I. Cadrul juridic

A. Reglementarea financiară din 2002

1. Regulamentul financiar din 2002

2. Regulamentul financiar de punere în aplicare din 2002

B. Reglementarea financiară din 2012

1. Regulamentul financiar din 2012

2. Regulamentul financiar delegat din 2012

C. Reglementarea financiară din 2018

II. Istoricul litigiilor

A. Reclamanta

B. Antecedentele administrative

1. Decizia din 7 noiembrie 2013

2. Decizia din 16 decembrie 2014

3. Decizia din 8 mai 2015

C. Antecedentele judiciare

1. Hotărârea T‑29/15

2. Hotărârea T‑381/15

3. Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P

4. Ordonanța C‑183/17 P‑INT

D. Cauzele în primă instanță

1. Cauza T‑381/15 RENV

2. Cauza T‑645/19

III. Concluziile părților și procedura în fața Curții

A. Concluziile părților

B. Procedura în fața Curții

IV. Cu privire la recursuri

A. Cu privire la obiectul litigiilor și la interesul de a exercita acțiunea

1. Argumentele părților

2. Aprecierea Curții

B. Cu privire la recursul C‑619/20 P

1. Cu privire la primul motiv

a) Argumentele părților

b) Aprecierea Curții

2. Cu privire la al doilea motiv

a) Argumentele părților

b) Aprecierea Curții

C. Cu privire la recursul formulat în cauza C‑620/20 P

1. Cu privire la primul motiv

a) Argumentele părților

b) Aprecierea Curții

1) Cu privire la prima critică, întemeiată pe încălcarea principiului autorității de lucru judecat

2) Cu privire la a doua și la a patra critică, întemeiate pe existența unei încălcări suficient de grave a Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012

3) Cu privire la a treia critică, întemeiată pe existența unei încălcări a obligației de diligență

2. Cu privire la al doilea motiv

a) Argumentele părților

b) Aprecierea Curții

V. Cu privire la acțiunea din cauza T‑381/15 RENV

A. Cu privire la evocare

B. Cu privire la existența unei încălcări suficient de grave a obligației de diligență care revenea în speță Comisiei

C. Cu privire la prejudiciile invocate și la legătura de cauzalitate cu încălcarea constatată

VI. Cu privire la cheltuielile de judecată

1

Prin recursul formulat în cauza C‑619/20 P, International Management Group (denumită în continuare „IMG”) solicită anularea Ordonanței Tribunalului Uniunii Europene din 9 septembrie 2020, IMG/Comisia (T‑645/19, nepublicată, denumită în continuare ordonanța atacată, EU:T:2020:388), prin care acesta a respins acțiunea sa având ca obiect, pe de o parte, anularea scrisorii Comisiei Europene din 18 iulie 2019, prin care a fost invitată să prezinte anumite documente în cadrul executării Hotărârii din 31 ianuarie 2019, International Management Group/Comisia (C‑183/17 P și C‑184/17 P, denumită în continuare Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, EU:C:2019:78), și, pe de altă parte, obținerea reparării prejudiciului cauzat de această scrisoare, precum și de deciziile care au fost anulate prin această hotărâre.

2

Prin recursul formulat în cauza C‑620/20 P, IMG solicită anularea Hotărârii Tribunalului din 9 septembrie 2020, IMG/Comisia (T‑381/15 RENV, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2020:406), prin care acesta a respins acțiunea sa având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate de decizia Comisiei, cuprinsă în scrisoarea sa din 8 mai 2015, de a nu încheia cu aceasta noi acorduri de delegare în gestiune indirectă „până când va exista o certitudine absolută cu privire la statutul [său] de organizație internațională”.

3

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO 2002, L 248, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 198), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1995/2006 al Consiliului din 13 decembrie 2006 (JO 2006, L 390, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 7, p. 137) (denumit în continuare „Regulamentul financiar din 2002”), a fost abrogat, începând cu 1 ianuarie 2013, prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului nr. 1605/2002 (JO 2012, L 298, p. 1) (denumit în continuare „Regulamentul financiar din 2012”). Cu toate acestea, articolul 212 litera (a) din Regulamentul financiar din 2012 a prevăzut printre altele că articolele 53 și 53d din Regulamentul financiar din 2002 continuă să se aplice tuturor angajamentelor contractate până la 31 decembrie 2013.

4

Articolul 53 din Regulamentul financiar din 2002 prevedea:

„Comisia execută bugetul în conformitate cu dispozițiile articolelor 53a-53d, în oricare din următoarele moduri:

5

Articolul 53d din acest regulament prevedea printre altele:

„(1)   Atunci când Comisia execută bugetul prin gestionare comună, anumite sarcini de execuție sunt încredințate organizațiilor internaționale.

[…]

(2)   Acordurile individuale încheiate cu organizațiile internaționale pentru atribuirea finanțării conțin dispoziții detaliate de executare a sarcinilor încredințate acestora.

[…]”

6

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1605/2002 (JO 2002, L 357, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 4, p. 3), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 478/2007 al Comisiei din 23 aprilie 2007 (JO 2007, L 111, p. 13) (denumit în continuare „Regulamentul financiar de punere în aplicare din 2002” și, împreună cu Regulamentul financiar din 2002, „Reglementarea financiară din 2002), a fost abrogat, începând cu 1 ianuarie 2013, prin Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului nr. 966/2012 (JO 2012, L 362, p. 1) (denumit în continuare „Regulamentul financiar delegat din 2012” și, împreună cu Regulamentul financiar din 2012, „Reglementarea financiară din 2012”).

7

Articolul 43 din Regulamentul financiar de punere în aplicare din 2002, intitulat „Gestionarea în comun”, cuprindea printre altele un alineat (2), potrivit căruia:

„Organizațiile internaționale menționate la articolul 53d din Regulamentul [financiar din 2002] sunt:

[…]”

8

Regulamentul financiar din 2012 a intrat în vigoare la 27 octombrie 2012, conform primului paragraf al articolului 214 din acesta. În temeiul celui de al doilea paragraf al acestui articol, el era aplicabil de la 1 ianuarie 2013, fără a se aduce atingere datelor de aplicare specifice prevăzute la același paragraf pentru anumite dispoziții ale acestui regulament.

9

Printre aceste dispoziții figura articolul 58 din regulament, intitulat „Metode de execuție bugetară”, care cuprindea un alineat (1) cu următorul cuprins, care nu era aplicabil decât angajamentelor contractate începând cu 1 ianuarie 2014:

„Comisia execută bugetul în următoarele moduri:

[…]”

10

În ceea ce le privește, articolele 84-86 din regulamentul menționat erau aplicabile de la 1 ianuarie 2013.

11

În temeiul articolului 84 din același regulament, intitulat „Decizia de finanțare”:

„(1)   Fiecare cheltuială este angajată, lichidată, ordonanțată și plătită.

(2)   Cu excepția creditelor care pot fi executate în absența unui act de bază […] angajarea cheltuielilor este precedată de o decizie de finanțare adoptată de instituție sau de autoritățile delegate de către aceasta.

(3)   Decizia de finanțare menționată la alineatul (2) precizează obiectivul urmărit, rezultatele preconizate, metoda de execuție și valoarea totală. Aceasta cuprinde, de asemenea, o descriere a acțiunilor care urmează să fie finanțate, sumele alocate fiecărei acțiuni, precum și un calendar orientativ al realizării acestora.

În caz de gestiune indirectă, decizia de finanțare specifică, de asemenea, entitatea sau persoana căreia i s‑au încredințat sarcini de execuție bugetară în temeiul articolului 58 alineatul (1) litera (c), criteriile folosite pentru selectarea entității sau persoanei și sarcinile încredințate acesteia.

[…]”

12

Articolul 85 din Regulamentul financiar din 2012, intitulat „Tipuri de angajamente”, prevedea la alineatul (1) primul și al doilea paragraf:

„Angajamentul bugetar este operațiunea de rezervare a creditului necesar pentru acoperirea plăților ulterioare de onorare a angajamentelor juridice.

Angajamentul juridic este actul prin care ordonatorul de credite creează sau constată o obligație care determină o cheltuială.”

13

Articolul 86 din acest regulament, intitulat „Reguli aplicabile angajamentelor”, prevedea la alineatul (1):

„Pentru orice măsură care poate genera o cheltuială bugetară, ordonatorul de credite competent procedează la un angajament bugetar înainte de a stabili un angajament juridic față de părți terțe […]”

14

Articolul 43 din Regulamentul financiar delegat din 2012, intitulat „Dispoziții specifice privind gestiunea indirectă cu organizații internaționale […]”, prevedea la alineatul (1):

„Organizațiile internaționale menționate la articolul 58 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din Regulamentul [financiar din 2012] sunt:

[…]”

15

Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014 și (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO 2018, L 193, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul financiar din 2018”), a intrat în vigoare la 2 august 2018 și se aplică de la această dată, fără a se aduce atingere datelor de aplicare specifice prevăzute pentru unele dintre dispozițiile sale.

16

Articolul 62 din acest regulament, intitulat „Metode de execuție bugetară”, prevede la alineatul (1) primul paragraf:

„Comisia execută bugetul în unul dintre următoarele moduri:

[…]”

17

Articolul 156 din regulamentul menționat, intitulat „Gestiunea indirectă cu organizații internaționale”, are următorul cuprins:

„(1)   În conformitate cu articolul 62 alineatul (1) primul paragraf litera (c) punctul (ii), Comisia poate executa bugetul indirect cu organizații internaționale din sectorul public constituite prin acorduri internaționale («organizații internaționale») și cu agenții specializate înființate de astfel de organizații. Acordurile respective se transmit Comisiei în cadrul evaluării efectuate de Comisie, în conformitate cu articolul 154 alineatul (3).

[…]

(4)   În cazul în care organizațiile internaționale execută fondurile în cadrul gestiunii indirecte, se aplică acordurile de verificare încheiate cu acestea.”

18

Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 1 din hotărârea atacată, potrivit statutului său, IMG a fost înființată la 25 noiembrie 1994 ca organizație internațională denumită „International Management Group – Infrastructure for Bosnia and Herzegovina” (Grupul de gestiune internațională – Infrastructură pentru Bosnia și Herțegovina) cu sediul la Belgrad (Serbia), cu scopul de a permite statelor participante la reconstrucția Bosniei și Herțegovinei să dispună în acest scop de o entitate dedicată. De la acea dată, IMG și‑a extins progresiv domeniul de activitate și a încheiat, la 13 iunie 2012, un acord privind sediul cu Regatul Belgiei.

19

Istoricul administrativ al prezentelor litigii, astfel cum a fost prezentat anterior la punctele 17-28 din Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, este în esență următorul.

20

La 7 noiembrie 2013, Comisia a adoptat Decizia de punere în aplicare C(2013) 7682 final privind Programul de acțiune anual 2013 în favoarea Myanmar/Birmania cu finanțare din bugetul general al Uniunii Europene (denumită în continuare „decizia din 7 noiembrie 2013”), în temeiul articolului 84 din Regulamentul financiar din 2012.

21

Articolul 1 din această decizie prevedea că se aprobă Programul de acțiune pentru anul 2013 în favoarea Myanmar/Birmania, astfel cum este prevăzut în anexele 1 și 2 la aceasta.

22

Articolul 3 din decizia menționată prevedea că sarcinile de execuție bugetară în gestiune comună pot fi încredințate entităților prevăzute în anexele 1 și 2 la aceasta, sub rezerva încheierii unui acord de delegare.

23

Anexa 2 la aceeași decizie descria a doua acțiune care constituia Programul de acțiune pentru anul 2013 în favoarea Myanmar/Birmania. Secțiunile 5 și 8 din această anexă prevedeau în esență că această acțiune se constituia dintr‑un program de dezvoltare a comerțului al cărui cost, estimat la 10 milioane de euro, ar fi finanțat de Uniunea Europeană și a cărui punere în aplicare ar fi asigurată în gestiune comună cu IMG. Punctul 8.3.1 din anexa menționată prezenta IMG ca o organizație internațională deja stabilită în Myanmar/Birmania și asociată punerii în aplicare a proiectelor finanțate de Uniune în acest stat.

24

La 17 februarie 2014, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a informat Comisia că a deschis o investigație cu privire la statutul IMG.

25

La 24 februarie 2014, secretarul general al Comisiei a transmis această informație directorului general pentru cooperare internațională și dezvoltare al instituției menționate, atrăgându‑i atenția asupra posibilității de a adopta măsuri asigurătorii în temeiul articolului 7 alineatul (6) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului (JO 2013, L 248, p. 1).

26

La 26 februarie 2014, directorul general a adoptat, în temeiul dispoziției menționate, măsuri asigurătorii, justificându‑le prin împrejurarea că analiza inițială a OLAF a evidențiat îndoieli cu privire la statutul IMG. Aceste măsuri asigurătorii constau în esență în interzicerea temporară, pe de o parte, a încheierii oricărui nou acord de delegare cu IMG pentru gestiunea indirectă a bugetului Uniunii în temeiul Regulamentului financiar din 2012 și, pe de altă parte, în interzicerea extinderii oricărui acord de delegare deja încheiat cu IMG pentru gestiunea comună a bugetului Uniunii în temeiul Regulamentului financiar din 2002.

27

La 25 aprilie 2014, directorul general pentru cooperare internațională și dezvoltare din cadrul Comisiei a adresat IMG o scrisoare (denumită în continuare „scrisoarea din 25 aprilie 2014”), prin care a informat‑o cu privire la trei noi elemente din dosarul administrativ al Comisiei, referitoare, în primul rând, la faptul că cinci state membre ale Uniunii pe care IMG le prezenta ca fiind membrii săi nu se considerau astfel de membri, în al doilea rând, la faptul că secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU) indicase că IMG nu constituia o agenție specializată a ONU și, în al treilea rând, la faptul că existau incertitudini cu privire la împuternicirile persoanelor care au reprezentat anumite state prezente la data semnării actului constitutiv al IMG. Același director general a indicat de asemenea că, ținând seama de îndoielile ridicate de aceste elemente cu privire la statutul IMG, a dat instrucțiuni serviciilor sale să suspende temporar, în ceea ce o privește, recurgerea la procedurile instituite prin Reglementările financiare din 2002 și din 2012 pentru a permite Comisiei să încredințeze execuția sarcinilor de execuție bugetară unor organizații internaționale în cadrul unei gestiuni indirecte sau comune a bugetului Uniunii.

28

La 15 decembrie 2014, Comisia a primit raportul întocmit de OLAF la finalizarea investigației sale (denumit în continuare „raportul OLAF”), însoțit de o serie de recomandări. În acest raport, OLAF a considerat în esență că IMG nu constituia o organizație internațională, în sensul Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012, și a recomandat Comisiei să aplice sancțiuni IMG și să procedeze la recuperarea sumelor care i‑au fost plătite în această calitate.

29

La 16 decembrie 2014, Comisia a adoptat Decizia de punere în aplicare C(2014) 9787 final, în temeiul articolului 84 din Regulamentul financiar din 2012 (denumită în continuare „decizia din 16 decembrie 2014”). Potrivit articolului 1 din această decizie, anexa 2 la decizia din 7 noiembrie 2013 era înlocuită de o nouă anexă, ale cărei secțiuni 1 și 4.3 prevedeau în esență că punerea în aplicare a programului de dezvoltare a comerțului prevăzut de această din urmă decizie va fi asigurată în gestiune indirectă de o altă entitate decât IMG.

30

La 16 ianuarie 2015, Serviciul Juridic al Comisiei a întocmit o notă intitulată „Analiza juridică a [raportului OLAF] în investigația […] referitoare la [IMG]”.

31

La 8 mai 2015, Comisia a adresat IMG o scrisoare având ca obiect informarea acesteia cu privire la măsurile pe care urmărea să le ia în urma raportului OLAF. Comisia arăta în special că, deși s‑a abținut să pună în aplicare majoritatea recomandărilor care figurează în acest raport, pe care nu îl comunicase IMG, decisese printre altele că, „până când nu va exista o certitudine absolută în ceea ce privește statutul [său] de organizație internațională”, serviciile sale nu mai încheie cu aceasta niciun acord nou de delegare în temeiul dispozițiilor care permit încredințarea sarcinilor de execuție bugetară unor organizații internaționale, pe baza unei gestiuni indirecte a bugetului Uniunii (denumită în continuare „decizia din 8 mai 2015”).

32

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 21 ianuarie 2015, IMG a introdus o acțiune prin care solicita anularea deciziei din 16 decembrie 2014.

33

Comisia a ridicat o excepție de inadmisibilitate împotriva acestei acțiuni, întemeiată pe caracterul neatacabil al deciziei din 16 decembrie 2014, ca urmare, pe de o parte, a lipsei efectelor juridice obligatorii ale acesteia și, pe de altă parte, a caracterului său pur confirmativ în raport cu scrisoarea din 25 aprilie 2014, prin care informase IMG cu privire la existența măsurilor asigurătorii din 26 februarie 2014.

34

Prin Ordonanța din 30 iunie 2015, Tribunalul a conexat această excepție cu fondul.

35

Prin Hotărârea din 2 februarie 2017, International Management Group/Comisia (T‑29/15, nepublicată, denumită în continuare „Hotărârea T‑29/15”, EU:T:2017:56), Tribunalul a respins acțiunea IMG. La punctele 28-78 din această hotărâre, Tribunalul a apreciat că excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie nu era întemeiată în măsura în care decizia din 16 decembrie 2014 produsese efecte juridice obligatorii întrucât a privat definitiv IMG de posibilitatea de a încheia acordul de delegare la care se raporta, pe de o parte, și în care nu avea un caracter pur confirmativ în raport cu scrisoarea din 25 aprilie 2014, pe de altă parte. Cu toate acestea, la punctele 79-169 și 174 din hotărârea menționată, Tribunalul a înlăturat cele șapte motive invocate de IMG și, prin urmare, a respins acțiunea ca nefondată.

36

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 14 iulie 2015, IMG a introdus o acțiune prin care solicita anularea deciziei din 8 mai 2015 și repararea prejudiciilor cauzate de aceasta.

37

Comisia a invocat o excepție de inadmisibilitate împotriva acestei acțiuni, întemeiată pe caracterul neatacabil al deciziei din 8 mai 2015, în special din cauza lipsei efectelor juridice obligatorii ale acesteia.

38

Prin Ordonanța din 29 ianuarie 2016, Tribunalul a conexat această excepție cu fondul.

39

Prin Hotărârea din 2 februarie 2017, IMG/Comisia (T‑381/15, nepublicată, denumită în continuare „Hotărârea T‑381/15”, EU:T:2017:57), Tribunalul a constatat că nu mai era necesară pronunțarea asupra unei părți a acțiunii IMG și a respins‑o în rest.

40

La punctele 41-53 și 75 din această hotărâre, Tribunalul a considerat, mai întâi, că decizia din 8 mai 2015 produsese efecte juridice obligatorii în măsura în care privase IMG de posibilitatea de a i se atribui noi sarcini de execuție bugetară pe baza procedurii de gestiune indirectă de către o organizație internațională prevăzută la articolul 58 alineatul (1) din Regulamentul financiar din 2012, astfel încât acțiunea în anulare formulată de IMG era admisibilă. Ulterior, la punctele 76-160 din hotărârea menționată, Tribunalul a înlăturat cele opt motive invocate de IMG și, prin urmare, a respins acțiunea ca nefondată. În această privință, Tribunalul a statuat în esență, printre altele, că, deși nu a fost motivată în mod foarte precis și detaliat, decizia din 8 mai 2015 trebuia înțeleasă și examinată în lumina celor trei elemente de fapt și de drept enumerate la punctul 27 din prezenta hotărâre, pe care Comisia le‑a adus la cunoștința IMG în vederea justificării îndoielilor sale cu privire la calitatea de organizație internațională a acestei entități. În sfârșit, la punctele 170-173 din aceeași hotărâre, Tribunalul a respins cererea de despăgubire a IMG ca nefondată.

41

Prin două recursuri introduse la 11 aprilie 2017, IMG a solicitat Curții anularea Hotărârilor T‑29/15 și T‑381/15 și pronunțarea în mod definitiv asupra litigiilor prin anularea deciziilor din 16 decembrie 2014 și din 8 mai 2015, precum și prin obligarea Uniunii la repararea prejudiciilor cauzate de cea de a doua dintre aceste decizii.

42

Deși solicită respingerea în totalitate a acestor două recursuri, Comisia a formulat în paralel două recursuri incidente prin care în esență a solicitat Curții anularea Hotărârilor T‑29/15 și T‑381/15, întrucât prin acestea au fost respinse excepțiile sale de inadmisibilitate, și soluționarea definitivă a litigiilor prin respingerea acțiunilor ca inadmisibile.

43

Prin Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, Curtea a respins, în primul rând, cele două recursuri incidente ale Comisiei pentru motivul că Tribunalul nu a săvârșit niciuna dintre erorile de drept invocate de această instituție atunci când a considerat că cele două acțiuni ale IMG erau admisibile în măsura în care vizau acte destinate să producă efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele IMG, modificând în mod distinct situația juridică a acesteia.

44

Astfel, Curtea a constatat, la punctele 55-60 din Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, că decizia din 16 decembrie 2014 constituia o decizie de finanțare adoptată în temeiul articolului 84 din Regulamentul financiar din 2012 și având ca obiect modificarea unei decizii anterioare, în vederea încredințării unei entități terțe a unei sarcini de execuție bugetară încredințată anterior IMG. Curtea a arătat de asemenea că respectiva decizie de finanțare a avut ca efect retragerea calității juridice a IMG de entitate însărcinată cu această sarcină de execuție bugetară și, în consecință, privarea părții interesate de orice posibilitate de a încheia ulterior cu Uniunea un acord de delegare referitor la aceasta care să materializeze un angajament juridic în sensul articolelor 85 și 86 din acest regulament.

45

În plus, Curtea a constatat, la punctele 61-63 din hotărârea menționată, că decizia din 8 mai 2015 interzicea încheierea oricărui alt acord de delegare cu IMG pentru gestiunea indirectă a bugetului Uniunii „până când va exista o certitudine absolută în ceea ce privește statutul [său] de organizație internațională”, că partea interesată era astfel privată de orice șansă efectivă de a i se încredința sarcini de execuție bugetară în această calitate și că reieșea din jurisprudență că acest efect trebuie privit ca un efect juridic obligatoriu al deciziei, astfel cum Tribunalul a reținut în mod întemeiat.

46

În al doilea rând, la punctele 84-97 din aceeași hotărâre, Curtea a admis motivele celor două recursuri prin care IMG reproșa Tribunalului că a statuat că Comisia nu a săvârșit o eroare de drept și o eroare vădită de apreciere prin faptul că a justificat deciziile din 16 decembrie 2014 și din 8 mai 2015 prin existența unor îndoieli referitoare la calitatea sa de organizație internațională în sensul Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012.

47

În această privință, Curtea a statuat că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că s‑a limitat să afirme că argumentele și elementele de probă prezentate de IMG nu repuneau în discuție îndoielile Comisiei cu privire la calitatea sa de organizație internațională, în loc să controleze legalitatea deciziilor din 16 decembrie 2014 și din 8 mai 2015 în raport cu noțiunea de „organizație internațională” în sensul Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012 care fac trimitere, în această privință, la „organizațiile internaționale din sectorul public constituite prin acorduri interguvernamentale”.

48

În acest context, Curtea a arătat în special că niciunul dintre cele trei elemente enumerate la punctul 27 din prezenta hotărâre nu este susceptibil din punct de vedere juridic să justifice îndoieli cu privire la calitatea de organizație internațională a IMG, în măsura în care nu priveau decât calitatea celor cinci state prezentate de aceasta ca membri actuali sau ca foști membri, precum și împuternicirile persoanelor care au reprezentat aceste state la momentul semnării actului său constitutiv, iar nu ansamblul statelor membre ale IMG sau propria calitate a acesteia din urmă.

49

În al treilea și ultimul rând, Curtea a considerat, la punctele 98-106 din Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, primo, că constatarea erorilor de drept săvârșite de Tribunal implica anularea în totalitate a Hotărârilor T‑29/15 și T‑381/15, secundo, că cele două litigii erau în stare de judecată întrucât IMG solicita anularea deciziilor din 16 decembrie 2014 și din 8 mai 2015, tertio, că aceste două decizii erau afectate de nelegalitate la fel ca și Hotărârile T‑29/15 și T‑381/15, astfel încât trebuiau să fie de asemenea anulate în totalitate, și, quarto, că, cererea în reparație a prejudiciilor cauzate IMG prin decizia din 8 mai 2015 nu era în schimb în stare de judecată și, prin urmare, trebuia trimisă Tribunalului spre rejudecare.

50

Prin cererea introductivă depusă la grefa Curții la 10 ianuarie 2020, IMG a solicitat Curții să interpreteze punctele 1-3 din dispozitivul Hotărârii C‑183/17 P și C‑184/17 P coroborate cu punctele 91-105 din motivarea acestei hotărâri, în sensul că Comisia nu era îndreptățită să mențină îndoieli cu privire la statutul său de organizație internațională în sensul reglementării financiare a Uniunii.

51

Prin Ordonanța din 9 iunie 2020, International Management Group/Comisia (C‑183/17 P‑INT, denumită în continuare „Ordonanța C‑183/17 P‑INT”, EU:C:2020:507), Curtea a respins această cerere de interpretare ca vădit inadmisibilă în măsura în care privea un aspect nesoluționat prin respectiva hotărâre. În special, la punctele 22 și 23 din această ordonanță, Curtea a arătat în esență că, deși a constatat caracterul eronat al îndoielilor exprimate de Comisie cu privire la calitatea de organizație internațională a IMG pe baza unei serii de elemente care nu pot constitui temeiul unor astfel de îndoieli, ea nu a soluționat în niciun caz aspectul dacă, pe baza unei analize neafectate de o eroare de drept și ținând seama de ansamblul elementelor de fapt și de drept pertinente, trebuia să se considere sau, dimpotrivă, să se excludă faptul că partea interesată avea o asemenea calitate.

52

În urma pronunțării Hotărârii C‑183/17 P și C‑184/17 P, Tribunalul a invitat părțile să prezinte observații scrise, înainte de a le adresa întrebări cu solicitare de răspuns scris, la care acestea au răspuns în termenele stabilite în acest scop. De asemenea, acesta le‑a ascultat în cadrul unei ședințe de audiere a pledoariilor care a avut loc la 12 martie 2020.

53

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins cererea în reparație menționată la punctul 49 din prezenta hotărâre.

54

În primul rând, la punctele 49-68 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat în esență că această cerere, astfel cum a fost precizată de IMG în observațiile sale scrise care au urmat trimiterii parțiale a cauzei de către Curte, era inadmisibilă în măsura în care urmărea să obțină repararea unei serii de prejudicii care fie se adăugau la cele care figurau în cererea de sesizare a instanței, fie își schimbaseră natura în raport cu acestea. În special, această instanță a respins ca inadmisibile capetele de cerere din cererea menționată prin care IMG intenționa să obțină repararea în natură, prin intermediul unei obligații de a face și a unor declarații publice însoțite de dobânzi de întârziere, a diferitor prejudicii materiale pe care susține că le‑a suferit ca urmare a deciziei din 8 mai 2015. În plus, instanța menționată a respins ca inadmisibil un capăt de cerere prin care IMG solicita despăgubirea pentru un prejudiciu moral cuantificat la 10 milioane de euro, iar nu la 1 euro simbolic, așa cum a fost cazul în cererea introductivă.

55

În schimb, cererea de despăgubire a fost considerată admisibilă în măsura în care privea anumite prejudicii materiale și prejudiciul moral a cărui reparare o solicitase IMG în cererea introductivă menționată.

56

În al doilea rând, la punctele 75-93 din hotărârea atacată, Tribunalul a apreciat în esență că, deși este afectată de nelegalitate pentru motivele reținute de Curte în Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, decizia din 8 mai 2015 nu a încălcat nicio normă de drept ce are ca obiect conferirea de drepturi particularilor.

57

În această privință, la punctele 76-88 din această hotărâre, Tribunalul a respins ca nefondată argumentația IMG potrivit căreia trebuia să se considere că dispozițiile Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012, prin încălcarea cărora a fost adoptată această decizie, trebuiau interpretate, în lumina anumitor norme de drept internațional public referitoare la noțiunea de „organizație internațională” care figurează în aceste dispoziții, ca având ca obiect să confere entităților cărora Comisia le‑a recunoscut calitatea de organizație internațională, în sensul dispozițiilor menționate, dreptul de a rămâne recunoscute ca atare.

58

De asemenea, la punctele 89-93 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins ca neîntemeiată argumentația IMG potrivit căreia nelegalitatea care afectează decizia din 8 mai 2015, astfel cum a fost constatată de Curte în Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, trebuia calificată drept încălcare a unei norme de drept care decurge din principiul bunei administrări și care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor, și anume obligația în temeiul căreia Comisia era ținută să examineze cu atenție și cu imparțialitate situația sa și eventuala sa calitate de organizație internațională în raport cu dispozițiile financiare relevante din 2002 și din 2012.

59

Pentru a ajunge la această concluzie, Tribunalul s‑a întemeiat pe trei serii de considerații. Mai întâi, el a arătat că din jurisprudența sa constantă rezultă că principiul bunei administrări, consacrat în prezent la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), nu conferea prin el însuși drepturi particularilor, cu excepția cazului în care constituie expresia unor drepturi specifice, precum cel al unui particular de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într‑un termen rezonabil din partea administrației Uniunii. În continuare, acesta a amintit că rezulta din aprecierile juridice efectuate în hotărârea atacată că calitatea de organizație internațională a IMG, în sensul Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012, putea fi repusă în discuție în mod legal de Comisie, astfel încât nu se putea reproșa în mod valabil acestei instituții că nu mai încheia noi acorduri de delegare în gestiune indirectă cu această entitate. În sfârșit, Tribunalul a arătat că, în afara acestui argument, IMG nu stabilea în ce mod nelegalitatea care determinase Curtea să anuleze decizia din 8 mai 2015 constituia o încălcare a obligației ce revine Comisiei de a examina situația sa cu imparțialitate, în lumina tuturor informațiilor utile.

60

În al treilea și ultimul rând, la punctele 94-97 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat în esență că încălcarea Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012 invocată de IMG nu părea, în orice caz, suficient de gravă, întrucât persoana interesată nu a dovedit că Comisia nu dispunea de nicio marjă de apreciere pentru a pune în aplicare aceste reglementări.

61

Pe baza acestor motive, Tribunalul a considerat, la punctele 98-101 din hotărârea atacată, că cererea de despăgubire a IMG trebuia respinsă în întregime.

62

În paralel cu desfășurarea procedurii în cauza T‑381/15 RENV, între Comisie și IMG a avut loc un schimb de corespondență referitor la executarea Hotărârii C‑183/17 P și C‑184/17 P. Din acesta reiese că Comisia aprecia inițial că anularea deciziilor din 16 decembrie 2014 și din 8 mai 2015 era întemeiată pe lipsa motivării acestor decizii, în timp ce IMG considera că anularea lor pe fond avea drept consecință obligarea Comisiei la recunoașterea statutului său de organizație internațională, în sensul Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012.

63

În cadrul acestui schimb de corespondență, Comisia a adresat IMG, la 18 iulie 2019, o scrisoare în legătură cu care punctul 31 din ordonanța atacată, care nu a fost repus în discuție în fața Curții, oferea următoarea descriere:

„Prin scrisoarea din 18 iulie 2019 […] Comisia a susținut mai întâi că, în Hotărârea [C‑183/17 P și C‑184/17 P], Curtea nu concluzionase [că IMG] era o organizație internațională, astfel încât executarea hotărârii menționate nu impunea «recunoașterea automată a IMG ca organizație internațională, ci reevaluarea statutului său juridic în lumina informațiilor disponibile și a normelor financiare aplicabile». În continuare, Comisia a reiterat cererea sa adresată [IMG] de a prezenta documentele menționate în scrisoarea din 6 mai 2019 […] și a precizat că, în caz de refuz [al IMG], s‑ar adresa direct statelor pe care ea le consideră ca fiind membrii săi […] În sfârșit, Comisia a reafirmat că evaluarea statutului de organizație internațională [al IMG] era o chestiune prealabilă executării Hotărârii [C‑183/17 P și C‑184/17 P] și întrucât prin aceasta se anulase decizia din 16 decembrie 2014.”

64

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 26 septembrie 2019, IMG a introdus o acțiune având ca obiect, pe de o parte, anularea scrisorii din 18 iulie 2019, pentru motivul că Comisia nu era îndreptățită nici să efectueze o nouă evaluare a statutului său de organizație internațională, nici să se adreseze membrilor săi în vederea obținerii de informații în această privință. Pe de altă parte, IMG a solicitat repararea, în primul rând, a prejudiciului moral pe care i l‑ar fi cauzat această scrisoare, în al doilea rând, a diferitelor prejudicii materiale care, deși își aveau originea în decizia din 8 mai 2015, s‑ar fi perpetuat prin scrisoarea menționată și, în al treilea rând, a prejudiciilor pe care le‑ar suferi ca urmare a deciziei din 16 decembrie 2014, dar numai în măsura în care acestea ar fi de asemenea perpetuate prin aceeași scrisoare.

65

Prin ordonanța atacată, Tribunalul a respins acțiunea menționată. În ceea ce privește capătul de cerere prin care se urmărea anularea scrisorii din 18 iulie 2019, el a apreciat, la punctele 45-76 din respectiva ordonanță, că acest capăt de cerere era inadmisibil, în esență, pentru motivul că această scrisoare constituia o măsură pregătitoare a deciziei pe care Comisia era obligată să o adopte pentru executarea Hotărârii C‑183/17 P și C‑184/17 P.

66

În ceea ce privește capătul de cerere prin care se urmărește repararea prejudiciilor cauzate prin scrisoarea din 18 iulie 2019, Tribunalul a considerat că acesta era vădit inadmisibil pentru trei motive care țin, primul, de legătura strânsă care exista între prejudiciul moral invocat de IMG și capătul de cerere prin care se solicita anularea scrisorii, el însuși inadmisibil (punctele 80 și 81 din ordonanța atacată), al doilea, de existența unei situații de litispendență legată de raporturile dintre unele prejudicii materiale invocate de IMG și cele care fac obiectul cauzei T‑381/15 RENV (punctele 82-85 din această ordonanță) și, al treilea, de lipsa de claritate și de precizie a memoriilor IMG cu privire la celelalte prejudicii materiale a căror reparare era solicitată (punctele 86-93 din ordonanța menționată).

67

Prin recursul formulat în cauza C‑619/20 P, IMG solicită Curții:

68

Prin recursul formulat în cauza C‑620/20 P, IMG solicită Curții:

69

În fiecare dintre aceste cauze, Comisia solicită Curții respingerea recursului și obligarea IMG la plata cheltuielilor de judecată.

70

La 16 iunie 2021, și anume ulterior încheierii fazei scrise a procedurii în fiecare dintre cele două cauze, Comisia a informat Curtea că comunicase IMG, prin scrisoarea din 8 iunie 2021 (denumită în continuare „scrisoarea din 8 iunie 2021”), evaluarea definitivă a statutului acesteia pe care a efectuat‑o în scopul executării Hotărârii C‑183/17 P și C‑184/17 P. Comisia a precizat că din această evaluare, cuprinsă într‑un document intitulat „Evaluarea finală a statutului juridic al [IMG] în vederea eligibilității sale pentru o gestiune indirectă”, rezulta că IMG nu putea fi calificată drept organizație internațională, în sensul Reglementărilor financiare din 2002, 2012 și 2018, și că, în consecință, acesteia nu i se puteau încredința sarcini de execuție bugetară în această calitate. Comisia a arătat de asemenea în esență că evaluarea menționată trebuia considerată ca aplicabilă în mod retroactiv, începând cu deciziile din 16 decembrie 2014 și din 8 mai 2015, astfel încât aceasta avea sau putea avea ca efect, în ceea ce privește cauza C‑619/20 P și, respectiv, cauza C‑620/20 P, lipsirea de obiect a litigiului sau pierderea de către IMG a interesului său de a exercita acțiunea.

71

Ca răspuns la o întrebare a Curții, Comisia a precizat că, prin prezentarea acestor informații, intenționa să invoce, în fiecare dintre aceste cauze, un motiv nou în sensul articolului 127 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, aplicabil recursurilor conform articolului 190 alineatul (1) din acest regulament.

72

În temeiul articolului 127 alineatul (2) din regulamentul menționat, i s‑a acordat un termen lui IMG pentru a lua poziție cu privire la argumentele Comisiei, ceea ce aceasta a făcut în timp util.

73

Având în vedere conexitatea celor două cauze, este necesar, după ascultarea judecătorului raportor, a avocatului general și a părților, să se procedeze la conexarea acestora în vederea pronunțării hotărârii, în temeiul articolului 54 din Regulamentul de procedură.

74

În susținerea argumentelor prezentate la punctele 70 și 71 din prezenta hotărâre, Comisia a prezentat scrisoarea din 8 iunie 2021, la care este anexat documentul intitulat „Evaluarea finală a statutului juridic al [IMG] în vederea eligibilității sale pentru o gestiune indirectă”, menționat la punctul 70 din prezenta hotărâre.

75

Din acest document reiese, în primul rând, că dispozițiile Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012 prevăzute în Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P au fost înlocuite, în cursul procedurii în care s‑a pronunțat această hotărâre, prin noi dispoziții care figurează în Regulamentul financiar din 2018, de care trebuie să se țină seama, potrivit Comisiei, pentru efectuarea noii evaluări a situației și a calității juridice a IMG pe care o impune executarea hotărârii menționate.

76

În al doilea rând, Comisia exprimă în acesta punctul de vedere potrivit căruia dispozițiile Regulamentului financiar din 2018 care prevăd posibilitatea de a încredința sarcini de execuție bugetară unor organizații internaționale înființate prin intermediul unor „acorduri internaționale” trebuie interpretate, pe de o parte, în sensul că au aceeași semnificație ca referirea la organizațiile internaționale constituite prin intermediul unor „acorduri interguvernamentale” care figura în Reglementările financiare din 2002 și din 2012 și, pe de altă parte, că aceste două expresii fac trimitere în mod identic la tratate încheiate în mod formal de mai multe state, ele însele reprezentate de persoane abilitate în mod valabil să își exprime consimțământul.

77

În al treilea rând, Comisia arată în acesta că, în scopul executării Hotărârii C‑183/17 P și C‑184/17 P, a întrebat fiecare dintre statele prezentate de IMG ca actual sau ca fost membru al acesteia, pe de o parte, dacă această entitate constituia o organizație internațională ai cărei membri erau sau fuseseră și, pe de altă parte, dacă puteau să prezinte acordul internațional care a instituit o asemenea organizație internațională, precum și orice alt document relevant în această privință.

78

În al patrulea rând, Comisia arătă în esență în acesta că din răspunsurile care i‑au fost adresate de aceste state reiese că niciunul dintre ele nu recunoaște că a încheiat, în forma corespunzătoare, un acord internațional care instituie IMG ca organizație internațională din care ar face parte. Astfel, aceste răspunsuri ar arăta că, în realitate, diferitele state despre care s‑a stabilit că fie au semnat actul constitutiv sau statutul IMG, fie au participat la reuniunea în cursul căreia a fost instituită, fie au făcut parte din comitetul său de coordonare sau i‑au furnizat finanțare, au instituit această entitate în cursul anului 1994 prin intermediul unui document de natură politică și fără caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, în calitate de vehicul internațional dedicat și temporar destinat coordonării finanțării reconstrucției infrastructurii din Bosnia și Herțegovina.

79

În al cincilea rând, Comisia concluzionează în acesta că, având în vedere aceste elemente, diferitele observații care i‑au fost prezentate cu privire la acest aspect de IMG și evaluarea pe care a făcut‑o în acest sens, nu este dovedit că această entitate a fost instituită, în calitate de organizație de drept internațional public, printr‑un acord încheiat între cel puțin două state reprezentate în mod valabil în acest scop, chiar dacă există de mai mult de douăzeci de ani și și‑a extins în mod semnificativ domeniul de activitate de la instituirea sa. În consecință, entității menționate nu i s‑ar putea încredința sarcini de execuție bugetară în temeiul dispozițiilor Reglementărilor financiare din 2002, din 2012 și din 2018 care permit încredințarea de astfel de sarcini unor organizații internaționale.

80

IMG susține că argumentația Comisiei nu este fondată.

81

Astfel cum rezultă din jurisprudența constantă a Curții, orice persoană fizică sau juridică ce formulează un recurs trebuie, ca și atunci când formulează o acțiune în anulare, să aibă un interes de a exercita acțiunea, a cărui existență trebuie apreciată în funcție de obiectul acestui recurs sau al acestei acțiuni, pe de o parte, și de data introducerii acestuia, pe de altă parte. Nerespectarea acestei cerințe esențiale constituie o cauză de inadmisibilitate de ordine publică ce poate fi în orice moment invocată din oficiu de instanța Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2009, Moser Baer India/Consiliul, C‑535/06 P, EU:C:2009:498, punctul 24, și Hotărârea din 21 ianuarie 2021, Germania/Esso Raffinage, C‑471/18 P, EU:C:2021:48, punctul 101, precum și jurisprudența citată).

82

În plus, acest interes de a exercita acțiunea trebuie, la fel ca obiectul litigiului însuși, să continue să existe până la pronunțarea hotărârii judecătorești. În consecință, dispariția acestui interes sau a acestui obiect în cursul judecății poate determina instanța Uniunii să constate, dacă este cazul din oficiu, că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 octombrie 1995, Rendo și alții/Comisia, C‑19/93 P, EU:C:1995:339, punctul 13, Hotărârea din 3 septembrie 2009, Moser Baer India/Consiliul, C‑535/06 P, EU:C:2009:498, punctul 24, precum și Hotărârea din 4 septembrie 2018, ClientEarth/Comisia, C‑57/16 P, EU:C:2018:660, punctul 43).

83

În sfârșit, atât existența, cât și menținerea interesului de a exercita acțiunea presupun ca acțiunea sau recursul să fie susceptibil, prin rezultatul său, să aducă un beneficiu persoanei fizice sau juridice care a formulat‑o (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 mai 2013, Abdulrahim/Consiliul și Comisia, C‑239/12 P, EU:C:2013:331, punctele 61-64, precum și Hotărârea din 4 septembrie 2018, ClientEarth/Comisia, C‑57/16 P, EU:C:2018:660, punctul 43). În toate cazurile, această chestiune trebuie apreciată în mod concret (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 mai 2013, Abdulrahim/Consiliul și Comisia, C‑239/12 P, EU:C:2013:331, punctul 65).

84

În speță, în primul rând, nu se contestă că, la data la care au fost introduse prezentele recursuri, acestea aveau un obiect și că IMG justifica un interes de a exercita acțiunea. În schimb, Comisia susține că acest obiect și acest interes au dispărut în cursul prezentelor proceduri, ca urmare a deciziei sale cuprinse în scrisoarea din 8 iunie 2021 de a nu califica IMG drept organizație internațională, în sensul Reglementărilor financiare din 2002, din 2012 și din 2018, în lumina evaluării definitive a statutului acesteia pe care a efectuat‑o în scopul executării Hotărârii C‑183/17 P și C‑184/17 P.

85

În al doilea rând, această decizie constituie punctul final al unui proces de evaluare al cărui punct de plecare este scrisoarea din 18 iulie 2019, menționată la punctul 63 din prezenta hotărâre, a cărei anulare este solicitată de IMG. În plus, decizia menționată se întemeiază, astfel cum rezultă din argumentele Comisiei rezumate la punctele 76-78 din această hotărâre, pe un ansamblu de elemente care au fost colectate de această instituție în cadrul procesului de evaluare în discuție. În sfârșit, acțiunea în cauza T‑645/19, introdusă de IMG împotriva acestei scrisori, și recursul în cauza C‑619/20 P, formulat de ea în urma respingerii acțiunii prin ordonanța atacată, au ca obiect în special contestarea posibilității înseși a Comisiei de a efectua un astfel de proces de evaluare, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 64 din hotărârea menționată.

86

Or, aceste împrejurări, luate împreună, exclud să se considere că acest recurs a rămas fără obiect sau că IMG și‑a pierdut interesul de a exercita acțiunea întrucât recursul respectiv nu poate, prin rezultatul său, să îi aducă un beneficiu. Astfel, dacă s‑ar dovedi, la finalul examinării pe care Curtea este chemată să o efectueze, că recursul este fondat și că ordonanța atacată trebuie anulată, această anulare ar determina dispariția scrisorii din 18 iulie 2019 din ordinea juridică și ar putea, ținând seama de legăturile care există între această scrisoare și cea din 8 iunie 2021, să aibă consecințe asupra legalității acesteia din urmă, cu privire la care cele două părți semnalează că este contestată de IMG în cadrul unei acțiuni care a fost înregistrată la grefa Tribunalului sub numărul T‑509/21 și care era încă pendinte la această instanță la data introducerii prezentelor recursuri.

87

În al treilea și ultimul rând, scrisoarea din 8 iunie 2021, astfel cum a fost prezentată de Comisie, nu pare susceptibilă să aibă vreo incidență asupra obiectului recursului în cauza C‑620/20 P sau asupra interesului IMG de a acționa în acest cadru.

88

Astfel, acest recurs și acțiunea care l‑a precedat în cauza T‑381/15 RENV au ca obiect repararea prejudiciilor de ordin moral și material pe care IMG consideră că le‑a suferit ca urmare a deciziei din 8 mai 2015, prin care Comisia a informat‑o, astfel cum s‑a arătat la punctul 31 din prezenta hotărâre, cu privire la decizia sa de a nu mai încheia cu aceasta un nou acord de delegare în temeiul dispozițiilor Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012 care permit încredințarea unor sarcini de execuție bugetară unor organizații internaționale, ținând seama de existența unor îndoieli cu privire la calitatea sa de organizație internațională în sensul acestor dispoziții.

89

Or, în măsura în care, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 46-49 și 51 din prezenta hotărâre, Curtea a constatat caracterul nelegal al acestei decizii în Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, având în vedere caracterul nefondat, în drept și în fapt, al raționamentului care a determinat Comisia să aibă astfel de îndoieli și în măsura în care motivele pe care se întemeiază această constatare au, conform jurisprudenței constante (Hotărârea din 14 septembrie 1999, Comisia/AssiDomän Kraft Products și alții, C‑310/97 P, EU:C:1999:407, punctul 54, precum și Hotărârea din 19 aprilie 2012, Artegodan/Comisia, C‑221/10 P, EU:C:2012:216, punctul 87), autoritate de lucru judecat, întrucât constituie susținerea necesară a dispozitivului hotărârii de anulare menționate, problema dacă această decizie nelegală a putut cauza prejudicii de ordin moral și material a căror reparare este solicitată de IMG nu poate fi afectată de împrejurarea că Comisia a ajuns, într‑o decizie adoptată șase ani mai târziu și întemeiată pe o evaluare juridică și factuală diferită, la concluzia că IMG nu poate fi considerată o organizație internațională. Astfel, în cadrul unei acțiuni în despăgubire, nelegalitatea unui act sau a unui comportament care poate angaja răspunderea extracontractuală a Uniunii trebuie apreciată în funcție de elementele de drept și de fapt existente la momentul adoptării actului sau a comportamentului respectiv (Hotărârea din 10 septembrie 2019, HTTS/Consiliul, C‑123/18 P, EU:C:2019:694, punctul 39).

90

Rezultă din cele ce precedă că argumentul Comisiei referitor la pierderea obiectului prezentelor recursuri sau la pierderea interesului IMG de a exercita acțiunea nu este fondat.

91

În susținerea concluziilor sale, IMG invocă două motive întemeiate pe erori de drept care afectează respingerea ca inadmisibilă a cererii sale de anulare a scrisorii din 18 iulie 2019 (punctele 43-76 din ordonanța atacată) și, respectiv, respingerea ca vădit inadmisibilă a cererii sale în reparație a prejudiciilor care i‑ar fi fost cauzate prin această scrisoare (punctele 77-93 din aceeași ordonanță).

92

IMG susține că raționamentul în urma căruia Tribunalul a considerat că scrisoarea din 18 iulie 2019 nu constituia un act susceptibil să facă obiectul unei acțiuni în anulare este viciat de mai multe erori de drept.

93

Astfel, această scrisoare ar conține o decizie definitivă a Comisiei de a executa Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P prin efectuarea unei noi evaluări a calității IMG în raport cu dispozițiile Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012, în lumina unor elemente suplimentare ce trebuie furnizate de persoana interesată sau, în lipsa acestora, de statele prezentate de aceasta ca actuale sau ca foste membre. La o asemenea decizie explicită s‑ar adăuga, în mod implicit, dar necesar, o decizie de a nu executa această hotărâre prin repunerea IMG în situația de organizație internațională recunoscută, printre altele, de Comisie, în care s‑ar fi aflat anterior adoptării celor două acte anulate de Curte.

94

Or, nerecunoscând caracterul atacabil al acestor decizii, Tribunalul ar fi săvârșit, mai întâi, o eroare de drept constând în refuzul de a cenzura încălcarea de către Comisie a articolului 266 primul paragraf TFUE, care obligă instituțiile Uniunii, în cazul anulării unui act al cărui autor sunt, să ia măsurile impuse de executarea hotărârii prin care se pronunță această anulare. Mai precis, punctele 53-59, 61-66, 68-70 și 73-76 din ordonanța atacată ar încălca autoritatea de lucru judecat aferentă Hotărârii C‑183/17 P și C‑184/17 P, ale cărei motive decisive (punctele 92-96 și 104) ar arăta că Comisia era obligată să repună IMG în situația anterioară de organizație internațională recunoscută, în sensul Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012, în care s‑ar fi aflat.

95

În continuare, făcând abstracție de faptul că această recunoaștere trebuia să rămână dobândită de IMG, cu excepția situației în care membrii săi modifică statutul sau pun capăt existenței sale, Tribunalul ar fi încălcat diferite norme de drept internațional public referitoare la noțiunea de „organizație internațională” la care se referă aceste reglementări, a căror respectare se impunea, ținând seama de supremația acestora asupra dreptului derivat al Uniunii, atât acestei instanțe, cât și Comisiei în cadrul executării Hotărârii C‑183/17 P și C‑184/17 P.

96

În sfârșit, Tribunalul ar fi aplicat greșit principiile rezultate din jurisprudența constantă a Curții referitoare la noțiunea de „act supus căilor de atac” necalificând ca atare scrisoarea din 18 iulie 2019, în pofida termenilor acesteia, a contextului în care a intervenit și a efectelor juridice ale deciziilor explicită și implicită pe care le conținea.

97

Comisia susține că acest motiv nu este fondat.

98

O acțiune în anulare poate fi formulată, în temeiul articolului 263 primul paragraf TFUE, împotriva oricărei dispoziții sau măsuri adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, indiferent de forma acestora, destinate să producă efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele unei persoane fizice sau juridice, modificând în mod distinct situația sa juridică (Hotărârea din 31 ianuarie 2019, International Management Group/Comisia, C‑183/17 P și C‑184/17 P, EU:C:2019:78, punctul 51 și jurisprudența citată).

99

Pentru a stabili, într‑un anumit caz, dacă actul atacat urmărește să producă efecte juridice obligatorii, este necesar, în primul rând și astfel cum rezultă din jurisprudența constantă a Curții, să se examineze substanța acestuia și să se evalueze efectele sale în lumina unor criterii obiective, precum conținutul actului în cauză, ținându‑se seama, dacă este cazul, de contextul adoptării sale, precum și de competențele instituției, ale organului, ale oficiului sau ale agenției Uniunii care este emitentul acestuia. Aceste competențe nu trebuie interpretate ele însele în mod abstract, ci ca elemente de natură să clarifice analiza concretă a conținutului actului respectiv, ce are un caracter central și indispensabil (Hotărârea din 21 ianuarie 2021, Germania/Esso Raffinage, C‑471/18 P, EU:C:2021:48, punctul 64 și jurisprudența citată).

100

În al doilea rând, din jurisprudența constantă a Curții rezultă că, în cazul în care, precum în speță, actul atacat a fost adoptat ca urmare a anulării unui act anterior, trebuie să se țină seama de specificitățile juridice proprii unei astfel de situații.

101

În această privință, din articolul 266 TFUE rezultă că instituția, organul, oficiul sau agenția emitentă a actului anulat are obligația de a lua măsurile impuse de executarea hotărârii prin care a fost anulat acest act și, pentru a se conforma acestei hotărâri, precum și pentru a‑i asigura executarea integrală, de a respecta nu doar dispozitivul, ci și motivele care constituie temeiul necesar al hotărârii, în sensul în care sunt indispensabile pentru a determina înțelesul exact a ceea ce s‑a hotărât în dispozitiv (Hotărârea din 14 iunie 2016, Comisia/McBride, C‑361/14 P, EU:C:2016:434, punctul 35 și jurisprudența citată).

102

Cu toate acestea, întrucât articolul 266 TFUE nu specifică natura măsurilor care trebuie luate de autorul actului anulat pentru a se conforma acestei obligații, revine acestuia sarcina de a identifica măsurile respective (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2016, Comisia/McBride și alții, C‑361/14 P, EU:C:2016:434, punctele 52 și 53), dispunând totodată, în ceea ce privește alegerea acestora, de o largă putere de apreciere, în măsura în care se conformează dispozitivului hotărârii care a anulat acest act și motivelor care constituie susținerea necesară a acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 martie 2018, Deichmann, C‑256/16, EU:C:2018:187, punctul 87 și jurisprudența citată).

103

În al treilea și ultimul rând, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, în prezența unor acte a căror elaborare se efectuează în mai multe etape procedurale, nu constituie, în principiu, un act susceptibil să facă obiectul unei acțiuni în anulare decât măsura care stabilește definitiv poziția instituției, a organului, a oficiului sau a agenției Uniunii competente la finalul procedurii, cu excluderea măsurilor intermediare al căror obiectiv îl constituie pregătirea măsurii definitive, în special care exprimă o opinie provizorie (Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctele 10 și 20, precum și Hotărârea din 3 iunie 2021, Ungaria/Parlamentul, C‑650/18, EU:C:2021:426, punctele 43 și 44).

104

Astfel, o acțiune în anulare îndreptată împotriva unei măsuri care exprimă o opinie provizorie ar putea obliga instanța Uniunii să efectueze o apreciere cu privire la chestiuni asupra cărora instituția, organul, oficiul sau agenția competentă nu a avut încă ocazia să se pronunțe, ceea ce ar fi incompatibil cu sistemul repartizării competențelor și a căilor de atac prevăzut de Tratatul FUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 octombrie 2011, Deutsche Post și Germania/Comisia, C‑463/10 P și C‑475/10 P, EU:C:2011:656, punctul 51, precum și Hotărârea din 15 martie 2017, Stichting Woonlinie și alții/Comisia, C‑414/15 P, EU:C:2017:215, punctul 45).

105

În plus, în măsura în care nelegalitățile susceptibile să afecteze o măsură intermediară pot fi invocate cu ocazia acțiunii în anulare care poate fi formulată împotriva măsurii finale la elaborarea căreia contribuie, această acțiune permite asigurarea unei protecții jurisdicționale suficiente persoanelor vizate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 octombrie 2011, Deutsche Post și Germania/Comisia, C‑463/10 P și C‑475/10 P, EU:C:2011:656, punctele 53 și 54, precum și Hotărârea din 6 octombrie 2021, Poggiolini/Parlamentul, C‑408/20 P, EU:C:2021:806, punctul 43).

106

În speță, Tribunalul a ajuns la concluzia că, având în vedere conținutul său, astfel cum a fost amintit la punctul 63 din prezenta hotărâre, scrisoarea din 18 iulie 2019 nu era un act susceptibil să facă obiectul unei acțiuni în anulare întrucât constituia o măsură pregătitoare.

107

Mai precis, această instanță a apreciat, mai întâi, la punctele 51 și 52 din ordonanța atacată, că respectiva scrisoare trebuia analizată ca exprimând poziția Comisiei potrivit căreia ea considera necesar să obțină elemente destinate să îi permită să evalueze calitatea de organizație internațională a IMG, în sensul dispozițiilor aplicabile, și să își stabilească poziția definitivă cu privire la acest aspect pentru a se conforma obligației sale de executare a Hotărârii C‑183/17 P și C‑184/17 P.

108

În continuare, Tribunalul a considerat în esență, la punctele 54, 59-69 și 71-75 din ordonanța atacată, că, ținând seama de contextul în care a intervenit scrisoarea menționată, de dispozitivul și de motivele Hotărârii C‑183/17 P și C‑184/17 P, precum și de puterea de apreciere de care dispunea Comisia pentru a se conforma obligației sale de a executa această hotărâre, ea avea posibilitatea sau chiar obligația de a efectua o nouă evaluare a calității IMG de organizație internațională în raport cu dispozițiile aplicabile și de a încerca să obțină, în acest scop, elementele care i se păreau necesare pentru a‑i permite să își stabilească poziția definitivă cu privire la acest aspect.

109

În sfârșit, Tribunalul a dedus de aici, la punctul 76 din ordonanța atacată, că scrisoarea din 18 iulie 2019 constituia o măsură pregătitoare a deciziei pe care Comisia era obligată să o adopte pentru executarea Hotărârii C‑183/17 P și C‑184/17 P.

110

În acest sens, trebuie arătat, în ceea ce privește, în primul rând, argumentele IMG care sunt rezumate la punctul 94 din prezenta hotărâre, că, ținând seama de principiile jurisprudențiale amintite la punctele 100-102 din această hotărâre, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit, în modul rezumat la punctul 108 din hotărârea menționată, consecințele juridice care trebuiau deduse, în cadrul analizei caracterului atacabil al scrisorii din 18 iulie 2019, primo, din existența Hotărârii C‑183/17 P și C‑184/17 P, secundo, din puterea de apreciere de care dispunea Comisia pentru a se conforma obligației sale de a lua măsurile impuse de executarea acesteia și, tertio, din autoritatea de lucru judecat aferentă, astfel cum s‑a amintit la punctul 89 din prezenta hotărâre, atât dispozitivului acestei hotărâri de anulare, cât și motivelor care constituie susținerea necesară a acesteia.

111

În special, astfel cum a arătat în mod întemeiat această instanță, rezultă în mod clar din cuprinsul punctelor 57-59, 61 și 88-90 din Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, pe de o parte, că Comisia are obligația de a se asigura că entitățile cărora le‑a încredințat sau intenționează să le încredințeze sarcini de execuție bugetară, în temeiul dispozițiilor Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012 privind gestiunea indirectă a bugetului Uniunii de către organizații internaționale, au o astfel de calitate în sensul acestor dispoziții. Pe de altă parte, instituția menționată are, în cazul unor îndoieli în această privință, obligația de a înlătura aceste îndoieli, precum și de a reuni toate elementele necesare pentru a‑și justifica decizia în drept, precum și în fapt, ținând seama de consecințele juridice ale acestei decizii asupra entității în cauză.

112

În plus, rezultă în mod clar din cuprinsul punctelor 92-97 și 104 din Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, al căror conținut a fost amintit la punctele 22 și 23 din Ordonanța C‑183/17 P‑INT, că, în speță, deciziile care au fost anulate de Curte nu erau justificate nici în drept, nici în fapt.

113

Ținând seama de aceste aprecieri și de aceste constatări, care constituie susținerea dispozitivului hotărârii menționate, Comisia nu era obligată să repună IMG în situația anterioară a unei organizații internaționale recunoscute în care aceasta susține că se afla, ci se putea conforma obligației sale de a executa Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P prin adoptarea unor măsuri procedurale care să îi permită să remedieze neregularitatea constatată de Curte și, eventual, să adopte un nou act, destinat să înlocuiască deciziile anulate de aceasta, după ce a obținut elementele pe care le considera necesare pentru a constitui temeiul în drept și în fapt al acestui nou act.

114

În ceea ce privește, în al doilea rând, argumentele IMG rezumate la punctul 96 din prezenta hotărâre, trebuie arătat că, având în vedere consecințele juridice pe care le dedusese în mod valabil din Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de calificare juridică a faptelor atunci când a concluzionat, la punctul 76 din ordonanța atacată, că scrisoarea din 18 iulie 2019 trebuia considerată, având în vedere conținutul său, o măsură pregătitoare care exprima o poziție provizorie a Comisiei în ceea ce privește calitatea de organizație internațională a IMG, în sensul dispozițiilor aplicabile.

115

Astfel, din moment ce instituția competentă intenționa să efectueze o evaluare a acestei calități, o asemenea măsură putea fi calificată în mod valabil drept măsură pregătitoare în lumina principiilor jurisprudențiale amintite la punctele 103 și 104 din prezenta hotărâre.

116

În ceea ce privește, în al treilea rând, argumentele IMG rezumate la punctul 95 din prezenta hotărâre, este necesar să se constate că ele privesc consecințele care trebuie deduse, potrivit acesteia, din anumite norme de drept internațional public referitoare la noțiunea de „organizație internațională” în cadrul evaluării eventualei sale calități de organizație internațională în sensul dispozițiilor aplicabile, așadar, o chestiune pe care Comisia indicase, în scrisoarea din 18 iulie 2019, că dorește să o evalueze înainte de orice luare de poziție definitivă. Or, ținând seama de jurisprudența amintită la punctele 104 și 105 din această hotărâre, astfel de argumente, chiar presupunând că sunt întemeiate, nu pot conduce la recunoașterea unui caracter atacabil al acestei scrisori.

117

Pentru toate motivele care precedă, prezentul motiv nu este fondat și, prin urmare, trebuie înlăturat.

118

IMG arată mai întâi că, din moment ce capătul de cerere privind anularea scrisorii din 18 iulie 2019 era admisibil, capătul de cerere prin care se urmărea repararea prejudiciului moral cauzat de această scrisoare era de asemenea admisibil, contrar celor reținute de Tribunal la punctele 80 și 81 din ordonanța atacată.

119

În continuare, aceasta apreciază că nici capătul de cerere prin care se urmărea repararea prejudiciilor materiale cauzate prin decizia din 8 mai 2015 nu putea fi respins ca inadmisibil din motive de litispendență cu cauza T‑381/15 RENV, după cum a statuat în mod eronat Tribunalul la punctele 82-85 din această ordonanță. Astfel, deși își au originea în această decizie, prejudiciile în discuție erau vizate în mod specific și exclusiv întrucât erau perpetuate prin această scrisoare.

120

În sfârșit și în același mod, capătul de cerere prin care se solicită repararea prejudiciilor materiale care își au originea în decizia din 16 decembrie 2014 privea în mod specific și exclusiv aceste prejudicii întrucât erau perpetuate prin scrisoarea din 18 iulie 2019, astfel încât Tribunalul a săvârșit de asemenea o eroare de drept prin respingerea acestuia ca inadmisibil la punctele 86-93 din ordonanța menționată.

121

Comisia consideră că acest motiv este nefondat în parte și inoperant în rest.

122

În acest sens, în ceea ce privește, în primul rând, argumentul IMG referitor la aprecierea formulată de Tribunal la punctele 80 și 81 din ordonanța atacată, este suficient să se constate că, deși IMG se limitează să susțină în esență că această apreciere ar trebui considerată afectată de o eroare de drept dacă s‑ar dovedi că capătul de cerere prin care se solicită anularea scrisorii din 18 iulie 2019 a fost respins în mod eronat ca inadmisibil, din cuprinsul punctului 117 din prezenta hotărâre reiese că Tribunalul a respins în mod întemeiat acest capăt de cerere ca inadmisibil.

123

În ceea ce privește, în al doilea rând, capătul de cerere prin care se solicită repararea prejudiciilor materiale care, deși își aveau originea în decizia din 8 mai 2015, ar fi fost perpetuate prin scrisoarea din 18 iulie 2019, trebuie să se observe că, astfel cum a amintit Tribunalul în mod întemeiat la punctul 82 din ordonanța atacată, rezultă din jurisprudența constantă a Curții că o acțiune în anulare sau în despăgubire formulată ulterior altei acțiuni între aceleași părți, care are același obiect și care se întemeiază pe aceleași motive sau critici, trebuie respinsă ca inadmisibilă din motive de litispendență (Ordonanța din 1 aprilie 1987, Ainsworth și alții/Comisia, 159/84, 267/84, 12/85 și 264/85, EU:C:1987:172, punctele 3 și 4, precum și Hotărârea din 5 aprilie 2017, Changshu City Standard Parts Factory și Ningbo Jinding Fastener/Consiliul, C‑376/15 P și C‑377/15 P, EU:C:2017:269, punctul 29).

124

Or, Tribunalul a aplicat în mod întemeiat această jurisprudență în speță, la punctele 83-85 din ordonanța atacată, în măsura în care cererea în reparație formulată de IMG fusese introdusă ulterior celei care face obiectul cauzei T‑381/15 RENV, în care IMG se opunea aceleiași părți, avea aceeași finalitate de despăgubire și se referea la prejudicii materiale care, deși perpetuate prin scrisoarea din 18 iulie 2019, își aveau originea, potrivit părții interesate înseși, în decizia în discuție în această cauză anterioară.

125

În al treilea și ultimul rând, în ceea ce privește argumentul analog al IMG privind capătul său de cerere prin care se urmărește repararea prejudiciilor care, deși au fost cauzate prin decizia din 16 decembrie 2014, ar fi fost perpetuate prin scrisoarea din 18 iulie 2019, este suficient să se arate că acesta este inoperant. Astfel, pentru a respinge acest capăt de cerere ca inadmisibil, Tribunalul s‑a întemeiat, la punctele 91-93 din ordonanța atacată, nu pe considerații de fond sau de procedură legate de natura sau de originea prejudiciilor invocate, ci pe nerespectarea cerințelor de formă aplicabile cererilor de sesizare a instanței care figurează la articolul 76 litera (d) din Regulamentul său de procedură, apreciind, în esență, că argumentația prin care se urmărea susținerea capătului de cerere respectiv era prea lapidară și imprecisă pentru a‑i permite să se pronunțe.

126

Prin urmare, întrucât prezentul motiv nu este mai întemeiat decât primul, recursul trebuie respins.

127

În susținerea concluziilor sale, IMG invocă două motive întemeiate pe erori de drept care afectează respingerea ca neîntemeiată a unei părți din capetele sale de cerere privind despăgubirile (punctele 69-100 din hotărârea atacată) și, respectiv, respingerea ca inadmisibilă a restului acestor capete de cerere (punctele 40-68 din această hotărâre).

128

În ceea ce privește capetele de cerere referitoare la despăgubiri care au fost respinse pe fond în hotărârea atacată, IMG susține, în primul rând, că, întrucât nu a dedus consecințele anulării deciziei din 8 mai 2015 prin Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, Tribunalul a încălcat principiul autorității de lucru judecat, astfel cum este consacrat la articolul 61 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit căruia, în cazul trimiterii unei cauze la această instanță, ea este ținută de chestiunile de drept soluționate prin decizia Curții. Astfel, deși Curtea a concluzionat în sensul caracterului nejustificat al îndoielilor Comisiei în ceea ce privește statutul de organizație internațională al IMG, Tribunalul ar fi refuzat să admită, la punctele 82-86 din hotărârea atacată, că Comisia nu mai avea dreptul să ridice îndoieli în această privință.

129

În al doilea rând, IMG arată că Tribunalul a săvârșit o serie de erori de drept, la punctele 86-88 din hotărârea atacată, prin faptul că a refuzat să admită ca nelegalitatea constatată de Curte să fie calificată, în lumina dispozițiilor relevante ale Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012, precum și a normelor de drept internațional public de care este necesar să se țină seama pentru a înțelege noțiunea de „organizație internațională” la care se referă aceste dispoziții, drept încălcare a unei norme de drept având ca obiect conferirea de drepturi entităților cărora Uniunea le‑a încredințat sarcini bugetare.

130

În această privință, IMG susține mai întâi că, odată ce o entitate a fost recunoscută ca organizație internațională, acesteia nu i se mai poate nega un astfel de statut datorită caracterului definitiv și a opozabilității acestei recunoașteri care decurge din dreptul internațional public, atât timp cât statele membre nu au decis ele însele să îi modifice statutul sau să pună capăt existenței sale. În consecință, o astfel de entitate ar dispune, în temeiul acestui drept și atât timp cât există, de dreptul de a rămâne recunoscută ca atare.

131

În continuare, repunerea în discuție a statutului de organizație internațională care a fost astfel recunoscut unei anumite entități nu s‑ar putea justifica prin caracterul specific sau autonom al noțiunii de „organizație internațională” în sensul Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012, din moment ce acestea ar trebui interpretate în conformitate cu normele relevante ale dreptului internațional public, ținând seama de rangul superior pe care îl ocupă în ierarhia normelor.

132

În sfârșit, IMG susține în esență că luarea în considerare a tuturor elementelor juridice și factuale pertinente în speță ar fi trebuit să determine Tribunalul să concluzioneze că statutul său de organizație internațională nu determina nicio îndoială justificată.

133

În al treilea rând, IMG reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept, la punctele 89-93 din hotărârea atacată, prin faptul că a refuzat să constate existența unei încălcări a dreptului la bună administrare, de natură să angajeze răspunderea Uniunii, ținând seama de nelegalitatea care fusese evidențiată de Curte în Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P. Astfel, având în vedere caracterul nejustificat al îndoielilor care au condus Comisia la înghețarea relațiilor convenționale cu IMG în decizia din 8 mai 2015, precum și eroarea de drept și eroarea vădită de apreciere care afectează această decizie, ar fi clar că această nelegalitate constituie o încălcare a dreptului la bună administrare, astfel cum este consacrat la articolul 41 din cartă, și, mai precis, a obligației pe care o avea această instituție, în temeiul acestuia, de a da dovadă de diligență în examinarea situației sale, în conformitate cu jurisprudența Curții rezultată din Hotărârea din 21 noiembrie 1991, Technische Universität München (C‑269/90, EU:C:1991:438, punctul 14).

134

În al patrulea rând, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept atunci când a concluzionat, la punctele 96 și 97 din hotărârea atacată, că încălcarea Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012 invocată de IMG nu era, în orice caz, suficient de gravă.

135

Ca răspuns, Comisia apreciază, în primul rând, că critica potrivit căreia Tribunalul a încălcat articolul 61 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene este inadmisibilă, inoperantă și nefondată. Astfel, aceasta ar viza aprecieri ale Tribunalului referitoare la lipsa încălcării normelor de drept având ca obiect acordarea de drepturi particularilor, care nu ar putea fi repuse în discuție în cadrul unui recurs. În plus, această instanță ar fi concluzionat, în orice caz, că o astfel de încălcare, presupunând că ar fi dovedită, nu era suficient de gravă. În sfârșit, ar rezulta atât din Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, cât și din Ordonanța C‑183/17 P‑INT, că Comisia nu era obligată să recunoască statutul de organizație internațională al IMG în sensul Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012.

136

În al doilea rând, critica potrivit căreia nelegalitatea constatată de Curte ar fi trebuit calificată drept încălcare a unei norme de drept ce are ca obiect conferirea de drepturi organizațiilor internaționale cărora Comisia le‑a încredințat sarcini de execuție bugetară, ținând seama de anumite norme de drept internațional public referitoare la noțiunea de „organizație internațională” la care se referă dispozițiile Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012, ar fi la fel de inoperantă și nefondată.

137

Astfel, în speță, nu trebuie să se stabilească dacă Comisia poate reevalua statutul IMG, ci dacă dispozițiile Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012, pe baza cărora Comisia și‑a exprimat îndoieli în această privință, constituie norme de drept care au ca obiect conferirea de drepturi entităților care se află în situația IMG. Or, aprecierile Tribunalului cu privire la acest aspect nu ar fi afectate de nicio eroare de drept.

138

În al treilea rând, critica referitoare la încălcarea dreptului la bună administrare ar putea fi un motiv nou și, prin urmare, inadmisibil, întrucât nu a fost invocată într‑un mod suficient de perceptibil și dezvoltată în memoriile în primă instanță. În orice caz, acesta ar fi nefondat. Astfel, IMG nu ar încerca nici măcar să demonstreze că, dincolo de nelegalitatea constatată de Curte, Comisia a dat dovadă de lipsă de diligență, după cum ar fi constatat Tribunalul la punctul 92 din hotărârea atacată. În plus, la punctul 91 din această hotărâre, Tribunalul ar fi dedus în mod corect din Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P că nu se putea reproșa Comisiei înghețarea relațiilor sale convenționale cu IMG, din moment ce statutul acesteia din urmă făcea obiectul unor îndoieli.

139

În al patrulea rând, IMG nu ar demonstra că Tribunalul a exclus în mod eronat existența unei încălcări suficient de grave a Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012.

140

Astfel cum rezultă din expunerea argumentelor părților care precedă, prezentul motiv cuprinde 4 critici distincte.

141

În ceea ce privește, în primul rând, critica rezumată la punctul 128 din prezenta hotărâre, trebuie amintit că, după ce a anulat în totalitate Hotărârile T‑29/15 și T‑381/15 și s‑a pronunțat asupra unei părți a acțiunilor aflate la originea acestor hotărâri, Curtea a enunțat efectiv, la punctul 104 din Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, că cele trei elemente pe care Comisia s‑a întemeiat în deciziile sale din 16 decembrie 2014 și din 8 mai 2015, astfel cum au fost analizate la punctele 92-96 din această din urmă hotărâre, nu erau de natură să pună la îndoială calitatea de organizație internațională a IMG în sensul Regulamentelor financiare din 2002 și din 2012.

142

Totuși, această afirmație nu poate fi interpretată făcând abstracție de motivarea Hotărârii C‑183/17 P și C‑184/17 P, a cărei urmare logică o constituie și ale cărei sens și domeniu de aplicare au fost reamintite de Curte în Ordonanța C‑183/17 P‑INT, în termenii indicați la punctul 51 din prezenta hotărâre. Or, rezultă în mod clar din aceste motive că nu se interzicea Comisiei să efectueze ulterior o nouă evaluare a calității de organizație internațională a IMG, ținând seama de ansamblul elementelor de fapt și de drept pertinente.

143

În consecință, Tribunalul nu a săvârșit, la punctele 82-86 din hotărârea atacată, nicio eroare de drept în raport cu articolul 61 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

144

În ceea ce privește, în al doilea rând, criticile rezumate la punctele 129-132 și 134 din prezenta hotărâre, potrivit cărora Tribunalul ar fi săvârșit erori de drept la punctele 86-88, 96 și 97 din hotărârea atacată, prin faptul că a refuzat să admită că nelegalitatea constatată de Curte în Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P poate fi calificată drept o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept ce are ca obiect conferirea de drepturi particularilor, deși dispozițiile Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012 în raport cu care a fost constatată această nelegalitate gravă trebuiau considerate ca având un astfel de obiect, ținând seama de normele de drept internațional public pertinente în speță, trebuie arătate următoarele.

145

În primul rând, rezultă din jurisprudența constantă a Curții că, pentru ca răspunderea extracontractuală a Uniunii să poată fi angajată într‑un anumit caz, este necesar, printre alte condiții, ca persoana care solicită repararea prejudiciului sau a prejudiciilor pe care consideră că le‑a suferit ca urmare a unui comportament sau a unui act al Uniunii să dovedească existența încălcării unei norme de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor (Hotărârea din 4 iulie 2000, Bergaderm și Goupil/Comisia, C‑352/98 P, EU:C:2000:361, punctele 41 și 42, precum și Hotărârea Curții din 4 aprilie 2017, Ombudsman/Staelen, C‑337/15 P, EU:C:2017:256, punctul 31).

146

În plus, această încălcare trebuie să fie suficient de gravă, cerință care depinde ea însăși de puterea de apreciere de care dispune instituția, organul, oficiul sau agenția Uniunii care ar fi încălcat această normă și de aspectul dacă acestea au încălcat în mod vădit și grav limitele impuse acestei puteri, având în vedere în special gradul de claritate și de precizie al normei menționate, dificultățile de interpretare sau de aplicare care pot decurge, precum și complexitatea situației care trebuie soluționată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iulie 2000, Bergaderm și Goupil/Comisia, C‑352/98 P, EU:C:2000:361, punctele 40, 43 și 44, precum și Hotărârea din 30 mai 2017, Safa Nicu Sepahan/Consiliul, C‑45/15 P, EU:C:2017:402, punctul 30).

147

În al doilea rând, în speță, reiese cu claritate din termenii și din economia dispozițiilor relevante ale Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012, interpretate în lumina obiectivelor urmărite de aceste reglementări, că aceste dispoziții nu pot fi considerate, în sine, ca având ca obiect conferirea de drepturi entităților în privința cărora pot fi puse în aplicare.

148

Astfel, articolul 53 litera (c) și articolul 53d din Regulamentul financiar din 2002, precum și articolul 58 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul financiar din 2012 atribuie Comisiei responsabilitatea de a executa bugetul Uniunii, prevăzând totodată mai multe moduri de execuție a acestui buget, dintre care unul, denumit „gestionarea în comun cu organizațiile internaționale” în primul dintre aceste regulamente, și „gestiune indirectă” în cel de al doilea, permite acestei instituții să „încredințeze sarcini de execuție bugetară” unor astfel de organizații, posibilitate în cadrul căreia aceasta beneficiază de o largă putere de apreciere.

149

În plus, articolul 53d din Regulamentul financiar din 2002 prevede în mod explicit, la alineatele (1) și (2), că numai atunci când Comisia execută bugetul prin gestionare comună și, prin urmare, în ipoteza în care aceasta a decis să își exercite posibilitatea de a pune în aplicare această modalitate de execuție bugetară, anumite sarcini sunt încredințate unei organizații internaționale, caz în care acordul individual încheiat cu această organizație trebuie să conțină dispoziții detaliate cu privire la acestea. În același mod, articolul 84 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul financiar din 2012 precizează că, în cazul în care Comisia a decis să execute bugetul Uniunii prin recurgerea la modul de gestiune indirectă, decizia de finanțare trebuie să precizeze, printre altele, entitatea sau persoana căreia i s‑au încredințat sarcini de execuție bugetară, criteriile folosite pentru selectarea sa și sarcinile încredințate acesteia. Un dispozitiv analog, sub acest aspect, este prevăzut în prezent la articolul 62 alineatul (1) litera (c) și la articolul 156 alineatul (1) din Regulamentul financiar din 2018.

150

În sfârșit, aceste diferite dispoziții trebuie înțelese, astfel cum a amintit Tribunalul în mod întemeiat la punctele 79 și 80 din hotărârea atacată și astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 51 din concluzii, în raport cu principiul bunei gestiuni financiare prevăzut la articolul 310 alineatul (5) și la articolul 317 primul paragraf TFUE.

151

Ținând seama de rolul și de responsabilitatea pe care aceste dispoziții ale dreptului primar al Uniunii și regulamentele financiare le atribuie Comisiei în legătură cu execuția bugetului Uniunii, această instituție are, astfel, sarcina de a asigura respectarea principiului menționat. În consecință, în cazul în care Comisia alege să pună în aplicare o modalitate de execuție bugetară care implică recurgerea la un terț, ea este, în orice caz, obligată să asigure, cu ocazia acestei puneri în aplicare, și apoi pe tot parcursul executării sarcinilor bugetare în cauză, respectarea condițiilor aplicabile, în special a celor care guvernează acordarea fondurilor corespunzătoare și utilizarea lor ulterioară (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 februarie 2019, Alfamicro/Comisia, C‑14/18 P, EU:C:2019:159, punctele 65 și 66, precum și Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia, C‑584/17 P, EU:C:2020:576, punctele 100 și 101).

152

În consecință, trebuie să se considere că dispozițiile în cauză au ca obiect instituirea unei posibilități a Comisiei de a încredința, în temeiul unei largi puteri de apreciere și cu respectarea unui ansamblu de condiții de ordin juridic, administrativ, tehnic și financiar, precum și a principiului bunei gestiuni financiare, sarcini de execuție bugetară unor organizații internaționale, iar nu de a le conferi acestora drepturi precum cele de a li se încredința sau de a păstra asemenea sarcini.

153

În al treilea rând, în ceea ce privește argumentația IMG potrivit căreia încălcarea unei norme de drept ce are ca obiect conferirea de drepturi particularilor decurgea din obligația, care revine instanței Uniunii, de a ține seama, în cadrul analizei dispozițiilor amintite la punctele 148 și 149 din prezenta hotărâre, de diferite norme de drept internațional public ce au legătură cu recunoașterea organizațiilor internaționale, precum și cu opozabilitatea acesteia, pe de o parte, trebuie amintit că, în cazul în care Comisia a încredințat sarcini de execuție bugetară unei anumite entități, în calitate de organizație internațională, o astfel de atribuire este întotdeauna susceptibilă să fie reexaminată ulterior cu respectarea cerințelor de formă și de procedură care se impun, dacă această decizie de reexaminare este justificată în drept și în fapt, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 111 din această hotărâre.

154

Pe de altă parte, este necesar să se arate că, independent de orice analiză a conținutului lor eventual și a posibilității ca o entitate precum IMG să se prevaleze de acesta în justiție, normele la care se referă aceasta din urmă nu puteau în niciun caz să fie luate în considerare pentru a se pronunța cu privire la prezenta acțiune în despăgubire întemeiată pe nelegalitatea deciziei din 8 mai 2015, astfel cum a fost constatată de Curte în Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P.

155

Astfel, mai întâi, decizia din 8 mai 2015 este întemeiată tocmai, așa cum rezultă în special din cuprinsul punctelor 31 și 46 din prezenta hotărâre, pe existența unor îndoieli referitoare la calitatea de organizație internațională a IMG, în sensul Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012, iar nu pe o evaluare definitivă, într‑un sens sau în altul, a acestei calități.

156

În continuare, deși a anulat aceste decizii ca urmare a caracterului lor nejustificat în drept și în fapt, în Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, Curtea nu a soluționat în niciun caz problema, străină de litigiile cu care a fost sesizată, dacă, pe baza unei analize neafectate de o eroare de drept și ținând seama de ansamblul elementelor de fapt și de drept pertinente, trebuia să se considere sau, dimpotrivă, să se excludă că IMG are o asemenea calitate, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 51 și 142 din prezenta hotărâre.

157

În sfârșit, această problemă poate fi soluționată în prezent de Tribunal în cadrul acțiunii în anulare cu care este sesizat împotriva deciziei din 8 iunie 2021, prin care Comisia s‑a pronunțat în mod definitiv cu privire la acest aspect.

158

Or, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 57 din concluzii, IMG nu se poate întemeia, pentru a constata existența unei încălcări a unei norme de drept ce are ca obiect conferirea de drepturi particularilor, pe norme a căror luare în considerare presupune în mod necesar soluționarea în prealabil, în sensul pe care îl preconizează, a unei chestiuni care este în același timp străină de litigiile a căror prelungire o constituie prezentul recurs în raport cu nelegalitatea constatată de Curte în Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P și susceptibilă să poată fi ridicată în cadrul acțiunii în anulare pe care partea interesată a introdus‑o în paralel la Tribunal și care era încă pendinte în fața Tribunalului la data introducerii acestui recurs.

159

Având în vedere toate aceste elemente, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctele 86-88 din hotărârea atacată, că nelegalitatea constatată de Curte în Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P nu putea fi calificată drept încălcare a unei norme de drept ce are ca obiect conferirea de drepturi particularilor, prin referire la dispozițiile Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012, în raport cu care a fost constatată această nelegalitate. Prin urmare, nu este necesar să se examineze argumentele IMG potrivit cărora această instanță a săvârșit de asemenea o eroare de drept prin faptul că a arătat, cu titlu suplimentar, la punctele 96 și 97 din hotărârea atacată, că această încălcare nu era, în orice caz, suficient de gravă.

160

În ceea ce privește, în al treilea și ultimul rând, critica rezumată la punctul 133 din prezenta hotărâre, care se întemeiază pe erorile de drept pe care le‑ar fi săvârșit Tribunalul la punctele 90-93 din hotărârea atacată, refuzând să rețină existența, în speță, a unei încălcări a obligației Comisiei de a da dovadă de diligență în examinarea situației IMG, trebuie arătate următoarele.

161

În ceea ce privește admisibilitatea, deși reiese, desigur, că principala critică invocată de IMG împotriva Comisiei în cadrul cererii sale în reparație privește existența unei încălcări suficient de grave a Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012, nu este mai puțin clar că IMG a reproșat de asemenea Comisiei că a încălcat în mod concomitent și grav și alte principii și norme de drept, printre care cele privind securitatea juridică, protecția încrederii legitime, dreptul de a fi ascultat, precum și dreptul la bună administrare, astfel cum sunt consacrate la articolul 41 din cartă.

162

În special, IMG s‑a referit în mod specific, în memoriile sale în primă instanță, la anumite hotărâri ale instanței Uniunii prin care aceasta a precizat întinderea obligației de diligență care revine administrației Uniunii în temeiul acestui articol din cartă, și anume Hotărârea Curții din 21 noiembrie 1991, Technische Universität München (C‑269/90, EU:C:1991:438, punctul 14), și Hotărârea din 16 decembrie 2008, Masdar (UK)/Comisia (C‑47/07 P, EU:C:2008:726, punctul 92), precum și Hotărârea Tribunalului din 29 aprilie 2015, Staelen/Ombudsman (T‑217/11, EU:T:2015:238, punctul 88). În plus, aceasta a susținut în mod repetat, atât în procedura inițială, cât și în procedura care a urmat trimiterii în parte a cauzei spre rejudecare Tribunalului, că îndoielile pe care Comisia le menționase în decizia din 8 mai 2015 erau întemeiate pe o analiză vădit eronată și incompletă a noțiunii de „organizație internațională” care figurează în Reglementările financiare din 2002 și din 2012, a situației sale în raport cu această noțiune, precum și a numeroaselor elemente de fapt, în special de natură documentară, care trebuiau luate în considerare pentru a califica din punct de vedere juridic această situație. Criticile întemeiate pe încălcarea reglementărilor menționate și a obligației de diligență erau, așadar, intrinsec legate în speță, ceea ce justifica posibilitatea ca acestea să fie analizate împreună (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2022, SGL Carbon și alții/Comisia, C‑65/21 P și C‑73/21 P-C‑75/21 P, EU:C:2022:470, punctul 35).

163

De altfel, Comisia a sesizat într‑adevăr conținutul prezentei critici invocând, în memoriul în apărare inițial și în observațiile sale ulterioare trimiterii parțiale a cauzei la Tribunal, că, presupunând că decizia din 8 mai 2015 este nelegală, această nelegalitate nu făcea parte dintre cele „pe care nu le‑ar fi săvârșit, în împrejurări similare, o administrație care acționează cu prudența și diligența obișnuite”, acțiunea sa fiind, dimpotrivă, „în mod normal prudentă și diligentă”.

164

Cu privire la fond, trebuie amintit, în primul rând, că caracterul nelegal al deciziei din 8 mai 2015, care constituie actul Uniunii în temeiul căruia răspunderea extracontractuală a acesteia este examinată în speță, a fost deja constatat de Curte la punctele 92-96 și 104 din Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, care au autoritate de lucru judecat, astfel cum s‑a amintit la punctul 89 din prezenta hotărâre.

165

În această privință, astfel cum s‑a subliniat la punctele 22 și 23 din Ordonanța C‑183/17 P‑INT și amintit la punctele 46 și 49 din prezenta hotărâre, Curtea a statuat că Comisia afectase de nelegalitate decizia din 8 mai 2015, considerând că existau îndoieli cu privire la calitatea de organizație internațională a IMG în sensul Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012, pe baza unui raționament care era afectat de o eroare de drept și de o eroare vădită de apreciere, întrucât cele trei elemente care au fost luate în considerare de această instituție nu erau susceptibile să justifice îndoielile respective.

166

În plus, din cuprinsul punctelor în discuție din Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, precum și din cuprinsul punctelor 85-87 din aceeași hotărâre, în lumina căreia acestea trebuie interpretate, rezultă că această apreciere a Comisiei nu se întemeiază, nici în decizia din 8 mai 2015, nici în alte documente aduse la cunoștința IMG de această instituție și care fac parte din dosarul procedurii jurisdicționale de primă instanță, pe nicio analiză, nici pe a relevanței celor trei elemente în discuție pentru calificarea de „organizație internațională”, în sensul Regulamentelor financiare 2002 și 2012, nici pe conținutul acestei noțiuni înseși.

167

În sfârșit, reiese de aici că IMG a prezentat un ansamblu de elemente pentru a dovedi calitatea sa de organizație internațională, pe care Comisia a omis să le aprecieze.

168

În ceea ce privește, în al doilea rând, aspectul dacă obligația de diligență constituie o normă de drept ce are ca obiect conferirea de drepturi particularilor, a cărei încălcare poate angaja răspunderea extracontractuală a Uniunii într‑un anumit caz, dacă se dovedește că este suficient de gravă, trebuie să se arate, mai întâi, că această obligație, care este inerentă dreptului la bună administrare consacrat la articolul 41 din cartă și care se aplică în mod general activității administrației Uniunii în relațiile sale cu publicul, îi impune acesteia să acționeze cu grijă și prudență (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2022, SGL Carbon și alții/Comisia, C‑65/21 P și C‑73/21 P-C‑75/21 P, EU:C:2022:470, punctul 30, precum și jurisprudența citată).

169

În continuare, reiese din jurisprudența Curții că o astfel de obligație de diligență constituie o normă de drept ce are ca obiect conferirea de drepturi particularilor, a cărei încălcare poate, în anumite împrejurări, să angajeze răspunderea extracontractuală a Uniunii [a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 martie 1990, Grifoni/Comisia, C‑308/87, EU:C:1990:134, punctele 6, 7 și 14, Hotărârea din 16 decembrie 2008, Masdar (UK)/Comisia, C‑47/07 P, EU:C:2008:726, punctul 91, precum și Hotărârea din 4 aprilie 2017, Ombudsman/Staelen, C‑337/15 P, EU:C:2017:256, punctele 38 și 41], și anume dacă se stabilește, într‑un caz dat, că această încălcare este suficient de gravă, conform jurisprudenței amintite la punctul 146 din prezenta hotărâre.

170

În sfârșit, respectarea obligației menționate prezintă o importanță fundamentală în cazul în care instituția, organul, oficiul sau agenția Uniunii al cărei comportament sau act este în discuție într‑un anumit caz dispune de o largă putere de apreciere (Hotărârea din 21 noiembrie 1991, Technische Universität München, C‑269/90, EU:C:1991:438, punctul 14), precum cea de care se bucura Comisia în speță, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 148-152 din prezenta hotărâre. Rezultă în special că, atunci când o parte invocă o eroare vădită de apreciere care ar fi fost săvârșită de instituția menționată, de organul, de oficiul sau de agenția respectivă, instanța Uniunii trebuie să controleze dacă aceasta a examinat, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele pertinente ale speței. Astfel, numai în acest mod se poate verifica dacă au fost întrunite elementele de fapt și de drept de care depinde exercitarea competenței în discuție (Hotărârea din 21 noiembrie 1991, Technische Universität München, C‑269/90, EU:C:1991:438, punctul 14, precum și Hotărârea din 16 iunie 2022, SGL Carbon și alții/Comisia, C‑65/21 P și C‑73/21 P-C‑75/21 P, EU:C:2022:470, punctul 31).

171

Astfel, având în vedere natura acestei obligații, care este legată intrinsec de cadrul în care acționează administrația Uniunii într‑un anumit caz, evidențierea existenței unei încălcări suficient de grave a acesteia nu poate rezulta decât dintr‑o examinare de la caz la caz a tuturor elementelor relevante de fapt și de drept, luând în considerare domeniul, condițiile și contextul în care obligația menționată revine instituției, organului, oficiului sau agenției în cauză, precum și împrejurările concrete care permit să se stabilească nerespectarea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 aprilie 2017, Ombudsman/Staelen, C‑337/15 P, EU:C:2017:256, punctele 40 și 41).

172

În ceea ce privește, în al treilea rând, aspectul dacă existența unei încălcări, eventual suficient de gravă, a acestei obligații era dovedită în speță, trebuie constatat că raționamentul prin care Tribunalul a statuat, la punctele 91-97 din hotărârea atacată, că nu aceasta era situația este eronat în drept.

173

Astfel, pentru a se pronunța cu privire la argumentele IMG, Tribunalul a reținut, pe de o parte, că existența unei asemenea încălcări trebuia exclusă în măsura în care „nu se poate reproșa Comisiei că nu încheie noi acorduri de delegare în gestiune indirectă cu o entitate atunci când statutul de organizație internațională al acesteia poate fi repus în discuție ca urmare a unor elemente în acest sens aduse la cunoștința instituției respective”. Or, un astfel de motiv era lipsit de pertinență, în măsura în care s‑a constatat în mod definitiv, în Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, că decizia din 8 mai 2015 era nelegală întrucât punea la îndoială calitatea de organizație internațională a IMG la finalul unei analize care era afectată de o eroare de drept și de o eroare vădită de apreciere a unor elemente la care s‑a referit, și în măsura în care era în legătură cu această decizie trecută și cu această nelegalitate precisă, iar nu în legătură cu competența generală a Comisiei de a pune în discuție statutul IMG pe baza altor elemente care ar putea fi aduse la cunoștința sa în viitor, trebuia să caracterizeze existența eventuală a unei încălcări susceptibile de a angaja răspunderea extracontractuală a Uniunii.

174

Pe de altă parte, Tribunalul a arătat că IMG nu a indicat modul în care eroarea de drept și eroarea vădită de apreciere care au determinat Curtea să anuleze decizia din 8 mai 2015 constituia o încălcare a obligației de diligență care revine Comisiei. Or, argumentele IMG identifică, în mod clar, precis și concret, existența unei asemenea încălcări, care ținea de adoptarea de către această instituție a unei decizii care a pus la îndoială calitatea sa de organizație internațională, în sensul Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012, pe baza unor elemente fragmentare a căror examinare de către Curte a determinat‑o pe aceasta să constate că erau improprii să justifice îndoielile, atât din punct de vedere factual, cât și juridic, și că Comisia le luase în considerare într‑un mod afectat atât de o eroare de drept, cât și de o eroare vădită de apreciere.

175

Prin urmare, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a reținut existența unei încălcări a obligației de diligență care revenea în speță Comisiei. Întrucât instanța nu și‑a exprimat poziția, pe de altă parte, cu privire la aspectul dacă încălcarea respectivă era suficient de gravă în sensul jurisprudenței Curții, eroarea de drept menționată determină anularea hotărârii atacate, întrucât prin aceasta s‑a respins ca nefondată, la punctul 100 al acesteia, cererea în reparație formulată de IMG.

176

În ceea ce privește capetele de cerere respinse ca inadmisibile de Tribunal, IMG arată, în primul rând, că această instanță nu și‑a îndeplinit obligația de motivare și a săvârșit o serie de erori de drept, la punctele 49-59 și 68 din hotărârea atacată, respingând ca atare cererile sale având ca obiect obligarea Comisiei la repararea în natură, prin intermediul unor obligații de a face, a unei părți din prejudiciile rezultate din decizia din 8 mai 2015. Astfel, o persoană care urmărește să obțină repararea prejudiciilor care i‑au fost cauzate printr‑un act sau printr‑un comportament imputabil Uniunii ar fi îndreptățită să solicite ca această reparație să intervină în natură în cazurile care se pretează la aceasta, precum în speță. În continuare, IMG s‑ar fi limitat, în observațiile sale scrise care au urmat trimiterii parțiale a cauzei la Tribunal, să precizeze în acest sens, pentru a o actualiza, cererea în reparație care figura deja în cererea de sesizare a instanței. În sfârșit, Tribunalul nu ar fi menționat, în hotărârea atacată, niciun motiv întemeiat pentru a nu da curs acestei cereri.

177

În al doilea rând, Tribunalul nu și‑ar fi îndeplinit nici obligația de motivare și ar fi săvârșit o serie de erori de drept, la punctele 60 și 68 din hotărârea atacată, prin faptul că a considerat că unele dintre prejudiciile materiale invocate de IMG erau noi și respingând ca inadmisibile, pentru acest motiv, capetele de cerere corespunzătoare. Astfel, aceste capete de cerere nu ar constitui decât reluarea, sub o formă adaptată și dezvoltată în mod valabil, a unor capete de cerere care figurau deja în cererea de sesizare a instanței.

178

În al treilea rând, Tribunalul nu și‑ar fi îndeplinit nici obligația de motivare și ar fi săvârșit o eroare de drept respingând ca inadmisibilă, la punctele 63 și 68 din hotărârea atacată, cererea în reparație a unui prejudiciu moral legat de o atingere adusă reputației sale și cuantificată la 10 milioane de euro, pentru motivul că această cerere își schimbase natura în raport cu cererea în reparație în cuantum de 1 euro simbolic ce fusese prezentată în cererea de sesizare a instanței. Așadar, pe de o parte, aceasta din urmă ar fi cuprins o mențiune potrivit căreia respectiva cuantificare simbolică era prezentată sub rezerva modificării, ceea ce IMG ar fi făcut în mod motivat și detaliat în observațiile prezentate după trimiterea parțială a cauzei de către Curte. Pe de altă parte, Tribunalul ar dispune de o competență de fond în litigiile cu caracter pecuniar, care i‑ar interzice să constate inadmisibilitatea unei cereri precum cea prezentată în speță.

179

Comisia contestă temeinicia tuturor acestor argumente.

180

Trebuie arătat de la bun început că cererea în reparație cu privire la care Tribunalul era deopotrivă competent să se pronunțe și ținut să o facă în cauza T‑381/15 RENV era cea care i‑a fost trimisă de Curte în Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, cu excluderea oricărei alte cereri.

181

Or, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 4 din dispozitivul acestei hotărâri și din cuprinsul punctelor 1, 33, 39, 100 și 105 din hotărârea menționată, care constituie suportul necesar pentru acest dispozitiv, cererea în reparație astfel trimisă de Curte spre rejudecare Tribunalului corespundea celei formulate de IMG în cererea sa de sesizare a instanței în cauza T‑381/15, care avea ca obiect exclusiv repararea, pe de o parte, a unui prejudiciu de ordin material pe care IMG l‑a evaluat la 28 de milioane de euro și, pe de altă parte, a unui prejudiciu de ordin moral legat de o atingere adusă reputației părții interesate, pentru care s‑a solicitat o despăgubire de 1 euro simbolic, astfel cum a amintit Tribunalul la punctele 22, 46 și 48 din hotărârea atacată, care nu sunt repuse în discuție în fața Curții.

182

Cu toate acestea, astfel cum rezultă din constatările efectuate în mod întemeiat de Tribunal la punctele 40-42, 46, 48, 53, 54, 60 și 63 din hotărârea atacată, cererea în reparație cu privire la care IMG l‑a invitat să se pronunțe în observațiile sale prezentate după trimiterea parțială a cauzei a depășit în mod evident și substanțial obiectul inițial al acesteia, în măsura în care la aceasta s‑a adăugat un set de capete de cerere care vizează, în primul rând, pronunțarea unei game largi de somații de a face, în al doilea rând, repararea unor prejudicii materiale noi sau diferite de cel care fusese singurul invocat inițial și, în al treilea rând, a unui prejudiciu de ordin moral evaluat în prezent nu doar în mod simbolic la 1 euro, ci la 10 milioane de euro.

183

Or, nu se poate admite ca, în urma trimiterii în tot sau în parte a unui litigiu la Tribunal de către Curte, reclamantul să modifice, prin concluzii sau prin cereri noi, obiectul acestui litigiu, astfel cum a fost prezentat inițial primei instanțe, acest obiect fiind, după cum rezultă din jurisprudența constantă, delimitat numai de concluziile sau de cererile prezentate în cererea de sesizare a instanței (Hotărârea din 25 septembrie 1979, Comisia/Franța, 232/78, EU:C:1979:215, punctul 3, precum și Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Rose Vision/Comisia, C‑346/18 P, nepublicată, EU:C:2019:939, punctele 43 și 46), astfel cum au fost eventual adaptate sau precizate, cu respectarea condițiilor sau a cerințelor aplicabile, în cursul procedurii jurisdicționale în primă instanță.

184

În speță, IMG nu putea, așadar, să modifice cererea de despăgubire pe care o adresase Tribunalului în cauza T‑381/15 și cu privire la care această instanță era chemată să se pronunțe din nou ca urmare a trimiterii parțiale efectuate prin Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, astfel cum instanța menționată a statuat în mod întemeiat la punctul 49 din hotărârea atacată.

185

Prin urmare, Tribunalul nu numai că a motivat corespunzător cerințelor legale, ci a și justificat din punct de vedere legal decizia sa de a respinge ca inadmisibile, la punctul 68 din hotărârea atacată, capetele de cerere care îi fuseseră prezentate cu nerespectarea acestei dispoziții.

186

În consecință, prezentul motiv trebuie respins ca nefondat, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la argumentele prin care IMG contestă motivele neesențiale ale hotărârii atacate referitoare la posibilitatea ca un reclamant să prezinte, în cadrul unei cereri de despăgubire, capetele de cerere prin care se urmărește pronunțarea unor somații de a face.

187

Atunci când litigiul este, în tot sau în parte, în stare de judecată, Curtea poate, în temeiul articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, să soluționeze ea însăși în mod definitiv, după caz, litigiul sau partea din acesta care este în stare de judecată și să trimită restul cauzei Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, punctul 103, precum și Hotărârea din 28 octombrie 2021, Vialto Consulting/Comisia, C‑650/19 P, EU:C:2021:879, punctul 139).

188

În speță, în măsura în care anumite aspecte ale cererii în reparație vizate la punctul 181 din prezenta hotărâre au făcut obiectul unei dezbateri în contradictoriu în fața Tribunalului și în măsura în care examinarea acestor aspecte nu necesită adoptarea niciunei măsuri suplimentare de organizare a procedurii sau de cercetare judecătorească în dosar, Curtea apreciază că ele sunt în stare de judecată și că este necesară pronunțarea definitivă asupra acestora [a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 septembrie 2020, Comisia și Consiliul/Carreras Sequeros și alții, C‑119/19 P și C‑126/19 P, EU:C:2020:676, punctul 130, precum și Hotărârea din 2 decembrie 2021, Comisia și GMB Glasmanufaktur Brandenburg GmbH/Xinyi PV Products (Anhui) Holdings, C‑884/19 P și C‑888/19 P, EU:C:2021:973, punctul 104], în limitele care urmează.

189

În primul rând, litigiul este în stare de judecată în ceea ce privește problema dacă încălcarea obligației de diligență care revenea Comisiei față de IMG la momentul la care această instituție a adoptat decizia din 8 mai 2015, astfel cum a fost constatată la punctele 173-175 din prezenta hotărâre, este suficient de gravă, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 146 din această hotărâre, pentru angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii.

190

În această privință, trebuie arătat mai întâi că, astfel cum susține Comisia în mod întemeiat, noțiunea de „organizație internațională” la care se referă Reglementările financiare din 2002 și din 2012 este o noțiune generală a cărei interpretare, în sensul acestor reglementări, poate suscita dificultăți în lipsa, printre altele, a jurisprudenței în această privință.

191

În continuare, această instituție este de asemenea îndreptățită să sublinieze că aplicarea respectivei noțiuni putea de asemenea, în speță, să se dovedească complexă și să determine dificultăți de calificare juridică a faptelor, ținând seama de situația specifică a IMG, astfel cum a fost rezumată la punctul 18 din prezenta hotărâre.

192

Cu toate acestea, din jurisprudența Curții rezultă că, deși astfel de dificultăți de interpretare și de aplicare pot fi de natură să explice comportamentul unei instituții, al unui organism, al unui oficiu sau al unei agenții, în cazul în care se dovedește că aceasta a acționat așa cum ar fi procedat o administrație în mod normal prudentă și diligentă în circumstanțe similare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 septembrie 2019, HTTS/Consiliul (C‑123/18 P, EU:C:2019:694, punctul 43], ele nu pot, în schimb, să permită calificarea drept scuzabilă a unei lipse vădite de diligență în cadrul unei examinări precum cea pe care Comisia era chemată să o efectueze în ceea ce privește situația IMG (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 aprilie 2017, Ombudsman/Staelen, C‑337/15 P, EU:C:2017:256, punctul 41 și jurisprudența citată), în special atunci când această lipsă de diligență constă în a omite analiza întrebărilor aflate în centrul acestei examinări sau în a deduce din aceasta concluzii vădit inadecvate, deficitare, nerezonabile sau neîntemeiate (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 4 aprilie 2017, Ombudsman/Staelen, C‑337/15 P, EU:C:2017:256, punctele 104-106, 109, 112, 114 și 117).

193

Astfel, în speță, posibilele dificultăți de interpretare și de aplicare evocate la punctele 190 și 191 din prezenta hotărâre nu sunt susceptibile să explice adoptarea unei decizii atât de vădit lipsite de justificare juridică și factuală precum decizia din 8 mai 2015, despre care s‑a constatat în mod definitiv, prin Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, că nu conținea nicio analiză juridică a noțiunii de „organizație internațională” în sensul Reglementărilor financiare din 2002 și din 2012, pe de o parte, și că elementele invocate pentru a o susține nu erau de natură să pună la îndoială calitatea de organizație internațională a IMG, pe de altă parte.

194

Rezultă că existența unei încălcări suficient de grave a obligației de diligență care revenea în speță Comisiei este dovedită.

195

În ceea ce privește, în al doilea rând, condițiile cărora le este subordonată angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii într‑un anumit caz, cu excepția celei constatate la punctul precedent, trebuie amintit că acestea țin, astfel cum rezultă din jurisprudența constantă a Curții, pe de o parte, de caracterul real al prejudiciului sau al prejudiciilor invocate și, pe de altă parte, de existența unei legături de cauzalitate între comportamentul în litigiu al Uniunii, pe de o parte, și acest prejudiciu sau aceste prejudicii, pe de altă parte (Hotărârea din 28 octombrie 2021, Vialto Consulting/Comisia, C‑650/19 P, EU:C:2021:879, punctul 138 și jurisprudența citată).

196

În speță, IMG solicită repararea prejudiciilor de ordin moral și material care i‑ar fi fost cauzate prin decizia din 8 mai 2015. Astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 55 și 185 din prezenta hotărâre, aceste cereri de despăgubire au fost considerate în mod întemeiat parțial inadmisibile de Tribunal. Prin urmare, în acest stadiu al procedurii jurisdicționale, singurele pretenții în litigiu sunt acele cereri care privesc, pe de o parte, prejudiciul moral legat de atingerea adusă reputației IMG, în cuantum simbolic de 1 euro, și, pe de altă parte, prejudiciul material care constă în esență într‑o eventuală pierdere a șansei părții interesate de a i se încredința noi acorduri de delegare de către Comisie în calitate de organizație internațională însărcinată cu sarcini de execuție bugetară în cadrul unei gestiuni indirecte a bugetului Uniunii și de a primi în acest sens, sub forma unui „pachet de costuri indirecte”, o sumă ce corespunde unui procent forfetar din cheltuielile administrative generale care pot fi considerate costuri reale eligibile pentru finanțare de către Uniune.

197

În această privință, trebuie arătat, în primul rând, că rezultă dintr‑o jurisprudență consacrată a Curții că un prejudiciu de natură imaterială sau morală poate, în anumite situații, să fie considerat reparat în mod adecvat și suficient prin anularea actului nelegal care l‑a cauzat (Hotărârea din 9 iulie 1987, Hochbaum și Rawes/Comisia, 44/85, 77/85, 294/85 și 295/85, EU:C:1987:348, punctul 22, Hotărârea din 28 februarie 2008, Neirinck/Comisia, C‑17/07 P, EU:C:2008:134, punctul 98, Hotărârea din 28 mai 2013, Abdulrahim/Consiliul și Comisia, C‑239/12 P, EU:C:2013:331, punctul 72, precum și Hotărârea din 30 mai 2017, Safa Nicu Sepahan/Consiliul, C‑45/15 P, EU:C:2017:402, punctul 49).

198

În speță, este, desigur, stabilit că încălcarea suficient de gravă de către Comisie a obligației de diligență care îi revenea a cauzat IMG un prejudiciu moral care ia forma unei atingeri aduse reputației acesteia, în măsura în care a determinat această instituție să adopte o decizie care menționează îndoieli referitoare la calitatea de organizație internațională a acestei entități pe baza unor elemente care nu pot justifica asemenea îndoieli în drept și în fapt. În special, IMG a prezentat în timp util, în fața Tribunalului, un anumit număr de elemente de probă de natură documentară care atestă suficient rezonanța acestei decizii în mediile instituționale și profesionale interesate la nivel european și național.

199

Cu toate acestea, Curtea a constatat nelegalitatea deciziei menționate și a anulat‑o în Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P. În plus, termenii clari în care este formulată această constatare sunt de natură să asigure, conform jurisprudenței citate la punctul 197 din prezenta hotărâre, repararea adecvată și suficientă a prejudiciului moral suferit de IMG, ținând seama de contextul în care intervin.

200

Prin urmare, concluziile IMG privind despăgubirile trebuie respinse ca nefondate în măsura în care privesc prejudiciul moral rezultat din nelegalitatea deciziei din 8 mai 2015.

201

În al doilea rând, litigiul nu este însă în stare de judecată în ceea ce privește prejudiciul material pentru care IMG este îndreptățită să ceară despăgubiri.

202

Astfel, deși cererea în reparație formulată de IMG a făcut, în ansamblul său, obiectul unei dezbateri în contradictoriu scrise și orale în fața Tribunalului, această instanță nu a analizat temeinicia pretențiilor părții interesate referitoare la acest prejudiciu material. În plus, examinarea înscrisurilor din dosarul procedurii jurisdicționale în primă instanță arată că Curtea nu dispune, în stadiul actual, de toate elementele de fapt ce ar fi necesare pentru a‑i permite să procedeze, cu un grad de certitudine suficient, la aprecierile de fapt complexe pe care le implică această analiză, ținând seama în special de împrejurarea, amintită atât în Hotărârea C‑183/17 P și C‑184/17 P, cât și la punctul 45 din prezenta hotărâre, că prejudiciul material menționat nu poate consta decât într‑o eventuală pierdere a șansei, pentru IMG, de a i se încredința sarcini de execuție bugetară în calitate de organizație internațională.

203

În consecință, este necesar să se trimită cauza Tribunalului pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la existența și, dacă este cazul, cu privire la întinderea prejudiciului material invocat, precum și, în ipoteza în care s‑ar dovedi corespunzător cerințelor legale, cu privire la existența unei legături de cauzalitate între acesta și încălcarea suficient de gravă a obligației de diligență care revenea în speță Comisiei, astfel cum a fost constatată definitiv de Curte în prezenta hotărâre.

204

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

205

În speță, întrucât IMG a căzut în pretenții în cauza C‑619/20 P, se impune obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată în această cauză, conform concluziilor Comisiei.

206

În schimb, în ceea ce privește cauzele C‑620/20 P și T‑381/15 RENV, trebuie amintit că, deși atât IMG, cât și Comisia au căzut în pretenții cu privire la unele dintre capetele lor de cerere, cererea în reparație formulată de IMG trebuie trimisă în parte Tribunalului spre rejudecare. În consecință, se impune soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată în aceste două cauze, conform articolului 137 din regulamentul menționat, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din același regulament.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară și hotărăște: