—

având în vedere Rezoluția sa din 11 decembrie 2013 referitoare la planul european de acțiune în domeniul comerțului cu amănuntul în beneficiul tuturor actorilor (1), în special punctul 29,

—

având în vedere Rezoluția sa din 7 iunie 2016 referitoare la practicile comerciale neloiale în cadrul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare (2),

—

având în vedere studiul referitor la practicile de franciză (3), din aprilie 2016, solicitat de Comisia IMCO,

—

având în vedere studiul din septembrie 2016, solicitat de Comisia IMCO și intitulat Legal Perspective of the Regulatory Framework and Challenges for Franchising in the EU (Perspectivă juridică asupra cadrului de reglementare și probleme întâmpinate în activitățile de franciză în UE) (4),

—

având în vedere informarea intitulată „Viitoare opțiuni de politică în domeniul francizei în UE: combaterea practicilor comerciale neloiale” (5),

—

având în vedere atelierul cu tema „Relațiile dintre francizori și beneficiari: cadrul de reglementare și actuale provocări”, organizat de Comisia IMCO la 12 iulie 2016,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și avizul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A8-0199/2017),

A.

întrucât nu există o definiție europeană comună a francizei, iar contractele de franciză diferă de la o întreprindere la alta, însă o caracteristică esențială a unor astfel de relații este un parteneriat contractual încheiat pe bază de voluntariat între antreprenori sau persoane fizice sau juridice care sunt independente una de cealaltă din punct de vedere juridic și financiar, în care una dintre părți (francizorul) îi acordă celeilalte (beneficiarul) dreptul de utiliza formula sa de franciză, denumirea sa și mărcile sale și pune la dispoziție know-how-ul său, sprijinindu-se pe experiența tehnică și organizațională a francizorului și pe asistența acestuia pe durata acordului, clienții bazându-se pe unitatea sistemului de franciză, iar obiectivul ambelor părți (francizorul și beneficiarul) fiind achiziționarea rapidă de piețe noi cu investiții limitate și îmbunătățirea șanselor de reușită;

B.

întrucât, în rezoluția sa din 11 decembrie 2013, Parlamentul a salutat franciza ca model de afaceri ce susține inițiativele în afaceri și proprietatea asupra micilor afaceri, dar a constatat existența unor clauze contractuale neloiale în anumite cazuri și a solicitat clauze contractuale transparente și echitabile; totodată, Parlamentul atrăgea atenția Comisiei și, mai ales, statelor membre cu privire la problemele cu care se confruntă beneficiarii de francize care doresc să își vândă afacerea sau să își modifice formula de afaceri și să rămână, totodată, activi în același sector și solicita Comisiei să evalueze interdicția asupra mecanismelor de fixare a prețurilor în sistemele de franciză și efectele clauzelor de concurență pe termen lung, ale opțiunilor de achiziții și ale interzicerii francizelor multiple;

C.

întrucât francizarea dispune de potențialul deplin de a constitui un model de afaceri ce poate contribui la definitivarea pieței unice în sectorul cu amănuntul, deoarece poate fi un mijloc convenabil de creare a unor întreprinderi prin investiții comune ale francizorului și beneficiarului; este, prin urmare, dezamăgit, că francizarea are o prezență redusă în prezent în UE, cu doar 1,89 % din PIB, față de 5,95 % în SUA și 10,83 % în Australia, 83,5 % din cifra de afaceri realizată prin acest model de afaceri concentrându-se în doar șapte state membre (6), motiv pentru care este important să se încurajeze o răspândire mai mare a acestui model de afaceri în UE;

D.

întrucât francizarea poate avea o dimensiune transfrontalieră semnificativă, este importantă pentru funcționarea pieței interne și, prin urmare, poate contribui la crearea de locuri de muncă, la dezvoltarea IMM-urilor și a antreprenoriatului, precum și la dobândirea de noi competențe și capacități;

E.

întrucât legislația în vigoare în materie de franciză ca model de afaceri diferă foarte mult de la un stat membru la altul, ceea ce creează bariere tehnice și poate descuraja atât francizorii, cât și beneficiarii să își extindă activitățile la nivel transfrontalier; întrucât această situație poate avea, la rândul său, un impact asupra consumatorilor finali, limitându-le opțiunile;

F.

întrucât există deosebiri între francizele „hard” și cele „soft”, în funcție de clauzele stipulate în contractul de franciză; întrucât, în plus, modele de afaceri alternative precum „grupurile de comercianți cu amănuntul independenți” au caracteristici speciale și ar trebui să fie afectate de normele ce reglementează franciza doar în măsura în care se înscriu în definiția francizei;

G.

întrucât există o lipsă de informații privind funcționarea francizei în diferitele sectoare, dat fiind că informațiile relevante nu sunt consemnate sau, adeseori, sunt disponibile doar în scrisorile anexate la contractul de franciză, care sunt confidențiale, așadar nu au caracter public, și, la nivelul UE, nu există niciun mecanism de colectare a informațiilor cu privire la eventuale clauze contractuale neloiale sau la executarea neloială a contractelor, motiv pentru care este necesară o platformă care să conțină aceste informații importante, pentru a crește gradul de conștientizare în rândul francizorilor și al beneficiarilor cu privire la drepturile și obligațiile lor;

H.

întrucât comerțul electronic este în plină dezvoltare și este utilizat din ce în ce mai mult de consumatori și ar trebui, prin urmare, să fie mai bine reflectat în acordurile de franciză; întrucât, în contextul realizării pieței unice digitale, ar trebui, prin urmare, să se acorde o atenție deosebită oricăror tensiuni care apar între francizori și beneficiari cu privire la comerțul electronic, de exemplu, în ceea ce privește dreptul de exclusivitate al beneficiarului pentru o anumită regiune geografică, precum și relevanței tot mai mari a datelor privind consumatorii pentru reușita modelelor de afaceri de franciză, mai ales că, în prezent, contractele de franciză nu conțin dispoziții cu privire la aceste teme, ceea ce lasă loc pentru incertitudine și conflicte inutile;

I.

întrucât, conform definiției Comisiei, practicile comerciale neloiale înseamnă „practici care se abat în mod vădit de la buna conduită comercială, sunt contrare bunei-credințe și corectitudinii și sunt impuse în mod unilateral de un partener comercial asupra altuia” (7),

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.