Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document C2016/450/10

    Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul M.8233 – Rockaway E-Commerce/EC Investments/Bonak/Sully Systems) – Caz care poate face obiectul procedurii simplificate (Text cu relevanță pentru SEE )

    JO C 450, 2.12.2016, p. 22–22 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    2.12.2016   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 450/22


    Notificare prealabilă a unei concentrări

    (Cazul M.8233 – Rockaway E-Commerce/EC Investments/Bonak/Sully Systems)

    Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    (2016/C 450/10)

    1.

    La data de 25 noiembrie 2016, Comisia a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse prin care întreprinderile Rockaway Capital SE și grupul acesteia („Rockaway”), EC Investments a.s. („ECI”), precum și PPF Group NV și grupul acesteia („PPF”) dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra Sully Systems a.s. („întreprinderea comună”), o întreprindere comună nou-creată.

    2.

    Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

    Rockaway este un grup de investiții care se axează asupra investițiilor în întreprinderi existente și în întreprinderi nou-înființate care își desfășoară activitatea în segmente noi, aflate în expansiune, ale pieței serviciilor de internet, mai ales în domeniul serviciilor de comerț electronic, cum ar fi serviciile de vânzare cu amănuntul online, motoarele de căutare online, plățile online și alte servicii online;

    PPF este un grup de investiții și de finanțare multinațional mare, care se axează asupra serviciilor financiare, a serviciilor de finanțare pentru consumatori, a telecomunicațiilor, a biotehnologiilor, a serviciilor de vânzare cu amănuntul, a serviciilor imobiliare și a agriculturii;

    ECI își desfășoară activitatea în sectoarele energiei electrice, gazului și încălzirii, precum și în domeniul mijloacelor de comunicare în masă;

    întreprinderea comună va acționa ca nouă societate holding pentru partea legată de cumpărăturile online a întreprinderilor din portofoliul Rockaway.

    3.

    În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

    4.

    Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

    Observațiile trebuie primite de către Comisia Europeană în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei Europene, cu referința M.8233 – Rockaway E-Commerce/EC Investments/Bonak/Sully Systems, prin fax (+32 22964301), prin e-mail, la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu, sau prin poștă, la următoarea adresă:

    Commission européenne

    Direction générale de la concurrence

    Greffe des concentrations

    1049 Bruxelles/Brussel

    BELGIQUE/BELGIË


    (1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

    (2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.


    Top