la spate printr-un sac (sacul traulului) sau care au două aripi lungi, un corp și un sac (sacul traulului) și care sunt deplasate activ în apă ;

11.

„traul” înseamnă o unealtă de pescuit compusă dintr-o plasă care este tractată activ de una sau de mai multe nave de pescuit și este închisă la spate printr-un sac;

Amendamentul 76

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 11 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

11a.

„unealtă tractată” înseamnă orice traule, năvoade marine de fund și alte unelte de pescuit similare care sunt deplasate activ în apă de una sau de mai multe nave de pescuit sau de orice alt sistem mecanic;

Amendamentul 77

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 12

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(12)

„traul de fund” înseamnă un traul proiectat și echipat pentru a funcționa pe sau în apropierea fundului mării;

(Nu privește versiunea în limba română.)

Amendamentul 78

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 13

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(13)

„traul îngemănat de fund” înseamnă un traul de fund tractat de două nave simultan, care tractează fiecare parte a traulului. Deschiderea orizontală a traulului este menținută de distanța dintre cele două nave în timp ce acestea tractează unealta;

(Nu privește versiunea în limba română.)

Amendamentul 79

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 15

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(15)

„beam-traul” înseamnă un traul deschis orizontal de un tub de oțel sau de lemn ( traversă ) și echipat cu lanțuri de fund , împletituri din lanțuri sau lanțuri de curățare, tractat activ pe fund ;

15.

„beam-traul” înseamnă un traul deschis orizontal cu o traversă, aripă sau alt dispozitiv similar ;

Amendamentul 80

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 16

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(16)

„traul cu impulsuri electrice” înseamnă o tehnică de pescuit care utilizează un câmp electric pentru a prinde pește. Traulul cu impulsuri electrice este alcătuit din mai mulți electrozi, atașați la unealtă pe direcția de tractare, care emit impulsuri electrice scurte ;

16.

„traul cu impulsuri electrice” înseamnă un traul care utilizează curent electric în impulsuri pentru a captura resurse biologice marine ;

Amendamentul 81

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 17 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

17a.

„năvoade de plajă” înseamnă setci înconjurătoare și năvoade tractate instalate de o navă și tractate de la mal sau de pe o navă ancorată sau amarată la mal;

Amendamentul 82

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 20

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(20)

„plase fixe” înseamnă orice tip de setci, plase de încurcare sau setci cu sirec care fie sunt ancorate pe fundul mării (setci sau plase ancorate ), fie sunt lăsate în derivă (setci în derivă ) pentru ca peștii să înoate în acestea și să se încurce sau să se prindă în plasă;

20.

„plase fixe” înseamnă orice tip de setci, plase de încurcare sau setci cu sirec care sunt ancorate pe fundul mării (setci sau plase ancorate) pentru ca peștii să înoate în acestea și să se încurce sau să se prindă în plasă;

Amendamentul 83

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 21

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(21)

„setcă în derivă” înseamnă o plasă alcătuită din unul sau mai mulți pereți de plasă prinși împreună în paralel de una sau mai multe frânghii, menținută la suprafața apei sau la o anumită adâncime cu ajutorul unor dispozitive plutitoare și care plutește liber purtată de curenți, în mod independent sau cu ajutorul unei nave la care poate fi atașată. Plasa poate fi echipată cu dispozitive destinate stabilizării sau limitării derivei acesteia , cum ar fi o ancoră plutitoare sau o ancoră pe fund atașată la un singur capăt al plasei ;

21.

„setcă în derivă” înseamnă o plasă menținută la suprafața mării sau la o anumită adâncime cu ajutorul unor dispozitive plutitoare, care plutește liber purtată de curenți, fie independent , fie cu barca la care poate fi atașată. Plasa poate fi echipată cu dispozitive destinate stabilizării sau limitării derivei acesteia;

Amendamentul 84

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 22

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(22)

„setcă fixă de fund” înseamnă o plasă alcătuită dintr-o singură bucată și ținută vertical în apă de flotoare și greutăți. Setca fixă de fund capturează resurse acvatice vii prin încurcarea acestora în ochiurile plasei și este fixată sau poate fi fixată prin orice mijloace pe fundul mării;

22.

„setcă simplă” înseamnă o  plasă fixă alcătuită dintr-o singură bucată de plasă și ținută vertical în apă de flotoare și greutăți.

Amendamentul 85

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 23

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(23)

„plasă de încurcare fixă de fund” înseamnă un singur perete de plasă montat astfel încât plasa să fie agățată pe frânghii pentru a crea o porțiune mai mare de plasă destinsă decât o setcă . De regulă, plasele de încurcare prezintă o flotabilitate mai mică pe frânghia flotorilor și nu rămân la fel de sus în timpul pescuitului, cum se întâmplă cu setca fixă de fund medie, și sunt fixate sau pot fi fixate prin orice mijloace pe fundul mării;

23.

„plasă de încurcare” înseamnă o plasă fixă care constă dintr-un perete de plasă montat astfel încât plasa să fie agățată pe frânghii pentru a crea o porțiune mai mare de plasă destinsă decât o setcă simplă.

Amendamentul 86

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 24

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(24)

„setcă de fund cu sirec” înseamnă o plasă alcătuită din două sau mai multe straturi de plasă, cu două straturi exterioare având dimensiuni mari ale ochiului de plasă și o plasă fină cu ochiuri mici inserată între acestea și care este fixată sau poate fi fixată prin orice mijloace de fundul mării ;

24.

„setcă cu sirec” înseamnă o plasă fixă alcătuită din două sau mai multe straturi de plasă, cu două straturi exterioare având dimensiuni mari ale ochiului de plasă și o plasă cu ochiuri mici inserată între acestea;

Amendamentul 87

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 26

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(26)

„paragat” înseamnă o unealtă de pescuit alcătuită dintr-o linie principală, uneori de o lungime considerabilă , pe care se fixează , la distanțe regulate, șnururi având cârlige cu sau fără momeală . Linia principală este ancorată pe orizontală de fund sau în apropierea fundului mării, pe verticală sau poate fi lăsată în derivă la suprafață;

26.

„paragat” înseamnă o unealtă de pescuit alcătuită dintr-o linie principală, de o lungime variabilă , de care se fixează șnururi cu cârlige distanțate în funcție de speciile vizate . Linia principală este ancorată pe orizontală de fund sau în apropierea fundului mării, pe verticală sau poate fi lăsată în derivă la suprafață;

Amendamentul 88

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 27

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(27)

„vârșe și coșuri” înseamnă capcane sub formă de cuști sau coșuri realizate din diferite materiale , concepute pentru a prinde crustacee sau pește, care sunt fixate pe fundul mării fie individual, fie în rânduri, legate cu frânghii (saule de geamandură) de geamandurile de la suprafață care le indică poziția, și care au unul sau mai multe orificii sau intrări;

27.

„vârșe și coșuri” înseamnă capcane sub formă de cuști sau coșuri, concepute pentru a prinde crustacee , moluște sau pește, care sunt fixate pe fundul mării sau suspendate pe acesta, fie individual, fie în rânduri, legate cu frânghii (saule de geamandură) de geamandurile de la suprafață care le indică poziția, și care au unul sau mai multe orificii sau intrări;

Amendamentul 89

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 28

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(28)

„petactar” înseamnă o tehnică de pescuit în care un singur fir de pescuit este ținut în mâini . La fir sunt atașate una sau mai multe momeli sau cârlige cu momeală;

28.

„petactar” înseamnă un singur fir de pescuit, ținut în mâini , de care sunt atașate una sau mai multe momeli sau cârlige cu momeală;

Amendamentul 90

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 29

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(29)

„crucea Sfântului Andrei” înseamnă un dispozitiv de prindere care acționează ca o foarfecă pentru a recolta, de exemplu, moluște bivalve sau coral roșu de pe fundul mării;

29.

„crucea Sfântului Andrei” înseamnă un dispozitiv de prindere care poate acționa ca o foarfecă pentru a recolta, de exemplu, moluște bivalve sau coral roșu de pe fundul mării;

Amendamentul 91

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 30

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(30)

„sac de traul” înseamnă partea cea mai din spate a traulului, având fie o formă cilindrică, adică aceeași circumferință peste tot, fie o formă conică. Sacul este alcătuit din unul sau mai multe panouri (bucăți de plasă) cu aceeași dimensiune a ochiului de plasă, prinse unul de celălalt de-a lungul laturilor pe axul traulului printr-o cusătură în care poate fi atașată o frânghie laterală . În scopuri de reglementare, acesta va fi considerat ca fiind ultimele 50 de ochiuri ale plasei;

30.

„sac de traul” înseamnă partea cea mai din spate a traulului, având fie o formă cilindrică, adică aceeași circumferință peste tot, fie o formă conică. Sacul este alcătuit din unul sau mai multe panouri (bucăți de plasă) prinse unul de celălalt de-a lungul laturilor. În scopuri de reglementare, acesta va fi considerat ca fiind ultimele 50 de ochiuri ale plasei;

Amendamentul 92

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 31

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(31)

„dimensiunea ochiului de plasă” înseamnă dimensiunea ochiului de plasă al oricărui sac de traul al unei unelte tractate, măsurată în conformitate cu procedura stabilită în Regulamentul (CE) nr. 517/2008 al Comisiei  (40) ;

31.

„dimensiunea ochiului de plasă” înseamnă:

 

(a)

pentru plasele cu noduri: distanța cea mai mare între două noduri opuse ale aceluiași ochi de plasă când este complet întins;

 

(b)

pentru plasele fără noduri: distanța între două unghiuri opuse pe axa cea mai lungă a aceluiași ochi de plasă când este complet întins;

 

Amendamentul 93

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 32

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(32)

„ochi de plasă pătrat” înseamnă forma ochiului de plasă care provine din montarea plasei cu o abatere de 45o de la direcția N , astfel încât laturile sunt paralele și se află la 90o față de axa traulului ;

32.

„ochi de plasă pătrat” înseamnă un ochi de plasă sub formă de patrulater alcătuit din două seturi de bare paralele cu aceeași lungime nominală , în care unul dintre seturi este paralel, iar celălalt formează un unghi drept cu axa longitudinală a plasei ;

Amendamentul 94

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 33

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(33 )

„ochi de plasă în formă de romb” înseamnă forma normală de romb a ochiurilor care intră în alcătuirea unei plase ;

33 .

„ochiul de plasă rombic” are patru laturi de aceeași lungime, cu diagonalele ochiului perpendiculare, una dintre diagonale fiind paralelă cu axa longitudinală a plasei ;

Amendamentul 95

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 36

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(36)

„plasă tip sită” înseamnă un dispozitiv atașat la întreaga circumferință a traulului pentru creveți, în apropierea traversei, și care se îngustează până la vârf, unde este prins la stratul de fund al traulului pentru creveți. În locul de îmbinare dintre plasa tip sită și sacul traulului se găsește un orificiu de ieșire, care permite speciilor sau indivizilor prea mari să treacă prin sită și să scape, în timp ce creveții pot să treacă prin sită și să ajungă în sacul traulului;

eliminat

Amendamentul 96

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 38

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(38)

„timp de scufundare” înseamnă perioada de la momentul în care plasele sunt puse în apă prima dată până la momentul în care sunt complet recuperate la bordul navei de pescuit;

38.

„timp de scufundare” înseamnă perioada de la momentul în care o unealtă este pusă în apă prima dată până la momentul în care este complet recuperată la bordul navei de pescuit;

Amendamentul 97

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 39

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(39)

„senzori de monitorizare a uneltelor” înseamnă senzorii electronici de la distanță care pot fi amplasați pe traule sau pe plasele-pungă pentru a monitoriza parametrii cheie de performanță, cum ar fi distanța dintre panourile traulelor sau dimensiunea capturii;

39.

„senzori de monitorizare a uneltelor” înseamnă senzori electronici de la distanță care sunt atașați pentru a monitoriza parametrii cheie de performanță, cum ar fi distanța dintre panourile traulelor sau volumul capturii;

Amendamentul 98

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 39 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

39a.

„dispozitiv cu greutăți” înseamnă un dispozitiv cu cârlige cu momeală de care sunt prinse greutăți pentru a crește viteza de scufundare și, astfel, pentru a reduce timpul de expunere la păsările marine;

Amendamentul 99

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 40

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(40)

„dispozitiv acustic de intimidare” înseamnă dispozitive de la distanță utilizate pentru avertiza unele specii, precum mamiferele marine, cu privire la prezența uneltelor de pescuit prin emiterea de semnale acustice ;

40.

„dispozitiv acustic de intimidare” înseamnă dispozitive de la distanță care emit semnale acustice în încercarea de îndepărta unele specii, precum mamiferele marine, de uneltele de pescuit ;

Amendamentul 100

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 42

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(42)

„respingere selectivă” înseamnă practica de a se debarasa de peștele ieftin care face obiectul unor limite de captură, chiar dacă acesta ar putea fi debarcat în mod legal, astfel încât să crească la maximum valoarea economică sau monetară totală a peștelui adus în port;

42.

„respingere selectivă” înseamnă practica de a se debarasa de peștele ieftin care face obiectul unor limite de captură, chiar dacă acesta ar trebui să fi fost debarcat în mod legal, astfel încât să crească la maximum valoarea economică sau monetară totală a peștelui adus în port;

Amendamentul 101

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 43 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

43a.

„efectele nocive semnificative” înseamnă efectele nocive semnificative definite la articolul 2 litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 734/2008;

Amendamentul 102

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1 – punctul 45 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

45a.

„indicatori de performanță” înseamnă un set de parametri care vizează evaluarea eficienței măsurilor tehnice.

Amendamentele 303 și 349

Propunere de regulament

Articolul 7 – alineatul 1 – litera b

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(b)

curent electric , cu excepția utilizării traulului cu impulsuri electrice, astfel cum este prevăzut la articolul 24 și în partea E din anexa V ;

(b)

curent electric;

Amendamentul 103

Propunere de regulament

Articolul 7 – paragraful 1 – litera g

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(g)

orice tip de proiectil;

(g)

orice tip de proiectil , cu excepția celor folosite pentru sacrificarea tonului aflat în cuști sau capturat și a harpoanelor și lansatoarelor de harpoane utilizate în pescuitul recreativ fără plămân subacvatic de la răsărit până la apus ;

Amendamentul 296

Propunere de regulament

Articolul 7 – paragraful 1 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Fără a aduce atingere dispozițiilor de la articolul 2, prezentul articol se aplică în apele internaționale și în apele țărilor terțe.

Amendamentul 104

Propunere de regulament

Articolul 9 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   Nicio parte a uneltelor tractate nu trebuie construită cu o dimensiune a ochiului de plasă mai mică decât dimensiunea ochiului de plasă al sacului de traul. Prezenta dispoziție nu se aplică în cazul plaselor utilizate pentru atașarea unor senzori de monitorizare a uneltei.

(1)   Nicio parte a uneltelor tractate nu are o dimensiune a ochiului de plasă mai mică decât dimensiunea ochiului de plasă al sacului de traul. Prezenta dispoziție nu se aplică în cazul plaselor utilizate pentru atașarea unor senzori de monitorizare a uneltei sau dispozitivelor de selecție pentru a îmbunătăți selectivitatea în funcție de dimensiuni sau specii pentru speciile marine .

Amendamentul 105

Propunere de regulament

Articolul 9 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3.   Este interzisă construirea oricărui sac de traul sau atașarea oricărui dispozitiv care obstrucționează sau diminuează altfel dimensiunea ochiului de plasă al sacului de traul sau orice parte a unei unelte de pescuit tractate. Prezenta dispoziție nu exclude utilizarea dispozitivelor specifice folosite pentru a reduce uzura uneltelor, pentru a le consolida sau pentru a limita pierderea capturilor în partea din față a uneltelor tractate.

(3)   Este interzisă folosirea sau transportul la bordul navelor de pescuit a oricărui dispozitiv care obstrucționează sau diminuează altfel dimensiunea ochiului de plasă al sacului de traul sau orice parte a unei unelte de pescuit tractate. Prezenta dispoziție nu exclude utilizarea dispozitivelor specifice folosite pentru a reduce uzura uneltelor, pentru a le consolida sau pentru a limita pierderea capturilor în partea din față a uneltelor tractate, sau instalarea de dispozitive destinate controlului capturilor .

Amendamentul 106

Propunere de regulament

Articolul 10 – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Amendamentul 107

Propunere de regulament

Articolul 10 – alineatul 4 – liniuța 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

ton alb (Thunnus alalunga),

(Nu privește versiunea în limba română.)

Amendamentul 108

Propunere de regulament

Articolul 10 – alineatul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

5.   Este interzisă utilizarea oricăror setci fixe de fund, plase de încurcare și setci cu sirec în orice poziție în care adâncimea cartografiată este mai mare de 600 de metri.

(5)   Este interzisă utilizarea oricăror setci fixe de fund, plase de încurcare și setci cu sirec în orice poziție în care adâncimea cartografiată este mai mare de 200 de metri.

Amendamentul 109

Propunere de regulament

Articolul 10 – alineatul 5 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(5a)     Fără a aduce atingere dispozițiilor de la alineatul (5):

 

(a)

se aplică derogări specifice, astfel cum se specifică în anexa V partea C punctul 6 și în anexa VI partea C punctele 6 și 9 și anexa VII partea C punctul 4, în cazul în care adâncimea cartografiată este între 200 și 600 de metri;

 

(b)

utilizarea setcilor fixe de fund, a plaselor de încurcare și a setcilor cu sirec în orice poziție în care adâncimea cartografiată este mai mare de 200 de metri este permisă în zona de pescuit definită la articolul 5 litera (e).

Amendamentul 272

Propunere de regulament

Articolul 10 – alineatul 5 b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(5b)     Este interzisă utilizarea oricăror setci fixe de fund, plase de încurcare și setci cu sirec în zonele desemnate în conformitate cu Directivele 92/43/CEE, 2009/147/CE și 2008/56/CE, atunci când utilizarea acestora are efecte negative asupra stării de conservare a speciilor și a habitatelor sensibile.

Amendamentul 111

Propunere de regulament

Articolul 11 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3.   Atunci când sunt capturate accidental, speciile menționate la alineatele (1) și (2) trebuie să fie eliberate imediat înapoi în mare, nevătămate.

(3)   Atunci când sunt capturate accidental, speciile menționate la alineatul (2) trebuie să fie eliberate imediat înapoi în mare, nevătămate.

Amendamentul 112

Propunere de regulament

Articolul 11 – alineatul 3 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(3a)     Alineatul (3) nu se aplică în cazul în care statul membru de pavilion dispune de un program oficial privind prinderea și studierea științifică a exemplarelor din speciile enumerate în anexa I.

Amendamentul 113

Propunere de regulament

Articolul 11 – alineatul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

4.   În cazul în cele mai bune avize științifice disponibile indică faptul că este necesară o modificare a listei din anexa I, prin adăugarea de noi specii care necesită protecție, Comisia are competența de a adopta modificările respective prin intermediul unor acte delegate, în conformitate cu articolul 32.

(4)   În cazul în care cele mai bune avize științifice disponibile indică faptul că este necesară o modificare a listei din anexa I, prin adăugarea de noi specii care necesită protecție sau prin eliminarea unor specii care nu mai este necesar să rămână pe listă , Comisia este împuternicită să adopte modificările respective prin intermediul unor acte delegate, în conformitate cu articolul 32.

Amendamentul 114

Propunere de regulament

Articolul 11 – alineatul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

5.   Măsurile adoptate în temeiul alineatului (4) din prezentul articol au drept scop atingerea obiectivului stabilit la articolul 4 alineatul (1) litera (b).

(5)   Măsurile adoptate în temeiul alineatului (4) din prezentul articol ar trebui să fie precedate de o evaluare a indicatorilor de performanță stabiliți la articolul 4 alineatul (1) litera (b).

Amendamentul 115

Propunere de regulament

Articolul 12 – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Amendamentul 116

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.   Atunci când sunt capturate accidental, exemplarele din speciile menționate la alineatul (1) trebuie eliberate imediat, nevătămate.

(2)   Atunci când sunt capturate accidental, exemplarele din speciile menționate la alineatul (1) trebuie eliberate imediat, nevătămate. Operatorii de nave de pescuit înregistrează și transmit autorităților relevante informații privind capturile accidentale respective, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1004 al Parlamentului European și al Consiliului  (1a) .

Amendamentul 117

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3.   În pofida alineatelor (1) și (2), păstrarea la bord, transbordarea sau debarcarea unor exemplare din speciile marine menționate la alineatul (1) care au fost capturate accidental este autorizată în măsura în care activitatea respectivă este necesară pentru a asigura asistența pentru recuperarea animalelor și cu condiția ca autoritățile naționale competente să fi fost informate în mod corespunzător în prealabil.

(3)   În pofida alineatelor (1) și (2), păstrarea la bord, transbordarea sau debarcarea unor exemplare din speciile marine menționate la alineatul (1) care au fost capturate accidental este permisă în măsura în care activitatea respectivă este necesară pentru a asigura asistența pentru recuperarea animalelor individuale. Păstrarea la bord, transbordarea sau debarcarea de exemplare de specii marine este permisă în cazul în care exemplarul este mort și cu condiția să poată fi folosit în scopuri științifice. Autoritățile naționale competente respective sunt informate în mod corespunzător în prealabil.

Amendamentul 118

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 3 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(3a)     Alineatele (1) și (2) nu se aplică în cazul în care statul membru de pavilion dispune de un program oficial privind prinderea și studierea științifică a unor exemplare de păsări, reptile sau mamifere marine.

Amendamentul 119

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

5.   Măsurile adoptate în temeiul alineatului (4) din prezentul articol au drept scop atingerea obiectivului stabilit la articolul 4 alineatul (1) litera (b).

(5)   Măsurile adoptate în temeiul alineatului (4) din prezentul articol au drept scop atingerea obiectivelor prezentului regulament legate de indicatorii de performanță stabilite la articolul 4 alineatul (1) litera (b).

Amendamentul 120

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 5 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(5a)     Statele membre monitorizează eficacitatea măsurilor adoptate în temeiul prezentului articol privind reducerea la minimum a capturilor accidentale și transmit un raport Comisiei privind progresele realizate până la data de … [doi ani de la data intrării în vigoarea a prezentului regulament] și din trei în trei ani după aceasta.

Amendamentul 121

Propunere de regulament

Articolul 13 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   Se interzice utilizarea uneltelor de pescuit prevăzute în anexa II în zonele relevante prevăzute în anexa respectivă.

(1)   Se interzice utilizarea uneltelor de pescuit prevăzute în anexa II în zonele relevante prevăzute în anexa respectivă. Statele membre efectuează o evaluare corespunzătoare în cazul utilizării uneltelor de pescuit în ariile speciale de conservare reglementate prin Directiva 92/43/CEE și în ariile de protecție specială reglementate prin Directiva 2009/147/CE.

Amendamentul 122

Propunere de regulament

Articolul 13 – alineatul 1 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(1a)     Perturbarea, deteriorarea sau distrugerea deliberată a habitatelor sensibile și a ariilor de reproducere sau de odihnă a speciilor sensibile este interzisă.

Amendamentul 123

Propunere de regulament

Articolul 13 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.   În cazul în care cele mai bune avize științifice disponibile recomandă o modificare a listei zonelor din anexa II , inclusiv adăugarea de noi zone , Comisia are competența de a adopta astfel de modificări prin intermediul unor acte delegate, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013. La adoptarea unor astfel de modificări, Comisia acordă o atenție deosebită atenuării efectelor negative ale deplasării activității de pescuit către alte zone sensibile .

(2)   În cazul în care cele mai bune avize științifice disponibile recomandă o modificare urgentă a listei zonelor din anexa II, Comisia are competența de a adopta astfel de modificări prin intermediul unor acte delegate, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013. Atunci când prezintă o propunere cu astfel de modificări, Comisia include o hartă completă a zonei vulnerabile și acordă o atenție deosebită atenuării efectelor ecologice, sociale și economice negative ale deplasării activității de pescuit către alte zone.

Amendamentul 124

Propunere de regulament

Articolul 13 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3.   În cazul în care astfel de habitate se găsesc în ape aflate sub suveranitatea sau jurisdicția unui stat membru, statul membru în cauză are competența de a stabili zone închise sau alte măsuri de conservare pentru a proteja habitatele respective, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013. Astfel de măsuri trebuie să fie compatibile cu obiectivele prevăzute la articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 și cel puțin la fel de severe ca măsurile prevăzute în dreptul Uniunii.

(3)   În cazul în care zonele din anexa II se găsesc în ape aflate sub suveranitatea sau jurisdicția unui stat membru, statul membru în cauză are competența de a stabili zone închise sau alte măsuri de conservare pentru a proteja habitatele respective, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013. Astfel de măsuri trebuie să fie compatibile cu obiectivele prevăzute la articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 și cel puțin la fel de severe ca măsurile prevăzute în dreptul Uniunii.

Amendamentul 125

Propunere de regulament

Articolul 13 – alineatul 4 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(4a)     Statele membre adoptă măsuri de protejare a zonelor în care ecosisteme marine vulnerabile, astfel cum sunt definite la articolul 2 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 734/2008, există sau este probabil să existe în viitor în apele aflate sub suveranitatea sau jurisdicția acestora și închid zonele respective pentru activități de pescuit de fund, cu excepția cazului în care cele mai bune avize științifice disponibile arată că astfel de activități nu au efecte negative semnificative asupra ecosistemelor în cauză. Astfel de măsuri respectă rezoluțiile adoptate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în special Rezoluțiile 61/105 și 64/72, și oferă un nivel de protecție cel puțin echivalent cu cel acordat ecosistemelor marine vulnerabile în temeiul Regulamentului (CE) nr. 734/2008.

Amendamentul 126

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 1 – litera a

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(a)

de a asigura protejarea puietului de specii marine în temeiul articolului 15 alineatele (11) și (12) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;

(a)

de a asigura protejarea puietului de specii marine astfel încât majoritatea peștelui prins să fi atins vârsta de reproducere înainte de a fi fost prins și în temeiul articolului 15 alineatele (11) și (12) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;

Amendamentul 127

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 1 – litera aa (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(aa)

de a interzice introducerea pe piață pentru consumul uman al puietului de specii marine în conformitate cu articolul 2 alineatul (5) litera (b) și articolul 15 alineatul (11) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;

Amendamentul 128

Propunere de regulament

Articolul 14 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Articolul 14a

 

Produse pescărești importate destinate consumului uman

 

Produsele pescărești importate și destinate consumului uman care au fost capturate în ape din afara Uniunii în zonele, subzonele și diviziunile menționate la articolul 5 respectă dimensiunile minime de referință pentru conservare prevăzute în anexele la prezentul regulament.

Amendamentul 129

Propunere de regulament

Articolul 15 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Statele membre instituie măsuri de facilitare a depozitării sau a găsirii unor piețe de desfacere pentru capturile sub dimensiunile minime de referință pentru conservare debarcate în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013. Măsurile respective pot să includă sprijin pentru investiții în construcția și adaptarea locurilor de debarcare și a adăposturilor sau sprijin pentru investiții pentru a adăuga valoare produselor piscicole.

Statele membre instituie măsuri adecvate de facilitare a depozitării sau a găsirii unor piețe de desfacere pentru capturile sub dimensiunile minime de referință pentru conservare debarcate în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013. Măsurile respective includ sprijin pentru investiții în construcția și adaptarea locurilor de debarcare și a adăposturilor , precum și sprijin pentru investiții pentru a adăuga valoare produselor piscicole.

Amendamentul 130

Propunere de regulament

Articolul 16 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1 .     Practicile de respingere selectivă și de aruncare a peștelui înainte de ridicarea plasei sunt interzise.

(1 )     Practica de respingere selectivă a peștelui înainte de ridicarea plasei sunt interzise.

Amendamentul 131

Propunere de regulament

Articolul 16 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.   Alineatul (1) nu se aplică pentru capturile de specii care sunt scutite de la aplicarea obligației de debarcare în temeiul articolului 15 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică în cazul activităților de pescuit desfășurate în Marea Mediterană și nici în cazul capturilor de specii care sunt scutite de la aplicarea obligației de debarcare în temeiul articolului 15 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

Amendamentul 132

Propunere de regulament

Articolul 17 – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Amendamentul 133

Propunere de regulament

Articolul 17 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   Statele membre pot desfășura proiecte-pilot, cu scopul de a explora metode pentru evitarea, reducerea la minimum și eliminarea capturilor nedorite de specii care nu fac obiectul unor limite de captură . Aceste proiecte-pilot iau în considerare opiniile consiliilor consultative competente și se bazează pe cele mai bune avize științifice disponibile.

(1)   Statele membre pot desfășura proiecte-pilot, cu scopul de a explora metode pentru evitarea, reducerea la minimum și eliminarea capturilor nedorite. Aceste proiecte-pilot iau în considerare opiniile consiliilor consultative competente și se bazează pe cele mai bune avize științifice disponibile.

Amendamentul 134

Propunere de regulament

Articolul 17 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.   În cazul în care rezultatele studiilor-pilot sau alte avize științifice indică un volum semnificativ al capturilor nedorite de specii care nu fac obiectul unor limite de captură, statele membre pot stabili măsuri tehnice pentru limitarea acestor capturi nedorite, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 . Aceste măsuri tehnice se aplică numai navelor de pescuit care arborează pavilionul statului membru respectiv.

(2)   În cazul în care rezultatele studiilor-pilot sau alte avize științifice indică un volum semnificativ al capturilor nedorite de specii care nu fac obiectul unor limite de captură, statele membre stabilesc măsuri tehnice pentru evitarea sau pentru limitarea , pe cât posibil, a acestor capturi nedorite, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 sau la articolul 18 din prezentul regulament .

Amendamentul 135

Propunere de regulament

Articolul 17 – alineatul 2 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(2a)     Dacă alte state membre doresc să instituie măsuri tehnice similare, o recomandare comună poate fi prezentată în conformitate cu articolul 18.

Amendamentul 137

Propunere de regulament

Articolul 17 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Articolul 17a

 

Documentarea

 

În conformitate cu articolul 49 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, statele membre pot introduce măsuri de monitorizare electronică pentru a documenta capturile, aruncarea acestora înapoi în mare și activitățile de pescuit.

Amendamentul 138

Propunere de regulament

Capitolul II – secțiunea 5a (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

SECȚIUNEA 5a

 

ADAPTAREA NAVELOR DE PESCUIT

 

Articolul 17b

 

Adaptarea tonajului

 

În ceea ce privește navele de pescuit noi și navele existente, creșterea tonajului navei în scopul îmbunătățirii securității la bord, a condițiilor de lucru, a igienei și a calității produselor, precum și creșterea tonajului navei în scopul stocării capturilor nedorite care fac obiectul obligației de debarcare în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 sunt autorizate, cu condiția ca acestea să nu ducă la o creștere a capacității de capturare a navei. Volumele corespunzătoare nu sunt luate în calcul la evaluarea capacității de pescuit în raport cu plafoanele stabilite în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 și nici în programul de intrare/ieșire menționat la articolul 23 din regulamentul respectiv.

Amendamentul 139

Propunere de regulament

Articolul 18 – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Amendamentul 140

Propunere de regulament

Articolul 18 – alineatul 1 – litera g

(g)

în anexa XI, pentru regiunile ultraperiferice .

(g)

în anexa XI, pentru apele Uniunii din Oceanul Indian și din Oceanul Atlantic de Vest .

Amendamentul 141

Propunere de regulament

Articolul 18 – alineatul 1 – paragraful 1 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Totuși, dispozițiile privind dimensiunile ochiurilor de plasă stabilite în anexele V-XI partea B se aplică doar în măsura în care, până la data de … [18 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], nu s-a adoptat niciun act delegat în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol care să acopere aceeași temă pentru activitățile de pescuit respective. În cazul în care partea B a unei anexe la prezentul regulament devine aplicabilă, Comisia, fără a aduce atingere articolului 6 alineatul (1) punctul 4, adoptă până la aceeași dată un act delegat în conformitate cu articolul 32 pentru a completa prezentul regulament, oferind o definiție a „pescuitului dirijat” în scopul aplicării părții B în zona de pescuit relevantă și la activitățile de pescuit în cauză.

 

Până la data expirării termenului limită stabilit la prezentul alineat al doilea paragraf sau până la data adoptării actului delegat menționat la paragraful respectiv, reținându-se data cea mai apropiată, dispozițiile aplicabile dimensiunilor ochiurilor de plasă la data de … [ziua de dinaintea datei la care intră în vigoare prezentul regulament  (*1) ] continuă să se aplice cu privire la zonele de pescuit respective.

Amendamentul 142

Propunere de regulament

Articolul 18 – alineatul 1 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(1a)     Dacă este cazul, în vederea atingerii obiectivelor PCP și pentru a se ține seama de caracteristicile specifice ale unei regiuni, măsuri tehnice care se abat de la măsurile prevăzute la prezentul articol alineatul (1) pot fi adoptate în contextul unui plan multianual menționat la articolele 9 și 10 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

Amendamentul 143

Propunere de regulament

Articolul 18 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.   În conformitate cu procedura stabilită la articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 , statele membre pot prezenta recomandări comune care definesc măsuri tehnice adecvate la nivel regional care se abat de la măsurile prevăzute la alineatul (1).

(2)   În cazul în care nu există niciun plan multianual pentru activitățile de pescuit în cauză sau atunci când planul multianual relevant nu instituie măsuri tehnice sau o procedură pentru adoptarea unor astfel de măsuri tehnice, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 32 din prezentul regulament și cu articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 în vederea completării prezentului regulament prin definirea unor măsuri tehnice adecvate la nivel regional care se abat de la măsurile prevăzute la alineatul (1) , în special prin stabilirea dimensiunilor ochiurilor de plasă care urmează să fie aplicate la nivel regional. În scopul adoptării acestor acte delegate, statele membre pot propune o recomandare comună în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 până la … [12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament]. Comisia face publice aceste recomandări comune imediat după prezentarea lor de către statele membre și face publică și orice evaluare științifică realizată pentru a asigura conformitatea acestora cu articolul 18 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

Amendamentul 144

Propunere de regulament

Articolul 18 – alineatul 2 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(2a)     Măsurile adoptate în conformitate cu alineatele (1a) și (2):

 

(a)

au scopul de a atinge obiectivele stabilite la articolul 3 din prezentul regulament, ținând cont, în special, de indicatorii de performanță prevăzuți la articolul 4;

 

(b)

se ghidează după principiile bunei guvernanțe stabilite la articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;

 

(c)

prevăd stimulente pentru navele de pescuit care utilizează unelte de pescuit selective sau tehnici de pescuit cu un impact redus asupra mediului, inclusiv prin alocarea de posibilități de pescuit. și

 

(d)

sunt cel puțin echivalente cu măsurile menționate la alineatul (1) sau, în cazul normelor privind dimensiunile ochiurilor de plasă, cu măsurile aplicabile la data de … [ziua de dinaintea datei la care intră în vigoare prezentul regulament*] cu privire la modelele de exploatare și nivelul de protecție oferit pentru speciile și habitatele sensibile.

Amendamentul 145

Propunere de regulament

Articolul 18 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3 .     Măsurile tehnice recomandate în conformitate cu alineatul (2) trebuie să fie cel puțin echivalente, din punctul de vedere al modelelor de exploatare și al nivelului de protecție oferit pentru speciile și habitatele sensibile, cu măsurile prevăzute la alineatul (1) .

(3 )     În conformitate cu articolul 18 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, statele membre fondează recomandările comune menționate la alineatul (2) din prezentul articol pe cele mai bune avize științifice disponibile. Avizele științifice respective țin seama de impactul unor astfel de măsuri asupra speciilor vizate și a speciilor și habitatelor sensibile, demonstrând beneficiile pentru conservarea ecosistemului marin .

Amendamentul 146

Propunere de regulament

Articolul 18 – alineatul 3 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(3a)     Fără a aduce atingere dispozițiilor de la articolul 18 alineatele (1), (3) și (6) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, Comisia poate adopta astfel de acte delegate și în absența unei recomandări comune menționate la alineatele respective.

Amendamentul 147

Propunere de regulament

Articolul 19

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Articolul 19

eliminat

Măsuri regionale în cadrul unor planuri multianuale

 

1.     Comisia are competența de a stabili măsuri tehnice la nivel regional, în vederea atingerii obiectivelor din planurile multianuale prevăzute la articolele 9 și 10 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013. Astfel de măsuri se stabilesc prin intermediul unor acte delegate adoptate în conformitate cu articolul 32 din prezentul regulament și cu articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

 

2.     Măsurile stabilite în conformitate cu alineatul (1) pot implica:

 

(a)

modificarea sau completarea măsurilor stabilite în anexele V-XI;

 

(b)

derogarea de la măsurile prevăzute în anexele V-XI, pentru o anumită zonă sau perioadă, cu condiția să se poată demonstra că măsurile respective nu prezintă niciun avantaj pentru conservare în zona sau în perioada în cauză sau că măsurile alternative conduc la atingerea acelorași obiective.

 

3.     Un plan multianual poate defini tipul de măsuri tehnice care pot fi adoptate în conformitate cu alineatele (1) și (2) pentru regiunea în cauză.

 

4.     Măsurile adoptate în conformitate cu alineatele (1) și (2)

 

(a)

vizează atingerea obiectivelor și a țintelor stabilite la articolele 3 și 4 din prezentul regulament;

 

(b)

se ghidează după principiile bunei guvernanțe stabilite la articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013; și

 

(c)

prevăd stimulente pentru navele de pescuit care utilizează unelte de pescuit selective sau tehnici de pescuit cu un impact redus asupra mediului, prin alocarea de posibilități de pescuit.

 

5.     Atunci când prezintă recomandări comune pentru stabilirea măsurilor tehnice menționate la alineatul (1), statele membre trebuie să furnizeze dovezi științifice care să susțină adoptarea măsurilor respective.

 

6.     Comisia poate solicita CSTEP să evalueze recomandările comune menționate la alineatul (5).

 

Amendamentul 148

Propunere de regulament

Articolul 20 – alineatul 1 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   Atunci când prezintă recomandări comune, în conformitate cu articolul 19 , pentru a defini uneltele de pescuit selective din punctul de vedere al speciilor și al dimensiunilor, statele membre furnizează elemente de probă care să demonstreze că uneltele respective îndeplinesc cel puțin unul dintre următoarele criterii:

(1)   Atunci când prezintă recomandări comune, în conformitate cu articolul 18 , pentru a defini uneltele de pescuit selective din punctul de vedere al speciilor și al dimensiunilor, statele membre furnizează elemente de probă care să demonstreze că uneltele respective îndeplinesc cel puțin unul dintre următoarele criterii:

Amendamentul 149

Propunere de regulament

Articolul 21 – paragraful 1 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Atunci când prezintă recomandări comune, în conformitate cu articolul 19 , pentru a modifica zonele închise sau restricționate enumerate în partea C din anexele V-VIII și X și în partea B din anexa XI sau stabilesc noi zone închise sau cu restricții, statele membre includ în recomandările comune următoarele elemente în ceea ce privește astfel de zone închise sau cu restricții:

Atunci când prezintă recomandări comune, în conformitate cu articolul 18 , pentru a modifica zonele închise sau restricționate enumerate în partea C din anexele V-VIII și X și în partea B din anexa XI , pentru a stabili noi zone închise sau cu restricții sau pentru a le elimina , statele membre includ în recomandările comune următoarele elemente în ceea ce privește astfel de zone închise sau cu restricții:

Amendamentul 150

Propunere de regulament

Articolul 21 – paragraful 1 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Dacă statele membre nu adoptă recomandări comune, Comisia poate adopta acte delegate în conformitate cu articolul 32 pentru a stabili zone închise sau restricționate pe baza celor mai bune avize științifice disponibile.

Amendamentul 151

Propunere de regulament

Articolul 22 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.

Atunci când prezintă recomandări comune, în conformitate cu articolul 19 , în scopul modificării sau al stabilirii dimensiunilor minime de referință pentru conservare menționate în partea A din anexele V-X, statele membre respectă obiectivul de asigurare a protecției puietului de specii marine.

(1)

Atunci când prezintă recomandări comune, în conformitate cu articolul 18 , în scopul modificării sau al stabilirii dimensiunilor minime de referință pentru conservare menționate în partea A din anexele V-X, statele membre respectă obiectivul de asigurare a protecției puietului de specii marine. Recomandările comune se bazează pe cele mai bune dovezi științifice disponibile și țin seama de criterii biologice, în special de dimensiunea speciei la maturitate. Recomandările comune nu periclitează dispozițiile în materie de control și de aplicare a legii legate de debarcarea și comercializarea produselor pescărești.

Amendamentul 152

Propunere de regulament

Articolul 23 – paragraful 1 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Atunci când prezintă recomandări comune, în conformitate cu articolul 19 , pentru a permite crearea de închideri în timp real și adoptarea de dispoziții privind schimbarea zonei de pescuit cu scopul de a asigura protecția concentrărilor de puiet de pește sau de specii de pești sau crustacee aflate în perioada de reproducere, statele membre includ următoarele elemente:

Atunci când prezintă recomandări comune, în conformitate cu articolul 18 , pentru a permite crearea de închideri în timp real și adoptarea de dispoziții privind schimbarea zonei de pescuit cu scopul de a asigura protecția concentrărilor de puiet de pește sau de specii de pești sau crustacee sau de specii sensibile aflate în perioada de reproducere, statele membre includ următoarele elemente:

Amendamentul 153

Propunere de regulament

Articolul 23 – paragraful 1 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(1a)

În cazul în care navele unui singur stat membru sunt afectate de închiderile în timp real sau de deplasările activităților de pescuit, se iau măsuri pentru reducerea impactului asupra navelor afectate, pe baza celor mai bune avize științifice disponibile.

Amendamentele 304 și 154

Propunere de regulament

Articolul 24 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   Atunci când prezintă recomandări comune, în conformitate cu articolul 19 , pentru a permite sau a extinde utilizarea uneltelor de pescuit inovatoare , inclusiv traulul cu impulsuri electrice, astfel cum este descris în partea E din anexa V în cadrul unui bazin maritim specific, statele membre prezintă o evaluare a impactului posibil al utilizării unor astfel de unelte asupra speciilor vizate și asupra speciilor și habitatelor sensibile.

(1)   Atunci când prezintă recomandări comune, în conformitate cu articolul 18 , pentru a permite sau a extinde utilizarea uneltelor de pescuit inovatoare în cadrul unui bazin maritim specific, statele membre prezintă o evaluare a impactului posibil al utilizării unor astfel de unelte asupra speciilor vizate și asupra speciilor și habitatelor sensibile.

 

O astfel de evaluare se bazează pe utilizarea uneltelor de pescuit inovatoare pe durata unei perioade de testare și este limitată la cel mult 5 % dintre navele care se află în prezent în respectivul métier pentru o perioadă de cel puțin patru ani.

Amendamentul 155

Propunere de regulament

Articolul 24 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3.   Utilizarea unor unelte de pescuit inovatoare nu este permisă în cazul în care evaluările indică faptul că utilizarea lor va conduce la un impact negativ asupra habitatelor sensibile și a speciilor nevizate.

(3)   Utilizarea unor unelte de pescuit inovatoare la scară comercială este permisă doar în cazul în care evaluarea menționată la alineatul (1) indică faptul că , comparativ cu instrumentele și tehnicile de pescuit existente reglementate, utilizarea lor nu va conduce la un impact negativ direct sau cumulativ asupra habitatelor marine, inclusiv asupra habitatelor sensibile sau a speciilor nevizate.

Amendamentul 156

Propunere de regulament

Articolul 25 – paragraful 1 – liniuța 2 a (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

să ofere informații cu privire la eficacitatea măsurilor de atenuare existente și a măsurilor de monitorizare;

Amendamentul 158

Propunere de regulament

Articolul 25 – paragraful 1 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Statele membre se asigură că pescarii direct vizați de aceste măsuri sunt consultați corespunzător.

Amendamentul 159

Propunere de regulament

Articolul 26 – alineatul 1 – litera da (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(da)

derogări aprobate în temeiul articolului 15 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;

Amendamentul 160

Propunere de regulament

Articolul 26 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.   Măsurile menționate la alineatul (1) au ca scop atingerea obiectivelor prevăzute la articolul 3 și, în special, protejarea concentrărilor de puiet sau de specii de pește sau crustacee aflate în perioada de reproducere.

(2)   Măsurile menționate la alineatul (1) au ca scop atingerea obiectivelor prevăzute la articolul 3 și, în special, protejarea concentrărilor de puiet sau de specii de pește sau crustacee aflate în perioada de reproducere. Acestea sunt cel puțin la fel de severe ca măsurile tehnice aplicabile în temeiul dreptului Uniunii.

Amendamentul 161

Propunere de regulament

Articolul 26 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Articolul 26a

 

Proiecte pilot privind documentarea completă a capturilor și a capturilor aruncate înapoi în mare

 

(1)     Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 32 din prezentul regulament și cu articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, suplimentând prezentul regulament prin definirea unor proiecte-pilot care elaborează un sistem de documentare completă a capturilor și a capturilor aruncate înapoi în mare, bazat pe obiective și ținte măsurabile, în scopul unei gestionări bazate pe rezultate a activităților de pescuit.

 

(2)     Proiectele-pilot menționate la alineatul (1) de la prezentul articol pot deroga de la măsurile stabilite în anexele V-XI partea B pentru o anumită zonă și pentru o perioadă de maxim un an, cu condiția să se poată demonstra că astfel de proiecte-pilot vizează realizarea obiectivelor stabilite la articolul 3 și respectarea indicatorilor de performanță stabiliți la articolul 4 și vizează, în special, îmbunătățirea selectivității uneltelor de pescuit sau a practicii în cauză sau reducerea în vreun fel a impactului său asupra mediului. Această perioadă de un an poate fi prelungită cu încă un an, în aceleași condiții. Proiectul-pilot este limitat la maximum 5 % din navele de pescuit din acel métier pentru fiecare stat membru.

 

(3)     Atunci când statele membre prezintă recomandări comune pentru stabilirea proiectelor-pilot menționate la alineatul (1), acestea furnizează dovezi științifice care să susțină adoptarea recomandărilor. CSTEP evaluează aceste recomandări comune și face publică evaluarea respectivă. În termen de șase luni de la încheierea proiectului, statele membre prezintă Comisiei un raport care prezintă rezultatele, inclusiv o evaluare detaliată a modificărilor selectivității și a altor efecte asupra mediului.

 

(4)     CSTEP evaluează raportul menționat la alineatul (3). În cazul în care CSTEP conchide că noua unealtă sau practică reușește să atingă obiectivele menționate la alineatul (2), Comisia poate face o propunere în conformitate cu TFUE pentru a permite folosirea generalizată a uneltei sau practicii respective. Evaluarea CSTEP este făcută publică.

 

(5)     Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 32 pentru completarea prezentului regulament prin definirea specificațiilor tehnice ale sistemului pentru documentarea completă a capturilor și a capturilor aruncate înapoi în mare menționat la alineatul (1).

Amendamentul 162

Propunere de regulament

Capitolul IV

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Capitolul IV

eliminat

ORGANIZAȚII REGIONALE DE GESTIONARE A PESCUITULUI

 

Articolul 28

 

Comisia pentru pescuit în Atlanticul de Nord-Est (NEAFC)

 

Comisia are competența de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 32, pentru:

 

(a)

transpunerea în dreptul Uniunii a unor măsuri tehnice convenite de Comisia pentru pescuit în Atlanticul de Nord-Est (NEAFC), inclusiv liste de ecosisteme marine vulnerabile și măsuri tehnice specifice referitoare la pescuitul de mihalț-de-mare și de sebastă definite în Recomandările NEAFC 05:2013, 19:2014, 01:2015, 02:2015; și

 

(b)

adoptarea altor măsuri tehnice de completare sau de modificare a anumitor elemente neesențiale ale actelor legislative de transpunere a recomandărilor NEAFC.

 

Amendamentul 163

Propunere de regulament

Articolul 29 – alineatul 1 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   Măsurile tehnice prevăzute în prezentul regulament nu se aplică operațiunilor de pescuit desfășurate exclusiv în scopul cercetării științifice, care fac obiectul următoarelor condiții:

(1)   Măsurile tehnice prevăzute în prezentul regulament nu se aplică operațiunilor de pescuit desfășurate în cadrul campaniilor de cercetări științifice, care fac obiectul următoarelor condiții:

Amendamentul 164

Propunere de regulament

Articolul 29 – alineatul 2 – litera b

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(b)

fie vândute pentru alte scopuri decât consumul uman direct.

(b)

în caz de exemplare sub dimensiunile minime de referință pentru conservare, să fie vândute pentru alte scopuri decât consumul uman direct.

Amendamentul 165

Propunere de regulament

Articolul 30 – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Amendamentul 166

Propunere de regulament

Articolul 30 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   Măsurile tehnice prevăzute în prezentul regulament nu se aplică operațiunilor de pescuit desfășurate exclusiv în scopul repopulării artificiale sau transplantării speciilor marine, cu condiția ca aceste operațiuni să fie efectuate cu permisiunea și sub autoritatea statului membru sau a statelor membre care au un interes direct de gestionare.

(1)   Măsurile tehnice prevăzute în prezentul regulament nu se aplică operațiunilor de pescuit desfășurate exclusiv în scopul repopulării directe sau transplantării speciilor marine, cu condiția ca aceste operațiuni să fie efectuate cu permisiunea și sub autoritatea statului membru sau a statelor membre care au un interes direct de gestionare.

Amendamentul 167

Propunere de regulament

Articolul 30 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.   În cazul în care repopularea artificială sau transplantarea se desfășoară în apele altui stat membru sau ale altor state membre, Comisia și toate statele membre în cauză sunt informate cu cel puțin o lună înainte asupra intenției de a desfășura astfel de operațiuni de pescuit.

(2)   În cazul în care repopularea directă sau transplantarea se desfășoară în apele altui stat membru sau ale altor state membre, Comisia și toate statele membre în cauză sunt informate cu cel puțin o lună înainte asupra intenției de a desfășura astfel de operațiuni de pescuit.

Amendamentul 168

Propunere de regulament

Articolul 31 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   În cazul în care avizele științifice disponibile arată că este necesară luarea unor măsuri imediate destinate protejării speciilor marine, Comisia are competența de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 32 pentru a atenua astfel de amenințări. Actele delegate respective pot viza, în special, restricții privind utilizarea uneltelor de pescuit sau activitățile de pescuit în anumite zone sau în anumite perioade.

(1)   În cazul în care avizele științifice disponibile arată că este necesară luarea unor măsuri imediate destinate protejării speciilor sau a habitatelor marine, Comisia are competența de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 32 pentru a atenua astfel de amenințări. Actele delegate respective pot viza, în special, restricții privind utilizarea uneltelor de pescuit sau activitățile de pescuit în anumite zone sau în anumite perioade sau orice alte măsuri de conservare necesare .

Amendamentul 273

Propunere de regulament

Articolul 31 – alineatul 2 – litera ba (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(ba)

a asigura protejarea speciilor și a habitatelor sensibile, în situațiile în care există dovezi referitoare la o amenințare gravă la adresa conservării lor.

Amendamentul 169

Propunere de regulament

Articolul 31 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3.   Actele delegate menționate la alineatul (1) se aplică pentru o perioadă de cel mult trei ani, fără a aduce atingere dispozițiilor de la articolul 32 alineatul (6).

(3)   Actele delegate menționate la alineatul (1) se aplică pentru o perioadă de cel mult doi ani, fără a aduce atingere dispozițiilor de la articolul 32 alineatul (6).

Amendamentul 170

Propunere de regulament

Articolul 34 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   Până la sfârșitul anului 2020 și, ulterior, o dată la trei ani, pe baza informațiilor furnizate de statele membre și de consiliile consultative competente și în urma evaluării de către CSTEP, Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la punerea în aplicare a prezentului regulament. Raportul evaluează amploarea contribuției măsurilor tehnice, atât la nivel regional, cât și la nivelul Uniunii, la îndeplinirea obiectivelor stabilite la articolul 3 și la atingerea țintelor stabilite la articolul 4.

(1)   Până la … [trei ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament] și, ulterior, o dată la trei ani, pe baza informațiilor furnizate de statele membre și de consiliile consultative competente și în urma evaluării de către CSTEP, Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la punerea în aplicare a prezentului regulament. Raportul evaluează amploarea contribuției măsurilor tehnice, atât la nivel regional, cât și la nivelul Uniunii, la îndeplinirea obiectivelor menționate la articolul 3 , pe baza indicatorilor de performanță stabiliți la articolul 4.

Amendamentul 171

Propunere de regulament

Articolul 34 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.   Pe baza raportului, în cazul în care, la nivel regional, există dovezi că obiectivele și țintele nu au fost atinse, în termen de șase luni de la prezentarea raportului menționat la alineatul (1), statele membre din regiunea respectivă prezintă un plan de stabilire a acțiunilor corective care trebuie întreprinse pentru ca obiectivele și țintele să poată fi atinse.

(2)   Pe baza raportului, în cazul în care, la nivel regional, există dovezi că obiectivele nu au fost atinse sau că s-au depășit nivelurile specifice de capturi inferioare dimensiunilor minime pentru conservare în cazul principalelor activități de pescuit menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (a) , în termen de 12 luni de la prezentarea raportului menționat la alineatul (1), statele membre din regiunea respectivă prezintă un plan de stabilire a acțiunilor corective care trebuie întreprinse pentru ca obiectivele stabilite la articolul 3 să poată fi atinse , iar capturile de specii marine inferioare dimensiunilor minime de referință pentru conservare să poată fi reduse la nivelurile menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (a) .

Amendamentul 172

Propunere de regulament

Articolul 34 – alineatul 2 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(2a)     Comisia asistă statele membre să stabilească un plan național de acțiune pentru a soluționa dificultățile care au fost identificate la punerea în aplicare a unor măsuri tehnice noi pentru a respecta cerințele stabilite la articolul 4. Statele membre iau toate măsurile necesare pentru punerea în aplicare a planului de acțiune respectiv.

Amendamentul 173

Propunere de regulament

Articolul 34 – alineatul 3 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(3a)     În cazul în care raportul arată că un stat membru nu și-a respectat obligațiile referitoare la control și colectarea datelor, Comisia poate întrerupe sau suspenda finanțarea FEPAM pentru statul membru respectiv, în conformitate cu articolele 100 și 101 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014.

Amendamentul 174

Propunere de regulament

Articolul 35 – paragraful 1 – litera a

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(a)

articolele 3, 8, 9, 10, 11, 12, 14, 15, 16 și 25 se elimină;

(a)

articolele 3, 8, 9, 10, 11, 12, articolul 13 alineatul (3) al doilea paragraf și articolele 14, 15, 16 și 25 se elimină;

Amendamentul 175

Propunere de regulament

Articolul 36

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Articolul 36

eliminat

Modificări ale Regulamentului (CE) nr. 1098/2007

 

În Regulamentul (CE) nr. 1098/2007, articolele 8 și 9 se elimină.

 

Amendamentul 176

Propunere de regulament

Articolul 37 – paragraful 1 – litera b

Regulamentul (CE) nr. 1224/2009

Articolul 54c – alineatul 2 – litera a

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(a)

nava nu deține sau nu utilizează simultan la bord fie unelte tractate cu dimensiuni ale ochiului de plasă mai mici de 80  mm, fie una sau mai multe plase-pungă sau unelte de pescuit similare; sau

(a)

nava nu deține sau nu utilizează simultan la bord fie unelte tractate cu dimensiuni ale ochiului de plasă mai mici de 70  mm, fie una sau mai multe plase-pungă sau unelte de pescuit similare sau

Amendamentul 177

Propunere de regulament

Articolul 37 – paragraful 1 – litera b

Regulamentul (CE) nr. 1224/2009

Articolul 54c – alineatul 2 – litera b – liniuța 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

peștele sortat este congelat imediat după sortare și nicio cantitate de pește sortat nu este returnată în mare; și

peștele sortat este congelat după sortare și nicio cantitate de pește sortat nu este returnată în mare; și

Amendamentul 178

Propunere de regulament

Articolul 37 – paragraful 1 – litera b

Regulamentul (CE) nr. 1224/2009

Articolul 54c – alineatul 2 – litera b – liniuța 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

aparatul este instalat și amplasat pe navă astfel încât să fie asigurată congelarea imediată și să nu se permită returnarea în mare a organismelor marine.

aparatul este instalat și amplasat pe navă astfel încât să fie asigurată congelarea și să nu se permită returnarea în mare a organismelor marine.

Amendamentul 179

Propunere de regulament

Articolul 37 – paragraful 1 – litera b

Regulamentul (CE) nr. 1224/2009

Articolul 54c – alineatul 3a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(3a)     Autoritatea competentă a statului de pavilion certifică planurile traulerelor frigorifice pentru a asigura conformitatea acestora cu normele aplicabile.

Amendamentul 180

Propunere de regulament

Articolul 38

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Articolul 38

eliminat

Modificarea Regulamentului (UE) nr. 1343/2011

 

Articolul 26 din Regulamentul (UE) nr. 1343/2011 se modifică după cum urmează:

 

(1)

se adaugă următoarea literă:

„(h)

măsurile tehnice prevăzute la articolele 4, 10, 12, 15, 15a, 16, 16b, 16c, 16d, 16f, 16 g, 16h, 16i, 16j și 16k.”;

 

(2)

se adaugă următorul paragraf:

„De asemenea, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 27, pentru a transpune în dreptul Uniunii alte măsuri tehnice stabilite de CGPM care devin obligatorii pentru Uniune și pentru a completa sau a modifica anumite elemente neesențiale ale actelor legislative de transpunere a recomandărilor CGPM privind măsurile tehnice.”

 

Amendamentul 181

Propunere de regulament

Articolul 40 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Regulamentele (CE) nr. 894/97, (CE) nr. 850/98, (CE) nr. 2549/2000, (CE) nr. 254/2002, (CE) nr. 812/2004 și (CE) nr. 2187/2005 se abrogă.

Regulamentele (CE) nr. 894/97, (CE) nr. 850/98, (CE) nr. 2549/2000, (CE) nr. 254/2002, (CE) nr. 812/2004 și (CE) nr. 2187/2005 , precum și Regulamentul (CE) nr. 494/2002 al Comisiei  (1a) se abrogă.

Amendamentul 182

Propunere de regulament

Anexa I – litera na (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(na)

coregon oxirinc (Coregonus oxyrinchus) în subzona ICES IVb (apele Uniunii);

Amendamentul 183

Propunere de regulament

Anexa I – litera nb (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(nb)

sturionul de Adriatică (Acipenser naccarii) și șipul (Acipenser sturio) din apele Uniunii;

Amendamentul 184

Propunere de regulament

Anexa I – litera o

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(o)

femele de langustă cu icre (Palinuridae spp.) și femele de homar cu icre (Homarus gammarus) în toate apele Uniunii, cu excepția cazurilor în care sunt utilizate în scopuri directe de repopulare sau transplantare;

(Nu privește versiunea în limba română.)

Amendamentul 185

Propunere de regulament

Anexa I – litera p

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(p)

Lithophaga lithophaga și Pholas dactylus în apele Uniunii din Marea Mediterană.

(p)

Lithophaga , Pinna nobilis și Pholas dactylus în apele Uniunii din Marea Mediterană;

Amendamentul 186

Propunere de regulament

Anexa I – litera pa (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(pa)

Centrostephanus longispinus.

Amendamentul 187

Propunere de regulament

Anexa IV – punctul 5 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(5a)

Dimensiunea unui crab-păianjen se măsoară, astfel cum este ilustrat în figura 5a, ca lungime a carapacei, de-a lungul linei mediane, de la marginea carapacei dintre rostruri până la marginea posterioară a carapacei.

Amendamentul 188

Propunere de regulament

Anexa IV – punctul 5 b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(5b)

Dimensiunea unui crab comun se măsoară, astfel cum este ilustrat în figura 5b, ca lățimea maximă a carapacei măsurată perpendicular pe linia mediană antero-posterioară a carapacei.

Amendamentul 189

Propunere de regulament

Anexa IV – punctul 5 c (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(5c)

Dimensiunea unui melc-de-mare se măsoară, astfel cum este ilustrat în figura 5c, ca lungime a cochiliei.

Amendamentul 190

Propunere de regulament

Anexa IV – punctul 5 d (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(5d)

Dimensiunea unui pește-spadă se măsoară, astfel cum este ilustrat în figura 5d, ca lungime de la bifurcația înotătoarei caudale până la vârful fălcii inferioare.

Amendamentul 191

Propunere de regulament

Anexa IV – figura 5 a (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Figura 5a – Crabul-păianjen (Maia squinada)

 

Image

Amendamentul 192

Propunere de regulament

Anexa IV – figura 5 b (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Figura 5b – Crabul comun (Cancer pagarus)

 

Image

Amendamentul 193

Propunere de regulament

Anexa IV – figura 5 c (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Figura 5c – Melcul-de-mare (Buccinum spp)

 

Image

Amendamentul 194

Propunere de regulament

Anexa IV – figura 5 d (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Figura 5d – Peștele-spadă (Xiphias gladius)

 

Image

Amendamentul 195

Propunere de regulament

Anexa V – partea A – tabelul 1 – rândul 14

Textul propus de Comisie

Macrou (Scomber spp.)

20  cm


Amendamentul

Macrou (Scomber spp.)

30  cm (1a)

Amendamentul 196

Propunere de regulament

Anexa V – partea A – tabelul 1 – rândul 15

Textul propus de Comisie

Hering (Clupea harengus)

20 cm


Amendamentul

Hering (Clupea harengus)

20 cm (1a)

Amendamentul 197

Propunere de regulament

Anexa V – partea A – tabelul 1 – rândul 16

Textul propus de Comisie

Stavrid (Trachurus spp.)

15 cm


Amendamentul

Stavrid (Trachurus spp.)

15 cm (1a)

Amendamentul 198

Propunere de regulament

Anexa V – partea A – tabelul 1 – rândul 17

Textul propus de Comisie

Hamsie (Engraulis encrasicolus)

12 cm sau 90 de bucăți pe kilogram


Amendamentul

Hamsie (Engraulis encrasicolus)

12 cm sau 90 de bucăți pe kilogram (1a)

Amendamentul 199

Propunere de regulament

Anexa V – partea A – tabelul 1 – rândul 19

Textul propus de Comisie

Sardine (Sardina pilchardus)

11 cm


Amendamentul

Sardine (Sardina pilchardus)

11 cm (1a)

Amendamentul 200

Propunere de regulament

Anexa V – partea A – tabelul 1 – rândul 20

Textul propus de Comisie

Homar (Homarus gammarus)

87 mm

Amendamentul

Homar (Homarus gammarus)

87 mm (lungimea carapacei)

Amendamentul 201

Propunere de regulament

Anexa V – partea A – tabelul 1 – rândul 34

Textul propus de Comisie

Specii de langustă (Palinurus spp.)

95 mm

Amendamentul

Specii de langustă (Palinurus spp.)

95 mm (lungimea carapacei)

Amendamentul 202

Propunere de regulament

Anexa V – partea A – tabelul 2 – rândul 13

Textul propus de Comisie

Langustină (Nephrops norvegicus)

Lungime totală: 105 mm

 

Lungimea carapacei 32 mm

Amendamentul

Langustină (Nephrops norvegicus)

Lungime totală: 105 mm

 

Lungimea carapacei 32 mm

 

Cozi de langustină 59 mm

Amendamentul 203

Propunere de regulament

Anexa V – partea A – tabelul 2 – rândul 14

Textul propus de Comisie

Macrou (Scomber spp.)

20 cm


Amendamentul

Macrou (Scomber spp.)

20 cm (1a)

Amendamentul 204

Propunere de regulament

Anexa V – partea A – tabelul 2 – rândul 15

Textul propus de Comisie

Hering (Clupea harengus)

18 cm


Amendamentul

Hering (Clupea harengus)

18 cm (1a)

Amendamentul 205

Propunere de regulament

Anexa V – partea A – tabelul 2 – rândul 16

Textul propus de Comisie

Stavrid (Trachurus spp.)

15 cm

Amendamentul

Stavrid (Trachurus spp.)

15 cm (1a)

Amendamentul 206

Propunere de regulament

Anexa V – partea B – punctul 1 – tabel – rândul 2b (nou)

Textul propus de Comisie

 

 

 

Amendamentul

Cel puțin 90 mm

Skagerrak și Kattegat

Se montează o plasă cu ochiuri în partea superioară cu dimensiunea ochiului de plasă de cel puțin 270 mm (plasă cu ochiuri în formă de romb) sau de 140 mm  (1a) (plasă cu ochiuri în formă de pătrat).

Amendamentele 305 și 355

Propunere de regulament

Anexa V – partea B – punctul 1 – tabel – rândul 4

Textul propus de Comisie

Cel puțin 80 mm

Diviziunea ICES IVb situată la sud de 54o30'N și diviziunea ICES IVc

Pescuit dirijat de limbă-de-mare cu beam-traul sau [traul cu impulsuri electrice] . Un panou cu o dimensiune minimă a ochiului de plasă de 180 mm montat în jumătatea superioară a părții anterioare a plasei.

Amendamentul

Cel puțin 80 mm

Diviziunea ICES IVb situată la sud de 54o30'N și diviziunea ICES IVc

Pescuit dirijat de limbă-de-mare cu beam-traul. Un panou cu o dimensiune minimă a ochiului de plasă de 180 mm montat în jumătatea superioară a părții anterioare a plasei.

Amendamentul 208

Propunere de regulament

Anexa V – partea B – punctul 1 – tabel – rândul 4b (nou)

Textul propus de Comisie

 

Amendamentul

Cel puțin 40mm

Întreaga zonă

Pescuit dirijat de calamar (85 % din capturi) (Lolignidae, Ommastrephidae).

Amendamentul 209

Propunere de regulament

Anexa V – partea B – punctul 1 – tabel – rândul 6

Textul propus de Comisie

Cel puțin 16mm

Întreaga zonă

Pescuit dirijat de specii pelagice mici.

 

 

Pescuit dirijat de merluciu norvegian. În cadrul pescuitului de merluciu norvegian, se montează o sită de sortare cu un spațiu între bare de 22  mm.

 

 

Pescuit dirijat de Crangon crangon .Se montează o sită de sortare , o plasă tip sită sau un dispozitiv de selecție echivalent.

Amendamentul

Cel puțin 16mm

Întreaga zonă

Pescuit dirijat de specii pelagice mici (80 % din capturi) .

 

 

Pescuit dirijat de merluciu norvegian (50 % din capturi) . În cadrul pescuitului de merluciu norvegian, se montează o sită de sortare cu un spațiu maxim între bare de 35  mm.

 

 

Pescuit dirijat de crevete brun și crevete Esop (90 % din capturi) . Se montează o plasă cu grilă de sortare sau o sită de sortare , în conformitate cu normele stabilite la nivel național .

Amendamentul 210

Propunere de regulament

Anexa V – partea B – punctul 2 – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.

Dimensiuni de bază ale ochiului de plasă pentru plase fixe

2.

Dimensiuni de bază ale ochiului de plasă pentru plase fixe și setci în derivă

Amendamentul 211

Propunere de regulament

Anexa V – partea B – punctul 2 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În Marea Nordului și în Skagerrak/Kattegat, se aplică următoarele dimensiuni ale ochiului de plasă pentru plasele fixe:

În Marea Nordului și în Skagerrak/Kattegat, se aplică următoarele dimensiuni ale ochiului de plasă pentru plasele fixe și setcile în derivă :

Amendamentul 212

Propunere de regulament

Anexa V – partea C – punctul 1 – subpunctul 1.1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.1

Pescuitul de uvă cu orice unealtă tractată cu sacul de traul având o dimensiune a ochiului de plasă mai mică de 80 mm sau cu orice plasă fixă având o dimensiune a ochiului de plasă mai mică de 100  mm este interzis în zona geografică mărginită de coasta estică a Angliei și Scoției și delimitată prin unirea secvențială cu loxodrome a următoarelor coordonate, măsurate în conformitate cu sistemul WGS84:

1.1

Pescuitul de uvă cu orice unealtă tractată cu sacul de traul având o dimensiune a ochiului de plasă mai mică de 32  mm este interzis în zona geografică mărginită de coasta estică a Angliei și Scoției și delimitată prin unirea secvențială cu loxodrome a următoarelor coordonate, măsurate în conformitate cu sistemul WGS84:

Amendamentul 213

Propunere de regulament

Anexa V – partea C – punctul 2 – subpunctul 2.2 – liniuța 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

navele cu o putere a motorului care nu depășește 221 kW și care folosesc traule de fund sau năvoade daneze;

(Nu privește versiunea în limba română.)

Amendamentul 214

Propunere de regulament

Anexa V – partea C – punctul 2 – subpunctul 2.2 – liniuța 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

navele care traulează în pereche, cu o putere combinată a motoarelor care nu depășește niciodată 221 kW și care utilizează traule îngemănate de fund;

(Nu privește versiunea în limba română.)

Amendamentul 215

Propunere de regulament

Anexa V – partea C – punctul 2 – subpunctul 2.2 – liniuța 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

navelor cu o putere a motorului care depășește 221 kW li se permite să folosească traule de fund sau năvoade daneze și navelor care traulează în pereche cu o putere combinată a motoarelor care depășește 221 kW li se permite să folosească traule îngemănate de fund, cu condiția ca navele respective să nu se angajeze în pescuitul dirijat de cambulă de Baltica și de limbă-de-mare și să respecte normele relevante privind dimensiunea ochiului de plasă prevăzute în partea B din prezenta anexă.

(Nu privește versiunea în limba română.)

Amendamentul 216

Propunere de regulament

Anexa V – partea C – punctul 6 – subpunctul 6.2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

6.2

Se interzice pescuitul dirijat de specii de rechini de adâncime enumerate în anexa I la Regulamentul ( CE ) nr. 2347/2002  (1) la adâncimi cartografiate mai mici de 600 de metri. În cazul în care sunt capturați accidental, rechinii de adâncime sunt păstrați la bord. Aceste capturi sunt debarcate și se scad din cotele alocate. În cazul în care navele unui stat membru capturează accidental o cantitate care depășește 10 tone de rechini de adâncime, navele respective nu mai beneficiază de derogările prevăzute la punctul 6.1.

6.2

Se interzice pescuitul dirijat de specii de rechini de adâncime enumerate în anexa I la Regulamentul ( UE ) 2016/2336 al Parlamentului European și al Consiliului  (1) la adâncimi cartografiate mai mici de 600 de metri. În cazul în care sunt capturați accidental rechini de adâncime , al căror pescuit este interzis în mod expres de legislația Uniunii, sunt aruncați înapoi în mare cât mai repede. Capturile de specii de rechini de adâncime care fac obiectul unor limite de captură sunt reținute la bord. Aceste capturi sunt debarcate și se scad din cotele alocate . În cazul în care un stat membru nu dispune de o cotă suficientă, Comisia este împuternicită să aplice dispozițiile articolului 105 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 . În cazul în care navele unui stat membru capturează accidental o cantitate care depășește 10 tone de rechini de adâncime, navele respective nu mai beneficiază de derogările prevăzute la punctul 6.1.

Amendamentul 274

Propunere de regulament

Anexa V – Partea D – subtitlul

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Măsuri de reducere a capturilor accidentale de cetacee în diviziunea ICES IIIa și în subzona ICES IV

Măsuri de reducere a capturilor accidentale de mamifere marine în diviziunea ICES IIIa și în subzona ICES IV

Amendamentul 275

Propunere de regulament

Anexa V – Partea D – punctul 1 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

1a.

Măsuri de reducere la minimum a capturilor accidentale de păsări marine

1.

În Marea Nordului se instituie programe de cercetare științifică care să identifice în ce măsură speciile sensibile cad victimă instrumentelor și activității de pescuit și să determine soluții tehnice la instrumentele de pescuit.

2.

În Marea Nordului se aplică măsuri spațiale în cazurile în care cercetarea științifică a identificat zone în care este cunoscut faptul că păsările marine sensibile sunt capturate accidental, până când acestea pot fi înlocuite cu alte măsuri tehnice.

3.

Navele care pescuiesc cu paragate în Marea Nordului utilizează o combinație de soluții tehnice testate științific, cum ar fi parâmele cu banderole, modificări ale greutății dispozitivelor, cârligele de protecție și instalarea uneltelor cu paragate pe timp de noapte, reducând iluminatul pe punte la minimul necesar pentru siguranță. Combinațiile ar trebui stabilite pe baza configurațiilor uneltelor și a speciilor susceptibile a fi capturate de flote. Specificațiile ar trebui să respecte standardele astfel cum sunt prevăzute în orientările internaționale convenite.

4.

Statele membre monitorizează și evaluează eficacitatea măsurilor de atenuare care au fost stabilite, inclusiv în ceea ce privește capturile de pește și efortul de pescuit.

Amendamentele 306, 314, 315 și 356

Propunere de regulament

Anexa V – partea E

Textul propus de Comisie

Amendamentul

eliminat

În pofida dispozițiilor de la articolul 13, pescuitul cu un traul cu impulsuri electrice este permis în diviziunile ICES IVb și IVc în condițiile stabilite în conformitate cu articolul 27 alineatul (1) a doua liniuță din prezentul regulament, în ceea ce privește caracteristicile impulsurilor electrice folosite și măsurile de monitorizare și control în vigoare la sud de o loxodromă unită de următoarele coordonate, măsurate în conformitate cu sistemul WGS84:

 

un punct de pe coasta de est a Regatului Unit, la 55o latitudine nordică

 

la est, până la 55o latitudine nordică, 5o longitudine estică

 

la nord, până la 56o latitudine nordică

 

la est, până la un punct de pe coasta vestică a Danemarcei, la 56o latitudine nordică.

 

Amendamentul 324

Propunere de regulament

Anexa VI – partea A – tabel – rândul 14

Textul propus de Comisie

Macrou (Scomber spp.)

20 cm


Amendamentul

Macrou (Scomber spp.)

20 cm (1a)

Amendamentul 218

Propunere de regulament

Anexa VI – partea A – tabel – rândul 15

Textul propus de Comisie

Hering (Clupea harengus)

20 cm


Amendamentul

Hering (Clupea harengus)

20 cm (1a)

Amendamentul 219

Propunere de regulament

Anexa VI – partea A – tabel – rândul 16

Textul propus de Comisie

Stavrid (Trachurus spp.)

15 cm (3)


Amendamentul

Stavrid (Trachurus spp.)

15 cm (3), (3a)

Amendamentul 220

Propunere de regulament

Anexa VI – partea A – tabel – rândul 17

Textul propus de Comisie

Hamsie (Engraulis encrasicolus)

12 cm sau 90 de bucăți pe kilogram


Amendamentul

Hamsie (Engraulis encrasicolus)

12 cm sau 90 de bucăți pe kilogram (1a)

Amendamentul 221

Propunere de regulament

Anexa VI – partea B – punctul 1 – tabel – rândul 2

Textul propus de Comisie

Cel puțin 120  mm

Întreaga zonă

Nu există

Amendamentul

Cel puțin 100  mm (1a)

Întreaga zonă

Nu există

Amendamentul 223

Propunere de regulament

Anexa VI – partea B – punctul 2 – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.

Dimensiuni de bază ale ochiului de plasă pentru plase fixe

2.

Dimensiuni de bază ale ochiului de plasă pentru plase fixe și setci în derivă

Amendamentul 224

Propunere de regulament

Anexa VI – partea B – punctul 2 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În apele din nord-vest, se aplică următoarele dimensiuni ale ochiului de plasă pentru plasele fixe.

În apele din nord-vest, se aplică următoarele dimensiuni ale ochiului de plasă pentru plasele fixe și pentru setcile în derivă .

Amendamentul 225

Propunere de regulament

Anexa VI – partea B – punctul 2 – tabel – rândul 2

Textul propus de Comisie

Cel puțin 120 mm (1)

Întreaga zonă

Nu există

Amendamentul

Cel puțin 120 mm (1)

Întreaga zonă

Nu există

Amendamentul 226

Propunere de regulament

Anexa VI – partea B – tabel – rândul 4

Textul propus de Comisie

Cel puțin 50 mm

Întreaga zonă

Pescuit dirijat de specii pelagice mici

Amendamentul

Cel puțin 50 mm

Întreaga zonă

Pescuit dirijat de specii pelagice mici ( 80 % din capturi )

 

 

Pescuit dirijat de barbun (50 % din capturi).

Amendamentul 227

Propunere de regulament

Anexa VI – partea C – punctul 1 – paragraful 1 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În fiecare an, de la 1 ianuarie la 31 martie și de la 1 octombrie la 31 decembrie, se interzice desfășurarea oricărei activități de pescuit folosind orice unelte tractate sau plase fixe în zona delimitată de unirea secvențială cu loxodrome a următoarelor coordonate, măsurate în conformitate cu sistemul de coordonate WGS84:

În fiecare an, de la 1 ianuarie la 31 martie și de la 1 octombrie la 31 decembrie, se interzice desfășurarea oricărei activități de pescuit folosind orice unelte tractate de fund sau plase fixe de fund în zona delimitată de unirea secvențială cu loxodrome a următoarelor coordonate, măsurate în conformitate cu sistemul de coordonate WGS84:

Amendamentul 228

Propunere de regulament

Anexa VI – partea C – punctul 3 – subpunctul 3.2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3.2

Prin derogare de la punctul 1, în zona și în perioada menționate în prezentul regulament este permisă utilizarea de traule de fund, cu condiția ca astfel de traule să fie dotate cu dispozitive de selecție care au fost evaluate de către Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP). În cazul în care cantitatea de cod capturată accidental de navele unui stat membru care operează în zonele menționate la punctul 3.1 depășește 10 tone, navele respective nu mai pot pescui în acea zonă.

3.2

Prin derogare de la punctul 1, în zona și în perioada menționate în prezentul regulament este permisă utilizarea de traule de fund, cu condiția ca astfel de traule să fie dotate cu dispozitive de selecție care au fost evaluate de către Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP).

Amendamentul 229

Propunere de regulament

Anexa VI – partea C – punctul 9 – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

9.

Utilizarea plaselor fixe în diviziunile ICES Vb, VIa, VII b, c, j, k

9.

Utilizarea plaselor fixe în diviziunile ICES Vb, VIa, VIb, VII b, c , h , j, k

Amendamentul 230

Propunere de regulament

Anexa VI – partea C – punctul 9 – subpunctul 9.2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

9.2.

Se interzice pescuitul dirijat de specii de rechini de adâncime enumerate în anexa I la Regulamentul ( CE ) nr. t2347 / 2002 la adâncimi cartografiate mai mici de 600 de metri. În cazul în care sunt capturați accidental, rechinii de adâncime sunt păstrați la bord. Aceste capturi sunt debarcate și se scad din cotele alocate. În cazul în care navele unui stat membru capturează accidental o cantitate care depășește 10 tone de rechini de adâncime, navele respective nu mai beneficiază de derogările prevăzute la punctul 9.1.

9.2.

Se interzice pescuitul dirijat de specii de rechini de adâncime enumerate în anexa I la Regulamentul ( UE ) 2016 / 2336 la adâncimi cartografiate mai mici de 600 de metri. În cazul în care sunt capturați accidental rechini de adâncime , al căror pescuit este interzis în mod expres de legislația Uniunii, aceștia sunt aruncați înapoi în mare cât mai repede. Capturile de specii de rechini de adâncime care fac obiectul unor limite de captură sunt reținute la bord. Aceste capturi sunt debarcate și se scad din cotele alocate. În cazul în care un stat membru nu dispune de o cotă suficientă, Comisia este împuternicită să aplice dispozițiile articolului 105 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009. În cazul în care navele unui stat membru capturează accidental o cantitate care depășește 10 tone de rechini de adâncime, navele respective nu mai beneficiază de derogările prevăzute la punctul 9.1.

Amendamentul 276

Propunere de regulament

Anexa VI – Partea D – punctul 1 – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.

Măsuri de reducere a capturilor accidentale de cetacee în diviziunile ICES VIa și VII d, e, f, g, h și j

1.

Măsuri de reducere a capturilor accidentale de mamifere marine în diviziunile ICES VI și VII

Amendamentul 277

Propunere de regulament

Anexa VI – Partea D – punctul 2 – subpunctul 2.1 (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2.1.

În apele de nord-vest se instituie programe de cercetare științifică care să identifice în ce măsură speciile sensibile cad victimă instrumentelor și activității de pescuit și să determine soluții tehnice la instrumentele de pescuit.

Amendamentul 278

Propunere de regulament

Anexa VI – Partea D – punctul 2 – subpunctul 2.2 (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2.2.

Se aplică măsuri spațiale în apele de nord-vest, în cazurile în care cercetarea științifică a identificat zone în care este cunoscut faptul că păsările marine sensibile sunt capturate accidental, până când acestea pot fi înlocuite cu alte măsuri tehnice.

Amendamentul 279

Propunere de regulament

Anexa VI – Partea D – punctul 2 – subpunctul 2.3 (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2.3.

Statele membre monitorizează și evaluează eficacitatea măsurilor de atenuare care au fost stabilite, inclusiv în ceea ce privește capturile de pește și efortul de pescuit.

Amendamentul 231

Propunere de regulament

Anexa VII – partea A – tabel – rândul 15

Textul propus de Comisie

Hering (Clupea harengus)

20 cm


Amendamentul

Hering (Clupea harengus)

20 cm (1a)

Amendamentul 232

Propunere de regulament

Anexa VII – partea A – tabel – rândul 18

Textul propus de Comisie

Biban (Dicentrarchus labrax)

42  cm

Amendamentul

Biban (Dicentrarchus labrax)

36  cm

Amendamentul 233

Propunere de regulament

Anexa VII – partea A – tabel – rândul 23

Textul propus de Comisie

Scoică-pieptene (Chlamys spp.)

40 mm

Amendamentul

Scoică-pieptene (Chlamys spp., Mimachlamys spp. )

40 mm

Amendamentul 234

Propunere de regulament

Anexa VII – partea A – tabel – rândul 26

Textul propus de Comisie

Scoică de Manila ( Venerupis philippinarum)

35 mm

Amendamentul

Scoica de Manila ( Ruditapes philippinarum)

35 mm

Amendamentul 235

Propunere de regulament

Anexa VII – partea A – tabel – rândul 34

Textul propus de Comisie

Caracatiță (Octopus vulgaris)

750 de grame (3)

Amendamentul

Caracatiță (Octopus vulgaris)

1 000 de grame (3)

Amendamentul 242

Propunere de regulament

Anexa VII – partea C – punctul 4 – subpunctul 4.2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

4.2.

Se interzice pescuitul dirijat de specii de rechini de adâncime enumerate în anexa I la Regulamentul ( CE ) nr. 2347 / 2002 la adâncimi cartografiate mai mici de 600 de metri. În cazul în care sunt capturați accidental, rechinii de adâncime sunt păstrați la bord. Aceste capturi sunt debarcate și se scad din cotele alocate. În cazul în care navele unui stat membru capturează accidental o cantitate care depășește 10 tone de rechini de adâncime, navele respective nu mai beneficiază de derogările prevăzute la punctul 1.

4.2.

Se interzice pescuitul dirijat de specii de rechini de adâncime enumerate în anexa I la Regulamentul ( UE ) 2016 / 2336 la adâncimi cartografiate mai mici de 600 de metri. În cazul în care sunt capturați accidental rechini de adâncime , al căror pescuit este interzis în mod expres de legislația Uniunii, aceștia sunt aruncați înapoi în mare cât mai repede. Capturile de specii de rechini de adâncime care fac obiectul unor limite de captură sunt reținute la bord. Aceste capturi sunt debarcate și se scad din cotele alocate. În cazul în care un stat membru nu dispune de o cotă suficientă, Comisia este împuternicită să aplice dispozițiile articolului 105 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 . În cazul în care navele unui stat membru capturează accidental o cantitate care depășește 10 tone de rechini de adâncime, navele respective nu mai beneficiază de derogările prevăzute la punctul 1.

Amendamentul 243

Propunere de regulament

Anexa VII – partea C – punctul 4 – subpunctul 4.2a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

4.2a.

Comisia poate decide, după consultarea CSTEP, să scutească anumite activități de pescuit din zonele ICES VIII, IX și X de la aplicarea punctului 4.1 în cazul în care informațiile furnizate de statele membre sau aplicarea unei gestionări specifice, bazate pe regionalizare, care ar putea să se concretizeze în scăderea numărului de nave care operează în zonă, în reducerea numărului de luni de eforturi depuse etc., sau planurile multianuale indică că în cadrul acestor activități de pescuit există un nivel foarte scăzut de capturi accidentale de rechini sau de capturi de rechini aruncate înapoi în mare.

Amendamentul 280

Propunere de regulament

Anexa VII – Partea D – punctul 1 – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.

Măsuri de reducere a capturilor accidentale de cetacee în subzonele ICES VIII și IXa

1.

Măsuri de reducere a capturilor accidentale de mamifere marine în subzonele ICES VIII și IX

Amendamentul 281

Propunere de regulament

Anexa VII – Partea D – punctul 2 – subpunctul 2.1 (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2.1.

În apele de sud-vest, se instituie programe de cercetare științifică care să identifice în ce măsură speciile sensibile cad victimă instrumentelor și activității de pescuit și să determine soluții tehnice la instrumentele de pescuit.

Amendamentul 282

Propunere de regulament

Anexa VII – Partea D – punctul 2 – subpunctul 2.2 (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2.2.

Se aplică măsuri spațiale în apele de sud-vest, în cazurile în care cercetarea științifică a identificat zone în care este cunoscut faptul că păsările marine sensibile sunt capturate accidental, până când acestea pot fi înlocuite cu alte măsuri tehnice.

Amendamentul 283

Propunere de regulament

Anexa VII – Partea D – punctul 2 – subpunctul 2.3 (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2.3.

Statele membre monitorizează și evaluează eficacitatea măsurilor de atenuare care au fost stabilite, inclusiv în ceea ce privește capturile de pește și efortul de pescuit.

Amendamentul 247

Propunere de regulament

Anexa VIII – partea B – punctul 2 – tabel – rândul 2

Textul propus de Comisie

Cel puțin 157 mm

Întreaga zonă

Pescuit dirijat de somon

Amendamentul

eliminat

 

 

Amendamentul 284

Propunere de regulament

Anexa VIII – Partea D – punctul 1 – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.

Măsuri de reducere a capturilor accidentale de cetacee

1.

Măsuri de reducere a capturilor accidentale de mamifere marine

Amendamentul 285

Propunere de regulament

Anexa VIII – Partea D – punctul 1 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

1a.

Măsuri de reducere la minimum a capturilor accidentale de păsări marine

 

1.1.

În Marea Baltică, se instituie programe de cercetare științifică care să identifice în ce măsură speciile sensibile se suprapun cu uneltele și efortul de pescuit și să determine soluții tehnice pentru uneltele de pescuit.

 

1.2.

Se aplică măsuri spațiale în Marea Baltică, în cazurile în care cercetarea științifică a identificat zone în care este cunoscut faptul că păsările marine sensibile sunt capturate accidental, până când acestea pot fi înlocuite cu alte măsuri tehnice.

 

1.3

Statele membre monitorizează și evaluează eficacitatea măsurilor de atenuare care au fost stabilite, inclusiv în ceea ce privește capturile de pește și efortul de pescuit.

Amendamentul 251

Propunere de regulament

Anexa IX – partea B – punctul 1 – tabel – rândul 2

Textul propus de Comisie

Sac de traul cu ochiuri pătrate de cel puțin 40 mm2

Întreaga zonă

La cererea justificată corespunzător a proprietarului navei, poate fi utilizat un sac de traul cu ochiuri în formă de romb de 50 mm (2) în locul sacului de traul cu ochiuri pătrate de 44  mm

Amendamentul

Sac de traul cu ochiuri pătrate de cel puțin 40 mm2

Întreaga zonă

La cererea justificată corespunzător a proprietarului navei, poate fi utilizat un sac de traul cu ochiuri în formă de romb de 50 mm (2) în locul sacului de traul cu ochiuri pătrate de 40  mm

Amendamentul 254

Propunere de regulament

Anexa IX – partea B – punctul 2a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2a.

Derogările existente de la dispozițiile prevăzute la alineatele (1), (1a) și (2) din prezenta parte privind uneltele înconjurătoare vizate de un plan de gestionare menționat la articolul 19 din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 și adoptat în conformitate cu articolul 9 al acestuia rămân în vigoare, cu excepția cazului în care se prevede altfel în temeiul articolul 18 din prezentul regulament.

Amendamentul 255

Propunere de regulament

Anexa IX – partea C – punctul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Este interzis să se dețină la bord sau să se instaleze mai mult de 250 de vârșe sau coșuri pe navă pentru a captura crustacee de apă adâncă (inclusiv Plesionika spp., Pasiphaea spp. sau specii similare) .

Este interzis să se dețină la bord sau să se instaleze mai mult de 250 de vârșe sau coșuri pe navă pentru a captura crustacee de adâncime .

Amendamentul 256

Propunere de regulament

Anexa IX – partea C – punctul 5 – paragraful 1a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Se acordă autorizație pentru capturarea de crustacee de adâncime (inclusiv pentru Plesionika spp, Pasiphaea spp. sau alte specii similare) unor flote strict localizate care utilizează unelte artizanale.

Amendamentul 257

Propunere de regulament

Anexa IX – partea C – punctul 6a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

6a.

Restricțiile privind pescuitul cu harpoane submarine

Este interzis pescuitul cu harpoane submarine în cazul în care sunt utilizate în conexiune cu un aparat de respirat subacvatic sau noaptea, de la apus până la răsărit.

Amendamentul 286

Propunere de regulament

Anexa IX – Partea D – punctul 1 – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.

Măsuri de reducere a capturilor accidentale de cetacee

1.

Măsuri de reducere a capturilor accidentale de mamifere marine

Amendamentul 287

Propunere de regulament

Anexa IX – Partea D – punctul 2 – subpunctul 2.1 (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2.1.

În Marea Mediterană, se instituie programe de cercetare științifică care să identifice în ce măsură speciile sensibile se suprapun cu uneltele și efortul de pescuit și să determine soluții tehnice pentru uneltele de pescuit.

Amendamentul 288

Propunere de regulament

Anexa IX – Partea D – punctul 2 – subpunctul 2.2 (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2.2.

Se aplică măsuri spațiale în Marea Mediterană, în cazurile în care cercetarea științifică a identificat zone în care este cunoscut faptul că păsările marine sensibile sunt capturate accidental, până când acestea pot fi înlocuite cu alte măsuri tehnice.

Amendamentul 289

Propunere de regulament

Anexa IX – Partea D – punctul 2 – subpunctul 2.3 (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2.3.

Statele membre monitorizează și evaluează eficacitatea măsurilor de atenuare care au fost stabilite, inclusiv în ceea ce privește capturile de pește și efortul de pescuit.

Amendamentul 259

Propunere de regulament

Anexa X – partea B – punctul 1 – tabel – rândul 2

Textul propus de Comisie

Cel puțin 50  mm

Întreaga zonă

Ca alternativă, pot fi utilizați saci de traul cu ochiuri pătrate de 40 mm

Amendamentul

Cel puțin 40  mm

Întreaga zonă

La cererea justificată corespunzător a proprietarului navei, pot fi utilizați saci de traul cu ochiuri rombice de 50 mm  (1a) în locul sacilor de traul cu ochiuri pătrate de 40 mm.

Amendamentul 260

Propunere de regulament

Anexa X – partea B – punctul 2 – tabel – rândul 2

Textul propus de Comisie

Cel puțin 400 mm

Întreaga zonă

Pescuit dirijat de calcan

Amendamentul

Cel puțin 400 mm

Întreaga zonă

Pescuit de calcan cu setci fixe de fund

Amendamentul 261

Propunere de regulament

Anexa X – partea C

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Partea C

eliminat

Zone închise sau cu restricții

 

Închidere sezonieră pentru protejarea calcanului

 

Pescuitul dirijat, transbordarea, debarcarea și prima vânzare de calcan sunt permise în perioada 15 aprilie – 15 iunie a fiecărui an în apele Uniunii din Marea Neagră.

 

Amendamentul 290

Propunere de regulament

Anexa X – Partea D – punctul 1 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

1a.

Măsuri de reducere la minimum a capturilor accidentale de păsări marine

 

1a.1.

În Marea Neagră, se instituie programe de cercetare științifică care să identifice în ce măsură speciile sensibile se suprapun cu uneltele și efortul de pescuit și să determine soluții tehnice pentru uneltele de pescuit.

 

1a.2.

Se aplică măsuri spațiale în Marea Neagră, în cazurile în care cercetarea științifică a identificat zone în care este cunoscut faptul că păsările marine sensibile sunt capturate accidental, până când acestea pot fi înlocuite cu alte măsuri tehnice.

 

1a.3.

Statele membre monitorizează și evaluează eficacitatea măsurilor de atenuare care au fost stabilite, inclusiv în ceea ce privește capturile de pește și efortul de pescuit.

Amendamentul 262

Propunere de regulament

Anexa XI – partea A – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Dimensiuni ale ochiului de plasă de bază pentru unelte tractate

1.

Dimensiuni ale ochiului de plasă de bază pentru unelte tractate

Amendamentul 263

Propunere de regulament

Anexa XI – partea A – paragraful 1 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În regiunile ultraperiferice , se folosesc saci de traul având următoarele dimensiuni ale ochiului de plasă.

În apele Uniunii, în Oceanul Indian și în Oceanul Atlantic de Vest se folosesc saci de traul având următoarele dimensiuni ale ochiului de plasă:

Amendamentul 264

Propunere de regulament

Anexa XI – partea A – tabel – rândul 3

Textul propus de Comisie

Cel puțin 45 mm

Toate apele din largul coastei Guyanei Franceze aflate sub jurisdicția și suveranitatea Franței

Pescuit dirijat de creveți (Penaeus subtilis, Penaeus brasiliensis, Xiphopenaeus kroyeri).

Amendamentul

Cel puțin 45 mm

Toate apele din largul coastei Guyanei Franceze aflate sub jurisdicția și suveranitatea Franței

Pescuit dirijat de creveți (Penaeus subtilis, Penaeus brasiliensis, Xiphopenaeus kroyeri) (15 % din capturi)

Amendamentul 265

Propunere de regulament

Anexa XI – partea A – tabel – rândul 4

Textul propus de Comisie

Cel puțin 14 mm

Întreaga zonă

Pescuit dirijat de specii pelagice mici cu setci înconjurătoare

Amendamentul

eliminat

 

 

Amendamentul 266

Propunere de regulament

Anexa IX – partea A – punctul 1a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

1a.

Dimensiuni de bază ale ochiului de plasă pentru plasele pungă

 

În apele Uniunii, în Oceanul Indian și în Oceanul Atlantic de Vest, se aplică următoarele dimensiuni ale ochiului de plasă pentru plasele pungă

Amendamentul 267

Propunere de regulament

Anexa IX – partea A – punctul 1a (nou) – tabel (nou)

Textul propus de Comisie

 

Amendamentul

Dimensiunea ochiului de plasă

Zone geografice

Condiții

Cel puțin 14 mm

Întreaga zonă

Pescuit dirijat de specii pelagice mici cu plase pungă

Amendamentul 291

Propunere de regulament

Anexa XI – Partea Ba (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Partea Ba

 

Măsuri de atenuare pentru speciile sensibile

 

1.

Măsuri de reducere a capturilor accidentale de mamifere marine

 

1.1.

Se interzice navelor să utilizeze plase fixe, setci în derivă, traule pelagice sau traule cu mare deschidere verticală sau alte activități de pescuit, dacă există dovezi care identifică capturi accidentale în regiunile ultraperiferice, fără utilizarea simultană a tehnologiilor de atenuare cu eficiență dovedită. Exceptările ar trebui aplicate numai acelor activități de pescuit în cadrul cărora a fost demonstrat că există capturi accidentale cumulative neglijabile.

 

1.2.

Punctul 1 nu se aplică în cazul operațiunilor de pescuit desfășurate exclusiv în scopul cercetării științifice care sunt efectuate cu autorizarea și sub autoritatea statului membru sau a statelor membre în cauză și care au drept obiectiv elaborarea de noi măsuri tehnice pentru a reduce capturile accidentale sau uciderea cetaceelor.

 

1.3.

Cu ajutorul unor programe de monitorizare anuale dedicate, statele membre monitorizează și evaluează, prin intermediul unor studii științifice sau proiecte-pilot, eficacitatea dispozitivelor de atenuare descrise la punctul 1.1 în activitățile și zonele de pescuit vizate.

 

2.

Măsuri de reducere la minimum a capturilor accidentale de păsări marine

 

2.1.

În regiunile ultraperiferice, se instituie programe de cercetare științifică care să identifice în ce măsură speciile sensibile se suprapun cu uneltele și efortul de pescuit și să determine soluții tehnice pentru uneltele de pescuit.

 

2.2.

Se aplică măsuri spațiale în regiunile ultraperiferice, în cazurile în care cercetarea științifică a identificat zone în care este cunoscut faptul că păsările marine sensibile sunt capturate accidental, până când acestea pot fi înlocuite cu alte măsuri tehnice.

(1)  Chestiunea a fost retrimisă pentru negocieri interinstituționale comisiei competente în conformitate cu articolul 59 alineatul (4) al patrulea paragraf din Regulamentul de procedură (A8-0381/2017).

(18)   Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 de instituire a unui cadru de acțiune comunitară în domeniul politicii privind mediul marin (JO L 164, 25.6.2008, p. 19).

(19)  Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO L 206, 22.7.1992, p.7).

(20)  Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice (JO L 20, 26.1.2010, p.7).

(19)  Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO L 206, 22.7.1992, p.7).

(20)  Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice (JO L 20, 26.1.2010, p.7).

(21)  Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (JO L 327, 22.12.2000, p. 1).

(21)  Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (JO L 327, 22.12.2000, p. 1).

(1a)   Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 149, 20.5.2014, p. 1).

(1a)   Directiva Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice (79/409/CEE) (JO L 103, 25.4.1979, p. 1);

(29)  Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 al Consiliului din 21 decembrie 2006 privind măsurile de gestionare pentru exploatarea durabilă a resurselor halieutice în Marea Mediterană, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2847/93 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1626/94 (JO L 409, 30.12.2006, p. 11).

(30)  Regulamentul (CE) nr. 1098/2007 al Consiliului din 18 septembrie 2007 de stabilire a unui plan multianual pentru rezervele de cod din Marea Baltică și pentru unitățile piscicole de exploatare a rezervelor respective, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2847/93 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 779/97 (JO L 248, 22.9.2007, p. 1).

(31)  Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 şi (CE) nr. 1966/2006 (JO L 343, 22.12.2009, p. 1).

(32)   Regulamentul (UE) nr. 1343/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 decembrie 2011 privind unele dispoziții referitoare la pescuitul în zona Acordului CGPM (Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană) și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1967/2006 al Consiliului privind măsurile de gestionare pentru exploatarea durabilă a resurselor halieutice în Marea Mediterană (JO L 347, 30.12.2011, p. 44).

(33)  Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 22).

(29)  Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 al Consiliului din 21 decembrie 2006 privind măsurile de gestionare pentru exploatarea durabilă a resurselor halieutice în Marea Mediterană, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2847/93 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1626/94 (JO L 409, 30.12.2006, p. 11).

(30)  Regulamentul (CE) nr. 1098/2007 al Consiliului din 18 septembrie 2007 de stabilire a unui plan multianual pentru rezervele de cod din Marea Baltică și pentru unitățile piscicole de exploatare a rezervelor respective, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2847/93 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 779/97 (JO L 248, 22.9.2007, p. 1).

(31)  Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 şi (CE) nr. 1966/2006 (JO L 343, 22.12.2009, p. 1).

(33)  Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 22).

(34)  Diviziunile ICES (Consiliul Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime) sunt cele definite în Regulamentul (CE) nr. 218/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind comunicarea datelor statistice referitoare la capturile nominale de către statele membre care practică pescuitul în Atlanticul de Nord-Est (JO L 87, 31.3.2009, p. 70).

(34)  Diviziunile ICES (Consiliul Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime) sunt cele definite în Regulamentul (CE) nr. 218/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind comunicarea datelor statistice referitoare la capturile nominale de către statele membre care practică pescuitul în Atlanticul de Nord-Est (JO L 87, 31.3.2009, p. 70).

(40)   Regulamentul (CE) nr. 517/2008 al Comisiei din 10 iunie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 850/98 al Consiliului în ceea ce privește determinarea dimensiunii ochiurilor de plasă și evaluarea grosimii firului plaselor de pescuit (JO L 151, 11.6.2008, p. 5).

(1a)   Regulamentul (UE) 2017/1004 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2017 privind instituirea unui cadru al Uniunii pentru colectarea, gestionarea și utilizarea datelor din sectorul pescuitului și sprijinirea consultanței științifice cu privire la politica comună în domeniul pescuitului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 199/2008 al Consiliului (JO L 157, 20.6.2017, p. 1).

(*1)   În cazul în care această abordare este acceptată, articolele 35-41 urmează să fie adaptate în cursul negocierilor cu Consiliul, după ce s-au identificat măsurile care vor continua să se aplice după data indicată aici.

(1a)   Regulamentul (CE) nr. 494/2002 al Comisiei din 19 martie 2002 de stabilire a unor măsuri tehnice suplimentare pentru refacerea rezervei de merluciu din subzonele ICES III, IV, V, VI și VII și diviziunile ICES VIII a, b, d, e (JO L 77, 20.3.2002, p. 8).

(1a)   Dimensiunea minimă de referință pentru conservarea sardinelor, hamsiilor, heringilor, stavrizilor și macroului nu se aplică în limita de 10 % din greutatea în viu a capturilor totale din fiecare din aceste specii păstrate la bord.

Procentul de sardine, hamsii, heringi, stavrizi și macrou subdimensionați se calculează ca proporție reprezentată de greutatea în viu a tuturor organismelor marine de la bord după sortare sau descărcare la țărm.

Procentul se calculează pe baza uneia sau mai multor mostre reprezentative. Limita de 10 % nu se depășește în timpul transbordării, debarcării, transportului, depozitării, expunerii sau vânzării.

(1a)   Dimensiunea minimă de referință pentru conservarea sardinelor, hamsiilor, heringilor, stavrizilor și macroului nu se aplică în limita de 10 % din greutatea în viu a capturilor totale din fiecare din aceste specii păstrate la bord.

Procentul de sardine, hamsii, heringi, stavrizi și macrou subdimensionați se calculează ca proporție reprezentată de greutatea în viu a tuturor organismelor marine de la bord după sortare sau descărcare la țărm.

Procentul se calculează pe baza uneia sau mai multor mostre reprezentative. Limita de 10 % nu se depășește în timpul transbordării, debarcării, transportului, depozitării, expunerii sau vânzării.

(1a)   Dimensiunea minimă de referință pentru conservarea sardinelor, hamsiilor, heringilor, stavrizilor și macroului nu se aplică în limita de 10 % din greutatea în viu a capturilor totale din fiecare din aceste specii păstrate la bord.

Procentul de sardine, hamsii, heringi, stavrizi și macrou subdimensionați se calculează ca proporție reprezentată de greutatea în viu a tuturor organismelor marine de la bord după sortare sau descărcare la țărm.

Procentul se calculează pe baza uneia sau mai multor mostre reprezentative. Limita de 10 % nu se depășește în timpul transbordării, debarcării, transportului, depozitării, expunerii sau vânzării.

(1a)   Dimensiunea minimă de referință pentru conservarea sardinelor, hamsiilor, heringilor, stavrizilor și macroului nu se aplică în limita de 10 % din greutatea în viu a capturilor totale din fiecare din aceste specii păstrate la bord.

Procentul de sardine, hamsii, heringi, stavrizi și macrou subdimensionați se calculează ca proporție reprezentată de greutatea în viu a tuturor organismelor marine de la bord după sortare sau descărcare la țărm.

Procentul se calculează pe baza uneia sau mai multor mostre reprezentative. Limita de 10 % nu se depășește în timpul transbordării, debarcării, transportului, depozitării, expunerii sau vânzării.

(1a)   Dimensiunea minimă de referință pentru conservarea sardinelor, hamsiilor, heringilor, stavrizilor și macroului nu se aplică în limita de 10 % din greutatea în viu a capturilor totale din fiecare din aceste specii păstrate la bord.

Procentul de sardine, hamsii, heringi, stavrizi și macrou subdimensionați se calculează ca proporție reprezentată de greutatea în viu a tuturor organismelor marine de la bord după sortare sau descărcare la țărm.

Procentul se calculează pe baza uneia sau mai multor mostre reprezentative. Limita de 10 % nu se depășește în timpul transbordării, debarcării, transportului, depozitării, expunerii sau vânzării.

(1a)   Dimensiunea minimă de referință pentru conservarea sardinelor, hamsiilor, heringilor, stavrizilor și macroului nu se aplică în limita de 10 % din greutatea în viu a capturilor totale din fiecare din aceste specii păstrate la bord.

Procentul de sardine, hamsii, heringi, stavrizi și macrou subdimensionați se calculează ca proporție reprezentată de greutatea în viu a tuturor organismelor marine de la bord după sortare sau descărcare la țărm.

Procentul se calculează pe baza uneia sau mai multor mostre reprezentative. Limita de 10 % nu se depășește în timpul transbordării, debarcării, transportului, depozitării, expunerii sau vânzării.

(1a)   Dimensiunea minimă de referință pentru conservarea sardinelor, hamsiilor, heringilor, stavrizilor și macroului nu se aplică în limita de 10 % din greutatea în viu a capturilor totale din fiecare din aceste specii păstrate la bord.

Procentul de sardine, hamsii, heringi, stavrizi și macrou subdimensionați se calculează ca proporție reprezentată de greutatea în viu a tuturor organismelor marine de la bord după sortare sau descărcare la țărm.

Procentul se calculează pe baza uneia sau mai multor mostre reprezentative. Limita de 10 % nu se depășește în timpul transbordării, debarcării, transportului, depozitării, expunerii sau vânzării.

(1a)   Dimensiunea minimă de referință pentru conservarea sardinelor, hamsiilor, heringilor, stavrizilor și macroului nu se aplică în limita de 10 % din greutatea în viu a capturilor totale din fiecare din aceste specii păstrate la bord.

Procentul de sardine, hamsii, heringi, stavrizi și macrou subdimensionați se calculează ca proporție reprezentată de greutatea în viu a tuturor organismelor marine de la bord după sortare sau descărcare la țărm.

Procentul se calculează pe baza uneia sau mai multor mostre reprezentative. Limita de 10 % nu se depășește în timpul transbordării, debarcării, transportului, depozitării, expunerii sau vânzării.

(1a)   În subdiviziunea Kattegat se montează o plasă cu ochiuri pătrate de 120 mm (în traul în perioada 1 octombrie-31 decembrie și în seiner în perioada 1 august-31 octombrie).

(1)   Regulamentul (CE) nr. 2347/2002 al Consiliului din 16 decembrie 2002 de stabilire a cerințelor specifice de acces și a condițiilor asociate care se aplică pescuitului rezervelor de specii de adâncime (JO L 351, 28.12.2002, p. 6).

(1)   Regulamentul (UE) 2016/2336 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2016 de stabilire a unor condiții specifice privind pescuitul stocurilor de specii de adâncime din Atlanticul de Nord-Est și a unor dispoziții referitoare la pescuitul în apele internaționale din zona Atlanticului de Nord-Est și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2347/2002 al Consiliului (JO L 354, 23.12.2016, p. 1).

(1a)   Dimensiunea minimă de referință pentru conservarea sardinelor, hamsiilor, heringilor, stavrizilor și macroului nu se aplică în limita de 10 % din greutatea în viu a capturilor totale din fiecare din aceste specii păstrate la bord.

Procentajul de sardine, hamsii, heringi, stavrizi și macrou subdimensionați se calculează ca proporția reprezentată de greutatea în viu a tuturor organismelor marine de la bord după sortare sau descărcare la țărm.

Acest procentaj se calculează pe baza unuia sau mai multor eșantioane reprezentative. Limita de 10 % nu trebuie depășită în timpul transbordării, descărcării, transportului, depozitării, expunerii sau vânzării.

(1a)   Dimensiunea minimă de referință pentru conservarea sardinelor, hamsiilor, heringilor, stavrizilor și macroului nu se aplică în limita de 10 % din greutatea în viu a capturilor totale din fiecare din aceste specii păstrate la bord.

Procentul de sardine, hamsii, heringi, stavrizi și macrou subdimensionați se calculează ca proporție reprezentată de greutatea în viu a tuturor organismelor marine de la bord după sortare sau descărcare la țărm.

Procentul se calculează pe baza uneia sau mai multor mostre reprezentative. Limita de 10 % nu se depășește în timpul transbordării, debarcării, transportului, depozitării, expunerii sau vânzării.

(3)  În apele Uniunii din sub-zonele ICES V și VI la sud de paralela de 56o latitudine nordică și VII, cu excepția diviziunilor ICES VII d, e și f, se aplică o dimensiune minimă de referință pentru conservare de 130 mm.

(3)  În apele Uniunii din sub-zonele ICES V și VI la sud de paralela de 56o latitudine nordică și VII, cu excepția diviziunilor ICES VII d, e și f, se aplică o dimensiune minimă de referință pentru conservare de 130 mm.

(3a)   Dimensiunea minimă de referință pentru conservarea sardinelor, hamsiilor, heringilor, stavrizilor și macroului nu se aplică în limita de 10 % din greutatea în viu a capturilor totale din fiecare din aceste specii păstrate la bord.

Procentul de sardine, hamsii, heringi, stavrizi și macrou subdimensionați se calculează ca proporție reprezentată de greutatea în viu a tuturor organismelor marine de la bord după sortare sau descărcare la țărm.

Procentul se calculează pe baza uneia sau mai multor mostre reprezentative. Limita de 10 % nu se depășește în timpul transbordării, debarcării, transportului, depozitării, expunerii sau vânzării.

(1a)   Dimensiunea minimă de referință pentru conservarea sardinelor, hamsiilor, heringilor, stavrizilor și macroului nu se aplică în limita de 10 % din greutatea în viu a capturilor totale din fiecare din aceste specii păstrate la bord.

Procentul de sardine, hamsii, heringi, stavrizi și macrou subdimensionați se calculează ca proporție reprezentată de greutatea în viu a tuturor organismelor marine de la bord după sortare sau descărcare la țărm.

Procentul se calculează pe baza uneia sau mai multor mostre reprezentative. Limita de 10 % nu se depășește în timpul transbordării, debarcării, transportului, depozitării, expunerii sau vânzării.

(1a)   A se introduce treptat pe o perioadă de doi ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament. Pentru diviziunile ICES VIId și VIIe se aplică o dimensiune a ochiului de plasă de cel puțin 100 mm.

(1)   Pentru pescuitul dirijat de pește-pescar (30 % din capturi) dimensiunea ochiului de plasă utilizat este de cel puțin 220 mm. Pentru pescuitul dirijat de polac și merluciu (50 % din capturi) în diviziunile ICES VIId și VIIe, dimensiunea ochiului de plasă utilizat este de cel puțin 110 mm.

(1)   Pentru pescuitul dirijat de pește-pescar (30 % din capturi) dimensiunea ochiului de plasă utilizat este de cel puțin 220 mm. Pentru pescuitul dirijat de polac și merluciu (50 % din capturi) în diviziunile ICES VIId și VIIe, dimensiunea ochiului de plasă utilizat este de cel puțin 110 mm.

(1a)   Dimensiunea minimă de referință pentru conservarea sardinelor, hamsiilor, heringilor, stavrizilor și macroului nu se aplică în limita de 10 % din greutatea în viu a capturilor totale din fiecare din aceste specii păstrate la bord.

Procentul de sardine, hamsii, heringi, stavrizi și macrou subdimensionați se calculează ca proporție reprezentată de greutatea în viu a tuturor organismelor marine de la bord după sortare sau descărcare la țărm.

Procentul se calculează pe baza uneia sau mai multor mostre reprezentative. Limita de 10 % nu se depășește în timpul transbordării, debarcării, transportului, depozitării, expunerii sau vânzării.

(3)  În toate apele din partea Atlanticului Central și de Est care cuprinde diviziunile 34.1.1, 34.1.2 și 34.1.3 și subzona 34.2.0 a zonei de pescuit 34 din regiunea CECAF, se aplică o greutate a peștelui eviscerat de 450 de grame.

(3)  În toate apele din partea Atlanticului Central și de Est care cuprinde diviziunile 34.1.1, 34.1.2 și 34.1.3 și subzona 34.2.0 a zonei de pescuit 34 din regiunea CECAF, se aplică o greutate a peștelui eviscerat de 450 de grame.

(2)  Numai un singur tip de plasă (fie de 40 mm cu ochiuri pătrate, fie de 50 mm cu ochiuri rombice) poate fi păstrat la bord sau utilizat.

(2)  Numai un singur tip de plasă (fie de 40 mm cu ochiuri pătrate, fie de 50 mm cu ochiuri rombice) poate fi păstrat la bord sau utilizat.

(1a)   Numai un singur tip de plasă (fie de 40 mm cu ochiuri pătrate, fie de 50 mm cu ochiuri rombice) poate fi păstrat la bord sau utilizat.


Az oldal tetejére