27.3.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 79/7

1.

semnalează că violenţa împotriva femeilor constituie o încălcare a libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale omului şi un obstacol în calea realizării egalităţii de şanse cu bărbaţii;

2.

reaminteşte că coeziunea economică şi socială, unul dintre principalii piloni ai Uniunii Europene, nu poate fi realizată dacă jumătate din populaţie, pentru simplul fapt că este constituită din femei, se confruntă cu obstacole în calea dezvoltării sale personale şi profesionale, ajungându-se chiar până la ameninţarea integrităţii fizice şi psihice;

3.

indică faptul că ne confruntăm aici cu o problemă cu caracter universal. Acest flagel social afectează toate culturile, din Orient până în Occident. Conferinţa mondială privind femeile care a avut loc la Beijing în septembrie 1995 a afirmat că violenţa împotriva femeilor este forma de criminalitate cea mai ascunsă şi cea mai răspândită din întreaga lume: „violenţa împotriva femeilor este o manifestare a raporturilor de forţă dintotdeauna inegale dintre femei şi bărbaţi, care au dus la dominaţia masculină, la discriminarea femeilor de către bărbaţi şi la împiedicarea dezvoltării depline a acestora (…). Violenţa împotriva femeilor îşi are originea în modele culturale care perpetuează statutul inferior atribuit femeilor în familie, la locul de muncă, în cadrul comunităţii şi al societăţii”;

4.

recunoaşte că integrarea progresivă, în ultimul secol, a femeilor în sectorul public a fost benefică pentru societate în ansamblul său, aceasta îmbogăţindu-se graţie contribuţiilor feminine în domeniul cultural, universitar, politic, ştiinţific, economic etc.;

5.

susţine acest efort în favoarea libertăţii şi a împlinirii femeilor şi condamnă ideologiile şi practicile care le pun în pericol şi le înfrânează. Violenţa împotriva femeilor aduce atingere principiilor fundamentale ale unei societăţi democratice;

6.

constată că violenţa împotriva femeilor se produce în toate păturile sociale, indiferent de nivelul de educaţie sau de originea culturală, în toate statele membre ale Uniunii Europene;

7.

atrage atenţia asupra acestei încălcări intolerabile a drepturilor şi libertăţilor femeilor şi ale minorilor care sunt victime ale acestei forme de violenţă;

8.

semnalează că atât acţiunea preventivă în vederea eradicării violenţei împotriva femeilor, cât şi combaterea violenţei şi propunerea de soluţii adecvate reprezintă obiective prioritare pentru a proteja integritatea fizică şi morală, pentru a garanta egalitatea dintre femei şi bărbaţi şi, de asemenea, pentru a realiza un nivel mai ridicat de dezvoltare economică şi socială la nivelul autorităţilor locale şi regionale;

9.

consideră necesară realizarea unei evaluări a realităţii sociale în ceea ce priveşte egalitatea de gen, care să constituie baza adoptării de măsuri eficiente în cadrul unei politici sociale adaptate necesităţilor cetăţenilor;

10.

afirmă că violenţa împotriva femeilor îşi are originea în structurile societăţii, care perpetuează inegalitatea dintre femei şi bărbaţi, şi că, pentru a eradica această problemă, trebuie să se acorde prioritate politicilor care urmăresc o reală egalitate de gen. Egalitatea de tratament înseamnă că femeile şi bărbaţii au aceleaşi posibilităţi de a-şi organiza viaţa şi mediul în care trăiesc şi presupune aceleaşi drepturi, şanse şi obligaţii în toate domeniile vieţii;

11.

observă că autorităţile locale şi regionale sunt cele mai apropiate de cetăţeni şi au capacitatea de a transpune valorile şi de a aplica politicile economice, educative şi sociale în viaţa de zi cu zi. De altfel, „Carta europeană pentru egalitatea dintre bărbaţi şi femei în viaţa la nivel local”, elaborată de Consiliul municipalităţilor şi regiunilor europene în cadrul celui de-al 5-lea Program de acţiune comunitară pentru egalitatea dintre bărbaţi şi femei, recunoaşte că nivelurile regional şi local sunt cel mai bine plasate pentru a consolida politicile în favoarea egalităţii de şanse dintre sexe;

12.

semnalează că, conform articolului 22, autorităţile locale care au semnat această cartă recunosc faptul că violenţa bazată pe diferenţa de gen reprezintă o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului şi se angajează să pună în aplicare politici şi acţiuni pentru a o combate;

13.

subliniază faptul că instituţiile europene recunosc că succesul diferitelor măsuri depinde de capacitatea instituţiilor Uniunii Europene de a profita de practicile pe care autorităţile locale şi regionale le pun deja în aplicare şi de resursele de care acestea dispun deja. Prin urmare, aceste autorităţi, fiind cele mai apropiate de cetăţeni, sunt cele mai adecvate pentru a transmite opiniile şi preocupările populaţiei, pentru a găsi soluţii eficiente şi pentru a sprijini şi întări politicile europene;

14.

consideră că autorităţile locale şi regionale au o mare responsabilitate în ceea ce priveşte aceste chestiuni, însă, în acelaşi timp, dispun de o vastă experienţă, bune practici şi programe destinate atât victimelor, cât şi autorilor infracţiunilor;

15.

subliniază intervenţia instituţiilor europene, recunoscând importanţa principiului subsidiarităţii şi a rolului pe care îl joacă autorităţile locale şi regionale în acest sens, şi promovând dezvoltarea şi coordonarea acţiunilor lor;

16.

atrage atenţia asupra faptului că există o preocupare tot mai mare de a sensibiliza publicul cu privire la faptul că violenţa împotriva femeilor reprezintă o încălcare a drepturilor omului, preocupare care s-a tradus prin declaraţii internaţionale şi legi naţionale;

17.

ia notă cu interes de progresele înregistrate de legislaţie în ceea ce priveşte lupta pentru eradicarea violenţei împotriva femeilor în diferitele state membre şi autorităţi locale şi regionale şi de importanţa promovării schimburilor de experienţă privitoare la legislaţie şi la punerea sa în aplicare. Subliniază importanţa acestei teme şi necesitatea de a se adopta măsuri legislative pentru eradicarea acestei forme de violenţă, prin intermediul prevenirii şi al acordării de asistenţă integrală victimelor;

18.

indică faptul că asigurarea egalităţii de şanse dintre sexe este unul dintre principiile fundamentale ale dreptului comunitar, aşa cum se precizează în Tratatul de la Amsterdam din 1997 (articolele 2 şi 3), în care se menţionează că Uniunea Europeană are ca misiune promovarea egalităţii de şanse dintre bărbaţi şi femei, ţinând seama de acest principiu în toate politicile şi în toate programele;

19.

recunoaşte faptul că definiţia violenţei împotriva femeilor variază, însă cea mai larg acceptată este aceea stabilită de Declaraţia privind eliminarea violenţei împotriva femeilor, adoptată prin Rezoluţia 48/104 din 20 decembrie 1993 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care, la articolul 1, defineşte violenţa împotriva femeilor ca „orice act de violenţă bazat pe apartenenţa la sexul feminin care provoacă sau poate provoca femeilor un prejudiciu sau suferinţe fizice, sexuale sau psihologice, inclusiv ameninţarea cu astfel de acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, fie că acestea au loc în viaţa publică sau în viaţa privată”. Acesta este conceptul la care se referă prezentul proiect de aviz;

20.

consideră că eradicarea violenţei bazate pe diferenţa de gen reprezintă unul dintre domeniile prioritare de acţiune ale Uniunii Europene în favoarea egalităţii de gen, aşa cum se menţionează în avizul adoptat la 6 decembrie 2006 de Comitetul Regiunilor cu privire la „Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Foaie de parcurs pentru egalitatea dintre femei şi bărbaţi 2006-2010”;

21.

observă că numeroase state au recunoscut importanţa acestei probleme sociale şi necesitatea de a găsi soluţii integrale. La 27 noiembrie 2006, Consiliul Europei a lansat Campania de combatere a violenţei împotriva femeilor; această iniţiativă are trei dimensiuni: interguvernamentală, parlamentară şi locală şi regională, reflectând importanţa implicării autorităţilor celor mai apropiate de cetăţeni;

22.

constată că informaţiile existente cu privire la violenţa împotriva femeilor nu redau o imagine exhaustivă a acestei probleme. Această realitate pune femeile într-o situaţie clară de inferioritate în ceea ce priveşte participarea lor deplină la societate;

23.

sprijină combaterea violenţei împotriva femeilor prin intermediul unor măsuri de prevenire, susţine necesitatea mobilizării unor servicii şi practici corespunzătoare de informare a migranţilor, în special a femeilor şi copiilor, cu privire la riscurile posibilelor oferte frauduloase de migrare şi ale exploatării, prin acţiuni de sensibilizare socială şi a unor măsuri vizând acordarea de asistenţă şi protecţie victimelor;

24.

consideră că violenţa împotriva femeilor trebuie luată în considerare din diverse perspective, şi în toate formele sale de manifestare, pentru a înţelege acest fenomen în întreaga sa complexitate:

25.

sprijină iniţiativele şi proiectele realizate de autorităţile locale şi regionale în ceea ce priveşte eradicarea violenţei împotriva femeilor şi încurajează schimbul de bune practici;

26.

recunoaşte că combaterea violenţei reprezintă o condiţie indispensabilă pentru crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în Uniunea Europeană, însă impactul acesteia şi măsurile necesare pentru eradicarea sa au o importanţă considerabilă în termeni economici şi sociali;

27.

consideră că traficul de persoane în scopuri sexuale şi toate celelalte forme de exploatare constituie o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Traficul de persoane reprezintă o serioasă violare a demnităţii umane a individului şi a dreptului acestuia de a decide singur cu privire la viaţa şi corpul său. Traficul de persoane în scopuri sexuale afectează în primul rând femeile tinere şi fetele şi constituie o formă modernă de sclavie, care subminează valorile europene comune şi drepturile fundamentale ale omului şi, prin urmare, reprezintă un obstacol serios în calea egalităţii sociale şi a egalităţii între sexe;

28.

atrage atenţia asupra costurilor economice directe şi indirecte pe care violenţa împotriva femeilor le implică pentru autorităţile locale şi regionale şi pentru statele membre. Diversele efecte ale acestei forme de violenţă asupra vieţii victimelor sunt vizibile în parcursul lor profesional, sănătatea lor fizică şi psihologică şi bunăstarea lor socială. De asemenea, afectează sănătatea şi bunăstarea altor membri ai familiei, care asistă la acte de violenţă împotriva femeilor, în special copiii, iar costurile legate de problemele de sănătate pe termen lung revin adesea autorităţilor locale şi regionale. La aceste costuri indirecte, care se traduc în pierderi de bunuri şi servicii şi au impact asupra bunăstării victimelor, ar trebui adăugate costurile directe legate de utilizarea de resurse specifice sau generale ca urmare a acestei situaţii. Cifrele obţinute justifică programele de prevenire, al căror cost este foarte scăzut în comparaţie cu costul social al violenţei;

29.

subliniază urmările violenţei pentru societate în ansamblul său, acestea trebuind abordate ca o problemă socială de cea mai mare importanţă, deoarece nu privesc doar persoanele individuale, familiile şi societatea, ci împiedică şi dezvoltarea economică a naţiunilor;

30.

îşi exprimă preocuparea în ceea ce priveşte datele prezentate de studiul elaborat de Carol Hagemann-White pentru Consiliul Europei în 2006 cu privire la măsurile adoptate de statele membre ale acestuia pentru a combate violenţa împotriva femeilor. Acest studiu semnalează că între 12 şi 15 % dintre femeile europene cu vârsta de peste 16 ani au suferit la un moment dat în viaţă o agresiune în cadrul unei relaţii de cuplu, câteodată chiar şi după încetarea acestei relaţii;

31.

sprijină iniţiativele Daphne, lansate în 1997 pentru a contribui la eradicarea violenţei împotriva femeilor pe teritoriul Uniunii Europene. Programul Daphne III, adoptat pentru perioada 2007−2013, urmăreşte atât dezvoltarea de programe de protecţie a copiilor, tinerilor şi femeilor împotriva tuturor formelor de violenţă, cât şi atingerea unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii şi a coeziunii sociale, dispunând de un buget de 116,85 milioane de euro. Mai mult, acest program promovează intervenţia unor reţele multidisciplinare, iar pe măsură ce diversele proiecte subvenţionate se dezvoltă, devin clare necesităţile organismelor responsabile pentru proiecte şi condiţiile pentru punerea în aplicare a acţiunilor de către acestea;

32.

invită autorităţile locale şi regionale din statele membre să urmeze recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care subliniază necesitatea de „a sprijini cercetarea în ceea ce priveşte cauzele, consecinţele şi costurile violenţei împotriva femeilor şi în ceea ce priveşte măsurile eficiente de prevenire” pentru ca datele obţinute să servească drept bază pentru acţiune şi prevenire şi să permită o cunoaştere mai aprofundată a eficienţei măsurilor puse în aplicare;

33.

reaminteşte necesitatea ca toate studiile realizate să pună la dispoziţie date clasificate în funcţie de sex, vârstă, condiţie socială şi de alţi indicatori în materie de egalitate între sexe, pentru a reda o imagine mai clară a situaţiei şi pentru ca diferitele strategii şi măsuri economice şi sociale să fie adaptate în vederea obţinerii unei societăţi mai egalitare, cu un nivel mai înalt de progres şi de bunăstare economică şi socială;

34.

solicită să se creeze un sistem şi mecanisme fiabile care permit colectarea datelor statistice omogene şi comparabile în ceea ce priveşte violenţa şi politicile în materie de egalitate între bărbaţi şi femei, în cadrul tuturor autorităţilor locale şi regionale, pentru a se sensibiliza populaţia cu privire la această problemă şi pentru a se propune măsuri eficiente privind luarea de decizii politice, economice şi de altă natură în legătură cu această problemă;

35.

solicită realizarea unui studiu la nivel european care să pună la dispoziţie date cu privire la preponderenţa violenţei împotriva femeilor în diferitele regiuni, pentru a cunoaşte amploarea acestei probleme şi pentru a putea inova în ceea ce priveşte propunerile de acţiune destinate eradicării sale. Studiile vor trebui elaborate în conformitate cu criterii uniforme în materie, care să delimiteze conceptele şi modurile de intervenţie;

36.

insistă asupra necesităţii de a se acorda o atenţie mai mare educaţiei, care reprezintă un factor principal al socializării copiilor, alături de familie. Este foarte important să se promoveze principiul egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi şi să se definească strategii de formare, prevenire şi sensibilizare în ceea ce priveşte violenţa împotriva femeilor la toate nivelurile şi în toate domeniile comunităţii educative;

37.

sugerează să se realizeze acţiuni de sensibilizare destinate tuturor cetăţenilor, pentru ca aceştia să nu mai considere violenţa bazată pe diferenţa de gen ca un subiect care ţine de domeniul privat şi să se implice în soluţionarea sa;

38.

invită să se ia măsuri împotriva comportamentelor agresive şi discriminatorii care aduc atingere demnităţii femeilor şi să se adreseze mesaje specifice diferitelor pături ale societăţii (tineri, femei victime ale violenţei bazate pe diferenţa de gen, bărbaţi agresori, minori, bărbaţi şi femei care nu sunt afectaţi direct de această problemă), pentru a se înlesni implicarea întregii populaţii. De asemenea, solicită să se garanteze aplicarea de sancţiuni agresorilor;

39.

insistă asupra necesităţii eliminării din societate a modului de percepţie a masculinităţii şi a feminităţii ca implicând o inegalitate în termeni de putere economică, socială sau politică, propagat prin intermediul publicităţii, al mass-mediei şi al materialelor educative, şi a propunerii unor noi forme de a percepe masculinitatea şi feminitatea, mai juste şi mai egalitare;

40.

confirmă că, în acele ţări în care a fost realizată formarea specializată a profesioniştilor din domeniile educativ, juridic, sanitar, psihologic, din cadrul serviciilor sociale şi a autorităţilor de aplicare a legii a înregistrat rezultate pozitive, permiţându-le acestora să anticipeze cazurile de violenţă bazată pe diferenţa de gen şi să le acorde o atenţie mai specifică;

41.

insistă asupra sporirii, în cadrul tuturor autorităţilor locale şi regionale, a măsurilor de securitate adecvate, cum ar fi de exemplu, mărirea personalului poliţienesc şi consolidarea resurselor tehnice care să garanteze integritatea fizică şi personală a femeilor care sunt victime ale violenţei;

42.

încurajează importanta activitate a ONG-urilor implicate la diferite niveluri în combaterea violenţei împotriva femeilor şi sprijină cooperarea activă cu aceste ONG-uri, inclusiv printr-o logistică corespunzătoare şi suport financiar;

43.

propune autorităţilor locale şi regionale adoptarea de măsuri care să garanteze accesul victimelor la servicii specializate, pentru a acorda o atenţie integrală atât femeilor, cât şi persoanelor dependente de acestea, asigurându-le acestora imediat, în măsura posibilităţilor, o locuinţă temporară. Mai mult, propune punerea în aplicare a unor programe specifice de intervenţie destinate minorilor, care trebuie şi ei consideraţi ca victime ale violenţei bazate pe diferenţa de gen, dat fiind că sunt deosebit de vulnerabili, având în vedere vârsta lor redusă şi relaţia de dependenţă faţă de părinţi;

44.

încurajează factorii de decizie de la nivel local şi regional să aibă în vedere, în cadrul activităţilor de planificare şi administrare, siguranţa femeilor şi mijloacele de prevenire a actelor de violenţă în spaţiul public, în special în ceea ce priveşte adoptarea unor măsuri necesare precum iluminatul public, organizarea transportului public şi a serviciilor de taxi, proiectarea locurilor de parcare, a locuinţelor şi clădirilor publice;

45.

solicită autorităţilor locale şi regionale să sprijine instituţiile competente să legifereze dintr-o perspectivă care să integreze principiul egalităţii de şanse dintre bărbaţi şi femei, abordând violenţa bazată pe diferenţa de gen în mod global şi integral, situând-o în cadrul discriminării şi al principiului egalităţii şi considerând violenţa împotriva femeilor drept o problemă structurală şi politică ce necesită un angajament ferm din partea tuturor puterilor publice şi a cetăţenilor;

46.

reaminteşte obligaţia autorităţilor locale şi regionale din statele membre de a garanta egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei în toate domeniile: economic, educativ, politic şi profesional, potrivit dispoziţiilor Directivei 2006/54/CE privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă şi ale Directivei 2004/113/CE de aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii. Doar acele autorităţi locale şi regionale care respectă cel mai bine egalitatea de şanse dintre femei şi bărbaţi vor putea înregistra niveluri mai înalte de justiţie şi de dezvoltare economică şi socială;

47.

insistă asupra necesităţii promovării schimbului de bune practici între autorităţile locale şi regionale în ceea ce priveşte campaniile de sensibilizare, măsurile de prevenire, formarea de profesionişti în domeniu şi măsurile privind asistenţa acordată victimelor;

48.

recomandă, în cazul în care acestea nu există deja, formarea de unităţi speciale în cadrul diferitelor autorităţi de aplicare a legii, sanitare, judiciare şi sociale care intervin în cazurile de violenţă împotriva femeilor, astfel încât acestea să poată oferi asistenţă specializată. În plus, ar trebui examinate posibilităţile de introducere a unor servicii de urgenţă precum liniile telefonice de ajutor gratuite şi care garantează anonimatul, precum şi de utilizare a noilor facilităţi în materie de TIC pentru asistenţă şi depunerea plângerilor, destinate victimelor violenţei şi/sau persoanelor care sunt confruntate sau ameninţate de acte de violenţă. Aceste servicii ar trebui să faciliteze accesul la examinare medicală şi tratament, precum şi la expertiză medico-legală, asistenţă psihologică şi socială posttraumatică şi asistenţă juridică;

49.

propune generalizarea unor programe specifice, însoţite de criterii de calitate, care vizează modificarea comportamentului bărbaţilor agresivi, şi înlesnirea schimbului de experienţă, în vederea optimizării resurselor;

50.

solicită instituţiilor europene şi autorităţilor locale şi regionale din statele membre să pună în aplicare programe specifice, cu criterii de calitate, care să ofere serviciile necesare de asistenţă şi monitorizare femeilor care sunt sau au fost victime ale violenţei bazate pe diferenţa de gen, precum şi persoanelor care depind de acestea;

51.

solicită autorităţilor locale şi regionale să utilizeze conceptul de violenţă împotriva femeilor menţionat în Rezoluţia 48/104 din 20 decembrie 1993 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite;

52.

recomandă punerea în aplicare a unor măsuri specifice privind acordarea de asistenţă femeilor care sunt deosebit de vulnerabile, cum ar fi femeile cu handicap, femeile imigrante, femeile care trăiesc în medii caracterizate printr-o insuficientă protecţie socială, cum ar fi mediul rural sau urban sărac, precum şi femeile cu nevoi speciale rezultate în urma unor probleme sociale multiple, de pildă femeile cu probleme de sănătate mintală sau femeile care suferă de toxicomanie;

53.

consideră că sunt necesare eforturi intense pentru combaterea traficului de persoane sau a altor forme de exploatare sexuală, a relaţiilor de muncă abuzive (munci casnice, prepararea hranei, îngrijirea copiilor, a vârstnicilor, a bolnavilor etc.) în cadrul căsătoriilor încheiate în scop comercial şi de trafic de organe, precum şi pentru practica mutilării genitale şi a căsătoriilor silite. Este, de asemenea, necesar să se dezvolte şi să se evalueze, la nivel naţional şi internaţional, modelele şi metodele existente de prevenire şi combatere a formelor de violenţă citate. Măsurile generale, cum ar fi campaniile de informare şi de sensibilizare, sunt de o importanţă crucială pentru soluţionarea problemei;

54.

recomandă adoptarea de măsuri în vederea sensibilizării publicului cu privire la mutilarea genitală a femeilor, a prevenirii acestei forme de violenţă şi a acordării atenţiei cuvenite acestei teme;

55.

propune generalizarea, în cadrul autorităţilor locale şi regionale, a programelor de inserţie socio-profesională a femeilor care sunt victime ale relelor tratamente sau sunt expuse la violenţă, favorizând angajarea acestor lucrătoare, desfăşurarea unei activităţi independente de către acestea şi promovarea lor profesională prin intermediul unor programe de formare şi de angajare, pentru a putea garanta independenţa şi autonomia economică a acestora;

56.

solicită autorităţilor locale şi regionale să creeze mecanisme de cooperare şi de coordonare interinstituţională, în diverse domenii, pentru a îmbunătăţi asistenţa, monitorizarea şi sprijinul integral acordat victimelor violenţei, precum şi pentru a facilita urmărirea penală a indivizilor acuzaţi de violenţă domestică împotriva femeilor;

57.

solicită tuturor instituţiilor implicate în soluţionarea problemelor legate de violenţa împotriva femeilor (poliţie, servicii medicale şi sociale) să elaboreze planuri de acţiune coordonată pe termen mediu şi lung, pentru a combate violenţa şi a asigura protecţia victimelor. Mass-media pot constitui o modalitate extrem de utilă de difuzare a informaţiei privind astfel de planuri de acţiune coordonată, putând contribui totodată la sensibilizarea opiniei publice cu privire la aceste aspecte;

58.

solicită mass-mediei de la toate nivelurile să colaboreze în ceea ce priveşte sensibilizarea publicului, pentru a întreprinde acţiuni preventive şi pentru a face tot posibilul în vederea eradicării violenţei bazate pe diferenţa de gen; de asemenea, solicită ca mass-media să promoveze mecanisme care să garanteze o diseminare adecvată a informaţiilor privind violenţa împotriva femeilor;

59.

recomandă înfiinţarea unui observator consacrat combaterii violenţei împotriva femeilor. Acest observator ar funcţiona în cadrul Institutului European pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi creat prin Regulamentul (CE) 1922/2006 şi ar avea ca scop promovarea şi coordonarea măsurilor adoptate în acest domeniu prin participarea activă în cadrul unor reţele;

60.

cu sprijinul tuturor instituţiilor europene, Comitetul Regiunilor doreşte să promoveze o politică comunitară bazată pe respectarea libertăţii şi participării depline a femeilor în societate, începând de la nivelul autorităţilor locale şi regionale. Aceste măsuri vor fi puse în aplicare prin intermediul unor proceduri eficiente care să aibă impact asupra prevenirii violenţei, la nivel educativ şi social, şi asupra îmbunătăţirii asistenţei acordate victimelor, prin intermediul formării diverşilor profesionişti în cadrul unei reţele de sprijin şi de protecţie socială care să le garanteze victimelor un grad mai ridicat de siguranţă personală.