This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document C2017/205/12
Prior notification of a concentration (Case M.8456 — INEOS/Forties Pipeline System) — Candidate case for simplified procedure (Text with EEA relevance. )
Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul M.8456 – INEOS/Forties Pipeline System) – Caz care poate face obiectul procedurii simplificate (Text cu relevanță pentru SEE. )
Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul M.8456 – INEOS/Forties Pipeline System) – Caz care poate face obiectul procedurii simplificate (Text cu relevanță pentru SEE. )
JO C 205, 29.6.2017, p. 61–61
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
29.6.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 205/61 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.8456 – INEOS/Forties Pipeline System)
Caz care poate face obiectul procedurii simplificate
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2017/C 205/12)
1. |
La data de 20 iunie 2017, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse prin care întreprinderea INEOS FPS Limited [deținută de INEOS Limited („INEOS”), Insula Man] dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul asupra întregii întreprinderi Forties Pipeline System („FPS”, Regatul Unit) și participații în North and South Graben Area Export Lines, prin achiziționare de acțiuni. |
2. |
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt: — în cazul întreprinderii INEOS: producerea de substanțe petrochimice, produse chimice de specialitate și produse petroliere la nivel mondial. INEOS desfășoară activități limitate în sectorul extracției și prelucrării țițeiului și al gazelor naturale; — în cazul întreprinderii FPS: transportul și prelucrarea țițeiului și a condensatelor de gaze naturale în cadrul unui sistem integrat de conducte amplasat în Regatul Unit, în partea de nord a Mării Nordului. |
3. |
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare. |
4. |
Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă. Observațiile trebuie primite de către Comisia Europeană în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei Europene, cu referința M.8456 – INEOS/Forties Pipeline System, prin fax (+ 32 22964301), prin e-mail, la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu, sau prin poștă, la următoarea adresă:
|
(1) JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).
(2) JO C 366, 14.12.2013, p. 5.