3.4.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 99/101

—

având în vedere articolele 12, 21, 28, 29, 30 și 31 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere articolele 2, 3 și 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere articolele 9, 10, 48, 138, 139, 153, 156, 191, 207 și 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale, Declarația tripartită a Organizației Internaționale a Muncii de stabilire a principiilor privind întreprinderile multinaționale și politica socială, precum și codurile de conduită adoptate sub egida unor organizații internaționale precum Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO), Organizația Mondială a Sănătății și Banca Mondială, dar și eforturile depuse sub auspiciile Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) în ceea ce privește activitățile întreprinderilor din țările în curs de dezvoltare,

—

având în vedere inițiativa „Global Compact” a Națiunilor Unite, lansată în septembrie 2000, și raportul Secretarului General al ONU „Către parteneriate globale – Cooperare consolidată între Națiunile Unite și toți partenerii implicați, în special sectorul privat” din 10 august 2005 [05-45706 (E) 020905], și având în vedere anunțul „Global Compact” și al Inițiativei de Raportare Globală a Națiunilor Unite din 9 octombrie 2006, precum și principiile privind investițiile responsabile lansate în ianuarie 2006 de Națiunile Unite și coordonate de Inițiativa Financiară a PNUM și „Global Compact”,

—

având în vedere standardele ONU privind responsabilitățile societăților transnaționale și ale altor întreprinderi comerciale în domeniul drepturilor omului, adoptate în decembrie 2003 (1),

—

având în vedere Inițiativa de Raportare Globală (Global Reporting Initiative - GRI) lansată în 1997 (2), orientările actualizate ale grupului G3 pentru elaborarea rapoartelor privind dezvoltarea durabilă, publicate la 5 octombrie 2006 și orientările G4 care sunt în prezent în curs de pregătire în cadrul GRI,

—

având în vedere rezultatele reuniunii la nivel înalt a ONU pe tema dezvoltării durabile, organizată în 2002 la Johannesburg, în special apelul lansat în favoarea inițiativelor în materie de responsabilitate socială a întreprinderilor, precum și concluziile Consiliului din 3 decembrie 2002 privind acțiunile ulterioare reuniunii la nivel înalt (3),

—

având în vedere raportul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului privind responsabilitatea în materie de drepturile omului a societăților transnaționale și a altor întreprinderi din 15 februarie 2005 (E/CN.4/2005/91, 2005),

—

având în vedere raportul Reprezentantului special al Secretarului General al ONU pentru drepturile omului și societățile transnaționale și alte întreprinderi, intitulat „Promovarea și protejarea tuturor drepturilor omului, civile, politice, economice, sociale și culturale, inclusiv a dreptului la dezvoltare”, din 7 aprilie 2008 (A/HRC/8/5, 2008) și lucrările în curs privind viitorul său raport, prevăzut pentru 2011,

—

având în vedere raportul Reprezentantului special al Secretarului General pentru drepturile omului și societățile transnaționale și alte întreprinderi, John Ruggie, raport intitulat „Noi pași spre operaționalizarea cadrului protecție, respect și remedii” din 9 aprilie 2010 (A/HRC/14/27),

—

având în vedere sistemele de referință și mecanismele de certificare și de etichetare care vizează comportamentul întreprinderilor în materie de dezvoltare durabilă, schimbări climatice și reducerea sărăciei, precum standardul SA 8000, care se referă la interzicerea exploatării prin muncă a copiilor, și standardele AFNOR și ISO în materie de dezvoltare durabilă,

—

având în vedere procesul de la Kimberley privind controlul comerțului cu diamante brute,

—

având în vedere inițiativele mai multor state membre de promovare a responsabilității sociale a întreprinderilor, în special crearea în Danemarca a Centrului guvernamental pentru RSI, care coordonează inițiativele legislative ale guvernului în favoarea RSI și elaborează instrumente practice destinate întreprinderilor (4),

—

având în vedere Pactul internațional referitor la drepturile economice, sociale și culturale din 1966, Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor din 1979, Declarația ONU privind drepturile popoarelor indigene adoptată prin Rezoluția Adunării Generale 61/295 din 13 septembrie 2007 și Convenția Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului din 1989,

—

având în vedere acordurile internaționale privind mediul, precum Protocolul de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon (1987), Convenția de la Basel privind controlul transporturilor transfrontaliere de deșeuri periculoase (1999), Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea (2000) și Protocolul de la Kyoto (1997),

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 14 martie 2003 privind cartea verde intitulată „Promovarea unui cadru european pentru responsabilitatea socială a întreprinderilor”,

—

având în vedere raportul final și recomandările Forumului european multilateral privind RSI din 29 iunie 2004, inclusiv cea de-a șaptea recomandare care sprijină măsurile pentru stabilirea unui cadru juridic adecvat,

—

având în vedere Convenția de la Bruxelles din 1968, astfel cum a fost consolidată prin Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (5), și Cartea verde a Comisiei din 21 aprilie 2009 privind revizuirea Regulamentului (CE) nr. 44/2001,

—

având în vedere cartea verde a Comisiei intitulată „Promovarea unui cadru european pentru responsabilitatea socială a întreprinderilor” (COM(2001)0366), reluată ulterior în cartea albă intitulată „Comunicarea Comisiei privind responsabilitatea socială a întreprinderilor: contribuția întreprinderilor la dezvoltarea durabilă” (COM(2002)0347),

—

având în vedere recomandarea 2001/453/CE a Comisiei din 30 mai 2001 privind luarea în considerare a aspectelor de mediu în conturile și rapoartele de gestiune ale societăților comerciale: înscrierea contabilă, evaluarea și publicarea informațiilor (6) (publicată sub numărul C(2001)1495),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 18 mai 2004 intitulată „Dimensiunea socială a globalizării – contribuția politicii UE la extinderea beneficiilor pentru toți” (COM(2004)0383),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 22 martie 2006 adresată Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European intitulată „Punerea în aplicare a parteneriatului pentru creștere și ocupare a forței de muncă: a face din Europa un pol al excelenței în domeniul de răspunderii sociale a societăților” (COM(2006)0136),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 24 mai 2006 intitulată „Promovarea muncii decente pentru toți - contribuția UE la punerea în aplicare a agendei pentru munca decentă în lume” (COM(2006)0249),

—

având în vedere sistemul de preferințe generalizate (SPG), intrat în vigoare la 1 ianuarie 2006, care acordă acces liber, fără plata unor drepturi vamale, sau reduceri tarifare pentru un număr mare de produse și include, de asemenea, un nou stimulent pentru țările vulnerabile confruntate cu nevoi comerciale, financiare sau de dezvoltare specifice,

—

având în vedere capitolul 13 din acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Coreea de Sud, semnat în octombrie 2009, conform căruia „părțile se străduiesc să faciliteze și să promoveze comerțul cu bunuri care contribuie la dezvoltarea durabilă, inclusiv cele reglementate de sisteme cum ar fi comerțul echitabil și etic, precum și cele care implică responsabilitatea socială a întreprinderilor și obligația acestora de a-și asuma răspunderea”,

—

având în vedere articolul 270 alineatul (3) din acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Columbia și Peru, semnat în martie 2010, conform căruia părțile au convenit să promoveze bunele practici comerciale legate de responsabilitatea socială a întreprinderilor, precum și articolul 270 alineatul (4) din acest acord, conform căruia părțile recunosc că existența unor mecanisme flexibile, voluntare și bazate pe stimulente poate contribui la asigurarea coerenței între practicile comerciale și obiectivele dezvoltării durabile,

—

având în vedere rezoluția Consiliului din 3 decembrie 2001 privind acțiunile ulterioare cărții verzi privind responsabilitatea socială a întreprinderilor (7),

—

având în vedere rezoluția Consiliului din 6 februarie 2003 privind responsabilitatea socială a întreprinderilor (8),

—

având în vedere Decizia 2005/600/CE a Consiliului din 12 iulie 2005 privind liniile directoare ale politicilor de ocupare a forței de muncă ale statelor membre, prin care se îndeamnă statele membre să stimuleze întreprinderile să dezvolte RSI (9),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 14 iunie 2010 privind munca copiilor (10),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 761/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2001 privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comunitar de management de mediu și audit (EMAS) (11),

—

având în vedere Directiva 2003/51/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2003 privind conturile anuale și conturile consolidate ale anumitor forme de societăți, ale băncilor și ale altor instituții financiare și ale întreprinderilor de asigurare (12),

—

având în vedere Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (13),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 ianuarie 1999 privind normele comunitare aplicabile întreprinderilor europene care desfășoară activități în țările în curs de dezvoltare: către un cod de conduită european (14), care recomandă crearea unui cod european de conduită model, susținut de un dispozitiv european de monitorizare,

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 octombrie 2001 privind deschiderea și democrația în comerțul internațional (15) care solicită respectarea de către OMC a standardelor de muncă fundamentale ale OIM, precum și acceptarea de către OMC a deciziilor OIM, inclusiv solicitările legate de impunerea de sancțiuni pentru încălcări grave ale standardelor de muncă fundamentale,

—

având în vedere Rezoluția sa din 4 iulie 2002 privind comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European și Comitetul Economic și Social, intitulată „Promovarea normelor de muncă fundamentale și îmbunătățirea guvernării sociale în contextul globalizării” (16),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 mai 2003 referitoare la comunicarea Comisiei privind responsabilitatea socială a întreprinderilor: contribuția întreprinderilor la dezvoltarea durabilă (17),

—

având în vedere Rezoluția sa din 5 iulie 2005 privind exploatarea copiilor în țările în curs de dezvoltare, și în special exploatarea copiilor prin muncă (18),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 noiembrie 2005 privind dimensiunea socială a globalizării (19),

—

având în vedere Rezoluția sa din 6 iulie 2006 privind comerțul echitabil și dezvoltarea (20),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 martie 2007 privind responsabilitatea socială a întreprinderilor: un nou parteneriat (21),

—

având în vedere Rezoluția sa din 23 mai 2007 privind promovarea muncii decente pentru toți (22), în care se solicită includerea standardelor de muncă, în cadrul promovării muncii decente, în acordurile comerciale încheiate de UE, în special în acordurile bilaterale,

—

având în vedere audierea pe tema responsabilității sociale a întreprinderilor în comerțul internațional organizată la 23 februarie 2010 de Parlamentul European,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru comerț internațional și avizul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A7–0317/2010),

A.

întrucât corporațiile și filialele lor sunt actori majori ai globalizării economice și ai comerțului internațional;

B.

întrucât orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale, adoptate în 2000 și actualizate în 2010, sunt recomandări pe care guvernele le adresează întreprinderilor și care prezintă standarde voluntare privind practicile responsabile, cu respectarea legislației aplicabile, în special în materie de ocupare a forței de muncă, relațiile cu partenerii sociali, drepturile omului, mediul, protecția consumatorului, lupta împotriva corupției și a evaziunii fiscale;

C.

întrucât Declarația tripartită a Organizației Internaționale a Muncii privind întreprinderile multinaționale este destinată să orienteze guvernele, întreprinderile multinaționale și lucrătorii în domenii precum ocuparea forței de muncă, formarea, condițiile de muncă și relațiile profesionale, incluzând angajamentul statelor să respecte și să promoveze cele patru norme fundamentale ale muncii: libertatea de asociere și dreptul la negocieri colective, eliminarea tuturor formelor de muncă forțată, abolirea exploatării prin muncă a copiilor și eliminarea discriminării în domeniul ocupării forței de muncă;

D.

întrucât pactul mondial al Organizației Națiunilor Unite, sau „Global Compact”, format din zece principii prevede ca întreprinderile să accepte, să sprijine și să aplice, în sfera lor de influență, drept un set de valori fundamentale în domeniul drepturilor omului, standardele de muncă fundamentale, mediul și lupta împotriva corupției, față de care întreprinderile și-au manifestat angajamentul și pe care le integrează în operațiunile lor comerciale pe bază voluntară;

E.

întrucât se lucrează în prezent la actualizarea orientărilor OCDE pentru întreprinderile multinaționale, în special cele care vizează îmbunătățirea punctelor naționale de contact și un regim de răspundere pentru lanțurile de aprovizionare;

F.

întrucât punctele internaționale de referință, cum ar fi „Inițiativa de Raportare Globală”, sau mecanismele de certificare și de etichetare, cum ar fi standardul ISO 14 001 sau recentul standard ISO 26 000, conceput ca un ansamblu de orientări aplicabile oricărui tip de organizație, ajută întreprinderile să evalueze impactul economic, social și de mediu al activităților lor, integrând noțiunea de dezvoltare durabilă, dar nu sunt eficace decât în măsura în care sunt aplicate efectiv, iar aplicarea lor este verificată;

G.

întrucât RSI este definită în standardul ISO 26 000 ca fiind „responsabilitatea unei organizații pentru impactul deciziilor și activităților sale asupra societății și asupra mediului, materializată printr-un comportament transparent și etic care: contribuie la dezvoltarea durabilă, inclusiv la sănătatea și bunăstarea societății, ține seama de așteptările părților interesate, respectă dispozițiile legale în vigoare și este compatibilă cu normele internaționale și este integrată în ansamblul organizației și inclusă în toate relațiile sale”, iar această definiție a fost acceptată de o mare parte a societății civile și a mișcării sindicale internaționale;

H.

întrucât Comisia a prezentat în comunicarea sa din 2006 obiectivul de a face din Uniunea Europeană „un pol al excelenței în materie de responsabilitate socială a întreprinderilor”, RSI fiind prezentată ca „un aspect al modelului social european” și constituind „un mijloc de apărare a solidarității, coeziunii și egalității de șanse în contextul unei concurențe mondiale sporite”;

I.

întrucât Comisia a prezentat Parlamentului European, Consiliului, CESE și Comitetului Regiunilor un raport referitor la exercițiul de monitorizare a pieței comerțului și distribuției, intitulat „Către o piață internă a comerțului și distribuției mai eficace și mai echitabilă până în 2020” (COM(2010)0355), iar în anexa la raport se menționează că consumatorul nu dispune deseori decât de puține informații cu privire la performanța comerciantului în ceea ce privește responsabilitatea socială și, prin urmare, nu este în măsură să facă o alegere în cunoștință de cauză privind modul de cumpărare;

J.

întrucât, în conformitate cu tratatele, politica comercială comună trebuie să fie organizată în conformitate cu obiectivele Uniunii Europene, inclusiv cu obiectivele sale sociale, de mediu și de ajutor pentru dezvoltare;

K.

întrucât Uniunea Europeană condiționează deja acordarea anumitor preferințe comerciale de ratificarea de către partenerii săi a principalelor convenții ale OIM și întrucât s-a angajat, încă din 2006, să promoveze respectarea muncii decente prin intermediul tuturor politicilor sale externe, inclusiv al politicii comerciale comune;

L.

întrucât acordurile sale bilaterale de liber schimb conțin acum un capitol consacrat dezvoltării durabile ce include obiective de mediu și sociale și respectarea normelor în acest domeniu;

M.

întrucât nerespectarea principiilor RSI constituie o formă de dumping social și de mediu în detrimentul, în special, al întreprinderilor și al lucrătorilor din Europa, care, la rândul lor, trebuie să respecte standarde de muncă, de mediu și fiscale mai stricte;

N.

întrucât ar fi normal ca întreprinderile europene care își relocalizează unitățile de producție în țările cu salarii reduse și obligații de mediu mai puțin stricte să poată fi trase la răspundere, în fața instanțelor competente, pentru eventualele daune de mediu și sociale sau alte efecte externe negative resimțite de comunitățile locale provocate de filialele lor în aceste țări;

O.

întrucât între o întreprindere-mamă și filialele sale, pe de o parte, și între o întreprindere și furnizorii săi, pe de altă parte, pot exista o multitudine de legături; întrucât este necesar să se definească noțiunile de „sferă de influență” și „diligență necesară” pe plan internațional;

P.

întrucât întreprinderile nu sunt supuse direct dreptului internațional, iar acordurile internaționale, în special cele care privesc drepturile omului, dreptul muncii și protecția mediului, impun obligații statelor semnatare, însă nu impun în mod direct obligații întreprinderilor care își au sediul în statele respective; întrucât, în schimb, statele în cauză trebuie să se asigure că întreprinderile care își au sediul pe teritoriul lor își respectă obligațiile juridice și depun diligența necesară și să prevadă sancțiuni adecvate în caz contrar;

Q.

întrucât drepturile fundamentale la o cale eficace de atac și accesul la o instanță imparțială și independentă sunt afirmate la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și la articolul 8 din Declarația universală a drepturilor omului;

R.

întrucât Convenția de la Bruxelles și Regulamentul (CE) nr. 44/2001 reafirmă principiul cooperării judiciare; întrucât Comisiei îi revine sarcina să dea curs progreselor din Cartea verde, care propune posibile linii de acțiune vizând extrateritorialitatea, în special în ceea ce privește o extindere a domeniului de aplicare al regulamentului la litigiile care implică apărători ai unor țări terțe;

S.

întrucât, deși capitolul 13 din Acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Coreea de Sud și articolul 270 alineatul (3) din Acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Columbia și Peru conțin o mențiune referitoare la responsabilitatea socială a întreprinderilor, acest lucru nu ține seama până în prezent și în măsură completă de importanța pe care RSI o are pentru obiectivul european de protecție a mediului și a drepturilor sociale și umane; întrucât chiar încălcarea repetată de către întreprinderi a drepturilor omului, a normelor de muncă și a dispozițiilor referitoare la mediu nu are în practică consecințe asupra continuării acestor acorduri, în pofida unor obiective contrare;

T.

întrucât acordurile privind RSI de până acum s-au dovedit insuficiente, în special în sectorul minier;

U.

având în vedere legislația comunitară existentă referitoare la microîntreprinderi și la întreprinderile mici și mijlocii, în special Recomandarea 2003/361/CE din 6 mai 2003 și „Small Business Act” pentru Europa, adoptat în iunie 2008;

V.

întrucât responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI) este un concept conform căruia întreprinderile includ în mod voluntar problemele sociale și de mediu în strategia lor de afaceri în vederea asigurării bunăstării globale a părților interesate prin implicarea activă în politica publică, ceea ce constituie un aspect important al schimbărilor sociale animate de valori;

W.

întrucât RSI reprezintă o componentă esențială a modelului social european, consolidat prin intrarea în vigoare a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și, mai ales, a clauzei sociale orizontale prevăzute de acesta, și întrucât nevoia de promovare a RSI a fost recunoscută în Comunicarea Comisiei Europene privind strategia UE 2020 drept un element fundamental în vederea asigurării încrederii pe termen lung a angajaților și a consumatorilor;

X.

întrucât RSI exercită o influență semnificativă asupra protecției drepturilor omului în țările în curs de dezvoltare;

Y.

întrucât RSI nu trebuie să înlocuiască statul sau să îl scutească de datoria de a furniza servicii publice de bază;

Z.

întrucât RSI poate juca un rol esențial în îmbunătățirea standardelor de viață în cadrul comunităților dezavantajate;

AA.

întrucât sindicatele joacă un rol important în RSI, dat fiind faptul că lucrătorii cunosc bine realitatea din cadrul întreprinderilor în care lucrează;

AB.

întrucât RSI trebuie examinată în paralel și în interacțiune cu reformele privind guvernanța corporativă;

AC.

având în vedere rolul IMM-urilor pe piața unică europeană și rezultatele proiectelor finanțate de Comisie în vederea promovării adoptării, în special de către IMM-uri, a practicilor cu privire la RSI;

AD.

întrucât responsabilitatea socială a întreprinderilor, pe de o parte, și clauzele sociale și de mediu din acordurile comerciale, pe de altă parte, vizează aceleași obiective privind o economie care să respecte nevoile umane și mediul și o globalizare mai corectă, mai echilibrată din punct de vedere social, mai umană și care să servească efectiv dezvoltarea durabilă;

AE.

întrucât, până în prezent, între normele din domeniul comerțului și responsabilitatea socială a întreprinderilor a existat, în cel mai bun caz, o legătură foarte slabă, dar ar fi mult de câștigat dacă s-ar reuși combinarea normelor din domeniul comerțului cu obiectivele RSI,

1.

constată că provocările globale au fost intensificate de criza financiară și de consecințele sociale ale acesteia și au generat discuții în toată lumea cu privire la necesitatea unei noi abordări în privința reglementărilor și a aspectelor de guvernanță în economia mondială, inclusiv în comerțul internațional; este de părere că noile norme, mai eficiente și mai bine aplicate, ar trebui să contribuie la dezvoltarea unor politici mai durabile, care să țină seama într-adevăr de problemele sociale și de mediu;

2.

constată, de asemenea, că globalizarea a intensificat presiunea concurențială între țări pentru a atrage investitorii străini și concurența dintre întreprinderi, care uneori a determinat abuzuri grave în materie de drepturile omului, drepturi ale lucrătorilor și daune aduse mediului, pentru a atrage activități comerciale și investiții;

3.

reamintește că principiile care definesc RSI și care sunt deplin recunoscute la nivel internațional, atât în cadrul OCDE, al OIM, cât și al Națiunilor Unite, vizează comportamentul responsabil așteptat din partea întreprinderilor și presupune, în primul rând, respectarea legislației în vigoare, în special în materie de ocupare a forței de muncă, relații sociale, drepturile omului, mediu, protecția consumatorilor și transparența în ceea ce-i privește, luptă împotriva corupției și fiscalitate;

4.

reamintește că promovarea responsabilității sociale a întreprinderilor este un obiectiv susținut de Uniunea Europeană, iar Comisia Europeană consideră că Uniunea trebuie să se asigure că politicile externe pe care le pune în aplicare contribuie efectiv la dezvoltarea durabilă și la dezvoltarea socială în aceste țări și că practicile întreprinderilor europene, indiferent de locul în care investesc și își desfășoară activitatea, respectă valorile europene și normele convenite la nivel internațional;

5.

reamintește că obiectivele politicii comerciale comune ar trebui să fie pe deplin coordonate cu obiectivele globale ale Uniunii Europene și că, în conformitate cu articolul 207 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, politica comercială comună a Uniunii Europene se desfășoară „în cadrul principiilor și al obiectivelor acțiunii externe a Uniunii”, iar, în temeiul articolului 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, ea trebuie să contribuie, printre altele, la „dezvoltarea durabilă a planetei, solidaritatea și respectul reciproc între popoare, comerțul liber și echitabil, eliminarea sărăciei și protecția drepturilor omului și, în special, a drepturilor copilului, precum și la respectarea strictă și dezvoltarea dreptului internațional, inclusiv respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite”;

6.

consideră că Comisia ar trebui să analizeze posibilitatea de a elabora o definiție armonizată a relațiilor dintre o întreprindere desemnată ca „întreprindere-mamă” și orice întreprindere care are o relație de dependență față de aceasta, indiferent dacă este vorba despre o filială, furnizori sau subcontractanți, pentru a facilita apoi determinarea răspunderii juridice a fiecăreia;

7.

consideră, având în vedere rolul major jucat de întreprinderile mari, filialele și lanțurile lor de aprovizionare în comerțul internațional, că responsabilitatea socială și de mediu a întreprinderilor trebuie să devină o dimensiune a acordurilor comerciale ale Uniunii Europene;

8.

consideră că clauzele sociale ale acordurilor comerciale ar trebui să fie completate de RSI, care vizează comportamentul întreprinderilor, în timp ce RSI va fi susținută de forța acordurilor comerciale, în special a cadrului de supraveghere pe care îl stabilesc pentru punerea în aplicare a principiilor care le reglementează;

9.

solicită ca principiile și obligațiile în materie de RSI să fie luate în considerare și integrate în viitoarea comunicare a Comisiei privind „Noua politică comercială pentru Europa în contextul strategiei Europa 2020”, în comunicarea pe care o pregătește cu privire la RSI pentru 2011 și în cadrul aplicării politicii sale comerciale;

10.

consideră că RSI este un instrument eficace pentru ameliorarea competitivității, a competențelor și a oportunităților de formare, precum și a siguranței la locul de muncă și a mediului de lucru, pentru protejarea drepturilor lucrătorilor și a drepturilor comunităților locale și indigene, pentru promovarea unei politici durabile de mediu și pentru încurajarea schimbului de bune practici la nivel local, național, european și mondial, deși nu poate înlocui, desigur, nici dreptul muncii și nici convențiile colective generale sau sectoriale;

11.

solicită ca întreprinderile să fie îndemnate să adopte RSI în vederea protejării integrității și a siguranței fizice, binelui psihic și mental, drepturilor muncii și drepturilor omului atât ale lucrătorilor lor, cât și ale altor lucrători, prin influența pe care o exercită asupra cercului lor mai larg de colaboratori; subliniază necesitatea susținerii și încurajării difuzării unor astfel de practici în cadrul IMM-urilor, limitând costurile și sarcinile birocratice;

12.

subliniază că RSI ar trebui să abordeze noi sectoare, cum ar fi organizarea muncii, egalitatea de șanse, incluziunea socială, măsurile antidiscriminatorii și dezvoltarea educației și a formării de-a lungul vieții; subliniază că RSI ar trebui să acopere, de exemplu, calitatea muncii, egalitatea de remunerare și egalitatea în ceea ce privește perspectivele de carieră, precum și promovarea de proiecte inovatoare care să contribuie la trecerea la o economie durabilă;

13.

recomandă cu fermitate statelor membre și Uniunii să promoveze punerea în aplicare a bunelor practici în materie de RSI în cadrul tuturor întreprinderilor, indiferent de locul în care acestea își desfășoară activitatea, și să încurajeze difuzarea bunelor practici bazate pe inițiativele RSI, în special printr-o mai bună promovare a rezultatelor obținute de acestea;

14.

ia act de faptul că agenda RSI trebuie adaptată nevoilor specifice ale regiunilor și ale fiecărui stat pentru a contribui la îmbunătățirea dezvoltării economice și sociale durabile;

15.

consideră că credibilitatea inițiativelor voluntare în materie de RSI depinde de integrarea normelor și principiilor acceptate pe plan internațional, precum Global Reporting Initiative III, și de aplicarea unei monitorizări și a unei verificări transparente și independente de către părțile implicate;

16.

consideră că trebuie pus accentul pe implicarea activă a tuturor părților interesate din întreprinderi, pe formarea directorilor și pe dezvoltarea societății civile, în special în ceea ce privește sensibilizarea consumatorilor;

17.

consideră că trebuie cultivată și difuzată cultura RSI, prin acțiuni de formare și sensibilizare, atât în cadrul întreprinderilor, cât și în cadrul sectoarelor de învățământ (superior și universitar) axate pe studiul administrației;

18.

consideră că dialogul social și comitetele europene de întreprindere au jucat un rol constructiv în dezvoltarea celor mai bune practici în ceea ce privește RSI;

19.

are convingerea că ar trebui acordată o atenție mai mare RSI în cadrul liniilor directoare ale politicii europene de ocupare a forței de muncă;

20.

solicită ca principiile RSI să fie integrate în regulamentul SPG și SPG+ cu ocazia următoarei sale revizuiri; solicită Comisiei să se asigure că întreprinderile transnaționale, indiferent dacă își au sau nu sediul social în Uniunea Europeană, ale căror filiale sau lanțuri de aprovizionare se află în țările care participă la regimul SPG, și în special la SPG+, să respecte obligațiile lor legale, la nivel național și internațional, în materie de drepturile omului, de standarde de muncă și de reglementare în domeniul mediului; dorește ca Uniunea Europeană și statele participante și beneficiare ale SPG să fie obligate să se asigure că întreprinderile respectă aceste obligații; solicită ca respectarea acestor obligații să fie o cerință obligatorie în contextul SPG;

21.

consideră că un sistem SPG+ reînnoit ar trebui, în egală măsură, să interzică „acordurile de țară gazdă”, acorduri încheiate cu o lipsă totală a transparenței între anumite întreprinderi multinaționale și țările gazdă, beneficiare ale SPG+, pentru a scăpa de cerințele normative din aceste țări, și care sunt în mod evident împotriva RSI;

22.

solicită Comisiei să îmbunătățească modelul său de evaluare a impactului asupra dezvoltării durabile, pentru a reflecta în mod corect implicațiile economice, sociale, în materie de drepturile omului și de mediu, inclusiv obiectivele de reducere a schimbărilor climatice, ale negocierilor comerciale; solicită Comisiei să monitorizeze acordurile comerciale ale UE cu țările partenere, efectuând, înainte și după semnarea acordului comercial, studii de evaluare a impactului asupra dezvoltării durabile, ținând seama în special de sectoarele vulnerabile;

23.

subliniază că, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul trebuie să fie informat pe deplin asupra modului în care concluziile evaluărilor vizând impactul acordurilor asupra dezvoltării durabile sunt abordate în cadrul negocierilor înainte de încheierea acordurilor și ce capitole din acordurile respective au fost modificate pentru a evita eventualele efecte negative identificate de evaluările de impact asupra dezvoltării durabile;

24.

solicită Comisiei Europene să facă studii de impact privind efectele acordurilor comerciale asupra IMM-urilor europene (testul IMM), în special în materie de RSI, în conformitate cu Small Business Act;

25.

propune, la nivel mai general, ca acordurile comerciale viitoare negociate de Uniune să conțină un capitol privind dezvoltarea durabilă care să includă o clauză RSI, bazat, parțial, pe versiunea actualizată din 2010 a Orientărilor OCDE pentru întreprinderile multinaționale;

26.

propune ca această „clauză RSI” să conțină:

27.

consideră că clauza privind RSI ar trebui să fie însoțită de alte dispoziții; este de părere că:

28.

sugerează ca în acordurile bilaterale ale UE să se prevadă, în programele care au ca scop consolidarea justiției, cursuri de formare referitoare la drepturile omului și respectarea convențiilor internaționale privind dreptul muncii și mediul pentru judecătorii și tribunalele care se ocupă de cauze comerciale;

29.

propune crearea unei comisii parlamentare mixte de monitorizare pentru fiecare acord de liber schimb (ALS), care să constituie un loc de informare și de dialog între deputații în Parlamentul European și membrii parlamentelor din statele partenere; adaugă că aceste comisii de monitorizare ar putea să monitorizeze, de asemenea, punerea în aplicare a capitolului referitor la dezvoltarea durabilă și a clauzei RSI, să formuleze recomandări destinate comitetului mixt al ALS, în special în ceea ce privește studiile de impact, și în cazul unor nerespectări dovedite ale drepturilor omului, ale drepturilor lucrătorilor sau ale convențiilor din domeniul mediului;

30.

propune crearea unui forum regulat în cadrul căruia semnatarii inițiativei „Global Compact” a ONU să prezinte publicului programele lor referitoare la RSI, care să ofere consumatorilor posibilitatea de a compara programele și să creeze o cultură a standardelor ridicate și a controlului „inter pares”; consideră că, dacă s-ar asigura astfel transparența, întreprinderile ar fi încurajate să aplice în mod voluntar standarde mai înalte privind RSI, altfel fiind nevoite să suporte consecințele controlului mass-media și al publicului;

31.

solicită Comisiei să promoveze luarea în considerare a RSI în politicile comerciale multilaterale, în cadrul forumurilor internaționale care au susținut RSI, în special OCDE și OIM, precum și în cadrul OMC în perspectiva post-Doha;

32.

solicită explorarea, în cadrul acestor forumuri, a elaborării unei convenții internaționale care să stabilească responsabilitățile „țărilor-gazdă” (23) și a „țărilor de origine” (24) și care să contribuie la lupta împotriva încălcării drepturilor omului de către întreprinderile multinaționale, precum și punerea în aplicare a principiului extrateritorialității;

33.

solicită Comisiei să sprijine dezvoltarea unor relații noi între agențiile multilaterale responsabile cu standardele de muncă și de mediu și OMC, pentru a asigura o coerență mai mare la scară internațională între politicile comerciale și obiectivele de dezvoltare durabilă;

34.

sprijină din nou crearea, în cadrul OMC, a unui comitet pentru comerț și muncă decentă, după modelul comitetului pentru comerț și mediu, unde să poată fi dezbătute în mod special chestiunile privind standardele de muncă, îndeosebi cele referitoare la munca copiilor, și RSI în legătură cu comerțul internațional; propune din nou adaptarea procedurii de soluționare a litigiilor pentru a permite, în cazurile care implică posibile încălcări ale acordurilor internaționale în domeniul mediului sau al muncii, ca grupurile speciale („panels”) sau organul de apel să țină cont de avizul organizațiilor internaționale competente și ca acest aviz să fie făcut public;

35.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Președintelui Consiliului European, Consiliului, Comisiei, precum și Comitetului Economic și Social European, parlamentelor statelor membre, Conferinței parlamentare privind OMC și Conferinței internaționale a muncii.