EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52016XG0401(02)

Aviz în atenția persoanelor vizate cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/44 al Consiliului privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia

JO C 115, 1.4.2016, p. 3–3 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

1.4.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 115/3


Aviz în atenția persoanelor vizate cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/44 al Consiliului privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia

(2016/C 115/03)

În conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (1), se atrage atenția persoanelor vizate asupra următoarelor informații:

Temeiul juridic al acestei operațiuni de prelucrare îl reprezintă Regulamentul (UE) 2016/44 al Consiliului (2).

Controlorul acestei operațiuni de prelucrare este Consiliul Uniunii Europene, reprezentat de directorul general al DG C (Afaceri externe, extindere și protecție civilă) a Secretariatului General al Consiliului, iar departamentul însărcinat cu operațiunea de prelucrare este DG C, Unitatea 1C, care poate fi contactată la următoarea adresă:

Consiliul Uniunii Europene

Secretariatul General

DGC 1C

Rue de la Loi/Wetstraat 175

1048 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË

E-mail: sanctions@consilium.europa.eu

Scopul operațiunii de prelucrare este stabilirea și actualizarea listei persoanelor care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/44.

Persoanele vizate sunt persoanele fizice care îndeplinesc criteriile de includere pe listă, conform prevederilor regulamentului respectiv.

Datele cu caracter personal colectate cuprind datele necesare identificării corecte a persoanei în cauză, expunerea de motive și orice alte date conexe.

Datele cu caracter personal colectate pot fi partajate, dacă este necesar, cu Serviciul European de Acțiune Externă și cu Comisia.

Fără a aduce atingere restricțiilor prevăzute la articolul 20 alineatul (1) literele (a) și (d) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001, se va răspunde la cererile de acces, precum și la cererile de rectificare sau la obiecții în conformitate cu secțiunea 5 din Decizia 2004/644/CE a Consiliului (3).

Datele cu caracter personal vor fi păstrate timp de cinci ani din momentul în care persoana vizată a fost eliminată de pe lista persoanelor care fac obiectul înghețării activelor sau din momentul în care măsura a expirat, sau pe durata procedurilor judiciare, în cazul în care acestea au demarat.

Persoanele vizate pot sesiza Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001.


(1)  JO L 8, 12.1.2001, p. 1.

(2)  JO L 12, 19.1.2016, p. 1.

(3)  JO L 296, 21.9.2004, p. 16.


Top