Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52016XC0609(02)

    Anunț privind o cerere formulată în temeiul articolului 35 din Directiva 2014/25/UE – Cerere formulată de o entitate contractantă

    JO C 205, 9.6.2016, p. 22–22 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    9.6.2016   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 205/22


    Anunț privind o cerere formulată în temeiul articolului 35 din Directiva 2014/25/UE

    Cerere formulată de o entitate contractantă

    (2016/C 205/10)

    La data de 21 martie 2016, Comisia a primit o cerere formulată în conformitate cu articolul 35 din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CE (1). Prima zi lucrătoare după primirea cererii este 22 martie 2016.

    Această cerere, formulată de Asociația federală a industriei energetice și a apei (BDEW Bundesverband der Energie- und Wasserwirtschaft e.V.) în numele entităților contractante din sector, se referă la anumite activități pe piața cu amănuntul de energie electrică și gaz din Germania.

    Articolul 35 din Directiva 2014/25/UE prevede că aceasta nu se aplică în cazul în care activitatea în cauză este expusă direct concurenței pe piețe la care accesul nu este restricționat. Evaluarea acestor condiții se face exclusiv în sensul Directivei 2014/25/UE și nu aduce atingere aplicării normelor în materie de concurență sau a altor politici ale UE.

    În conformitate cu punctul 1 primul paragraf litera (a) din anexa IV la Directiva 2014/25/UE, Comisia are la dispoziție o perioadă de 90 de zile lucrătoare pentru a lua o decizie în privința acestei cereri, începând cu ziua lucrătoare menționată mai sus. Prin urmare, termenul expiră la data de 4 august 2016.


    (1)  JO L 94, 28.3.2014, p. 243.


    Top