—

anularea Directivei (UE) 2018/957 a Parlamentului European și a Consiliului din 28 iunie 2018 de modificare a Directivei 96/71/CE privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii (1), cu titlu subsidiar

—

anularea dispoziției articolului 1 punctul 2 litera (a) din Directiva (UE) 2018/957 a Parlamentului European și a Consiliului, care stabilește textul noului articol 3 alineatul (1) litera (c) și al treilea paragraf din Directiva 96/71/CE;

—

anularea dispoziției articolului 1 punctul 2 litera (a) din Directiva (UE) 2018/957 a Parlamentului European și a Consiliului, care stabilește textul articolului 3 alineatul (1a) din Directiva 96/71/CE;

—

anularea articolului 1 punctul 2 litera (c) din Directiva (UE) 2018/957 a Parlamentului European și a Consiliului;

—

anularea articolului 3 alineatul (3) din Directiva (UE) 2018/957 a Parlamentului European și a Consiliului, și

—

obligarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.

1.

În acțiunea formulată, guvernul maghiar susține, în primul rând, că directiva atacată nu a fost adoptată în temeiul juridic adecvat, întrucât, prin obiectul și prin conținutul său, această directivă vizează exclusiv sau în orice caz în principal un obiectiv de protecție a lucrătorilor – spre deosebire de autorizația legislativă prevăzută la articolul 53 alineatul (1) și la articolul 62 TFUE privind libertatea de a presta servicii – și că legiuitorul Uniunii ar fi trebuit, în scopul adoptării respectivei directive, să rețină articolul 153 TFUE ca temei juridic sau cel puțin ca temei juridic principal (primul motiv).

2.

În al doilea rând, potrivit guvernului maghiar, directiva atacată este contrară articolului 153 alineatul (5) TFUE, deoarece acesta exclude competența legiuitorului Uniunii în ceea ce privește reglementarea remunerării muncii salariate, în timp ce legiuitorul Uniunii, prin impunerea unei remunerații în conformitate cu legislația și/sau cu practicile în vigoare în statul membru pe teritoriul căruia este detașat lucrătorul, a adoptat o normă care se referă, în esență, la remunerarea muncii salariate. Legiuitorul Uniunii a reținut temeiurile juridice cuprinse în directiva atacată, deoarece, în absența competenței Uniunii, nu vedea o altă posibilitate de a legifera în materia remunerării, care constituie un element central al directivei atacate, săvârșind astfel un abuz de putere (al doilea motiv).

3.

În al treilea rând, potrivit guvernului maghiar, directiva atacată este contrară articolului 56 TFUE privind libera prestare a serviciilor, întrucât introduce, pentru întreprinderile stabilite într-un stat membru care detașează lucrători pe teritoriul unui alt stat membru în cadrul prestării de servicii obligații și restricții care sunt discriminatorii și care nu sunt nici necesare, nici proporționale în raport cu obiectivul urmărit. În plus, dispoziția acestei directive privind transporturile încalcă articolul 58 alineatul (1) din TFUE (al treilea motiv).

4.

În al patrulea rând, potrivit guvernului maghiar, directiva în litigiu este contrară articolului 56 TFUE privind libera prestare a serviciilor, întrucât exclude, din domeniul său de aplicare, implementarea efectivă a liberei prestări a serviciilor având în vedere exercitarea dreptului la grevă sau de a întreprinde alte acțiuni aferente raporturilor de muncă în statele membre, precum și dreptul de a negocia, de a încheia și de a implementa acorduri colective sau de a desfășura acțiuni colective (al patrulea motiv).

5.

În al cincilea rând, directiva atacată este contrară Regulamentului (CE) nr. 593/2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (2), precum și principiilor securității juridice și clarității normative, întrucât modifică aplicarea Regulamentului nr. 593/2008 fără a modifica formularea acestuia și, prin urmare, generând astfel o incertitudine juridică considerabilă privind aplicarea corectă a regulamentului. Ca urmare a caracterul nedeterminat al noțiunii de remunerație care figurează în directiva atacată și ca urmare a incertitudinilor legate de interpretarea se încalcă principiul clarității normative și, în consecință, principiul securității juridice (al cincilea motiv).