1

La 27 noiembrie 2000, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2605/2000 de instituire a unor taxe antidumping definitive la importurile de anumite balanțe electronice originare din Republica Populară Chineză, Republica Coreea și Taiwan (JO L 301, p. 42, denumit în continuare „regulamentul inițial”).

2

În cursul anchetei care a condus la adoptarea regulamentului menționat (denumită în continuare „ancheta inițială”), Comisia a verificat, printre altele, dacă importurile anumitor balanțe electronice cu greutatea maximă măsurare de 30 kg destinate comerțului cu amănuntul, cu afișaj digital al masei, al prețului unitar și al prețului datorat (echipate sau nu cu un dispozitiv care să permită tipărirea acestor mențiuni) (denumite în continuare „balanțe electronice”) care proveneau din aceste trei țări și care erau destinate Comunității Europene făceau obiectul unui dumping.

3

În ceea ce privește China, trei producători-exportatori au decis să coopereze în timpul anchetei și au beneficiat de un tratament individual. Aceste trei societăți au solicitat să beneficieze de statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață, în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 1996, L 56, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 12, p. 223), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 905/98 al Consiliului din (JO L 128, p. 18, Ediție specială, 11/vol. 17, p. 41), astfel cum a fost rectificat (denumit în continuare „regulamentul de bază”). Cu toate acestea, Consiliul a considerat că nu erau îndeplinite condițiile stabilite la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul menționat și a respins această cerere. În consecință, a fost necesară compararea prețurilor la export ale producătorilor-exportatori chinezi cu o valoare normală stabilită pentru o țară similară, cu economie de piață, în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) din regulamentul de bază [considerentele (45)-(48) și (52) ale regulamentului inițial].

4

Instituțiile au considerat că Indonezia era țara terță cu economie de piață cea mai adecvată în scopul stabilirii valorii normale [considerentele (49) și (50) ale regulamentului inițial]. Valoarea menționată a fost determinată, așadar, în conformitate cu articolul 2 alineatele (2) și (3) din regulamentul de bază, plecând de la valori normale stabilite pentru o întreprindere indoneziană, și anume PT Toshiba TEC Corporation Indonesia (denumită în continuare „Toshiba Indonesia”) [considerentul (53) al regulamentului inițial].

5

Consiliul a comparat valoarea normală și prețul la export pe bază franco fabrică și la același nivel comercial, ceea ce a permis punerea în evidență a existenței unei marje de dumping pentru cei trei producători-exportatori în cauză cuprinsă între 9% și 12,8% [considerentul (58) al regulamentului inițial)].

6

Ținând seama de gradul scăzut de cooperare al tuturor celorlalți producători-exportatori chinezi, marja de dumping reziduală a fost fixată pentru aceștia din urmă la nivelul marjei individuale celei mai ridicate referitoare la un singur model de balanță electronică produs de societățile care cooperaseră, și anume 30,7%.

7

În consecință, articolul 1 alineatul (2) din regulamentul inițial a impus celor trei producători-exportatori chinezi care cooperaseră taxe antidumping individuale al căror nivel maxim era de 12,8%, iar celorlalte societăți chineze, o taxă de 30,7%.

8

Reclamantele, societățile afiliate Shanghai Excell M&E Enterprise Co. Ltd (denumită în continuare „Shanghai Excell”) și Shanghai Adeptech Precision Co. Ltd (denumită în continuare „Shanghai Adeptech”), fabrică balanțe electronice în China. Shanghai Excell și Shanghai Adeptech au început să exporte balanțe electronice în Comunitate în iunie 2003. Nivelul taxei antidumping care le-a fost aplicat a fost de 30,7%.

9

Reclamantele au depus la Comisie o cerere de reexaminare a regulamentului inițial în calitate de „nou exportator” în sensul articolului 11 alineatul (4) din regulamentul de bază. Reclamantele au arătat că nu au exportat balanțe electronice în Comunitate în perioada anchetei inițiale, și anume între 1 septembrie 1998 și (denumită în continuare „perioada anchetei inițiale”), și că nu erau afiliate cu niciunul dintre producătorii-exportatori supuși măsurilor în cauză.

10

Prin Regulamentul (CE) nr. 1408/2004 al Comisiei din 2 august 2004 de deschidere a unei reexaminări în ceea ce privește un „nou exportator” a Regulamentului (CE) nr. 2605/2000 de instituire a unor taxe antidumping definitive la importurile de anumite balanțe electronice originare, printre altele, din Republica Populară Chineză, de abrogare a taxei cu privire la importurile care provin de la doi exportatori din această țară și de impunere a obligativității de înregistrare a acestor importuri (JO L 256, p. 8), Comisia a deschis reexaminarea în ceea ce le privește pe reclamante. Taxa antidumping de 30,7% asupra balanțelor electronice ale acestora a fost abrogată, iar Comisia a dispus ca autoritățile vamale să ia măsurile necesare pentru înregistrarea importurilor balanțelor menționate, înregistrarea urmând să expire în termen de nouă luni de la data intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1408/2004.

11

La 23 februarie 2005, Comisia a transmis reclamantelor o scrisoare în cuprinsul căreia expunea motivele care întemeiau intenția sa de a le acorda un tratament individual și de a le impune o taxă antidumping de 54,8%. Prin scrisoarea din , reclamantele au contestat poziția Comisiei.

12

La 28 aprilie 2005, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 692/2005 al Consiliului de modificare a Regulamentului nr. 2605/2000 de instituire a unor taxe antidumping definitive la importurile de anumite balanțe electronice originare, printre altele, din Republica Populară Chineză (JO L 112, p. 1, denumit în continuare „regulamentul atacat”).

13

În cuprinsul regulamentului atacat, Consiliul a confirmat că reclamantele aveau calitatea de noi exportatori în sensul articolului 11 alineatul (4) din regulamentul de bază [considerentele (9)-(11)].

14

Consiliul a considerat că, întrucât reclamantele erau stabilite în China, valoarea normală trebuia determinată, precum în regulamentul inițial, în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, pentru motivul că reclamantele nu îndeplineau primele două criterii enunțate la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul menționat și că, prin urmare, condițiile unei economii de piață nu prevalau în ceea ce privește fabricarea și vânzarea de către acestea a balanțelor electronice [considerentele (12)-(26)]. Consiliul a apreciat totuși că reclamantele îndeplineau condițiile de acordare a tratamentului individual enunțate la articolul 9 alineatul (5) din regulamentul de bază [considerentele (27) și (28)].

15

Ca și în regulamentul inițial, Consiliul a calculat valoarea normală în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, pe baza prețului sau a valorii calculate într-o țară similară, și anume Indonezia. Valoarea normală a fost calculată pe baza informațiilor comunicate de Toshiba Indonesia.

16

Consiliul a comparat valoarea normală și prețul de export pe bază franco fabrică și la același nivel comercial și a ținut cont, în conformitate cu articolul 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, de diferențele care afectau prețurile și comparabilitatea acestora [considerentele (42)-(45)]. În sfârșit, Consiliul a comparat valoarea normală medie ponderată a fiecărui tip de produs vizat cu prețul mediu ponderat la export și a concluzionat în sensul existenței unei marje de dumping de 52,6% [considerentele (55) și (56)].

17

În consecință, prin articolul 1 alineatul (1) din regulamentul atacat a fost impusă o taxă antidumping de 52,6% la importurile reclamantelor în Comunitate.

18

Prin articolul 1 alineatul (2) din regulamentul atacat au fost aplicate retroactiv taxe la același nivel importurilor înregistrate, în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul nr. 1408/2004. Astfel, începând cu luna august 2004, reclamantelor le-a fost impusă taxa de 52,6%. În sfârșit, prin intermediul articolului 1 alineatul (2) din regulamentul atacat, autoritățile vamale ale Uniunii Europene au fost invitate să sisteze înregistrarea importurilor provenind de la reclamante.

19

În conformitate cu articolul 2 din regulamentul atacat, acesta din urmă a intrat în vigoare în ziua următoare publicării sale în Jurnalul Oficial, respectiv la 4 mai 2005.

20

Taxele instituite prin regulamentul inițial, astfel cum a fost modificat prin regulamentul atacat, au expirat la 1 decembrie 2005, în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază. Ulterior publicării avizului de expirare iminentă a taxelor, industria comunitară nu a solicitat reexaminarea măsurilor care tocmai expiraseră, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază.

21

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 26 iulie 2005, reclamantele au formulat prezenta acțiune.

22

Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 18 noiembrie 2005, Comisia a solicitat să intervină în susținerea concluziilor Consiliului. Această cerere de intervenție a fost admisă prin Ordonanța din a președintelui Camerei a treia a Tribunalului.

23

Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera întâi, căreia, în consecință, i-a fost repartizată prezenta cauză.

24

La 19 martie 2008, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, acesta a invitat părțile să răspundă la anumite întrebări scrise și să depună anumite documente. Reclamantele s-au conformat acestor solicitări în termenul acordat în acest sens.

25

Prin scrisoarea din 15 aprilie 2008, Consiliul a informat Tribunalul că nu era în măsură să dea curs acestor solicitări, pretinzând că unele dintre înscrisurile solicitate erau confidențiale și că, în orice caz, acestea se aflau în posesia Comisiei. În plus, Consiliul a arătat că reclamantele nu mai aveau interesul de a exercita acțiunea.

26

Prin Ordonanța din 7 mai 2008, conform articolului 65 litera (b), articolului 66 alineatul (1) și articolului 67 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul de procedură, Tribunalul a dispus prezentarea unora dintre documentele solicitate Consiliului și Comisiei, însoțite de anumite explicații, stabilind totodată ca aceste documente să nu fie comunicate reclamantelor în această etapă. Consiliul și Comisia au dat curs solicitării în termenul acordat în acest sens. Cu toate acestea, cele două instituții au arătat că, în opinia lor, documentele respective erau strict confidențiale, în măsura în care conțineau informații comerciale sensibile referitoare la Toshiba Indonesia.

27

Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera întâi) a decis deschiderea procedurii orale.

28

Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 20 mai 2008.

29

În cadrul ședinței, reclamantele au consimțit ca Tribunalul să poată utiliza, dacă este cazul, informațiile conținute de documentele considerate confidențiale de Consiliu și de Comisie, care nu le-au fost comunicate, împrejurare de care s-a luat act în procesul-verbal de ședință. Cu toate acestea, Tribunalul nu a considerat necesar să folosească, în vederea pronunțării prezentei hotărâri, decât informațiile care au fost puse la dispoziția reclamantelor.

30

De asemenea, în cadrul ședinței, reclamantele au renunțat la al nouălea motiv, dedus dintr-o eroare referitoare la identificarea lor în regulamentul atacat, împrejurare de care s-a luat act în procesul-verbal de ședință.

31

În sfârșit, în cadrul ședinței s-a pus în evidență aspectul că documentele pe care reclamantele le-au transmis Tribunalului ca urmare a solicitării acestuia din 19 martie 2008 nu sunt documentele care au fost solicitate. Consiliul a solicitat să i se încuviințeze să depună o copie a acestora din urmă, care fac parte din dosarul administrativ și care i-au fost transmise de reclamante în cadrul anchetei ce a condus la adoptarea regulamentului atacat. Reclamantele s-au opus depunerii acestor copii, împrejurare de care s-a luat act în procesul-verbal de ședință. Tribunalul a stabilit un termen pentru a da posibilitatea reclamantelor să depună observații cu privire la documentele în cauză și cu privire la eventuala depunere a acestora la dosar.

32

La 30 mai 2008, reclamantele au depus observații cu privire la documentele vizate la punctul precedent și au reiterat opoziția lor în raport cu depunerea acestora la dosar. Cu toate acestea, Tribunalul, considerând că depunerea documentelor în cauză de către Consiliu nu face decât să repare eroarea comisă din neglijență sau intenționat de reclamante, a apreciat necesară depunerea acestora la dosar.

33

La 6 iunie 2008, Consiliul a depus la grefa Tribunalului un corrigendum la informațiile pe care le transmisese Tribunalului ca urmare a Ordonanței acestuia din Prin scrisoarea din , Comisia a informat Tribunalul că explicațiile pe care i le furnizase ca urmare a ordonanței menționate trebuiau modificate în lumina corrigendumului depus de Consiliu.

34

La 10 iulie 2008, reclamantele au depus observații cu privire la corrigendumul în cauză.

35

La 24 septembrie 2008, procedura orală a fost închisă.

36

Reclamantele solicită Tribunalului:

37

În cadrul memoriilor sale, Consiliul, susținut de Comisie, solicită Tribunalului:

38

În scrisoarea din 15 aprilie 2008, Consiliul solicită Tribunalului:

39

Consiliul arată că balanțele electronice ale reclamantelor nu erau supuse niciunei taxe antidumping începând cu data expirării regulamentului inițial, și anume 1 decembrie 2005. De altfel, ar reieși din informațiile colectate de statele membre, pe de o parte, că acestea din urmă ar fi perceput taxe antidumping într-un cuantum redus și, pe de altă parte, că aceste taxe nu ar fi fost plătite de reclamante, ci de importatori cu care reclamantele nu erau afiliate.

40

Consiliul apreciază în consecință că anularea regulamentului atacat nu ar avea niciun efect juridic pentru reclamante care, prin urmare, nu ar mai avea interes în continuarea procedurii.

41

Reclamantele apreciază că Tribunalul nu ar trebui să examineze argumentul Consiliului ca urmare a caracterului tardiv al acestuia. În plus, acestea confirmă că nu au plătit nicio taxă antidumping în cuantumul impus de regulamentul atacat. Apreciază, cu toate acestea, că aplicarea, în privința balanțelor electronice, a unei taxe antidumping foarte ridicate pentru o perioadă de aproape cinci luni a făcut să eșueze eforturile lor de comercializare în Europa, ceea ce ar explica tocmai faptul că o foarte redusă parte din taxele antidumping a fost achitată de importatorii balanțelor. În plus, reclamantele subliniază că au în continuare interes să exercite acțiunea, întrucât intenționează să invoce caracterul nelegal al regulamentului atacat în cadrul unei acțiuni ulterioare în răspundere.

42

Deoarece condițiile de admisibilitate a unei acțiuni, în special lipsa interesului de a exercita acțiunea, fac parte dintre cauzele de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică, Tribunalul trebuie să verifice din oficiu dacă reclamanții au un interes să obțină anularea deciziei atacate (Ordonanța Tribunalului din 10 martie 2005, Gruppo ormeggiatori del porto di Venezia și alții/Comisia, T-228/00, T-229/00, T-242/00, T-243/00, T-245/00-T-248/00, T-250/00, T-252/00, T-256/00-T-259/00, T-265/00, T-267/00, T-268/00, T-271/00, T-274/00-T-276/00, T-281/00, T-287/00 și T-296/00, Rec., p. II-787, punctul 22). Prin urmare, se impune a examina argumentul invocat de Tribunal fără a fi nevoie a se pronunța asupra pretinsului său caracter tardiv.

43

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în raport cu obiectul acțiunii, interesul reclamantului de a exercita acțiunea trebuie să existe la momentul introducerii acesteia, sub sancțiunea inadmisibilității. Acest obiect al litigiului trebuie să existe în continuare, ca și interesul de a exercita acțiunea, până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului, ceea ce presupune ca acțiunea să fie susceptibilă, prin rezultatul său, să aducă un beneficiu părții care a formulat-o (a se vedea Hotărârea Curții din 17 aprilie 2008, Flaherty și alții/Comisia, C-373/06 P, C-379/06 P și C-382/06 P, Rep., p. I-2649, punctul 25 și jurisprudența citată).

44

În speță, potrivit Consiliului, la momentul formulării acțiunii, reclamantele aveau interesul exercitării acțiunii, interes pe care l-au pierdut ulterior, deoarece, de la data expirării regulamentului inițial și, în consecință, a regulamentului atacat, și anume 1 decembrie 2005, reclamantele nu mai pot obține niciun beneficiu dintr-o eventuală anulare a acestui din urmă regulament, în măsura în care, pe de o parte, acesta nu se mai aplică exporturilor lor comunitare și, pe de altă parte, întrucât nu au plătit nicio taxă antidumping în trecut ca urmare a regulamentului menționat, nicio sumă de bani nu le va fi restituită drept consecință directă a anulării.

45

În considerarea împrejurărilor cauzei, teza Consiliului trebuie cu toate acestea înlăturată pentru mai multe motive.

46

În primul rând, trebuie precizat că expirarea actului atacat, survenită pe parcursul judecății, nu determină, prin ea însăși, obligația instanței comunitare de a nu se pronunța asupra fondului cauzei pentru lipsa obiectului sau pentru lipsa interesului de a exercita acțiunea la data pronunțării hotărârii (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 7 iunie 2007, Wunenburger/Comisia, C-362/05P, Rep., p. I-4333, punctul 47).

47

În această privință, este important de constatat că regulamentul atacat nu a fost retras oficial de Consiliu (a se vedea în acest sens Hotărârea Wunenburger/Comisia, punctul 46 de mai sus, punctul 48).

48

În al doilea rând, rezultă din jurisprudența Curții că reclamantul poate continua să aibă interesul de a solicita anularea unui act al unei instituții comunitare pentru a nu permite repetarea în viitor a pretinsei nelegalități de care acesta ar fi afectat (Hotărârea Wunenburger/Comisia, punctul 46 de mai sus, punctul 50; a se vedea de asemenea, în acest sens, Hotărârea Curții din 24 iunie 1986, AKZO Chemie/Comisia, 53/85, Rec., p. 1965, punctul 21, și Hotărârea Curții din , Apesco/Comisia, 207/86, Rec., p. 2151, punctul 16).

49

Un astfel de interes de a exercita acțiunea decurge din articolul 233 primul paragraf CE, în temeiul căruia instituțiile emitente ale actului anulat sunt obligate să ia măsurile impuse de executarea hotărârii Curții (a se vedea în acest sens Hotărârea Wunenburger/Comisia, punctul 46 de mai sus, punctul 51).

50

Desigur, un asemenea interes de a exercita acțiunea nu poate exista decât dacă pretinsa nelegalitate este susceptibilă de a se repeta în viitor, independent de împrejurările care au prilejuit acțiunea formulată de reclamant (Hotărârea Wunenburger/Comisia, punctul 46 de mai sus, punctul 52).

51

Or, această situație se regăsește în cazul unei acțiuni în anulare, precum cea din speță, introdusă de întreprinderi supuse unor taxe antidumping ca urmare a unei proceduri de reexaminare, deși taxa menționată nu mai este aplicabilă, în măsura în care întreprinderile în cauză contestă procedura care a condus la impunerea acesteia. Prin urmare, spre deosebire de o apreciere cu privire la fondul existenței unei practici de dumping, condițiile unei proceduri de reexaminare sunt susceptibile de a fi reluate în viitor în cadrul unor proceduri similare, astfel încât reclamantele continuă să aibă interesul de a exercita acțiunea împotriva regulamentului atacat, chiar dacă acesta este lipsit de orice efect în privința lor, în perspectiva unor proceduri antidumping viitoare împotriva lor (a se vedea în acest sens Hotărârea Wunenburger/Comisia, punctul 46 de mai sus, punctele 56-59).

52

În această privință, se impune a sublinia că, în cadrul prezentei acțiuni, reclamantele contestă pentru mai multe motive metoda aleasă de Consiliu, în cadrul regulamentului atacat, pentru a decide dacă acestea îndeplineau condițiile pentru a li se recunoaște statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață precum și pentru a calcula marja lor de dumping, metode care sunt susceptibile de a fi reluate în viitor în cadrul unor proceduri similare.

53

În al treilea rând, un reclamant poate continua să aibă interesul de a exercita acțiunea în anularea unui act care îl afectează în mod direct pentru a obține din partea instanței comunitare constatarea unei nelegalități comise în privința sa, astfel încât o asemenea constatare să poată servi drept temei unei eventuale acțiuni în despăgubiri destinate reparării corespunzătoare a prejudiciului cauzat prin actul atacat (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 31 martie 1998, Franța și alții/Comisia, C-68/94 și C-30/95, Rec., p. I-1375, punctul 74).

54

Această situație se regăsește în speță. Astfel, pentru o perioadă de cinci luni, regulamentul atacat a supus importurile de balanțe electronice provenind de la reclamante unei taxe antidumping care constituie aproape dublul celei aplicate altor producători chinezi și care determină creșterea prețului de achiziție a acestora în Comunitate cu peste 50%.

55

În acest context, reclamantele continuă să aibă interesul de a obține constatarea caracterului nelegal al regulamentului atacat, întrucât, pe de o parte, această constatare va lega instanța comunitară în cazul unei acțiuni în despăgubiri și, pe de altă parte, ar putea constitui temeiul unei eventuale negocieri extrajudiciare între Consiliu și reclamante care să vizeze repararea prejudiciului suferit de acestea din urmă.

56

În al patrulea rând, a accepta teza Consiliului ar însemna să se admită posibilitatea ca actele instituțiilor cu efecte limitate în timp și care au expirat după introducerea unei acțiuni în anulare, însă înainte ca Tribunalul să fi putut pronunța hotărârea corespunzătoare, să se sustragă oricărui control jurisdicțional în măsura în care nu determinaseră încasarea unor sume de bani.

57

Or, o asemenea situație este incompatibilă cu spiritul articolului 230 CE, în virtutea căruia instanța comunitară controlează legalitatea actelor adoptate în comun de Parlamentul European și de Consiliu, a actelor Consiliului, Comisiei și ale Băncii Centrale Europene (BCE), altele decât recomandările și avizele, și a actelor Parlamentului European menite să producă efecte juridice față de terți. Astfel, Comunitatea este o comunitate de drept, întrucât nici statele sale membre, nici instituțiile sale nu pot să se sustragă controlului ce vizează conformitatea actelor adoptate de acestea cu carta constituțională fundamentală, reprezentată de tratat, și nici cu dreptul care decurge din acesta din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 23 aprilie 1986, Les Verts/Parlamentul European, 294/83, Rec., p. 1339, punctul 23).

58

Având în vedere considerațiile care precedă, se impune a concluziona că reclamantele continuă să aibă interesul de a exercita acțiunea.

59

Reclamantele invocă opt motive în susținerea acțiunii formulate, unele dintre acestea putând fi regrupate. Primul motiv este dedus din încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază. Al doilea motiv este dedus din încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf prima liniuță din regulamentul de bază. Al treilea motiv este dedus din încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf a doua liniuță din regulamentul de bază. Al patrulea motiv este dedus din încălcarea articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază. Al cincilea și al optulea motiv sunt deduse din încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază. În sfârșit, al șaselea și al șaptelea motiv sunt deduse din încălcarea articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază.

60

Tribunalul apreciază că trebuie examinate mai întâi al doilea și al treilea motiv.

61

Articolul 2 alineatul (7) din regulamentul de bază prevede că, în cazul importurilor ce provin din țări care nu au economie de piață, prin derogare de la normele conținute de alineatele (1)-(6) din aceeași dispoziție, valoarea normală se stabilește, în principiu, pe baza prețului sau a valorii calculate într-o țară terță care are economie de piață.

62

Cu toate acestea, articolul 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul menționat prevede următoarele:

„În cazul anchetelor antidumping privind importurile care provin din Federația Rusă și din Republica Populară Chineză, valoarea normală se stabilește în conformitate cu alineatele (1)-(6), în cazul în care se stabilește că, pe baza cererilor documentate corespunzător, prezentate de către unul sau mai mulți producători care fac obiectul anchetei și în conformitate cu criteriile și procedurile prevăzute la [litera] (c), predomină condițiile unei economii de piață pentru acel sau acei producători în ceea ce privește fabricarea și vânzarea produsului similar respectiv. În cazul în care nu se prezintă o astfel de situație, se aplică dispozițiile de la [articolul 2 alineatul (7), litera] (a)”.

63

În sfârșit, articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază prevede:

„Cererea prezentată în temeiul [articolului 2 alineatul 7 litera] (b) trebuie formulată în scris și să conțină probe suficiente că producătorul își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață, și anume că:

[…]”

64

Chiar de la deschiderea anchetei de reexaminare, reclamantele au solicitat să beneficieze de statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață. Consiliul a considerat, în cuprinsul regulamentului atacat, că această cerere trebuia respinsă pentru motivul că reclamantele nu îndeplineau primele două condiții enunțate la punctul precedent [considerentele (13)-(15)].

65

În ceea ce privește prima dintre aceste condiții, Consiliul a apreciat, în cuprinsul regulamentului atacat, că mai multe elemente relevau existența unei intervenții semnificative a statului asupra reclamantelor. Aceste elemente sunt, în primul rând, faptul că actele constitutive ale uneia dintre reclamante îl autorizează pe partenerul acesteia controlat de stat, care nu deține nicio parte a societății și care a fost prezentat ca un simplu comanditar, să pretindă o despăgubire dacă obiectivele fixate în materie de producție, de vânzări și de beneficii nu sunt atinse; în al doilea rând, faptul că este necesară autorizarea din partea autorităților locale pentru a contabiliza imobilele în calitate de active fixe și pentru a începe amortizarea drepturilor de utilizare a terenului; în al treilea rând, faptul că una dintre reclamante nu a plătit niciodată chirie pentru utilizarea terenului și, în al patrulea rând, că aceasta beneficiază de garanții bancare acordate de un terț [considerentul (16) al regulamentului atacat].

66

În ceea ce privește a doua condiție, potrivit căreia întreprinderile care doresc să beneficieze de statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață trebuie să demonstreze că utilizează o singură serie de documente contabile de bază, care fac obiectul unui audit independent în conformitate cu standardele internaționale și care sunt utilizate în toate scopurile, Consiliul a apreciat, în cadrul considerentului (17) al regulamentului atacat, că reclamantele încălcaseră unele dintre „International Accounting Standards” (standardele internaționale de contabilitate, denumite în continuare „IAS”) adoptate de „International Accounting Standards Board” (Consiliul pentru standarde internaționale de contabilitate).

67

În ceea ce privește IAS 1, Consiliul a considerat că reclamantele încălcau trei principii contabile fundamentale: contabilitatea de angajamente, prudența și prioritatea conținutului asupra formei. Potrivit Consiliului, reclamantele nu respectau nici IAS 2 în ceea ce privește stocurile, imobilele lor nu erau contabilizate și amortizate în conformitate cu IAS 16, drepturile de utilizare a terenului nu erau amortizate în conformitate cu IAS 38, reclamantele încălcau IAS 21 în ceea ce privește efectele variației cursurilor de schimb valutar și IAS 36 privind deprecierea activelor și, în sfârșit, mai multe rapoarte de audit ale reclamantelor relevau probleme contabile referitoare la stocuri și semnalau că societatea nu adoptase o procedură specifică în materia provizioanelor pentru deprecierea activelor. Consiliul a considerat de asemenea că faptul că cea mai mare parte a încălcărilor IAS nu fusese semnalată în rapoartele de audit arăta că auditurile nu erau conforme standardelor internaționale [considerentele (17) și (18) ale regulamentului atacat].

68

Reclamantele arată că aprecierea făcută de Consiliu în cadrul considerentelor (12)-(26) ale regulamentului atacat potrivit căreia ele nu îndeplineau primele două criterii enunțate la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază este incorectă.

69

În cadrul celui de al doilea motiv, reclamantele arată că analiza Consiliului în cuprinsul regulamentului atacat referitoare la aspectul dacă, pe de o parte, deciziile întreprinderilor referitoare la prețuri și la costurile inputurilor sunt adoptate ținându-se seama de semnalele pieței care reflectă cererea și oferta și fără o intervenție semnificativă din partea statului în această privință și, pe de altă parte, dacă costurile principalelor inputuri reflectă în mare parte valorile pieței este vădit eronată.

70

În cadrul celui de al treilea motiv, reclamantele arată că în mod greșit Consiliul a considerat, în cuprinsul regulamentului atacat, că ele nu îndeplineau a doua condiție prevăzută la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, potrivit căreia întreprinderile care solicită să li se recunoască statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață utilizează o singură serie de documente contabile de bază, care fac obiectul unui audit independent în conformitate cu standardele internaționale și care sunt utilizate în toate scopurile.

71

În această privință, reclamantele subliniază că, întrucât normele contabile aplicate în speță de Comisie, și anume IAS, nu au fost adoptate în China, nicio societate stabilită în această țară nu poate fi obligată să le respecte. Prin urmare, dacă ar fi fost necesară aplicarea acestora, nicio societate chineză nu ar putea obține statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață. De altfel, chiar în interiorul Comunității respectarea IAS nu ar fi obligatorie decât pentru anumite societăți, în virtutea Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (JO L 243, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 36, p. 125), și aceasta începând cu .

72

În plus, reclamantele arată că, în cuprinsul procesului-verbal al Consiliului referitor la Regulamentul nr. 905/98, care a introdus noțiunea de statut de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață în regulamentul de bază, Comisia este invitată să aplice acest concept astfel încât toate întreprinderile, oricare ar fi dimensiunea acestora, să aibă șanse egale în a beneficia de dispozițiile sale. Cu toate acestea, instituțiile comunitare ar fi pretins ca contabilitatea reclamantelor să fie conformă unui standard extrem de strict, căruia i-ar fi imposibil să i se conformeze în calitatea lor de întreprinderi mici și mijlocii.

73

Reclamantele critică faptul că instituțiile comunitare nu au încercat să aplice alte standarde recunoscute pe plan internațional, deși ele au solicitat aceasta în mai multe rânduri, și subliniază că, cu ocazia verificării întreprinse de Comisie în localurile Shanghai Adeptech, Comisia a solicitat auditorilor acestei societăți să părăsească pentru moment localurile, lipsind astfel societatea menționată de orice posibilitate de a explica conformitatea contabilității sale cu standardele internaționale.

74

În sfârșit, reclamantele apreciază că, prin aplicarea, în cadrul regulamentului menționat, a unor standarde internaționale de contabilitate necorespunzătoare, precum IAS, mai curând decât „standardele internaționale de contabilitate” menționate la articolul 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf a doua liniuță din regulamentul de bază, Consiliul a comis o eroare vădită în aprecierea conturilor auditate ale celor două societăți.

75

Consiliul replică în sensul că al doilea și al treilea motiv trebuie respinse ca nefondate.

76

Rezultă atât din utilizarea termenului „și” între a patra și a cincea liniuță ale articolului 2 alineatul (7) litera (c), cât și din natura însăși a condițiilor enunțate de dispoziția amintită că acestea sunt cumulative, astfel încât cererea unui producător ce solicită să beneficieze de statutul de întreprindere care funcționează în condiții, de economie de piață, dar care nu îndeplinește una dintre aceste condiții trebuie respinsă (Hotărârea Tribunalului din 28 octombrie 2004, Shanghai Teraoka Electronic/Consiliul, T-35/01, Rec., p. II-3663, punctul 54).

77

Prin urmare, întrucât Consiliul a considerat, în cuprinsul regulamentului atacat, că cererea reclamantelor de a beneficia de statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață trebuia respinsă pentru motivul că acestea nu îndeplineau niciuna dintre primele două condiții enunțate la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază [considerentele (13)-(15)], prezentele motive nu pot conduce la anularea regulamentului atacat decât dacă ar fi admise simultan.

78

În acest context, Tribunalul apreciază că se impune a examina mai întâi al treilea motiv.

79

În această privință, este important a aminti în prealabil că, în domeniul măsurilor de protecție comercială, instituțiile comunitare dispun de o putere largă de apreciere datorită complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care trebuie să le analizeze (Hotărârea Tribunalului din 5 iunie 1996, NMB France și alții/Comisia, T-162/94, Rec., p. II-427, punctul 72, Hotărârea din , Sinochem/Consiliul, T-97/95, Rec., p. II-85, punctul 51, Hotărârea din , Thai Bicycle/Consiliul, T-118/96, Rec., p. II-2991, punctul 32, Hotărârea din , Arne Mathisen/Consiliul, T-340/99, Rec., p. II-2905, punctul 53, și Hotărârea Shanghai Teraoka Electronic/Consiliul, punctul 76 de mai sus, punctul 48).

80

În consecință, controlul instanței comunitare asupra aprecierilor instituțiilor trebuie să se limiteze la verificarea respectării regulilor de procedură, a acurateței faptelor reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței oricărei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a absenței oricărui abuz de putere (Hotărârea Curții din 7 mai 1987, NTN Toyo Bearing și alții/Consiliul, 240/84, Rec., p. 1809, punctul 19, Hotărârile Thai Bicycle/Consiliul, punctul 79 de mai sus, punctul 33, Arne Mathisen/Consiliul, punctul 79 de mai sus, punctul 54, și Shanghai Teraoka Electronics/Consiliul, punctul 76 de mai sus, punctul 49).

81

În mod similar trebuie procedat în ceea ce privește situațiile de fapt, de ordin juridic şi politic, care se manifestă în țara respectivă și pe care instituțiile comunitare trebuie să le evalueze pentru a stabili dacă un exportator acționează în condițiile pieței fără intervenția semnificativă a statului și poate, prin urmare, să beneficieze de acordarea statutului propriu întreprinderilor care funcționează în condiții de economie de piață (Hotărârea Shanghai Teraoka Electronics/Consiliul, punctul 76 de mai sus, punctul 49).

82

De altfel, trebuie subliniat că metoda de stabilire a valorii normale a unui produs vizată la articolul 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază este o excepție de la metoda specifică prevăzută în acest scop la articolul 2 alineatul (7) litera (a), aceasta din urmă fiind în principiu aplicabilă în cazul importurilor provenind din țări fără economie de piață. Or, jurisprudența este constantă în sensul că orice derogare sau excepție de la o regulă generală este de strictă interpretare (Hotărârea Curții din 12 decembrie 1995, Oude Luttikhuis și alții, C-399/93, Rec., p. I-4515, punctul 23, Hotărârea Curții din , Comisia/Spania, C-83/99, Rec., p. I-445, punctul 19, și Hotărârea Curții din , Belgia/Comisia, C-5/01, Rec., p. I-11991, punctul 56, Hotărârea Shanghai Teraoka Electronics/Consiliul, punctul 76 de mai sus, punctul 50).

83

În sfârșit, trebuie subliniat că sarcina probei incumbă producătorului-exportator ce dorește să beneficieze de statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață. Astfel, articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază prevede că cererea „trebuie […] să conțină probe suficiente”. Prin urmare, nu incumbă instituțiilor comunitare sarcina de a proba că producătorul-exportator nu îndeplinește condițiile prevăzute pentru a beneficia de statutul menționat. În schimb, instituțiile comunitare trebuie să aprecieze dacă elementele furnizate de producătorul-exportator sunt suficiente pentru a demonstra îndeplinirea condițiilor prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, iar instanța comunitară are obligația de a verifica dacă această apreciere este viciată de o eroare vădită (Hotărârea Shanghai Teraoka Electronics/Consiliul, punctul 76 de mai sus, punctul 53).

84

Tocmai în lumina acestor considerații, trebuie analizat dacă argumentele reclamantelor sunt de natură a demonstra că aprecierea Consiliului potrivit căreia acestea nu îndeplineau a doua condiție enunțată la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază este vădit eronată.

85

În această privință, reclamantele arată, în esență, în primul rând, că IAS nu sunt obligatorii în China, iar în Comunitate sunt obligatorii numai pentru anumite întreprinderi.

86

Or, în primul rând, trebuie subliniat că faptul că dreptul național nu impune întreprinderilor chineze să respecte anumite standarde contabile nu are nicio influență asupra problemei dacă contabilitatea acestora poate fi evaluată în lumina standardelor menționate. Astfel, a doua condiție prevăzută la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază indică în mod clar că contabilitatea oricărei întreprinderi care provine dintr-o țară care nu are economie de piață și care vrea să obțină statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață trebuie să facă obiectul unui audit independent în conformitate cu standardele internaționale, fără ca, în această privință, să aibă relevanță faptul că aplicarea standardelor menționate este sau nu este obligatorie în statul de origine al întreprinderii. De altfel, tocmai pentru motivul că statul respectiv nu are economie de piață, regulamentul de bază impune întreprinderilor interesate să respecte standarde contabile care nu sunt în mod necesar standardele naționale.

87

În al doilea rând, trebuie semnalat că faptul că standardele internaționale de contabilitate aplicate în speță nu sunt obligatorii pentru toate întreprinderile comunitare în virtutea unui act comunitar nu implică în mod necesar faptul că aceste standarde sau chiar alte standarde contabile care urmăresc aceleași obiective și care le pun în practică cu o rigoare identică, dacă nu chiar superioară, nu sunt obligatorii pentru întreprinderile menționate în temeiul legislației lor naționale. Nici această împrejurare nu presupune că aceste standarde nu se bucură de o largă recunoaștere pe plan internațional sau că nu pot sintetiza principii contabile comune majorității statelor cu economie de piață, inclusiv statele membre.

88

Reclamantele arată, în al doilea rând, că le este imposibil, în calitatea lor de întreprinderi mici sau mijlocii, să se conformeze IAS. Or, acest argument nu este altceva decât o simplă afirmație, care nu este susținută de nici cea mai mică probă, nici măcar de o explicație sumară a motivelor pentru care standardele contabile aplicate în speță de Comisie ar fi imposibil de atins pentru o întreprindere de talie mică sau mijlocie. În consecință, argumentul reclamantelor nu poate fi primit.

89

În al treilea rând, reclamantele critică faptul că instituțiile comunitare nu au examinat contabilitatea lor în lumina altor standarde contabile decât IAS, recunoscute pe plan internațional.

90

Cu toate acestea, trebuie constatat că examinarea conformității contabilității întreprinderilor ce doresc să beneficieze de statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață cu standardele contabile recunoscute pe plan internațional alese de instituțiile comunitare ține de puterea largă de apreciere de care dispun acestea. Întreprinderile în cauză, dacă nu sunt de acord cu această alegere, trebuie să demonstreze că standardele selecționate de instituții nu sunt recunoscute pe plan internațional sau că eventualele încălcări ale acestor standarde de contabilitatea lor nu constituie astfel de încălcări în lumina altor standarde recunoscute pe plan internațional, în măsura în care sarcina probei incumbă producătorului-exportator ce dorește să beneficieze de statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață (a se vedea punctul 83 de mai sus). Or, reclamantele nu au demonstrat în speță existența niciuneia dintre aceste două circumstanțe.

91

În sfârșit, în orice caz, pentru a respinge ansamblul argumentelor reclamantelor, este suficient să se constate că niciunul dintre acestea nu este de natură să contrazică concluzia Consiliului, expusă în cuprinsul considerentului (17) al regulamentului atacat, potrivit căruia conturile reclamantelor încalcă anumite principii contabile fundamentale precum cele privind contabilitatea de angajamente, prudența, prioritatea conținutului asupra formei. Astfel, pentru a contesta în mod valabil această concluzie a Consiliului, care susține cu prisosință aprecierea acestuia potrivit căreia reclamantele nu îndeplinesc a doua condiție prevăzută la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, reclamantele ar fi trebuit să demonstreze că contabilitatea lor respectă principiile menționate sau că aceasta este conformă altor standarde internaționale de contabilitate decât IAS, care respectă, ele însele, aceste principii. Or, departe de a efectua această demonstrație, reclamantele s-au mulțumit să critice alegerea făcută de Comisie cu privire la standardele internaționale aplicate în speță.

92

Rezultă că al treilea motiv trebuie respins.

93

Prin urmare, în lumina considerațiilor de la punctele 76 și 77 de mai sus, nu este necesară examinarea celui de al doilea motiv.

94

În conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază:

„Se analizează dacă producătorul îndeplinește sau nu criteriile menționate [la articolul 2 alineatul (7) litera (c)] în termen de trei luni de la inițierea procedurii, după o consultare specifică a comitetului consultativ și după ce industria comunitară a avut ocazia să își prezinte observațiile. Soluția stabilită rămâne în vigoare pe tot de cursul anchetei.”

95

La 2 august 2004, Comisia a adoptat Regulamentul nr. 1408/2004, în virtutea căruia a fost deschisă procedura de reexaminare. Regulamentul menționat a intrat în vigoare în ziua următoare publicării sale în Jurnalul Oficial, respectiv la .

96

La 3 august 2004, Comisia a trimis reclamantelor un formular (denumit în continuare „formular privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață”) referitor, pe de o parte, la aspectul dacă acestea trebuiau să beneficieze de statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață, prevăzut la articolul 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din regulamentul de bază și, pe de altă parte, la aspectul tratamentului lor individual. Formularul privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață completat separat de fiecare reclamantă trebuia să ajungă la Comisie în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1408/2004. La aceeași dată, Comisia a trimis reclamantelor un chestionar (denumit în continuare „chestionarul antidumping”) privind aspectul dacă acestea erau pe punctul de a practica dumping în Comunitate. Chestionarul antidumping completat separat de fiecare reclamantă trebuia să ajungă la Comisie până la .

97

La 19 august 2004, reclamantele au depus la Comisie formularele privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață, completate, iar la , au trimis traducerea în engleză a unui document atașat la formularele menționate.

98

La 3 septembrie 2004, Comisia a trimis reclamantelor o cerere de informații suplimentare referitoare la răspunsurile acestora la formularele privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață. Răspunsul era cerut pentru . Comisia a solicitat totodată reclamantelor ca o societate afiliată a acestora, respectiv Excell Precision Co. Ltd, stabilită în Taiwan (denumită în continuare „Excell Taiwan”), precum și orice altă societate afiliată cu reclamantele și care vinde balanțe electronice să completeze o anexă la chestionarul antidumping (denumită în continuare „anexa la chestionar”).

99

La 20 septembrie 2004, reclamantele au depus la Comisie chestionarele antidumping completate.

100

La 21 septembrie 2004, după ce Comisia a acordat o amânare, reclamantele au răspuns la scrisoarea din , menționată anterior. La , Comisia a solicitat reclamantelor să își completeze răspunsul.

101

La 5 octombrie 2004, reclamantele au transmis Comisiei anexa la chestionarul completat separat de Excell Taiwan și de o a doua societate taiwaneză afiliată cu acestea, respectiv Summing International Ltd.

102

Între 18 și , Comisia a efectuat verificări la fața locului referitoare la informațiile furnizate de reclamante în răspunsurile lor la formularul privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață.

103

La 26 octombrie 2004, Comisia a solicitat reclamantelor să completeze informațiile furnizate în formularele lor privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață. Răspunsurile la aceste întrebări au fost depuse la Comisie la . Comisia a formulat o nouă cerere de informații în această privință la , răspunsurile la aceasta fiindu-i transmise la .

104

La 7 ianuarie 2005, Comisia a solicitat reclamantelor ca alte societăți afiliate, și anume Bright Advance Co. Ltd și Total Lead Ltd, stabilite în Samoa, să completeze anexa la chestionar.

105

Prin scrisoarea din 14 ianuarie 2005, Comisia a informat reclamantele că nu le va fi acordat beneficiul statutului de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață.

106

Anexa la chestionarul completat separat de Bright Advance și de Total Lead a fost înmânată Comisiei la 25 ianuarie 2005.

107

Reclamantele arată că, întrucât reexaminarea în ceea ce privește un nou exportator, a fost deschisă la 4 august 2004 prin Regulamentul nr. 1408/2004, termenul de trei luni de la inițierea procedurii impus Comisiei de articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază pentru a analiza dacă producătorul îndeplinește criteriile pentru a beneficia de acordarea statutului de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață (denumit în continuare „termenul de trei luni”) ar fi expirat la . Or, Comisia ar fi luat o decizie privind statutul acestora de întreprinderi care funcționează în condiții de economie de piață la , depășind cu mult și fără justificare acest termen.

108

Reclamantele arată că termenul de trei luni garantează securitatea juridică. Ar rezulta din Comunicarea Comisiei către Consiliu și către Parlamentul European privind tratamentul acordat fostelor țări care nu aveau o economie de piață în procedurile antidumping [COM (97) 677 final], precum și din Propunerea de regulament al Consiliului de modificare a regulamentului de bază [COM (97) 677 final] că scopul termenului de trei luni este de a constrânge instituțiile comunitare să ia o decizie irevocabilă asupra statutului de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață, fără a afecta cursul normal al anchetei. Reclamantele apreciază că depășirea termenului de trei luni trebuie să atragă anularea regulamentului atacat, deoarece, în caz contrar, acest termen ar fi lipsit de efect util.

109

Reclamantele consideră că au completat în întregime și în termen formularele lor privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață, astfel cum rezultă din considerentul (13) al regulamentului atacat. De asemenea, Comisia ar fi solicitat în continuare numeroase informații și lămuriri, mai multe dintre acestea fiind deja furnizate. Reclamantele ar fi răspuns în termenele stabilite și ar fi solicitat numai o amânare de cinci zile pentru a răspunde la scrisoarea din 3 septembrie 2004. Alte amânări ar fi fost acordate, dar ar fi privit răspunsurile la chestionarul antidumping, și nu pe cele la formularul privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață, ce ar fi fost acceptat fără nicio observație referitoare la caracterul său exhaustiv. De asemenea, reclamantele recunosc că au depășit anumite termene în care trebuiau să răspundă la cereri de informații privind chestionarele lor antidumping, dar nu termene referitoare la formularele lor privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață.

110

Reclamantele subliniază că, după primirea ultimelor răspunsuri la cererile de informații referitoare la formularele privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață, Comisiei i-au trebuit două luni pentru a lua o decizie referitoare la dreptul lor de a beneficia de statutul menționat. Pe de altă parte, apreciază că, întrucât avea obligația de a pune capăt acestui proces, Consiliul nu se poate prevala de continuarea interogării reclamantelor de către Comisie pentru a putea justifica încălcarea termenului de trei luni.

111

Reclamantele arată, în sfârșit, că depășirea termenului de trei luni a avut o influență importantă asupra deciziei de a verifica sau nu informațiile furnizate de ele însele și de Toshiba Indonesia. Astfel, întrucât durata unei anchete de reexaminare este limitată la un total de nouă luni în virtutea articolului 11 alineatul (5) din regulamentul de bază, ancheta ar fi depășit acest termen în cazul în care Comisia ar fi efectuat o verificare. În absența acestei verificări, calculele marjei de dumping efectuate în regulamentul atacat nu ar fi ținut cont nici de ajustările pretinse de reclamante, și nici nu ar fi putut fi cizelate pe baza informațiilor furnizate de Toshiba Indonesia, care ar fi putut conduce la rezultate diferite ale acestor calcule.

112

Consiliul admite că decizia privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață nu a fost luată de Comisie în termenul de trei luni, dar apreciază, susținut de Comisie, că această împrejurare nu conduce la nelegalitatea regulamentului atacat.

113

Părțile nu contestă că termenul de trei luni a fost depășit în speță. În schimb, acestea au opinii divergente cu privire la concluziile care trebuie deduse, din punct de vedere juridic, din această depășire. Reclamantele apreciază că, contrar susținerilor Consiliului, termenul de trei luni este imperativ și că depășirea acestuia trebuie să determine anularea automată a regulamentului atacat.

114

În această privință, problema esențială pentru soluționarea prezentei cauze nu este de a determina dacă termenul de trei luni are caracter imperativ, ci doar de a examina care trebuie să fie consecințele depășirii acestuia de către Comisie și în special de a evalua dacă depășirea menționată trebuie să antreneze în speță anularea regulamentului atacat.

115

De la bun început trebuie respinsă teza reclamantelor potrivit căreia orice depășire a termenului de trei luni de către Comisie trebuie să antreneze în mod automat anularea regulamentului privind reexaminarea adoptat ulterior.

116

Astfel, trebuie subliniat că articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază nu conține nicio indicație în privința depășirii termenului de trei luni de către Comisie. În particular, acest articol nu precizează dacă o asemenea depășire antrenează acordarea obligatorie a statutului de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață sau imposibilitatea continuării anchetei în cauză, singurele motive pentru care regulamentul atacat ar putea fi anulat în mod automat ca urmare a depășirii menționate.

117

Prin urmare, în măsura în care, în plus, o asemenea precizare nu reiese nici dintr-o altă dispoziție a regulamentului de bază, se impune a examina finalitatea și structura regulamentului menționat pentru a determina dacă trebuie interpretat în sensul că impune acordarea obligatorie a statutului de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață sau imposibilitatea continuării anchetei de reexaminare respective atunci când termenul de trei luni este depășit de Comisie (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Curții din 20 ianuarie 2005, Merck, Sharp & Dohme, C-245/03, Rec., p. I-637, punctul 26).

118

În ceea ce privește aspectul dacă reiese din finalitatea și din structura regulamentului de bază că depășirea termenului de trei luni de către Comisie impune acordarea statutului de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață întreprinderilor ce l-au solicitat, este important de subliniat, în primul rând, diferența de tratament pe care regulamentul de bază o rezervă depășirii de către instituții a altor termene procedurale decât termenul de trei luni.

119

Astfel, de exemplu, dacă în termen de o lună, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, nu adoptă o decizie contrară la propunerea de încheiere a anchetei prezentată de Comisie în cazurile prevăzute la articolul 8 alineatul (5) și la articolul 9 alineatul (2), ancheta este considerată încheiată în conformitate cu aceste dispoziții. De asemenea, în cazul în care Consiliul, hotărând cu majoritate simplă, nu decide, în termen de o lună, să respingă propunerea Comisiei vizată la articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 461/2004 din 8 martie 2004 (JO L 77, p. 12, Ediție specială, 11/vol. 34, p. 171) sau pe cea vizată la articolul 14 alineatul (4) din același regulament, propunerile respective sunt adoptate, în virtutea dispozițiilor în cauză.

120

Prin urmare, trebuie constatat că, atunci când regulamentul de bază înțelege să sancționeze nerespectarea unui termen procedural de către instituții prin acceptarea de plin drept a unei cereri sau prin alte consecințe concrete, indică această împrejurare în mod expres.

121

Trebuie amintit, în al doilea rând, că, întrucât alineatul (7) litera (b) al articolului 2 din regulamentul de bază prevede, pentru anumite țări, o excepție de la metoda de stabilire a valorii normale vizată la alineatul (7) litera (a), această excepție trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte (a se vedea Hotărârea Shanghai Teraoka Electronic/Consiliul, punctul 76 de mai sus, punctul 50 și jurisprudența citată). Ea nu poate, prin urmare, să fie aplicată automat în cazul depășirii termenului de trei luni de către Comisie, în absența unei dispoziții care să prevadă aceasta.

122

În sfârșit, în ceea ce privește aspectul dacă reiese din finalitatea și din structura regulamentului de bază că depășirea termenului de trei luni de către Comisie împiedică instituțiile comunitare să adopte un regulament prin care să se impună întreprinderilor în cauză taxe antidumping, trebuie concluzionat că, cel puțin în cadrul unei anchete de reexaminare precum cea din speță, regulamentul de bază trebuie interpretat în sensul că se opune unei asemenea consecințe.

123

Astfel, în cadrul unei cereri de reexaminare a unui regulament inițial în calitate de „nou exportator” în sensul articolului 11 alineatul (4) din regulamentul de bază, una sau mai multe întreprinderi supuse unei taxe antidumping fixate într-o perioadă în care nu exportau încă produsele în cauză către Comunitate solicită examinarea marjei de dumping în considerarea propriei situații economice, pentru a li se impune eventual o nouă taxă antidumping, care să depindă exclusiv de această situație și care ar putea fi inferioară celei aplicabile anterior sau chiar complet suprimată.

124

În aceste circumstanțe, nu ar fi adecvat să se concluzioneze că, în cazul în care întreprinderile menționate erau stabilite într-o țară care nu are economie de piață și solicitau să obțină statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață, Comisia trebuia să se abțină de la continuarea anchetei în privința acestora, dacă durata anchetei depășea termenul de trei luni, în măsura în care aceasta ar prejudicia scopul cererii inițiale a acestor întreprinderi, și anume obținerea unei reexaminări a situației lor individuale, și aceasta pentru motive care ar scăpa controlului acestora.

125

De asemenea, nu ar fi adecvat să se concluzioneze că Comisia ar fi trebuit să inițieze o nouă anchetă în privința întreprinderilor în cauză și la cererea acestora, odată termenul de trei luni depășit, în măsura în care aceasta nu ar face decât să agraveze în practică nerespectarea termenului menționat, amânând decizia definitivă cu privire la statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață într-un stadiu și mai îndepărtat.

126

Pe cale de consecință, întrucât teza potrivit căreia orice depășire a termenului de trei luni de către Comisie trebuie să antreneze în mod automat anularea regulamentului privind reexaminarea adoptat ulterior a fost respinsă, în continuare, se impune să se examineze dacă depășirea termenului de trei luni care a avut loc în speță trebuie să antreneze anularea regulamentului atacat.

127

În această privință, trebuie precizat că obiectivul termenului de trei luni, impus în virtutea articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază este în special de a garanta că aspectul dacă producătorul îndeplinește sau nu îndeplinește criteriile menționate la articolul respectiv nu este stabilit în funcție de efectul său asupra calculului marjei de dumping. Astfel, teza finală a articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază se opune ca instituțiile, după adoptarea unei decizii cu privire la statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață, să reevalueze ulterior informațiile de care dispuneau în această privință (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 14 noiembrie 2006, Nanjing Metalink International/Consiliul, T-138/02, Rec., p. II-4347, punctul 44).

128

Prin urmare, efectul util al termenului menționat nu ar fi pus în discuție, dacă, în perioada cuprinsă între expirarea termenului de trei luni și momentul adoptării deciziei privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață și în considerarea împrejurărilor cauzei, era necesar să se constate că întreprinderile care solicitau recunoașterea statutului de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață puseseră Comisia în imposibilitatea de a ști ce efect ar putea avea decizia sa privind statutul amintit asupra calculului marjei de dumping.

129

În speță, este important de subliniat că depășirea termenului de către Comisie nu i-a permis să stabilească aspectul dacă reclamantele trebuiau să beneficieze de statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață în funcție de efectul său asupra calculului marjei de dumping. Astfel, este suficient a constata în această privință că reclamantele au furnizat informații privind prețurile la export facturate unor societăți afiliate, iar nu unor clienți independenți, în timp ce această ultimă informație era esențială pentru calculul marjei de dumping. Informația privind prețurile la export facturate clienților independenți nu a ajuns în mod complet în posesia Comisiei decât la 28 ianuarie 2005, cu alte cuvinte după adoptarea deciziei definitive asupra cererii privind obținerea statutului de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață.

130

Pe de altă parte, trebuie subliniat că, în măsura în care nu incumbă instituțiilor comunitare sarcina de a proba că o întreprindere nu îndeplinește condițiile prevăzute pentru a beneficia de statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață, ci că acestea trebuie doar să aprecieze dacă elementele furnizate de această întreprindere sunt suficiente pentru a demonstra îndeplinirea condițiilor amintite (a se vedea punctul 83 de mai sus), nu se poate pretinde Comisiei să adopte o decizie privind cererea unei întreprinderi de a beneficia de statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață înainte de trecerea unui termen rezonabil începând cu momentul în care această întreprindere i-a furnizat toate informațiile necesare pentru a-i permite, în special, să aprecieze în mod corect aceste informații, precum și, astfel cum prevede articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, să consulte în mod specific comitetul consultativ și să dea industriei comunitare ocazia să își prezinte observațiile.

131

Or, se impune a remarca faptul că a fost necesar ca răspunsurile la formularele privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață inițial furnizate de reclamante să fie completate cu privire la aspecte importante, la cererea Comisiei, în mai multe rânduri și în special prin scrisoarea transmisă de reclamante Comisiei la 21 septembrie 2004, ca urmare a amânării acordate de Comisie, la cererea reclamantelor, în acest scop. De altfel, Comisia a mai trebuit să solicite reclamantelor, prin scrisoarea din , să își completeze răspunsul.

132

În mod similar, reiese din dosar că formularele privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață pe care reclamantele le-au completat și informațiile pe care le-au transmis în această privință Comisiei erau, chiar într-un stadiu ulterior, afectate de lacune importante care priveau în special aspecte referitoare la contabilitatea acestora, împiedicând astfel Comisia să ia poziție cu privire la dreptul lor de a beneficia de statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață în termenul de trei luni.

133

În particular, răspunsurile reclamantelor lăsau să subziste îndoieli importante cu privire la modul în care realizau provizioanele contabile ce corespundeau deprecierii activelor, astfel cum rezultă dintr-un e-mail trimis reclamantelor de Comisie la 26 octombrie 2004. Or, Comisia era îndreptățită să aprecieze că trebuia să dispună de această informație pentru a se pronunța cu privire la aspectul dacă reclamantele îndeplineau a doua condiție prevăzută la articolul 2 alineatul 7 litera (c) din regulamentul de bază.

134

De altfel, reiese din cuprinsul aceluiași e-mail că versiunea engleză a conturilor auditate ale Shanghai Adeptech, care era totodată necesară Comisiei pentru ca aceasta să poată să se pronunțe cu privire la îndeplinirea de către reclamante a celei de a doua condiții prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, era incompletă.

135

În sfârșit, rezultă din cuprinsul e-mailului în cauză că reclamantele furnizaseră anumite informații privind structura capitalului Shanghai Adeptech care erau în contradicție cu piesele justificative transmise. Or, structura capitalului reclamantelor este un aspect fundamental în analiza efectuată de Comisie cu privire la îndeplinirea primei condiții prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază.

136

Reiese de asemenea din dosar și în special din faxul pe care reclamantele l-au adresat Comisiei la 3 noiembrie 2004 că informațiile necesare pentru înlăturarea lacunelor în cauză nu au fost furnizate în totalitate decât la această din urmă dată, respectiv cu o zi înainte de expirarea termenului de trei luni.

137

În consecință, contrar susținerilor reclamantelor, nu este posibilă interpretarea considerentului (13) al regulamentului atacat ca indicând că răspunsurile acestora la formularele privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață ar fi fost complete. Această interpretare nu reiese din modul de redactare a considerentului menționat și este de altfel în mod expres contrazisă de corespondența purtată între reclamante și Comisie.

138

În sfârșit, în orice caz, trebuie concluzionat că, în absența unei dispoziții care să prevadă fie expres, fie implicit consecințele depășirii unui termen procedural, precum cel din speță, depășirea în discuție nu poate antrena anularea în tot sau în parte a actului al cărui proces de adoptare cuprinde termenul în cauză, decât dacă s-a stabilit că, în lipsa pretinsei neregularități, actul menționat ar fi putut avea un conținut diferit (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 29 octombrie 1980, van Landewyck și alții/Comisia, 209/78-215/78 și 218/78, Rec., p. 3125, punctul 47, și Hotărârea din , Bernardi/Parlamentul European, 150/84, Rec., p. 1375, punctul 28).

139

Or, reclamantele nu au dovedit că, în absența depășirii termenului de trei luni de către Comisie, Consiliul ar fi putut adopta un regulament diferit, mai favorabil intereselor lor decât regulamentul atacat.

140

Astfel, reclamantele arată doar în această privință că depășirea termenului de trei luni a avut un efect asupra deciziei Comisiei de a efectua verificări la fața locului cu privire la informațiile pe care ele însele le-au furnizat, precum și cu privire la informațiile date de Toshiba Indonesia. Arată totodată că, dacă aceste verificări ar fi avut loc, Comisia ar fi dispus de o informație de mai bună calitate ce ar fi putut determina adoptarea unui regulament diferit.

141

Trebuie respinse aceste argumente pentru două motive.

142

În primul rând, reclamantele nu au demonstrat că depășirea termenului de trei luni de către Comisie ar fi legată de decizia acesteia de a nu efectua vizitele în cauză sau că ar fi avut vreun efect oarecare asupra acestei decizii.

143

Astfel, reclamantele se mărginesc să susțină, în această privință, că durata unei anchete de reexaminare precum cea din speță este limitată în total la nouă luni, în virtutea articolului 11 alineatul (5) din regulamentul de bază și că, în cazul în care Comisia ar fi efectuat vizitele în cauză, acest din urmă termen ar fi fost depășit.

144

Trebuie subliniat că este desigur exact că articolul 11 alineatul (5) din regulamentul de bază prevede că anchetele de reexaminare în temeiul alineatului (4) al aceluiași articol se finalizează în termen de nouă luni de la data inițierii lor, iar în cazul în care ancheta nu este finalizată în acest termen, măsurile antidumping aplicabile rămân neschimbate. Cu toate acestea, reclamantele nu explică de ce, dacă instituțiile au decis să realizeze vizitele de verificare pe care le consideraseră necesare, termenul de nouă luni nu ar fi fost respectat.

145

În al doilea rând și cu titlu suplimentar, reclamantele nu au demonstrat că efectuarea de către Comisie a vizitelor de verificare pretinse de acestea ar fi furnizat în mod necesar acestei instituții informații care să poată conduce la adoptarea unui regulament mai favorabil intereselor lor decât regulamentul atacat. Astfel, reclamantele nu pot pretinde că, în cazul în care Comisia ar fi verificat prin intermediul unei vizite informațiile pe care i le furnizaseră ele însele, Consiliul ar fi putut adopta un regulament final mai favorabil intereselor lor. În plus, în ceea ce privește informațiile furnizate de Toshiba Indonesia, este important de subliniat că reclamantele nu furnizează niciun element care să permită raționamentul că, în cazul în care Comisia le-ar fi verificat la fața locului, regulamentul atacat le-ar fi putut fi mai favorabil.

146

Având în vedere ceea ce precedă, se impune a hotărî că prezentul motiv trebuie respins.

147

Articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază prevede:

„În toate anchetele de reexaminare sau de rambursare efectuate în temeiul prezentului articol, Comisia aplică, în măsura în care circumstanțele nu s-au schimbat, aceeași metodă ca și în ancheta care a avut ca rezultat impunerea taxei, ținându-se seama de dispozițiile articolului 2, în special de alineatele (11) și (12), și de dispozițiile articolului 17”.

148

În timpul anchetei inițiale, trei producători-exportatori chinezi au decis să coopereze și au beneficiat de un tratament individual, precum reclamantele cu ocazia anchetei de reexaminare. Aceste trei societăți, precum reclamantele cu ocazia anchetei de reexaminare, au solicitat să beneficieze de statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață, în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) din regulamentul de bază.

149

În ceea ce privește producătorii-exportatori chinezi, în timpul anchetei inițiale, și reclamantele, cu ocazia anchetei de reexaminare, Consiliul a considerat că nu erau îndeplinite condițiile stabilite de articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază și a respins cererea întreprinderilor interesate de a beneficia de statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață. În consecință, a fost necesară compararea prețurilor la export ale producătorilor-exportatori în cauză cu o valoare normală stabilită pentru o țară similară, cu economie de piață, în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) din regulamentul de bază [considerentele (45)-(48) și (52) ale regulamentului inițial].

150

Atât pe parcursul anchetei inițiale, cât și cu ocazia anchetei de reexaminare, instituțiile au considerat că Indonezia era țara terță cu economie de piață cea mai adecvată în scopul stabilirii valorii normale [considerentele (49) și (50) ale regulamentului inițial].

151

În cadrul anchetei inițiale, valoarea normală a fost determinată în conformitate cu articolul 2 alineatele (2) și (3) din regulamentul de bază, pornind de la valorile normale stabilite pentru un producător indonezian, și anume Toshiba Indonesia, utilizând modelul segmentului inferior cel mai concurențial vândut pe piața indoneziană și pe piețele de export în cantități importante și care s-a demonstrat comparabil cu modelele chinezești exportate în Comunitate [considerentul (53) al regulamentului inițial].

152

Cu ocazia anchetei de reexaminare, valoarea normală a fost de asemenea calculată plecând de la informații comunicate de Toshiba Indonesia. Cu toate acestea, deși a considerat că vânzările la export ale acesteia din urmă erau importante, Consiliul a apreciat că vânzările sale către clienți independenți pe piața indoneziană nu erau suficient de reprezentative pentru a determina valoarea normală și a decis să se întemeieze pe o valoare calculată pentru tipuri de produse comparabile cu cele exportate de reclamante în Comunitate, pe baza costului de producție a unor balanțe electronice fabricate în Indonezia la care se adaugă o sumă rezonabilă pentru cheltuielile de vânzare, cheltuielile administrative și alte cheltuieli generale (denumite în continuare „cheltuielile VAG”), precum și pentru beneficii [considerentele (29)-(33) și (37)-(39) ale regulamentului atacat].

153

În ceea ce privește prețul de export, acesta a fost calculat, în cadrul anchetei inițiale, în cazul vânzărilor către importatori neafiliați în Comunitate, pe baza prețului plătit efectiv sau care urma să fie plătit, în conformitate cu articolul 2 alineatul (8) din regulamentul de bază. În cazul vânzării prin intermediul unor importatori asociați, acesta a fost calculat pe baza prețului cu care sunt revândute produsele pentru prima dată unui cumpărător neafiliat, în conformitate cu articolul 2 alineatul (9) din regulamentul de bază [considerentele (54) și (55) ale regulamentului inițial].

154

În cadrul anchetei de reexaminare, întrucât Consiliul a considerat că reclamantele vânduseră balanțele electronice în Comunitate prin intermediul unor societăți afiliate, prețul de export a fost stabilit pe baza prețurilor de revânzare plătite de primul cumpărător neafiliat în Comunitate [considerentul (42) al regulamentului atacat].

155

În cadrul anchetei inițiale, Consiliul a comparat valoarea normală și prețul de export pe bază franco fabrică și la același nivel comercial. În scopul realizării unei comparații echitabile, s-a ținut seama de diferențele care afectează prețurile și comparabilitatea acestora, în conformitate cu articolul 2 alineatul (10) din regulamentul de bază. S-a procedat la anumite ajustări pentru a ține seama de diferențele de transport, de asigurare, de manipulare, de încărcare și costurile auxiliare, de credit și de comisioane, de impozitare la import și de costurile post vânzare acolo unde acestea erau aplicabile și justificate [considerentul (56) al regulamentului inițial].

156

În cadrul anchetei de reexaminare, Consiliul a comparat totodată valoarea normală și prețul de export pe bază franco fabrică și la același nivel comercial. Consiliul a ținut seama, în conformitate cu articolul 2 alineatul (10) din regulamentul de bază de diferențele care afectează prețurile și comparabilitatea acestora. În particular, dat fiind faptul că a hotărât că comercianții afiliați reclamantelor îndeplineau funcții similare cu cele ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane, Consiliul a ajustat prețul de export pentru a ține seama de un comision, în conformitate cu articolul 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază [considerentele (43)-(45) ale regulamentului atacat].

157

Reclamantele invocă, de la bun început, existența unei contradicții în regulamentul inițial. Considerentul (50) al regulamentului arată că, ținând seama de importanța volumului vânzărilor interne, precum și a exporturilor efectuate de Toshiba Indonesia, valoarea normală pentru producătorii-exportatori chinezi a fost calculată în conformitate cu articolul 2 alineatele (2) și (3) din regulamentul de bază. Or, răspunsurile la chestionar furnizate de Toshiba Indonesia în cadrul procedurii relevante ar arăta că aceasta nu efectua nicio vânzare internă de balanțe electronice.

158

Pe lângă această contradicție, reclamantele invocă faptul că instituțiile comunitare au modificat, cu ocazia anchetei de reexaminare, aspecte importante referitoare la metoda de stabilire a valorii normale și a prețului de export, aplicată în cadrul anchetei inițiale.

159

Astfel, în primul rând, Consiliul ar fi luat în considerare, în cuprinsul considerentului (37) al regulamentului atacat, cheltuielile VAG ale unei societăți afiliate cu Toshiba Indonesia, în timp ce regulamentul inițial nu ar menționa asemenea adăugiri. În al doilea rând, Consiliul ar fi efectuat ajustări ale valorii normale în funcție de costurile post vânzare, de garanții, de costul creditului sau de comisioane asupra vânzărilor interne în cadrul anchetei inițiale, iar nu în cadrul anchetei de reexaminare [considerentul (43) al regulamentului atacat]. În al treilea rând, ar fi fost efectuate verificări în localurile Toshiba Indonesia în cursul anchetei inițiale, iar nu cu ocazia anchetei de reexaminare. Or, obligația de a aplica ambelor anchete aceeași metodă s-ar extinde și la verificări și aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit Consiliului, condițiile în care opera Toshiba Indonesia s-ar fi schimbat în mod considerabil. În al patrulea rând, Consiliul ar fi introdus în cuprinsul considerentului (45) al regulamentului atacat ajustări ale prețului de export sub acoperirea unor pretinse comisioane la vânzare achitate companiilor afiliate.

160

Consiliul contestă argumentele avansate de reclamante.

161

Este important de amintit că, în cadrul anchetei inițiale, ca și în cadrul anchetei de reexaminare, valoarea normală a fost determinată pe baza datelor referitoare la un producător aflat într-o țară similară Chinei. În cele două cazuri, țara similară aleasă a fost Indonezia, iar producătorul indonezian selecționat a fost Toshiba Indonesia.

162

Reclamantele apreciază, totuși, că metodele după care au fost conduse cele două anchete, pornind de la anterior menționata alegere a Toshiba Indonesia, prezintă anumite diferențe. Potrivit reclamantelor, existența acestor diferențe conduce la o încălcare a articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază.

163

Prin urmare, trebuie verificată existența diferențelor metodologice invocate de reclamante și, în cazul în care acestea există, se impune să fie analizate în lumina dispoziției sus-menționate pentru a stabili dacă existența lor constituie o încălcare a acesteia din urmă.

164

Prima diferență metodologică între ancheta inițială și ancheta de reexaminare ce a fost pusă în evidență de reclamante este faptul că, pentru calculul valorii normale a produselor Toshiba Indonesia în cadrul acestei din urmă anchete, Consiliul a luat în considerare cheltuielile VAG ale unei întreprinderi afiliate cu societatea menționată, deși nu a procedat astfel în cadrul regulamentului inițial.

165

Se impune a se constata că există în mod efectiv în această privință o diferență între metodele urmate în cadrul celor două anchete, astfel cum a admis Consiliul însuși în cadrul considerentelor (40) și (41) ale regulamentului atacat. Astfel, existența sa rezultă cu claritate din interpretarea comparativă a considerentelor (37) și (38) ale regulamentului atacat, pe de o parte, și din considerentul (53) al regulamentului inițial, pe de altă parte.

166

Astfel, în cadrul regulamentului atacat, valoarea normală a produselor Toshiba Indonesia a fost determinată pe baza costului de producție a balanțelor electronice fabricate de această întreprindere la care s-a adăugat o sumă rezonabilă pentru cheltuielile VAG, precum și pentru beneficii. În această privință, cheltuielile VAG luate în considerare sunt cele ale Toshiba Indonesia însăși și cele ale unei societăți afiliate cu aceasta din urmă.

167

În schimb, în cadrul regulamentului inițial, valoarea normală a produselor Toshiba Indonesia a fost calculată pe baza prețurilor balanțelor lor electronice comparabile cu cele produse în China, vândute pe piața indoneziană și pe piețele de export în cantități importante.

168

Această diferență între cele două anchete se explică prin faptul că, în cadrul regulamentului atacat, Consiliul s-a întemeiat pe o valoare normală calculată și, prin urmare, neraportată la prețurile de vânzare reale practicate de Toshiba Indonesia, în timp ce, în cadrul regulamentului inițial, a calculat o valoare normală întemeiată pe asemenea prețuri.

169

Astfel, potrivit articolului 2 alineatul (3) din regulamentul de bază, în cazul în care vânzările produsului similar sunt insuficiente, valoarea normală a produsului similar poate fi calculată în două moduri. În primul rând, poate fi calculată pe baza costului de producție din țara de origine, la care se adaugă o sumă rezonabilă pentru cheltuielile VAG și o marjă de profit rezonabilă. În al doilea rând, poate fi calculată pe baza prețurilor de export, practicate în cadrul operațiunilor comerciale normale, către o țară terță adecvată, cu condiția ca aceste prețuri să fie reprezentative.

170

Astfel cum rezultă din dosar, precum și din corrigendumul Consiliului din 6 iunie 2008, vânzările indoneziene de balanțe electronice luate în considerare în cadrul anchetei inițiale erau insuficiente pentru calcularea valorii normale a produselor Toshiba Indonesia. În aceste circumstanțe, Consiliul a ales să calculeze valoarea menționată pe baza prețurilor de export ale Toshiba Indonesia, precum și a prețurilor de vânzare indoneziene ale acesteia din urmă.

171

În cadrul anchetei de reexaminare, vânzările modelului în cauză de balanțe electronice ale Toshiba Indonesia erau de asemenea insuficiente pentru a permite Consiliului să calculeze valoarea normală pornind de la prețurile acestora. Totuși, cu această ocazie, Consiliul a decis calcularea valorii normale potrivit primei posibilități prevăzute la articolul 2 alineatul (3) din regulamentul de bază, și anume pe baza costurilor de producție din Indonezia la care se adaugă o sumă rezonabilă pentru cheltuielile VAG și pentru profit.

172

Este, prin urmare, evident că, în fața a două situații identice, și anume absența vânzărilor interne suficiente ale Toshiba Indonesia, Consiliul a reacționat în cadrul celor două anchete în cauză în două moduri diferite. Prin urmare, se impune a concluziona că, în speță, s-a produs o modificare a metodei de calcul al valorii normale și că aceasta nu se datorează unei schimbări a circumstanțelor. De altfel, această împrejurare a fost recunoscută în mod expres de Consiliu în corrigendumul său din 6 iunie 2008.

173

Totuși, trebuie subliniat că faptul că, în regulamentul atacat, Consiliul a determinat valoarea normală a produselor Toshiba Indonesia pe baza costului de producție a unor balanțe electronice fabricate de această întreprindere la care a adăugat o sumă rezonabilă pentru cheltuielile VAG, precum și pentru beneficii, în timp ce, în cadrul regulamentului inițial, acesta a calculat valoarea menționată pe baza prețurilor balanțelor electronice ale Toshiba Indonesia comparabile cu cele produse în China, vândute pe piața indoneziană și pe piețele de export în cantități importante, nu constituie, în speță, o schimbare de metodă care să încalce articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază.

174

Astfel, trebuie subliniat că, în cazul în care Consiliul ar fi calculat valoarea normală în regulamentul atacat precum în regulamentul inițial, și anume ținând seama de prețurile de export ale Toshiba Indonesia, precum și de prețurile vânzărilor sale indoneziene, ar fi încălcat articolul 2 alineatul (3) din regulamentul de bază.

175

Astfel, articolul respectiv prevede, după cum s-a menționat la punctul 169 de mai sus, că, în cazul în care vânzările produsului similar sunt insuficiente, valoarea normală a produsului menționat poate fi calculată fie pe baza costului de producție din țara de origine, la care se adaugă o sumă rezonabilă pentru cheltuielile VAG și o marjă de profit rezonabilă, fie pe baza prețurilor de export, practicate în cadrul operațiunilor comerciale normale, către o țară adecvată, cu condiția ca aceste prețuri să fie reprezentative, ceea ce exclude posibilitatea de a adăuga la aceasta prețurile vânzărilor interne considerate insuficiente.

176

Or, trebuie amintit că, deși articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază prevede că, în toate anchetele de reexaminare efectuate în virtutea articolului menționat, Comisia aplică, în măsura în care circumstanțele nu s-au schimbat, aceeași metodă ca în ancheta care a avut ca rezultat impunerea taxei, reiese de asemenea din articolul menționat că metoda aplicată trebuie să fie conformă cu dispozițiile articolelor 2 și 17 din regulamentul de bază.

177

Rezultă că instituțiile nu sunt obligate să aplice în cadrul unei anchete de reexaminare o metodă care a fost urmată în timpul anchetei inițiale, dacă aceasta nu este conformă cu dispozițiile articolului 2 din regulamentul de bază.

178

Interpretarea contrară ar conduce la o situație absurdă în care, dacă Consiliul ar fi calculat valoarea normală pe baza adiționării prețurilor reale de export, precum și a prețurilor reale de vânzare indoneziene ale Toshiba Indonesia, reclamantele ar fi putut solicita pe bună dreptate anularea regulamentului atacat pentru încălcarea articolului 2 alineatul (3) din regulamentul de bază, în timp ce, în cazul în care Consiliul a stabilit o valoare normală calculată, reclamantele ar fi putut solicita anularea regulamentului atacat pentru încălcarea articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază.

179

Rezultă din ceea ce precedă că existența primei diferențe metodologice între ancheta inițială și ancheta de reexaminare invocată de reclamante nu poate conduce la anularea regulamentului atacat.

180

A doua diferență metodologică evidențiată de reclamante este faptul că, în cadrul anchetei inițiale, Consiliul a efectuat anumite ajustări ale valorii normale a produselor Toshiba Indonesia, în funcție, printre altele, de costurile post vânzare ale acestora, deși o asemenea ajustare nu a fost efectuată în cadrul anchetei de reexaminare.

181

În această privință, trebuie constatat că, în cadrul unei anchete antidumping, se poate dovedi necesară efectuarea, în temeiul articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, a unor ajustări ale prețului de export și ale valorii normale pentru a ține seama de diferențele constatate la factorii care se pretinde și se demonstrează că afectează prețurile și, prin urmare, comparabilitatea acestora. Totuși, asemenea ajustări nu sunt în general necesare atunci când valoarea normală utilizată este o valoare calculată și, prin urmare, determinată în mod artificial. Astfel, într-o asemenea situație, valoarea normală, departe de a reflecta o cifră reală, care să trebuiască să fie debarasată de elemente ce afectează comparabilitatea sa, este compusă doar din costul de producție în cauză, la care se adaugă o sumă rezonabilă pentru cheltuielile VAG și pentru marja de profit. În consecință, absența unor ajustări ale valorii normale a produselor Toshiba Indonesia calculate în regulamentul atacat este consecința directă a faptului că, în regulamentul menționat, Consiliul a utilizat o valoare normală calculată.

182

Or, întrucât Consiliul a aplicat în mod întemeiat o metodă fondată pe o valoare calculată (a se vedea punctele 177-179 de mai sus), reclamantele nu pot contesta consecințele practice care rezultă din metoda menționată.

183

A treia diferență metodologică evidențiată de reclamante este introducerea de către Consiliu, în cadrul considerentului (45) al regulamentului atacat, a unor ajustări ale prețurilor de export sub acoperirea unor pretinse comisioane la vânzări, plătite unor companii afiliate reclamantelor, deși nu a procedat astfel în cadrul regulamentului inițial.

184

Or, această diferență, care există efectiv între cele două anchete, nu constituie, în speță, o schimbare de metodă interzisă de articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază.

185

Astfel, în cadrul anchetei inițiale, Consiliul nu a calculat prețul de export al reclamantelor care nu făceau obiectul anchetei menționate. Tocmai pentru acest motiv, reclamantele au solicitat și au obținut recunoașterea calității de nou exportator, astfel cum rezultă din considerentele (9)-(11) ale regulamentului atacat. Or, prețul de export practicat de fiecare exportator trebuie în mod necesar să fie calculat cu ocazia fiecărei anchete în lumina situației particulare a exportatorului menționat. Nu se poate, prin urmare, considera că, în speță, calculul prețului de export prin aplicarea unor ajustări – rezultând din circumstanțele în care Consiliul a considerat că reclamantele exportau produsele lor în Comunitate – poate constitui o schimbare de metodă în sensul articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază.

186

Ultima diferență metodologică evidențiată de reclamante este faptul că vizitele de verificare a informațiilor furnizate de Toshiba Indonesia au fost efectuate în cursul anchetei inițiale, deși nu s-a procedat în același mod în cadrul anchetei de reexaminare.

187

Totuși, trebuie concluzionat că obligația Comisiei, în conformitate cu articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază, de a aplica în toate anchetele de reexaminare efectuate în virtutea articolului menționat, în măsura în care circumstanțele nu s-au schimbat, aceeași metodă ca în ancheta care a avut ca rezultat impunerea taxei, nu presupune obligația sau interdicția de a efectua vizite de verificare în cadrul anchetei de reexaminare după cum aceste vizite au fost efectuate sau nu în cadrul anchetei inițiale. Astfel, verificarea unei informații nu poate fi considerată ca făcând parte din metoda aleasă pentru stabilirea existenței dumpingului, ci doar ca un mijloc de a-și procura informații care să permită aplicarea metodei în discuție.

188

Având în vedere ceea ce precedă, prezentul motiv trebuie respins.

189

Articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază prevede:

„În cazul importurilor care provin din țări care nu au economie de piață […], valoarea normală se stabilește pe baza prețului sau a valorii calculate într-o țară terță care are economie de piață, pe baza prețului de export dintr-o astfel de țară terță către alte țări, inclusiv către Comunitate, sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, în orice alt mod rezonabil, inclusiv pe baza prețului plătit efectiv sau care urmează să fie plătit în Comunitate pentru produsul similar, ajustat în mod corespunzător, în cazul în care este necesar, pentru ca acesta să includă o marjă de profit rezonabilă.

O țară terță cu economie de piață adecvată se alege în mod rezonabil, ținând seama de toate informațiile utile disponibile în momentul efectuării alegerii. Se ține de asemenea seama de termene și, după caz, se alege o țară terță cu economie de piață care face obiectul aceleiași anchete.

Părțile care participă la anchetă sunt informate rapid după începerea anchetei cu privire la țara terță cu economie de piață respectivă și au la dispoziție zece zile pentru a-și prezenta comentariile.”

190

Consiliul a stabilit valoarea normală calculată a Toshiba Indonesia în cuprinsul regulamentului atacat pe baza costului de producție a unor balanțe electronice fabricate în Indonezia la care a fost adăugată o sumă rezonabilă pentru cheltuielile VAG, precum și pentru beneficii [considerentul (37)].

191

Pentru a calcula marja de profit aplicabilă, Consiliul a decis, întrucât reținuse în prealabil că Toshiba Indonesia nu efectua suficiente vânzări către clienți neafiliați pe piața sa internă, să aplice aceeași marjă de profit utilizată pentru a calcula valoarea normală a anumitor balanțe electronice importate din Taiwan în cadrul anchetei inițiale, întrucât aceste balanțe erau din aceeași gamă cu cele ale Toshiba Indonesia [considerentul (39) al regulamentului atacat].

192

În cadrul celui de al cincilea motiv, reclamantele arată că, deși instituțiile comunitare au obligația de a garanta acuratețea informațiilor care le sunt furnizate, Comisia nu le-a verificat pe cele furnizate de Toshiba Indonesia, care ar fi fost totuși inadecvate pentru a stabili valoarea normală calculată.

193

În particular, judecând după versiunile neconfidențiale ale informațiilor transmise de Toshiba Indonesia, acestea din urmă ar prezenta mai multe deficiențe. Tabelul privind rentabilitatea nu ar conține nicio dată referitoare la costurile de producție, la achiziționarea de produse finite sau la variațiile de stocuri și la ajustări. Tabelul privind stocurile nu ar indica nicio mișcare de stoc, ceea ce ar fi nerealist. Tabelul privind vânzările pe piața internă nu ar conține informațiile solicitate. Tabelul privind costurile de producție ar conține, pe de o parte, informații referitoare la obligațiile directe, la lucrările în curs și la cheltuielile generale care apar ca „inaplicabil[e]” sau egale cu „0” și, pe de altă parte, cifrele referitoare la cheltuielile de transport, de manipulare, precum și la cheltuielile VAG neschimbate. În sfârșit, totalul cheltuielilor VAG indicate în tabelul referitor la acestea ar fi crescut între ultimul exercițiu și procedura de anchetă, în timp ce într-un alt tabel a scăzut. Ar reveni, prin urmare, Consiliului sarcina de a dovedi că versiunile confidențiale ale răspunsurilor la chestionar ale acestui producător sunt suficient de coerente.

194

În orice caz, ținând seama de numărul mare de deficiențe care afectează informațiile furnizate, Comisia nu ar fi putut efectua decât un calcul aproximativ și, prin urmare, eronat al valorii normale calculate care trebuie aplicate în cadrul reexaminării.

195

Reclamantele adaugă că, neprocedând la verificarea, în cadrul anchetei de reexaminare, a datelor și a informațiilor furnizate de Toshiba Indonesia, deși procedase astfel în cadrul anchetei inițiale, Comisia le-a aplicat un tratament discriminatoriu. În această privință, reclamantele arată că nu ar fi existat un alt precedent în anchetele comunitare de reexaminare în care instituțiile comunitare să nu fi verificat atât prețurile de export, cât și valoarea normală.

196

De altfel, dacă, astfel cum susține Consiliul, circumstanțele din prezenta cauză s-ar fi schimbat în mod semnificativ, o nouă anchetă s-ar fi impus cu atât mai mult.

197

În plus, în cadrul celui de al optulea motiv, reclamantele arată că, în ceea ce privește calculul efectuat de Consiliu referitor la marja de profit ce trebuia luată în considerare pentru valoarea normală calculată a Toshiba Indonesia, acesta încalcă articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază. Astfel, această marja de profit ar fi fost dedusă dintr-o piață diferită și dintr-o perioadă anterioară, de mai mult de cinci ani, ceea ce ar fi neobișnuit, mai ales din moment ce Toshiba Indonesia nu mai realizează vânzări pe piața internă, probabil pentru că nu mai este atât de rentabilă ca în trecut.

198

În ceea ce privește al cincilea motiv, Consiliul arată, în primul rând, că decizia de a efectua vizite de verificare rămâne la aprecierea Comisiei. Or, nicio vizită nu ar fi fost necesară la Toshiba Indonesia în timpul anchetei de reexaminare, deoarece informațiile pe care aceasta le furnizase concordau cu cele furnizate în cadrul anchetei inițiale, verificate de Comisie și însoțite de documente justificative.

199

În al doilea rând, Consiliul apreciază că informațiile furnizate de Toshiba Indonesia erau adecvate pentru stabilirea valorii normale calculate și că instituțiile le-au apreciat în mod corect.

200

În al treilea rând, Consiliul contestă pretinsele deficiențe în informațiile furnizate de Toshiba Indonesia, deficiențe invocate de reclamante.

201

În al patrulea rând, Consiliul arată că reclamantele nu au demonstrat că ar fi suferit o discriminare în sensul jurisprudenței.

202

În ceea ce privește al optulea motiv, Consiliul arată că a determinat în mod corect marja de profit a Toshiba Indonesia atunci când a calculat valoarea normală în regulamentul atacat. De altfel, dacă instituțiile ar fi utilizat marjele de profit reale corespunzătoare rarelor vânzări interne realizate de producătorul indonezian, valoarea normală calculată ar fi fost mai ridicată.

203

Prin intermediul prezentelor motive, reclamantele invocă, în esență, trei obiecțiuni. În primul rând, arată că stabilirea valorii normale calculate a Toshiba Indonesia realizată de Consiliu în regulamentul atacat nu este nici fiabilă, nici corectă, întrucât calculul costului de producție și al cheltuielilor VAG ale societății menționate a fost efectuat pe baza anumitor informații furnizate de societatea în cauză pe care ele le consideră defectuoase și neverificate. În al doilea rând, subliniază reclamantele, calculul valorii normale a produselor Toshiba Indonesia este incorect, pentru motivul că marja de profit a acesteia din urmă a fost calculată pe baza celei a unei întreprinderi taiwaneze. În sfârșit, în al treilea rând, reclamantele apreciază că au făcut obiectul unei discriminări.

204

Alegerea între diferite metode de calcul al marjei de dumping, precum și aprecierea valorii normale a unui produs presupun evaluarea unor situații economice complexe, iar controlul jurisdicțional asupra unei asemenea aprecieri trebuie să se limiteze astfel la verificarea respectării regulilor de procedură, a acurateței faptelor reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței oricărei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a absenței oricărui abuz de putere (a se vedea Hotărârea Curții din 27 septembrie 2007, Ikea Wholesale, C-351/04, Rep., p. I-7723, punctul 41 și jurisprudența citată). Reclamantele nu pot, prin urmare, să pretindă anularea regulamentului atacat pentru motivele enunțate în cadrul primelor două obiecțiuni de care se prevalează, decât dacă reușesc să demonstreze că erorile pe care le invocă sunt manifeste.

205

În aceste circumstanțe, Tribunalul apreciază că trebuie să se examineze separat, mai întâi, primele două obiecțiuni invocate de reclamante și, în continuare, obiecțiunea dedusă din existența unei discriminări împotriva acestora din urmă.

206

Reclamantele formulează, în esență, două critici în privința informațiilor furnizate de Toshiba Indonesia pe baza cărora a fost stabilită valoarea normală calculată.

207

În primul rând, reclamantele arată că informațiile furnizate de Toshiba Indonesia nu au fost verificate prin intermediul unor vizite și că, în consecință, acestea nu sunt fiabile.

208

În această privință, este important de subliniat că absența verificării prin intermediul unor vizite a unei informații furnizate în cadrul unei anchete antidumping nu face ca această informație să fie eronată, și nici în mod necesar puțin fiabilă.

209

Astfel, deși Comisia trebuie, în conformitate cu articolul 6 alineatul (8) din regulamentul de bază, să verifice în măsura posibilului informațiile furnizate de părțile interesate și pe care se bazează concluziile, cu excepția circumstanțelor prevăzute la articolul 18 din același regulament, cu alte cuvinte în cazul lipsei de cooperare, nimic nu împiedică verificarea acestor informații în modalitatea considerată cea mai adecvată, și nu numai prin intermediul unei vizite. Această interpretare este confirmată prin faptul că articolul 16 din regulamentul de bază prevede că vizitele de verificare se efectuează numai atunci când Comisia consideră oportun.

210

Trebuie, prin urmare, să se examineze dacă Comisia a verificat suficient informațiile furnizate de Toshiba Indonesia în alt mod decât prin intermediul unei vizite de verificare.

211

În această privință, Consiliul arată că informațiile furnizate de Toshiba Indonesia concordau cu cele furnizate în cadrul anchetei inițiale, precum și cu documentele justificative furnizate de societatea menționată. Această afirmație nu a fost contestată de reclamante.

212

De altfel, instituțiile comunitare puteau în mod legitim să țină seama, în cadrul evaluării oportunității verificării prin intermediul unor vizite a informațiilor furnizate de Toshiba Indonesia în cadrul anchetei de reexaminare, de faptul că această societate furnizase deja informații în cadrul anchetei inițiale și, prin urmare, că permisese deja instituțiilor în cauză să testeze fiabilitatea informațiilor furnizate, inclusiv prin intermediul unor vizite, la date rezonabil apropiate de cele ale anchetei de reexaminare.

213

În aceste circumstanțe, trebuie concluzionat că instituțiile implicate nu au comis nicio eroare vădită de apreciere hotărând că nu era necesară verificarea suplimentară a informațiilor furnizate de Toshiba Indonesia prin intermediul unei vizite.

214

În continuare, reclamantele au evidențiat, deși în mod succint, existența anumitor deficiențe concrete în informațiile furnizate de Toshiba Indonesia pe care le-ar fi descoperit prin examinarea versiunilor lor neconfidențiale și din care ar rezulta că Comisia nu ar fi putut efectua decât un calcul aproximativ și, prin urmare, eronat al valorii normale atribuite Toshiba Indonesia.

215

În primul rând, reclamantele arată că informațiile furnizate de Toshiba Indonesia într-un tabel specific privind rentabilitatea sa nu conțin nicio dată referitoare la costurile de producție, la achizițiile de produse finite sau la variațiile de stocuri și la ajustări.

216

Trebuie, cu toate acestea, subliniat că, în regulamentul atacat, Consiliul nu a stabilit valoarea normală calculată a Toshiba Indonesia pe baza propriei sale marje de profit, ci pe baza marjei de profit a unei societăți taiwaneze. Rezultă că, și dacă informațiile furnizate de Toshiba Indonesia în tabelul privind rentabilitatea sa erau incomplete, această împrejurare nu ar fi putut avea nici cea mai mică influență asupra stabilirii valorii normale calculate. În consecință, orice critică a reclamantelor referitoare la aceste informații este inoperantă.

217

În al doilea rând, reclamantele arată că informațiile furnizate de Toshiba Indonesia într-un tabel specific privind stocurile nu indică nicio mișcare de stoc, ceea ce ar fi nerealist.

218

Trebuie subliniat în această privință, pe de o parte, că reclamantele nu au explicat deloc modul în care ar fi fost sau ar fi trebuit să fie folosită această informație pentru a stabili valoarea normală calculată și că, prin urmare, ele nu pot pretinde că stabilirea valorii menționate ar fi putut fi afectată de caracterul eronat al informației. Trebuie subliniat, pe de altă parte, că Consiliul a replicat, fără a fi contrazis de reclamante, că Toshiba Indonesia își expedia produsele unei întreprinderi afiliate, și anume Toshiba TEC Singapore (denumită în continuare „Toshiba Singapore”), care își asuma obligația vânzării balanțelor electronice și, prin urmare, și a stocurilor, ceea ce explică circumstanța pe care o invocă reclamantele (a se vedea, în această privință, punctele 259-262 de mai jos). În consecință, trebuie concluzionat că reclamantele nu au demonstrat existența niciunei deficiențe în tabelul în cauză de natură să repună în discuție calculul valorii normale.

219

În al treilea rând, reclamantele arată că informațiile furnizate de Toshiba Indonesia într-un tabel specific privind vânzările pe piața internă nu corespund informațiilor solicitate de Comisie.

220

Trebuie subliniat, cu toate acestea, că reclamantele nu au explicat deloc modul în care ar fi trebuit să fie folosită această informație pretins inexistentă pentru stabilirea valorii normale calculate și că, prin urmare, ele nu pot pretinde că stabilirea valorii menționate ar fi putut fi afectată de lipsa acestei informații. De altfel, Consiliul a replicat, fără a fi contrazis de reclamante, că tabelul menționat cuprindea informații referitoare la ansamblul Indoneziei, iar nu la Toshiba Indonesia însăși, care nu dispunea de nicio informație privitoare la ceilalți producători, la importurile și la exporturile produsului în cauză în Indonezia, ceea ce explică de ce tabelul nu conține o parte din informațiile solicitate de Comisie.

221

În consecință, trebuie concluzionat că reclamantele nu au demonstrat existența niciunei deficiențe în tabelul în cauză de natură să repună în discuție calculul valorii normale.

222

În al patrulea rând, reclamantele arată că informațiile furnizate de Toshiba Indonesia într-un tabel specific privind costurile de producție conțin, pe de o parte, informații referitoare la obligațiile directe, la lucrările în curs și la cheltuielile generale care apar ca„inaplicabil[e]” sau egale cu „0” și, pe de altă parte, cifrele neschimbate referitoare la cheltuielile de transport, de manipulare, precum și la cheltuielile VAG.

223

Consiliul a indicat, în ceea ce privește informațiile referitoare la obligațiile directe, la lucrările în curs și la cheltuielile generale, fără a fi contrazis de reclamante, că mențiunile „inaplicabil” și „0” s-ar explica prin aceea că Toshiba Indonesia a dat informații asupra propriilor costuri privind un model de balanță electronică ce, după fabricare, a fost expediat către Toshiba Singapore. Prin urmare, aceasta din urmă ar suporta cvasitotalitatea cheltuielilor respective.

224

De altfel, este important de subliniat că reiese din dosar că, în chestionarul trimis în speță de Comisie la Toshiba Indonesia, reia o structură standard care este concepută pentru o pluralitate de produse și care presupune, printre alte elemente, mai multe tabele împărțite în subdiviziuni predefinite. Or, astfel cum menționează Consiliul, anumite subdiviziuni nu pot fi utilizate pentru anumite produse sau pentru anumite modele. În aceste condiții, răspunsul transmis de destinatarul chestionarului în cauză nu poate să indice decât valori precum „0” sau „inaplicabil” și, prin urmare, reclamantele nu pot critica în mod valabil informația în cauză pentru motivul existenței mențiunilor amintite fără a indica, măcar succint, care ar fi relevanța informației din subdiviziunile respective.

225

De altfel, Consiliul a arătat, fără a fi contrazis de reclamante, că, în cadrul tabelului în cauză, Toshiba Indonesia a furnizat doar date privind balanțe electronice, iar nu privind alte produse, ceea ce explică de ce coloana intitulată „Toate produsele” conține, în fiecare caz, mențiunea „inaplicabil”.

226

Cât privește faptul că cifrele pentru cheltuielile de transport, de manipulare, precum și pentru cheltuielile VAG rămân neschimbate, este suficient să se sublinieze că reclamantele nu explică, nici măcar în mod sumar, cum ar demonstra o asemenea împrejurare că tabelul în cauză ar conține informații eronate. Prin urmare, reclamantele nu pot să se prevaleze de această pretinsă eroare pentru a contesta legalitatea regulamentului atacat.

227

Rezultă că reclamantele nu au demonstrat că informațiile furnizate de Toshiba Indonesia în cadrul tabelului în cauză ar fi defectuoase.

228

În al cincilea rând, reclamantele apreciază că creșterea totalului cheltuielilor VAG indicată în tabelul referitor la acestea între ultimul exercițiu și perioada de anchetă nu este credibilă din moment ce într-un alt tabel totalul a scăzut.

229

Or, trebuie subliniat că reclamantele se limitează, din nou, să conteste exactitatea unei informații fără a explica în ce mod ar fi trebuit utilizată pentru a stabili valoarea normală calculată, astfel încât nu pot pretinde că existența acestei informații foarte concrete printre numeroasele date furnizate de Toshiba Indonesia și în virtutea cărora a fost stabilită valoarea normală calculată ar fi putut afecta, în speță, calculul menționat.

230

În orice caz, trebuie subliniat că tabelul referitor la cheltuielile VAG privește toate produsele fabricate de Toshiba Indonesia, în timp ce celălalt tabel despre care fac vorbire reclamantele are ca obiect doar modelul concret care a stat la baza calculului valorii normale, ceea ce explică diferența reliefată de reclamante.

231

Având în vedere ceea ce precedă, trebuie constatat că reclamantele nu au reușit să demonstreze că Comisia nu ar fi putut să efectueze decât un calcul aproximativ și, prin urmare, eronat al valorii normale atribuite Toshiba Indonesia pe baza informațiilor furnizate de această întreprindere. Prin urmare, prezenta obiecțiune nu poate fi primită.

232

Trebuie subliniat, de la bun început, că reclamantele nu contestă caracterul rezonabil al marjei de profit atribuite Toshiba Indonesia de Consiliu în cadrul calculării valorii normale.

233

Reclamantele se limitează să susțină că stabilirea cuantumului marjei menționate pe baza celei atribuite unei societăți taiwaneze în cadrul anchetei inițiale este arbitrar și aceasta pentru motivul că piața taiwaneză este diferită de piața indoneziană și că perioada anchetei inițiale este anterioară perioadei anchetei de reexaminare.

234

Totuși, trebuie constatat că reclamantele nu au prezentat Tribunalului niciun element de natură a dovedi că este vădit eronat să se considere că marja de profit realizată cu cinci ani înainte de începerea anchetei de reexaminare pentru o societate taiwaneză care produce, astfel cum subliniază Consiliul, fără a fi contrazis de reclamante, balanțe electronice de aceeași calitate cu cele ale Toshiba Indonesia poate fi în mod rezonabil atribuită acestora din urmă în cadrul calculului valorii sale normale.

235

În particular, reclamantele nu au dovedit că condițiile de comercializare ale balanțelor electronice erau diferite în aceste două perioade în Taiwan și în Indonezia și încă mai puțin că aceste diferențe erau susceptibile să afecteze marjele de profit ale unor societăți care comercializează balanțe electronice în aceste două țări într-atât încât ar fi în mod vădit nerezonabilă utilizarea marjei de profit a unei întreprinderi taiwaneze pentru a o calcula pe cea care să poată fi atribuită unei întreprinderi indoneziene atunci când marja sa reală nu este utilizabilă.

236

Rezultă că prezenta obiecțiune nu poate fi primită.

237

Reclamantele arată, în esență, că au suferit o discriminare, întrucât informațiile furnizate de Toshiba Indonesia au fost verificate prin intermediul unei vizite în cadrul anchetei inițiale neprocedându-se în același mod în cadrul anchetei de reexaminare.

238

Trebuie subliniat, în această privință, că respectarea principiilor egalității și nediscriminării impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea Curții din 26 octombrie 2006, Koninklijke Coöperatie Cosun, C-248/04, Rec., p. I-10211, punctul 72, și Hotărârea Curții din , Advocaten voor de Wereld, C 303/05, Rep., p. I-3633, punctul 56).

239

Or, reclamantele nu au demonstrat că ancheta de reexaminare și ancheta inițială constituiau situații comparabile, în special în ceea ce privește credibilitatea pe care trebuiau să o acorde instituțiile comunitare informațiilor furnizate de Toshiba Indonesia în cele două cazuri. În particular, ancheta de reexaminare se referea la un producător care făcuse deja obiectul anchetei inițiale și care, prin urmare, permisese deja Comisiei să verifice fiabilitatea informațiilor furnizate, situație care nu se regăsea la momentul anchetei inițiale (a se vedea punctul 212 de mai sus).

240

Prin urmare, trebuie respinsă obiecțiunea dedusă din existența unei discriminări.

241

Articolul 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1972/2002 al Consiliului din 5 noiembrie 2002 (JO L 305, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 30, p. 38), prevede:

„Se efectuează o comparație echitabilă între prețul de export și valoarea normală. Această comparație se face în aceeași etapă a procesului comercial pentru vânzări efectuate la date cât mai apropiate posibil și ținând seama în mod corespunzător de alte diferențe care afectează comparabilitatea prețurilor. În cazul în care valoarea normală și prețul de export nu pot fi comparate astfel, se ține seama în fiecare caz, sub formă de ajustări, de diferențele constatate la factorii care se pretinde și se demonstrează că afectează prețurile și, prin urmare, comparabilitatea acestora. Se evită repetarea ajustărilor, mai ales în cazul în care este vorba de diferențe privind reducerile de prețuri, rabaturile, cantitățile sau etapele comercializării. În cazul în care sunt întrunite condițiile specificate, factorii care pot determina efectuarea de ajustări sunt următorii:

[…]

Se operează o ajustare pe baza diferențelor dintre comisioanele percepute pentru vânzările în cauză. Termenul «comisioane» include și marja încasată de un operator comercial al produsului sau al produsului similar, în cazul în care funcțiile unui astfel de operator comercial pot fi asimilate celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane.

[…]”

242

În regulamentul atacat, valoarea normală a fost calculată pe baza costului de producție a balanțelor electronice fabricate de Toshiba Indonesia la care se adaugă o sumă rezonabilă pentru VAG ale acesteia din urmă, care a fost calculată prin adăugarea la cheltuielile VAG ale Toshiba Indonesia a unei părți din cheltuielile VAG ale Toshiba Singapore și, în al doilea rând, a unei sume rezonabile corespunzătoare beneficiilor Toshiba Indonesia [considerentele (29)-(33) și (37)-(39)].

243

Întrucât Consiliul a stabilit că reclamantele vânduseră balanțele lor electronice în Comunitate prin intermediul unor societăți afiliate, prețul de export a fost stabilit pe baza prețurilor de revânzare plătite de primul cumpărător independent în Comunitate.

244

În regulamentul atacat, în cadrul comparației între valoarea normală și prețul de export pe bază franco fabrică și la același nivel comercial, Consiliul a ținut seama, în conformitate cu articolul 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, de diferențele care afectau prețurile și comparabilitatea acestora. În particular, dat fiind că a stabilit că comercianții afiliați reclamantelor exercitau funcții asimilabile celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane, Consiliul a ajustat prețul de export pentru a ține seama de un comision, în conformitate cu articolul 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază [considerentele (43)-(45)].

245

În cadrul celui de al șaselea motiv, reclamantele arată că, pentru a determina valoarea normală calculată, ar trebui să se țină seama numai de cheltuielile VAG ale Toshiba Indonesia care se raportează la vânzările sale interne. Or, Toshiba Singapore, ale cărei cheltuieli VAG au fost integrate, în parte, de Consiliu în calculul valorii menționate ar fi angajată într-o largă serie de activități ce nu aveau nicio legătură cu piața indoneziană, dat fiind faptul că aceasta ar îndeplini funcții de coordonare la nivel regional și ar realiza vânzări regionale, iar nu vânzări în Indonezia. Reclamantele apreciază că, prin aceasta, Consiliul a calculat prețul de export, iar nu prețul vânzărilor indoneziene.

246

Reclamantele adaugă că două întreprinderi afiliate cu Toshiba Indonesia, și anume Toshiba Singapore și Toshiba TEC Corporation, stabilită în Japonia (denumită în continuare „Toshiba Japan”), ar fi trebuit considerate agenți ai Toshiba Indonesia. Prin urmare, Consiliul ar fi trebuit să aplice o deducere din valoarea normală calculată corespunzătoare comisioanelor de vânzare plătite, cel puțin pentru motivul că aceste deduceri au fost aplicate în cadrul calculului prețului de export.

247

În cadrul celui de al șaptelea motiv, reclamantele contestă faptul că instituțiile comunitare au dreptul de a deduce din prețul lor de export, în temeiul articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, pretinsele „comisioane” pentru activități de vânzare ale societăților care le sunt afiliate. Astfel, în Hotărârea din 21 noiembrie 2002, Kundan și Tata/Consiliul (T-88/98, Rec., p. II-4897), Tribunalul ar fi declarat că, pentru aplicarea unor astfel de deduceri, instituțiile trebuie să se întemeieze pe elemente susceptibile de a dovedi sau care permit a se deduce că un comision fusese într-adevăr plătit sau era de natură să afecteze într-o măsură determinată comparabilitatea între prețul de export și valoarea normală. Or, situația aflată la originea acestei cauze nu ar fi diferită de cea din speță și nicio sumă nu ar fi fost plătită.

248

În ceea ce privește cel de al șaselea motiv, Consiliul arată că vânzările Toshiba Indonesia, care nu ar fi decât o uzină, au fost realizate prin intermediul Toshiba Singapore. Pentru acest motiv, procentul din cheltuielile VAG suportate de Toshiba Singapore care pot fi atribuite vânzărilor indoneziene ar fi fost adăugat cheltuielilor efectuate de Toshiba Indonesia.

249

În ceea ce privește ajustările pentru comisioane, Consiliul arată că reclamantele își realizau vânzările în Comunitate prin intermediul unor societăți afiliate și, prin urmare, că prețul lor de export a fost calculat pe baza prețurilor plătite de primul cumpărător independent în Comunitate. Consiliul relevă că aceste societăți care realizau vânzări exercitau funcții ce pot fi asimilate cu cele ale unui agent, întrucât acestea stabileau prețurile de vânzare, primeau în mod direct comenzile de la clienți și le facturau acestora comenzile respective. Or, întrucât agenții primesc în mod normal comisioane, o sumă ar trebui dedusă cu acest titlu din prețul practicat de primul cumpărător independent.

250

În schimb, valoarea normală fiind calculată ținând seama de cheltuielile VAG ale Toshiba Indonesia și ale Toshiba Singapore, iar nu de cele ale Toshiba Japan, care realiza vânzările finale pe piața indoneziană, nu ar fi fost potrivit să se realizeze o ajustare pentru comisioane, chiar dacă Toshiba Japan ar fi exercitat funcții de agent.

251

În ceea ce privește cel de al șaptelea motiv, Consiliul arată că în mod corect instituțiile au dedus comisioanele pentru activitățile de vânzare ale societăților afiliate reclamantelor, în cadrul comparației între valoarea normală și prețul de export.

252

Astfel, Consiliul relevă că reclamantele nu contestă motivele expuse în considerentul (53) al regulamentului atacat, pentru care trebuiau ajustate prețurile de export ale acestora pentru comisioane. Ele s-ar fi limitat să afirme că, în absența plății, nu trebuia operată nicio ajustare, fără a susține în niciun mod această afirmație. Or, întrucât societățile care realizau vânzări și reclamantele erau afiliate, nu prezenta nicio importanță aspectul dacă comisionul a fost efectiv plătit, întrucât situația din speță era diferită de cea care a determinat pronunțarea Hotărârii Kundan și Tata/Consiliul, punctul 247 de mai sus, în care exportatorul și societatea de vânzare erau independenți.

253

În plus, interpretarea dată de reclamante hotărârii menționate nu ar ține seama de faptul că articolul 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază a fost modificat de Regulamentul nr. 1972/2002 și că acesta precizează, de atunci înainte, că termenul „comision” include și marja încasată de un operator comercial al produsului sau al produsului similar, în cazul în care funcțiile unui astfel de operator comercial pot fi asimilate celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane.

254

În cadrul celor două motive în cauză, reclamantele invocă, în esență, trei obiecțiuni. Ele arată că, în regulamentul atacat, Consiliul a efectuat un calcul eronat al valorii normale calculate, în primul rând, prin includerea cheltuielilor VAG ale Toshiba Singapore și, în al doilea rând, prin faptul că nu a realizat ajustări pentru comisioane de agenție în favoarea Toshiba Singapore și Toshiba Japan. În al treilea rând, reclamantele arată că, în regulamentul atacat, Consiliul a efectuat un calcul eronat al prețului lor de export realizând ajustări pentru comisioane de agenție care puteau fi plătite societăților afiliate reclamantelor ce efectuau vânzări în interiorul Comunității.

255

Trebuie, prin urmare, să se examineze dacă reclamantele au reușit să demonstreze existența celor trei erori menționate anterior. Or, trebuie amintit că, astfel cum s-a subliniat la punctele 80 și 204 de mai sus, în cadrul aprecierii unor situații economice complexe precum cea din speță, controlul jurisdicțional se limitează la verificarea respectării regulilor de procedură, a acurateței faptelor reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței oricărei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a absenței oricărui abuz de putere. Prin urmare, prezentele motive nu pot fi acceptate decât dacă erorile în cauză erau vădite.

256

Trebuie constatat că reclamantele nu contestă caracterul rezonabil al cuantumului propriu-zis al cheltuielilor VAG pe care Consiliul le-a atribuit Toshiba Indonesia în regulamentul atacat în cadrul valorii normale calculate. Ele se limitează să susțină că stabilirea acestui cuantum pe baza unei părți din cheltuielile VAG ale Toshiba Singapore nu este rezonabilă, și aceasta pentru motivul că societatea menționată nu realizează vânzări pe piața indoneziană.

257

Cu toate acestea, trebuie constatat că metoda aleasă în speță de Consiliu pentru a calcula cheltuielile VAG care pot fi atribuite Toshiba Indonesia nu este vădit eronată.

258

Astfel, potrivit economiei regulamentului de bază, calcularea valorii normale urmărește stabilirea prețului de vânzare a unui produs, astfel cum ar fi fost acesta dacă produsul respectiv ar fi fost vândut în țara sa de origine sau de export și, în consecință, cheltuielile aferente vânzărilor pe piața internă sunt cele care trebuie avute în vedere pentru stabilirea valorii calculate (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Curții din 7 mai 1991, Nakajima/Consiliul, C-69/89, Rec., p. I-2069, punctul 64 și jurisprudența citată). Or, în cadrul calculării valorii normale, instituțiile nu sunt obligate să țină seama de cheltuielile reale ale societății examinate, ci de o estimare rezonabilă a cheltuielilor VAG pe care această societate ar trebui să le suporte dacă ar comercializa produsul în cauză în cantități suficiente în statul său de origine.

259

În această privință, este important de subliniat că Consiliul a arătat, fără a fi contrazis de reclamante, că Toshiba Indonesia are numai activități de producție, iar nu activități de comercializare. Consiliul a arătat de asemenea că toate vânzările Toshiba Indonesia fuseseră realizate prin intermediul Toshiba Singapore, care vindea, la rândul său, o parte a produselor pe piața indoneziană prin intermediul Toshiba Japan și a distribuitorului afiliat al acesteia, KDS.

260

Aceste afirmații ale Consiliului sunt de altfel confirmate de piesele dosarului. Astfel, rezultă din informațiile furnizate Comisiei de Toshiba Indonesia că această societate nu vinde direct balanțe electronice în Indonezia, ci expediază întreaga sa producție către Toshiba Singapore. Rezultă de asemenea din aceste informații că Toshiba Singapore, la rândul său, nu realizează vânzări directe în Indonezia, ci doar prin intermediul Toshiba Japan, care, la rândul său, vinde în Indonezia prin intermediul societății sale afiliate, KDS.

261

Or, întrucât toate balanțele electronice produse de Toshiba Indonesia erau expediate către Toshiba Singapore și întrucât unele dintre aceste balanțe erau vândute de Toshiba Japan în Indonezia, nu este vădit eronată concluzia că respectivele balanțe trebuie să fi fost transmise în mod necesar de Toshiba Singapore către Toshiba Japan.

262

Prin urmare, Consiliul a considerat în mod întemeiat, în regulamentul atacat, că costurile VAG într-un cuantum rezonabil atribuite Toshiba Indonesia puteau fi determinate pe baza costurilor suportate efectiv de această societate, majorate cu un procent din costurile suportate de Toshiba Singapore. Astfel, această majorare nu face decât să corecteze caracterul anormal de redus al costurilor VAG ale Toshiba Indonesia legate de lipsa activității sale comerciale, precum și să țină seama de faptul că o parte a eforturilor de comercializare ale Toshiba Singapore și, prin urmare, cheltuielile aferente pot fi atribuite pieței indoneziene.

263

În consecință, această obiecție trebuie înlăturată.

264

Reclamantele apreciază că, în cadrul stabilirii valorii normale calculate, Consiliul ar fi trebuit să efectueze ajustări pentru comisioane de agenție în favoarea Toshiba Singapore și Toshiba Japan. Reclamantele consideră că acestea din urmă ar îndeplini condițiile pentru a fi considerate agenți ai Toshiba Indonesia și, prin urmare, că instituțiile ar fi trebuit să aplice valorii calculate o deducere pentru comisioane de vânzare.

265

Această teză trebuie totuși respinsă, fără a fi necesar să se stabilească dacă Toshiba Japan și Toshiba Singapore trebuie să fie considerate agenți ai Toshiba Indonesia.

266

Astfel, practica deducerilor pentru comisioane de agenție se poate dovedi necesară, în temeiul articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, pentru a ține seama de diferențele dintre prețul de export și valoarea normală care afectează comparabilitatea acestora. Cu toate acestea, astfel de deduceri nu pot fi realizate asupra unei valori care a fost calculată și care, prin urmare, nu este reală. Astfel, această valoare nu este în principiu afectată de elemente care ar putea prejudicia comparabilitatea sa, cum ar fi existența unor comisioane de agenție, întrucât ea a fost determinată în mod artificial prin adăugarea unor elemente diferite printre care nu se regăsesc plăți sau marje de profit în favoarea distribuitorilor ce pot fi asimilate unui astfel de comision și trebuie deduse.

267

În orice caz, trebuie amintit că Consiliul, în cadrul stabilirii valorii calculate a Toshiba Indonesia, a adăugat la costurile de producție și la cheltuielile VAG ale acesteia din urmă un procent din cheltuielile VAG ale Toshiba Singapore numai în considerarea activității comerciale foarte limitate, chiar inexistente, al primei societăți. Prin urmare, acesta nu a comis o eroare vădită de apreciere prin aceea că nu a dedus din valoarea normală o cantitate, pentru comisioane de agenție, în favoarea Toshiba Singapore. Astfel, luarea în considerare a cheltuielilor VAG ale acesteia din urmă nu face decât să compenseze caracterul anormal de redus al cheltuielilor VAG ale Toshiba Indonesia care decurge din slaba activitate comercială a acesteia și nu reprezintă decât o metodă pentru a determina ceea ce poate fi considerat drept un cuantum suficient și, prin urmare, rezonabil al cheltuielilor VAG ce pot fi atribuite unei societăți care comercializează balanțe electronice în Indonezia.

268

În privința Toshiba Japan, trebuie totodată să se concluzioneze că nu exista o obligație a Consiliului de a deduce din valoarea calculată vreun comision de agenție. Astfel, în mod corect sau incorect, niciun procent din cheltuielile VAG ale Toshiba Japan nu a fost luat în considerare pentru a calcula valoarea normală a produselor Toshiba Indonesia, ceea ce a favorizat reclamantele. Prin urmare, ar fi vădit necorespunzător să se deducă din valoarea menționată vreo cantitate corespunzătoare unor comisioane care pot fi atribuite Toshiba Japan.

269

Rezultă că prezenta obiecțiune trebuie respinsă.

270

În considerentul (42) al regulamentului atacat, Consiliul a apreciat că reclamantele își vânduseră balanțele electronice în Comunitate prin intermediul unor societăți afiliate înregistrate în Samoa și în Taiwan și, prin urmare, a stabilit prețul de export pe baza prețurilor de revânzare plătite sau care trebuiau plătite de primul cumpărător independent în Comunitate. În considerentul (45) al regulamentului atacat, Consiliul a explicat că aceste societăți de comercializare exercitau funcții asimilabile celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane și că, prin urmare, prețul de export trebuia ajustat pentru a ține seama de un comision, în conformitate cu articolul 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază.

271

Reclamantele arată că Consiliul nu ar fi trebuit să efectueze deducerea menționată asupra prețurilor de export, pentru motivul că niciun comision nu fusese efectiv plătit.

272

Reclamantele își întemeiază teza, în esență, pe faptul că, în Hotărârea Kundan și Tata/Consiliul, punctul 247 de mai sus, Tribunalul a hotărât că rezulta atât din litera, cât și din economia articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază că o ajustare a prețului de export sau a valorii normale putea fi realizată numai pentru a ține seama de diferențe privind factorii care afectează prețurile și, în consecință, comparabilitatea acestora și că această situație nu se regăsea în cazul unui comision care nu fusese plătit în mod real (punctul 94 din hotărâre).

273

Teza reclamantelor trebuie totuși înlăturată.

274

Trebuie amintit că, în Hotărârea Kundan și Tata/Consiliul, punctul 247 de mai sus, Tribunalul a considerat în special că, pentru a putea realiza o ajustare pentru comisioane, instituțiile trebuiau să se întemeieze pe elemente susceptibile să dovedească sau care permit a se deduce că un comision fusese într-adevăr plătit și că acesta era de natură să afecteze într-o măsură determinată comparabilitatea dintre prețul de export și valoarea normală (punctul 95 din hotărâre).

275

În hotărârea menționată (punctul 96), Tribunal a ajuns la concluzia că, la fel cum o parte care solicită, în temeiul articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, ajustări destinate a face comparabile valoarea normală și prețul de export pentru determinarea marjei de dumping, trebuie să facă dovada că cererea sa este justificată (Hotărârea Curții din11 iulie 1990, Stanko France/Comisia și Consiliul, C-320/86 și C-188/87, Rec., p. I-3013, punctul 48), revine instituțiilor obligația de a se întemeia, atunci când apreciază că trebuie să efectueze o ajustare pentru comision, pe probe sau cel puțin pe indicii care să permită stabilirea existenței factorului în temeiul căruia se realizează ajustarea și determinarea incidenței acestuia asupra comparabilității prețurilor.

276

Este totuși necesar să se sublinieze că Hotărârea Kundan și Tata/Consiliul, punctul 247 de mai sus, a fost pronunțată într-un moment în care cadrul juridic al deducerilor pentru comisioane ce puteau fi aplicate asupra prețului de export era diferit de cel aplicabil în cadrul anchetei de reexaminare.

277

Desigur, la momentul pronunțării Hotărârii Kundan și Tata/Consiliul, punctul 247 de mai sus, articolul 2 alineatul (10) din regulamentul de bază prevedea, ca și la momentul adoptării regulamentului atacat, că, pentru compararea prețului de export cu valoarea normală, „se ține seama în fiecare caz, sub formă de ajustări, de diferențele constatate la factorii care se pretinde și se demonstrează că afectează prețurile și, prin urmare, comparabilitatea acestora”.

278

Totodată, la momentul pronunțării Hotărârii Kundan și Tata/Consiliul, punctul 247 de mai sus, articolul 2 alineatul (10) litera (i) din același regulament prevedea, ca și la momentul adoptării regulamentului atacat, „[că] se operează o ajustare pe baza diferențelor dintre comisioanele percepute pentru vânzările în cauză”.

279

Totuși, o a doua teză a fost adăugată dispoziției menționate mai sus, după pronunțarea hotărârii în discuție, în temeiul articolului 1 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1972/2002. Astfel, cea de a doua teză din această dispoziție prevede de la acel moment că „[t]ermenul «comisioane» include și marja încasată de un operator comercial al produsului sau al produsului similar, în cazul în care funcțiile unui astfel de operator comercial pot fi asimilate celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane”.

280

Potrivit considerentului (6) al acestui din urmă regulament, rațiunea introducerii tezei în discuție în articolul 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază este aceea de a se specifica, în conformitate cu practicile constante ale Comisiei și ale Consiliului, că astfel de ajustări trebuie efectuate și în cazul în care părțile nu au o relație comitent-comisionar, dar obțin același rezultat economic acționând ca vânzător și cumpărător.

281

Prin urmare, articolul 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază permite operarea unei ajustări nu numai pentru diferențe în comisioanele percepute pentru vânzările avute în vedere, dar și pentru marja percepută de operatorii comerciali ai produsului, dacă aceștia exercitau funcții similare celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane.

282

Rezultă că singurul argument invocat de reclamante împotriva deducerii practicate, și anume argumentul potrivit căruia niciun comision nu a fost plătit societăților de comercializare care le sunt afiliate, nu este de natură să pună în discuție legalitatea deducerii menționate, în măsura în care aceasta din urmă poate fi aplicată și în cazul în care niciun comision nu a fost efectiv plătit, dar operatorii comerciali în cauză exercită funcții asimilabile celor ale unui agent și percep o marjă comercială.

283

Trebuie precizat în această privință că reclamantele nu contestă afirmațiile din considerentele (45) și (53) ale regulamentului atacat potrivit cărora societățile care își comercializează în Comunitate balanțele electronice îndeplinesc funcții similare cu cele ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane, în special pentru motivul că acestea facturau toate vânzările la export unor clienți independenți, stabileau prețurile de vânzare și primeau în mod direct comenzile de la clienți.

284

De asemenea, trebuie amintit că reclamantele nu contestă nici faptul că societățile lor afiliate revând balanțele lor electronice unor clienți independenți la un preț mai ridicat decât cel pe care acestea l-au plătit pentru balanțele menționate, percepând astfel o marjă comercială.

285

În orice caz, teza reclamantelor nu poate fi reținută, chiar dacă ar putea fi interpretată în sensul că Consiliul, în regulamentul atacat, nu demonstrase că societățile de comercializare care le erau afiliate percepeau o marjă comercială pentru activitatea lor.

286

Astfel, nu este în mod vădit eronat să se considere, astfel cum a procedat Consiliul, că prețul pe care societățile de comercializare îl facturează clienților lor independenți trebuie în mod necesar că remunereze participarea societăților menționate la comercializarea de produse în Comunitate sau, cel puțin, să acopere costurile legate de această participare. Aceste societăți nu ar putea fi altfel considerate, precum Consiliul a făcut-o în regulamentul atacat, fără a fi contrazis, ca îndeplinind funcții similare cu cele ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane.

287

În plus, trebuie arătat că Consiliul a calculat, în speță, o marjă comercială rezonabilă pentru întreprinderile de comercializare afiliate reclamantelor, pornind de la anumite date reale.

288

Astfel, rezultă din considerentul (45) al regulamentului atacat că cuantumul deducerii practicate a fost calculat pe baza cheltuielilor VAG ale unor societăți de comercializare afiliate reclamantelor. În consecință, Consiliul a determinat marja comercială a societăților respective numai pe baza cheltuielilor lor, care trebuie în mod evident să fie acoperite datorită diferenței dintre prețul de vânzare și cel de cumpărare ale balanțelor electronice pe care acestea le comercializează, chiar fără a se adăuga o sumă corespunzătoare unei marje de profit.

289

Prin urmare, prezenta obiecțiune și, în consecință, cele două motive în cauză trebuie respinse.

290

Având în vedere ceea ce precedă, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

291

Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Consiliului.

292

Comisia va suporta propriile cheltuieli de judecată, în aplicarea articolului 87 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul de procedură.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera întâi)

declară și hotărăște:

Istoricul cauzei

A — Ancheta și regulamentul inițiale

B — Procedura de reexaminare

C — Regulamentul atacat

Procedura și concluziile părților

Cu privire la cererea de nepronunțare asupra fondului

A — Argumentele părților

B — Aprecierea Tribunalului

Cu privire la fond

A — Cu privire la al doilea și la al treilea motiv deduse din încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf prima și, respectiv, a doua liniuță din regulamentul de bază

1. Argumentele părților

2. Aprecierea Tribunalului

B — Cu privire la primul motiv dedus din încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază

1. Observații introductive

2. Argumentele părților

3. Aprecierea Tribunalului

C — Cu privire la al patrulea motiv dedus din încălcarea articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază

1. Argumentele părților

2. Aprecierea Tribunalului

D — Cu privire la al cincilea și la al optulea motiv deduse din încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază

1. Argumentele părților

2. Aprecierea Tribunalului

a) Cu privire la prima obiecțiune privind stabilirea valorii normale calculate pe baza unor informații neverificate și defectuoase

b) Cu privire la a doua obiecțiune privind caracterul vădit inadecvat al marjei de profit atribuite Toshiba Indonesia

c) Cu privire la a treia obiecțiune privind existența unei discriminări

E — Cu privire la al șaselea și la al șaptelea motiv deduse din încălcarea articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază

1. Argumentele părților

2. Aprecierea Tribunalului

a) Cu privire la includerea cheltuielilor VAG ale Toshiba Singapore în calculul valorii normale calculate

b) Cu privire la absența ajustărilor pentru comisioane de agenție în favoarea Toshiba Singapore și Toshiba Japan

c) Cu privire la ajustările pentru comisioane de agenție asupra prețului de export

Cu privire la cheltuielile de judecată