23.7.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 242/15

Raportor:

dl Kaul NURM

1.1.

Prezentul aviz abordează problema acaparării terenurilor, inclusiv chestiunea concentrării terenurilor, în Europa și în întreaga lume, ca o amenințare la adresa exploatațiilor agricole familiale.

1.2.

Terenurile agricole constituie baza pentru producția alimentară, formând, prin urmare, o condiție prealabilă necesară pentru asigurarea securității alimentare, în conformitate cu articolul 11 din Pactul internațional al Organizației Națiunilor Unite privind drepturile economice, sociale și culturale și cu articolul 25 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

1.3.

Următorii factori duc la apariția fenomenului de acaparare a terenurilor: lumea din ce în ce mai marcată de fenomenul globalizării, cu principiile aferente privind libera circulație a capitalurilor, creșterea populației și urbanizarea, cererea tot mai mare de produse alimentare și de bioenergie, creșterea continuă a cererii de resurse naturale, elementele negative ale politicii agricole și de mediu, precum și posibilitatea de speculă în legătură cu creșterea valorii terenurilor agricole.

1.4.

CESE consideră că fenomenul concentrării unor suprafețe mari de teren în mâinile unor mari investitori neagricoli și ale marilor companii agrare reprezintă o amenințare gravă, inclusiv în anumite regiuni ale Uniunii Europene. Acesta contravine modelului european al unei agriculturi durabile, multifuncționale și competitive, în bună măsură bazată pe exploatațiile agricole familiale și periclitează punerea în aplicare a obiectivelor formulate în articolele 39 și 191 din TFUE. Acest model se află în contradicție cu obiectivul structural al sectorului agrar de a dispune de proprietăți funciare cât mai dispersate, duce la deteriorarea ireversibilă a structurii economice în zona rurală și la o agricultură industrializată nedorită de societate.

1.5.

Agricultura de tip industrial duce la o creștere a riscurilor legate de siguranța alimentară și degradarea solurilor, ducând la o scădere a securității alimentare.

1.6.

Pe lângă producția de alimente, agricultura familială îndeplinește și alte funcții sociale și ecologice importante care nu pot fi puse în practică prin intermediul modelului agricol industrial, dominat de întreprinderile mari. Pentru a face ca agricultura familială să rămână o alternativă viabilă la agricultura de tip industrial și la una dintre formele ei de manifestare, și anume acapararea terenurilor, trebuie luate măsuri active de protecție a agriculturii familiale.

1.7.

Terenurile nu reprezintă o marfă comercială care să poată fi fabricată în cantități mai mari. Pământul este o resursă finită, motiv pentru care el nu ar trebui să se supună normelor tipice ale pieței. Dreptul de proprietate asupra terenurilor și utilizarea terenurilor trebuie supuse unei reglementări mai stricte. Pe baza tuturor carențelor identificate, CESE consideră că este necesar să se formuleze, atât la nivelul statelor membre, cât și la nivelul UE, un model agrostructural univoc, din care să se desprindă implicațiile pentru utilizarea terenurilor și dreptul funciar.

1.8.

Reglementarea pieței pentru terenuri agricole diferă foarte mult între statele membre. Faptul că există restricții în unele țări, iar în altele nu, duce la disparități între statele membre.

1.9.

Deși politica funciară intră în competența statelor membre, libera circulație a capitalurilor și bunurilor, consfințită în tratate, este totuși supusă anumitor restricții. Prin urmare, CESE invită Parlamentul European și Consiliul să inițieze un schimb de idei pentru a clarifica dacă libera circulație a capitalurilor trebuie să se aplice fără restricții și în cazul înstrăinării și achiziționării de terenuri și întreprinderi agricole – în special în ceea ce privește țările terțe, dar și în interiorul UE.

1.10.

CESE invită statele membre să ia măsuri în ceea ce privește utilizarea terenurilor pentru a se face uz deplin de posibilitățile existente, cum ar fi impozitele, ajutoarele și fondurile din PAC, cu scopul de a păstra modelul agricol bazat pe fermele familiale pe întreg teritoriul UE.

1.11.

Statele membre trebuie să dispună de dreptul de a stabili plafoane pentru achiziția de teren agricol și de a crea un sistem de drepturi de preempțiune pentru cei a căror proprietate se situează sub acest plafon.

1.12.

CESE solicită Comisiei Europene și Parlamentului să efectueze o evaluare amplă și bazată pe o metodologie uniformă a impactului pe care îl au măsurile politice (ajutoare și restricții) luate în diferitele state asupra concentrării de terenuri și asupra producției agrare. Evaluarea ar trebui, de asemenea, să analizeze riscurile pe care concentrarea terenurilor le provoacă în ceea ce privește securitatea alimentară, ocuparea forței de muncă, mediul, calitatea solurilor și dezvoltarea rurală.

1.13.

CESE solicită tuturor statelor membre să pună în aplicare Orientările voluntare privind guvernanța responsabilă a proprietății funciare (OVGPF) și să informeze Comisia Europeană și FAO cu privire la utilizarea și aplicarea OVGPF în politicile lor privind guvernanța proprietății funciare.

1.14.

Ar trebui adoptată o politică care să nu ducă la o concentrare a terenurilor, ci la o tranziție de la întreprinderi mari cu o producție la scară industrială spre unități de producție mai mici, prin consolidarea modelului agriculturii familiale, ceea ce ar fi, de asemenea, în beneficiul autonomiei în ceea ce privește producția de alimente.

1.15.

CESE va urmări în continuare îndeaproape evoluțiile viitoare ale concentrărilor de terenuri, va analiza consecințele și va participa la elaborarea de propuneri pentru diminuarea acestora.

2.1.

Prezentul aviz și-a propus să analizeze aspectele legate de acapararea terenurilor (land grabbing) și de concentrarea acestora, ale căror consecințe reprezintă o amenințare existențială pentru unitățile agricole familiale.

2.2.

Nu există nici o definiție unitară, recunoscută la nivel internațional, referitoare la fenomenul acaparării terenurilor. Termenul de acaparare a terenurilor se referă în general la procesul de achiziționarea pe scară largă de terenuri agricole fără consultarea populației locale în prealabil sau fără a obține aprobarea acesteia. În cele din urmă, acest lucru limitează posibilitățile de care dispune populația locală de a gestiona în mod independent o exploatație și de a asigura producția de alimente. Proprietarul se bucură, de asemenea, și de dreptul de a utiliza resursele (terenul, suprafața de apă, pădurea) și beneficiile care decurg din utilizarea acestora. Un posibil efect secundar constă în abandonarea exploatării agricole a terenurilor în favoarea altor activități neagricole.

2.3.

Terenurile agricole și accesul la apă reprezintă baza pentru producția alimentelor. Gradul de autoaprovizionare cu alimente a statelor depinde de diverși factori; o condiție fundamentală constă în orice caz în existența unor suprafețe agricole suficient de mari și în dreptul statelor de a reglementa proprietatea și utilizarea terenurilor agricole.

2.4.

În medie, există aproximativ 2  000 m2 de teren agricol pe cap de locuitor al planetei. În diferitele țări din întreaga lume, suprafețele utilizabile pentru agricultură sunt repartizate în mod inegal pe cap de locuitor; de aceea, unele țări încearcă să-și extindă suprafețele utilizabile pentru producția agricolă prin cumpărarea de terenuri în alte țări.

2.5.

Următorii factori favorizează acapararea terenurilor:

2.5.1.

amplificarea globalizării, cu principiile aferente referitoare la libera circulație a capitalurilor;

2.5.2.

creșterea populației și urbanizarea;

2.5.3.

creșterea continuă a cererii de alimente;

2.5.4.

creșterea cererii de bioenergie;

2.5.5.

cererea tot mai mare de resurse naturale (fibre și alte produse din lemn);

2.5.6.

efectele negative ale politicii agricole și de mediu;

2.5.7.

posibilitatea de a specula cu produse alimentare pe piața internațională sau cel puțin pe piața europeană;

2.5.8.

posibilitatea de a specula cu valoarea în creștere a terenurilor agrare și cu viitoarele ajutoare de stat;

2.5.9.

tendința marilor investitori de a investi sumele ajunse disponibile ca urmare a crizei financiare din 2008 în terenuri agricole, ca investiții mai sigure.

2.6.

O astfel de acaparare a terenurilor agricole are loc la scară largă în Africa, America de Sud și în alte regiuni, inclusiv în unele părți ale Europei, unde, prin comparație cu țările industrializate și prețul mediu pe plan mondial, terenurile sunt relativ ieftine.

2.7.

Este dificil să obținem date fiabile privind amploarea acaparării terenurilor, în condițiile în care nu toate tranzacțiile funciare sunt înregistrate, iar tranzacțiile funciare între persoane juridice suferă deseori de lipsă de transparență, de exemplu în cazul achizițiilor de teren prin filiale și de întreprinderi partenere. Cu toate acestea, unele ONG-uri și institute de cercetare au desfășurat cercetări pe această temă. În conformitate cu acestea și cu estimările Băncii Mondiale, acapararea terenurilor a cuprins, în intervalul 2008-2009, o suprafață totală de 45 de milioane de hectare. Un raport Land Matrix (1) descrie modul în care, în cadrul a 1  217 de tranzacții comerciale majore, au fost comercializate 83,2 milioane de hectare de teren agricol în țările în curs de dezvoltare, echivalând cu 1,7 % din totalul suprafeței care poate fi utilizată în agricultură.

2.8.

Cele mai multe cazuri de acaparare a terenurilor au fost consemnate în Africa (56,2 milioane de hectare, respectiv 4,8 % din terenurile agricole ale continentului), urmate de Asia (17,7 milioane de hectare) și America Latină (7 milioane de hectare). Preferințele investitorilor se îndreaptă întotdeauna către suprafețe bine situate, ușor accesibile și având o sursă de alimentare cu apă, respectiv terenuri adecvate pentru cultivarea cerealelor și legumelor, care oferă randamente crescute. Investitorii sunt, de asemenea, interesați în suprafețe silvice. Majoritatea investitorilor provin din China, India, Coreea de Sud, Egipt, statele din Golf, Brazilia și Africa de Sud, dar și din SUA și statele membre ale UE. Cumpărătorii nu sunt interesați în țările cu un nivel ridicat al prețurilor terenurilor. În aceste țări, concentrarea terenurilor îmbracă de obicei forma unor ferme mai mari care au cumpărat terenuri de la micii fermieri.

2.9.

În conformitate cu raportul Fundației Madariaga din 10 iulie 2013 (2), există câteva domenii de politici UE care au un efect direct sau indirect asupra acaparării terenurilor în UE și la nivel mondial, de exemplu politica în domeniul bioeconomiei, politica comercială și politica agricolă. Și politicile funciare liberaliste și principiul universal acceptat al liberei circulații a capitalurilor și a bunurilor joacă, de asemenea, un rol.

2.10.

Se specifică în special cererea din partea UE de a crește ponderea de biocombustibili și posibilitatea de comercializare a zahărului fără cote sau taxe vamale – acestea trebuie considerate a fi factori care au declanșat mai multe proiecte de acaparare a terenurilor în Asia și Africa.

3.1.

Europa este parte integrantă a proceselor de globalizare care au loc și sunt perceptibile și în interiorul UE, în unele regiuni mai acut, în altele într-un mod mai lent. Acapararea terenurilor are loc în principal în țările din Europa Centrală și de Est.

3.2.

Pe lângă achiziționarea clasică a terenurilor are loc și o preluare a controlului asupra terenurilor prin achiziționarea de întreprinderi care dețin sau închiriază teren sau prin încercarea de a cumpăra acțiuni ale acestor societăți comerciale. Ca urmare, proprietatea funciară se concentrează din ce în ce mai mult în mâna unui număr limitat de companii de mari dimensiuni, ceea ce a dus la nașterea unei agriculturi industrializate în unele țări din Europa Centrală și de Est.

3.3.

În timp ce suprafața terenurilor agricole disponibile este în scădere în întreaga Europă, unele companii mari concentrează în mâinile lor suprafețe din ce în ce mai importante. 1 % din întreprinderile agricole controlează 20 % din totalul terenurilor agricole din UE. 3 % din întreprinderile agricole controlează 50 % din totalul terenurilor agricole din UE. Pe de altă parte, 80 % din exploatațiile agricole dispun de doar 14,5 % din terenurile agricole existente.

3.4.

În Europa există o corelație între numărul în scădere al unităților de producție agricolă și numărul – în continuă scădere – al persoanelor care lucrează în agricultură. Astfel, între 2005 și 2010, în Europa de Est, în special în țările baltice (Estonia, Letonia și Lituania), numărul de unități de producție a scăzut, cunoscând în același timp cele mai semnificative reduceri ale numărului de lucrători (8,9 % pe an în Bulgaria și România și 8,3 % pe an în țările baltice). În schimb, în Irlanda și în Malta s-a înregistrat o creștere a numărului de exploatații agricole și, odată cu ele, o creștere a cererii de forță de muncă în agricultură.

3.5.

Există trei categorii de investitori responsabili pentru cumpărarea de terenuri și concentrarea terenurilor: investitori din țări terțe, din UE și din interiorul țării în cauză.

3.6.

Cea mai aprofundată prezentare privind concentrarea și acapararea terenurilor în Europa și în UE o găsim în raportul „Concentration, land grabbing and people’s struggles in Europe” („Concentrarea și acapararea terenurilor și eforturile populare în Europa”) (3), publicat de Via Campesina și rețeaua Hands off the Land în aprilie 2013. Potrivit acestui raport, UE se confruntă cu un proces latent de acaparare și concentrare a terenurilor, care are impact asupra drepturilor omului, mai ales asupra dreptului la o alimentație corespunzătoare. Dimensiunea cea mai mare a acestor fenomene a fost atinsă în Ungaria și România, dar și celelalte țări din Europa Centrală și de Est se confruntă cu aceeași experiență.

3.6.1.

Conform datelor din diferite surse, în prezent, în România până la 10 % din suprafețele agrare au ajuns în posesia unor investitori din țări terțe, iar alte 20-30 % sunt controlate de investitori din UE. În Ungaria, un milion de hectare de terenuri au fost achiziționate în capital, investitorii din UE, în principal prin acorduri secrete. În Polonia, cu toate că străinii nu au dreptul de a cumpăra terenuri până în mai 2016, este bine cunoscut faptul că societățile străine, în principal din statele membre ale UE, au dobândit deja 2 00  000 de hectare de teren. În regiunea franceză Bordeaux au fost cumpărate aprox. 100 de exploatări vitivinicole de către investitori din China. După reunificarea Germaniei, pe teritoriul fostei RDG au fost desființate cooperativele agricole de producție, ducând la apariția de exploatații familiale și înființarea unor persoane juridice. Între timp se confirmă indiciile că persoanele juridice sunt deosebit de vulnerabile la ofertele unor investitori din afara domeniului agricol și la alți furnizori de capital.

3.7.

Următoarele exemple demonstrează amploarea acestei concentrări în întreprinderi: în România, cea mai mare întreprindere își desfășoară activitatea pe aproximativ 65  000 de hectare de teren agricol, în Germania, cea mai mare întreprindere dispune de 38  000 de hectare. Cea mai mare fermă de produse lactate din Estonia are 2  200 de vaci de lapte, cifră ce urmează să crească la 3  300 de animale.

3.8.

Schema de plată unică pe suprafață din cadrul primului pilon al PAC este unul dintre motivele pentru concentrarea terenurilor în Europa, deoarece conferă marilor producători o putere financiară sporită și, prin urmare, beneficii și un surplus de capital disponibil pentru achiziționarea de terenuri. În statele aparținând UE-15 se aplică, în principal, plata unică pe exploatație, iar în țările din UE-12, schema de plată unică pe suprafață. În același timp, concentrarea de terenuri crește într-un ritm mult mai lent în UE-15 decât în UE-12.

3.9.

Concentrarea terenurilor agricole duce, la rândul ei, la o concentrare a subvențiilor PAC. În 2009, 2 % din exploatațiile familiale au beneficiat de 32 % din subvențiile acordate în cadrul PAC. Există, în acest sens, diferențe între țările din Europa de Vest și cele din Europa de Est. Astfel, în 2009, întreprinderile agricole mari din Bulgaria, reprezentând 2,8 % din totalul exploatațiilor agricole, au beneficiat de 66,6 % din ajutoare. Pentru Estonia, cifrele corespunzătoare sunt 3 % și, respectiv, 53 %, în Danemarca 3 % și, respectiv, 25 %, iar în Austria, 5,5 % și 25 %.

4.1.

În statele în care au loc fenomenele concentrării și acaparării terenurilor, modelul agrar multifuncțional european, caracterizat prin prezența exploatațiilor familiale, este înlocuit printr-un model agricol industrial la scară largă.

4.2.

Cercetările sugerează că produsele alimentare și culturile de materie primă cultivate pe terenurile achiziționate sunt exportate în special în țările de origine ale investițiilor. Numai o mică parte a acestor culturi este destinată piețelor interne. Prin urmare, securitatea alimentară este invers proporțională cu gradul de acaparare a terenurilor.

4.3.

Goana după terenuri agricole și concentrarea proprietății asupra terenurilor face ca exploatațiile agricole care au exploatat terenul până în prezent, să fie eliminate. Consecința acestei situații constă în pierderea de locuri de muncă și reducerea posibilităților de viață în zonele rurale. De obicei, acest proces este ireversibil, deoarece, în lipsa unui capital suficient, micii producători sau întreprinderile nou-înființate (și tinerii fermieri) se confruntă cu mari dificultăți la achiziționarea de terenuri și reușita economică în acest sector.

4.4.

Deși Banca Mondială a încercat să scoată în evidență aspectele pozitive legate de acapararea terenurilor, cum ar fi sporurile de eficiență, inovarea și dezvoltarea, numeroase organizații și mișcări aparținând societății civile au criticat acest fenomen. În opinia lor, fenomenul duce la daune ecologice, la degradarea solului și la o pierdere a posibilităților de viață în zonele rurale, făcând ca, în locul unei agriculturi durabile, să se dezvolte o uriașă industrie agrară bazată pe monoculturi.

4.5.

Acapararea terenurilor are un impact negativ asupra dezvoltării comunității rurale. Un efect negativ al culturilor pe suprafețe mari constă în creșterea șomajului în zonele rurale, cu costurile sociale aferente.

4.6.

Willis Peterson, cercetător la Universitatea din Minnesota, susține chiar că micile exploatații agricole familiale sunt cel puțin la fel de eficace ca și întreprinderile agricole de mari dimensiuni. Nici afirmația că o concentrare a terenurilor duce la o creștere a recoltelor nu corespunde realității (4): datele FAO demonstrează contrariul, având în vedere că 90 % din exploatațiile agricole sunt exploatații familiale care prelucrează 75 % din suprafețele agricole și produc 80 % din alimentele de la nivel mondial.

4.7.

Un exemplu grăitor pentru consecințele acaparării de terenuri îl reprezintă Scoția, unde, acum 200 de ani, echivalentul, ca mărime, al Țărilor de Jos a fost împărțit în terenuri cu o suprafață între 8  000 și 20  000 de hectare și vândut investitorilor. În această zonă au locuit, atunci, între 1,5 și 2 milioane de persoane; până în prezent, această zonă a rămas slab populată ca urmare a agriculturii la scară industrială practicată acolo. Parlamentul scoțian are pe ordinea de zi măsuri de repopulare a zonei, dar acest lucru se dovedește a fi mult mai scump decât dacă s-ar fi păstrat modelul agricol bazat pe exploatații mai mici.

5.1.

CESE a constatat cu satisfacție că Organizația Națiunilor Unite a declarat anul 2014 drept Anul internațional al agriculturii familiale. Comitetul a subliniat în repetate rânduri importanța strategică a agriculturii familiale pentru securitatea alimentară și dezvoltarea sectorului rural, contribuind la includerea acestui subiect pe ordinea de zi a dezbaterilor sociale.

5.2.

Întrucât nu există în prezent nici la nivel internațional, nici la nivelul Uniunii Europene, o definiție general recunoscută pentru exploatațiile familiale, CESE solicită Comisiei Europene, Parlamentului European și Consiliului să definească acest concept. El propune următoarele criterii pe care o exploatație trebuie să le îndeplinească pentru a se califica drept exploatație agricolă de tip familial:

5.2.1.

deciziile economice sunt luate de către membrii familiei;

5.2.2.

cea mai mare parte a activității agricole este realizată de către membrii de familie;

5.2.3.

dreptul de proprietate și majoritatea capitalului utilizat aparțin familiei sau terenul se află în proprietatea unei comunități locale;

5.2.4.

familia deține controlul asupra gestionării exploatației;

5.2.5.

exploatația este transferată de la o generație la alta;

5.2.6.

familia locuiește pe terenul care face parte din exploatația agricolă sau în apropierea acestuia.

5.3.

În majoritatea regiunilor lumii, modelul de viață rural al exploatării agricole a pământului, adecvat din punct de vedere social și ecologic, are o tradiție milenară. Acolo unde există certitudine juridică și politică, exploatațiile familiale s-au dovedit a fi sisteme agricole stabile sau chiar superioare altor sisteme de producție agricolă.

5.4.

Pe lângă producția de alimente, agricultura familială îndeplinește și alte funcții sociale și ecologice utile care nu pot fi puse în practică prin intermediul modelului agricol industrial, dominat de întreprinderile mari.

5.4.1.

Exploatațiile agricole familiale, precum și cooperativele agricole joacă un rol activ în cadrul structurii economice din zonele rurale. Pentru stabilitatea și flexibilitatea lor, apartenența la organizații cooperatiste și profesionale este de o importanță considerabilă. Exploatațiile agricole contribuie la conservarea patrimoniului cultural și a stilului de viață rural, gestionează resursele naturale într-un mod durabil și fac ca dreptul de proprietate în zonele rurale să fie foarte dispersat pe plan geografic.

5.4.2.

Agricultura familială nu deplânge lipsa de locuri de muncă, ci le creează, fiind deschisă către inovare.

5.4.3.

Ferma familială oferă copiilor un mediu ideal, în care cunoștințele și competențele sunt transmise din generație în generație, garantând, astfel, continuitatea acestor exploatații.

5.4.4.

Producția agricolă realizată de exploatații familiale se caracterizează prin pluralitate și descentralizare. Acest lucru asigură competitivitatea și limitează riscurile asociate cu concentrarea terenurilor.

5.4.5.

În perspectiva supraviețuirii umanității, numărul mare de ferme reprezintă o valoare în sine, în condițiile în care un număr mai mare de persoane își însușește competențele și cunoștințele necesare producției de alimente, asigurând astfel condițiile de bază pentru existența cunoștințelor și abilităților necesare pentru supraviețuire în perioade de criză. Pentru a face ca agricultura familială să rămână o alternativă viabilă la agricultura de tip industrial și la una dintre formele ei de manifestare, și anume acapararea terenurilor, trebuie luate măsuri active de protecție a agriculturii familiale, între altele prin măsuri de sprijin pentru organizațiile producătorilor și măsuri împotriva practicilor comerciale neloiale. Măsurile politice luate la nivelul UE și la nivel național pot contribui la obiectivul de a face ca agricultura familială să devină mai sustenabilă și mai viabilă (5).

6.1.

Pământul stă la baza producției de alimente. Articolul 11 din Pactul internațional al Națiunilor Unite privind drepturile economice, sociale și culturale (6), împreună cu articolul 25 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (7), obligă țările să recunoască dreptul fiecărei persoane aflate pe teritoriul său la hrană suficientă și sigură și are o legătură directă cu accesul la pământ.

6.2.

Cantitatea redusă de petrol și gaze naturale din UE reprezintă o amenințare pentru securitatea alimentară. De aceea, agricultura durabilă și fermele familiale trebuie menținute.

6.3.

Terenurile nu reprezintă o marfă comercială care să poată fi fabricată în cantități mai mari. Pământul este o resursă finită, motiv pentru care el nu ar trebui să se supună normelor tipice ale pieței. CESE nutrește convingerea că în statele membre și la nivelul UE trebuie să aibă loc o dezbatere aprofundată cu privire la un model agrostructural univoc. Implicațiile și măsurile politice pot și trebuie să fie elaborate numai pe baza acestui model. Un exemplu în acest sens îl constituie evaluarea juridică a achiziționării de acțiuni în societățile agricole (așa-numitele „share deals”). Dreptul de proprietate asupra terenurilor și utilizarea terenurilor trebuie supuse unei reglementări mai stricte.

6.4.

Organizații de diferite orientări politice au discutat cu privire la reglementarea proprietății funciare și au elaborat măsuri politice corespunzătoare, argumentând că buna guvernanță este esențială în acest domeniu. Astfel, FAO a elaborat „Orientările voluntare privind gestionarea responsabilă a proprietății asupra terenurilor, locurilor de pescuit și pădurilor” („The Voluntary Guidelines of the Responsible Governance of Tenure of Land, Fisheries and Forestry”) (8). Scopul acestor orientări constă în stabilirea unor drepturi de folosință a terenurilor reglementate și sigure, care să garanteze un acces egal la resurse (terenuri, zone de pescuit, păduri) pentru a reduce astfel foametea și sărăcia, a promova dezvoltarea durabilă și a îmbogăți mediul înconjurător. UNCTAD, FAO, IFAD și Banca Mondială au dezvoltat în comun principii pentru investiții responsabile în agricultură (9), care recunosc drepturile, mijloacele de existență și resursele. OCDE a elaborat un cadru politic pentru investiții în agricultură (Policy Framework for Investment in Agriculture – PFIA) (10). Acesta vine în sprijinul statelor în eforturile lor de elaborare a unor măsuri politice de încurajare a investițiilor private în agricultură.

6.5.

CESE consideră că orientările ONU/FAO referitoare la drepturile agricultorilor de folosire a terenurilor reprezintă o etapă fundamentală și solicită o transpunere fermă și precisă în toate statele membre. Incertitudinile privind drepturile de proprietate reprezintă un indiciu de „proastă administrare” devenind chiar un stimulent pentru acapararea terenurilor.

6.6.

În documentul publicat de Factor Markets 2012 (11) se analizează reglementările în vigoare privind vânzarea terenurilor în statele membre ale UE și în țările candidate. Documentul arată că mai multe state membre au reglementări naționale care împiedică concentrarea forțată a terenurilor și achizițiile de terenuri de către străini, de exemplu prin acordarea unor drepturi de preempțiune. În unele țări, toate achizițiile de terenuri agricole necesită o autorizație oficială, indiferent de țara de origine a cumpărătorului. Printre acestea se numără Franța, Germania și Suedia. În același timp, există țări cum ar fi Ungaria și Lituania, în care a fost stabilită o limită superioară cu privire la mărimea terenurilor agricole care pot fi deținute de un proprietar unic.

6.6.1.

În Franța, tranzacțiile funciare sunt monitorizate de autoritățile de planificare urbanistică (Sociétés d’Aménagement Foncier et d’Etablissement Rural, SAFER). SAFER este un organism local având misiunea de a-i sprijini pe agricultori, în special pe cei tineri, în procesul de restructurare a proprietății funciare, precum și pentru a garanta transparența piețelor de terenuri agricole.

6.6.2.

În Suedia, achizițiile de terenuri în zone slab populate necesită autorizație. La acordarea acestor permise, autoritățile iau în considerare calificarea cumpărătorului respectiv, experiența sa anterioară; uneori, acestuia i se impune și obligația de a-și stabili reședința în aria terenului achiziționat. În Suedia, terenurile agricole pot fi cumpărate doar de către persoane fizice.

6.6.3.

În Lituania, dreptul persoanelor juridice de a cumpăra un teren este condiționat de obligația de a genera cel puțin 50 % din venitul lor total din activități agricole. Persoanele fizice și juridice suedeze pot deține până la 500 de hectare de teren.

6.6.4.

În Belgia, Germania, Italia și Franța, agricultorii care au luat în arendă terenuri agricole dispun de dreptul de preempțiune.

6.7.

După cum arată rezumatul de mai sus, reglementarea pieței terenurilor agricole variază considerabil de la un stat membru al UE la altul. Faptul că există restricții în unele țări, iar în altele nu, duce la disparități între statele membre. În această lumină trebuie privită și decizia parlamentului bulgar de a prelungi până în 2020 moratoriul privind vânzările de terenuri agricole, cu termen de expirare la 22 octombrie 2013, în pofida avertismentelor din partea UE, recunoscând amenințarea directă la care sunt expuse terenurile agricole în Bulgaria, dat fiind că prețurile terenurilor, dar și puterea de cumpărare a agricultorilor au un nivel considerabil mai mic decât în statele membre mai prospere.

6.8.

Analiza Factor Markets din 2012 (12) constată că poziția dominantă a marilor întreprinderi agroindustriale pe piața terenurilor agricole împiedică buna funcționare a acestei piețe. Societățile mari își utilizează greutatea atât pe piețele de suprafețe agricole locale, cât și pe cele regionale, pentru a influența astfel nivelul prețurilor terenurilor și condițiile de arendare.

6.9.

Politica funciară este de competența statelor membre; acestea pot impune restricții privind tranzacțiile atunci când siguranța alimentară și energetică națională este periclitată sau dacă există un interes public major pentru a impune condiții în acest sens. Restricțiile sunt permise pentru a evita speculațiile, pentru a conserva tradițiile locale și pentru a asigura o utilizare adecvată a terenurilor. În același timp, astfel de restricții limitează principiul – consfințit în tratate – al liberei circulații a bunurilor și a capitalurilor. Prin urmare, CESE invită Parlamentul European și Consiliul să inițieze un schimb de idei pentru a clarifica dacă libera circulație a capitalurilor trebuie să se aplice fără restricții și în cazul înstrăinării și achiziționării de terenuri și întreprinderi agricole – în special în ceea ce privește țările terțe, dar și în interiorul UE. În acest context, trebuie amintit faptul că prețurile terenurilor agricole și veniturile individuale variază considerabil de la un stat membru la altul. Trebuie găsit un răspuns la întrebarea dacă libera circulație a capitalurilor și piața liberă oferă șanse egale cetățenilor și persoanelor juridice de a achiziționa terenuri.

6.10.

În opinia CESE, statele membre trebuie să beneficieze de mai multe oportunități, pe baza unui model de agricultură durabilă, pentru a reglementa și limita piețele lor de terenuri agricole, ținând seama de securitatea alimentară și alte obiective legitime. În același timp, CESE solicită statelor membre să facă uz de toate posibilitățile de care dispun pentru a elabora o legislație corespunzătoare în acest sens. În mod evident, unele țări nu au obiective politice clare sau obiectivele cuprind abordări discriminatorii.

6.11.

În cazul în care Parlamentul European și Consiliul vor ajunge la concluzia că restricțiile privind circulația capitalurilor sunt justificate în contextul garantării securității alimentare, atunci trebui să aibă loc și dezbateri la nivel internațional, dat fiind că libera circulație a capitalurilor este garantată prin diferite acorduri internaționale.

6.12.

Cadrul juridic și politic existent al UE și al statelor membre permite influențarea utilizării terenurilor prin aplicarea de subvenții și impozite. Buna utilizare a instrumentelor PAC și politica funciară pot permite micilor fermieri o producție agricolă viabilă din punct de vedere economic, ceea ce ar contribui la evitarea fenomenului de concentrare a terenurilor.

6.13.

O reformă a PAC ar permite fără îndoială introducerea unor plafoane și a unor ajustări ale plăților directe, astfel încât primele hectare să beneficieze de o pondere mai mare, permițând o simplificare a plăților directe și a ajutoarelor pentru investiții în beneficiul exploatațiilor mici. Cu toate acestea, Comitetul are îndoieli cu privire la faptul că restricțiile existente pot influența fenomenul concentrărilor de terenuri și la faptul că acele state membre în care diferențele structurale ale exploatațiilor agricole sunt cele mai mari și în care concentrarea terenurilor este cea mai mare vor face uz într-o măsură corespunzătoare de posibilitățile existente. CESE invită statele membre să folosească din plin aceste posibilități și invită instituțiile Uniunii Europene să introducă un mecanism consolidat de redistribuire a ajutoarelor.

6.14.

Terenul agricol reprezintă o resursă naturală limitată; de aceea, acapararea terenurilor periclitează punerea în aplicare a articolelor 39 și 191 din TFUE. Prin urmare, CESE invită Comisia Europeană și Parlamentul European să ia măsuri de reglementare a utilizării terenurilor (guvernanță).

6.15.

CESE recomandă ca toate statele membre ale UE să introducă o limită superioară pentru achiziționarea unui teren agricol, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice. Autoritățile competente pot exercita dreptul de preempțiune numai în cazul acelor agricultori care se încadrează sub acest plafon.

6.16.

Comunitățile locale ar trebui să fie implicate în deciziile referitoare la utilizarea terenurilor; acest lucru presupune ca ele să beneficieze de mai multe drepturi și posibilități în acest sens.

6.17.

Producția de alimente trebuie să capete prioritate față de producția de biocombustibili în utilizarea terenurilor agricole.

6.18.

Ar trebui adoptată o politică care să nu ducă la o concentrare a terenurilor, ci la o tranziție de la întreprinderi mari cu o producție la scară industrială spre unități de producție mai mici, ceea ce ar fi, de asemenea, în beneficiul autonomiei în ceea ce privește producția de alimente. În statele membre ale UE ar trebui să existe o structură instituțională care dispune de toate informațiile referitoare la structurile de proprietate și la utilizarea terenurilor agricole. În acest scop, bazele de date naționale ar trebui să includă nu numai informații privind proprietarii de terenuri, ci și asupra utilizatorilor. Aceste date ar permite efectuarea investigațiilor necesare și reacții corespunzătoare în cazul unor schimbări.

6.19.

CESE solicită Comisiei Europene și Parlamentului să efectueze o evaluare amplă și bazată pe o metodologie uniformă a impactului pe care îl au ajutoarele și restricțiile din diferite țări asupra concentrării de terenuri. Evaluarea ar trebui să analizeze și pericolele cauzate de concentrarea terenurilor pentru securitatea alimentară, ocuparea forței de muncă, mediul și dezvoltarea rurală.

6.20.

CESE solicită tuturor statelor membre să informeze Comisia Europeană și FAO cu privire la utilizarea și aplicarea Orientărilor voluntare privind guvernanța responsabilă a proprietății funciare (OVGPF, adoptate de FAO în 2012) în politicile lor privind guvernanța proprietății funciare. OVGPF au o sferă de aplicare globală (articolul 2.4), incluzând Europa. OVGPF solicită statelor membre să creeze platforme multilaterale, cu implicarea și participarea celor mai afectate dintre părțile interesate, care să monitorizeze punerea în aplicare a orientărilor și să asigure alinierea politicilor lor la acestea (13).

6.21.

CESE va urmări în continuare îndeaproape evoluțiile viitoare ale concentrărilor de terenuri, va analiza consecințele și va participa la elaborarea de propuneri pentru diminuarea acestora. În plus, inițiativa este sprijinită și de WFAL (World Forum on Access to Land and Natural Resources), care, la rândul său, solicită Comisiei Europene și Parlamentului European să susțină acest demers.