23.7.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 242/31

1.1.

CESE ia notă de existența hipersensibilității electromagnetice și își exprimă îngrijorarea cu privire la frecvența acesteia. Comitetul întâmpină cu satisfacție eforturile considerabile depuse în cercetare pentru înțelegerea problemei și a cauzelor ei. De asemenea, CESE ia notă de faptul că Comitetul științific pentru riscuri sanitare emergente și noi – CSRSEN (Avizul preliminar al CSRSEN privind efectele potențiale asupra sănătății ale expunerii la câmpuri electromagnetice, 29.11.2013: http://ec.europa.eu/health/scientific_committees/emerging/docs/scenihr_o_041.pdf) a analizat în profunzime această chestiune în ultimii ani, urmând ca, în scurt timp, să își finalizeze ultimul aviz, după ce a organizat ample consultări publice.

1.2.

CESE consideră că principalele concluzii ale respectivului raport nu diferă substanțial de cele ale avizului preliminar din 2013, conform cărora „per ansamblu, există dovezi care indică faptul că expunerea la câmpurile de radiofrecvență nu provoacă niciun simptom și nu afectează funcțiile cognitive ale oamenilor. Avizul anterior al Comitetului științific a ajuns la concluzia că nu există efecte adverse asupra reproducerii și a dezvoltării în cazul expunerii la câmpuri de radiofrecvență aflate sub nivelul limitelor actuale. Luarea în considerare a celor mai recente date privind organismul uman și cel animal nu modifică această apreciere”. (Avizul preliminar al CSRSEN privind efectele potențiale asupra sănătății ale expunerii la câmpuri electromagnetice, 29.11.2013: http://ec.europa.eu/health/scientific_committees/emerging/docs/ scenihr_o_041.pdf).

1.3.

În avizul preliminar al CSRSEN se semnala, de asemenea, că există noi dovezi, apărute după avizul său anterior, din 2009, care întăresc concluzia că între expunerea la frecvențe radio și simptome nu există o legătură cauzală. Adesea, simpla convingere a persoanei respective că suferă o expunere (chiar și când nu este cazul) este suficientă pentru a provoca apariția simptomelor.

1.4.

Cu toate acestea, pentru a calma îngrijorarea persistentă în rândul cetățenilor și pentru a respecta principiul precauției, CESE îndeamnă Comisia să își continue lucrările în acest domeniu, mai ales că se impun cercetări suplimentare pentru a strânge dovezi privind orice impact potențial asupra sănătății cauzat de expunerea pe termen lung, ca, de exemplu, în cazul utilizării unui telefon mobil timp de peste 20 de ani.

1.5.

Rămâne de discutat problema percepției publice. Pentru unele persoane, omniprezența câmpurilor electromagnetice – la locul de muncă, la domiciliu și în spațiile publice – este percepută ca un pericol. Alte grupuri de populație sunt preocupate în egală măsură de expunerea la numeroase substanțe chimice, de foarte răspândita intoleranță alimentară sau de expunerea la particulele, fibrele sau bacteriile din mediul înconjurător. Aceste persoane au nevoie de sprijin, nu numai pentru tratarea simptomelor propriu-zise ale bolii, ci și pentru a-și calma îngrijorările cu privire la societatea modernă.

1.6.

Comitetul observă că simptomele celor care suferă de hipersensibilitate electromagnetică sunt reale. Ar trebui depuse eforturi pentru îmbunătățirea stării de sănătate a acestora, cu accent pe reducerea handicapului, după cum se menționează în Acțiunea COST BM0704 în domeniul biomedicinei și bioștiințelor moleculare (BMBS COST Action BM0704 Emerging EMF Technologies and Health Risk Management – Tehnologiile emergente în domeniul câmpurilor electromagnetice și gestionarea riscurilor sanitare).

2.1.

Prezentul aviz își propune să examineze preocupările exprimate de diferite grupuri ale societății civile cu privire la utilizarea și impactul dispozitivelor emițătoare de radiofrecvență folosite în instalațiile industriale și de uz casnic care depind de comunicațiile fără fir, precum și în serviciile aferente. Această problemă este considerată importantă de către cei care suferă de o gamă de probleme de sănătate nespecifice și care au recurs, de asemenea, la termenul de „sindromul hipersensibilității electromagnetice (HSE)” pentru a defini cauza implicită a simptomelor pe care le prezintă.

3.1.

Din păcate pentru aceste persoane, marea majoritate a comunității medicale și științifice este de părere că nu există dovezi concludente care să stabilească o legătură între gama largă de simptome puse pe seama hipersensibilității electromagnetice și expunerea la frecvențe radio sau electromagnetice. Astfel, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) afirmă: „Toate studiile efectuate până acum au arătat că expunerile aflate sub limitele recomandate de orientările privind câmpurile electromagnetice (1998), ale Comisiei internaționale pentru protecția împotriva radiației neionizante (ICNIRP) – care acoperă întreaga gamă de frecvențe între 0 și 300 GHz – nu au niciun efect negativ asupra sănătății” (OMS: http://www.who.int/peh-emf/research/en/). Cu toate acestea, campaniile derulate în mai multe țări de organizațiile preocupate de această chestiune persistă în a solicita recunoașterea ei în mai mare măsură, precum și mai multe măsuri de prevenire și de soluționare a problemei ce constă în intensitatea și frecvența expunerii la câmpuri electromagnetice. Aceste organizații consideră că lipsa de acțiune din partea autorităților constituie, în cel mai bun caz, o neglijență, iar în cel mai rău, o conspirație de mari proporții orchestrată de interese guvernamentale, comerciale sau străine, care nu doresc să se confrunte cu schimbările majore pe care le-ar implica descurajarea sau limitarea utilizării dispozitivelor „WiFi” (sau a altor dispozitive cu alimentare electrică).

3.2.

Atât înainte, cât și după adoptarea Recomandării Consiliului privind limitarea expunerii publicului larg la câmpuri electromagnetice (0-300 GHz) (Recomandarea 1999/519/CE a Consiliului), în 1999, UE s-a implicat activ în permanență în acest domeniu, identificând cele mai bune avize științifice și medicale, care au fost prezentate prin intermediul unei serii de grupuri de lucru și al CSRSEN din cadrul Comisiei Europene. Aceasta a dus la un flux constant de analize, documente de poziție și avize care stau mărturie pentru seriozitatea cu care această chestiune este avută în vedere de către autorități și de comunitatea medicală, științifică și a cercetătorilor.

3.3.

Această chestiune nu are relevanță doar la nivel european. În noiembrie 2014, Comisia Europeană a găzduit cea de a 18-a ediție anuală a Conferinței pe tema coordonării globale a comunicărilor RF privind politica de cercetare și de sănătate, care a trecut în revistă cercetările ample de la nivel mondial pe această temă. Până în prezent, aceste avize științifice nu au permis constituirea unei fundamentări științifice care să justifice revizuirea limitelor de expunere (restricții de bază și niveluri de referință) stabilite prin Recomandarea 1999/519/CE a Consiliului. Cu toate acestea, Comisia recunoaște că datele de bază pentru evaluarea anumitor riscuri sunt încă limitate, în special în cazul expunerii la niveluri scăzute, dar pe termen lung, motiv pentru care sunt necesare studii suplimentare.

3.4.

Persoanele care suferă de sindromul hipersensibilității electromagnetice continuă să susțină că măsurile adoptate în legătură cu problema lor, atât de statele membre, cât și de UE, sunt foarte departe de ceea ce ei consideră necesar. Însă majoritatea autorităților din domeniul sănătății publice nu sunt de acord cu această opinie (de exemplu, sistemul național de sănătate din Regatul Unit – a se vedea http://www.nhs.uk/Conditions/Mobile-phone-safety/Pages/QA.aspx#biological-reasons). Marea majoritate a testelor independente efectuate până în prezent au ajuns la concluzia că cei care declară că suferă de acest sindrom nu pot face distincția între expunerea la câmpuri electromagnetice reale și la unele false (adică zero). Experimentele în „dublu-orb” dau de înțeles că aceste persoane nu sunt măsură să detecteze prezența câmpurilor electromagnetice și sunt susceptibile să semnaleze prezența unor problemele de sănătate chiar în urma unei expuneri zero, așa cum fac și în cazul expunerii la câmpuri electromagnetice reale [British Medical Journal 332 (7546): 886-889].

3.5.

Însă cele menționate nu își propun să nege existența simptomelor puse pe seama hipersensibilității electromagnetice; este evident că numeroase persoane se autodeclară ca suferind de HSE, când în realitate au o serie de probleme de sănătate fără legătură cu câmpurile electromagnetice. Numărul persoanelor care își pun acest diagnostic variază considerabil de la un stat membru la altul. Organizația Mondială a Sănătății observă că „nu există criterii clare de diagnosticare a hipersensibilității electromagnetice și nu există nicio bază științifică pentru a face legătura între simptomele sale și expunerea la câmpuri electromagnetice. În plus, hipersensibilitatea electromagnetică nu constituie un diagnostic medical și nici nu este clar dacă este vorba despre o problemă medicală unitară”. [OMS: Electromagnetic fields and public health (câmpurile electromagnetice și sănătatea publică) http://www.who.int/peh-emf/publications/facts/fs296/en/].

3.6.

În schimb, impactul termic al câmpurilor electromagnetice asupra corpului uman a fost demonstrat de peste 100 de ani, fiind în vigoare, după cum s-a menționat mai sus, recomandări ale Consiliului UE privind câmpurile electromagnetice și standarde internaționale de securitate privind radiațiile, care sunt revizuite periodic. La nivelul Uniunii Europene, au fost aprobate următoarele instrumente juridice privind câmpurile electromagnetice:

3.7.

În ceea ce privește cercetarea, Comitetul observă că, începând din anul 2000, pe lângă angajamentul său activ în domeniu, Comisia Europeană a oferit o finanțare de 37 de milioane EUR pentru cercetarea privind câmpurile electromagnetice și telefoanele mobile.

3.8.

CESE și-a exprimat preocuparea legată de aceste teme în avizele emise cu privire la norme, în cursul procesului de elaborare a acestora, arătând că este în favoarea reducerii la minimum a expunerii la radiații neionizante. Cu toate acestea, persoanele care suferă de hipersensibilitate electromagnetică recunosc simptomele acesteia chiar și în cazul câmpurilor electromagnetice cu intensități mult sub limitele permise.