Recurs introdus la 16 septembrie 2013 de Villeroy & Boch AG împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) din 29 noiembrie 2013 în cauzele conexate T-373/10, T-374/10, T-382/10 și T-402/10, Villeroy & Boch AG și alții/Comisia Europeană

(Cauza C-625/13 P)

2014/C 39/17

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: Villeroy & Boch AG (reprezentanți: M. Klusmann și S. Thomas, avocați)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Menținându-și concluziile din primă instanță, recurenta solicită Curții:

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul primelor șase motive, recurenta reproșează Tribunalului că a săvârșit mai multe erori de drept în aprecierea elementelor de probă. Astfel, Tribunalul a considerat că poate aplica recurentei sancțiuni pe baza unor elemente de probă privind încălcarea pretins săvârșită în Franța, deși a apreciat aceste elemente în mod cu totul diferit în cauze paralele (1). Recurenta consideră că o astfel de abordare încalcă principiul in dubio pro reo și regulile logicii, având în vedere că o aceeași apreciere nu poate determina un rezultat diferit în detrimentul acesteia.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurenta susține că Tribunalul i-a imputat, în calitate de fabricant de articole sanitare din ceramică, încălcările săvârșite în Italia de întreprinderi neconcurente (și anume fabricanți de articole de robinetărie), deși ea nici măcar nu a participat la reuniunile înțelegerii prezumate. Recurenta consideră în plus, în ceea ce privește acest aspect, că Tribunalul a constatat, în cauze paralele privind concurenți ai recurentei (2), că întreprinderilor neconcurente ne li se poate reproșa un comportament ilicit, inclusiv în cazul în care erau prezente la momentul pretinselor încălcări săvârșite de fabricanții de articole de robinetărie. Pe lângă inegalitatea de tratament în mod clar discriminatorie în detrimentul recurentei, hotărârea atacată încalcă principiul in dubio pro reo și regulile logicii. Astfel, atunci când Tribunalul consideră că aceeași situație de fapt poate primi două aprecieri diferite, trebuie să se adopte aprecierea cea mai puțin constrângătoare pentru societățile sancționate, iar nu, precum în speță, aprecierea cea mai defavorabilă.

În ceea ce privește încălcarea complexă săvârșită în Țările de Jos, recurenta contestă, prin intermediul celui de al treilea motiv, lipsa de legalitate a unei decizii cu caracter declarativ care este întemeiată pe elemente de fapt prescrise. Recurenta consideră de asemenea că constatările Tribunalului nu sunt coerente în motivele și în dispozitivul hotărârii. Dispozitivul este, astfel, redactat într-un mod mai cuprinzător decât constatările de fapt care figurează în motivele hotărârii. Dispozitivul nefiind susținut de motive, hotărârea atacată este afectată de o gravă lipsă de motivare, ceea ce încalcă articolul 101 TFUE și articolul 81 din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, recurenta susține, în esență, că în privința Belgiei, Tribunalul nu a luat în considerare mai multe elemente de fapt relevante, deși Tribunalul însuși le subliniase în ședință.

Criticile invocate prin intermediul celui de al cincilea motiv se raportează la constatările privind încălcarea săvârșită în Germania. Recurenta reproșează Tribunalului că a ignorat sau a deformat afirmațiile sale cu privire la acest subiect. Ea afirmă în plus că mai multe constatări privind un schimb de informații pretins nelegale cu privire la articolul 101 alineatul (1) TFUE nu pot fi susținute în drept.

Prin intermediul celui de al șaselea motiv, reclamanta reproșează Tribunalului că a săvârșit erori de drept în analiza încălcării săvârșite în Austria.

În cadrul celui de al șaptelea motiv, recurenta consideră că faptul de a i se fi imputat, prin deducție, încălcări săvârșite de întreprinderi independente din punct de vedere juridic încalcă principiul „nulla poena sine culpa”.

Prin intermediul celui de al optulea motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a calificat din punct de vedere juridic mai multe practici drept încălcare unică, complexă și continuă (single complex and continuous infringement), deși aceste practici erau independente atât în drept cât și în fapt, iar o astfel de calificare nu era justificată ca urmare a lipsei de complementaritate între practicile examinate împreună. În abordarea reținută de Tribunal, noțiunea juridică de încălcare unică, complexă și continuă încalcă, potrivit recurentei, principiul procesului echitabil.

Prin intermediul celui de al nouălea motiv, reclamanta consideră că, întrucât nu a participat direct la săvârșirea încălcării, nu era posibil să i se aplice o amendă cu titlu solidar, astfel încât principiul legalității și principiul responsabilității personale au fost încălcate.

Prin intermediul celui de al zecelea motiv, recurenta consideră că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a efectuat „un control lejer” (light review) și îi reproșează că nu și-a exercitat în mod corect misiunea de control și, prin urmare, nu a asigurat respectarea principiului protecției jurisdicționale consacrat în dreptul Uniunii.

Prin intermediul celui de al unsprezecelea motiv, recurenta susține că amenda confirmată de Tribunal este în orice caz disproporționată. Ținând seama de faptul că anumite elemente incriminatoare au fost anulate de Tribunal și că alte elemente trebuie de asemenea să fie anulate având în vedere motivarea lor incorectă în drept, nu poate fi considerată nici proporțională și nici licită menținerea sancțiunii legale maxime aplicate de Tribunal (și anume 10 % din cifra de afaceri a grupului). Întrucât majoritatea elementelor de fapt invocate pentru justificarea încălcării nu erau valide, nu se poate considera, ținând seama de lipsa flagrantă de dovezi și de raport de cauzalitate, precum și de caracterul neimputabil al practicilor, că o infracțiune unică, complexă și continuă a fost săvârșită pe parcursul a zece ani pentru trei grupe de produse în șase țări diferite. Chiar în ipoteza în care, eventual, se poate considera că au fost săvârșite încălcări punctuale la nivel local, astfel de încălcări nu pot justifica în niciun caz întinderea sancțiunii aplicate. Cauza în discuție este departe de a constitui un caz grav sau chiar foarte grav, ceea ce Tribunalul nu a luat în considerare, săvârșind astfel o încălcare serioasă a criteriilor de apreciere pe care era chemat să le interpreteze.

(1)  Hotărârea Tribunalului din 16 septembrie 2013, Keramag Keramische Werke și alții/Comisia (T-379/10 și T-381/10, nepublicată încă în Repertoriu).

(2)  Hotărârile Tribunalului din 16 septembrie 2013, Keramag Keramische Werke și alții/Comisia (T-379/10 și T-381/10, nepublicată încă în Repertoriu), și Wabco Europe și alții/Comisia (T-380/10, nepublicată încă în Repertoriu).