18.3.2010

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 69/5

---

Iniţiativă a Regatului Belgiei, a Republicii Bulgaria, a Republicii Estonia, a Regatului Spaniei, a Republicii Franceze, a Republicii Italiene, a Republicii Ungare, a Republicii Polone, a Republicii Portugheze, a României, a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei în vederea adoptării unei Directive a Parlamentului European şi a Consiliului privind ordinul european de protecţie

(2010/C 69/02)

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi în special articolul 82 alineatul (1) litera (d),

având în vedere iniţiativa Regatului Belgiei, a Republicii Bulgaria, a Republicii Estonia, a Regatului Spaniei, a Republicii Franceze, a Republicii Italiene, a Republicii Ungare, a Republicii Polone, a Republicii Portugheze, a României, a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),

întrucât:

(1)	Uniunea Europeană şi-a stabilit obiectivul de a menţine şi dezvolta un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie.

(2)	Conform articolului 82 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), cooperarea judiciară în materie penală în Uniune se întemeiază pe principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti şi a deciziilor judiciare.

(3)

În conformitate cu Programul de la Stockholm, adoptat de Consiliul European în cadrul reuniunii sale din 10-11 decembrie 2009, recunoaşterea reciprocă ar putea să se extindă la toate tipurile de hotărâri şi decizii de natură judiciară, care ar putea fi, în funcţie de sistemul juridic, penale sau administrative. De asemenea, programul evidenţiază faptul că victimelor criminalităţii li se poate oferi o protecţie specială, care ar trebui să fie aplicată la nivel de Uniune.

(4)

Rezoluţia Parlamentului European din 2 februarie 2006 privind situaţia actuală a combaterii violenţei împotriva femeilor şi orice acţiune viitoare recomandă statelor membre să elaboreze o politică de „toleranţă-zero” în ceea ce priveşte toate formele de violenţă împotriva femeilor şi solicită statelor membre să ia măsurile corespunzătoare pentru a asigura o mai bună protecţie şi un sprijin mai bun pentru victimele efective sau potenţiale.

(5)

Într-un spaţiu comun de justiţie fără frontiere interne, este necesar să se asigure faptul că protecţia acordată unei persoane într-un stat membru este menţinută şi continuată în orice alt stat membru în care se mută sau s-a mutat persoana respectivă. Ar trebui, de asemenea, garantat faptul că exercitarea legitimă de către cetăţenii Uniunii a dreptului de liberă circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) şi cu articolul 21 din TFUE, nu duce la reducerea securităţii acestora.

(6)

Pentru a realiza aceste obiective, prezenta directivă ar trebui să stabilească normele prin care protecţia generată de o măsură de protecţie adoptată în conformitate cu legislaţia unui stat membru („stat membru emitent”) poate fi extinsă la alt stat membru în care se mută persoana protejată („stat membru de executare”), indiferent de tipul sau de durata obligaţiilor sau interdicţiilor cuprinse în măsura de protecţie în cauză.

(7)

Pentru a preveni săvârşirea unei noi infracţiuni împotriva victimei în statul de executare, statului respectiv ar trebui să i se asigure un temei juridic pentru recunoaşterea deciziei adoptate anterior în statul emitent în favoarea victimei, evitându-se totodată necesitatea ca victima să înceapă noi proceduri sau să furnizeze probe în statul de executare, ca şi când statul emitent nu ar fi adoptat decizia respectivă.

(8)

Prezenta directivă ar trebui pusă în aplicare şi executată astfel încât persoana protejată să beneficieze de aceeaşi protecţie sau de o protecţie echivalentă în statul de executare ca cea de care ar fi beneficiat dacă măsura de protecţie ar fi fost emisă ab initio în statul respectiv, evitându-se astfel orice discriminare.

(9)

Având în vedere faptul că prezenta directivă abordează situaţiile în care persoana protejată este cea care se mută în alt stat membru, executarea dispoziţiilor acesteia nu implică niciun transfer de competenţe către statul de executare în ceea ce priveşte pedepsele principale, pedepsele cu suspendare, pedepsele alternative, pedepsele cu amânarea executării sau pedepsele secundare sau măsurile de securitate impuse persoanei care reprezintă un pericol, dacă aceasta continuă să îşi aibă reşedinţa în statul care a emis măsura de protecţie.

(10)	După caz, ar trebui să fie posibilă utilizarea de mijloace electronice în vederea punerii în practică a măsurilor adoptate în aplicarea prezentei directive, în conformitate cu legislaţia şi procedurile naţionale.

(11)

Deoarece obiectivul prezentei directive, reprezentat de protecţia persoanelor aflate în pericol, nu poate fi atins în mod suficient de către statele membre care acţionează în mod unilateral, având în vedere natura transfrontalieră a situaţiilor implicate, şi ar putea, în schimb, având în vedere amploarea şi efectele potenţiale, să fie realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea ar putea adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum se menţionează la articolul 5 alineatul (3) din TUE. În conformitate cu principiul proporţionalităţii stabilit la articolul 5 alineatul (4) din TUE, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(12)

Prezenta directivă ar trebui să contribuie la protecţia persoanelor aflate în pericol, completând instrumentele existe deja în acest domeniu, precum Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti şi al deciziilor de probaţiune în vederea supravegherii măsurilor de probaţiune şi a sancţiunilor alternative (2) şi Decizia-cadru 2009/829/JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoaşterii reciproce în materia deciziilor privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă (3),

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Definiţii

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:

1)

„ordinul european de protecţie” înseamnă o decizie judiciară privind o măsură de protecţie emisă de un stat membru şi care are drept obiectiv facilitarea adoptării de către alt stat membru, după caz, a unei măsuri de protecţie în temeiul propriei sale legislaţii naţionale, în vederea garantării vieţii, a integrităţii fizice şi psihice, a libertăţii sau integrităţii sexuale a unei persoane.

2)

„măsură de protecţie” înseamnă o decizie adoptată de o autoritate competentă a unui stat membru prin care se impun unei persoane care reprezintă un pericol una sau mai multe obligaţii sau interdicţii, astfel cum se prevede la articolul 2 alineatul (2), cu condiţia ca nerespectarea acestor obligaţii sau interdicţii să constituie o infracţiune în temeiul legislaţiei statului membru în cauză sau să facă altfel obiectul unei pedepse privative de libertate în statul membru respectiv;

3)	„persoană protejată” înseamnă persoana ale cărei viaţă, integritate fizică şi psihică, libertate sau integritate sexuală fac obiectul protecţiei generate de o măsură de protecţie adoptată de statul emitent;

4)	„persoană care reprezintă un pericol” înseamnă o persoană căreia i-au fost impuse una sau mai multe din obligaţiile sau interdicţiile menţionate la articolul 2 alineatul (2);

5)	„stat emitent” înseamnă statul membru în care a fost adoptată iniţial o măsură de protecţie, care stă la baza emiterii unui ordin european de protecţie;

6)	„stat de executare” înseamnă statul membru căruia i s-a transmis un ordin european de protecţie, în vederea recunoaşterii sale;

7)

„stat de supraveghere” înseamnă statul membru căruia i-a fost transferată o hotărâre judecătorească, astfel cum este definită la articolul 2 din Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului, sau o decizie privind măsuri de supraveghere judiciară, astfel cum este definită la articolul 4 din Decizia-cadru 2009/829/JAI.

Articolul 2

Domeniul de aplicare a ordinului european de protecţie

(1)   Un ordin european de protecţie poate fi emis în orice moment, atunci când persoana protejată intenţionează să părăsească sau a părăsit deja statul emitent pentru un alt stat membru.

(2)   Ordinul european de protecţie se emite numai atunci când în statul emitent a fost deja adoptată o măsură de protecţie, care impune persoanei care reprezintă un pericol una sau mai multe dintre următoarele obligaţii sau interdicţii:

a)	obligaţia de a nu se deplasa în anumite localităţi, locuri sau zone definite în care îşi are reşedinţa persoana protejată sau pe care aceasta le vizitează;

b)	obligaţia de a rămâne într-un anumit loc, după caz, în anumite intervale de timp;

c)	obligaţia prin care se restricţionează părăsirea teritoriului statului emitent;

d)	obligaţia de a evita contactul cu persoana protejată; sau

e)	interdicţia de a se apropia de persoana protejată la o distanţă mai mică decât cea prevăzută.

Articolul 3

Obligaţia de a recunoaşte ordinul european de protecţie

(1)   Statele membre recunosc orice ordin european de protecţie în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive.

(2)   Prezenta directivă nu poate avea drept efect modificarea obligaţiei de respectare a drepturilor fundamentale şi a principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt consfinţite de articolul 6 din TUE.

Articolul 4

Desemnarea autorităţilor competente

(1)   Fiecare stat membru informează Secretariatul General al Consiliului cu privire la autoritatea sau autorităţile judiciare care, în temeiul legislaţiei sale naţionale, sunt competente să emită un ordin european de protecţie şi să recunoască un astfel de ordin, în conformitate cu prezenta directivă, atunci când respectivul stat membru acţionează în calitate de stat emitent sau de stat de executare.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), statele membre pot desemna alte autorităţi decât cele judiciare drept autorităţi competente pentru luarea deciziilor în temeiul prezentei directive, cu condiţia ca aceste autorităţi să aibă competenţa de a lua decizii de natură similară în conformitate cu procedurile şi normele de drept intern.

(3)   Secretariatul General al Consiliului pune informaţiile primite la dispoziţia tuturor statelor membre şi a Comisiei.

Articolul 5

Emiterea unui ordin european de protecţie

(1)   Pe baza unei măsuri de protecţie adoptate în statul emitent, o autoritate judiciară a statului respectiv sau altă autoritate competentă menţionată la articolul 4 alineatul (2) poate, numai la cererea persoanei protejate, să emită un ordin european de protecţie, după verificarea faptului că măsura de protecţie respectă toate cerinţele prevăzute la articolul 3 alineatul (1).

(2)   Persoana protejată sau reprezentantul său legal poate formula o cerere de emitere a unui ordin european de protecţie adresată fie autorităţii competente a statului emitent fie autorităţii competente a statului de executare.

Dacă o astfel de cerere este depusă în statul de executare, autoritatea competentă va transfera această cerere cât mai curând cu putinţă autorităţii competente din statul membru emitent, după caz, pentru a emite ordinul european de protecţie.

(3)   Autoritatea care adoptă o măsură de protecţie cuprinzând una sau mai multe din obligaţiile prevăzute la articolul 2 alineatul (2) informează persoana protejată cu privire la posibilitatea de a solicita un ordin european de protecţie în cazul în care intenţionează să se mute în alt stat membru. Autoritatea va recomanda persoanei protejate să depună cererea înainte de a părăsi teritoriul statului emitent.

Articolul 6

Forma şi conţinutul ordinului european de protecţie

Ordinul european de protecţie este conform cu modelul prevăzut în anexa I la prezenta directivă. În special, acesta cuprinde următoarele informaţii:

(a)	identitatea şi cetăţenia persoanei protejate precum şi identitatea şi cetăţenia reprezentantului legal al persoanei protejate dacă persoana protejată este minoră sau nu are capacitate juridică;

(b)	utilizarea oricăror instrumente tehnologice, dacă există, care au fost furnizate persoanei protejate în vederea executării imediate a măsurii de protecţie, după caz;

(c)	numele, adresa, numărul de telefon şi de fax şi adresa de e-mail a autorităţii competente din statul emitent;

(d)	identificarea măsurii de protecţie pe baza căreia se adoptă ordinul european de protecţie;

(e)	un rezumat al faptelor şi împrejurărilor care au dus la impunerea măsurii de protecţie în statul emitent;

(f)

obligaţiile sau interdicţiile impuse, prin măsura de protecţie care se află la baza ordinului european de protecţie, persoanei care reprezintă un pericol, durata acesteia şi menţiunea explicită că încălcarea acestora reprezintă o infracţiune în temeiul legislaţiei statului membru emitent sau poate fi pedepsită altfel printr-o pedeapsă privativă de libertate;

(g)	identitatea şi cetăţenia persoanei care reprezintă un pericol;

(h)	după caz, alte împrejurări care ar putea influenţa evaluarea pericolului la care este supusă persoana protejată;

(i)

menţionarea explicită, după caz, a faptului că o hotărâre judecătorească, astfel cum este definită la articolul 2 din Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului, sau o decizie privind măsuri de supraveghere judiciară, astfel cum este definită la articolul 4 din Decizia-cadru 2009/829/JAI a Consiliului a fost deja transferată altui stat membru şi identificarea autorităţii competente în ceea ce priveşte executarea unei astfel de hotărâri sau decizii.

Articolul 7

Procedura de transmitere

(1)   Atunci când autoritatea competentă din statul emitent transmite ordinul european de protecţie autorităţii competente din statul de executare, transmiterea se face prin intermediul unei înregistrări scrise, pentru a permite autorităţii competente din statul membru de executare să stabilească autenticitatea acesteia.

(2)   În cazul în care autoritatea competentă din statul de executare sau din statul emitent nu îi este cunoscută autorităţii competente din celălalt stat, această din urmă autoritate întreprinde toate cercetările necesare, inclusiv prin intermediul punctelor de contact din Reţeaua judiciară europeană înfiinţată prin Acţiunea comună 98/428/JAI a Consiliului din 29 iunie 1998 privind crearea unei reţele judiciare europene (4), membrului naţional Eurojust sau sistemului naţional de coordonare Eurojust din statul său, pentru a obţine informaţiile solicitate.

(3)   În cazul în care o autoritate din statul de executare primeşte un ordin european de protecţie şi nu are competenţa să-l recunoască, această autoritate transmite, ex officio, ordinul european de protecţie autorităţii competente.

Articolul 8

Măsuri în statul de executare

(1)   Autoritatea competentă a statului de executare:

(a)

la primirea unui ordin european de protecţie transmis în conformitate cu articolul 7, recunoaşte ordinul şi ia, după caz, toate măsurile care ar fi disponibile în temeiul legislaţiei sale naţionale în cazuri similare, pentru a asigura protecţia persoanei protejate, cu excepţia cazului în care decide să invoce unul din temeiurile de nerecunoaştere prevăzute la articolul 9;

(b)	informează persoana care reprezintă un pericol, după caz, cu privire la orice măsuri adoptate în statul de executare;

(c)	ia orice măsuri urgente şi provizorii necesare pentru a asigura protecţia continuă a persoanei protejate;

(d)

notifică de îndată autorităţii competente din statul emitent şi autorităţii competente din statul de supraveghere, dacă statul emitent este diferit de statul de supraveghere, orice încălcare a măsurii de protecţie care stă la baza ordinului european de protecţie, descrise în prezenta directivă. Pentru efectuarea notificării se utilizează formularul al cărui model este prevăzut în anexa II.

(2)   Autoritatea competentă din statul de executare informează autoritatea competentă din statul emitent şi persoana protejată cu privire la măsurile adoptate în conformitate cu prezentul articol.

Articolul 9

Temeiurile de nerecunoaştere a unui ordin european de protecţie

(1)   Refuzul de a recunoaşte un ordin european de protecţie este motivat.

(2)   Autoritatea competentă din statul de executare poate refuza recunoaşterea unui ordin european de protecţie în următoarele situaţii:

(a)	ordinul european de protecţie nu este complet sau nu a fost completat în termenul stabilit de către autoritatea competentă din statul de executare;

(b)	nu se respectă cerinţele prevăzute la articolul 2 alineatul (2);

(c)	protecţia are la bază executarea unei pedepse sau a unei măsuri care face obiectul amnistiei, în conformitate cu legislaţia statului de executare şi se referă la un act care intră în domeniul său de competenţă, în conformitate cu legislaţia respectivă;

(d)	persoanei care reprezintă un pericol îi este conferită imunitate în temeiul legislaţiei statului de executare, ceea ce face imposibilă adoptarea măsurilor de protecţie;

(3)   În cazurile prevăzute la alineatul (2) literele (a) şi (b), înainte să decidă asupra refuzului de a recunoaşte ordinul european de protecţie, autoritatea competentă din statul de executare comunică, prin mijloace adecvate, cu autoritatea competentă din statul emitent şi, dacă este cazul, îi solicită acesteia să furnizeze, fără întârziere, toate informaţiile suplimentare necesare.

Articolul 10

Decizii ulterioare în statul emitent

(1)   Autoritatea competentă din statul emitent are competenţa de a adopta toate deciziile ulterioare privind măsurile de protecţie care stau la baza unui ordin european de protecţie. Printre astfel de decizii ulterioare se numără, în special:

(a)	reînnoirea, revizuirea şi retragerea măsurilor de protecţie;

(b)	modificarea măsurii de protecţie;

(c)	emiterea unui mandat de arestare sau a oricărei alte decizii judiciare executorii având acelaşi efect;

(d)	iniţierea de noi proceduri penale împotriva persoanei care reprezintă un pericol.

(2)   Legislaţia statului emitent aplică deciziile luate în conformitate cu alineatul (1).

(3)   Atunci când o hotărâre judecătorească astfel cum este definită la articolul 2 din Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului sau o decizie privind măsuri de supraveghere judiciară, astfel cum este definită la articolul 4 din Decizia-cadru 2009/829/JAI a Consiliului a fost deja transferată altui stat membru, deciziile ulterioare se adoptă în conformitate cu dispoziţiile relevante din respectivele decizii-cadru.

Articolul 11

Temeiurile de revocare a recunoaşterii unui ordin european de protecţie

Autoritatea competentă a statului de executare poate revoca recunoaşterea unui ordin european de protecţie atunci când există dovezi că persoana protejată a părăsit definitiv teritoriul statului de executare.

Articolul 12

Termene

(1)   Ordinul european de protecţie este recunoscut fără întârziere.

(2)   Autoritatea competentă din statul de executare decide fără întârziere cu privire la adoptarea oricărei măsuri în temeiul legislaţiei sale naţionale, în urma recunoaşterii unui ordin european de protecţie, în conformitate cu articolul 8.

Articolul 13

Legislaţia aplicabilă

Deciziile adoptate de autoritatea competentă din statul membru de executare în temeiul prezentei directive sunt reglementate de legislaţia sa naţională.

Articolul 14

Obligaţiile autorităţilor implicate

(1)   Atunci când, în aplicarea articolului 10 alineatul (1) litera (b), autoritatea competentă din statul emitent a modificat măsura de protecţie care stă la baza ordinului european de protecţie, aceasta informează fără întârziere autoritatea competentă din statul membru de executare cu privire la o asemenea notificare. După caz, autoritatea competentă din statul de executare ia măsurile necesare pentru a pune în practică măsura de protecţie modificată, dacă respectivele măsuri ar fi disponibile în temeiul legislaţiei sale naţionale într-un caz similar, informând autoritatea competentă a statului emitent, persoana protejată şi, după caz, persoana care reprezintă un pericol, atunci când cea din urmă se află pe teritoriul statului de executare.

(2)   Autoritatea competentă din statul emitent informează fără întârziere autoritatea competentă din statul de executare şi persoana protejată cu privire la expirarea sau revocarea măsurii de protecţie care stă la baza ordinului european de protecţie care a fost emis în statul emitent şi, ulterior, cu privire la revocarea ordinului.

Articolul 15

Consultări între autorităţile competente

După caz, autorităţile competente din statul emitent şi din statul de executare se pot consulta pentru a facilita aplicarea eficientă şi în bune condiţii a prezentei directive.

Articolul 16

Regimul lingvistic

Ordinul european de protecţie trebuie tradus în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale statului de executare.

Orice stat membru poate să indice, la data adoptării prezentei directive sau la o dată ulterioară, printr-o declaraţie depusă la Secretariatul General al Consiliului, că va accepta o traducere într-o altă limbă sau în mai multe limbi oficiale ale instituţiilor Uniunii.

Articolul 17

Costuri

Costurile generate de aplicarea prezentei directive sunt suportate de către statul de executare, cu excepţia costurilor contractate exclusiv pe teritoriul statului emitent.

Articolul 18

Relaţia cu alte acorduri şi înţelegeri

(1)   Statele membre pot continua să aplice acordurile sau înţelegerile bilaterale sau multilaterale aflate în vigoare la data intrării în vigoare a prezentei directive, în măsura în care acestea permit extinderea sau lărgirea obiectivelor prezentei directive şi contribuie la simplificarea sau facilitarea procedurilor de adoptare a măsurilor de protecţie.

(2)   Statele membre pot încheia acorduri sau înţelegeri bilaterale sau multilaterale după intrarea în vigoare a prezentei directive, în măsura în care acestea permit extinderea sau lărgirea obiectivelor prezentei directive şi contribuie la simplificarea sau facilitarea procedurilor de adoptare a măsurilor de protecţie.

(3)   Până la … (5), statele membre informează Consiliul şi Comisia cu privire la acordurile sau înţelegerile existente menţionate la alineatul (1), pe care doresc să le aplice în continuare. De asemenea, statele membre informează Secretariatul General al Consiliului şi Comisia cu privire la orice nou acord sau înţelegere, astfel cum se menţionează la alineatul (2), în termen de trei luni de la data semnării unui astfel de acord.

Articolul 19

Punerea în aplicare

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma dispoziţiilor prezentei directive până la … (6).

(2)   Statele membre transmit Secretariatului General al Consiliului şi Comisiei textul dispoziţiilor care transpun în legislaţia lor naţională obligaţiile care decurg din prezenta directivă.

Articolul 20

Reexaminarea

(1)   Până la … (7), Comisia întocmeşte un raport pe baza informaţiilor primite din partea statelor membre, în conformitate cu articolul 19 alineatul (2).

(2)   În temeiul acestui raport, Consiliul evaluează:

(a)	măsura în care statele membre au luat măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive şi

(b)	aplicarea prezentei directive.

(3)   Raportul este însoţit, după caz, de propuneri legislative.

Articolul 21

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

---

(1)  Poziţia Parlamentului European din … (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din … (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(2)  JO L 337, 16.12.2008, p. 102.

(3)  JO L 294, 11.11.2009, p. 20.

(4)  JO L 191, 7.7.1998, p. 4.

(5)  A se introduce data: 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei directive.

(6)  A se introduce data: 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive.

(7)  A se introduce data: 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive.

---

---

---