Recurs introdus la 16 aprilie 2007 de C.A.S. SpA împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (Camera a cincea) pronunțate la 6 februarie 2007 în cauza T-23/03, C.A.S. SpA/Comisia Comunităților Europene

(Cauza C-204/07 P)

(2007/C 140/22)

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: C.A.S. SpA (reprezentant: D. Ehle, Rechtsanwalt)

Cealaltă parte în proces: Comisia Comunităților Europene

Concluziile recurentei

Motivele și principalele argumente

Recurenta își întemeiază recursul pe următoarele nouă motive, în temeiul cărora aceasta consideră hotărârea atacată ca fiind eronată:

Primul motiv de recurs privește competența autorităților turce, considerată de Tribunal ca fiind exclusivă, pentru stabilirea dacă certificatele de circulație a mărfurilor ATR 1, emise de acestea și prezentate la formalitățile vamale de import, sunt „autentice” sau „lipsite de autenticitate”, respectiv dacă sunt „valabile” sau „nevalabile”. În opinia recurentei, în aceste cazuri în care există indicii suficiente și pertinente pentru o participare a autorităților competente a unei țări de export la neregularitățile de emitere (transmiterea formularelor, a specimenelor de ștampile și a semnăturilor) a certificatelor de circulație, precum și formalitățile vamale de export a mărfurilor în baza acestor certificate de circulație, competența exclusivă a autorităților vamale din țara de export încetează. Declarațiile ulterioare date de autoritățile turce referitoare la certificatele de circulație nu pot fi considerate demne de încredere și determinante în mod exclusiv.

Prin al doilea motiv de recurs, recurenta critică opinia exprimată în hotărârea atacată referitoare la întinderea dreptului de consultare a dosarului și a dreptului la apărare al solicitantului. Dreptul la consultarea dosarului nu poate să privească numai documentele pe care Comisia și-a întemeiat decizia atacată, potrivit deciziei sale interne și a declarațiilor sale. De asemenea, fac obiectul dreptului de consultare a dosarului toate documentele ulterioare confidențiale sau neconfidențiale care ar putea avea importanță în ce privește evaluarea împrejurărilor cauzei în scopul prezentării, de către recurentă, a situației de fapt și de drept.

Al treilea motiv de recurs se întemeiază potrivit recurentei pe faptul că Tribunalul i-a impus întreaga sarcină a probei pentru acele împrejurări de fapt care justifică o „situație specială” în sensul articolului 239 din CVC și al articolului 905 din Regulamentul de aplicare a CVC. Recurenta consideră că, în cazuri determinate, sarcina probei este inversată sau, cel puțin, sarcina probei este redusă. În niciun caz recurentei nu îi revine sarcina probei pentru împrejurări determinate petrecute, în opinia sa, în țări terțe (în cazul de față, Turcia) care pot fi cel mai bine investigate și care trebuie investigate de Comisie sau de OLAF, în cadrul posibilităților pe care le au aceste instituții. În mod identic, aceasta se aplică pentru asemenea împrejurări de fapt care intră în domeniul de acțiune și de influență al Comisiei Europene.

În al patrulea motiv de recurs, recurenta susține că, de asemenea, în ce privește impunerea prin hotărâre a întregii obligații de probă în sarcina recurentei, Tribunalul a omis în mod eronat să admită măsurile de organizare a procedurii solicitate de recurentă, în special administrarea probelor solicitate. Dimpotrivă, probele propuse au fost respinse ca nerelevante.

În al cincilea motiv de recurs, recurenta susține că Tribunalul a interpretat și a calificat în mod eronat înscrisurile depuse de recurentă, precum și faptele și indiciile prezentate care s-ar pronunța în favoarea unei colaborări a autorităților turce referitoare la certificatele de circulație ATR 1 (pretins) „lipsite de autenticitate” (în realitate însă, „nevalabile”). Astfel, au rezultat urmări juridice eronate. În același timp, Tribunalul a ignorat complet fapte esențiale prezentate cu claritate de către recurentă.

În al șaselea motiv de recurs se susține că Tribunalul a omis să califice lipsa sesizării de către Comisie a Comitetului de cooperare vamală sau a Consiliului de asociere drept un comportament greșit al Comisiei.

Al șaptelea motiv de recurs constă în faptul că Tribunalul nu a recunoscut interesul legitim al recurentei pentru anularea în parte a deciziei atacate a Comisiei în privința unui anumit certificat de circulație ATR 1.

În al optulea motiv de recurs se critică faptul că, printr-o eroare de drept, Tribunalul a omis să recurgă la o analiză a echității și a riscului față de cazul concret. Astfel, Tribunalul nu a recunoscut că, având în vedere comportamentul vădit greșit al autorităților turce și al Comisiei, chiar în cazul în care se acceptă că certificatului de circulație ATR 1 este nevalabil, și luînd în considerare raportul dintre operatorul economic și administrație și ar fi injust să admită ca recurenta, în calitate de operator economic, să sufere un prejudiciu, pe care nu l-ar fi suferit dacă lucrurile s-ar fi derulat în mod corect.

În al nouălea motiv de recurs, recurenta critică faptul că, în aplicarea articolului 220 alineatul (2) litera (b) din CVC și pe baza faptelor prezentate și constatate, hotărârea atacată nu a recunoscut participarea activă a autorităților turce la emiterea și utilizarea celor 32 certificate ATR 1 în discuție în această cauză.

(1)  JO C 82, p. 30.