8.2.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 39/12

—

anularea Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) din 16 septembrie 2013, în cauzele conexate T-373/10, T-374/10, T-382/10 și T-402/10, în măsura în care respinge acțiunea și în măsura în care o privește pe reclamantă;

—

cu titlu subsidiar, anularea în parte a articolului 1 din Decizia C(2010) 4185 final a pârâtei din 23 iunie 2010, în versiunea care rezultă din hotărârea atacată, în măsura în care o privește pe reclamantă;

—

cu titlu subsidiar, reducerea corespunzătoare a cuantumului amenzii aplicate reclamantei prin articolul 2 din decizia din 23 iunie 2013;

—

cu titlul mai subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal;

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Prin intermediul primului motiv invocat, recurenta susține că aprecierile Tribunalului cu privire la pretinsa încălcare din Austria sunt viciate de o eroare de drept. Potrivit acesteia, hotărârea Tribunalului se întemeiază pe constatări și considerente care nu au făcut obiectul deciziei atacate a Comisiei sau al criticilor. În același timp, au fost omise sau au fost tratate incorect de către Tribunal susținerile sale relevante.

2.

Prin intermediul celui de al doilea motiv invocat, recurenta reproșează Tribunalului faptul că a calificat din punct de vedere juridic mai multe practici ca fiind o încălcare unică, complexă și continuă (single complex and continuous infringement), în condițiile în care aceste practici erau independente în drept și în fapt și o astfel de calificare nu se justifica în lipsa complementarității practicilor examinate împreună. În opinia recurentei, prin acest procedeu reținut de Tribunalul, noțiunea de încălcare unică, complexă și continuă încalcă principiul procesului echitabil.

3.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroarea de drept efectuând un control restrâns (light review) și nu și-a exercitat în mod suficient atribuțiile de control, încălcând astfel principiul protecției jurisdicționale consacrat în dreptul Uniunii.

4.

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, recurenta susține că amenda confirmată de Tribunal este în orice caz disproporționată. Având în vedere că Tribunalul a infirmat anumite constatări de fapt reținute în sarcina sa și că alte elemente urmează a fi anulate din cauza unei motivări insuficiente în drept, nu este proporționată și nici admisibilă menținerea sancțiunii legale maxime aplicate de Tribunal, în cuantum de 10 % din cifra de afaceri a grupului. Deoarece majoritatea constatărilor de fapt pentru motivarea încălcării nu sunt justificate, nu se poate considera, date fiind lipsa flagrantă de probe și a unei legături de cauzalitate, precum și caracterul neimputabil al practicilor, că s-a comis o încălcare unică, complexă și continuă timp de 10 ani, în șase țări și pentru trei grupe de produse. Dacă se poate considera, eventual, că s-au comis încălcări punctuale la nivel local, astfel de încălcări nu justifică cuantumul sancțiunii aplicate. În situația de fapt nu se pune problema unui caz grav sau foarte grav, fapt pe care Tribunalul nu l-a avut în vedere, încălcând astfel în mod grav criteriile de apreciere care trebuiau interpretate.