6.4.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 107/7

---

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Consolidarea coordonării politicilor economice pentru stabilitate, creștere și locuri de muncă – Instrumente pentru o mai bună guvernanță economică în UE

COM(2010) 367 final

2011/C 107/02

Raportor: dl Stefano PALMIERI

La 30 iunie 2010, în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Consolidarea coordonării politicilor economice pentru stabilitate, creștere și locuri de muncă – Instrumente pentru o mai bună guvernanță economică în UE

COM(2010) 367 final.

Secțiunea pentru uniunea economică și monetară și coeziune economică și socială, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 7 februarie 2011.

În cea de-a 469-a sesiune plenară, care a avut loc la 16 și 17 februarie 2011 (ședința din 17 februarie 2011), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 240 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 14 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1   CESE întâmpină cu satisfacție faptul că Comisia Europeană a înțeles necesitatea unei mai bune integrări a coordonării politicilor economice europene, înscriind printre prioritățile de pe agenda sa exigența consolidării guvernanței economice a Uniunii.

1.2   CESE recunoaște că, într-adevăr, actuala criză economică a pus la grea încercare capacitatea economică, socială și chiar politică a Uniunii Europene (UE) în general și a Uniunii Economice și Monetare (UEM) în particular, relevând o slabă capacitate de coordonare a statelor membre (SM). Aceasta s-a manifestat atât în intervențiile urgente de limitare a consecințelor financiare și reale ale crizei, cât și în acțiunile de reproiectare a arhitecturii globale – și în special a zonei euro –, pentru a evita riscul de a ne regăsi într-un viitor apropiat în aceeași situație. De asemenea, este clar că datoria publică ridicată a anumitor state membre – generată, cel puțin în parte, de amplele operațiuni de salvare a băncilor – blochează investițiile publice și reprezintă o piedică în ceea ce privește sustenabilitatea cheltuielilor sociale.

1.3   CESE recomandă să se realizeze consolidarea guvernanței economice europene, acordându-se o atenție la fel de mare cerințelor de stabilitate și de creștere menită să creeze noi locuri de muncă.

1.4   CESE își propune să contribuie la găsirea unui amplu consens, necesar consolidării eficiente a guvernanței economice, evidențiind, pe de o parte, unele limite și riscuri inerente abordării Comisiei și, pe de altă parte, potențialul important al acesteia.

1.5   În primul rând, trebuie depășită faza actuală de stagnare prin care trece UE, rezultat al neajunsurilor constituției europene și al extinderii la 27 de state membre cu istorii și viziuni politice foarte diferite, ceea ce crează dificultăți în identificarea obiectivelor comune pe plan economic, social și ecologic, obiective ce trebuie să servească drept fundament guvernanței economice.

1.6   În același timp, regulile pentru viitor trebuie să se bazeze pe o analiză unanim acceptată a trecutului, în special cu privire la limitările de care au suferit instrumentele de coordonare existente, care au condus la o punere în aplicare ineficientă a Pactului de stabilitate și de creștere (PSC) și la insuficienta îndeplinire a obiectivelor stabilite la Lisabona.

1.7   În al doilea rând, referitor la termene, s-a hotărât lansarea semestrului european – de la 1 ianuarie 2011 – fără a se fi stabilit normele și conținuturile de aplicat și, mai mult decât atât, fără a se fi ajuns la o sincronizare efectivă a propunerilor diverselor organisme instituționale interesate.

1.8   Participarea limitată a instituțiilor reprezentative ale cetățenilor europeni (Parlamentul și Comitetele), atât la dezbaterea cât și la implementarea noii guvernanțe, riscă să inducă în rândul opiniei publice percepția că, în contextul reducerii intervenției politice discreționare și al unei mai frecvente aplicări automate a normelor, consolidarea acestora din urmă nu este altceva decât un „deficit de legitimitate” al opțiunilor Uniunii, în paralel cu pierderea încrederii în UE, ilustrată de datele Eurobarometrului.

1.9   CESE consideră că este absolut necesar ca afirmarea legitimității democratice a coordonării politicilor economice europene să treacă prin Parlamentul European. În acest context, CESE speră că Parlamentul European va putea să-și asume un rol esențial în procesul inițiat prin semestrul european, atât în faza de control, cât și în cea de evaluare a intervențiilor corective prevăzute de comunicarea Comisiei Europene.

1.10   Numai menținând corespondența dintre obiectivele de creștere și dezvoltare economică și socială ale Strategiei Europa 2020 – pentru care sunt necesare niveluri de investiții probabil incompatibile cu restricțiile bugetare – și cerințele stabilității monetare și financiare cuprinse în PSC, va fi posibil să se faciliteze acceptarea restricțiilor bugetare de către opinia publică.

1.11   În acest scop, este necesară și adoptarea unui set corespunzător de indicatori complementari PIB-ului, în măsură să includă realizările sociale și de mediu, dar și pierderile în aceste domenii, reflectând așadar preocupările reale ale cetățenilor, prin implementarea efectivă a celor cinci acțiuni prevăzute pentru a identifica și alți indicatori de dezvoltare decât PIB-ul (Beyond GDP – „Dincolo de PIB”). Aceasta presupune utilizarea indicatorilor de mediu și a celor sociali, obținerea, aproape în timp real, de informații și de date precise privind distribuția și discrepanțele, elaborarea unui tablou de bord european privind dezvoltarea durabilă și extinderea sistemului conturilor naționale la aspectele sociale și de mediu.

1.12   În virtutea rolului său de organism consultativ, CESE ar putea contribui la mai buna funcționare a semestrului european, printr-o sesiune anuală specială dedicată discuțiilor cu privire la recomandări și la modul în care se poate ajunge la un consens asupra reformelor, la nivel național, ținând cont de impactul social al măsurilor adoptate. O atare dezbatere ar putea avea loc în toamnă, după ce recomandările pentru statele membre vor fi fost adoptate în mod oficial, pe baza concluziilor sale urmând să se poarte discuții cu diferitele consilii economice și sociale naționale, cu parlamentele naționale și cu Parlamentul European.

1.13   În special concentrarea atenției asupra negocierilor dintre partenerii sociali, mai ales în cadrul zonei euro, unde statele membre nu mai dispun de instrumentul devalorizării, face ca relațiile dintre sindicate și asociațiile patronale să devină parte integrantă din strategia elaborată de Comisie. O soluție ar putea fi utilizarea mai intensă și funcțională a dialogului macroeconomic (macroeconomic dialogue – MED), care să ducă la o evaluare edificatoare, împărtășită de guverne și de partenerii sociali, a situației economice de la nivelul UE și a acțiunilor care trebuie întreprinse, în strânsă legătură cu procesele de dialog social de la nivel național.

1.14   Instituirea unei coordonări efective a politicilor economice europene reclamă în mod necesar un acord asupra cadrului macroeconomic de referință și a celui estimativ. În acest scop, CESE recomandă să fie asigurate condiții, astfel încât Eurostat să dispună de baze de date corespunzătoare pentru ca Comisia Europeană să poată formula propuneri estimative corecte și să se instituie un sprijin activ între celelalte organisme interesate: Banca Centrală Europeană, Consiliului European, Parlamentul European și parlamentele naționale.

1.15   CESE recomandă ca, măcar pentru țările din zona euro, coordonarea politicilor economice europene să fie primul pas către o politică economică comună propriu-zisă și către coordonarea politicilor bugetare.

1.16   Dacă, pe lângă politica fiscală și monetară, se ajunge în cadrul unei coordonări mai strânse a politicilor economice la o intensificare a coordonării politicii salariale în zona euro, trebuie să se țină seama de autonomia privind negocierile colective ale salariilor – în acest context, pragurile stabilite de guvern pentru contractele colective, și cu atât mai mult reducerile salariale ordonate de guvern sunt inacceptabile și trebuie respinse.

2.   Consolidarea guvernanței economice europene în comunicarea Comisiei Europene  (1)

2.1   Comunicarea Comisiei se înscrie în linia ideilor formulate în Comunicarea „Consolidarea coordonării politicilor economice” (2) și a orientărilor adoptate de Consiliul European EUCO 13/10, care dau curs rezultatelor obținute până în prezent de Grupul operativ privind guvernanța economică (Task Force VAN ROMPUY).

2.2   Documentul elaborat de Comisie se întemeiază pe recunoașterea implicită a faptului că efectele crizei economice și financiare au generat o serie de presiuni asupra capacității economice și financiare a UE în general și a UEM în special, evidențiind astfel o slabă capacitate de coordonare a politicilor economice europene.

2.3   În acest context, comunicarea își propune să stabilească un cadru de măsuri care să asigure o mai bună coordonare a politicilor economice europene între cele 27 de state membre ale UE și, mai ales, între cele 16 state membre ale UEM, pentru care sunt prevăzute norme specifice. Construcția preconizată tinde către fuzionarea Pactului de stabilitate și de creștere cu Strategia Europa 2020 (SE 2020).

2.4   În contextul procesului de consolidare a guvernanței economice europene, Comisia își propune, în esență, îndeplinirea a trei obiective.

2.4.1   Primul obiectiv constă în consolidarea coordonării și a supravegherii politicilor economice și vizează:

—	reducerea dezechilibrelor naționale, printr-o supraveghere macroeconomică mai riguroasă, pe baza unor mecanisme de alertă și sancționare;

—	cadre bugetare naționale mai omogene, prin adoptarea unor cerințe minime uniforme între SM și prin trecerea de la o planificare bugetară anuală la una multianuală;

—	un PSC mai eficient, prin punerea accentului pe dinamica datoriei și a deficitelor.

2.4.2   Al doilea obiectiv constă în instituirea unui sistem de măsuri de prevenire și corectare, precum și de sancțiuni care să fie aplicate în cazul în care se constată încălcări din partea SM ale UE.

2.4.3   Al treilea obiectiv – și ultimul – constă în instituirea unui semestru european de coordonare anticipată a politicilor economice aplicabile inclusiv reformelor structurale și măsurilor de sprijinire a creșterii economice prevăzute în SE 2020.

2.5   Aceste obiective se regăsesc în legislația secundară a Comisiei, în pachetul prezentat la 29 septembrie 2010, privind adoptarea a șase comunicări (3) care se referă detaliat la modalitățile concrete de îndeplinire. Ele vor face obiectul a două avize specifice ale CESE, dintre care unul privind reforma PSC iar celălalt privind dezechilibrele macroeconomice. Astfel, prezentul aviz se limitează la considerații cu caracter general privind sistemul de guvernanță propus de Comisie, în ansamblul său, fără a aborda chestiunile de fond ale pachetului legislativ, de care se vor ocupa în mod expres cele două avize sus-menționate.

3.   Observații generale

3.1   Trebuie întâmpinată favorabil decizia Comisiei, de lansare a unui proces de consolidare reală a coordonării politicilor economice europene. Într-adevăr, este vorba despre o necesitate semnalată de la o vreme de multe organisme instituționale europene (printre care și Parlamentul European) și neeuropene. În special importanța unei mai bune integrări a guvernanței Uniunii a fost invocată de mai multe ori de CESE, în avize care au tratat această problemă în trecut (4).

3.2   Criza financiară și economică a pus la grea încercare capacitatea productivă, socială și politică a UE în general și a UEM în special (5).

3.3   Contextul social și economic pare a fi marcat de instabilitate și nesiguranță, necesitând, prin urmare, o organizare eficientă și o bună funcționare a instituțiilor. Este din ce în ce mai evident că, fără cooperarea factorilor responsabili cu politicile economice de la nivel național, statele membre nu pot fi orientate toate în aceeași direcție în confruntarea cu provocările generate de globalizarea financiară și a producției și de mutațiile tehnologice profunde, aflate în desfășurare.

3.4   În absența coordonării politicilor economice, criza a avut deja o serie de consecințe de natură economică și socială deosebit de grave pentru UE, în special în ceea ce privește oportunitățile de creștere economică și de ocupare a forței de muncă. Acestea au fost identificate clar în proiectul de raport privind criza financiară, economică și socială, prezentat Parlamentului European de dna Pervinche BERÈS, raportor (6).

3.4.1   După o creștere dificilă în 2008 (+0,5 %), produsul intern brut (PIB) al UE a scăzut brusc în 2009 (-4,2 %) și ar trebui să crească din nou, încetul cu încetul, în 2010 și 2011 (previziunile sunt de +1 % și, respectiv, +1,7 %). Prăbușirea aceasta este deosebit de gravă în cele trei țări baltice (la sfârșitul lui 2011, Letonia va fi pierdut 22 % din PIB-ul său pe 2007) și în Irlanda, iar în mai mică măsură, în Italia, Grecia și Finlanda. În același timp, exporturile SM – atât către alte SM, cât și în afara UE – au scăzut cu 12 % în perioada 2007-2009, maximele depășind 15 % în Finlanda, Malta, Bulgaria, Suedia, Estonia și Regatul Unit (7).

3.4.2   În consecință, obiectivele stabilite prin Strategia de la Lisabona (SL) pentru piața forței de muncă devin mai greu de îndeplinit pentru majoritatea statelor membre: în UE, rata de ocupare a scăzut de la 65,4 % în 2007 la 64,6 % în 2009, cu scăderi de peste cinci puncte procentuale în Estonia, Irlanda, Spania și Letonia; în aceeași perioadă, rata șomajului a crescut în UE de la 7,1 % la 8,9 %, depășind pragul de 10 % în Spania (unde a atins 18 %), Slovacia, Irlanda și în cele trei țări baltice.

3.5   Într-un asemenea context, deosebit de dificil, care reclamă soluții drastice, pe măsură, sunt oarecum surprinzătoare abordarea și termenele stabilite de Comisie în procesul de consolidare a guvernanței economice europene. Este vorba despre factori care, pe lângă faptul că împiedică ajungerea la un acord – cât mai larg împărtășit – asupra procesului lansat în instituțiile comunitare și în rândul opiniei publice, ar putea oculta chiar obiectul coordonării propuse.

3.6   În primul rând, acțiunea UE menită să consolideze coordonarea politicilor economice nu poate face abstracție de definirea – împărtășită în mod real de către statele membre – a ce se înțelege practic prin „guvernanță economică”, precum și de o evaluare atentă a motivelor care au condus – în cursul ultimului deceniu – fie la o punere în aplicare lipsită de eficiență a PSC, fie la o insuficientă îndeplinire a obiectivelor stabilite la Lisabona.

3.6.1   Pe de o parte, termenul „guvernanță” evocă imaginea unei arhitecturi instituționale descentralizate, în care nu acționează un singur centru de putere, ca în statele naționale, ci o multitudine de subiecți de tip guvernamental și neguvernamental ce cooperează pentru atingerea unor obiective comune. Dar UE se află încă într-un impas, din cauza neajunsurilor constituției europene și a extinderii la 27 de state membre, fiecare cu istoria și viziunea sa politică, cu mult diferită de ale celorlalte. De aici și necesitatea ca instituțiile UE și SM să subscrie efectiv la noile obiective economice, sociale și ecologice, care însă întârzie să se materializeze după efortul depus în anii '80 și '90 în vederea creării pieței unice și a adoptării monedei euro.

3.6.2   Pe de altă parte, stabilirea de reguli pentru viitor nu pare să se întemeieze pe o analiză unanim acceptată a trecutului. Într-adevăr, nu este lipsit de importanță să se stabilească dacă deficiențele PSC provin din greșeli comise inițial în proiectarea obligațiilor din cadrul UEM în situații de criză gravă sau din opțiuni politice inoportune pe parcursul punerii lui în aplicare, ori, în sfârșit, din viziuni diferite asupra obiectivelor și strategiilor aferente ce trebuie avute în vedere (inflație scăzută, creștere economică și a ocupării forței de muncă, rolul monedei euro ca valută de rezervă etc.) (8). Și în cazul versiunilor precedente ale PSC existau în Uniune, de peste un deceniu, reguli de conduită destinate SM, fără ca ele să fi împiedicat totuși apariția frecventă și repetată a situațiilor critice.

3.6.3   Totodată, neîndeplinirea majorității obiectivelor cantitative stabilite în SL – chiar făcând abstracție de criza economică – suscită puternice îndoieli cu privire la alegerea indicatorilor și la capacitatea acestora de a reflecta eficient procesul de creștere a competitivității și dinamismului.

3.7   În al doilea rând, referitor la termene, s-a hotărât lansarea semestrului european – de la 1 ianuarie 2011 – fără a se fi stabilit normele și conținuturile de aplicat și, mai mult decât atât, fără a se fi ajuns la o sincronizare efectivă a propunerilor diverselor organisme instituționale interesate: Comisia Europeană, Parlamentul European, Grupul operativ privind guvernanța economică (prezidat de VAN ROMPUY), Banca Centrală Europeană (BCE), CESE, Comitetul Regiunilor. Procesul de dezbatere ar trebui să se încheie cu aprobarea de către Parlament, cel mai devreme până în vara lui 2011.

3.8   Într-o situație extrem de critică, precum cea din primăvara lui 2010, este evident că preocuparea Comisiei a fost mai degrabă de a ieși repede din criză – pentru a răspunde așteptărilor piețelor financiare globale și ale opiniei publice – decât de a demonstra eficiența pe termen mediu și lung a reacției sale, nu doar în plan financiar, ci și în cel al producției, în plan social și politic.

3.9   În opinia Comisiei, ieșirea din criză reclamă reguli mai stricte și sancțiuni mai clare, însoțite de diminuarea intervenției politice discreționare și de o mai mare frecvență de aplicare automată a normelor. Însă, dat fiind faptul că situațiile de criză gravă sunt provocate aproape întotdeauna de evenimente neobișnuite și imprevizibile, care scapă atât capacităților predictive ale specialiștilor, cât și capacităților de reacție ale normelor prestabilite, niciun ansamblu de reguli nu le poate face față în mod eficient. Utopia unei „guvernări prin norme”, care să scutească mediul politic de responsabilitatea alegerii, este greu de atins și chiar periculoasă, în măsura în care insuflă un sentiment de siguranță iluzorie, dând impresia că ne aflăm la adăpost de orice sursă de incertitudine (9). În plus, o abordare de acest fel comportă două tipuri de riscuri, care trebuie evaluate cu atenție.

3.9.1   În primul rând, există riscul subestimării avantajelor abordării comunitare, cu implicarea instituțiilor care îi reprezintă pe cetățenii europeni în cea mai mare măsură, prin contrast cu logica interguvernamentală, cu decizii luate în primul rând de Consiliu și cu un rol limitat pentru Parlament și Comitete. Singura excepție o reprezintă implicarea, în cadrul semestrului european, a Parlamentului European, căruia Comisia îi va prezenta în luna ianuarie analiza anuală a creșterii, pentru a lansa dezbaterea asupra orientărilor în materie de coordonare.

3.9.1.1   Prevalența logicii interguvernamentale poate să ducă la aceeași subestimare a deficitului de cetățenie europeană, deja înregistrat în cazul SL. Este vorba despre o amenințare pentru capacitatea economică, socială și politică a UE, în aceeași măsură cu cea a crizei mondiale, care ar putea să reînvie iluzia revigorării suveranității naționale prin renunțarea la euro (și chiar la Uniunea însăși), în sensul relansării improbabile a unei dezvoltări naționale eliberate de constrângeri și de tehnocrația europeană. Nu este întâmplător faptul că un atent observator al Uniunii Europene – Charles KUPCHAN (10) – a avertizat, într-un articol publicat la 29 august 2010 în Washington Post, că există riscul „renaționalizării” proiectului european: „Europa trece printr-o perioadă de renaționalizare a vieții politice, cu țări care încearcă să-și recâștige suveranitatea pe care și-au sacrificat-o odinioară de bunăvoie, în căutarea unui ideal comun” (11).

3.9.1.2   Cetățenii europeni par a manifesta această pierdere de încredere, nu atât în raport cu instituțiile Uniunii ca atare, cât în ceea ce privește utilitatea apartenenței la UE. Într-adevăr, sondajele Eurobarometru (12) revelă faptul că – din primăvara lui 2007 până în cea a lui 2010 – proporția europenilor care consideră pozitivă apartenența țării lor la UE a scăzut de la 57 % la 49 %, crescând în schimb proporția celor care o consideră negativă (în prezent 18 %) și a nehotărâților (29 %). În paralel, a scăzut de la 59 % la 53 % procentul cetățenilor care consideră că țara lor a beneficiat în ansamblu de condiția de membru al Uniunii, în timp ce procentul celor care neagă existența unor astfel de beneficii a crescut la 35 %.

3.9.2   Cea de-a doua problemă este riscul de a adopta o abordare tradițională pentru rezolvarea problemelor, bazată pe primatul rigorii financiare în raport cu temele creșterii, echității sociale și degradării mediului, chiar dacă în prezent argumentele novatoare (13) sunt răspândite și convingătoare.

3.9.2.1   Relațiile dintre cheltuielile publice, performanțele economice și obiectivele sociale sunt mai complexe decât ar vrea să lase de înțeles ipoteza simplificatoare a echilibrului dintre echitate și eficiență. Sistemele de protecție socială și de reglementare ecologică bine gândite duc la sporirea eficienței și a competitivității, ajungând să fie considerate un factor de producție care contribuie la stabilitatea și la dinamismul economic al economiilor postindustriale.

3.9.2.2   Afirmația este cu atât mai valabilă în etapa de criză pe care o traversează economiile europene. În Planul său european de redresare economică (14), Comisia a recunoscut atât necesitatea diminuării „costurilor umane ale încetinirii creșterii economice și ale impactului acesteia asupra persoanelor celor mai vulnerabile”, cât și faptul că criza ar trebui să fie văzută ca o ocazie de accelerare a „trecerii la o economie cu emisii scăzute de carbon”, prin punerea în aplicare a unei strategii „care va încuraja noile tehnologii, va crea noi locuri de muncă ecologice și va deschide noi posibilități pe piețele mondiale în creștere rapidă”.

3.9.2.3   În plus, trebuie amintit că criza nu a luat naștere în sectorul public, ci în cel privat, din cauza dezechilibrelor dintre expansiunea globală a ofertei de bunuri și servicii și încetinirea creșterii puterii de cumpărare a consumatorilor (15). În mare măsură, deteriorarea bugetelor SM în raport cu PIB-ul a fost doar o consecință a intervențiilor de urgență, urmare a scăderii numitorului (venitul național) și a creșterii numărătorului (cheltuielile publice pentru salvarea sistemului financiar și de producție, ca și pentru introducerea unor stabilizatori automați, care aveau rolul de a limita efectele potențial dramatice ale crizei) (16). După cum scrie, pe bună dreptate, FITOUSSI: „Problemele bugetare ale Europei sunt generate nu atât de acțiunile discreționare ale guvernelor, cât de consecințele pe care sărăcirea societăților le are în mod automat asupra finanțelor publice.” (17).

4.   Observații specifice

4.1   Sensul insuficient de clar al sintagmei „guvernanță economică” și imprecizia obiectivelor fundamentale ale acesteia, ca și percepția neclară a limitelor PSC și ale SL fac necesară identificarea de către SM și de instituțiile UE a unei strategii comune. Această strategie nu trebuie să se limiteze la enunțarea unor reguli și proceduri formale, ci să intre în detaliile politicilor concrete – cu atât mai mult într-un context sensibil, ca urmare a crizei economice – menite să îmbunătățească calitatea vieții cetățenilor europeni, să crească rata de ocupare a forței de muncă (inclusiv în cazul grupurilor dezavantajate, precum persoanele cu dizabilități și minoritățile etnice), și să consolideze capacitățile competitive ale sistemului european de producție (inclusiv ale întreprinderilor mici și mijlocii și ale economiei sociale).

4.2   În acest sens, nu ne putem limita la respectarea normelor contabile – indispensabile, de bună seamă – pentru a controla echilibrul venituri-cheltuieli. Sunt necesare acțiuni pe termen mediu și lung pentru consolidarea încrederii cetățenilor și pentru a răspunde așteptărilor acestora cu privire la UE, acțiuni care să facă posibilă concilierea dintre rigoarea bugetară necesară și capacitatea de a concepe și pune în aplicare proiecte de dezvoltare economică și socială, care este tot atât de importantă. Prin urmare, este necesară, la nivel european, o mai bună conștientizare a unei Uniuni Europene văzute ca entitate politică a cărei ambiție este de a coordona diversele politici naționale pentru atingerea unui țel realmente împărtășit, precum și ca subiect activ pe scena mondială.

4.3   O Europă mai conștientă implică un rol mai incisiv, precum și o mai mare capacitate de înțelegere a mutațiilor în curs din partea instituțiilor care îi reprezintă pe cetățeni și pe partenerii sociali – Parlamentul și Comitetele –, în care procesul de coordonare prevăzut de Comisie poate găsi o puternică legitimitate democratică și un amplu consens, necesar unei implementări eficiente.

4.4   Pentru moment însă, Parlamentul pare să joace un rol modest în cadrul semestrului european, limitat la faza inițială de dezbatere și de primă orientare a procesului de coordonare, deși rolul său ar putea fi mai important și mai eficient dacă și-ar coordona activitățile cu cele ale parlamentelor naționale, care trebuie să discute și să aprobe bugetele diferitelor SM. Parlamentul poate juca un rol esențial în ceea ce privește definirea tipului de guvernanță economică pe care trebuie să îl adopte Uniunea și garantarea legitimității democratice a procedurilor de prevenție și corectare, inclusiv a sancțiunilor pecuniare aplicate SM.

4.5   În acest context – și ținând seama de rolul său de organism consultativ al instituțiilor europene – CESE poate contribui la consolidarea guvernanței economice europene printr-o sesiune anuală specială dedicată discuțiilor cu privire la recomandări și la modul în care se va ajunge la un consens asupra reformelor la nivel național, ținând cont de impactul social al măsurilor adoptate. Valoarea adăugată a CESE constă chiar în reprezentarea, în cadrul său, a organizațiilor care determină, la nivel național, consensul social asupra politicilor economice; astfel, CESE ar putea să aibă o contribuție semnificativă la implicarea și responsabilizarea nu doar a liderilor politici, ci și, mai ales, a cetățenilor statelor membre.

4.5.1   O atare dezbatere ar putea avea loc în toamnă, după ce recomandările pentru statele membre vor fi fost adoptate, urmând ca pe baza concluziilor sale să se poarte discuții cu consiliile economice și sociale naționale respective, cu parlamentele naționale și cu Parlamentul European, devenind astfel posibile atât evaluarea strategiilor adoptate, cât și diseminarea și asumarea lor la nivel național.

4.6   O pondere sporită a Parlamentului și Comitetelor ar reduce riscul subestimării obiectivului de creștere și dezvoltare economică și socială în raport cu nevoia de stabilitate monetară și financiară, fiind astfel posibilă menținerea coerenței reciproce între PSC și SE 2020. Într-adevăr, cu toate că stabilitatea economică – în special în timpuri de criză – este fundamentul creșterii și menținerii nivelului de trai al cetățenilor europeni, obținerea unei stabilități sporite nu trebuie să impieteze asupra veniturilor și drepturilor cetățenilor. Continuarea în comun a reformei guvernanței economice și a realizării SE 2020 ar înlesni așadar acceptarea restricțiilor bugetare de către opinia publică.

4.6.1   În stadiul actual, cu toate că atenția Comisiei pare a se concentra asupra situării celor două strategii pe picior de egalitate, se nasc serioase îndoieli cu privire la intenția reală de a se trece la o fuzionare efectivă a acestora, strategiile rămânând de fapt distincte. Rezultă mai degrabă un efect de reducere a dimensiunii sociale în favoarea factorilor de productivitate și flexibilitate a muncii, deoarece se consideră că aceștia pot spori competitivitatea întreprinderilor europene.

4.6.2   Se pornește de la premisa majoră că supravegherea macroeconomică – alături de supravegherea tematică a reformelor structurale cerute de Comisie – creează un context favorabil pentru a se garanta, totuși, o creștere economică durabilă, favorabilă atât SE 2020, cât și PSC. Însă experiența celor peste 10 ani de existență a monedei unice (timp în care zona euro s-a aflat în imposibilitate de a utiliza instrumentul devalorizării) nu lasă să se întrevadă, în cadrul UE și al UEM, o dispariție rapidă a discrepanțelor în materie de competitivitate.

4.7   Urmărind o competitivitate sporită sub aspectul calității, SE 2020 pare să se îndrepte în direcția cea bună, preconizând intervenții în domeniul cunoașterii, inovării și durabilității mediului. Cu toate acestea, se naște o contradicție între obiectivele SE 2020 și consolidarea PSC, mai ales în contextul economic și social european al ieșirii lente din criză.

4.7.1   Îndeplinirea obiectivelor ambițioase ale SE 2020 – o creștere inteligentă (bazată pe cunoaștere și inovare), durabilă (mai eficientă, ecologică și competitivă) și incluzivă (coeziune socială și teritorială prin ocuparea forței de muncă, cu acordarea unei atenții speciale lucrătorilor dezavantajați) – reclamă într-adevăr finanțarea unor investiții corespunzătoare. În același timp însă, astfel de intervenții, care necesită cheltuieli publice mai mari, directe sau prin măsuri (inclusiv fiscale) de stimulare a actorilor privați, s-ar putea dovedi incompatibile cu constrângerile bugetare pe care Comisia intenționează să le înăsprească, în vederea respectării PSC și a îmbunătățirii guvernanței economice.

4.7.2   În plus, tot în ceea ce privește PIB-ul, este adevărat, de bună seamă, că soliditatea conturilor publice și a monedei euro constituie un fundament necesar pentru construirea unor politici de dezvoltare de largă respirație, dar normele contabile, prin ele însele, nu garantează evoluția pozitivă a finanțelor SM pe termen lung. Într-adevăr, conform principiului neutralității bugetare enunțat de STIGLITZ, SEN și FITOUSSI (18), valoarea agregatelor contabile la nivel național nu trebuie să varieze în funcție de diferențele instituționale, economice, sociale și politice dintre diverse țări, trebuind comparate situații pe cât posibil omogene. Cu alte cuvinte, pentru a verifica durabilitatea pe termen lung a conturilor publice, nu este suficientă supravegherea deficitului și a datoriei de la an la an, ci trebuie să se țină cont și de perspectivele viitoare ale piețelor private, în primul rând cele financiare, imobiliare și de asigurări sociale, care, în situații de criză și de urgență, pot avea o influență relevantă asupra solidității finanțelor publice ale SM, de pildă prin salvarea instituțiilor financiare și a întreprinderilor mari.

4.7.3   De asemenea, concentrarea asupra dezechilibrelor de competitivitate presupune o monitorizare constantă a dinamicii costurilor unitare ale muncii care, la rândul său, impune acordarea unei atenții sporite negocierilor dintre partenerii sociali, în special în cadrul zonei euro, unde SM nu mai dispun de instrumentul devalorizării. Relațiile dintre sindicate și asociațiile patronale ar trebui așadar să facă parte integrantă din strategia elaborată de Comisie; acest aspect, deși important, lipsește din comunicarea Comisiei.

4.7.3.1   O soluție ar putea fi utilizarea mai intensă și funcțională a dialogului macroeconomic, care să ducă la o evaluare acceptată atât de guverne, cât și de partenerii sociali, a situației economice de la nivelul UE și a acțiunilor care trebuie întreprinse, în strânsă legătură cu procesele de dialog social de la nivel național. S-ar produce astfel un salt calitativ care ar permite acestui dialog să joace rolul de instrument ce permite implicarea efectivă a partenerilor sociali, alături de Banca Centrală Europeană, de Comisie și de Consiliu, pentru a asigura conformitatea dintre dinamicile comunitare și cele naționale (19).

4.8   Instituirea unei coordonări efective a politicilor economice europene reclamă acordul unanim al celor 27 de state membre asupra cadrului macroeconomic de referință și a cadrului macroeconomic estimativ, deoarece pe acestea se va întemeia elaborarea politicilor economice și fiscale identificate de SM și comunicate în cursul semestrului european. În acest context specific, un rol de o importanță capitală revine analizelor Eurostat, propunerilor estimative ale Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene, ca element de sprijin, și reacțiilor Consiliului European și ale Parlamentului European.

4.9   Din cauza strânsei interacțiuni a obiectivelor economice, sociale și de mediu, este necesar să se utilizeze indicatori mai compleți, nu doar creșterea PIB-ului. Merită amintit că, în comunicarea Comisiei intitulată semnificativ „Dincolo de PIB – Măsurarea progreselor într-o lume în schimbare” (20), se pledează de fapt pentru noi indicatori „care să încorporeze în mod concis realizările pe plan social și al mediului (de exemplu îmbunătățiri în domeniul coeziunii sociale, al accesibilității produselor și a serviciilor de bază, al educației, al sănătății publice și al calității aerului), precum și pierderile în aceste domenii (de exemplu, adâncirea sărăciei, creșterea criminalității, epuizarea resurselor naturale)” și care, prin urmare, „răspund preocupărilor cetățenilor”.

4.10   Pentru a fi eficientă și a-și atinge obiectivele, consolidarea guvernanței necesită implementarea efectivă a celor cinci acțiuni prevăzute pentru a identifica și alți indicatori de dezvoltare decât PIB-ul: (i) utilizarea indicatorilor de mediu și a celor sociali; (ii) obținerea informațiilor aproape în timp real, pentru susținerea procesului decizional; (iii) accesul la date mai precise privind distribuția și discrepanțele; (iv) elaborarea unui tablou de bord european privind dezvoltarea durabilă; (v) extinderea conturilor naționale la aspectele de mediu și sociale.

4.11   Procesul de consolidare a guvernanței economice europene, aflat în curs de desfășurare, este un proces care, ca și altele petrecute în istoria UE, se va dovedi, cu siguranță, complex. Aceasta este, de altfel, o caracteristică implicită a Uniunii înseși. Este, desigur, adevărat – după cum a amintit un jurnalist italian – că „Europa suferă (în comparație cu Statele Unite) din pricina faptului că natura sa nu este prea bine definită: ea a fost, încă din faza de proiect, o călătorie în căutarea unei destinații (21)”. A sosit însă momentul ca această călătorie să aibă o destinație precisă și clară, la care să subscrie cetățenii europeni, parlamentele lor și organismele instituționale naționale și europene. Doar astfel va putea fi atins țelul pe care Uniunea Europeană îl urmărește încă din primele zile de la constituirea sa.

---

(1)  COM(2010) 367 final.

(2)  COM(2010) 250 final.

(3)  COM(2010) 522 – 527, pentru detalii accesați http://ec.europa.eu/economy_finance/articles/eu_economic_situation/2010-09-eu_economic_governance_proposals_en.htm

(4)  Avizele CESE pe următoarele teme: „Consecințele crizei datoriei publice asupra guvernanței UE”, JO C 51, 17.2.2011, p. 15; „Redresarea economică: situația actuală și inițiative practice”, JO C 48, 15.2.2011, p. 57; „Criza financiară și impactul său asupra economiei reale”, JO C 255, 22.9.2010, p. 10; „Politicile economice care contribuie la strategia industrială europeană”, JO C 10, 15.1.2008, p. 106; „Orientările generale de politică economică și guvernanță economică – Condițiile unei coerențe crescute în elaborarea politicilor economice în Europa”, JO C 324, 30.12.2006, p. 49; „Consolidarea guvernanței economice – reforma Pactului de stabilitate și creștere”, JO C 88, 11.4.2006, p. 68.

(5)  După cum a ținut să precizeze comisarul european responsabil cu afacerile economice și monetare, Olli REHN, în audierea de la Parlamentul European, din 5 iulie 2010, „criza a dezvăluit deficiențe sistemice majore ale actualei Uniuni Economice și Monetare. Mai precis, trebuie să consolidăm și să îmbunătățim coordonarea politicilor economice ale UE. De asemenea, avem nevoie de o punere în aplicare mai riguroasă a normelor UEM. Dacă nu sunt respectate, normele nici nu mai contează.” (REHN, O., Reinforcing economic confidence in Europe – Consolidarea încrederii economice în Europa, discurs ținut în fața Comisiei ECON a Parlamentului European, Strasbourg, 5 iulie 2010).

(6)  Parlamentul European, „Proiect de raport privind criza financiară, economică și socială: recomandări cu privire la măsurile și inițiativele care trebuie adoptate” (raport intermediar). Comisia specială privind criza financiară, economică și socială. Raportor: dna Pervenche BERÈS, 6 mai 2010.

(7)  Date preluate din baza de date Eurostat (septembrie 2010) și reproduse în tabelele 1 și 2 din anexă.

(8)  Chiar președintele Consiliului European, dl Herman VAN ROMPUY, a recunoscut la 20 septembrie 2010 acest „handicap instituțional”, afirmând: „trebuie să trăim cu dilema unei uniuni monetare care funcționează fără o uniune bugetară avansată. De la introducerea euro, instituțiile europene sunt responsabile de politica monetară, statele membre păstrând responsabilitatea politicilor lor bugetare și coordonându-și politicile economice. Acest lucru creează tensiuni. Și, de aici, deciziile uneori alambicate de care vă vorbeam … ! Putem deplânge un defect de concepție, «păcatul originar al monedei euro» în opinia unora. Eu l-aș numi mai degrabă «handicap structural». Însă la vremea aceea – cea a negocierilor asupra Tratatului de la Maastricht, între Germania și Franța, în special – trebuia făcută o alegere. Fără acest păcat originar, euro nici nu s-ar mai fi născut!”. VAN ROMPUY, H., „Nu renaționalizarea politicii europene, ci europenizarea politicii naționale”, discurs ținut la invitația asociației Notre Europe în Marele amfiteatru de la Universitatea de Științe Politice din Paris (http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/fr/ec/116622.pdf).

(9)  VEROLA N., L’Europa e la crisi: squilibri finanziari ed equilibri costituzionali (Europa și criza: dezechilibre financiare și echilibre constituționale), Paper for ASTRID, 2010, disponibil online la adresa http://www.astrid-online.it/Riforma-de/Studi-e-ri/VEROLA---L-Europa-e-la-crisi---squilibri-finanziari-ed-equilibri-costituzionali.pdf (doar în limba italiană).

(10)  Director de studii europene la Consiliul pentru Relații Externe și profesor la Universitatea din Georgetown.

(11)  KUPCHAN, C., As nationalism rises, will the European Union fall?, Washington Post, 29 august 2010. A se vedea și considerațiile cu privire la impozitare și reprezentare formulate de DE GRAUWE P., Why a tougher Stability and Growth Pact is a bad idea, VoxEU.org, disponibile online la adresa http://www.voxeu.com/index.php?q=node/5615.

(12)  Eurobarometru 73 – primele rezultate sunt reproduse în graficele 1 și 2 din anexă.

(13)  Referitor la durabilitatea mediului, cf. DALY H., Beyond Growth: The Economics of Sustainable Development, 1996. Referitor la bunăstarea socială și la echitate, cf. BEGG I., FERRERA M., HODSON D., MADSEN P., MATSAGANIS M., SACCHI S., SCHELKE W., The Cost of Non Social Policy: Literature Review, raport adresat Comisiei Europene, Bruxelles, 2003. Referitor la paradigma dezvoltării umane, cf. SEN A., Inequality Reexamined, 1992 și SEN A., Development as Freedom, 1999.

(14)  COM(2008) 800 final, „Un plan european de redresare economică”, p. 5.

(15)  OIM-FMI, The Challenges of Growth, Employment and Social Cohesion (Provocările creșterii, ocupării forței de muncă și coeziunii sociale), document de discuție pentru Conferința comună OIM-FMI, Oslo, 13 septembrie 2010, p. 67-73.

(16)  Datoria publică cumulată din zona euro a ajuns, de la 72 % în 1999, la 67 % în 2007 (graficul 3 din anexă), în aceeași perioadă crescând gradul de îndatorare a familiilor și a sectorului financiar (graficul 4 din anexă). Începând cu 2008, gradul de îndatorare al sectorului public a crescut (graficul 5 din anexă) odată cu acțiunile de salvare a sistemului bancar întreprinse de guverne și de susținere a activității economice într-o conjunctură de recesiune (reducerea PIB și a veniturilor fiscale).

(17)  FITOUSSI J.P., Crise et démocratie, le paradoxe européen, Le Monde, 16 octombrie 2010. A se vedea și DE GRAUWE P., What kind of governance for the eurozone?, CEPS Policy Brief, nr. 214, septembrie 2010.

(18)  STIGLITZ J.E., SEN A., FITOUSSI J.P., Report by the Commission on the Measurement of Economic Performance and Social Progress (Raportul comisiei privind măsurarea performanței economice și a progresului social), adresat președintelui Republicii Franceze, Paris, 2009 (pp. 22-23).

(19)  WATT A., Economic Governance in Europe: A Change of Course only after ramming the Ice, Social Europe Journal, 30 iulie 2010, disponibil online la adresa http://www.social-europe.eu/2010/07/economic-governance-in-europe-a-change-of-course-only-after-ramming-the-ice/.

(20)  COM(2009) 433 final, p. 3-4.

(21)  BASTASIN, C., Questo secolo può essere ancora europeo, Il Sole 24 ore, 2 septembrie 2010.

---

---