Recurs introdus la 19 februarie 2009 de Società Italiana per il gas SpA (Italgas) împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (Camera a șasea extinsă) pronunțate la 28 noiembrie 2008 în cauzele conexate T-254/000, T-270/00 și T-277/00, Hotel Cipriani SpA și alții/Comisia

(Cauza C-76/09 P)

2009/C 113/43

Limba de procedură: italiana

Părțile

Recurentă: Società Italiana per il gas SpA (Italgas) (reprezentanți: M. Merola, M. Pappalardo, T. Ubaldi, avocați)

Celelalte părți în proces: Hotel Cipriani SpA, Republica Italiană, Coopservice — Servizi di fiducia Soc. coop. rl, Comitato „Venezia vuole vivere”, Comisia Comunităților Europene

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Curții:

Motivele și principalele argumente

Primul motiv se referă la o eroare de drept în aplicarea articolului 87 alineatul (1) CE și la o lipsă de motivare privind natura compensatorie a reducerilor în cauză în ceea ce privește proba denaturării concurenței și a afectării schimburilor comerciale. Astfel, Tribunalul a săvârșit o eroare întrucât, deși a recunoscut că o măsură nu constituie ajutor de stat dacă se limitează la compensarea unor dezavantaje economice obiective, a reținut că acest principiu nu se aplica în speță deoarece: (i) există o legătură directă între compensație și costurile suplimentare pentru întreprinderile stabilite în laguna Veneției și Chioggiei; (ii) costurile suplimentare pentru întreprinderile beneficiare trebuie calculate față de costurile medii ale întreprinderilor comunitare, iar nu față de cele ale întreprinderilor de pe continent. În plus, Tribunalul a omis să arate contradicția existentă în decizia în litigiu, în care Comisia, evaluând poziția întreprinderii responsabile de serviciul de aprovizionare cu apă, a reținut că acest caracter compensatoriu al unei măsuri poate fi recunoscut și în absența unei corespondențe precise între valoarea intervenției publice și costurile suplimentare suportate de întreprinderi și că acestea nu trebuie să fie calculate neapărat în raport cu costurile medii pentru întreprinderile comunitare.

Al doilea motiv se referă la o eroare de drept în aplicarea articolului 87 alineatul (1) CE și a jurisprudenței comunitare privitoare la sarcina probei, în măsura în care Comisia a calificat măsura în discuție ca ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1), precum și la o lipsă de motivare a hotărârii atacate. Astfel, Tribunalul a reținut în mod greșit că nu Comisiei, ci Republicii Italiene și terților interesați le revenea sarcina de a demonstra că premisele pentru aplicarea articolului 87 alineatul (1) CE nu erau îndeplinite în ceea ce privește anumite categorii de întreprinderi sau sectoare de activitate interesate de reduceri, concluzionând că decizia în litigiu nu a încălcat articolul 87 alineatul (1) CE și nici principiul egalității de tratament și nu ar fi afectată de contradicții interne sau de lipsă de motivare. În plus, Tribunalul a omis să răspundă la critica formulată de recurentă în acțiunea sa, cu privire la încălcarea articolului 87 alineatul (1) CE în legătură cu principiul nediscriminării și cu vădita contradictorialitate a motivației în ceea ce privește examinarea derogării în temeiul articolului 87 alineatul (2) CE.

Al treilea motiv se referă la o denaturare a faptelor și a elementelor de probă și la o eroare de drept referitoare la respectarea obligațiilor procedurale și a principiului examinării cu diligență și cu imparțialitate care sunt în sarcina Comisiei. Într-adevăr, din documentația produsă în cursul judecății în primă instanță rezultă că Tribunalul a denaturat faptele și elementele de probă aflate la dispoziția sa și a săvârșit o eroare gravă de drept nearătând că Comisia nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale și pe cele de examinare diligentă, exactă și nediscriminatorie pe care este obligată să o efectueze în exercitarea atribuțiilor sale care rezultă din articolele 87 CE și 88 CE.

Al patrulea motiv se referă la o eroare de drept, precum și la insuficiența și contradictorialitatea motivării hotărârii atacate, în evaluarea lipsei de motivare a deciziei în litigiu, sub aspectul conținutului juridic al scrisorilor Comisiei din 29 august și din 29 octombrie 2001 în legătură cu examinarea cerințelor de denaturare a concurenței și a schimburilor de către reducerile contestate. În lumina normelor și principiilor care se află la baza sistemului de control al ajutoarelor de stat prevăzut de tratat, poziția Tribunalului este eronată și nemotivată deoarece: (i) a concluzionat că motivarea deciziei în litigiu este suficientă pentru a permite autorităților italiene să determine întreprinderile respective să restituie ajutoarele percepute, în executarea deciziei în litigiu; (ii) a minimalizat conținutul juridic al indicațiilor oferite de Comisie autorităților italiene prin scrisorile din 29 august și din 29 octombrie 2001, calificându-le drept acte care intră în sfera cooperării loiale dintre Comisie și autoritățile naționale.

(1)  Decizia 2000/394/CE a Comisiei din 25 noiembrie 1999 privind măsurile de ajutor în favoarea întreprinderilor stabilite pe teritoriul Veneției și al Chioggiei, prevăzute de Legile nr. 30/1997 și nr. 206/1995 de instituire a unor reduceri ale contribuțiilor sociale (JO 2000, L 150, p. 50).