1

În perioada 1997-2001, reclamantul KL a lucrat în calitate de consultant în informatică pentru Banca Europeană de Investiții (BEI).

2

Începând cu 1 septembrie 2001, el a fost angajat de BEI în temeiul unui contract pe durată nedeterminată.

3

După mai multe perioade de absență a reclamantului, BEI l‑a informat pe acesta, prin scrisoarea din 22 mai 2017, că A, medic consultant al BEI în materie de incapacitate, a recomandat intrarea sa în incapacitate temporară parțială (echivalentă cu 50 %) pentru o perioadă de șase luni începând de la 1 iunie 2017.

4

Prin scrisoarea din 1 iunie 2017, reclamantul a contestat recomandarea lui A și a solicitat o procedură de arbitraj medical pentru evaluarea presupusei sale incapacități totale de reluare a atribuțiilor la BEI.

5

Prin scrisoarea adresată reclamantului la 9 octombrie 2017, BEI a precizat că procedura solicitată era cea prevăzută la articolul 4 din anexa X la dispozițiile administrative aplicabile personalului BEI, adoptate în aplicarea Regulamentului personalului BEI (denumite în continuare „dispozițiile administrative”) și l‑a informat că a desemnat pe B, în calitate de medic independent, pentru îndeplinirea sa.

6

La 18 octombrie 2017, reclamantul s‑a întâlnit cu B, care a confirmat avizul lui A și a comunicat concluzia sa BEI și reclamantului la 29 noiembrie și, respectiv, la 11 decembrie 2017.

7

Prin scrisoarea din 14 decembrie 2017, BEI l‑a informat pe reclamant că erau în curs discuții pentru a se permite revenirea sa la locul de muncă cu fracțiune de normă pentru o perioadă de trei luni pe un alt post decât cel pe care îl ocupa, înțelegându‑se că, de la 1 ianuarie 2018 și până la reintegrarea sa, ar fi scutit de obligația de a se prezenta la BEI.

8

Într‑un fax din 28 decembrie 2017, avocatul reclamantului a susținut că procedura care ar fi trebuit pusă în aplicare nu era cea a arbitrajului medical, prevăzută la articolul 4 din anexa X la dispozițiile administrative, ci cea a comisiei pentru invaliditate, prevăzută la articolul 13-1 din Regulamentul tranzitoriu al BEI privind sistemul de pensii al personalului (denumit în continuare „RTSP”). Prin urmare, el a contestat consecințele pe care aceasta intenționa să le deducă din arbitrajul medical.

9

Prin faxul din 19 ianuarie 2018, avocatul reclamantului a solicitat BEI ca procedura în fața comisiei pentru invaliditate să fie pusă în aplicare în temeiul articolului 11.3 din dispozițiile administrative și al articolului 13-1 din RTSP.

10

Printr‑o scrisoare din 7 februarie 2018, BEI a acceptat cererea reclamantului și l‑a invitat să desemneze un medic pentru a‑l reprezenta în cadrul comisiei pentru invaliditate, precum și să îi comunice raportul acestuia din urmă cel târziu până la 16 februarie 2018, înțelegându‑se că, până când comisia pentru invaliditate va emite avizul său, el ar fi considerat ca fiind în incapacitate temporară totală.

11

Prin faxul din 28 martie 2018, avocatul reclamantului a informat BEI că clientul său l‑a desemnat pe medicul său curant, C, pentru a‑l reprezenta în cadrul comisiei pentru invaliditate și că toate documentele medicale referitoare la problema ridicată urmau să fie comunicate acestei comisii de îndată ce va fi constituită.

12

Prin faxul din 24 aprilie 2018, avocatul reclamantului a adresat BEI, printre altele, un raport al lui C privind aspectele medicale contestate și care era destinat comisiei pentru invaliditate.

13

Prin scrisoarea din 26 octombrie 2018, BEI l‑a informat pe reclamant că comisia pentru invaliditate era compusă din C, medic care reprezintă reclamantul, din A, medic care reprezintă BEI și din D, medic desemnat de comun acord de primii doi, care ar prezida comisia pentru invaliditate în conformitate cu articolul 13-1 din RTSP. În plus, BEI a invitat reclamantul să se prezinte în fața comisiei pentru invaliditate la 9 noiembrie 2018.

14

Prin faxul din 2 noiembrie 2018, avocatul reclamantului a refuzat această invitație din cauza stării de sănătate a clientului său.

15

Printr‑o scrisoare din 6 noiembrie 2018, BEI a comunicat avocatului reclamantului că starea de sănătate a clientului său nu constituie o contraindicație pentru prezența sa în fața comisiei pentru invaliditate, care, de altfel, era întrunită pentru evaluarea acestei stări de sănătate la cererea clientului respectiv.

16

Prin scrisoarea din 14 noiembrie 2018, BEI l‑a convocat pe reclamant la o întâlnire la 21 noiembrie 2018 doar cu doctorul D, președinte al comisiei pentru invaliditate, la care reclamantul a participat.

17

După cum reiese din cuprinsul punctului 15 din memoriul în duplică, la 21 decembrie 2018, BEI a primit de la D un document semnat de acesta, care poartă data de 18 decembrie 2018 și intitulat „Concluzia [c]omitetului pentru invaliditate din 9/11/2018”. Conținutul său era redactat după cum urmează:

„Din cauza tulburării sale psihice, [KL] este inapt să se întoarcă la ultimul loc de muncă și la fostul său angajator. El este, așadar, invalid în raport cu BEI, dar nu invalid în raport cu piața generală a muncii. Comitetul pentru [in]validitate a decis în unanimitate cu privire la acest subiect.”

18

În plus, din cuprinsul punctului 16 din memoriul în duplică rezultă că, în paralel, D a comunicat serviciului medical un raport complet, care poartă de asemenea data de 18 decembrie 2018 și este intitulat „Expertiză medicală în cadrul [c]omitetului pentru invaliditate din 9/11/2018”. Raportul menționat conținea aceeași concluzie ca și documentul intitulat „Concluzia [c]omitetului pentru invaliditate din 9/11/2018”.

19

La 27 decembrie 2018, reclamantul a adresat BEI o notă de atenționare cu privire la avizul comisiei pentru invaliditate. Aceasta a răspuns că încă nu a primit avizul în cauză.

20

Prin scrisoarea din 8 februarie 2019, BEI l‑a informat pe avocatul reclamantului că, la 23 ianuarie 2019, comisia pentru invaliditate i‑a comunicat decizia sa, adoptată în unanimitate, potrivit căreia clientul său nu era invalid și l‑a rugat pe acesta din urmă să își reia activitatea începând cu 18 februarie 2019, după ce a luat legătura cu serviciul pentru relații umane și bunăstare în scopul de a discuta despre condițiile reintegrării sale. La scrisoarea respectivă erau anexate trei formulare, intitulate „Invalidity committee decision” („Decizia comitetului pentru invaliditate”), în care a fost bifată căsuța „not invalid” („nu este invalid”). Două dintre aceste formulare purtau data de 16 ianuarie 2019, iar al treilea data de 23 ianuarie 2019 (denumite în continuare „formularele din 16 și 23 ianuarie 2019”). În aceeași scrisoare din 8 februarie 2019, BEI a adăugat că serviciul său medical a primit un document suplimentar de la D, care ar putea fi furnizat reclamantului la cerere.

21

Decizia cuprinsă în scrisoarea respectivă din 8 februarie 2019 (denumită în continuare „decizia din 8 februarie 2019”), în măsura în care îl declară pe reclamant apt de muncă și în absență nemotivată începând cu 18 februarie 2019, constituie prima decizie atacată în cadrul prezentei acțiuni.

22

Prin faxul din 14 februarie 2019, avocatul reclamantului a solicitat BEI să îi comunice avizul motivat al comisiei pentru invaliditate, vizat la articolul 15-3 din RTSP.

23

Într‑o scrisoare din 8 martie 2019, BEI i‑a comunicat avocatului reclamantului documentul, menționat la punctul 17 de mai sus, intitulat „Concluzia [c]omitetului pentru invaliditate din 9/11/2018”, arătând că l‑a interpretat în sensul că sugerează un aranjament potrivit căruia reclamantul ar trebui să părăsească definitiv BEI în schimbul primirii unei sume de bani. Un astfel de aranjament ar fi fost posibil în sistemul de securitate socială luxemburghez, dar nu și în cadrul juridic al BEI.

24

În consecință, în aceeași scrisoare, BEI a repetat că, în conformitate cu decizia comisiei pentru invaliditate care îl declară că nu este invalid, reclamantul ar fi trebuit să își reia serviciul la 18 februarie 2019. Ea a adăugat că absența sa ar fi considerată ca fiind nemotivată în temeiul articolului 3.4 din anexa X la dispozițiile administrative, astfel încât zilele în care nu a lucrat ar fi deduse din concediul său anual.

25

Decizia cuprinsă în această scrisoare din 8 martie 2019 (denumită în continuare „decizia din 8 martie 2019”), în măsura în care declară reclamantul apt de muncă și în absență nejustificată din data de 18 februarie 2019, constituie a doua decizie atacată în cadrul prezentei acțiuni.

26

Printr‑un fax din 29 martie 2019 adresat BEI, avocatul reclamantului a contestat deciziile din 8 februarie și 8 martie 2019. La faxul menționat era anexat un certificat medical emis de C, din 15 martie 2019, în care acesta arăta că „opinia unanimă [a comisiei] pentru invaliditate, exprimată în concluziile sale din 9 noiembrie 2018, [era] aceea că [reclamantul era] invalid în ceea ce privește o eventuală revenire la muncă în cadrul BEI” și că, dacă ar fi înțeles corect formularul prezentat la BEI, „ar fi bifat căsuța «invalid» cu referire la BEI”.

27

Printr‑o scrisoare adresată la 2 mai 2019 avocatului reclamantului, BEI a confirmat deciziile sale din 8 februarie și 8 martie din același an.

28

La 16 mai 2019, după ce a întocmit el însuși cererea în acest sens, reclamantul a primit din partea lui D documentul intitulat „Expertiză medicală în cadrul [c]omitetului pentru invaliditate din 9/11/2018”, precum și un postit semnat care preciza că decizia comisiei pentru invaliditate era într‑adevăr aceea de a‑l declara „invalid în raport cu BEI”.

29

La 8 iunie 2019, reclamantul a solicitat deschiderea unei proceduri de conciliere în temeiul articolului 41 din Regulamentul personalului BEI (denumit în continuare „Regulamentul personalului”). Cererea menționată viza decizia din 8 martie 2019, în măsura în care aceasta confirma decizia din 8 februarie 2019, în ceea ce privește faptul că îl declara în absență nejustificată din data de 18 februarie 2019 și că aplica articolul 3.4 din anexa X la dispozițiile administrative deducând zilele sale de absență nemotivată din concediul său anual.

30

Prin scrisoarea din 25 iulie 2019, BEI și‑a exprimat acordul în legătură cu deschiderea unei astfel de proceduri.

31

Începând cu 1 august 2019, reclamantul nu și‑a mai primit remunerația, zilele de concediu de care beneficia fiind epuizate.

32

La 12 septembrie 2019, doctorul C a explicat într‑o scrisoare adresată reclamantului că, într‑o primă etapă, a bifat căsuța „invalid” („invalid”), iar apoi, în urma unui contact cu BEI, care i‑a adus la cunoștință că ceilalți doi medici au bifat căsuța „not invalid” („nu este invalid”) și că trebuia să facă același lucru, și‑a schimbat răspunsul cu „not invalid”, crezând că formularul urma să servească la indicarea faptului că reclamantul nu era invalid în raport cu piața generală a muncii.

33

Într‑un e‑mail din 18 septembrie 2019, D i‑a scris reclamantului:

„BEI m‑a însărcinat cu o misiune pe care consider că am îndeplinit‑o. Concluzia celor trei medici din comitetul de expertiză era existența unei invalidități în raport cu ultimul loc de muncă, și anume BEI, dar nu lipsa invalidității în raport cu piața generală a muncii, ceea ce nu este același lucru cu capacitatea de reluare a muncii la BEI. Cei trei medici au considerat că nu vă mai puteți întoarce la BEI. Acest lucru a fost indicat în mod clar în raportul meu de expertiză și în concluzia [comisiei] pentru invaliditate (care, pentru motive legate de secretul medical, nu include decât ultima frază din raportul de expertiză, iar nu și diagnosticul medical: raportul de expertiză a fost trimis numai medicului BEI). V‑am trimis aceste două documente.

Nu văd cum aș putea să mă exprim mai precis. Deși administrația BEI interpretează raportul respectiv și concluzia în cauză în felul său, lucrurile trebuie clarificate cu aceasta la nivel juridic. Potrivit expertizei, sunteți invalid în raport cu ultimul loc de muncă.”

34

Prin e‑mailul din 27 noiembrie 2019, avocatul reclamantului a susținut în fața comisiei de conciliere că BEI a săvârșit o eroare în aplicarea concluziilor comisiei pentru invaliditate, interpretând în mod eronat propria noțiune de invaliditate, astfel cum apărea aceasta la articolul 46-1 din RTSP, potrivit căruia invaliditatea trebuia apreciată în raport cu postul ocupat de angajatul respectiv al BEI.

35

La 20 ianuarie 2020, președintele comisiei de conciliere l‑a informat pe președintele BEI că procedura de conciliere a eșuat.

36

Printr‑o scrisoare din 16 martie 2020, BEI a constatat eșecul procedurii de conciliere și i‑a comunicat reclamantului concluziile comisiei menționate. Decizia cuprinsă în această scrisoare, întrucât reflectă concluziile comisiei de conciliere și, în consecință, confirmă deciziile din 8 februarie și 8 martie 2019, este atacată în măsura în care este necesar în prezenta acțiune.

37

Între 18 februarie 2019 și 28 decembrie 2020, reclamantul a prezentat diferite certificate medicale pentru a justifica absențele sale de la locul de muncă.

38

La 12 iunie, 18 iulie, 13 august, 25 septembrie, 28 octombrie, 14 noiembrie, 18 decembrie 2019, precum și la 15 și 25 februarie 2020, BEI l‑a convocat pe reclamant la controale medicale care trebuiau să aibă loc la 18 iunie, 8 august, 27 august, 2 octombrie, 4 noiembrie, 25 noiembrie, 23 decembrie 2019, precum și la 3 și, respectiv, 28 februarie 2020.

39

Prin intermediul avocatului său, reclamantul a refuzat să se supună respectivelor controale și a transmis certificate medicale care atestau incapacitatea sa de a se prezenta la acestea.

40

Prin cererea depusă la grefa Tribunalului la 11 iunie 2020, reclamantul a introdus prezenta acțiune.

41

Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului în aceeași zi, reclamantul a introdus o cerere prin care solicita obținerea anonimatului. Tribunalul a admis această cerere prin decizia din 21 iulie 2020.

42

Memoriul în apărare, memoriul în replică și memoriul în duplică au fost depuse la 17 septembrie 2020, la 25 noiembrie 2020 și, respectiv, la 19 ianuarie 2021.

43

La 26 aprilie 2021, reclamantul a prezentat, în temeiul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, probe suplimentare.

44

La 27 aprilie 2021, la propunerea judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a patra) a decis deschiderea fazei orale a procedurii și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, a invitat părțile să depună anumite documente și le‑a adresat întrebări scrise, invitându‑le să răspundă la acestea în scris. Părțile au răspuns la solicitările respective în termenul acordat.

45

Pledoariile părților și răspunsurile lor la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 24 iunie 2021.

46

În cursul ședinței, Tribunalul a solicitat, pe de o parte, ca BEI să prezinte noi documente și să răspundă la mai multe întrebări și, pe de altă parte, ca reclamantul să își prezinte observațiile cu privire la răspunsurile care urmau să fie date de BEI, ceea ce aceste două părți au făcut în termenele stabilite.

47

Faza orală a procedurii a fost închisă la 29 iulie 2021.

48

Reclamantul solicită Tribunalului:

49

BEI solicită Tribunalului:

50

În susținerea cererii sale de anulare, reclamantul invocă două motive. Primul este întemeiat pe încălcarea articolelor 46-1 și 48-1 din RTSP și a articolelor 11.1 și 11.3 din dispozițiile administrative, precum și pe o eroare vădită de apreciere, în timp ce al doilea este întemeiat pe încălcarea obligației de solicitudine.

51

În cadrul primului motiv, reclamantul susține în special că, prin faptul că a considerat, în deciziile din 8 februarie și 8 martie 2019, menținute prin cea din 16 martie 2020 (denumite în continuare „deciziile atacate”), că era apt de muncă și în absență nejustificată din data de 18 februarie 2019, BEI, pe de o parte, a încălcat articolele 46-1 și 48-1 din RTSP, precum și articolele 11.1 și 11.3 din dispozițiile administrative și, pe de altă parte, a săvârșit o eroare vădită de apreciere.

52

Potrivit reclamantului, aceste nelegalități decurg din faptul că a fost declarat invalid în raport cu BEI de către comisia pentru invaliditate în două documente intitulate „Expertiză medicală în cadrul [c]omitetului pentru invaliditate din 9/11/2018” și, respectiv, „Concluzie a [c]omitetului pentru invaliditate din 9/11/2018”.

53

Poziția exprimată de comisia pentru invaliditate în aceste două documente ar fi fost confirmată, pe de o parte, de certificatul lui C din 12 septembrie 2019 și, pe de altă parte, de e‑mailul lui D din 18 septembrie 2019.

54

Potrivit reclamantului, pentru a fi declarat invalid în sensul articolului 46-1 din RTSP, este suficient ca agentul sau funcționarul să fie invalid în raport cu BEI, fără a fi necesară stabilirea invalidității în raport cu piața generală a muncii.

55

Dimpotrivă, BEI apreciază că avizul comisiei pentru invaliditate nu constă în documentele citate de reclamant, ci în formularele din 16 și 23 ianuarie 2019, în care cei trei membri ai comisiei pentru invaliditate au bifat căsuța „not invalid” (nu este invalid). Aceste trei formulare, împreună, ar constitui avizul pe care comisia pentru invaliditate trebuia să i‑l transmită în temeiul articolului 15-4 din RTSP.

56

BEI susține că din avizul comisiei pentru invaliditate, potrivit căruia reclamantul „nu este invalid”, rezultă că el ar fi trebuit să își reia activitatea în cadrul BEI la 18 februarie 2019 și, în caz contrar, să fie considerat ca fiind în absență nejustificată începând de la data respectivă, după cum a arătat în deciziile din 8 februarie și 8 martie 2019.

57

În opinia BEI, RTSP nu recunoaște decât un singur tip de invaliditate, și anume invaliditatea în raport cu piața generală a muncii, iar nu și o invaliditate care nu ar exista decât în raport cu BEI.

58

După cum rezultă din cuprinsul punctelor 52, 53 și 55 de mai sus, părțile sunt în dezacord în legătură cu documentele care trebuie luate în considerare pentru a se stabili dacă, potrivit comisiei pentru invaliditate, reclamantul era sau nu era invalid.

59

În speță, din cuprinsul punctelor 17, 18 și 20 de mai sus reiese că, la momentul adoptării deciziilor din 8 februarie și 8 martie 2019, BEI avea la dispoziție:

60

În înscrisurile sale de procedură, BEI apreciază că, dintre documentele menționate, puteau fi luate în considerare numai formularele din 16 și 23 ianuarie 2019, iar aceasta pentru patru motive.

61

În primul rând, aceste formulare ar constitui singurul document oficial autentic, care conține avizul comisiei pentru invaliditate în conformitate cu articolul 15-4 din RTSP.

62

În al doilea rând, formularele în cauză ar fi ulterioare documentului intitulat „Concluzia [c]omitetului pentru invaliditate din 9/11/2018”.

63

În al treilea rând, formularele din 16 și 23 ianuarie 2019 ar fi fost semnate de cei trei membri ai comisiei pentru invaliditate, în timp ce documentul intitulat „Concluzia [c]omitelului pentru invaliditate din 9/11/2018” ar fi fost semnat numai de D.

64

În al patrulea rând, titlul acestui din urmă document ar conține o dată falsă, în măsura în care reclamantul nu ar fi fost examinat de comisia pentru invaliditate la 9 noiembrie 2018.

65

În ceea ce privește primul argument al BEI, este necesar să se arate că aceasta din urmă nu a prezentat un regulament sau o dispoziție de ordine interioară din care ar reieși că avizul comisiei pentru invaliditate comunicat administrației sale în temeiul articolului 15-4 din RTSP trebuia exprimat în mod obligatoriu într‑un formular precum cele din 16 și 23 ianuarie 2019. În aceste condiții, nu se poate considera că formularele respective constituiau singurul document oficial care emana de la comisia pentru invaliditate pe care BEI era autorizată să îl ia în considerare pentru declararea reclamantului ca fiind invalid.

66

În ceea ce privește al doilea argument al BEI, trebuie arătat că anterioritatea documentului intitulat „Concluzia [c]omitetului pentru invaliditate din 9/11/2018” în raport cu formularele din 16 și 23 ianuarie 2019 nu constituia un obstacol în calea luării sale în considerare, întrucât conținutul său nu a fost infirmat de membrii comisiei pentru invaliditate atunci când au completat formularele menționate. Dacă membrii comisiei pentru invaliditate ar fi intenționat să revină asupra aprecierii formulate în primul document sau să îl nuanțeze, ar fi fost suficient să adauge pe formularele în cauză indicații în acest sens.

67

În ceea ce privește al treilea argument al BEI, este necesar să se constate că, deși documentul intitulat „Concluzia comitetului pentru invaliditate din 9/11/2018” este semnat efectiv numai de doctorul D, acesta face referire la întreaga comisie pentru invaliditate și indică sub titlul respectiv „Componența comitetului: Dr. [C], Dr. [A], Dr. [D]”. Or, potrivit articolului 15-2 din RTSP, comisia pentru invaliditate își reglementează ea însăși procedura. În lipsa unei dispoziții prezentate de BEI, din care să reiasă că avizul comisiei pentru invaliditate trebuia să fie semnat de fiecare dintre membrii săi, documentul menționat nu poate fi, așadar, înlăturat pentru motivul că nu ar fi semnat decât de președintele comisiei pentru invaliditate, acesta putând fi mandatat de ceilalți membri pentru întocmirea sa. BEI nu a prezentat niciun element care să indice că alți membri ai comisiei pentru invaliditate decât președintele său s‑ar fi dezis de conținutul documentului în cauză și de raportul de expertiză medicală.

68

În ceea ce privește al patrulea argument al BEI, trebuie arătat că data de 9 noiembrie 2018 care figurează în titlul documentului respectiv nu poate conduce la respingerea lui ca urmare a împrejurării că reclamantul nu s‑a prezentat la această dată în fața comisiei pentru invaliditate.

69

Astfel, pentru determinarea eventualei invalidități a reclamantului, contează numai realitatea constatărilor efectuate de fiecare membru al comisiei pentru invaliditate referitor la starea sa de sănătate și existența majorității sau a unanimității în cadrul acestei comisii în favoarea concluziei la care a ajuns.

70

Or, niciunul dintre elementele menționate nu a fost pus în discuție în fața Tribunalului. Pe de o parte, din dosar reiese că dosarul medical al reclamantului a fost studiat de cei trei membri ai comisiei pentru invaliditate și că D s‑a întâlnit cu reclamantul la 21 noiembrie 2018. Pe de altă parte, existența unui acord în cadrul acestei comisii pentru a se considera că reclamantul era invalid în raport cu BEI, dar nu și în raport cu piața generală a muncii, nu este contestată de părți.

71

În aceste condiții, documentul intitulat „Concluzia [c]omitetului pentru invaliditate din 9/11/2018” nu poate fi înlăturat pentru motivul că data care figurează în cuprinsul său nu ar fi cea la care reclamantul a fost examinat de comisia pentru invaliditate.

72

Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât data respectivă nu este în mod necesar eronată, întrucât președintele comisiei pentru invaliditate a putut, în împrejurările prezentate la punctul 70 de mai sus, să constate încă de la 9 noiembrie 2018 existența unei majorități în favoarea concluziei care s‑a dovedit a fi cea pe care el însuși a confirmat‑o la 21 noiembrie 2018, după ce l‑a examinat pe reclamant.

73

Astfel, trebuie înlăturate argumentele invocate de BEI în susținerea poziției sale potrivit căreia numai formularele din 16 și 23 ianuarie 2019 trebuie luate în considerare pentru a se stabili conținutul avizului comisiei pentru invaliditate și, prin urmare, pentru a se aprecia legalitatea deciziilor atacate. În consecință, aceste aprecieri trebuie să se întemeieze pe formularele menționate, precum și pe documentul intitulat „Concluzia [c]omitetului pentru invaliditate din 9/11/2018”, care a fost confirmat de documentul intitulat „Expertiză medicală în cadrul [c]omitetului pentru invaliditate din 9/11/2018”.

74

Întrucât au fost identificate documentele care trebuie luate în considerare, trebuie să se determine conținutul avizului comisiei pentru invaliditate.

75

Din documentul intitulat „Concluzia [c]omitetului pentru invaliditate din 9/11/2018”, primit la 21 decembrie 2018 de administrația BEI, reiese că, în opinia celor trei membri ai comisiei pentru invaliditate, reclamantul nu mai putea îndeplini atribuții la BEI, dar era încă în măsură să exercite o activitate profesională în afara sa.

76

Această poziție corespunde celei exprimate în partea de jos a documentului intitulat „Expertiza medicală în cadrul [c]omitetului pentru invaliditate din 9/11/2018”, care a fost transmis la 18 decembrie 2018 serviciului medical al BEI, care, după cum a arătat aceasta în scris la 8 martie 2019, l‑a comunicat administrației sale cu omiterea datelor personale sensibile.

77

Avizul comisiei pentru invaliditate, astfel exprimat, nu este în contradicție cu poziția adoptată de cei trei membri ai comisiei respective în formularele din 16 și 23 ianuarie 2019.

78

Astfel, din decizia din 8 martie 2019, din cuprinsul punctului 75 din memoriul în apărare și din declarațiile care au fost făcute de BEI în ședință reiese că, între comunicarea celor două documente menționate la punctele 75 și 76 de mai sus și transmiterea formularelor din 16 și 23 ianuarie 2019 au avut loc contacte neoficiale între BEI și, cel puțin, președintele comisiei pentru invaliditate. În urma contactelor în cauză, membrii acesteia au putut considera că, întrucât reclamantul nu era invalid în raport cu piața generală a muncii, trebuia bifată căsuța „nu este invalid”, deoarece aceasta era concepția referitoare la invaliditate susținută de BEI.

79

Împotriva acestei poziții, BEI arată că, prin indicarea, în documentul intitulat „Concluzia [c]omitetului pentru invaliditate din 9/11/2018”, că reclamantul era invalid în raport cu BEI, dar nu și în raport cu piața generală a muncii, președintele comisiei pentru invaliditate ar fi sugerat în realitate o formă de aranjament financiar existent în dreptul național, care ar fi permis reclamantului să părăsească instituția cu o anumită sumă de bani.

80

Pe lângă faptul că nu este dovedită, afirmația menționată privește motivele care l‑ar fi determinat pe președintele comisiei pentru invaliditate să afirme în documentul citat anterior că reclamantul putea exercita o activitate profesională pe piața generală a muncii chiar dacă, la momentul respectiv, era incapabil să lucreze în cadrul BEI, dar nu repune în discuție afirmația însăși.

81

În consecință, este necesar, în vederea aprecierii legalității deciziilor atacate, să se considere că, în conformitate cu avizul comisiei pentru invaliditate, reclamantul nu mai putea îndeplini atribuții în cadrul BEI, dar era încă în măsură să exercite o activitate profesională pe piața generală a muncii.

82

Reclamantul apreciază că, întrucât era incapabil să lucreze la BEI, se impunea să fie declarat invalid de către aceasta, în timp ce, potrivit BEI, noțiunea de invaliditate exclude posibilitatea ca o persoană să fie încă în măsură să lucreze în afara acestui organism.

83

În această privință, trebuie arătat că, în temeiul articolului 46-1 din RTSP și al articolului 11.1 din normele administrative, este invalidă persoana afiliată care, în urma unei boli, a unui accident sau a unei infirmități se află în incapacitate fizică sau mentală, recunoscută corespunzător, de a îndeplini în mod permanent „atribuțiile sale sau alte atribuții de nivel echivalent”.

84

Din dispozițiile respective reiese că invaliditatea unui agent al BEI se impune să fie evaluată din perspectiva capacității sale de a relua „atribuțiile sale sau alte atribuții de nivel echivalent”.

85

Contrar celor afirmate de BEI, „alte atribuții de nivel echivalent” pe care reclamantul trebuia de asemenea să fie incapabil să le exercite, în sensul articolului 46-1 din RTSP și al articolului 11.1 din dispozițiile administrative, era necesar să fie în cadrul BEI.

86

Astfel, în primul rând, articolul 46-1 din RTSP și articolul 11.1 din dispozițiile administrative trebuie interpretate, cu privire la acest aspect, prin analogie cu articolul 78 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), potrivit căruia „funcționarul are dreptul la o prestație de invaliditate atunci când este afectat de o invaliditate permanentă considerată totală care îl pune în imposibilitatea de a‑și exercita atribuțiile corespunzătoare unui post din grupa sa de funcții”.

87

La fel cum articolul 78 din statut face trimitere la grupele de funcții definite la articolul 5 și în anexa I la statut, care sunt specifice organizării instituțiilor europene, este necesar să se considere că articolul 46-1 din RTSP și articolul 11.1 din dispozițiile administrative fac trimitere la clasificarea posturilor interne de la BEI, stabilită la articolul 14 din Regulamentul personalului.

88

Articolul 14 din Regulamentul personalului identifică patru categorii de persoane, și anume personalul de conducere, personalul de concepție, personalul de execuție și tinerii absolvenți, și, în cadrul acestor categorii, diferite niveluri de funcții, și anume cadrele funcției și funcția C pentru personalul de conducere, funcțiile D, E și F pentru personalul de concepție și funcțiile G, H, I și K pentru personalul de execuție.

89

Din această trimitere la organizarea muncii stabilită la articolul 14 din Regulamentul personalului rezultă că noțiunea de invaliditate care figurează la articolul 46-1 din RTSP și la articolul 11.1 din dispozițiile administrative este necesar să fie definită în raport cu BEI și cu funcțiile care sunt exercitate în cadrul său.

90

În al doilea rând, trebuie subliniat că, de fapt, comisiile pentru invaliditate instituite de BEI constituie organe ale acesteia (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 11 aprilie 2006, Angeletti/Comisia, T‑394/03, EU:T:2006:111, punctul 159) și nu dispun, așadar, pe plan juridic, de competența de a aprecia capacitatea personalului BEI de a exercita atribuții profesionale în afara organismului respectiv.

91

Comisiile menționate dețin, pe plan juridic, competența de a se pronunța asupra capacității personalului BEI de a lucra în interiorul instituției. În schimb, ele sunt lipsite de o astfel de competență atunci când este vorba despre evaluarea capacității unei persoane, chiar dacă ar fi membru al personalului BEI, de a lucra pentru o altă instituție a Uniunii Europene sau, în cadrul pieței naționale, pentru o întreprindere sau o instituție administrativă a statelor membre. Pentru a se pronunța asupra capacității acestor persoane de a lucra în afara BEI, revine unor comisii înființate de celelalte instituții sau de autoritățile naționale sarcina de a examina persoana în cauză.

92

Astfel, nu se poate imagina că avizele emise de o comisie pentru invaliditate instituită de BEI pot fi obligatorii pentru comisiile de aceeași natură care sunt organizate de celelalte instituții sau de autoritățile naționale în țările în care personalul BEI ar putea desfășura ulterior activități.

93

Prin pronunțarea sa asupra capacității reclamantului de a desfășura activități pe piața generală a muncii, comisia pentru invaliditate instituită în prezenta cauză a depășit, așadar, competența unor asemenea comisii și a creat astfel un risc de contradicție între aprecierea sa privind capacitatea reclamantului de a lucra pe piața generală a muncii și aprecierile care ar putea fi emise ulterior de comisii pentru invaliditate înființate de celelalte instituții sau de autoritățile naționale.

94

În al treilea rând, trebuie arătat că, potrivit articolului 51-1 din RTSP, pensia de invaliditate este redusă dacă persoana invalidă exercită o activitate lucrativă, în măsura în care valoarea pensiei de invaliditate, a pensiilor pentru copii și a câștigului provenit din activitatea respectivă depășește cuantumul remunerației nete corespunzătoare treptei și funcției pe care le avea asiguratul în aceeași situație familială la momentul la care a fost declarat invalid.

95

Din dispoziția menționată rezultă că reglementarea aplicabilă BEI admite posibilitatea ca agentul declarat invalid în cadrul acesteia să desfășoare o activitate lucrativă în afara organismului în cauză, cu condiția ca totalitatea diferitelor sale venituri să nu depășească remunerația netă pe care o primea atunci când lucra la BEI.

96

În ședință, BEI a susținut că această posibilitate era limitată la exercitarea de activități care nu puteau fi considerate ca fiind echivalente cu cele pe care le exercita agentul în cadrul organismului respectiv. În opinia sa, noțiunea de invaliditate care figurează la articolul 46-1 din RTSP și la articolul 11.1 din dispozițiile administrative se referă la incapacitatea de a exercita, în interiorul acestui organism sau în afara sa, o activitate identică sau echivalentă cu cea desfășurată de agent în momentul în care comisia pentru invaliditate a emis avizul. Astfel, articolul 51.1 din RTSP ar viza numai situații rare, în care o persoană declarată invalidă în cadrul BEI ar desfășura în afara acesteia o activitate diferită de cea pe care a exercitat‑o în cadrul său.

97

Interpretarea susținută de BEI nu poate fi reținută.

98

Pe de o parte, ea nu își găsește niciun sprijin în textul reglementării în cauză care afirmă, dimpotrivă, fără a o supune niciunei restricții, posibilitatea unui agent al BEI de a exercita o altă activitate după ce a fost declarat invalid în cadrul acesteia. Dintr‑o astfel de formulare, care utilizează termeni generali, rezultă că exercitarea unei activități, oricare ar fi aceasta, este autorizată în afara BEI, în cazul declarării invalidității, singura limită fiind plafonarea veniturilor, astfel cum se indică în dispoziția menționată.

99

Pe de altă parte, interpretarea susținută de BEI este de natură să genereze incertitudine juridică. Astfel, în cazul adoptării unei asemenea interpretări, se poate ridica problema modului în care BEI ar putea defini atribuțiile care, pe piața generală, ar putea sau ar trebui să fie considerate ca fiind echivalente cu cele exercitate de agenții săi în cadrul său. În special, Tribunalul pune în discuție problema criteriilor care ar trebui atunci să fie reținute pentru stabilirea unor asemenea echivalențe, ridică problema dacă astfel de criterii ar trebui să facă obiectul unei publicități și constată că o astfel de activitate de definire și de publicitate pare imposibil de realizat din cauza naturii profund evolutive a atribuțiilor exercitate pe piața generală a muncii.

100

Având în vedere aceste diferite elemente, se impune să se considere că noțiunea de invaliditate, în sensul articolului 46-1 din RTSP și al articolului 11.1 din dispozițiile administrative, trebuie interpretată în sensul că vizează agentul BEI care este declarat de o comisie pentru invaliditate instituită de aceasta ca fiind incapabil să își reia atribuțiile sau să îndeplinească atribuții echivalente în cadrul organismului respectiv.

101

În speță, din moment ce comisia pentru invaliditate a declarat că reclamantul era incapabil să exercite atribuții la BEI și că noțiunea de invaliditate utilizată la articolul 46-1 din RTSP și la articolul 11.1 din dispozițiile administrative trebuia apreciată numai în raport cu acest organism, BEI era obligată să îl declare pe reclamant ca fiind invalid.

102

În consecință, este necesar să se considere că, prin declararea sa ca fiind apt de muncă și în absență nemotivată din data de 18 februarie 2019 în deciziile atacate, BEI a încălcat articolul 46-1 din RTSP și articolul 11.1 din dispozițiile administrative.

103

În plus, BEI a încălcat articolul 48-1 din RTSP și articolul 11.3 din dispozițiile administrative, invocate de asemenea de reclamant în cadrul primului motiv, potrivit cărora, în caz de contestație, comisia pentru invaliditate este competentă să stabilească invaliditatea.

104

Încălcarea dispozițiilor sus‑menționate este cu atât mai evidentă în cazul deciziei din 16 martie 2020 cu cât, la momentul adoptării deciziei respective, BEI dispunea și de certificatul emis de C la 15 martie 2019, în care acesta indica, pe de o parte, că, potrivit opiniei unanime a comisiei pentru invaliditate, reclamantul era invalid în raport cu BEI și, pe de altă parte, că, dacă ar fi înțeles formularul din 23 ianuarie 2019, ar fi bifat „căsuța «invalid» cu referire la BEI”. Certificatul în cauză confirma, fără a fi necesar, faptul că, în opinia comisiei pentru invaliditate, reclamantul era incapabil să își reia activitatea la BEI.

105

Având în vedere ansamblul considerațiilor precedente, trebuie să se considere că primul motiv este întemeiat și, prin urmare, trebuie să se anuleze deciziile atacate, fără a fi necesar să se examineze nici celelalte argumente invocate de reclamant în cadrul primului motiv, nici admisibilitatea probelor suplimentare prezentate la 26 aprilie 2021 de reclamant în susținerea acestui motiv, nici al doilea motiv.

106

Prin intermediul celui de al treilea capăt de cerere, reclamantul solicită obligarea BEI la plata retroactivă a pensiei de invaliditate datorate în principiu de la 1 februarie 2019, până la plata completă, dobânzile de întârziere fiind stabilite la rata dobânzii BCE majorată cu două puncte.

107

BEI apreciază că această cerere este inadmisibilă, întrucât, dacă cererea respectivă ar fi admisă, ar însemna ca Tribunalul să o oblige să recunoască reclamantul ca fiind invalid în sensul reglementării aplicabile. Or, în opinia BEI, Tribunalul nu poate adresa somații instituțiilor care, în conformitate cu articolul 266 TFUE, trebuie doar să ia măsurile impuse de executarea hotărârii prin care se pronunță anularea.

108

În plus, potrivit BEI, nici Tribunalul, nici ea însăși nu s‑ar putea substitui comisiei pentru invaliditate în ceea ce privește constatările sale medicale, care ar trebui considerate definitive. Ea consideră că, pentru a se putea acorda reclamantului o pensie de invaliditate, este necesar să fie instituită o nouă comisie pentru invaliditate, care ar avea drept misiune să stabilească dacă reclamantul este sau nu invalid.

109

În această privință, trebuie amintit că, după cum arată BEI, instanța Uniunii nu poate, fără a aduce atingere prerogativelor autorității administrative, să oblige o instituție sau un organism al Uniunii să ia măsurile concrete pe care le implică executarea unei hotărâri prin care se dispune anularea unei decizii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 septembrie 2011, Marcuccio/Comisia, T‑236/02, EU:T:2011:465, punctul 163 și jurisprudența citată).

110

Totuși, potrivit jurisprudenței, este necesar să se aplice, în cazul litigiilor survenite între BEI și agenții săi, norma prevăzută la articolul 91 alineatul (1) a doua teză din statut (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 septembrie 1999, Hautem/BEI, T‑140/97, EU:T:1999:176, punctul 77, confirmată prin Hotărârea din 2 octombrie 2001, BEI/Hautem, C‑449/99 P, EU:C:2001:502, punctul 95).

111

Dispoziția respectivă conferă instanței Uniunii, în ceea ce privește litigiile de natură financiară, o competență de fond, în cadrul căreia acesta are posibilitatea de a obliga, dacă este cazul, din oficiu pârâtul la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa culpabilă și, într‑o astfel de situație, de a evalua prejudiciul suferit ex aequo et bono, ținând seama de toate circumstanțele cauzei (a se vedea Hotărârea din 20 mai 2010, Gogos/Comisia, C‑583/08 P, EU:C:2010:287, punctul 44 și jurisprudența citată).

112

Competența de fond conferită astfel instanței Uniunii prin articolul 91 alineatul (1) a doua teză din statut o învestește pe aceasta, în special, cu sarcina de a oferi o soluție completă în litigiile cu care este sesizată și de a asigura eficacitatea practică a hotărârilor de anulare pe care le pronunță în litigiile din domeniul funcției publice (a se vedea Hotărârea din 20 mai 2010, Gogos/Comisia, C‑583/08 P, EU:C:2010:287, punctele 49 și 50 și jurisprudența citată).

113

Atunci când își exercită competența de fond, instanța Uniunii nu impune obligații instituțiilor sau organismelor în cauză, ci dispune, dacă este cazul, de competența de a se substitui acestora pentru a lua deciziile pe care le implică în mod necesar concluziile la care ajunge la finalul aprecierii sale juridice privind litigiul.

114

În speță, se ridică problema dacă al treilea capăt de cerere al reclamantului trebuie interpretat ca fiind o cerere prin care se solicită Tribunalului să își exercite competența de fond. În această privință, este necesar să se stabilească dacă, printr‑o astfel de cerere, Tribunalul este sesizat cu un „litigiu de natură financiară”, în sensul articolului 91 alineatul (1) din statut.

115

Întrebată referitor la acest aspect de către Tribunal, BEI nu contestă că, în litigiile pe care le are cu agenții săi, instanța Uniunii dispune, inclusiv față de BEI, de o competență de fond în măsura în care litigiile menționate sunt de natură financiară.

116

Totuși, BEI apreciază că prezentul litigiu nu prezintă un asemenea caracter, întrucât cererea reclamantului având ca obiect plata retroactivă a pensiei de invaliditate presupune ca acesta să fi fost recunoscut ca fiind invalid în sensul reglementării aplicabile în cazul BEI și că o astfel de declarare a invalidității este de competența exclusivă a comisiei pentru invaliditate.

117

În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, reprezintă „litigii de natură financiară”, în sensul acestei dispoziții, nu numai acțiunile în răspundere formulate de agenți împotriva unei instituții sau a unui organism al Uniunii, ci și toate litigiile care au ca obiect plata de către o asemenea instituție sau un asemenea organism în favoarea unui agent a unei sume la obținerea căreia acesta din urmă consideră că este îndreptățit în temeiul statutului sau al unui alt act juridic ce reglementează raportul său de muncă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 decembrie 2007, Weißenfels/Parlamentul European, C‑135/06 P, EU:C:2007:812, punctul 65, și Hotărârea din 20 mai 2010, Gogos/Comisia, C‑583/08 P, EU:C:2010:287, punctul 45).

118

În speță, atunci când reclamantul solicită instanței Uniunii să se pronunțe referitor la legalitatea deciziei de a nu i se recunoaște statutul de persoană „invalidă” și, prin intermediul celui de al treilea capăt de cerere, să oblige BEI la plata unei sume de bani, trebuie să se înțeleagă că prezenta acțiune devine un litigiu de natură financiară. Astfel, decizia de a considera că reclamantul „nu este invalid” are consecințe directe asupra continuității situației persoanei interesate ca agent în cadrul BEI și, prin urmare, asupra remunerației sale și a drepturilor sale patrimoniale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 mai 2010, Gogos/Comisia, C‑583/08 P, EU:C:2010:287, punctul 47, și Hotărârea din 30 septembrie 2013, Possanzini/Frontex, F‑124/11, EU:F:2013:137, punctul 73).

119

În aceste condiții, se impune să se constate că prezentul litigiu este de natură financiară și că, așadar, Tribunalul dispune în speță de competență de fond.

120

Desigur, este necesar ca, în urma anulării deciziilor atacate, decisă la punctul 105 de mai sus, BEI să adopte, în temeiul articolului 266 TFUE, o nouă decizie care să constate starea de invaliditate a reclamantului și să îi recunoască dreptul la pensie de invaliditate, întrucât avizul comisiei nu poate, în sine, să producă aceste efecte.

121

Totuși, pentru adoptarea deciziei respective, BEI nu va trebui să examineze din nou situația reclamantului, din moment ce ea nu dispune, în speță, decât de o competență nediscreționară, care o obligă să deducă consecințele administrative ale declarării invalidității de către comisia pentru invaliditate instituită în mod legal în acest scop (a se vedea, a contrario, în ceea ce privește anularea unei decizii medicale în urma căreia autoritatea administrativă era obligată să examineze din nou situația reclamantului, Hotărârea din 28 septembrie 2011, Allen/Comisia, F‑23/10, EU:F:2011:162, punctul 115).

122

Astfel, pe de o parte, din articolele 46-1 și 48-1 din RTSP rezultă că starea de invaliditate este recunoscută de comisia pentru invaliditate. Pe de altă parte, în temeiul articolelor 33d și 36 din Regulamentul personalului și al articolului 49-1 din RTSP, agenții recunoscuți ca fiind invalizi de către comisia pentru invaliditate au dreptul la pensie de invaliditate.

123

În speță, după cum reiese din cuprinsul punctelor 75-81 de mai sus, avizul comisiei pentru invaliditate potrivit căruia reclamantul este invalid a fost exprimat în documentul intitulat „Concluzia [c]omitelului pentru invaliditate din 9/11/2018”, despre care s‑a afirmat, din perspectiva tuturor împrejurărilor speței, că exprima poziția membrilor comisiei pentru invaliditate, astfel încât BEI, care nu a susținut că procedura desfășurată în fața comisiei pentru invaliditate a fost ilegală, nu are altă opțiune decât să declare reclamantul ca fiind invalid și, prin urmare, să îi recunoască dreptul de a primi pensie de invaliditate, fără să fie necesară constituirea unei noi comisii pentru invaliditate.

124

Prin urmare, se impune obligarea BEI la plata către reclamant a pensiei de invaliditate care îi este datorată începând cu 1 februarie 2019, precum și a dobânzilor de întârziere aferente acestei pensii până la plata completă, dobânzile de întârziere fiind stabilite la rata dobânzii aplicate de BCE pentru operațiunile sale principale de refinanțare și aflate în vigoare în prima zi a lunii de scadență a plății, majorată cu două puncte.

125

Din suma astfel evaluată va trebui să se scadă sumele care au fost plătite reclamantului cu titlu de remunerație în cursul aceleiași perioade și care se pare că, având în vedere plata pensiei de invaliditate, nu îi erau datorate.

126

Reclamantul apreciază că, obligându‑l să introducă o acțiune în condițiile în care avizul comisiei pentru invaliditate era clar în ceea ce privește invaliditatea sa, BEI i‑a cauzat un prejudiciu moral, constând în agravarea stării sale de anxietate, care trebuie reparat prin plata sumei de 5000 de euro, evaluată ex æquo et bono.

127

În opinia reclamantului, legătura de cauzalitate dintre prejudiciul moral respectiv și comportamentul adoptat de BEI ar fi evidentă, în măsura în care nu ar fi suferit acest stres suplimentar dacă BEI ar fi acceptat să pună în aplicare concluziile comisiei pentru invaliditate.

128

Reclamantul prezintă referitor la acest aspect un raport al psihiatrului său, E, care poartă data de 2 iunie 2020.

129

BEI contestă cererea menționată.

130

În această privință, trebuie arătat că, potrivit jurisprudenței, anularea unui act afectat de nelegalitate poate constitui în sine o reparație adecvată și, în principiu, suficientă a oricărui prejudiciu moral pe care actul în cauză l‑a putut produce (Hotărârea din 9 noiembrie 2004, Montalto/Consiliul, T‑116/03, EU:T:2004:325, punctul 127; a se vedea în acest sens și Hotărârea din 9 iulie 1987, Hochbaum și Rawes/Comisia, 44/85, 77/85, 294/85 și 295/85, EU:C:1987:348, punctul 22).

131

Situația este diferită numai dacă reclamantul demonstrează că a suferit un prejudiciu moral care poate fi separat de nelegalitatea care justifică anularea și care nu poate fi reparat integral prin această anulare (Hotărârea din 31 mai 2018, Korwin‑Mikke/Parlamentul, T‑352/17, EU:T:2018:319, punctul 78).

132

În speță, deși trebuie să se constatate că prejudiciul care constă în agravarea stării de anxietate de care se prevalează reclamantul este legat de comportamentul adoptat de BEI în faza precontencioasă, Tribunalul consideră totuși că reclamantul nu demonstrează că acest prejudiciu nu ar putea fi reparat integral prin anularea deciziei BEI, cu atât mai mult cu cât, în speță, ea este însoțită de obligarea organismului respectiv la plata către reclamant a tuturor prestațiilor financiare de care a fost privat prin efectul deciziei anulate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, BZ/Comisia, T‑336/19, nepublicată, EU:T:2020:21, punctul 55).

133

În consecință, cererea de reparare a prejudiciului moral formulată de reclamant trebuie respinsă.

134

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

135

Întrucât BEI a căzut în pretenții în cazul părții esențiale a cererilor sale, se impune obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu concluziile reclamantului.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a patra)

declară și hotărăște: