Părţi
Motivele
Dizpozitiv

Părţi

În cauza T‑151/11,

Telefónica de España, SA, cu sediul în Madrid (Spania),

Telefónica Móviles España, SA, cu sediul în Madrid,

reprezentate de F. González Díaz și de F. Salerno, avocați,

reclamante,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de G. Valero Jordana și de C. Urraca Caviedes, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

Regatul Spaniei, reprezentat inițial de M. Muñoz Pérez, în continuare de S. Centeno Huerta și de N. Díaz Abad, ulterior de N. Díaz Abad și în final de M. Sampol Pucurull, abogados del Estado,

și de

Corporación de Radio y Televisión Española, SA (RTVE), cu sediul în Madrid, reprezentată de A. Martínez Sánchez, de A. Vázquez‑Guillén Fernández de la Riva și de J. Rodríguez Ordóñez, avocați,

interveniente,

având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei 2011/1/UE a Comisiei din 20 iulie 2010 privind schema de ajutoare de stat C 38/09 (ex NN 58/09) pe care Spania intenționează să o pună în aplicare pentru Corporación de Radio y Televisión Española (RTVE) (JO 2011, L 1, p. 9),

TRIBUNALUL (Camera a treia),

compus din domnul O. Czúcz (raportor), președinte, doamna I. Labucka și domnul D. Gratsias, judecători,

grefier: doamna T. Weiler, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 15 octombrie 2013,

pronunță prezenta

Hotărâre

Motivele

1. Prin intermediul prezentei acțiuni, reclamantele, Telefónica de España, SA și Telefónica Móviles España, SA solicită anularea Deciziei 2011/1/UE a Comisiei din 20 iulie 2010 privind schema de ajutoare de stat C 38/09 (ex NN 58/09) pe care Spania intenționează să o pună în aplicare pentru Corporación de Radio y Televisión Española (RTVE) (JO 2011, L 1, p. 9, denumită în continuare „decizia atacată”). În această decizie, Comisia a constatat că sistemul de finanțare a Corporación de Radio y Televisión Española, SA (RTVE), modificat de Regatul Spaniei prin Legea nr. 8/2009 din 28 august 2009 privind finanțarea RTVE, (Ley 8/2009, de 28 de agosto, de financiación de la Corporación de Radio y Televisión Española, BOE nr. 210 din 31 august 2009, p. 74003, denumită în continuare „Legea nr. 8/2009”), de modificare a Legii nr. 17/2006 din 5 iunie 2006 privind serviciile publice de radio și televiziune, (Ley 17/2006, de 5 de junio, de la radio y la televisión de titularidad estatal, BOE nr. 134 din 6 iunie 2006, p. 21270, denumită în continuare „Legea nr. 17/2006”), era compatibil cu piața internă în temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE.

Istoricul cauzei și decizia atacată

2. Telefónica de España este operatorul istoric în sectorul telecomunicațiilor în Spania, în special în privința serviciilor de telefonie fixă, care pot cuprinde furnizarea prin cablu a televiziunii cu plată, interconectarea și linii închiriate. Telefónica Móviles España este un operator de telefonie mobilă în Spania. Cele două societăți sunt deținute în proporție de 100 % de Telefónica de España, SA. Telefónica de España operează pe piața ofertei de conținuturi audiovizuale prin intermediul rețelei sale „Internet Protocol Television”, oferind serviciul „Imagenio”.

3. RTVE este organismul public spaniol de radio și televiziune care a fost învestit cu o misiune de serviciu public în aceste domenii prin Legea nr. 17/2006.

4. Legea nr. 17/2006 prevedea o schemă de finanțare mixtă a RTVE. În temeiul acestei legi, pe de o parte, RTVE dispunea de veniturile provenite din activitățile sale comerciale, în special din vânzarea de spații publicitare. Pe de altă parte, RTVE primea o compensație de la statul spaniol pentru îndeplinirea misiunii de serviciu public. Această schemă de finanțare (denumită în continuare „schema existentă de finanțare a RTVE”) a fost aprobată de Comisia Comunităților Europene prin Decizia C(2005) 1163 final din 20 aprilie 2005 privind un ajutor de stat în favoarea RTVE (E 8/05) (rezumat în JO 2006, C 239, p. 17) și prin Decizia C(2007) 641 final din 7 martie 2007 privind finanțarea măsurilor de reducere a personalului la RTVE (NN 8/07) (rezumat în JO 2007, C 109, p. 2).

5. La 22 iunie 2009, Comisia a fost sesizată cu o plângere referitoare la proiectul de lege care s‑a finalizat prin Legea nr. 8/2009. La 5 august 2009, Comisia a solicitat Regatului Spaniei să îi furnizeze informații cu privire la acest proiect de lege.

6. Legea nr. 8/2009, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2009, a modificat schema existentă de finanțare a RTVE.

7. Mai întâi, Legea nr. 8/2009 a prevăzut că, începând cu sfârșitul anului 2009, publicitatea, programele de teleshopping, sponsorizarea și serviciile cu plată nu mai constituiau surse de finanțare pentru RTVE. Veniturile comerciale de care RTVE continua să dispună după această dată erau numai cele provenite din prestarea de servicii către terți și din vânzarea producțiilor proprii [articolul 2 alineatul 1 litera e) din Legea nr. 8/2009]. Aceste venituri erau limitate la o sumă de aproximativ 25 de milioane de euro [a se vedea considerentul (9) al deciziei atacate].

8. În continuare, pentru a compensa pierderea altor venituri comerciale, Legea nr. 8/2009 a introdus sau a modificat, la articolul 2 alineatul 1 literele b)-d), următoarele trei măsuri fiscale:

– un nou impozit de 3 % din veniturile televiziunilor cu recepție liberă și de 1,5 % din veniturile televiziunilor cu plată din Spania, aceste contribuții neputând depăși 15 % (pentru televiziunile cu recepție liberă) și 20 % (pentru televiziunile cu plată) din sprijinul anual total pentru RTVE, veniturile din impozite care depășesc aceste procentaje fiind transferate la bugetul general al statului spaniol [articolul 2 alineatul 1 litera d) și articolul 6 din Legea nr. 8/2009];

– un nou impozit de 0,9 % din veniturile brute de operare (cu excepția celor obținute pe piața angro de referință) ale operatorilor de servicii de telecomunicații din Spania, înregistrați în registrul operatorilor deschis de autoritatea de reglementare în domeniul telecomunicațiilor, pentru oricare dintre următoarele servicii: telefonie fixă, telefonie mobilă și furnizarea accesului la internet, operatorii având obligația de a plăti impozitul dacă operează la nivel național sau în cel puțin două comunități autonome și dacă furnizează servicii audiovizuale sau un alt tip de servicii care includ publicitatea; această contribuție nu poate depăși 25 % din sprijinul anual total acordat RTVE, orice venituri din impozite care depășesc acest procentaj fiind transferate la bugetul general al statului spaniol [articolul 2 alineatul 1 litera c) și articolul 5 din Legea nr. 8/2009];

– o cotă de 80 %, până la o valoare maximă de 330 de milioane de euro, din taxa existentă pentru utilizarea spectrului radio, restul fiind alocat la bugetul general, acest procentaj putând fi modificat în conformitate cu legile privind bugetul general al statului spaniol [articolul 2 alineatul 1 litera b) și articolul 4 din Legea nr. 8/2009].

9. Pe de altă parte, a fost menținută compensația pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public, prevăzută de Legea nr. 17/2006 [articolul 2 alineatul 1 litera a) din Legea nr. 8/2009]. Astfel, în cazul în care sursele de finanțare sus‑menționate [și alte câteva surse fără importanță deosebită, prevăzute la articolul 2 alineatul 1 literele f)-i) din Legea nr. 8/2009] nu erau suficiente pentru acoperirea tuturor costurilor RTVE prevăzute pentru îndeplinirea obligațiilor sale de serviciu public, în temeiul articolului 2 alineatul 2 din Legea nr. 8/2009 și al articolului 33 din Legea nr. 17/2006 statul spaniol avea obligația de a acoperi această diferență. Prin urmare, schema de finanțare mixtă a RTVE s‑a transformat într‑o schemă de finanțare aproape exclusiv publică (denumită în continuare „schema de finanțare aproape exclusiv publică”).

10. În sfârșit, articolul 3 alineatul (2) din Legea nr. 8/2009 a prevăzut un plafon pentru veniturile RTVE. Pentru anii 2010 și 2011, veniturile totale respective nu puteau depăși valoarea de 1 200 de milioane de euro pe an, ceea ce corespundea deopotrivă plafonului cheltuielilor RTVE pentru fiecare exercițiu financiar. Pentru perioada 2012-2014, creșterea maximă a acestei valori a fost stabilită la 1 %, iar pentru anii următori creșterea a fost determinată în funcție de evoluția anuală a indicelui anual al prețurilor de consum.

11. Legea nr. 8/2009 a modificat și definiția misiunii de serviciu public de radiodifuziune cu care RTVE era învestită. În special, legea a stabilit obligațiile suplimentare în sarcina RTVE privind programele pentru copii. Pe de altă parte, legea a prevăzut limite pentru achiziționarea drepturilor de retransmisie a unor evenimente sportive, precum și pentru difuzarea de filme realizate de mari producători internaționali la ore de maximă audiență.

12. La 2 decembrie 2009, Comisia a notificat Regatul Spaniei decizia de deschidere a procedurii prevăzute la articolul 108 TFUE privind modificarea schemei de finanțare a RTVE (denumită în continuare „decizia de deschidere a procedurii oficiale de investigare”) (rezumat în JO 2010, C 8, p. 31). Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile referitoare la măsura în cauză.

13. La 18 martie 2010, Comisia a inițiat procedura prevăzută de articolul 258 TFUE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de către un stat membru, considerând că impozitul pe comunicațiile electronice era contrar articolului 12 din Directiva 2002/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (Directiva privind autorizarea) (JO L 108, p. 21, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 183). La 30 septembrie 2010, în avizul motivat, Comisia a solicitat Regatului Spaniei să elimine acest impozit din cauza incompatibilității acestuia cu directiva menționată.

14. La 20 iulie 2010, Comisia a adoptat decizia atacată, în care a declarat că modificarea schemei de finanțare a RTVE prevăzută de Legea nr. 8/2009 era compatibilă cu piața internă în temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE. Comisia s‑a întemeiat în special pe constatarea că cele trei măsuri fiscale introduse sau modificate prin Legea nr. 8/2009 nu făceau parte integrantă din noile elemente de ajutor prevăzute de această lege și că o eventuală incompatibilitate a acestor măsuri fiscale cu Directiva privind autorizarea nu aducea atingere examinării compatibilității acesteia cu piața internă. Pe de altă parte, Comisia a considerat că regimul financiar modificat al RTVE era conform articolului 106 alineatul (2) TFUE, deoarece era proporțional.

Procedura în fața Tribunalului

15. Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 11 martie 2011, reclamantele au introdus prezenta acțiune.

16. Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 25 mai 2011, Regatul Spaniei a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea Comisiei.

17. Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 16 iunie 2011, RTVE a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea Comisiei.

18. Prin Ordonanțele din 30 iunie 2011 și, respectiv, din 22 noiembrie 2011, președintele Camerei a treia a Tribunalului a admis aceste cereri de intervenție.

19. Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 20 iulie 2011, reclamantele au solicitat aplicarea regimului de confidențialitate, în raport cu RTVE, în cazul unor date și informații cuprinse în anexele la cererea introductivă.

20. Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 10 octombrie 2011, RTVE a emis obiecții față de întreaga cerere de aplicare a regimului de confidențialitate formulată de reclamante.

21. Prin Ordonanța din 7 decembrie 2011, președintele Camerei a treia a Tribunalului a respins această cerere de aplicare a regimului de confidențialitate.

22. Intervenientele și‑au depus memoriile, iar reclamantele și‑au depus observațiile cu privire la acestea în termenele stabilite.

23. Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 8 martie 2012, reclamantele au solicitat aplicarea regimului de confidențialitate, în raport cu Regatul Spaniei și cu RTVE, în cazul unor elemente cuprinse în observațiilor lor cu privire la memoriul în intervenție al RTVE.

24. Prin scrisorile depuse la grefa Tribunalului la 10 și, respectiv, la 11 aprilie 2010, Regatul Spaniei și RTVE au contestat cererile de aplicare a regimului de confidențialitate formulate de reclamante.

25. Prin Ordonanța din 4 iulie 2013, președintele Camerei a treia a Tribunalului a respins această cerere de aplicare a regimului de confidențialitate.

26. Prin scrisorile din 9 iulie 2013, Tribunalul a solicitat părților să răspundă la unele întrebări în cadrul unei măsuri de organizare a procedurii, în conformitate cu articolul 64 din Regulamentul său de procedură. Părțile au răspuns la această cerere în termenul stabilit.

27. Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a treia) a decis deschiderea procedurii orale. Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 15 octombrie 2013.

28. Reclamantele solicită Tribunalului:

– anularea deciziei atacate în temeiul articolului 263 TFUE;

– în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată;

– obligarea Regatului Spaniei să suporte toate cheltuielile legate de intervenția acestuia, inclusiv cele efectuate de reclamante;

– obligarea RTVE să suporte toate cheltuielile legate de intervenția acestuia, inclusiv cele efectuate de reclamante.

29. Comisia, Regatul Spaniei și RTVE solicită Tribunalului:

– declararea acțiunii în parte ca inadmisibilă;

– în orice caz, respingerea acțiunii ca nefondată;

– obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept

30. Acțiunea este întemeiată pe cinci motive întemeiate, în primul rând, pe o încălcare a drepturilor procedurale garantate la articolul 108 alineatul (2) TFUE, în al doilea rând, pe o încălcare a articolului 108 TFUE și a articolului 1 litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41), în al treilea rând, pe o încălcare a obligației de motivare în această privință, în al patrulea rând, pe o eroare privind noțiunea de ajutor în sensul articolului 107 TFUE și, în al cincilea rând, pe o încălcare a articolului 106 alineatul (2) TFUE și a obligației de motivare.

1. Cu privire la admisibilitatea acțiunii și a motivelor

31. Comisia, susținută de Regatul Spaniei și de RTVE, arată că acțiunea este în parte inadmisibilă. Reclamantele ar avea interes să exercite acțiunea în cazul cererii de anulare numai în ceea ce privește elementele din decizia atacată care ar privi contribuțiile pe care trebuie să le plătească. Așadar, reclamantele nu ar avea interes să solicite anularea deciziei menționate întrucât aceasta ar privi fie contribuții pe care ar trebui să le plătească în orice ipoteză, indiferent de alocarea sumelor, fie contribuții pe care nu ar trebui să le plătească. Contribuțiile prevăzute la articolele 4-6 din Legea nr. 8/2009 ar fi diferite unele de celelalte. Anularea uneia dintre contribuții nu ar produce, așadar, efecte asupra celorlalte contribuții.

32. La rândul său, Regatul Spaniei susține că al doilea‑al cincilea motiv sunt inadmisibile din cauza lipsei de interes al reclamantelor de a exercita acțiunea. Aceste motive ar viza temeinicia deciziei atacate. Prin urmare, nu ar fi suficient ca reclamantele să fie considerate drept părți în cauză în sensul articolului 108 TFUE, ci ar trebui să fie vizate individual de decizia în cauză. Or, poziția reclamantelor pe piață nu ar fi afectată în mod substanțial prin Legea nr. 8/2009.

33. Reclamantele contestă aceste argumente.

34. În această privință, este suficient să se amintească faptul că instanța Uniunii Europene are dreptul să aprecieze, în funcție de împrejurările fiecărei cauze, dacă o bună administrare a justiției justifică respingerea pe fond a unei acțiuni fără a se pronunța în prealabil asupra inadmisibilității acesteia (Hotărârea Curții din 26 februarie 2002, Consiliul/Boehringer, C‑23/00 P, Rec., p. I‑1873, punctele 51 și 52, și Hotărârea Tribunalului din 15 iunie 2005, Regione autonoma della Sardegna/Comisia, T‑171/02, Rec, p. II‑2123, punctul 155).

35. În împrejurările cauzei, Tribunalul consideră că, din motive de economie de procedură, trebuie examinată de la bun început concluzia în anulare ale reclamantelor și temeinicia motivelor pe care le‑au invocat în susținerea acesteia, fără a se pronunța în prealabil asupra admisibilității acțiunii în totalitate, nici asupra admisibilității motivelor al doilea‑al cincilea, în orice caz și pentru motivele prezentate mai jos acțiunea fiind nefondată.

2. Cu privire la fond

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea drepturilor procedurale garantate la articolul 108 alineatul (2) TFUE

36. Prin intermediul primului motiv, reclamantele susțin că Comisia le‑a încălcat drepturile procedurale garantate la articolul 108 alineatul (2) TFUE. În considerentul (29) al deciziei de deschidere a procedurii oficiale de investigare, Comisia ar fi constatat că cele trei măsuri fiscale introduse sau modificate prin Legea nr. 8/2009 erau disociabile de schema existentă de finanțare a RTVE, deși ar fi existat îndoieli în această privință. Astfel, Comisia ar fi limitat obiectul procedurii oficiale de investigare. Această limitare ar fi avut ca efect limitarea drepturilor lor procedurale, Comisia fiind doar obligată să ia în considerare observațiile terților care prezintă un interes cu privire la obiectul procedurii. Prin urmare, în ceea ce privește problema dacă măsurile fiscale puteau fi disociate de elementele de ajutor, reclamantele susțin că nu au beneficiat de o protecție comparabilă cu protecția de care ar fi beneficiat dacă această chestiune ar fi făcut obiectul procedurii. Așadar, situația ar fi echivalentă celei în care Comisia adoptă o decizie finală asupra unei măsuri fără a iniția o procedură oficială de investigare, în pofida faptului că ar exista îndoieli serioase privind măsura în discuție.

37. Comisia, susținută de Regatul Spaniei și de RTVE, contestă aceste argumente.

38. În această privință, trebuie amintit că procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE urmărește printre altele protejarea drepturilor terților care ar putea prezenta un interes și că aceasta devine indispensabilă atunci când Comisia întâmpină dificultăți serioase în a aprecia dacă un ajutor este compatibil cu piața comună (Hotărârea Curții din 27 octombrie 2011, Austria/Scheucher‑Fleisch și alții, C‑47/10 P, Rep., p. I‑10707, punctul 70, și Hotărârea Tribunalului din 10 februarie 2009, Deutsche Post și DHL International/Comisia, T‑388/03, Rep., p. II‑199, punctul 87).

39. Trebuie arătat de asemenea că, în speță, reclamantele nu impută Comisiei faptul că nu a inițiat procedura oficială de investigare în privința Legii nr. 8/2009. Reclamantele susțin că, deși Comisia a decis să inițieze procedura oficială de investigare în privința acestei legi, ea le‑a încălcat drepturile procedurale garantate la articolul 108 alineatul (2) TFUE, întrucât a constatat în decizia de deschidere a procedurii oficiale de investigare că cele trei măsuri fiscale introduse sau modificate prin Legea nr. 8/2003 puteau fi disociate de schema existentă de finanțare a RTVE.

40. Acest argument trebuie respins.

41. Astfel, constatările privind cele trei măsuri fiscale introduse sau modificate prin Legea nr. 8/2009, efectuate de Comisie în considerentul (29) al deciziei de deschidere a procedurii oficiale de investigare, nu pot aduce atingere drepturilor procedurale ale reclamantelor, garantate la articolul 108 alineatul (2) TFUE.

42. În mod contrar celor susținute de reclamante, situația din speță nu poate fi comparată cu o situație în care Comisia ar fi decis să nu inițieze o procedură oficială de investigare în privința Legii nr. 8/2009.

43. Astfel, în ipoteza în care Comisia ar fi decis să nu inițieze o procedură oficială de investigare în privința Legii nr. 8/2009, reclamantele nu ar fi putut exercita drepturile procedurale garantate care le sunt garantate la articolul 108 alineatul (2) TFUE, în calitate de terți care prezintă un interes.

44. Pe de altă parte, în speță, Comisia a decis să inițieze o procedură oficială de investigare în privința Legii nr. 8/2009. Așadar, în calitate de terți care prezintă un interes, reclamantele ar fi putut să prezinte observații, iar Comisia ar fi putut să ia în considerare aceste observații.

45. Mai întâi, constatările Comisiei reluate în considerentul (29) al deciziei de deschidere a procedurii oficiale de investigare nu se opuneau posibilității ca reclamantele să își exprime îndoielile cu privire la caracterul disociabil al măsurilor introduse sau modificate prin Legea nr. 8/2009. Astfel, în cazul în care Comisia decide să investigheze o măsură în mod oficial, aceasta invită terții care manifestă un interes să își prezinte observațiile în legătură cu aceasta. Or, nimic nu se opune ca terții care prezintă un interes să prezinte observații nu numai în ceea ce privește îndoielile pe care Comisia le‑a exprimat în decizia de deschidere a procedurii oficiale de investigare, ci și în ceea ce privește alte elemente ale măsurii supuse investigației.

46. În continuare, chiar dacă se presupune că, în decizia de deschidere a procedurii oficiale de investigare, Comisia nu a exprimat îndoieli cu privire la caracterul disociabil al măsurilor fiscale, această împrejurare nu ar împiedica‑o să ia în considerare îndoielile exprimate în cursul procedurii oficiale de investigare de terții care prezintă un interes. Nimic nu se opune ca, în urma îndoielilor invocate în observațiile sale de un terț care prezintă un interes, Comisia să recurgă la o examinare mai aprofundată, să colecteze informații suplimentare și, eventual, să își modifice poziția. Astfel, din articolul 4 alineatul (4) și din articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 rezultă că decizia de deschidere a procedurii oficiale de investigare include o evaluare preliminară care permite Comisiei să își formeze o primă opinie cu privire la aspectul dacă măsurile supuse examinării prezintă caracterul unui ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE și sunt compatibile cu piața internă. O asemenea decizie are, așadar, doar un caracter provizoriu (a se vedea în acest sens Ordonanța Tribunalului din 25 noiembrie 2009, Andersen/Comisia, T‑87/09, nepublicată în Repertoriu, punctul 53). Caracterul necesar provizoriu al aprecierilor cuprinse în decizia de deschidere a procedurii oficiale de investigare este confirmat la articolul 7 din Regulamentul nr. 659/1999, care prevede că, în decizia finală, Comisia poate decide că măsura supusă examinării nu constituie un ajutor, că ajutorul notificat este compatibil cu piața comună, că ajutorul notificat poate fi considerat compatibil cu piața comună dacă sunt respectate anumite condiții sau că ajutorul notificat nu este compatibil cu piața comună (Hotărârea Tribunalului din 27 noiembrie 2003, Regione Siciliana/Comisia, T‑190/00, Rec., p. II‑5015, punctul 48).

47. În consecință, reclamantele nu pot invoca cu succes împrejurarea că drepturile lor procedurale garantate la articolul 108 alineatul (2) TFUE au fost încălcate prin constatarea Comisiei din considerentul (29) al deciziei de deschidere a procedurii oficiale de investigare.

48. Niciunul dintre argumentele invocate de reclamante nu poate repune în discuție această concluzie.

49. Pe de o parte, reclamantele arată că, din cuprinsul punctelor 90-99 din Hotărârea Curții din 2 septembrie 2010, Comisia/Scott (C‑290/07 P, Rep., p. I‑7763), rezultă că Comisia nu are obligația de a lua în considerare îndoielile privind elementele măsurii supuse examinării, care sunt invocate de terții care prezintă un interes, în măsura în care Comisia nu le‑a exprimat în decizia de deschidere a procedurii oficiale de investigare. Or, această interpretare a hotărârii sus‑menționate este eronată. Astfel, în această hotărâre, Curtea a constatat numai că Comisia nu are obligația de a lua în considerare documente care, pe de o parte, nu i‑au fost comunicate în cursul procedurii administrative, ci ulterior, și, pe de altă parte, conțineau doar afirmații vagi.

50. Pe de altă parte, prin invocarea punctelor 124-137 din Hotărârea Tribunalului din 12 septembrie 2007, González y Díez/Comisia (T‑25/04, Rep., p. II‑3121), reclamantele susțin că Comisia trebuie să țină seama de încrederea legitimă pe care ar fi putut să o nutrească având în vedere informațiile cuprinse în decizia de deschidere a procedurii oficiale de investigare.

51. Și acest argument trebuie respins.

52. Astfel, hotărârea menționată la punctul 50 de mai sus privește un caz în care Tribunalul a analizat dacă în decizia de deschidere a procedurii oficiale de investigare Comisia furnizase suficiente informații care să îi permită astfel beneficiarului măsurii să realizeze că avea o îndoială cu privire la un element al măsurii supuse examinării, să își susțină argumentele și să furnizeze elementele pe care putea să le considere necesare cu privire la acest aspect în deplină cunoștință de cauză. Or, în lipsa unor informații suficiente, un beneficiar al unei măsuri nu poate să se aștepte că trebuie să înlăture îndoielile exprimate de Comisie în privința acesteia. Prin urmare, acesta poate invoca principiul încrederii legitime în cazul în care Comisia se întemeiază pe această îndoială în decizia sa finală.

53. Acest raționament nu poate fi transpus în prezenta cauză, în care, în cazul unui dezacord, reclamantele puteau să își prezinte observațiile privind constatarea Comisiei cuprinsă în considerentul (29) al deciziei de deschidere a procedurii oficiale de investigare, potrivit căreia cele trei măsuri fiscale sau introduse prin Legea nr. 8/2009 puteau fi disociate de schema existentă de finanțare a RTVE. Având în vedere caracterul necesar provizoriu al aprecierilor Comisiei într‑o asemenea decizie, reclamantele nu puteau nutri încrederea că, în cursul procedurii, Comisia nu își modifică părerea ca urmare în special a observațiilor lor.

54. Prin urmare, primul motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare privind noțiunea de ajutor nou în sensul articolului 108 TFUE și al articolului 1 litera (c) din Regulamentul nr. 659/1999

55. Al doilea motiv privește partea din motivarea deciziei atacate care este intitulată „Evaluarea caracterului de ajutor existent al măsurilor”, formată din considerentele (48)-(55). Comisia a răspuns la argumentul invocat de Regatul Spaniei potrivit căruia Legea nr. 8/2009 nu ar constitui o modificare esențială a schemei existente de ajutor în conformitate cu decizia Comisiei în cazul E 8/05 și, prin urmare, nu ar constitui un ajutor nou care să necesite notificarea [a se vedea considerentul (48) al deciziei atacate].

56. Reclamantele susțin că, în considerentele (48)-(55) ale deciziei atacate, Comisia a încălcat noțiunea de ajutor nou în sensul articolului 108 TFUE și al articolului 1 litera (c) din Regulamentul nr. 659/1999, constatând că modificarea schemei de finanțare a RTVE realizată prin Legea nr. 8/2009 putea fi disociată de schema existentă de finanțare. Această lege nu ar putea fi considerată o simplă completare a schemei existente. Aceasta nu s‑ar limita la modificarea finanțării RTVE, ci ar fi modificat și misiunea de serviciu public încredințată acestui organism. Or, ar exista o legătură între finanțare și dezvoltarea misiunii de serviciu public. Prin urmare, Comisia nu ar fi putut să considere că modificarea finanțării RTVE introdusă prin legea menționată putea fi disociată de schema existentă și nu ar fi trebuit să fie examinată în mod autonom.

57. Reclamantele invocă de asemenea încălcarea de către Comisie a principiului securității juridice. Distincția pe care aceasta ar fi efectuat‑o în decizia atacată între analiza modificării finanțării și analiza modificării misiunii de serviciu public ar fi contrară practicii sale decizionale.

58. În schimb, Comisia, susținută de Regatul Spaniei și de RTVE, consideră că acest motiv trebuie respins. Modificările aduse prin Legea nr. 8/2009 ar putea fi disociate de schema existentă. Doar modificările de esență, cu alte cuvinte funcționarea internă a unei scheme existente, ar fi indisociabile de acesta. Or, modificările aduse prin Legea nr. 8/2009 nu ar fi afectat funcționarea schemei existente de finanțare. Mai întâi, cele trei măsuri fiscale introduse sau modificate prin Legea nr. 8/2009 nu ar fi adus atingere nici analizei altor elemente ale ajutorului acordat RTVE, nici impactului pe care ajutorul de stat l‑ar fi putut avea pe piață. În continuare, faptul că măsurile fiscale ar fi consolidat independența serviciului public nu ar fi adus atingere funcționării interne a schemei existente, nici impactului pe care ajutorul l‑ar fi putut avea pe piață. În sfârșit, ajustările misiunii de serviciu public ar fi introdus o definiție mai restrictivă a misiunii de serviciu public, ceea ce nu ar fi adus atingere examinării compatibilității sale și nu ar fi modificat calificarea drept schemă existentă de finanțare a RTVE drept ajutor existent.

59. Comisia adaugă că argumentul întemeiat pe practica sa decizională este inoperant, deoarece existența unei asemenea practici nu ar putea să aducă atingere legalității deciziei atacate. În orice caz, practica acesteia nu ar fi lipsită de coerență.

60. În acest context, mai întâi trebuie amintite regulile privind modificările unei scheme existente de ajutor, înainte de examinarea problemei dacă, în considerentele (48)-(55) ale deciziei atacate, Comisia a respectat aceste reguli.

Cu privire la regulile care guvernează modificările unei scheme de ajutor existente

61. În ceea ce privește regulile care guvernează modificările unei scheme de ajutor existente, mai întâi trebuie amintit că, în temeiul articolului 1 litera (c) din Regulamentul nr. 659/1999, ajutor nou înseamnă orice schemă de ajutor și orice ajutor individual care nu este ajutor existent, inclusiv modificările ajutoarelor existente.

62. Cu toate acestea, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 659/1999 (JO L 140, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 2, p. 42), nu orice modificare a unui ajutor existent constituie în mod obligatoriu un ajutor nou. Astfel, după cum reiese din această dispoziție, modificările de natură pur formală sau administrativă care nu pot afecta evaluarea măsurii de ajutor nu sunt considerate modificări ale unui ajutor existent. Așadar, pentru a constitui un ajutor nou, modificarea unui ajutor existent trebuie să fie esențială.

63. În ipoteza în care modificarea unei scheme de ajutor existente constituie un ajutor nou, Comisia trebuie să examineze în ce măsură aceasta produce efecte asupra schemei de ajutor existente. În principiu, numai modificarea ca atare constituie un ajutor nou. Numai în ipoteza în care modificarea afectează schema de ajutor inițială în esența ei, această schemă se transformă într‑o nouă schemă de ajutor. Or, o modificare nu afectează schema inițială în esența ei nici atunci când elementul nou se poate detașa în mod clar de schema inițială (Hotărârea Tribunalului din 30 aprilie 2002, Government of Gibraltar, T‑195/01 și T‑207/01, Rec., p. II‑2309, punctele 109-111).

64. În acest fel, modificarea unei scheme de ajutor care prevede extinderea schemei de ajutor existente la o nouă categorie de beneficiari este o modificare care se poate detașa în mod clar de schema inițială, deoarece aplicarea schemei de ajutor existente la noua categorie de beneficiari nu aduce atingere evaluării compatibilității schemei inițiale (Hotărârea Tribunalului din 11 iunie 2009, ASM Brescia/Comisia, T‑189/03, Rep., p. II‑1831, punctul 106).

65. În acest context, trebuie să se precizeze de asemenea că numai în măsura în care modificarea unei scheme de ajutor existente o afectează în esență aceasta trebuie considerată ajutor nou în sensul articolului 1 litera (c) din Regulamentul nr. 659/1999. Prin urmare, Comisia se poate limita doar la evaluarea elementelor schemei existente care au fost afectate în esență de modificare. În privința acestor elemente, nimic nu se opune ca Comisia să se întemeieze pe rezultatul evaluării sale inițiale și să se limiteze la analiza problemei dacă această evaluare este repusă în discuție prin modificare. În ceea ce privește obligația de notificare a unui stat membru, rezultă că, chiar într‑un caz în care o măsură nouă de ajutor modifică, în esență, schema inițială de ajutor, statul membru nu este obligat să notifice din nou schema de ajutor în întregime, ci poate să se limiteze să notifice modificarea, cu condiția ca o astfel de notificare să cuprindă toate informațiile necesare pentru a permite Comisiei să evalueze noua măsură de ajutor.

Cu privire la abordarea Comisiei în prezenta cauză

66. În lumina considerațiilor de mai sus trebuie să se examineze dacă, în considerentele (48)-(55) ale deciziei atacate, Comisia a respectat regulile care guvernează modificările unei scheme existente de ajutor.

67. În considerentele (49) și (50) ale deciziei atacate, Comisia a arătat că, în temeiul articolului 4 din Regulamentul nr. 794/2004, trebuia să examineze mai întâi dacă modificarea schemei de finanțare a RTVE introdusă prin Legea nr. 8/2009 era esențială. În continuare, Comisia a constatat că trecerea de la schema de finanțare mixtă la schema de finanțare aproape exclusiv publică a RTVE, realizată de Regatul Spaniei prin adoptarea legii menționate, reprezentase o modificare esențială și constituia, așadar, un ajutor nou. În acest context, Comisia a reținut că valoarea ajutorului se majorase substanțial și că finanțarea legată de publicitate, care nu constituise un ajutor, fusese înlocuită printr‑o finanțare acordată de statul spaniol.

68. În această parte a motivării deciziei atacate, care, de altfel, nu este contestată de părți, Comisia s‑a pronunțat, așadar, numai cu privire la aspectul dacă modificările aduse schemei existente de finanțare a RTVE prin Legea nr. 8/2009 constituiau un ajutor nou (a se vedea punctul 62 de mai sus). Prin urmare, aceste considerații nu privesc aspectul caracterului disociabil al modificărilor aduse prin Legea nr. 8/2009 schemei existente de finanțare a RTVE.

69. În considerentele (51) și (52) ale deciziei atacate, Comisia a expus metoda pe care intenționa să o aplice în privința analizei unei modificări a unei scheme de ajutor existente. După ce a făcut trimitere la articolul 1 litera (c) din Regulamentul nr. 659/1999 și la jurisprudența menționată la punctul 63 de mai sus, Comisia a reținut, în prima teză a considerentului (52) al deciziei atacate, că ajustările care nu afectau evaluarea compatibilității măsurii de ajutor nu ar afecta nici esența ajutorului, prin urmare nu ar modifica încadrarea în categoria ajutoarelor existente. În a doua și în a treia teză ale considerentului (52) al deciziei atacate, Comisia a constatat că, în cazul în care o modificare ar afecta în esență o schemă, dar nu în măsura în care să fie necesară o nouă evaluare a celorlalte elemente ale sale, această modificare ar putea fi evaluată separat, fără a se face trimitere la celelalte elemente ale schemei, și că, într‑un asemenea caz, doar modificarea ar face obiectul obligației de notificare a statului membru și al obligației Comisiei de a o analiza.

70. Aceste concluzii nu sunt viciate de eroare. Astfel, după cum s‑a arătat la punctele 63 și 64 de mai sus, o modificare care nu poate produce un impact asupra evaluării unei scheme de ajutor existente deoarece nu o afectează în esență trebuie să fie considerată că poate fi detașată de această schemă. Pe de altă parte, astfel cum s‑a arătat la punctul 65 de mai sus, într‑un caz în care o măsură care trebuie considerată ajutor nou poate avea un impact asupra evaluării unei scheme de ajutor inițiale, doar elementele cuprinse în aceasta din urmă care sunt afectate în esență se transformă în ajutor nou.

71. În considerentele (53)-(55) ale deciziei atacate, Comisia a aplicat metoda menționată la punctul 69 de mai sus.

72. Astfel, în considerentele (54) și (55) ale deciziei atacate, Comisia s‑a pronunțat asupra chestiunii dacă modificările aduse prin Legea nr. 8/2009 schemei existente de finanțare a RTVE puteau fi disociate de schema de ajutor existentă.

73. În considerentul (54) al deciziei atacate, Comisia a examinat legătura dintre resursele noi ale RTVE și elementele de ajutor prevăzute de schema sa existentă de finanțare. După ce a confirmat că aceste resurse noi erau esențiale și constituiau, așadar, un ajutor nou, Comisia a constatat că ele puteau avea un impact asupra „compatibilității întregului ajutor” și, prin urmare, și asupra elementelor de ajutor prevăzute deja de schema existentă în favoarea RTVE.

74. În considerentul (55) al deciziei atacate, Comisia a concluzionat că se impunea ca aceste modificări să îi fi fost notificate din cauza efectului lor asupra compatibilității întregii scheme de finanțare a RTVE. Comisia a precizat că această calificare de ajutor nou se referea numai la modificare în sine, astfel încât avea doar obligația să evalueze calitatea modificărilor și consecințele lor asupra compatibilității ajutorului.

75. Așadar, în considerentele (54) și (55) ale deciziei atacate, Comisia nu a constatat că elementele noi de ajutor introduse prin Legea nr. 8/2009 puteau fi disociate de schema existentă de finanțare. Dimpotrivă, din aceste considerente rezultă cu claritate că a considerat că legea respectivă modificase substanțial anumite elemente ale schemei de ajutor existente.

76. Această interpretare este confirmată de structura deciziei atacate. Într‑adevăr, în cadrul examinării compatibilității ajutorului, Comisia a analizat schema de finanțare a RTVE, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 8/2009, așadar schema de ajutor în favoarea RTVE care constă nu numai în elementele noi de ajutor introduse prin legea menționată, ci și în elementele din schema existentă care au fost modificate de aceasta în esență. În acest fel, pe de o parte, în considerentele (56)-(60) ale deciziei atacate, Comisia a analizat definiția modificată a misiunii de serviciu public a RTVE. Pe de altă parte, în considerentele (67)-(76) ale deciziei atacate, Comisia a examinat dacă, având în vedere această misiune și toate elementele de ajutor de care beneficia RTVE, respectiv resursele publice introduse de această lege și cele care erau prevăzute deja de schema existentă de finanțare a RTVE, exista un risc de compensare în exces.

77. Prin urmare, din considerentele (54) și (55), precum și din structura deciziei atacate reiese cu claritate că Comisia nu a constatat că elementele de ajutor prevăzute de Legea nr. 8/2009 constituiau un ajutor nou care putea fi disociat de schema existentă de finanțare a RTVE.

78. Această concluzie nu este repusă în discuție de considerațiile Comisiei expuse în considerentul (53) al deciziei atacate. Desigur, Comisia a constatat că măsurile fiscale introduse sau modificate prin Legea nr. 8/2009 puteau fi disociate de schema actuală de finanțare a RTVE. În acest context, Comisia a reținut că sursele noi de finanțare ar putea aduce atingere legalității în sine a schemei, dar că acestea nu aduceau atingere evaluării altor elemente ale ajutorului acordat RTVE, nici efectelor pe care acestea puteau să le aibă pe piață.

79. Cu toate acestea, în mod contrar celor invocate de reclamante, din considerentul (53) al deciziei atacate nu se poate deduce că Comisia a considerat că elementele de ajutor prevăzute de Legea nr. 8/2009 puteau fi disociate de schema existentă de finanțare în favoarea RTVE.

80. În primul rând, nu se impune o asemenea interpretare. Astfel, pare deopotrivă posibil ca aceste considerații dezvoltate de Comisie în considerentul (53) al deciziei atacate să vizeze numai măsurile fiscale introduse sau modificate prin Legea nr. 8/2009 și, prin urmare, componenta fiscală a acestei legi. În acest caz, considerațiile Comisiei dezvoltate în acest considerent ar privi numai elementele din această lege care, în opinia sa, nu făceau parte integrantă din ajutor și, prin urmare, nu puteau avea efecte asupra compatibilității ajutorului cu piața comună [a se vedea considerentele (61)-(66) ale deciziei atacate, a căror temeinicie va fi examinată în cadrul analizei celui de al patrulea motiv]. Tot astfel, pare posibil ca, în acest considerent, Comisia să fi dorit să se limiteze la constatarea că Regatul Spaniei avea obligația de a‑i notifica legea în discuție, însă de a nu‑i notifica ex novo toate elementele schemei existente de finanțare a RTVE (a se vedea în această privință punctul 65 de mai sus).

81. În al doilea rând, deși trebuie să se rețină că obiectul exact al observațiilor Comisiei din considerentul (53) al deciziei atacate nu este în întregime clar, în orice caz, interpretarea dată de reclamante acestui considerent trebuie respinsă, deoarece este diametral opusă restului motivării și al structurii acestei decizii (a se vedea punctele 72-77 de mai sus).

82. Așadar, trebuie să se concluzioneze că, în considerentul (53) al deciziei atacate, Comisia nu a constatat că modificările aduse schemei existente de finanțare a RTVE constituiau un ajutor nou care putea fi disociat în întregime de aceasta și care putea face obiectul unei examinări autonome. Prin urmare, în mod contrar susținerilor reclamantelor, Comisia nu a încălcat articolul 108 TFUE și articolul 1 litera (c) din Regulamentul nr. 659/1999.

83. În consecință, al doilea motiv trebuie respins în totalitate.

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare în legătură cu caracterul disociabil al modificării schemei existente

84. În cadrul celui de al treilea motiv, reclamantele susțin că, în considerentul (53) al deciziei atacate, Comisia a încălcat obligația de motivare. Aceasta nu ar fi motivat modul în care a ajuns la concluzia că cele trei măsuri fiscale introduse sau modificate prin Legea nr. 8/2009 puteau fi disociate de schema actuală de finanțare a RTVE.

85. În schimb, Comisia, susținută de Regatul Spaniei și de RTVE, consideră că motivarea deciziei atacate este suficientă.

86. În acest context, trebuie amintit că motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații propriu destinatarului sau altor persoane vizate în mod direct și individual de acest act. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 1 iulie 2009, KG Holding și alții/Comisia, T‑81/07-T‑83/07, Rep., p. II‑2411, punctele 61 și 62 și jurisprudența citată).

87. În primul rând, prezentul motiv trebuie respins deoarece vizează o constatare a Comisiei potrivit căreia resursele publice noi introduse prin Legea nr. 8/2009 și modificarea definiției misiunii de serviciu public puteau fi disociate de schema de ajutor existentă. După cum s‑a arătat la punctele 71-83 de mai sus, decizia atacată nu conține asemenea constatări ale Comisiei.

88. În al doilea rând, în ceea ce privește îndoiala referitoare la obiectul exact al considerațiilor Comisiei cuprinse în considerentul (53) al deciziei atacate, trebuie amintit că o eventuală contradicție în motivarea unei decizii constituie o încălcare a obligației de motivare numai dacă se dovedește că, din cauza acestei contradicții, destinatarul actului nu este în măsură să ia cunoștință, în tot sau în parte, de motivele reale ale deciziei și că, drept urmare, partea dispozitivă a acestui act este, în tot sau în parte, lipsită de orice temei juridic (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 12 septembrie 2013, Germania/Comisia, T‑347/09, nepublicată în Repertoriu, punctul 101 și jurisprudența citată).

89. Or, în speță, această condiție nu este îndeplinită. Astfel, după cum s‑a arătat la punctele 72-76 de mai sus, mai întâi, reiese cu claritate din considerentele (54) și (55) ale deciziei atacate, precum și din structura acestei decizii că Comisia nu considera că modificările introduse prin Legea nr. 8/2009 puteau fi disociate de schema de ajutor existentă. În acest context, trebuie să se rețină de asemenea că motivele pentru care Comisia a considerat că schema de finanțare a RTVE, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 8/2009, era compatibilă cu piața comună reies din considerentele (56)-(76) ale deciziei atacate, în care nu s‑a limitat să examineze compatibilitatea elementelor noi de ajutor, introduse prin Legea nr. 8/2009, ci și compatibilitatea elementelor de ajutor modificate prin Legea nr. 17/2006.

90. În al treilea rând, chiar dacă se presupune că în considerentul (53) al deciziei atacate Comisia s‑ar fi contrazis în raport cu celelalte considerații ale deciziei atacate, aspect care nu a fost demonstrat, o asemenea contradicție nu ar putea aduce atingere legalității deciziei atacate. Astfel, abordarea și motivarea reală a Comisiei reies din considerentele (54) și (55) ale deciziei menționate și din structura acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea Germania/Comisia, punctul 88 de mai sus, punctul 101 și jurisprudența citată).

91. Prin urmare, al treilea motiv trebuie respins.

Cu privire la al patrulea motiv, referitor la constatarea Comisiei potrivit căreia cele trei măsuri fiscale introduse sau modificate prin Legea nr. 8/2009 nu făceau parte integrantă din ajutor

92. Al patrulea motiv privește motivarea cuprinsă în considerentele (61)-(66) ale deciziei atacate, în care Comisia a constatat că cele trei măsuri fiscale introduse sau modificate prin Legea nr. 8/2009 nu făceau parte integrantă din măsura de ajutor introdusă prin aceasta.

93. Reclamantele susțin că, spre deosebire de cele reținute de Comisie, cele trei măsuri fiscale noi, introduse sau modificate prin Legea nr. 8/2009, făceau parte integrantă din elementele de ajutor introduse prin această lege. Prin urmare, în cadrul evaluării compatibilității ajutorului, Comisia ar fi trebuit să examineze și compatibilitatea celor trei măsuri fiscale noi cu dreptul Uniunii, în special cu Directiva privind autorizarea.

94. Acest motiv cuprinde două aspecte. Pe de o parte, reclamantele susțin că Comisia nu a respectat criteriile care reglementează legătura dintre o măsură de ajutor și finanțarea acesteia. Pe de altă parte, reclamantele arată că, pe baza unor criterii corecte, Comisia ar fi trebuit să constate că cele trei măsuri fiscale introduse sau modificate prin Legea nr. 8/2003 făceau parte integrantă din elementele de ajutor introduse prin această lege.

Cu privire la primul aspect, referitor la condițiile în care modul de finanțare a unui ajutor trebuie considerat că face parte integrantă din acesta

95. Primul aspect vizează considerentele (61)-(63) ale deciziei atacate. În considerentul (61), Comisia a reținut că, potrivit Legii nr. 8/2009, trecerea de la o schemă de finanțare mixtă a RTVE la o schemă de finanțare aproape exclusiv publică era însoțită de introducerea sau de modificarea a trei măsuri fiscale, al căror obiectiv era încasarea veniturilor necesare. În considerentul (62), Comisia a amintit că, în cazul în care un impozit face parte integrantă din ajutor, trebuia să ia în considerare modul de finanțare a ajutorului și putea declara schema de ajutor compatibilă cu piața internă numai dacă schema de ajutor se conformează dreptului Uniunii. În considerentul (63), Comisia a reținut că, pentru ca impozitul să fie considerat parte integrantă dintr‑o măsură de ajutor, era necesară o alocare obligatorie a acestuia pentru finanțarea ajutorului, în sensul că veniturile din impozit erau în mod obligatoriu alocate pentru finanțarea ajutorului și aveau un impact direct asupra cuantumului ajutorului.

96. Reclamantele susțin că, în mod contrar constatărilor Comisiei din considerentul (63) al deciziei atacate, pentru ca măsurile fiscale care au ca obiectiv finanțarea unei măsuri de ajutor să facă parte integrantă din aceasta din urmă, este suficient ca ele să fie alocate beneficiarului ajutorului. În schimb, nu ar fi necesar ca o măsură fiscală să aibă un impact direct asupra cuantumului ajutorului. În acest cadru, ar fi vorba numai despre un indiciu printre alte indicii.

97. În schimb, Comisia, susținută de Regatul Spaniei și de RTVE, consideră că criteriile menționate în considerentul (63) al deciziei atacate nu sunt eronate. Un impozit ar putea fi considerat că face parte integrantă dintr‑o măsură de ajutor atunci când sunt îndeplinite două condiții, și anume, în primul rând, veniturile din impozit să fie alocate în mod necesar finanțării ajutorului și, în al doilea rând, veniturile din impozit să aibă un impact direct asupra cuantumului acestuia.

98. În această privință, trebuie amintit că Tratatul FUE instituie o delimitare precisă între, pe de o parte, normele privind ajutoarele de stat prevăzute la articolele 107 TFUE-109 TFUE și, pe de altă parte, normele privind denaturările rezultate din diferențele dintre actele cu putere de lege și administrative ale statelor membre, în special din dispozițiile fiscale ale acestora, prevăzute la articolele 116 TFUE și 117 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 13 ianuarie 2005, Streekgewest, C‑174/02, Rec., p. I‑85, punctul 24).

99. Rezultă că, în principiu, măsurile fiscale destinate finanțării unei măsuri de ajutor nu intră în domeniul de aplicare al dispozițiilor Tratatului FUE privind ajutoarele de stat (se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 13 ianuarie 2005, Pape, C‑175/02, Rec., p. I‑127, punctul 14, și Hotărârea Streekgewest, punctul 98 de mai sus, punctul 25).

100. Cu toate acestea, atunci când măsurile fiscale constituie modul de finanțare a unei măsuri de ajutor, astfel încât ele fac parte integrantă din această măsură, Comisia nu poate separa evaluarea unui ajutor de efectele modului său de finanțare, deoarece, într‑o asemenea situație, incompatibilitatea modului de finanțare față de dreptul Uniunii poate afecta compatibilitatea schemei de ajutor cu piața comună (Hotărârea Pape, punctul 99 de mai sus, punctul 14, și Hotărârea Streekgewest, punctul 98 de mai sus, punctul 25).

101. În ceea ce privește criteriile care guvernează problema dacă modul de finanțare a ajutorului face parte integrantă din acesta, din jurisprudență reiese că trebuie să existe o legătură de alocare obligatorie între impozit și ajutorul vizat, în temeiul reglementării naționale relevante, în sensul că venitul din impozit este alocat în mod obligatoriu finanțării ajutorului și influențează în mod direct cuantumul acestuia și, pe cale de consecință, aprecierea compatibilității acestui ajutor cu piața comună (Hotărârea Curții din 15 iunie 2006, Air Liquide Industries Belgium, C‑393/04 și C‑41/05, Rec., p. I‑5293, punctul 46, și Hotărârea Curții din 22 decembrie 2008, Regie Networks, C‑333/07, Rep., p. I‑10807, punctul 99).

102. Așadar, din această jurisprudență reiese, pe de o parte, că, pentru ca un impozit să poată fi considerat că face parte integrantă dintr‑o măsură de ajutor, trebuie să existe în mod necesar o dispoziție imperativă de drept național care să impună alocarea impozitului pentru finanțarea ajutorului. Rezultă că, în lipsa unei asemenea dispoziții, un impozit nu poate fi considerat ca fiind alocat unei măsuri de ajutor și nu constituie, prin urmare, una dintre modalitățile acesteia. Pe de altă parte, unica împrejurare a existenței unei asemenea dispoziții nu poate, în mod individual, să constituie o condiție suficientă pentru a demonstra că un impozit face parte integrantă dintr‑o măsură de ajutor. În cazul în care există o asemenea dispoziție de drept național, trebuie să se examineze, în altă ordine de idei, dacă veniturile din impozit au un impact direct asupra cuantumului ajutorului.

103. Spre deosebire de cele susținute de reclamante, pentru ca un impozit să facă parte integrantă dintr‑o măsură de ajutor nu este suficient, așadar, ca veniturile din acesta să fie alocate în mod necesar finanțării acesteia.

104. În ceea ce privește jurisprudența pe care reclamantele o invocă în susținerea argumentelor lor, trebuie să se constate că niciuna dintre hotărârile pe care le menționează nu le poate susține teza potrivit căreia, pentru a demonstra că modul de finanțare face parte integrantă din măsura de ajutor, este suficient să se demonstreze că încasarea impozitului efectuată pe baza măsurii fiscale este alocată beneficiarului ajutorului.

105. În acest context, reclamantele susțin că, în unele hotărâri, Curtea a constatat că trebuie să existe o legătură de alocare obligatorie între măsura fiscală și măsura de ajutor și că, în cazul în care există o asemenea legătură, veniturile generate prin măsura fiscală au un impact direct asupra cuantumului ajutorului.

106. Or, spre deosebire de cele invocate de reclamante, din hotărârile pe care acestea le‑au menționat (Hotărârea Streekgewest, punctul 98 de mai sus, punctul 26, Hotărârea Pape, punctul 99 de mai sus, punctul 15, Hotărârea Curții din 14 aprilie 2005, AEM și AEM Torino, C‑128/03 și C‑129/03, Rec., p. I‑2861, punctele 46 și 47, și Hotărârea Curții din 27 octombrie 2005, Distribution Casino France și alții, C‑266/04-C‑270/04, C‑276/04 și C‑321/04-C‑325/04, Rec., p. I‑9481, punctul 40) nu reiese că impactul direct al măsurii fiscale asupra cuantumului ajutorului nu este o condiție necesară, ci doar un indiciu printre alte indicii. Dimpotrivă, în Hotărârea Streekgewest, punctul 98 de mai sus (punctul 28), Curtea nu s‑a limitat să analizeze dacă exista o legătură de alocare obligatorie între măsura fiscală și măsura de ajutor, ci a analizat și dacă veniturile realizate în urma acestei măsuri fiscale aveau un impact direct asupra cuantumului măsurii de ajutor respective.

107. De asemenea, trebuie amintit că în hotărârile în care Curtea a constatat o legătură indisociabilă între măsura de ajutor și finanțarea acestuia, fără a menționa explicit cerința unui impact direct al măsurii fiscale asupra cuantumului ajutorului (Hotărârea Curții din 21 octombrie 2003, van Calster și alții, C‑261/01 și C‑262/01, Rec., p. I‑12249, punctul 55, și Hotărârea Curții din 27 noiembrie 2003, Enirisorse, C‑34/01-C‑38/01, Rec., p. I‑14243, punctul 47), era vorba despre exemple în care era îndeplinită această condiție.

108. În consecință, Comisia nu a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a constatat că, pentru ca modul de finanțare să facă parte integrantă dintr‑o măsură de ajutor, trebuia să existe o legătură de alocare obligatorie între impozit și ajutorul în discuție, în sensul că veniturile din impozit erau alocate în mod necesar finanțării ajutorului și aveau un impact direct asupra cuantumului acestuia.

109. Prin urmare, primul aspect trebuie respins.

Cu privire la al doilea aspect, referitor la aplicarea acestor condiții

110. Al doilea aspect vizează considerentele (64)-(66) ale deciziei atacate, în care Comisia a constatat că, în speță, nu erau îndeplinite condițiile cerute pentru a constata că modul de finanțare făcea parte integrantă din măsura de ajutor.

111. În considerentul (64) al deciziei atacate, Comisia a reținut că valoarea ajutorului pentru RTVE se stabilea având în vedere numai necesitățile de finanțare ale RTVE și costurile nete estimate ale furnizării de servicii publice de radiodifuziune. În practică și potrivit legii, finanțarea primită de RTVE ar fi independentă de veniturile generate de impozite, întrucât ar depinde doar de costurile nete corespunzătoare obligației de serviciu public. Finanțarea globală planificată pentru misiunea RTVE de serviciu public nu ar depinde de cuantumul veniturilor din impozite special introduse, ci ar fi asigurată, în orice caz, de la bugetul general al statului spaniol. În această privință, Comisia a constatat, pe de o parte, că veniturile din impozite care erau alocate pentru finanțarea RTVE nu puteau depăși costurile nete corespunzătoare obligației de serviciu public, orice venituri excedentare din impozite trebuind să fie returnate la bugetul general. Pe de altă parte, Comisia a reținut că, atunci când costurile nete corespunzătoare obligației de serviciu public depășeau veniturile din impozite, deficitul ar fi acoperit prin contribuții de la bugetul general. Un cuantum al veniturilor din noile impozite superior sau inferior estimărilor nu ar conduce la modificări ale sumelor planificate. În cazul în care veniturile generate de noile impozite nu erau suficiente pentru acoperirea deficitului de finanțare creat prin abolirea publicității, fondurile lipsă ar fi completate prin contribuții de la bugetul general, în conformitate cu articolul 33 din Legea nr. 17/2006.

112. Pe de altă parte, în considerentul (65) al deciziei atacate, Comisia a considerat că această concluzie nu este modificată prin menționarea legăturii dintre impozite și scopul introducerii lor, în expunerea de motive și în textul Legii nr. 8/2009. Formularea din legea menționată nu ar defini calitatea legăturii dintre impozite și ajutor.

113. În sfârșit, în considerentul (66) al deciziei atacate, Comisia a concluzionat că cele trei măsuri fiscale introduse sau modificate prin Legea nr. 8/2009 nu făceau parte integrantă din ajutor și că neconformitatea lor cu Directiva privind autorizarea nu ar afecta, așadar, decizia privind compatibilitatea măsurii de ajutor cu piața internă.

114. Reclamantele consideră că aceste constatări sunt viciate de erori de drept. În opinia acestora, Comisia ar fi trebuit să constate că impozitul stabilit prin articolul 5 din Legea nr. 8/2009 făcea parte integrantă din elementele de ajutor introduse prin această lege.

115. Mai întâi, din cuprinsul articolului 5 alineatele 1 și 7 din Legea nr. 8/2009 ar reieși că veniturile obținute din acest impozit ar contribui la finanțarea RTVE și, în esență, nu ar fi, așadar, destinate altor scopuri. De altfel, cotele celor trei noi măsuri fiscale introduse sau modificate prin legea menționată, aplicabile persoanelor impozabile, ar fi fost determinate astfel încât statul spaniol să poată încaseze o sumă care să îi permită acoperirea deficitului rezultat din abolirea publicității.

116. În continuare, spre deosebire de argumentele Comisiei, legătura dintre noile măsuri fiscale și măsura de ajutor destinată RTVE nu ar fi întreruptă. Primo , din articolul 33 din Legea nr. 17/2006 nu se poate deduce o obligație a statului spaniol de a furniza resursele necesare pentru RTVE. Secundo , o garanție a statului spaniol ar fi doar suplimentară și ipotetică, aspect care ar fi confirmat, pe de o parte, de plângerile formulate de RTVE potrivit cărora neefectuarea plăților de către operatorii privați sau calcularea eronată a contribuțiilor acestora îi cauzează o problemă de lichiditate și, pe de altă parte, prin faptul că, în practică, statul spaniol nu ar fi pregătit să execute o asemenea garanție. Tertio , Comisia nu ar putea invoca în mod util faptul că veniturile excedentare ar fi realocate bugetului statului spaniol. Pe de o parte, toate veniturile din impozite ar fi alocate în mod obligatoriu finanțării RTVE până la plafonul prevăzut. Pe de altă parte, o alocare către bugetul statului spaniol ar fi doar o posibilitate mai degrabă teoretică și, în orice caz, reziduală, Legea nr. 8/2009 prevăzând crearea unui fond de rezervă constituit din veniturile care depășesc costurile nete reale ale obligației de serviciu public.

117. În orice caz, pentru a demonstra că măsura fiscală prevăzută la articolul 5 din Legea nr. 8/2009 nu făcea parte integrantă din ajutor, Comisia ar fi trebuit să demonstreze că, chiar în ipoteza în care impozitul ar fi nelegal, exista un angajament al statului spaniol de a finanța întregul buget al RTVE. Or, din legea menționată ar reieși că operatorii privați trebuiau să suporte sarcina economică a finanțării RTVE.

118. Comisia, susținută de Regatul Spaniei și de RTVE, contestă aceste argumente.

119. Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, pentru a demonstra că impozitul prevăzut la articolul 5 din Legea nr. 8/2009 făcea parte integrantă din elementele de ajutor introduse prin această lege, reclamantele invocă în primul rând argumente prin care urmăresc să demonstreze că exista o legătură de alocare necesară între această măsură fiscală și finanțarea RTVE.

120. Or, după cum s‑a arătat la punctele 101-108 de mai sus, pentru ca o măsură fiscală să facă parte integrantă din ajutor nu este suficientă existența unei legături de alocare între măsura fiscală și măsura de ajutor. Este necesar să se stabilească și impactul direct al măsurii fiscale asupra cuantumului ajutorului.

121. Cu toate acestea, Tribunalul consideră că anumite argumente invocate de reclamante pot fi înțelese în sensul că se referă nu numai la condiția privind existența unei legături de alocare obligatorii între măsura fiscală și finanțarea RTVE, ci și la condiția privind dovada impactului direct al măsurii fiscale asupra cuantumului ajutorului.

122. Prin urmare, trebuie să se examineze într‑o primă etapă dacă argumentele invocate de reclamante pot repune în discuție concluzia Comisiei potrivit căreia veniturile obținute ca urmare a celor trei măsuri fiscale introduse sau modificate prin Legea nr. 8/2009 nu au impact direct asupra cuantumului ajutorului destinat RTVE.

123. În această privință, trebuie să se rețină că, în temeiul Legii nr. 8/2009, cuantumul ajutorului destinat RTVE este stabilit prin luarea în considerare a costurilor nete legate de îndeplinirea misiunii de serviciu public de radiodifuziune care i‑a fost încredințată. Așadar, cuantumul ajutorului pe care îl primește nu depinde de valoarea încasărilor efectuate pe baza măsurilor fiscale introduse sau modificate prin legea menționată.

124. Astfel, pe de o parte, potrivit articolului 33 din Legea nr. 17/2006, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 8/2009, în ipoteza în care veniturile de care dispune RTVE depășesc costurile legate de îndeplinirea misiunii de serviciu public de radiodifuziune, veniturile excedentare vor fi realocate. În măsura în care aceste venituri excedentare nu depășesc 10 % din cheltuielile anuale bugetate ale RTVE, acestea vor fi vărsate într‑un fond de rezervă și, în măsura în care depășesc această limită, vor fi transferate la trezoreria de stat.

125. În ceea ce privește capitalul vărsat la fondul de rezervă, din articolul 8 din Legea nr. 8/2009 reiese că acesta va putea fi utilizat numai cu autorizarea expresă a Ministerului Economiei și al Finanțelor spaniol și că, în situația în care nu este utilizat timp de patru ani, acesta trebuie să fie destinat reducerii compensațiilor în sarcina bugetului general al statului spaniol. Prin urmare, capitalul vărsat la fondul de rezervă nu poate fi considerat că are un impact direct asupra cuantumului ajutorului destinat RTVE.

126. De altfel, articolul 3 alineatul 2 din Legea nr. 8/2009 prevede o limită absolută pentru veniturile RTVE, stabilită la 1 200 de milioane de euro pentru anii 2010 și 2011. Orice sumă care depășește această limită va fi realocată direct bugetului general al statului spaniol.

127. Pe de altă parte, în temeiul articolului 2 alineatul 2 din Legea nr. 8/2009, în ipoteza în care veniturile de care dispune RTVE nu sunt suficiente pentru a acoperi costurile legate de îndeplinirea misiunii de serviciu public de radiodifuziune, diferența va fi acoperită prin contribuții de la bugetul general al statului spaniol.

128. Așadar, Comisia a constatat în mod întemeiat că valoarea încasărilor efectuate pe baza celor trei măsuri fiscale introduse sau modificate prin Legea nr. 8/2009 nu putea avea un impact direct asupra cuantumului ajutorului primit de RTVE, care era stabilit în funcție de costurile nete legate de furnizarea serviciului public de radiodifuziune.

129. Niciunul dintre argumentele invocate de reclamante nu este susceptibil să repună în discuție această constatare.

130. În primul rând, în mod contrar celor afirmate de reclamante, unica împrejurare că cele trei măsuri fiscale introduse sau modificate prin Legea nr. 8/2009 au fost concepute pentru a compensa pierderea veniturilor de natură comercială ale RTVE [a se vedea considerentul (13) al deciziei atacate] nu este suficientă pentru a demonstra că modul de finanțare face parte integrantă din măsura de ajutor. Astfel, Curtea a constatat deja că această împrejurare nu este suficientă, în sine, pentru a demonstra existența unei legături obligatorii între impozit și avantajul fiscal (Hotărârea Streekgewest, punctul 98 de mai sus, punctele 26 și 27).

131. În al doilea rând, trebuie respins argumentul reclamantelor potrivit căruia Comisia a săvârșit o eroare prin faptul că a constatat, în considerentul (64) al deciziei atacate, că din articolul 33 din Legea nr. 17/2006 ar reieși o obligație a statului spaniol de a acoperi diferența dintre costurile efectuate prin îndeplinirea misiunii de serviciu public, pe de o parte, și mijloacele financiare de care dispune RTVE, pe de altă parte. În această privință, este suficient să se arate că articolul 2 alineatul 2 din Legea nr. 8/2009 prevede expres o asemenea obligație și că această dispoziție face trimitere la articolul 33 alineatul 1 din Legea nr. 17/2006, care prevede de asemenea o atare obligație.

132. În al treilea rând, reclamantele susțin că, deși teoretic ar exista o asemenea obligație, în practică statul spaniol nu ar fi pregătit să completeze bugetul RTVE cu fonduri provenite din bugetul său general.

133. Acest argument trebuie de asemenea respins.

134. Astfel, în acest context, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul unei acțiuni în anulare introduse în temeiul articolului 263 TFUE, legalitatea unui act al Uniunii trebuie apreciată în funcție de elementele de fapt și de drept existente la data la adoptării actului. În consecință, aprecierile formulate de Comisie nu trebuie analizate decât în funcție de elementele de care dispunea aceasta la momentul la care le‑a efectuat (Hotărârea Curții din 7 februarie 1979, Franța/Comisia, 15/76 și 16/76, Rec., p. 321, punctul 7).

135. Or, trebuie să se constate că reclamantele nu au prezentat niciun element prin care să poată demonstra că, la momentul adoptării deciziei atacate, Comisia dispunea de informații potrivit cărora statul spaniol nu era pregătit să completeze bugetul RTVE în temeiul articolului 2 alineatul 2 din Legea nr. 8/2009. Astfel, toate documentele pe care le‑au prezentat în această privință sunt ulterioare datei la care a fost adoptată decizia atacată, așadar ulterioare datei de 20 iulie 2010.

136. În al patrulea rând, reclamantele susțin că o măsură fiscală destinată să finanțeze o măsură de ajutor nu poate fi considerată că nu face parte integrantă din aceasta din urmă decât în cazul în care Comisia demonstrează că, în ipoteza în care măsura fiscală este incompatibilă cu dreptul Uniunii, statul membru în cauză s‑a angajat să finanțeze întreaga măsură de ajutor.

137. Și acest argument trebuie respins.

138. Desigur, într‑un caz în care, potrivit criteriilor sus‑menționate, și anume condiția privind existența unei legături de alocare obligatorii între măsura fiscală și finanțarea RTVE și condiția privind dovada impactului direct al măsurii fiscale asupra cuantumului ajutorului, măsura fiscală trebuie considerată că face parte integrantă din măsura de ajutor – precum în cazul unei măsuri parafiscale, în care venitul fiscal, integral sau în parte, este atribuit beneficiarului direct al ajutorului în mod direct și necondiționat –, incompatibilitatea componentei fiscale are un impact direct asupra măsurii de ajutor. Astfel, într‑un asemenea caz, incompatibilitatea totală sau parțială a componentei fiscale a măsurii parafiscale are ca efect desființarea măsurii de ajutor sau reducerea cuantumului acestuia.

139. Or, în speță, articolul 2 alineatul 2 din Legea nr. 8/2009 și articolul 33 din Legea nr. 17/2006 prevedeau că, în cazul în care sursele financiare nu erau suficiente pentru acoperirea tuturor costurilor RTVE prevăzute pentru îndeplinirea obligațiilor sale de serviciu public, statul spaniol avea obligația să acopere această diferență. În cazul de față, cuantumul ajutorului nu depindea, așadar, în mod direct de măsura fiscală.

140. Prin urmare, Comisia a constatat în mod întemeiat că valoarea ajutorului destinat RTVE nu depindea în mod direct de cuantumul veniturilor realizate pe baza măsurilor fiscale introduse sau modificate prin Legea nr. 8/2009.

141. După cum s‑a arătat la punctul 120 de mai sus, pentru ca cele trei măsuri fiscale introduse sau modificate prin Legea nr. 8/2009 să poată fi considerate că fac parte integrantă din elementul de ajutor introdus prin legea menționată, condiția privind existența unei legături de alocare necesare între măsura fiscală și măsura de ajutor și condiția privind dovada impactului direct al măsurii respective asupra cuantumului măsurii de ajutor sunt cumulative.

142. Întrucât nu este îndeplinită a doua condiție, nu este necesară examinarea argumentelor pe care reclamantele le invocă pentru a demonstra existența unei legături de alocare necesare între măsura fiscală prevăzută la articolul 5 din Legea nr. 8/2009 și finanțarea RTVE, aceste argumente fiind inoperante.

143. În consecință, al patrulea motiv trebuie respins în totalitate.

Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 106 alineatul (2) TFUE și pe o încălcare a obligației de motivare

144. Al cincilea motiv privește motivarea cuprinsă în considerentele (67)-(73) ale deciziei atacate, în care Comisia a examinat dacă exista un risc de compensare în exces și a concluzionat că nu existau indicii că această compensație anuală estimată pentru obligația RTVE de serviciu public ar depăși valoarea care putea fi preconizată în mod justificat pentru costurile acestui serviciu sau ar depăși costurile nete ale serviciului public. În considerentul (71) al deciziei atacate, Comisia a arătat în special următoarele:

„Spania a demonstrat că planificarea bugetară se menține în limitele costurilor RTVE anuale prevăzute în buget pentru anii anteriori și că nu există motive în sprijinul presupoziției că s‑ar putea realiza economii considerabile în prezent sau în viitorul apropiat doar prin abolirea utilizării publicității. RTVE va avea în continuare obligația de a atrage o cotă ridicată de audiență și abolirea utilizării reclamelor comerciale va crea necesitatea unor producții suplimentare, care vor trebui finanțate. Prin comparație cu cifrele corespunzătoare anilor precedenți (1 177 de milioane EUR în 2007, 1 222 de milioane EUR în 2008 și 1 146 de milioane EUR în 2009) și având în vedere costurile suplimentare ale producțiilor (104 milioane EUR) necesare pentru înlocuirea timpilor de emisie pentru publicitate, precum și veniturile comerciale rămase (estimate la doar 25 de milioane EUR), un plafon de 1 200 de milioane EUR pentru planificarea costurilor bugetare se prezintă drept o sumă în limita prudenței și a rezonabilului pentru costurile anuale prevăzute în buget corespunzătoare compensației pentru servicii publice. În plus, principiul compensării costurilor nete efective ale unui organism public de radiodifuziune atrage cu necesitate protecția acestuia de variațiile veniturilor pe piața publicității.”

145. Al cincilea motiv cuprinde două aspecte, întemeiate, pe de o parte, pe o încălcare a articolului 106 alineatul (2) TFUE și, pe de altă parte, pe o încălcare a obligației de motivare.

Cu privire la primul aspect, întemeiat pe o încălcare a articolului 106 alineatul (2) TFUE

146. Potrivit reclamantelor, Comisia a încălcat articolul 106 alineatul (2) TFUE întrucât a autorizat regimul financiar al RTVE fără a garanta că acesta nu determina un risc de compensare în exces.

147. În primul rând, reclamantele susțin că, în considerentul (71) al deciziei atacate, Comisia nu a recurs la un control ex ante suficient de detaliat, ci s‑a întemeiat pe simple indicii. În al doilea rând, reclamantele afirmă că Comisia nu a luat în considerare faptul că criza economică a determinat în anul 2010 o scădere a veniturilor de natură comercială și, prin urmare, o scădere a veniturilor globale ale RTVE.

– Cu privire la critica întemeiată pe lipsa unui control suficient de detaliat

148. Reclamantele susțin că, pentru a garanta lipsa unui risc de compensare în exces, Comisia trebuie să procure informații detaliate și trebuie să prezinte în mod clar raționamentul cu privire la compensarea în exces. În acest context, Comisia nu ar putea să se întemeieze pe simple indicii. Or, în speță, Comisia s‑ar fi limitat să compare bugetul de care dispunea RTVE potrivit schemei de finanțare mixte cu cel de care dispune potrivit schemei de finanțare aproape exclusiv publică, introdusă prin Legea nr. 8/2009. Această abordare ar fi eronată, deoarece costurile reale pe care RTVE le‑ar suporta pentru prestarea serviciului public în temeiul Legii nr. 8/2009 ar fi scăzut. Întrucât RTVE a devenit un operator care nu mai este supus presiunii comerciale asociate participării la piața publicității, aceasta ar putea propune un program diferit și nu ar trebui să investească atâtea resurse pentru achiziționarea de drepturi. Prin urmare, Comisia nu ar fi putut să se limiteze să constate, în considerentul (71) al deciziei atacate, că RTVE ar avea în continuare obligația de a atinge un număr mare de spectatori și că ar suporta cheltuieli de producție suplimentare de 104 de milioane de euro pentru a acoperi timpii de emisie eliberați prin abolirea publicității. Pe de altă parte, existența doar a mecanismelor de control ex post nu ar fi suficientă pentru a exclude riscul unei compensări în exces.

149. Comisia, susținută de Regatul Spaniei și de RTVE, contestă aceste argumente.

150. În această privință, trebuie amintit cu titlu introductiv conținutul articolului 106 alineatul (2) TFUE, precum și contextul juridic în care se înscrie acest articol.

151. În temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE, întreprinderile cărora li s‑a încredințat exploatarea serviciilor de interes economic general se supun normelor din tratate și în special normelor de concurență, în măsura în care aplicarea unor astfel de norme nu împiedică realizarea, în drept sau în fapt, a misiunii speciale care le‑a fost încredințată. Pe de altă parte, această dispoziție impune ca dezvoltarea schimburilor comerciale să nu fie afectată într‑o măsură care contravine intereselor Uniunii.

152. Pentru ca un ajutor de stat în sensul articolului 107 TFUE să poată fi declarat compatibil cu piața internă în temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE, trebuie îndeplinite următoarele condiții: pe de o parte, operatorului vizat trebuie să i se încredințeze misiunea unui serviciu de interes economic general printr‑un act de putere publică, care definește în mod clar obligațiile de serviciu de interes economic general în discuție. Pe de altă parte, acest operator nu trebuie să primească o compensație excesivă, iar finanțarea de stat nu trebuie să aducă atingere concurenței pe piața externă în mod disproporționat (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 12 februarie 2008, BUPA și alții/Comisia, T‑289/03, Rep., p. II‑81, punctele 181 și 222).

153. În speță, reclamantele nu repun în discuție constatările Comisiei potrivit cărora RTVE i s‑a încredințat misiunea unui serviciu de interes economic general printr‑un act de putere publică, care definește în mod clar obligațiile de serviciu de interes economic general.

154. În schimb, reclamantele apreciază că această constatare a Comisiei cuprinsă în considerentul (73) al deciziei atacate, potrivit căreia nu existau indicii că această compensație anuală estimată pentru obligația RTVE de serviciu public ar depăși valoarea care putea fi preconizată în mod justificat pentru costurile acestui serviciu sau ar depăși costurile nete ale serviciului public, este viciată de o eroare, întrucât Comisia nu a evaluat în mod suficient riscul unei compensări în exces.

155. Înainte de examinarea acestei critici, trebuie amintite principiile care reglementează controlul exercitat de Tribunal asupra unei decizii a Comisiei în domeniul serviciilor publice și, în mod specific, în domeniul serviciilor de radiodifuziune.

156. În temeiul articolului 14 TFUE, Uniunea și statele membre, fiecare în limita competențelor care le revin și în limita domeniului de aplicare al tratatelor, asigură funcționarea serviciilor economice de interes general pe baza principiilor și în condiții, în special economice și financiare, care să le permită îndeplinirea misiunilor lor. Acest articol prevede de asemenea că aceste principii și condiții vor fi stabilite fără a aduce atingere competenței statelor membre de a furniza aceste servicii, de a încredința prestarea lor și de a le finanța, cu respectarea tratatelor.

157. Din Protocolul nr. 26 privind serviciile de interes general, care completează Tratatele UE și FUE, reiese că una dintre valorile comune ale Uniunii în privința acestor servicii este reprezentată de rolul esențial și de competențele discreționare ample ale autorităților naționale, regionale și locale în ceea ce privește furnizarea, punerea în funcțiune și organizarea serviciilor de interes economic general.

158. În temeiul Protocolului nr. 29 privind sistemul de radiodifuziune publică în statele membre, care completează Tratatele UE și FUE, radiodifuziunea ca serviciu public în statele membre este direct legată de nevoile democratice, sociale și culturale ale fiecărei societăți, precum și de necesitatea de a păstra pluralismul în mass‑media. Din acest protocol reiese deopotrivă că dispozițiile Tratatului FUE nu aduc atingere competenței statelor membre de a participa la finanțarea serviciului public de radiodifuziune în măsura în care finanțarea se acordă organismelor de radiodifuziune cu scopul ca acestea să își îndeplinească misiunea de serviciu public astfel cum a fost conferită, definită și organizată de fiecare stat membru și în măsura în care finanțarea respectivă nu aduce atingere condițiilor schimburilor și concurenței în Uniune într‑o măsură care ar fi contrară interesului comun, fiind de la sine înțeles că trebuie să fie luată în considerare realizarea mandatului acestui serviciu public.

159. Rezultă că statele membre dispun de competențe discreționare ample cu privire la stabilirea compensației acordate pentru prestarea unui serviciu public de radiodifuziune (a se vedea prin analogie Hotărârea BUPA și alții/Comisia, punctul 152 de mai sus, punctul 220).

160. În consecință, controlul exercitat de Comisie asupra caracterului proporțional al compensației este restrâns (a se vedea prin analogie Hotărârea BUPA și alții/Comisia, punctul 152 de mai sus, punctul 220).

161. În ceea ce privește controlul exercitat de Tribunal asupra unei decizii a Comisiei în acest domeniu, trebuie să se rețină că aprecierea Comisiei privește situații de fapt economice complexe. Prin urmare, controlul exercitat de Tribunal asupra deciziei Comisiei este mai restrâns decât cel exercitat de Comisie asupra măsurii luate de statul membru în cauză. Acesta se limitează la a verifica necesitatea compensării prevăzute pentru ca această misiune să poată fi îndeplinită în condiții acceptabile din punct de vedere economic sau invers, dacă măsura în cauză este vădit neadecvată în raport cu obiectivul urmărit (a se vedea prin analogie Hotărârea BUPA și alții/Comisia, punctul 152 de mai sus, punctele 221 și 222).

162. În ceea ce privește critica invocată de reclamante, trebuie să se constate că acestea se limitează să invoce faptul că Comisia nu a evaluat riscul compensării în exces în mod adecvat deoarece nu a examinat în mod suficient de detaliat dacă valoarea de 1 200 de milioane de euro prevăzută la articolul 3 alineatul 2 din Legea nr. 8/2009 corespunde costurilor suportate de RTVE pentru îndeplinirea obligațiilor sale de serviciu public.

163. În această privință, în primul rând, trebuie să se constate că reclamantele se limitează să conteste numai unul dintre mecanismele de control prevăzute de schema de finanțare a RTVE, deși aceasta prevede o serie întreagă de mecanisme de control care urmăresc să asigure că RTVE primește numai mijloacele care îi sunt necesare pentru a îndeplini această misiune.

164. În acest context, mai întâi trebuie arătat că dimensiunea economică a activității RTVE este determinată în raport cu obligațiile de serviciu public care i‑au fost încredințate. Astfel, din articolul 3 alineatul 2 din Legea nr. 8/2009 reiese că activitatea RTVE este determinată de o misiune‑cadru, aprobată de puterea legislativă și care are o durată de nouă ani (a se vedea articolul 4 alineatul 1 din Legea nr. 17/2006), și prin contracte‑program, care pun în aplicare misiunea‑cadru, aprobate de guvern și care au o durată de trei ani (a se vedea articolul 4 alineatul 2 din Legea nr. 17/2006). Aceste acte trebuie să cuprindă informații cu privire la dimensiunea economică a activității RTVE, precum și cu privire la limitele creșterii sale anuale, fiind necesar ca dimensiunea economică să fie stabilită în funcție de obligațiile de serviciu public care i‑au fost încredințate.

165. În continuare, trebuie amintit că sursele de finanțare a RTVE sunt concepute astfel încât să excludă compensarea în exces. După cum s‑a arătat la punctele 6-9 de mai sus, RTVE este finanțată din surse diferite, enumerate la articolul 2 alineatul 1 din Legea nr. 8/2009. Sursele principale sunt, pe de o parte, veniturile realizate ca urmare a celor trei măsuri fiscale introduse sau modificate prin articolele 4-6 din legea menționată și, pe de altă parte, compensația anuală plătită de la bugetul general al statului spaniol, menționată la articolul 2 alineatul 1 litera a) din lege. Stabilirea cuantumului compensației anuale permite, așadar, adaptarea cuantumului previzional al veniturilor de care RTVE dispune într‑un anumit exercițiu bugetar. Or, în ceea ce privește cuantumul compensației anuale, articolul 33 alineatul 1 din Legea nr. 17/2006 prevede că acesta trebuie stabilit astfel încât suma care cuprinde compensația și alte venituri de care dispune RTVE să nu fie superioară costurilor aferente obligațiilor de serviciu public pe care trebuie să le îndeplinească în cursul exercițiului bugetar respectiv.

166. Pe de altă parte, articolul 33 alineatul 2 din Legea nr. 17/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 8/2009, prevede că, în cazul în care la închiderea unui exercițiu bugetar se constată că compensația primită de RTVE este superioară costurilor nete determinate de îndeplinirea obligației de serviciu public de radiodifuziune în exercițiul bugetar respectiv, excedentul care nu este vărsat la fondul de rezervă va fi dedus din sumele consemnate în bugetul general al statului spaniol pentru exercițiul bugetar următor.

167. În sfârșit, regimul financiar al RTVE prevede de asemenea elemente de control ex post . Astfel cum Comisia a arătat în considerentul (72) al deciziei atacate, schema de finanțare a RTVE prevede, primo , mecanisme de control bugetar constând într‑un audit intern, într‑o evaluare efectuată de controlul general administrativ al statului spaniol și într‑un audit extern efectuat de o întreprindere privată specializată, secundo , un control privind îndeplinirea misiunii de serviciu public și situațiile financiare anuale ale RTVE, efectuat de Parlamentul spaniol și de autoritatea spaniolă în domeniul audiovizualului, și, tertio , un control efectuat de Curtea de Conturi spaniolă.

168. Desigur, mecanismele de control menționate la punctele 164-167 de mai sus au un caracter abstract. Trebuie însă amintit că, în decizia atacată, Comisia a efectuat un control privind compatibilitatea unei scheme de ajutor. Prin urmare, aceasta putea să controleze numai dacă existau mecanisme de control suficiente pentru a garanta că valoarea totală a ajutorului pe care îl primește RTVE într‑un exercițiu bugetar în temeiul acestei scheme nu depășește costurile nete aferente îndeplinirii misiunii de serviciu de radiodifuziune care i‑a fost încredințată.

169. Trebuie să se constate că reclamantele nu prezintă argumente prin care să urmărească în mod specific să conteste caracterul real al mecanismelor de control menționate la punctele 164-167 de mai sus. Întrucât acestea susțin că, în decizia atacată, Comisia nu putea să se refere la deciziile sale anterioare privind finanțarea RTVE, trebuie amintit că aceasta avea obligația să recurgă la examinarea compatibilității elementelor din schema existentă de finanțare a RTVE numai în măsura în care erau modificate prin Legea nr. 8/2009 (a se vedea punctul 65 de mai sus). Prin urmare, întrucât caracterul real al mecanismelor de control prevăzute în schema anterioară de finanțare a RTVE nu a fost pus în discuție prin modificările aduse prin Legea nr. 8/2009, nu existau motive de opoziție față de trimiterea de către Comisie la analiza sa anterioară cu privire la aceste mecanisme.

170. În al doilea rând, în ceea ce privește, în mod specific, criticile formulate de reclamante referitoare la aprecierile Comisiei din considerentul (71) al deciziei atacate, înainte de a se analiza dacă controlul exercitat de Comisie era insuficient, trebuie examinată funcția cuantumului de 1 200 de milioane de euro prevăzut la articolul 3 alineatul 2 din Legea nr. 8/2009.

171. În ceea privește funcția cuantumului de 1 200 de milioane de euro, mai întâi trebuie amintit că Comisia nu a aprobat o schemă de finanțare potrivit căreia, într‑un anumit exercițiu bugetar, RTVE dispune de un buget de această valoare. Astfel, după cum s‑a arătat la punctele 164-167 de mai sus, Legea nr. 8/2009 prevede mecanisme prin care se urmărește să se garanteze că ajutorul în favoarea RTVE corespunde costurilor nete pentru îndeplinirea obligațiilor sale de serviciu public. Articolul 3 alineatul 2 din Legea nr. 8/2009 prevede, așadar, o limită absolută de 1 200 de milioane de euro pentru bugetul RTVE, așadar, o limită care nu poate fi depășită chiar dacă bugetul RTVE ar putea fi mai ridicat, dacă singurul criteriu pertinent ar fi cel al costurilor aferente îndeplinirii obligațiilor sale de serviciu public. Pe baza acestei limite, bugetul RTVE nu poate depăși cuantumul maxim de 1 200 de milioane de euro, însă poate fi inferior, atunci când costurile aferente îndeplinirii misiunii de serviciu public într‑un anumit exercițiu bugetar sunt mai mici.

172. Rezultă, mai întâi, că trebuie respinsă critica reclamantelor întemeiată pe faptul că costurile RTVE pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public ar putea fi eventual mai mici decât cuantumul de 1 200 de milioane de euro. Astfel, mecanismele de control menționate la punctele 164-167 de mai sus garantează că, într‑o asemenea situație, cuantumul ajutorului pentru un anumit exercițiu bugetar se va limita la costurile nete suportate pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public de radiodifuziune.

173. În continuare, în ceea ce privește criticile reclamantelor privind densitatea insuficientă a controlului Comisiei în ceea ce privește limita maximă de 1 200 de milioane de euro, trebuie amintit că statele membre au o competență discreționară amplă în ceea ce privește stabilirea compensației pentru prestarea serviciului public de radiodifuziune și că, în ceea ce privește controlul caracterului proporțional al compensației pentru o obligație de serviciu public de radiodifuziune, controlul Comisiei este restrâns, iar controlul Tribunalului asupra unei decizii a Comisiei este și mai restrâns (a se vedea punctele 159-161 de mai sus). Controlul Tribunalului se limitează, așadar, la a examina dacă Comisia nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere.

174. Or, în speță, niciun argument prezentat de reclamante nu este susceptibil să demonstreze că aceste considerații dezvoltate în considerentul (71) al deciziei atacate, potrivit căruia plafonul de 1 200 de milioane de euro părea la limita prudenței, erau viciate de o eroare vădită de apreciere.

175. Primo , astfel cum Comisia a menționat în considerentul (71) al deciziei atacate, cuantumul de 1 200 de milioane de euro corespundea bugetului mediu de care RTVE dispunea potrivit schemei de finanțare mixte.

176. Secundo , din considerentul (71) al deciziei atacate reiese că, pe de o parte, Comisia a luat în considerare existența unor costuri suplimentare de 104 de milioane de euro pentru a îndeplini timpii de emisie rezervați anterior publicității și existența unor costuri generate de îndeplinirea obligațiilor suplimentare de serviciu public în materia programelor impuse RTVE prin Legea nr. 8/2009 și, pe de altă parte, că aceasta a reținut că niciun indiciu nu sugera că abolirea publicității poate determina o reducere considerabilă a costurilor efective ale RTVE.

177. Spre deosebire de afirmațiile reclamantelor, aceste considerații nu sunt vădit eronate. Astfel, nu s‑a dovedit că costurile pentru îndeplinirea misiunii de serviciu public, suportate de RTVE, erau substanțial mai mici decât costurile pe care aceasta le‑a suportat în regimul Legii nr. 17/2006. Desigur, în considerentul (59) al deciziei atacate, Comisia a constatat că retragerea RTVE de pe piața publicității putea contribui la consolidarea misiunii de serviciu public, reducând dependența programelor de considerațiile comerciale și de fluctuațiile veniturilor comerciale. Cu toate acestea, spre deosebire de cele susținute de reclamante, unica împrejurare că RTVE a devenit un operator care nu mai este supus presiunii comerciale asociate participării pe piața publicității nu permite să se deducă că aceasta putea să propună programe diferite care i‑ar fi permis să își desfășoare activitatea la costuri substanțial mai mici. Astfel, articolul 106 alineatul (2) TFUE nu se opune ca un stat să definească în mod larg misiunea de serviciu public de radiodifuziune care să permită organismului public de radiodifuziune furnizarea unui program echilibrat și variat, conservând o anumită cotă de audiență (Hotărârea Tribunalului din 26 iunie 2008, SIC/Comisia, T‑442/03, Rep., p. II‑1161, punctul 201).

178. Tertio , spre deosebire de susținerile reclamantelor, Comisia nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere nici prin faptul că nu a examinat dacă trecerea la un sistem de finanțare aproape exclusiv publică și modificarea obligațiilor de serviciu public puteau avea efecte asupra costurilor suportate de RTVE. Astfel, întrucât cuantumul de 1 200 de milioane de euro prevăzut la articolul 3 alineatul 2 din Legea nr. 8/2009 constituie doar o limită maximă pentru bugetul RTVE și că mecanismele menționate la punctele 164-167 de mai sus garantează ca acest cuantum al ajutorului pentru RTVE să nu depășească costurile nete aferente îndeplinirii obligațiilor sale de serviciu public, Comisia nu avea obligația să efectueze o examinare mai detaliată.

179. Quarto , întrucât reclamantele susțin că Comisia ar fi trebuit să reacționeze la observațiile anumitor autorități naționale, trebuie să se constate că, în considerentul (69) al deciziei atacate, însăși Comisia a exprimat îndoieli cu privire la proporționalitatea măsurii, însă după evaluarea pe care a efectuat‑o a concluzionat că nu exista riscul unei compensări în exces. În orice caz, faptul că nu a examinat în detaliu toate observațiile critice ale autorităților administrative naționale referitoare la un proiect de lege nu este susceptibil, în sine, să demonstreze o eroare de apreciere din partea sa, în special atunci când este vorba despre un domeniu în care statele membre dispun de o competență discreționară amplă, iar controlul Comisiei este restrâns.

180. În consecință, reclamantele nu au demonstrat că această constatare din considerentul (71) al deciziei atacate, potrivit căreia plafonul de 1 200 de milioane de euro părea la limita prudenței, era viciată de o eroare vădită de apreciere.

181. Având în vedere considerațiile de mai sus, critica întemeiată pe lipsa unui control ex ante suficient de detaliat trebuie respinsă.

– Cu privire la critica întemeiată pe neluarea în considerare a reducerii veniturilor comerciale

182. Reclamantele afirmă că Comisia nu a luat în considerare faptul că criza economică a determinat în anul 2010 o scădere a veniturilor de natură comercială și, prin urmare, o scădere a veniturilor globale ale RTVE.

183. Comisia, susținută de Regatul Spaniei și de RTVE, contestă acest argument.

184. În această privință, trebuie arătat că, deja în cadrul schemei de finanțare mixte instituie prin Legea nr. 17/2006, criteriul de stabilire a bugetului RTVE nu era reprezentat de valoarea veniturilor comerciale, ci de costurile aferente obligației de serviciu public. Astfel, după cum reiese din considerentul (7) al deciziei atacate, în cadrul schemei de finanțare mixte, compensația bugetară a statului spaniol pentru anul 2009 crescuse deja ca urmare a faptului că veniturile din publicitate ale RTVE se reduseseră în acel an.

185. Prin urmare, unica împrejurare că în schema de finanțare mixtă Comisia nu a luat în considerare faptul că veniturile comerciale ale RTVE ce proveneau din vânzarea de spații publicitare se reduseseră nu este susceptibilă să demonstreze că aceasta a săvârșit o eroare vădită de apreciere.

186. În consecință, și această critică trebuie respinsă și, prin urmare, primul aspect al celui de al cincilea motiv trebuie respins în totalitate.

Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare

187. Reclamantele susțin că Comisia a încălcat obligația de motivare în sensul articolului 296 TFUE. Comisia nu ar fi motivat suficient constatarea potrivit căreia nu exista un risc de compensare în exces. Pe de altă parte, Comisia nu s‑ar fi pronunțat în mod suficient cu privire la denaturările concurenței care ar fi fost introduse prin obligațiile de plată a contribuțiilor introduse prin Legea nr. 8/2009.

– Cu privire la prima critică, întemeiată pe o motivare insuficientă a lipsei unui risc de compensare în exces

188. Reclamantele susțin că Comisia nu a motivat suficient decizia atacată în ceea ce privește motivele referitoare la lipsa unui risc de compensare în exces. Mai întâi, aceasta ar fi trebuit să reacționeze mai mult la observațiile anumitor autorități naționale referitoare la îndoielile privind compensarea în exces. În continuare, Comisia nu ar fi furnizat nicio informație specifică cu privire la planul de întreprindere al RTVE pe următorii ani, nici cu privire la costurile nete ale furnizării serviciului public. În afară de raționamentul succint al Comisiei menționat în considerentul (71) al deciziei atacate, nicio altă precizare nu ar permite stabilirea elementelor care au întemeiat raționamentul Comisiei. Prin urmare, reclamantelor le‑ar fi imposibil să prezinte, pe baza deciziei, alte observații decât cele pe care le‑au formulat în cererea introductivă. În plus, Comisia nu ar putea să se refere la motivarea cuprinsă într‑o decizie anterioară referitoare la RTVE.

189. Comisia, susținută de RTVE, consideră că în considerentele (67)-(69) și (71)-(73) ale deciziei atacate a motivat suficient concluzia potrivit căreia nu existau indicii ale unei compensări în exces.

190. Având în vedere cerințele rezultate din obligația de motivare, amintite la punctul 86 de mai sus, trebuie să se constate că motivarea deciziei atacate era suficientă.

191. Astfel, mai întâi, spre deosebire de afirmațiile reclamantelor, motivarea deciziei atacate pe care Comisia și‑a întemeiat concluzia potrivit căreia nu existau riscuri de compensare în exces nu era limitată la considerentul (71) al deciziei atacate. Astfel, în considerentele (67)-(73) ale deciziei menționate, Comisia s‑a referit deopotrivă la mecanismele de control menționate la punctele 164-167 de mai sus. În acest context, trebuie să se rețină de asemenea că, în considerentele (14), (16) și (17) ale deciziei atacate, Comisia s‑a referit în egală măsură la aceste mecanisme.

192. În continuare, în ceea ce privește critica reclamantelor întemeiată pe caracterul abstract al unor considerații, este suficient să se amintească faptul că din decizia atacată reiese cu claritate că Comisia s‑a limitat la aprobarea unei scheme de ajutor care să permită RTVE beneficiul unui ajutor corespunzător costurilor nete pentru îndeplinirea obligațiilor sale de serviciu public și că aceasta nu s‑a pronunțat cu privire la compatibilitatea unui ajutor în cuantum de 1 200 de milioane de euro.

193. În plus, întrucât reclamantele susțin că Comisia ar fi trebuit să reacționeze la observațiile anumitor autorități naționale, trebuie să se constate că aceasta a motivat suficient o decizie dacă își expune în mod clar și neechivoc raționamentul, astfel încât să permită persoanelor interesate să cunoască justificările măsurilor luate, iar instanței competente să își exercite controlul, însă fără a fi necesar ca motivarea să prevadă toate elementele de fapt și de drept pertinente. După ce a menționat, în considerentele (67)-(76) ale deciziei atacate, motivele pentru care măsura era proporțională, Comisia nu avea, așadar, obligația să răspundă punctual la toate observațiile critice ale autorităților administrative naționale referitoare la un proiect de lege. Această concluzie este valabilă și în cazul unui domeniu în care statele membre au o competență discreționară amplă, iar controlul Comisiei este, prin urmare, restrâns.

194. Mai mult, în mod contrar afirmațiilor reclamantelor, nimic nu se opunea trimiterii efectuate de Comisie la deciziile sale anterioare, care priveau finanțarea RTVE și care făceau parte, așadar, din contextul deciziei atacate în sensul jurisprudenței menționate la punctul 86 de mai sus. În speță, Comisia avea cu atât mai mult dreptul să se refere la deciziile sale anterioare, cu cât o mare parte din mecanismele de control fuseseră introduse deja prin Legea nr. 17/2006 și că, așadar, putea să se limiteze la a examina dacă evaluarea sa inițială a mecanismelor era pusă în discuție prin modificările aduse prin Legea nr. 8/2009 (a se vedea punctul 65 de mai sus).

195. În sfârșit, în ceea ce privește argumentul reclamantelor potrivit căruia nu ar fi fost măsură să prezinte, pe baza deciziei atacate, alte observații decât cele care au fost formulate în cererea introductivă, Tribunalul constată că nu există niciun element care să se opună invocării de către reclamante a unor argumente prin care să se conteste caracterul eficient al mecanismelor de control prin schema de finanțare a RTVE. Reclamantele nu au invocat însă niciun argument în această privință.

196. În consecință, prima critică din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al cincilea motiv trebuie respinsă.

– Cu privire la a doua critică, referitoare la denaturările introduse prin obligațiile de plată a contribuțiilor

197. Reclamantele susțin că Comisia a încălcat obligația de motivare deoarece nu s‑a pronunțat în mod suficient asupra denaturărilor concurenței care ar fi fost introduse prin obligațiile de plată a contribuțiilor, în special reducerea capacității lor concurențiale în raport cu RTVE. Constatarea cuprinsă în considerentul (53) al deciziei atacate, potrivit căreia cele trei măsuri fiscale introduse sau modificate prin articolele 4-6 din Legea nr. 8/2009 puteau fi disociate de schema actuală de finanțare a RTVE, nu este suficientă. În replică, reclamantele susțin de asemenea că Legea nr. 8/2009 conține un element discriminatoriu, întrucât doar operatorii al căror sector de activitate geografic corespunde statului spaniol sau cuprinde cel puțin două comunități autonome sunt supuși la plata impozitului, ceilalți operatori fiind scutiți de suportarea costului de finanțare a RTVE.

198. Comisia și RTVE contestă aceste argumente, RTVE ridicând excepția admisibilității argumentului reclamantelor invocat în stadiul replicii.

199. A doua critică din al doilea aspect al celui de al cincilea motiv trebuie deopotrivă respinsă, fără a fi necesară examinarea admisibilității argumentului invocat de reclamante în stadiul replicii. Astfel, este suficient să se amintească faptul că, în considerentele (61)-(66) ale deciziei atacate, Comisia a prezentat motivele pentru care cele trei măsuri fiscale introduse sau modificate prin Legea nr. 8/2009 nu făceau parte integrantă din elementele de ajutor introduse prin această lege și, prin urmare, nu era necesară examinarea compatibilității acestora cu piața comună în cadrul procedurii care s‑a finalizat prin decizia atacată.

200. În consecință, al doilea aspect trebuie respins în întregime și, prin urmare, al cincilea motiv trebuie respins în totalitate.

201. Având în vedere toate considerațiile de mai sus, acțiunea trebuie respinsă.

Cu privire la cheltuielile de judecată

202. Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții cu privire la toate concluziile lor, acestea trebuie obligate să suporte propriile cheltuieli de judecată și, în comun, cheltuielile de judecată ale Comisiei și ale RTVE, conform concluziilor acestora din urmă.

203. Potrivit articolului 87 alineatul (4) primul paragraf din același regulament, statele membre care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Prin urmare, Regatul Spaniei va suporta propriile cheltuieli de judecată.

Dizpozitiv

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia)

declară și hotărăște:

1) Respinge acțiunea.

2) Telefónica de España, SA și Telefónica Móviles España, SA suportă propriile cheltuieli de judecată și suportă, în comun, cheltuielile de judecată ale Comisiei Europene și ale Corporación de Radio y Televisión Española, SA (RTVE).

3) Regatul Spaniei suportă propriile cheltuieli de judecată.