Părţi
Motivele
Dizpozitiv

Părţi

În cauza T-304/08,

Smurfit Kappa Group plc, cu sediul în Dublin (Irlanda), reprezentată de T. Ottervanger și de E. Henny, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de B. Martenczuk și de C. Urraca Caviedes, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

Propapier PM 2 GmbH, fostă Propapier PM2 GmbH & Co. KG, cu sediul în Eisenhüttenstadt (Germania), reprezentată de H.-J. Niemeyer și de C. Herrmann, avocați,

intervenientă,

având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei C(2008) 1107 a Comisiei din 2 aprilie 2008 prin care se declară compatibilitatea cu piața comună a ajutorului regional pe care autoritățile germane intenționau să îl acorde în favoarea Propapier PM2 pentru construirea unei papetării la Eisenhüttenstadt (regiunea Brandenburg – Nord-Est) (ajutorul de stat N 582/2007 – Germania),

TRIBUNALUL (Camera întâi),

compus din domnii J. Azizi, președinte, S. Frimodt Nielsen (raportor) și A. Popescu, judecători,

grefier: domnul N. Rosner, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 28 noiembrie 2011,

pronunță prezenta

Hotărâre

Motivele

Istoricul cauzei

1. Reclamanta, Smurfit Kappa Group plc, este o întreprindere internațională cu sediul în Irlanda. Își desfășoară activitatea în sectorul ambalajelor, în principal în Europa și în America Latină. Produce și comercializează produse de ambalare ondulate (denumite în continuare „produse CCM”), foi de carton ondulat și de carton compact, cutii de carton ondulat și de carton compact, plăci de carton grafice și cartoane speciale. Aceasta efectuează de asemenea recuperarea deșeurilor de hârtie reciclate.

2. Prin scrisoarea din 8 octombrie 2007, autoritățile germane au notificat Comisiei Europene intenția lor de a acorda Propapier PM2 GmbH & Co. KG o subvenție de investiție în cuantum de 82 509 500 de euro (și anume 72 154 700 de euro în valoare actualizată) (denumită în continuare „ajutorul în cauză”) pentru construirea unei papetării și a unui grup electrogen în Eisenhüttenstadt, în regiunea Brandenburg — Nord-Est (Germania). Comisia a înregistrat această notificare sub numărul de referință N 528/2007.

3. Papetăria finanțată prin ajutorul în cauză era destinată producerii a două tipuri de produse CCM, și anume, pe de o parte, foi de carton plat având un gramaj de până la 150 g/m² și, pe de altă parte, rulouri fabricate din fibre reciclate. Construirea instalației trebuia să se eșaloneze în perioada decembrie 2007-prima jumătate a anului 2010.

4. La 9 noiembrie 2007, reclamanta a prezentat Comisiei o plângere confidențială privind ajutorul în cauză.

5. Prin scrisoarea din 7 decembrie 2007, Comisia a adresat Republicii Federale Germania o cerere de informații suplimentare. Autoritățile germane au răspuns la această cerere de informații prin scrisoarea din 3 ianuarie 2008.

6. La 25 ianuarie 2008 a avut loc o reuniune între serviciile Comisiei și autoritățile germane, cu participarea reprezentanților intervenientei.

7. La 29 ianuarie 2008, două plângeri oficiale au fost înregistrate de Comisie și transmise Republicii Federale Germania pentru observații.

8. Prin scrisoarea din 1 februarie 2008, Comisia a adresat o nouă cerere de informații Republicii Federale Germania.

9. Prin scrisorile din 6 și din 14 februarie 2008, Republica Federală Germania a răspuns, pe rând, la plângerile menționate la punctul 7 de mai sus, precum și la cererea de informații menționată la punctul 8 de mai sus.

10. La 20 februarie 2008, Comisia a fost sesizată cu o a treia plângere oficială. Întrucât aceasta se baza pe aceleași argumente ca primele două, nu a fost comunicată statului membru.

11. La 2 aprilie 2008, fără să deschidă procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE, Comisia a adoptat Decizia C(2008) 1107, declarând compatibil cu piața comună ajutorul în cauză (denumită în continuare „decizia atacată”).

12. În decizia atacată, Comisia a constatat în special că ajutorul în cauză nu depășea pragurile prevăzute la punctul 68 din Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007-2013 (JO 2006, C 54, p. 13, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 231), redactat astfel:

„Atunci când valoarea totală a ajutorului din toate sursele depășește 75 % din valoarea maximă a ajutorului pe care poate să îl primească o investiție cu cheltuieli eligibile de o sută de milioane de euro, aplicând plafonul standard al ajutorului în vigoare pentru întreprinderile mari de pe harta ajutoarelor regionale aprobate la data acordării ajutorului și atunci când:

(a) beneficiarul ajutorului realizează mai mult de 25 % din vânzările produsului (produselor) în cauză pe piața (piețele) în cauză înainte de investiție sau mai mult de 25 % după realizarea investiției sau

(b) capacitatea de producție creată prin proiect reprezintă mai mult de 5 % din piață, măsurată utilizând datele referitoare la consumul aparent al produsului în cauză, cu excepția cazului în care rata medie anuală de creștere a consumului aparent, în ultimii cinci ani, depășește rata medie anuală de creștere a PIB pentru Spațiul Economic European,

Comisia autorizează ajutoarele regionale pentru investiții numai după ce verifică amănunțit, după deschiderea procedurii prevăzute la articolul 88 alineatul (2) din tratat, dacă ajutorul este necesar pentru stimularea investiției, iar avantajele măsurii de ajutor sunt mai importante decât denaturarea concurenței și decât efectele asupra comerțului dintre statele membre rezultate ca urmare a acordării ajutorului.”

13. La nota de subsol nr. 63, care figurează în cuprinsul punctului citat anterior, se precizează că, înainte de intrarea în vigoare a Liniilor directoare, și anume la 1 ianuarie 2007, Comisia intenționa să elaboreze alte orientări privind criteriile de care va ține seama în decursul evaluării aspectului dacă ajutorul era necesar pentru a produce un efect de stimulare a investițiilor și dacă avantajele ajutorului compensau denaturările concurenței și efectele asupra comerțului dintre statele membre pe care aceasta le producea.

14. În considerentele (119) și (120) ale deciziei atacate, Comisia a respins argumentele prezentate în plângerile cu care a fost sesizată în ceea ce privește ajutorul în cauză (a se vedea punctele 4, 7 și 10 de mai sus), indicând că era obligată să respecte Liniile directoare, care, în opinia sa, excludeau deschide rea de către aceasta a procedurii oficiale de investigare în cauzele în care nu erau depășite pragurile stabilite la punctul 68 din liniile directoare menționate. În această privință, potrivit Comisiei, respectarea acestor praguri de cote de piață și a creșterii capacităților de producție garantează, pentru fiecare proiect subvenționat, pe de o parte, ca denaturările previzibile ale concurenței să nu depășească avantajele anticipate, precum și, pe de altă parte, existența unei contribuții suficiente la obiectivul de dezvoltare regională.

Procedura și concluziile părților

15. Prin cererea introductivă înregistrată la grefa Tribunalului la 5 august 2008, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

16. Prin actul depus la grefa Tribunalului la 12 decembrie 2008, Propapier PM2 GmbH & Co. KG, devenită în cursul procedurii Propapier PM 2 GmbH, a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea Comisiei. Prin Ordonanța din 21 aprilie 2009, președintele Camerei treia a Tribunalului a admis această intervenție.

17. La 14 mai 2009, intervenienta a contestat caracterul complet al transmiterii dosarului procedurii scrise în privința sa. Aceasta a fost asigurată, printr-o scrisoare din partea grefei, că i-au fost comunicate integral înscrisurile procedurii scrise și intervenienta nu a mai persistat în contestație.

18. Întrucât reclamanta a solicitat ca anumite părți din memoriile schimbate în cadrul procedurii scrise să fie tratate confidențial în privința intervenientei și întrucât aceasta a contestat unele dintre aceste cereri, președintele Camerei a treia a Tribunalului a admis în parte cererile reclamantei prin Ordonanța din 5 iulie 2010. În consecință, anumite informații suplimentare au fost comunicate intervenientei și i s-a permis acesteia să își completeze memoriul în intervenție.

19. Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor desemnat inițial a fost repartizat la Camera întâi, căreia, în consecință, i-a fost atribuită prezenta cauză. Întrucât un membru al camerei a fost împiedicat să participe la ședință, președintele Tribunalului, în temeiul articolului 32 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, a desemnat un alt judecător pentru a completa camera.

20. Reclamanta solicită Tribunalului:

— anularea deciziei atacate;

— obligarea Comisiei și a intervenientei la plata cheltuielilor de judecată.

21. Comisia solicită Tribunalului:

— respingerea acțiunii;

— obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

22. Intervenienta solicită Tribunalului:

— respingerea acțiunii;

— obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

23. Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera întâi) a hotărât deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură, a adresat părților întrebări în scris.

24. Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 28 noiembrie 2011.

25. În ședință, Comisia și intervenienta au renunțat să conteste admisibilitatea cererii introductive din perspectiva respectării obligației prevăzute la articolul 44 alineatul (5) litera (a) din Regulamentul de procedură, fapt consemnat în procesul-verbal de ședință.

26. La sfârșitul ședinței, Tribunalul i-a dat reclamantei, într-un termen de trei săptămâni de la notificarea procesului-verbal de ședință, posibilitatea de a prezenta orice element de probă pe care l-ar considera necesar pentru a dovedi valabilitatea mandatului conferit avocaților săi.

27. Documentele prezentate de reclamantă în termenul acordat au fost comunicate Comisiei și intervenientei în vederea formulării de observații. La 25 ianuarie 2012, după ce a primit aceste observații, Tribunalul a încheiat procedura orală.

În drept

Cu privire la admisibilitate

28. Comisia și intervenienta contestă, pe de o parte, admisibilitatea cererii din perspectiva cerințelor prevăzute la articolul 44 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul de procedură. Comisia contestă de asemenea, pe de altă parte, calitatea procesuală activă a reclamantei pentru a contesta decizia atacată.

Cu privire la regularitatea mandatului conferit de reclamantă avocaților săi

29. Potrivit articolului 44 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul de procedură, în cazul în care reclamantul este o persoană juridică de drept privat, acesta atașează la cererea sa dovada că mandatul încredințat avocatului a fost acordat în mod legal de către un reprezentant autorizat în acest scop. În temeiul articolului 44 alineatul (6) din regulamentul menționat, în cazul în care cererea introductivă nu îndeplinește condiția citată anterior, grefierul stabilește un termen rezonabil pentru ca reclamantul să îndrepte neregularitatea cererii sau să depună înscrisurile sus-menționate. În cazul în care, în termenul stabilit în acest scop, reclamantul nu procedează la îndreptarea neregularității sau nu depune înscrisurile, Tribunalul decide dacă nerespectarea acestor cerințe determină inadmisibilitatea cererii introductive pentru neîndeplinirea condițiilor de formă.

30. Rezultă din aceste prevederi că grefierul Tribunalului este obligat să invite o persoană juridică de drept privat să procedeze la îndreptarea neregularității cererii sale introductive în caz de nerespectare de către aceasta a obligației care îi revine de a prezenta dovada regularității mandatului conferit avocaților săi și că numai în cazul în care reclamanta nu se conformează invitației grefierului în termenul acordat Tribunalul are posibilitatea de a declara acțiunea inadmisibilă.

31. Prezenta acțiune a fost introdusă la 5 august 2008, în numele reclamantei, de T. Ottervanger și de E. Henny, avocați în baroul din Amsterdam (Țările de Jos). Reclamanta a anexat la cererea introductivă un mandat prin care avocații menționați erau însărcinați să introducă prezenta acțiune. Acest mandat a fost întocmit de domnul M. O’Riordan, acționând în calitate de secretar general al grupului.

32. În aplicarea articolului 44 alineatul (6) din Regulamentul de procedură, grefierul i-a acordat reclamantei un termen pentru a prezenta dovada faptului că autorul acestui mandat era competent pentru a adopta respectivul act în numele societății. În termenul care i-a fost acordat, reclamanta, susținând că secretarul general al grupului era competent, în temeiul legii irlandeze, să acorde mandat avocaților în vederea exercitării unei acțiuni în instanță în numele societății, a prezentat un al doilea mandat, datat 28 august 2008 și întocmit de domnul G. McGann, acționând în calitate de administrator.

33. Deoarece intervenienta și Comisia au contestat atât competența domnului O’Riordan, cât și pe cea a domnului McGann, reclamanta a prezentat, înainte de încheierea procedurii orale, o hotărâre, adoptată la 8 decembrie 2011 de consiliul de administrație al societății, prin care se confirmă că domnul McGann, în calitate de director general și unul dintre administratorii societății, era competent pentru întocmirea celui de al doilea mandat.

34. În primul rând, intervenienta contestă, în cazul nerespectării obligației prevăzute la articolul 44 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul de procedură, posibilitatea unei îndreptări a neregularității în cursul procedurii. O asemenea afirmație nu poate decât să fie respinsă, deoarece posibilitatea unei astfel de îndreptări a neregularității este prevăzută la articolul 44 alineatul (6) din același regulament, care prevede că grefierul stabilește un termen în vederea îndreptării neregularității cererii introductive și, în cazul în care, în termenul stabilit, nu se procedează la îndreptarea neregularității, Tribunalul trebuie să aprecieze dacă această împrejurare determină inadmisibilitatea acțiunii (a se vedea punctul 29 de mai sus).

35. În speță, astfel cum s-a amintit la punctul 32 de mai sus, reclamanta a prezentat al doilea mandat în termenul acordat de grefierul Tribunalului. Prin urmare, trebuie să se examineze, în al doilea rând, dacă al doilea mandat îndeplinește cerințele care rezultă din articolul 44 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul de procedură.

36. În această privință, Comisia și intervenienta susțin că articolele 66-68 din actul constitutiv, anexat la înscrisul de îndreptare a neregularității cererii introductive, cu privire la care acestea nu mai contestă că este vorba despre actul constitutiv al reclamantei, prevăd că decizia de a acționa în instanță și de a acorda mandat unor avocați pentru a acționa în numele societății intră în competența colegială a consiliului de administrație și că aceasta poate fi delegată unuia sau mai multor administratori. Comisia și intervenienta arată, în consecință, că, întrucât nu a demonstrat că a existat o decizie a consiliului de administrație prin care s-a decis să li se acorde avocaților Ottervanger și Henny mandatul de a formula o cerere de anulare a deciziei atacate sau o decizie prin care se deleagă o astfel de putere domnului McGann, reclamanta a încălcat obligația prevăzută la articolul 44 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul de procedură.

37. Or, deși, în lipsa prezentării de către reclamantă a unei decizii anterioare a consiliului de administrație al societății prin care se decide intentarea prezentei acțiuni sau învestirea domnului McGann cu puterea de a prezenta astfel de acțiuni instanței, Tribunalul nu poate considera cert faptul că domnul McGann era atunci îndreptățit să emită al doilea mandat, trebuie, în orice caz, să se constate că, printr-o decizie din 8 decembrie 2011, consiliul de administrație a declarat că se confirmă faptul că domnul McGann, director general și administrator al societății, era competent în acest scop (a se vedea punctul 33 de mai sus).

38. Deși este de asemenea adevărat, astfel cum arată intervenienta, că această confirmare a fost dată la mai mult de trei ani de la introducerea prezentei acțiuni și că este posibil ca alcătuirea consiliului de administrație al societății să fi fost modificată de la data celui de al doilea mandat, nu există în schimb nicio îndoială cu privire la dorința reclamantei, angajată în mod legal față de terți prin deciziile consiliului său de administrație, de a duce la capăt prezenta acțiune.

39. În consecință, cauza de inadmisibilitate prezentată de intervenientă și de Comisie și întemeiată pe faptul că cererea introductivă nu îndeplinea obligațiile care decurg din articolul 44 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul de procedură trebuie respinsă (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Curții din 11 mai 1989, Maurissen și Union syndicale/Curtea de Conturi, 193/87 și 194/87, Rec., p. 1045, punctele 33 și 34).

Cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei

40. Comisia, susținută de intervenientă, arată că reclamanta, deși este parte interesată, nu este vizată în mod individual de decizia atacată. În consecință, aceasta nu are legitimitate să conteste temeinicia aprecierilor privind compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața comună care sunt cuprinse în decizia atacată. Or, toate argumentele prezentate în cererea introductivă ar urmări să repună în discuție temeinicia acestei aprecieri privind compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața comună, iar nu să arate că au fost încălcate drepturile procedurale pe care reclamanta le are în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE.

41. În plus, Comisia arată că afirmația reclamantei potrivit căreia durata procedurii administrative demonstrează existența unor dificultăți serioase care ar fi necesitat deschiderea procedurii oficiale de investigare prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE a fost prezentată pentru prima oară în replică și este, prin urmare, deopotrivă inadmisibilă. Ar reieși că niciunul dintre motivele invocate în acțiune nu este admisibil.

42. Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că, deși articolul 263 TFUE a intrat în vigoare pe parcursul judecării cauzei, respectiv la 1 decembrie 2009, problema admisibilității cererii de anulare trebuie soluționată exclusiv în temeiul articolului 230 al patrulea paragraf CE (a se vedea în acest sens Ordonanțele Tribunalului din 7 septembrie 2010, Norilsk Nickel Harjavalta și Umicore/Comisia, T-532/08, Rep., p. II-3959, punctele 68-75, și Etimine și Etiproducts/Comisia, T-539/08, Rep., p. II-4017, punctele 74-81), fapt necontestat de părți.

43. În conformitate cu articolul 230 al patrulea paragraf CE, o persoană fizică sau juridică nu poate formula o acțiune împotriva unei decizii adresate unei alte persoane decât dacă respectiva decizie o privește în mod direct și individual.

44. Potrivit unei jurisprudențe constante, alte subiecte de drept decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că sunt vizate individual decât dacă această decizie le aduce atingere în temeiul anumitor calități care le sunt specifice sau al unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, prin urmare, le individualizează într-un mod analog cu destinatarul deciziei (Hotărârea Curții din 15 iulie 1963 Plaumann/Comisia, 25/62, Rec., p. 197, p. 223, Hotărârea Curții din 19 mai 1993, Cook/Comisia, C-198/91, Rec., p. I-2487, punctul 20, Hotărârea Curții din 15 iunie 1993, Matra/Comisia, C-225/91, Rec., p. I-3203, punctul 14, Hotărârea Curții din 13 decembrie 2005, Comisia/Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum, C-78/03 P, Rec., p. I-10737, punctul 33, și Hotărârea Curții din 11 septembrie 2008, Germania și alții/Kronofrance, C-75/05 P și C-80/05 P, Rep., p. I-6619, punctul 36).

45. Întrucât prezenta acțiune privește o decizie a Comisiei în materia ajutoarelor de stat, trebuie subliniat că, în cadrul procedurii de verificare a ajutoarelor de stat, trebuie să se facă deosebirea dintre, pe de o parte, etapa preliminară de examinare a ajutoarelor de stat, instituită la articolul 88 alineatul (3) CE, care are ca obiect numai să permită Comisiei să își formeze o primă opinie cu privire la compatibilitatea parțială sau totală a ajutorului respectiv, și, pe de altă parte, etapa investigării, prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE. Numai în cadrul acestei din urmă proceduri, care este menită să permită Comisiei să dețină informații complete cu privire la toate datele cauzei, tratatul prevede obligația Comisiei de a pune în întârziere persoanele interesate pentru a-și prezenta observațiile (a se vedea în acest sens Hotărârea Germania și alții/Kronofrance, punctul 44 de mai sus, punctul 37 și jurisprudența citată).

46. În consecință, atunci când, fără a deschide procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE, Comisia constată, printr-o decizie adoptată în temeiul alineatului (3) al aceluiași articol, că un ajutor este compatibil cu piața comună, beneficiarii acestor garanții procedurale nu pot obține respectarea acestora decât dacă au posibilitatea de a contesta această decizie în fața instanței comunitare. Pentru aceste motive, instanța comunitară declară admisibilă o acțiune care urmărește anularea unei astfel de decizii, introdusă de o persoană interesată în sensul articolului 88 alineatul (2) CE, atunci când persoana care a formulat această acțiune urmărește, prin introducerea acesteia, să apere drepturile procedurale de care beneficiază în temeiul acestei din urmă dispoziții (a se vedea Hotărârea Germania și alții/Kronofrance, punctul 44 de mai sus, punctul 38 și jurisprudența citată).

47. Potrivit articolului 1 litera (h) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [88 CE] (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41), persoană interesată înseamnă, printre altele, orice persoană, întreprindere sau asociație de întreprinderi ale cărei interese pot fi afectate prin acordarea unui ajutor, altfel spus, în special întreprinderile concurente ale beneficiarului acestui ajutor. Potrivit jurisprudenței, este vorba, cu alte cuvinte, despre un număr nedeterminat de destinatari (Hotărârea Curții din 24 mai 2011, Comisia/Kronoply și Kronotex, C-83/09 P, Rep., p. I-4441, punctul 63; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Curții din 14 noiembrie 1984, Intermills/Comisia, 323/82, Rec., p. 3809, punctul 16).

48. În schimb, dacă reclamantul contestă temeinicia deciziei prin care se apreciază compatibilitatea ajutorului cu piața comună, simplul fapt că acesta poate fi considerat „persoană interesată” în sensul articolului 88 alineatul (2) CE nu poate fi suficient pentru a se accepta admisibilitatea acțiunii. Reclamantul trebuie să demonstreze în acest caz că are un statut special în sensul Hotărârii Plaumann/Comisia, punctul 44 de mai sus. Acest lucru este valabil în special atunci când poziția pe piață a reclamantului ar fi afectată în mod substanțial de ajutorul care face obiectul deciziei în cauză (a se vedea Hotărârea Germania și alții/Kronofrance, punctul 44 de mai sus, punctul 40 și jurisprudența citată).

49. În ceea ce privește condiția privind existența unei „afectări substanțiale a poziției” reclamantei pe piața relevantă, numai circumstanța că un act poate exercita o influență asupra raporturilor de concurență care există pe piața relevantă și că întreprinderea în cauză se află într-un raport de concurență cu beneficiarul acestui act nu poate fi suficientă. Prin urmare, o întreprindere nu se poate prevala numai de calitatea sa de concurentă în raport cu întreprinderea beneficiară, ci trebuie să dovedească, în plus, că se află într-o situație de fapt care o individualizează ca și cum ar fi destinatară a deciziei (Hotărârea Curții din 22 noiembrie 2007, Spania/Lenzing, C-525/04 P, Rep., p. I-9947, punctele 32 și 33, și Hotărârea Curții din 22 decembrie 2008, British Aggregates/Comisia, C-487/06 P, Rep., p. I-10515, punctele 47 și 48).

50. În sfârșit, potrivit unei jurisprudențe constante, nu este de competența instanței Uniunii să interpreteze o acțiune prin care se contestă exclusiv temeinicia unei decizii de apreciere a compatibilității unui ajutor cu piața com ună în sensul că vizează în realitate apărarea drepturilor procedurale care îi sunt conferite reclamantului prin articolul 88 alineatul (2) CE atunci când reclamantul nu a prezentat în mod expres un motiv care să urmărească acest obiectiv. Într-o astfel de ipoteză, interpretarea motivului acțiunii ar conduce în fapt la o recalificare a obiectului său (Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, punctul 47 de mai sus, punctul 55; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Curții din 29 noiembrie 2007, Stadtwerke Schwäbisch Hall și alții/Comisia, C-176/06 P, nepublicată în Repertoriu, punctul 25).

51. Cu toate acestea, o astfel de limitare a puterii de interpretare a motivelor acțiunii nu are efectul de a împiedica instanța Uniunii să examineze argumentele de fond invocate de reclamant pentru a verifica dacă sunt, pe de altă parte, susceptibile să dovedească temeinicia unui motiv prin care se urmărește în mod expres să se arate existența unor dificultăți serioase de natură să justifice deschiderea procedurii prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE (Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, punctul 47 de mai sus, punctul 56).

52. Astfel, în cazul în care un reclamant solicită anularea unei decizii de a nu ridica obiecții, el pune în discuție în principal faptul că decizia luată de Comisie cu privire la ajutorul în cauză a fost adoptată fără ca această instituție să inițieze procedura oficială de investigare, încălcându-i astfel drepturile procedurale. Pentru ca cererea sa de anulare să fie admisă, reclamantul poate invoca orice motiv de natură să demonstreze că aprecierea informațiilor și a elementelor de care dispune Comisia, în cadrul etapei preliminare de examinare a măsurii notificate, ar fi trebuit să ridice îndoieli privind compatibilitatea acesteia cu piața comună. Cu toate acestea, utilizarea unor astfel de argumente nu poate avea drept consecință transformarea obiectului acțiunii și nici modificarea condițiilor de admisibilitate. Dimpotrivă, existența unor îndoieli cu privire la această compatibilitate este tocmai proba care trebuie adusă pentru a demonstra obligația pe care o avea Comisia de a deschide procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE, precum și la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 (a se vedea Hotărârea Curții din 27 octombrie 2011, Austria/Scheucher-Fleisch și alții, C-47/10 P, Rep., p. I-10707, punctul 50 și jurisprudența citată).

53. Acestea sunt principiile din perspectiva cărora trebuie analizată situația procedurală a reclamantei.

54. În această privință, trebuie precizat de la bun început, astfel cum au convenit Comisia și intervenienta, că reclamanta este parte interesată în sensul articolului 88 alineatul (2) CE. Aceasta susține astfel, fără a fi contrazisă nici de Comisie, nici de intervenientă, nici de vreun înscris din dosar, că este un concurent direct al intervenientei. În schimb, părțile se contrazic cu privire la aspectul dacă reclamanta este în mod individual vizată de decizia atacată și dacă, în acest temei, este îndreptățită să conteste temeinicia aprecierii compatibilității ajutorului în cauză cu piața comună care este cuprinsă în decizia atacată, independent de apărarea drepturilor sale procedurale.

55. Or, deși reclamanta a reușit să furnizeze suficiente elemente care demonstrează că situația sa concurențială putea fi afectată de ajutorul în cauză, aceasta nu a stabilit însă că poziția sa pe piață era în mod substanțial afectată în sensul jurisprudenței amintite la punctele 48 și 49 de mai sus.

56. În primul rând, reclamanta invocă participarea sa la procedura administrativă, pentru că a prezentat o plângere confidențială după notificarea ajutorului în cauză. Participarea unei întreprinderi în etapa examinării preliminare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 659/1999 nu poate stabili însă că aceasta este, în simpla sa calitate de autor al unei plângeri, vizată în mod individual de decizia adoptată la finalizarea acestei proceduri (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 9 iulie 2009, 3F/Comisia, C-319/07 P, Rep., p. I-5963, punctele 94 și 95).

57. În al doilea rând, reclamanta arată că piața produselor CCM este integrată și că orice ajutor de stat acordat unui producător are efect asupra tuturor concurenților săi din Spațiul Economic European (SEE). Rezultă totuși din indicațiile prezentate de reclamantă în plângerea sa confidențială că sectorul produselor CCM în SEE grupează aproximativ 130 de societăți. Acest argument al reclamantei subliniază faptul că ajutorul acordat va exercita o influență asupra raporturilor concurențiale dintre operatori, dar nu este suficient pentru a dovedi că situația reclamantei va suferi o atingere substanțială a poziției sale concurențiale de natură să o deosebească de ceilalți operatori în general.

58. În al treilea rând, reclamanta susține că ajutorul în cauză va permite construirea celei mai mari uzine de produse CCM din Europa și că punerea în funcțiune a acestei instalații ar avea în mod necesar un impact semnificativ asupra nivelului prețurilor. Asemenea precizării anterioare, prezenta afirmație, contestată de altfel de intervenientă, este, în orice caz, insuficientă pentru a demonstra că reclamanta este vizată în mod individual de decizia atacată, deoarece aceasta nu invocă nicio particularitate a situației sale susceptibilă să demonstreze că va fi afectată de deschiderea acestei uzine într-o măsură care o distinge de ceilalți concurenți ai intervenientei în general.

59. În al patrulea rând, reclamanta arată că piața produselor CCM cunoaște un dezechilibru structural caracterizat prin capacități de producție excedentare și că a fost obligată să închidă un mare număr de instalații ale sale. Cu toate acestea, astfel cum arată intervenienta și Comisia, închiderea unor instalații se poate explica prin faptul că reclamanta a adoptat decizii de gestiune autonome, precum adaptarea instalațiilor sale existente la progresul tehnic sau raționalizarea aparatului său de producție, iar reclamanta nu a prezentat niciun element de probă de natură să demonstreze că nu și-a închis instalațiile din cauza vechimii lor. În orice caz, și presupunând chiar că reclamanta a fost obligată să își diminueze capacitățile de producție ca urmare a unui dezechilibru structural între oferta și cererea de produse CCM, o astfel de împrejurare nu și-ar găsi cauza în instalația subvenționată de ajutorul în cauză și nu ar fi, în sine, de natură să deosebească reclamanta de ceilalți concurenți ai intervenientei (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 18 noiembrie 2009, Scheucher-Fleisch și alții/Comisia, T-375/04, Rep., p. II-4155, punctele 59 și 60).

60. În sfârșit, al cincilea argument al reclamantei, potrivit căruia posedă șase instalații pe o rază de 800-1 000 de km în jurul instalațiilor subvenționate prin ajutorul în cauză și potrivit căruia aceasta ar avea drept efect ca intervenienta să fie principalul său concurent direct, ar părea, la prima vedere, contradictoriu cu al doilea argument al său, potrivit căruia, întrucât piața de produse CCM este perfect concurențială și integrată, orice subvenție acordată unui producător oarecare va afecta în mod necesar nivelul prețurilor tuturor concurenților săi în cadrul SEE. În orice caz, simpla împrejurare că reclamanta deține șase instalații în apropierea instalației subvenționate și că ajutorul în cauză permite intervenientei să crească producția de produse CCM la aproape un milion de tone pe an, în timp ce, prin comparație, producția reclamantei în aceste șase uzine ar atinge o capacitate anuală totală de aproximativ [ confidențial ](1), nu permite să se concluzioneze că poziția reclamantei pe piață ar fi afectată în mod substanțial. Intervenienta arată într-adevăr, fără a fi contrazisă, că reclamanta nu este concurentul său cel mai direct, că ea însăși și reclamata au ca piețe de desfacere piețe geografice diferite și că, presupunând că criteriul proximității geografice a instalațiilor este cel mai relevant, alți concurenți decât reclamanta dețin instalații mai aproape de cea care trebuia construită la Eisenhüttenstadt.

61. Rezultă din cele ce precedă că reclamanta nu a dovedit că ajutorul în cauză putea aduce o atingere substanțială poziției sale pe piață. În aceste condiții, reclamanta, în calitatea sa de parte interesată, este îndreptățită numai să urmărească apărarea drepturilor sale procedurale pe care le are în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE și să conteste refuzul Comisiei de a deschide procedura oficială de investigare, dar nu să conteste temeinicia aprecierilor în temeiul cărora Comisia a concluzionat că ajutorul în cauză era compatibil cu piața comună. Prin urmare, deoarece Comisia și intervenienta arată că niciunul dintre motivele prezentei acțiuni nu urmăresc apărarea drepturilor procedurale ale unei părți interesate, trebuie să se examineze natura motivelor prezentate de reclamantă.

62. În temeiul jurisprudenței amintite la punctele 50-52 de mai sus, faptul că reclamanta nu a reușit să demonstreze că poziția sa pe piață ar fi afectată în mod substanțial de ajutorul în cauză nu se opune ca, pentru a demonstra că Comisia ar fi trebuit să manifeste îndoieli cu privire la compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața comună care justifică deschiderea procedurii oficiale de investigare prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE, aceasta să prezinte argumente privind temeinicia aprecierii efectuate de Comisie, cu condiția ca totuși cel puțin unul dintre motivele acțiunii sale să se întemeieze pe încălcarea de către Comisie a obligației sale de a deschide procedura oficială de investigare. În această privință, trebuie amintit că Comisia este obligată să deschidă procedura oficială de investigare în special dacă, în lumina informațiilor obținute în cursul procedurii preliminare de examinare, se confruntă în continuare cu dificultăți serioase de apreciere a măsurii respective. Această obligație rezultă direct din articolul 88 alineatul (3) CE, astfel cum a fost interpretat de jurisprudență, precum și din articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 659/1999, în cazul în care Comisia constată, după o examinare preliminară, că măsura ilegală suscită îndoieli cu privire la compatibilitatea sa cu piața comună (Hotărârea Tribunalului din 12 februarie 2008, BUPA și alții/Comisia, T-289/03, Rep., p. II-81, punctul 328).

63. Or, reclamanta precizează, cu titlu introductiv, că contestă faptul că Comisia a crezut că poate să adopte o decizie pozitivă fără să deschidă procedura oficială de investigare. Aceasta consideră în mod special că Comisia nu se putea refugia în spatele pragurilor pe care le-a definit în Liniile directoare privind ajutoarele regionale pentru a refuza să efectueze o apreciere concretă a efectelor măsurii în cauză. Or, această punere în balanță a efectelor generate de măsura în litigiu ar fi necesitat deschiderea procedurii oficiale de investigare prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE. În plus, reclamanta arată că nedeschiderea procedurii oficiale de investigare a împiedicat-o să își exercite drepturile procedurale.

64. În această privință, primul motiv al acțiunii se întemeiază pe nerespectarea de către Comisie a obligației care îi revenea în speță de a deschide procedura oficială de investigare, cu încălcarea articolului 88 alineatul (2) CE și a articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 659/1999.

65. Astfel, cel puțin unul dintre motivele acțiunii urmărește în mod expres apărarea drepturilor procedurale ale reclamantei. În aceste condiții, spre deosebire de ceea ce susțin Comisia și intervenienta, argumentele prezentate de reclamantă, deși s-ar referi la temeinicia aprecierilor privind compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața comună, trebuie examinate numai în măsura în care urmăresc să demonstreze că Comisia nu a ajuns să depășească dificultățile serioase cu care s-a confruntat în etapa preliminară de examinare (a se vedea punctul 52 de mai sus). În consecință, cauza de inadmisibilitate opusă de Comisie față de întreaga acțiune nu poate fi admisă. În schimb, admisibilitatea motivelor formulate de reclamantă, precum și cea a argumentelor prezentate în cadrul fiecăruia dintre aceste motive trebuie examinată în fiecare caz în parte.

Cu privire la fond

66. Primul motiv al acțiunii se întemeiază pe nerespectarea de către Comisie a obligației care îi revenea în speță de a deschide procedura oficială de investigare, cu încălcarea articolului 88 alineatul (2) CE și a articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 659/1999. Deși nu a fost în mod formal împărțit în două aspecte, acest motiv cuprinde două obiecții distincte. Pe de o parte, reclamanta impută în esență Comisiei că a săvârșit o eroare de drept atunci când a dedus din cuprinsul punctului 68 din Liniile directoare că, dacă pragurile prevăzute în cuprinsul acestuia nu sunt depășite, aceasta putea în mod întemeiat să concluzioneze cu privire la compatibilitatea ajutorului în cauză și să evite deschiderea procedurii oficiale de investigare. Pe de altă parte, reclamanta invocă mai multe argumente de natură să demonstreze că Comisia s-a confruntat cu dificultăți de apreciere a criteriilor prevăzute la punctul 68 din Liniile directoare, care ar fi justificat deschiderea procedurii oficiale de investigare.

Cu privire la admisibilitatea primului motiv

67. Comisia contestă admisibilitatea primului motiv, în temeiul invocării de către reclamantă, în cadrul acestuia, a argumentelor care urmăresc repunerea în discuție a temeiniciei aprecierilor efectuate în decizia atacată.

68. Cu toate acestea, trebuie amintit că reclamanta, în calitatea sa de parte interesată, are legitimitatea de a invoca faptul că Comisia ar fi trebuit să deschidă procedura oficială de investigare. În acest scop, reclamanta poate prezenta deopotrivă, în susținerea unui asemenea motiv, argumente de natură să demonstreze că aprecierea informațiilor și a elementelor de care dispunea Comisia cu ocazia examinării preliminare a ajutorului în cauză ar fi trebuit să ridice îndoieli cu privire la compatibilitatea acestuia cu piața comună (a se vedea în acest sens Hotărârea Austria/Scheucher-Fleisch și alții, punctul 52 de mai sus, punctul 50).

69. Or, trebuie amintit că, în decizia atacată, în aprecierea sa cu privire la compatibilitatea ajutorului în cauză, Comisia a conferit o importanță determinantă faptului că pragurile prevăzute la punctul 68 din Liniile directoare nu erau depășite.

70. În consecință, pentru a urmări apărarea drepturilor sale procedurale, reclamanta are legitimitatea de a contesta eroarea de drept pe care, în opinia sa, a săvârșit-o Comisia întrucât, din faptul că pragurile prevăzute la punctul 68 din Liniile directoare nu erau depășite, a dedus că ajutorul în cauză este compatibil cu piața comună, precum și de a repune în discuție aprecierile de fapt care i-au permis Comisiei să concluzioneze cu certitudine că aceste praguri nu erau atinse în speță.

71. În schimb, Comisia poate susține în mod întemeiat că obiecția, prezentată pentru prima oară în cadrul replicii, întemeiată pe durata etapei preliminare de examinare prezintă un caracter nou și nu se poate ratașa argumentației cuprinse în cererea introductivă. Această din urmă obiecție este, în consecință, inadmisibilă în temeiul articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, potrivit căruia, prezentarea de motive noi în cursul procedurii este interzisă, cu excepția situației în care aceste motive se întemeiază pe elemente de drept și de fapt care au rezultat în cursul procedurii.

72. În consecință, cauza de inadmisibilitate prezentată de Comisie în cadrul primului motiv trebuie respinsă, cu excepția obiecției întemeiate pe durata etapei preliminare de examinare.

Cu privire la temeinicia primului motiv

73. În cadrul primului motiv, reclamanta arată că rezultă din articolul 88 alineatul (2) CE și din articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 659/1999 că Comisia este obligată să deschidă procedura oficială de investigare atunci când nu ajunge să elimine orice îndoială cu privire la compatibilitatea unui ajutor de stat cu piața comună în cadrul examinării preliminare prevăzute la articolul 88 alineatul (3) CE. Or, în opinia acesteia, compatibilitatea măsurii în litigiu cu piața comună nu era evidentă și anumite dificultăți de apreciere ar fi trebuit să determine Comisia să deschidă procedura oficială de investigare, întrucât o examinare mai aprofundată și cercetarea unor informații mai ample se dovedeau necesare.

74. Mai exact, Comisia ar fi săvârșit o eroare de drept considerând, pe de o parte, că faptul că nu sunt depășite pragurile prevăzute la punctul 68 din Liniile directoare împiedica efectuarea de către aceasta a unei examinări aprofundate a compatibilității măsurii în cauză cu piața comună și, pe de altă parte, că era obligată de această interpretare eronată a respectivei dispoziții.

75. În această privință, trebuie amintit că, în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE, Comisia procedează la o examinare a ajutoarelor de stat aflate în stadiu de proiect, examinare al cărei obiect este acela de a-i permite să își formeze o primă opinie cu privire la compatibilitatea parțială sau totală a ajutoarelor respective cu piața comună. Procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE urmărește apărarea drepturilor terților care ar putea prezenta un interes și trebuie, în plus, să îi permită Comisiei să fie complet edificată cu privire la toate datele cazului înainte de a lua o decizie, în special prin intermediul observațiilor prezentate de terții interesați și de statele membre. Deși puterea sa este limitată în ceea ce privește decizia de a iniția această procedură, Comisia dispune totuși de o anumită marjă de apreciere în analiza și aprecierea împrejurărilor speței pentru a determina dacă acestea ridică dificultăți serioase. Având în vedere finalitatea articolului 88 alineatul (3) CE și obligația de bună administrare a Comisiei, aceasta poate, printre altele, să inițieze un dialog cu statul care a efectuat notificarea sau cu terți pentru a depăși, în cursul procedurii de examinare preliminară, eventualele dificultăți întâmpinate (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 10 februarie 2009, Deutsche Post și DHL International/Comisia, T-388/03, Rep., p. II-199, punctul 87 și jurisprudența citată).

76. Potrivit unei jurisprudențe constante, procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE prezintă un caracter indispensabil atunci când Comisia întâmpină dificultăți serioase în aprecierea faptului dacă un ajutor de stat este compatibil cu piața comună (a se vedea Hotărârea Deutsche Post și DHL International/Comisia, punctul 75 de mai sus, punctul 88 și jurisprudența citată).

77. În consecință, Comisia are sarcina de a stabili, în funcție de împrejurările de fapt și de drept proprii cazului, dacă dificultățile întâmpinate cu ocazia examinării compatibilității ajutorului necesită inițierea acestei proceduri. Această apreciere trebuie să respecte trei cerințe (a se vedea Hotărârea Deutsche Post și DHL International/Comisia, punctul 75 de mai sus, punctul 89 și jurisprudența citată).

78. În primul rând, articolul 88 CE limitează puterea Comisiei de a se pronunța cu privire la compatibilitatea unui ajutor cu piața comună în urma procedurii de examinare preliminară numai la măsurile care nu ridică dificultăți serioase, astfel încât acest criteriu are un caracter limitativ. Prin urmare, Comisia nu poate refuza să inițieze procedura oficială de investigare prevalându-se de alte împrejurări, precum interesul terților, considerații referitoare la economia procedurii sau orice alt motiv de conveniență administrativă sau politică (a se vedea Hotărârea Deutsche Post și DHL International/Comisia, punctul 75 de mai sus, punctul 90 și jurisprudența citată).

79. În al doilea rând, în cazul în care întâmpină dificultăți serioase, Comisia este obligată să deschidă procedura oficială și nu dispune, în această privință, de nicio putere discreționară (Hotărârea Deutsche Post și DHL International/Comisia, punctul 75 de mai sus, punctul 91).

80. În al treilea rând, noțiunea de dificultăți serioase prezintă un caracter obiectiv. Existența unor astfel de dificultăți trebuie să fie căutată atât în împrejurările în care a fost adoptat actul atacat, cât și în conținutul acestuia, în mod obiectiv, prin efectuarea unei analize a motivelor deciziei în raport cu elementele de care dispunea Comisia atunci când s-a pronunțat cu privire la compatibilitatea cu piața comună a ajutoarelor în litigiu. Prin urmare, controlul de legalitate pe care Tribunalul îl efectuează cu privire la existența unor dificultăți serioase depășește, prin natura sa, examinarea erorii vădite de apreciere (a se vedea în acest sens Hotărârea Deutsche Post și DHL International/Comisia, punctul 75 de mai sus, punctul 92 și jurisprudența citată).

81. De asemenea, potrivit jurisprudenței, caracterul insuficient sau incomplet al examinării efectuate de Comisie cu ocazia procedurii de examinare preliminară constituie un indiciu al existenței unor dificultăți serioase (a se vedea Hotărârea Deutsche Post și DHL International/Comisia, punctul 75 de mai sus, punctul 95 și jurisprudența citată).

82. Atunci când Comisia apreciază compatibilitatea ajutoarelor de stat cu piața comună din perspectiva derogării prevăzute la articolul 87 alineatul (3) litera (a) CE, trebuie să țină seama de interesul comunitar și nu se poate abține de la a evalua incidența acestor măsuri asupra pieței relevante sau asupra piețelor relevante din întregul SEE. Într-un asemenea caz, Comisia este obligată nu numai să se asigure că aceste măsuri sunt de natură să contribuie în mod efectiv la dezvoltarea economică a regiunilor în cauză, ci și să evalueze impactul acestor ajutoare asupra schimburilor dintre statele membre și în special să aprecieze repercusiunile sectoriale pe care acestea le pot provoca la nivel comunitar (Hotărârea Curții din 19 septembrie 2002, Spania/Comisia, C-113/00, Rec., p. I-7601, punctul 67).

83. Pentru aplicarea articolului 87 alineatul (3) CE, Comisia se bucură de o întinsă putere de apreciere, a cărei exercitare implică evaluări complexe de ordin economic și social care trebuie să fie efectuate într-un context comunitar. În acest cadru, controlul jurisdicțional aplicat exercitării acestei puteri de apreciere se limitează la verificarea respectării normelor de procedură și de motivare, precum și la controlul exactității materiale a faptelor reținute și al absenței erorilor de drept, al erorilor vădite în aprecierea faptelor sau al abuzului de putere (a se vedea Hotărârea Germania și alții/Kronofrance, punctul 44 de mai sus, punctul 59 și jurisprudența citată).

84. Cu toate acestea, adoptând norme de conduită și anunțând, prin publicarea acestora, că le va aplica începând din acel moment cazurilor la care se referă acestea, Comisia se autolimitează în exercitarea puterii de apreciere menționate și nu ar putea să nu aplice aceste norme fără a fi sancționată, dacă este cazul, pentru încălcarea principiilor generale de drept, precum egalitatea de tratament sau protecția încrederii legitime, cu excepția situației în care se furnizează argumente care să justifice, din perspectiva acestor principii, că aceasta renunță la aplicarea propriilor norme (a se vedea Hotărârea Curții din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri și alții/Comisia, C-189/02 P, C-202/02 P, C-205/02 P-C-208/02 P și C-213/02 P, Rec., p. I-5425, punctul 211, și Hotărârea Germania și alții/Kronofrance, punctul 44 de mai sus, punctul 60 și jurisprudența citată).

85. Trebuie amintit în această privință că punctul 68 din Liniile directoare instituie un prag al cotei de piață (25 %) și, pentru sectoarele a căror rată de creștere nu este în mod durabil superioară ratei medii de creștere a produsului intern brut din SEE, precum cel al cartonului ondulat, un prag de creștere a capacităților de producție (5 %) a cărui depășire obligă Comisia să deschidă procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE.

86. În decizia atacată, Comisia a crezut că poate deduce din această dispoziție că, întrucât a constatat în speță că pragurile în cauză nu sunt depășite, este obligată să considere ajutorul în cauză compatibil cu piața comună fără să deschidă procedura oficială de investigare. Prin urmare, trebuie să se examineze dacă, astfel cum susține reclamanta, Comisia a săvârșit, procedând astfel, o eroare de drept de natură să o împiedice să înlăture orice îndoială cu privire la compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața comună.

87. Comisia, astfel cum a confirmat de altfel în ședință, s-a considerat obligată să nu deschidă procedura oficială de investigare în speță în temeiul faptului că nu erau depășite pragurile stabilite la punctul 68 din Liniile directoare. Pentru același motiv, Comisia a considerat deopotrivă că argumentele persoanelor care au formulat plângerea trebuiau, în orice caz, să fie respinse.

88. Or, deși punctul 68 din Liniile directoare stabilește o obligație procedurală fără excepție pentru Comisie, care este obligată să deschidă procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE atunci când pragurile sunt depășite, iar aceasta chiar dacă, a priori , este de părere că ajutorul în cauză este compatibil cu piața comună, nu reiese totuși de la punctul 68 că deschiderea procedurii oficiale de investigare trebuie exclusă atunci când aceste praguri nu sunt atinse. Astfel, această dispoziție are ca unic efect să constrângă Comisia să deschidă procedura oficială de investigare dacă aceste praguri sunt depășite, în nici un caz efectul de a o împiedica să deschidă această procedură dacă pragurile în discuție nu sunt atinse. Într-un asemenea caz, Comisia are, cu siguranță, posibilitatea de a nu deschide procedura oficială de investigare, dar nu poate justifica această decizie pretinzându-se obligată de punctul 68 din Liniile directoare.

89. Deducând compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața comună din respectarea pragurilor prevăzute la punctul 68 din Liniile directoare, Comisia s-a înșelat, așadar, cu privire la întinderea respectivului punct.

90. În plus, astfel cum în mod întemeiat arată reclamanta, ca urmare a acestei erori, Comisia nu și-a exercitat plenitudinea puterii sale de apreciere privind compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața comună, astfel cum avea obligația (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 14 iulie 2011, Freistaat Sachsen/Comisia, T-357/02 RENV, Rep., p. II-1261, punctul 45).

91. În această privință, potrivit jurisprudenței (a se vedea punctele 82 și 83 de mai sus), Comisia este obligată să își exercite întinsa putere de apreciere a compatibilității unui ajutor de stat acordat într-o regiune în dificultate, de care dispune în temeiul articolului 87 alineatul (3) CE, pentru a considera dacă avantajele estimate în termeni de dezvoltare regională compensează denaturările concurenței și incidențele proiectului subvenționat asupra schimburilor dintre statele membre.

92. Or, nu reiese din decizia atacată că, pentru a ajunge la concluzia potrivit căreia ajutorul în cauză este compatibil cu piața comună, Comisia ar fi efectuat efectiv această apreciere. Astfel, în considerentul (119) al deciziei atacate, Comisia a arătat că era obligată să nu procedeze la o analiză aprofundată a aspectului dacă avantajele unei măsuri de ajutor compensează denaturările concurenței pe care aceasta le poate genera atunci când pragurile prevăzute la punctul 68 din Liniile directoare nu sunt atinse. În plus, în considerentul (120) al deciziei atacate, Comisia a considerat că respectarea Liniilor directoare garanta, în sine, contribuția unei măsuri de ajutor la dezvoltarea regională.

93. În această privință, condițiile verificate în aplicarea Liniilor directoare, pe lângă respectarea pragurilor privind cotele de piață și creșterea capacităților de producție prevăzute la punctul 68, nu privesc decât următoarele elemente: în primul rând, faptul că regiunea unde se situează proiectul subvenționat este într-adevăr eligibilă pentru acordarea ajutoarelor de stat „destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forței de muncă extrem de scăzut” [articolul 87 alineatul (3) litera (a) CE]; în al doilea rând, respectarea unui plafon de intensitate a ajutorului care depinde de gradul handicapului regional; în al treilea rând, în sfârșit, respectarea unui anumit număr de condiții comportamentale, precum depunerea de către beneficiar a unei cereri de subvenționare înainte de începerea lucrărilor și angajamentul beneficiarului de a exploata instalația subvenționată pe o durată de cel puțin cinci ani. Trebuie totuși să se constatate că respectarea unor astfel de condiții nu este suficientă pentru a demonstra că orice măsură care se conformează acestora ar avea un efect pozitiv asupra dezvoltării regionale.

94. O întinsă putere de apreciere trebuie cu siguranță să fie recunoscută Comisiei în ceea ce privește cercetarea și examinarea împrejurărilor speței pentru a determina dacă un ajutor de stat poate fi declarat compatibil cu piața comună (a se vedea Hotărârea Germania și alții/Kronofrance, punctul 44 de mai sus, punctul 59 și jurisprudența citată). Cu toate acestea, Comisia s-a limitat în speță la verificarea faptului că inconvenientele cauzate de proiectul subvenționat în termeni de denaturări ale concurenței ar fi menținute la un nivel limitat, iar nu că avantajele în termeni de dezvoltare regională ar compensa inconvenientele acestuia, oricât ar fi ele de mici.

95. În această privință trebuie amintit că Comisia urmărea să adopte anterior datei de 1 ianuarie 2007 alte orientări pentru a le completa pe cele cuprinse în Liniile directoare, în care aceasta să indice criteriile pe care intenționa să le ia în considerare pentru aprecierea aspectului dacă ajutoarele examinate erau necesare pentru a produce un efect de stimulare a investițiilor și dacă avantajele ajutorului compensează denaturările concurenței și efectele asupra comerțului dintre statele membre (a se vedea punctul 13 de mai sus).

96. În consecință, reclamanta poate susține în mod întemeiat că aprecierile efectuate în decizia atacată nu puteau, în sine, să permită Comisiei eliminarea oricărei îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața comună din perspectiva derogării prevăzute la articolul 87 alineatul (3) litera (a) CE. Astfel, după cum s-a amintit la punctul 91 de mai sus, aplicarea acestei derogări presupune ca avantajele măsurii în cauză să compenseze inconvenientele sale, oricât de limitate ar fi acestea din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea Spania/Comisia, punctul 82 de mai sus, punctul 67).

97. Rezultă din cele ce precedă că, prin faptul că Comisia a dedus că ajutorul în cauză era compatibil cu piața comună și că era obligată să nu deschidă procedura oficială de investigare, întemeindu-se pe respectarea de către ajutorul în cauză a Liniilor directoare și fără să aprecieze importanța proiectului subvenționat în termeni de dezvoltare regională, aceasta nu numai că s-a înșelat cu privire la conținutul Liniilor directoare, ci, în plus, a omis să își exercite puterea de apreciere. În consecință, reclamanta poate susține în mod întemeiat că, prin neluarea în considerare a criteriilor impuse pentru aprecierea sa, Comisia nu a făcut tot ceea ce era necesar pentru a putea depăși toate îndoielile cu privire la compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața comună.

98. În consecință, fără să fie necesar să aprecieze admisibilitatea celorlalte argumente ale acțiunii și nici să se statueze cu privire la temeinicia acestora, este necesar să se constate că decizia atacată trebuie anulată.

Cu privire la cheltuielile de judecată

99. Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia și intervenienta au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.

(1) .

(1) – Informaţie confidenţială omisă.

Dizpozitiv

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera întâi)

declară și hotărăște:

1) Anulează Decizia C(2008) 1107 a Comisiei din 2 aprilie 2008 prin care se declară compatibil cu piața comună ajutorul regional pe care autoritățile germane urmăreau să îl acorde în favoarea Propapier PM2 pentru construirea unei uzine de papetărie la Eisenhüttenstadt (regiunea Brandenburg — Nord-Est) (ajutorul de stat N 582/2007 — Germania).

2) Obligă Comisia Europeană și Propapier PM 2 GmbH la plata cheltuielilor de judecată.