1

Prin recursul formulat, Atlas Copco Airpower NV și Atlas Copco AB solicită anularea deciziei Tribunalului Uniunii Europene din 6 decembrie 2021, prin care acesta a refuzat recunoașterea calității lor de intervenient în cauza T‑263/16 RENV și depunerea la dosarul acestei cauze a observațiilor scrise depuse de ele cu privire la concluziile care trebuie să fie desprinse din Hotărârea Curții din 16 septembrie 2021, Comisia/Belgia și Magnetrol International (C‑337/19 P, EU:C:2021:741), pentru soluționarea litigiului în această cauză (denumită în continuare „decizia atacată”).

2

Articolul 1 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede că, în sensul acestui regulament de procedură, termenii „parte” și „părți”, utilizați fără altă indicație, desemnează orice parte din procedură, inclusiv intervenienții.

3

Articolul 60 din acest regulament de procedură prevede că termenele procedurale se prelungesc pentru considerente de distanță, în mod invariabil, cu zece zile.

4

Articolul 79 din regulamentul de procedură menționat prevede:

„În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene se publică un aviz care indică data depunerii cererii de sesizare, numele părților principale, concluziile cererii introductive, precum și arătarea motivelor și a principalelor argumente invocate.”

5

Articolele 142-145 din același regulament de procedură stabilesc normele ce reglementează intervenția în fața Tribunalului.

6

Articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede că „[c]ererea de intervenție se depune în termen de șase săptămâni de la publicarea avizului prevăzut la articolul 79”.

7

Potrivit articolului 215 din acest regulament de procedură:

„În cazul în care Curtea de Justiție anulează o hotărâre sau o ordonanță a Tribunalului și decide să trimită cauza acestuia din urmă spre rejudecare, Tribunalul este sesizat prin decizia de trimitere.”

8

Articolul 217 din regulamentul de procedură menționat are următorul cuprins:

„(1)   În cazul în care decizia, anulată ulterior de Curtea de Justiție, a intervenit după ce procedura scrisă pe fond fusese închisă în fața Tribunalului, părțile din procedura aflată pe rolul Tribunalului pot depune observații scrise cu privire la concluziile care trebuie să fie desprinse din decizia Curții de Justiție pentru soluționarea litigiului în termen de două luni de la notificarea deciziei Curții de Justiție. Acest termen nu poate fi prelungit.

[…]

(3)   Președintele poate autoriza depunerea de memorii complementare de observații scrise în cazul în care împrejurările justifică această măsură.”

9

Articolul 219 din același regulament de procedură prevede:

„Tribunalul se pronunță atât asupra cheltuielilor de judecată privitoare la procedurile desfășurate în fața Tribunalului, cât și asupra celor privitoare la procedura de recurs în fața Curții de Justiție.”

10

Prin Decizia (UE) 2016/1699 a Comisiei din 11 ianuarie 2016 privind schema de ajutoare de stat privind scutirea aplicabilă profitului excedentar SA.37667 (2015/C) (ex 2015/NN) pusă în aplicare de Belgia (JO 2016, L 260, p. 61, denumită în continuare „decizia în litigiu”), Comisia Europeană a constatat că anumite scutiri acordate de Regatul Belgiei constituiau o schemă de ajutor, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, care era incompatibilă cu piața internă și care fusese pusă în aplicare cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE. Comisia a dispus recuperarea ajutoarelor astfel acordate de la beneficiari, a căror listă definitivă trebuia stabilită ulterior de Regatul Belgiei.

11

Prin cererile introductive depuse la grefa Tribunalului la 22 martie 2016 și la 25 mai 2016, Regatul Belgiei și Magnetrol International NV au introdus acțiuni, înregistrate cu numerele T‑131/16 și, respectiv, T‑263/16, prin care au solicitat anularea deciziei în litigiu.

12

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 31 mai 2016, Atlas Copco Airpower și Atlas Copco au introdus o acțiune, înregistrată cu numărul T‑278/16, prin care au solicitat anularea acestei decizii.

13

Prin scrisoarea din 20 februarie 2018, grefierul Tribunalului le‑a informat că președintele camerei sesizate a Tribunalului a decis să suspende procedura în cauza T‑278/16 până la soluționarea litigiului în cauzele T‑131/16 și T‑263/16.

14

Prin Ordonanța din 17 mai 2018, președintele Camerei a șaptea extinse a Tribunalului a decis conexarea cauzelor T‑131/16 și T‑263/16 pentru buna desfășurare a fazei orale a procedurii și în vederea pronunțării deciziei prin care se finalizează judecata.

15

Prin Hotărârea din 14 februarie 2019, Belgia și Magnetrol International/Comisia (T‑131/16 și T‑263/16, EU:T:2019:91), Tribunalul a anulat decizia în litigiu.

16

La 24 aprilie 2019, Comisia a introdus recurs împotriva acestei hotărâri. Recursul a fost înregistrat cu numărul C‑337/19 P.

17

Prin Ordonanțele din 15 octombrie 2019, Comisia/Belgia și Magnetrol International, președintele Curții a admis intervenția Anheuser‑Busch InBev SA/NV, a Ampar BVBA, a Atlas Copco Airpower și a Atlas Copco (C‑337/19 P, nepublicată, EU:C:2019:909), precum și intervenția Soudal NV și a Esko‑Graphics BVBA (C‑337/19 P, nepublicată, EU:C:2019:915) în susținerea concluziilor Magnetrol International.

18

Prin Hotărârea din 16 septembrie 2021, Comisia/Belgia și Magnetrol International (C‑337/19 P, EU:C:2021:741), Curtea:

19

La 25 noiembrie 2021, Atlas Copco Airpower și Atlas Copco au adresat Tribunalului, în temeiul articolului 217 din Regulamentul de procedură al acestuia, observații cu privire la concluziile care trebuie să fie desprinse din Hotărârea din 16 septembrie 2021, Comisia/Belgia și Magnetrol International (C‑337/19 P, EU:C:2021:741), pentru soluționarea litigiului în cauza T‑263/16 RENV (denumite în continuare „observațiile în discuție”).

20

Prin scrisoarea datată 6 decembrie 2021, notificată Atlas Copco Airpower și Atlas Copco la 17 decembrie 2021, grefierul Tribunalului le‑a informat că, având în vedere că aceste observații nu constituiau un document prevăzut de Regulamentul de procedură al Tribunalului, președintele camerei sesizate a Tribunalului a decis să nu le depună la dosarul acestei cauze.

21

Prin scrisoarea din 29 decembrie 2021, adresată președintelui Tribunalului și membrilor săi, Atlas Copco Airpower și Atlas Copco au solicitat, întemeindu‑se în special pe Ordonanța președintelui Curții din 15 octombrie 2019, Comisia/Belgia și Magnetrol International (C‑337/19 P, nepublicată, EU:C:2019:909), și pe jurisprudența Tribunalului, pe de o parte, corectarea „erorii” săvârșite de acesta și, pe de altă parte, o confirmare a calității lor de intervenient în fața Tribunalului, solicitând un răspuns în cinci zile.

22

Atlas Copco Airpower și Atlas Copco solicită Curții:

23

Comisia solicită Curții:

24

Fără a prezenta concluzii în mod formal, Magnetrol International apreciază că, în cauza T‑263/16 RENV, Curtea trebuie să confirme calitatea de intervenient a Atlas Copco Airpower și a Atlas Copco.

25

Comisia invocă inadmisibilitatea recursului.

26

Aceasta arată că, deși articolul 57 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene prevede că orice persoană a cărei cerere de intervenție a fost respinsă poate introduce un recurs împotriva deciziei Tribunalului de respingere a acestei cereri, în speță, recurentele nu au depus nicio cerere de intervenție în fața Tribunalului.

27

Tribunalul ar fi a adoptat doar o singură decizie, și anume aceea de a nu depune la dosarul cauzei T‑263/16 RENV observațiile în discuție. Or, recursul nu ar fi îndreptat împotriva acestei decizii. În plus, o asemenea decizie nu ar face parte din categoria deciziilor menționate la articolele 56 și 57 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și, prin urmare, nu ar putea face obiectul unui recurs.

28

În realitate, prezentul recurs ar avea ca scop să eludeze decizia președintelui camerei sesizate a Tribunalului de a suspenda procedura în cauza T‑278/16 până la soluționarea litigiului în cauzele T‑131/16 și T‑263/16, deși nici această decizie nu ar putea face obiectul unui recurs. Riscul unei asemenea eludări ar fi fost evidențiat deja la punctul 19 din Ordonanța președintelui Curții din 10 septembrie 2019, Consiliul/K. Chrysostomides & Co. și alții (C‑597/18 P, nepublicată, EU:C:2019:743), cu ocazia examinării unei cereri de intervenție depuse de un reclamant într‑o cauză suspendată ca urmare a desemnării anumitor cauze drept cauze „pilot”.

29

Potrivit Atlas Copco Airpower și Atlas Copco, decizia Tribunalului de a nu depune la dosarul cauzei T‑263/16 RENV observațiile în discuție constituie un refuz de a le admite în calitate de intervenient în această cauză, refuz împotriva căruia se poate introduce un recurs în temeiul articolului 57 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

30

Cu titlu introductiv, în vederea examinării admisibilității recursului, este necesar să se stabilească domeniul de aplicare al deciziei cuprinse în scrisoarea grefierului Tribunalului din 6 decembrie 2021.

31

În această privință, trebuie amintit că articolul 217 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede că, în cazul în care Curtea anulează o decizie a Tribunalului și decide să o trimită acestuia pentru judecarea cauzei după ce procedura scrisă pe fond a fost închisă în fața acestuia, părțile din procedura aflată pe rolul Tribunalului pot depune observații scrise cu privire la concluziile care trebuie să fie desprinse din decizia Curții pentru soluționarea litigiului în termen de două luni de la notificarea acestei decizii.

32

Or, este cert, în primul rând, că prezenta cauză corespunde situației vizate de această dispoziție și, în al doilea rând, că observațiile în discuție au fost depuse în termenul prevăzut de dispoziția menționată, la care se adaugă termenul pentru considerente de distanță prevăzut la articolul 60 din Regulamentul de procedură, astfel încât respingerea acestor observații nu se întemeiază pe tardivitatea depunerii lor.

33

Rezultă că, în pofida caracterului său sumar, scrisoarea grefierului Tribunalului din 6 decembrie 2021 trebuie să fie înțeleasă, din moment ce evidențiază refuzul Tribunalului de a depune observațiile în discuție la dosarul cauzei T‑263/16 RENV pentru motivul că acestea constituie un document care nu este prevăzut de Regulamentul de procedură al Tribunalului, în sensul că exprimă decizia Tribunalului de a refuza recurentelor recunoașterea calității de intervenient în această cauză, pe care acestea consideră că au dobândit‑o de drept prin admiterea intervenției lor în recursul în cauza C‑337/19 P.

34

În acest context, prezentul recurs trebuie să fie considerat, având în vedere că prin intermediul acestuia este criticată scrisoarea menționată în ansamblu și este denunțată în special neregularitatea refuzului Tribunalului de a depune observațiile în discuție la dosarul cauzei T‑263/16 RENV, în sensul că se solicită anularea deciziei atacate nu numai în măsura în care prin aceasta se refuză recunoașterea calității de intervenient a recurentelor în cauza amintită, ci și în măsura în care se refuză depunerea observațiilor în discuție la dosarul acestei cauze.

35

Prin urmare, argumentul Comisiei potrivit căruia prezentul recurs este îndreptat împotriva unei decizii pe care Tribunalul nu a adoptat‑o trebuie să fie înlăturat.

36

În ceea ce privește dreptul de a introduce recurs împotriva deciziei atacate, articolul 57 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene prevede că orice persoană a cărei cerere de intervenție a fost respinsă de Tribunal poate formula un recurs la Curte.

37

În speță, este cu siguranță evident că, prin decizia atacată, Tribunalul nu a respins o cerere de intervenție, din moment ce recurentele nu au formulat o asemenea cerere în fața Tribunalului.

38

Cu toate acestea, este de asemenea necesar să se arate că domeniul de aplicare al deciziei, inerent scrisorii grefierului Tribunalului din 6 decembrie 2021, de a refuza recurentelor recunoașterea calității de intervenient în cauza T‑263/16 RENV este similar cu cel pe care l‑ar fi avut o decizie a Tribunalului de respingere a unei cereri de intervenție care ar fi fost depusă de recurente, și anume că aceste două decizii lipsesc o parte care susține că trebuie să beneficieze, în temeiul articolului 40 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, de o poziție procesuală specială din cauza interesului său în soluționarea cauzei, de toate drepturile inerente acestei poziții.

39

În plus, atunci când Curtea a apreciat că un recurs este fondat, a anulat decizia Tribunalului și i‑a trimis cauza pentru a se pronunța asupra acesteia, nu se poate aștepta în mod rezonabil de la un intervenient în acel recurs, care consideră că are de drept calitatea de intervenient în fața Tribunalului, să introducă în mod formal o cerere de intervenție în fața acestei din urmă instanțe, exclusiv în scopul de a putea introduce un recurs în temeiul articolului 57 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene împotriva deciziei de respingere a acestei cereri.

40

Astfel, în orice caz, o asemenea cerere nu ar putea fi respinsă de Tribunal decât ca tardivă, întrucât articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului coroborat cu articolul 79 din acesta prevede că o cerere de intervenție trebuie să fie depusă în termen de șase săptămâni de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a avizului prin care s‑a menționat inițial depunerea cererii de sesizare în cauza respectivă.

41

În acest context, faptul de a se considera că un intervenient în recurs într‑o cauză, care susține că beneficiază de drept de calitatea de intervenient în fața Tribunalului ca urmare a trimiterii cauzei respective acestei instanțe spre rejudecare, nu poate introduce un recurs în temeiul articolului 57 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene împotriva unei decizii a Tribunalului prin care i se refuză această calitate, pentru motivul unic că Tribunalul nu a respins în mod formal o cerere de intervenție, ar lipsi partea vizată de întreaga protecție jurisdicțională care să îi permită să își apere în fața Tribunalului drepturile procedurale care apreciază că decurg din articolul 40 din acest statut, deși articolul 57 primul paragraf din statutul menționat are ca obiect tocmai garantarea unei asemenea protecții.

42

Într‑adevăr, în ipoteza în care intervenientul în recurs s‑ar prevala în mod întemeiat de calitatea sa de intervenient în fața Tribunalului într‑o cauză trimisă acestuia de Curte spre rejudecare, chestiune care urmează să fie soluționată în etapa examinării pe fond a prezentului recurs și care, așadar, nu poate fi rezolvată în etapa aprecierii admisibilității acestuia, el nu ar avea la dispoziție nicio altă cale de atac pentru a‑și valorifica drepturile procedurale care decurg din articolul 40 din același statut.

43

Astfel, în primul rând, un intervenient într‑un recurs nu poate să atace cu recurs, în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, o decizie a Tribunalului prin care i se refuză calitatea de intervenient în cauza care a fost trimisă de Curte acestei instanțe spre rejudecare.

44

Această dispoziție prevede că deciziile Tribunalului prin care se finalizează judecata, prin care se soluționează parțial fondul unui litigiu ori prin care se pune capăt unui incident de procedură referitor la o excepție de necompetență sau de inadmisibilitate pot fi atacate cu recurs.

45

Trebuie să se constate în speță că prin decizia atacată nu se finalizează judecata în cauza T‑263/16 RENV în fața Tribunalului și nu se soluționează, nici măcar parțial, fondul litigiului în această cauză.

46

În plus, deși prin această decizie se pune capăt unui incident de procedură referitor la calitatea de intervenient a recurentelor în fața Tribunalului, acest incident nu privește o excepție de necompetență sau de inadmisibilitate.

47

Or, Curtea a statuat că recursurile introduse în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene împotriva deciziilor Tribunalului prin care se pune capăt unui incident de procedură care are o natură diferită de incidentele de procedură prevăzute de această dispoziție trebuie să fie respinse ca fiind inadmisibile (a se vedea în acest sens Ordonanța din 4 octombrie 1999, Comisia/ADT Projekt, C‑349/99 P, EU:C:1999:475, punctele 10 și 11, precum și Hotărârea din 8 ianuarie 2002, Franța/Monsanto și Comisia, C‑248/99 P, EU:C:2002:1, punctul 46).

48

Pe de altă parte, trebuie să se arate că, atunci când pune capăt unui incident de procedură care privește o excepție de necompetență sau de inadmisibilitate, Tribunalul se pronunță asupra unei cereri formulate de o parte care vizează finalizarea judecății fără a se intra în dezbaterea pe fond, motiv pentru care o asemenea decizie trebuie să poată fi supusă examinării Curții fără a se aștepta o eventuală decizie pe fond. În schimb, situația este diferită în cazul unei decizii prin care se pune capăt unui incident de procedură referitor la o intervenție.

49

Curtea a considerat astfel că decizia prin care Tribunalul admite o cerere de intervenție nu poate face obiectul unui recurs introdus în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia, C‑654/17 P, EU:C:2019:634, punctele 29 și 30).

50

Având în vedere cele ce precedă, această soluție trebuie să se aplice și în cazul unui recurs formulat împotriva unei decizii a Tribunalului prin care unui intervenient în recurs i se refuză recunoașterea calității de intervenient într‑o cauză care i‑a fost trimisă de Curte spre rejudecare.

51

În al doilea rând, introducerea unui recurs în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene împotriva deciziei prin care se finalizează judecata cauzei în care persoana respectivă susține că are calitatea de intervenient nu poate să îi confere o protecție jurisdicțională suficientă întrucât această cale de atac este disponibilă numai pentru părțile din fața Tribunalului, iar exercitarea unei asemenea căi de atac nu ar permite, în orice caz, să se mențină utilitatea unei eventuale intervenții în fața Tribunalului care să asigure admiterea acesteia într‑un stadiu al procedurii în care intervenția respectivă poate efectiv contribui la dezbaterile în fața acestei instanțe.

52

Având în vedere cele ce precedă, decizia prin care Tribunalul, refuzând să depună la dosarul unei cauze care, după anularea deciziei sale, i‑a fost trimisă de către Curte spre rejudecare observațiile unui intervenient în recurs pentru motivul că acestea constituie un document care nu este prevăzut de Regulamentul de procedură al Tribunalului, îi neagă astfel implicit intervenientului respectiv calitatea de intervenient în această cauză este susceptibilă să facă obiectul unui recurs în temeiul articolului 57 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

53

Faptul că această persoană a introdus o acțiune în anulare a cărei examinare a fost suspendată de Tribunal până la pronunțarea unei decizii în cadrul procedurii în care persoana respectivă susține că beneficiază de calitatea de intervenient nu este, contrar celor susținute de Comisie, de natură să se opună introducerii unui asemenea recurs împotriva unei decizii a Tribunalului prin care i se neagă această calitate.

54

Este adevărat că principiul bunei administrări a justiției nu ar fi respectat dacă reclamanților din cauzele suspendate ca urmare a desemnării anumitor cauze ca fiind cauze „pilot” li s‑ar permite să intervină în cauzele respective numai din cauza acestei împrejurări (a se vedea în acest sens Ordonanța președintelui Curții din 10 septembrie 2019, Consiliul/K. Chrysostomides & Co. și alții, C‑597/18 P, nepublicată, EU:C:2019:743, punctul 19).

55

Însă, pe de o parte, această considerație are legătură cu fondul deciziei de a i se refuza recunoașterea calității de intervenient unei persoane care o solicită și, prin urmare, este lipsită de relevanță în scopul aprecierii admisibilității unui recurs introdus împotriva acestei decizii.

56

Pe de altă parte, deși Comisia susține în esență că admisibilitatea unui asemenea recurs ar permite în practică să se conteste în fața Curții o decizie a Tribunalului de suspendare a soluționării unei cauze, chiar dacă această decizie nu poate face obiectul unui recurs, trebuie să se constate totuși că, în cazul anulării deciziei Tribunalului prin care i se neagă reclamantului din cauza respectivă calitatea de intervenient într‑o altă cauză în fața Tribunalului, o asemenea decizie de suspendare ar continua să își producă toate efectele.

57

Având în vedere ansamblul acestor elemente, cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie trebuie să fie înlăturată.

58

Atlas Copco Airpower și Atlas Copco susțin prin intermediul unui motiv unic că Tribunalul a săvârșit două erori de drept, referitoare, prima, la refuzul de a le acorda calitatea de intervenient în cauza T‑263/16 RENV și, a doua, la refuzul de a depune la dosarul acestei cauze observațiile pe care doreau să le depună cu privire la concluziile care trebuie să fie desprinse din Hotărârea din 16 septembrie 2021, Comisia/Belgia și Magnetrol International (C‑337/19 P, EU:C:2021:741).

59

În primul rând, astfel cum Tribunalul ar fi considerat în mod constant, ar fi în interesul bunei administrări a justiției și al continuității dezbaterii contencioase ca, atunci când a fost admisă cererea de intervenție a unei părți într‑un recurs, aceasta să își mențină calitatea de intervenient în situația în care cauza ar fi trimisă Tribunalului spre rejudecare după anularea deciziei acestuia din urmă. Prin urmare, recurentele ar fi trebuit să fie considerate interveniente în cauza T‑263/16 RENV fără să fi fost necesar să depună o cerere de intervenție în fața Tribunalului.

60

După cum ar reieși din jurisprudența Tribunalului, această soluție s‑ar justifica deopotrivă pentru a‑i permite să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată, atunci când, înainte de trimiterea cauzei respective Tribunalului spre rejudecare, Curtea a dispus ca decizia referitoare la ele să fie soluționată odată cu fondul. Or, tocmai aceasta ar fi situația din speță.

61

În al doilea rând, prin faptul că a decis să nu depună la dosar observațiile în discuție, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept. Astfel, articolul 217 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, care nu ar defini noțiunea de „părți din procedura aflată pe rolul Tribunalului”, nu ar exclude ipoteza în care intervenienții în recurs să poată dobândi calitatea de „părți din procedura aflată pe rolul Tribunalului” cu ocazia unei proceduri de recurs.

62

Comisia apreciază că Tribunalul a negat în mod întemeiat recurentelor calitatea de intervenient în cauza T‑263/16 RENV.

63

Astfel, articolul 217 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului ar autoriza, după ce Curtea trimite cauza Tribunalului spre rejudecare, depunerea de observații scrise nu de către „părțile din procedura aflată pe rolul Curții” sau de către „părțile din recurs”, ci numai de către „părțile din procedura aflată pe rolul Tribunalului”. Articolul 1 alineatul (2) litera (c) din acest regulament de procedură ar preciza domeniul de aplicare al articolului 217 alineatul (1) menționat, prin definirea termenilor „părți” și „parte”, ca având în vedere „orice parte din procedură, inclusiv intervenienții”.

64

Întrucât recurentele nu ar putea să se prevaleze de calitatea de „parte din procedura aflată pe rolul Tribunalului”, admiterea prezentului recurs ar însemna crearea unei categorii de intervenienți sui generis, care nu ar fi supusă respectării nici a termenului prevăzut la articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, nici a condițiilor impuse de articolul 143 alineatul (2) din acest regulament de procedură. În cazul în care ar fi admisă intervenția unor asemenea părți, Comisia nu ar avea posibilitatea să răspundă la observațiile depuse de acestea. Mai mult, o atare soluție ar conduce în practică la eludarea măsurilor de suspendare a anumitor proceduri, adoptate pentru a permite desemnarea și judecarea cu prioritate a unor cauze „pilot”.

65

În plus, jurisprudența Tribunalului la care se referă recurentele s‑ar limita la două decizii, cea mai recentă dintre ele făcând obiectul unui recurs în cadrul căruia Comisia ar contesta calitatea de intervenient în fața Tribunalului a unui intervenient în recurs. În sfârșit, situația recurentelor ar fi diferită de cea a părților implicate în cauzele în care s‑au pronunțat cele două decizii ale Tribunalului.

66

Pe de altă parte, soluția adoptată de Tribunal nu ar încălca drepturile procedurale fundamentale ale părților, întrucât acestea ar fi putut să intervină în fața Tribunalului urmând procedura prevăzută de Regulamentul de procedură al Tribunalului, cu condiția să respecte termenele aplicabile acestei proceduri.

67

Articolul 1 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede că, în sensul acestui regulament de procedură, termenii „parte” și „părți”, utilizați fără altă indicație, desemnează orice parte din procedură, inclusiv intervenienții.

68

Această dispoziție de aplicabilitate generală nu precizează însă cazurile în care Tribunalul trebuie să îi recunoască unei persoane calitatea de intervenient în fața sa.

69

În această privință, deși articolele 142-145 din regulamentul de procedură menționat guvernează regimul intervenției în fața Tribunalului prin stabilirea normelor referitoare la depunerea și examinarea cererilor de intervenție, acestea nu se referă la calitatea care trebuie să le fie recunoscută persoanelor a căror cerere de intervenție a fost admisă de Curte într‑o cauză aflată în stadiul recursului atunci când Curtea a considerat că recursul a fost fondat, a anulat decizia Tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului pentru ca acesta să se pronunțe asupra ei.

70

Nici articolele 217 și 218 din același regulament de procedură, care au ca obiect stabilirea desfășurării procedurii și normele care îi sunt aplicabile în cadrul procedurilor desfășurate după anularea unei decizii a Tribunalului și trimiterii către acesta a cauzei spre rejudecare, nu conțin nicio normă care să precizeze statutul în cadrul unor asemenea proceduri al intervenienților în recurs.

71

În acest context, trebuie să se observe că, astfel cum subliniază recurentele, examinarea de către Tribunal a unei cauze în urma unei decizii a Curții de anulare a deciziei Tribunalului și de trimitere a cauzei spre rejudecare acestuia se înscrie în continuarea procedurii de recurs desfășurată în fața Curții.

72

Această continuitate este reflectată explicit în Regulamentul de procedură al Tribunalului. Mai întâi, din articolul 215 din acest regulament de procedură reiese că Tribunalul este direct sesizat cu decizia Curții de anulare a deciziei Tribunalului și prin care i se trimite cauza spre rejudecare. În continuare, în temeiul articolului 217 din regulamentul de procedură menționat, termenul stabilit pentru prezentarea de observații cu privire la concluziile care trebuie să fie desprinse din această decizie a Curții pentru soluționarea litigiului curge de la notificarea deciziei respective. În sfârșit, articolul 219 din același regulament de procedură prevede că Tribunalul se pronunță nu numai asupra cheltuielilor de judecată privitoare la procedurile desfășurate în fața Tribunalului, ci și asupra celor privitoare la procedura de recurs în fața Curții.

73

În plus, conform articolului 61 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care Curtea anulează o decizie a Tribunalului și îi trimite cauza spre rejudecare, Tribunalul este legat de chestiunile de drept soluționate prin decizia Curții.

74

În consecință, cu ocazia noii examinări a acțiunii în primă instanță, care se desfășoară în urma trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului, acesta are obligația să stabilească consecințele pentru soluționarea litigiului dintre părți ale hotărârii Curții care se pronunță asupra recursului.

75

Prezentarea de observații de către părți într‑un asemenea cadru, autorizată prin articolul 217 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, are tocmai scopul de a le permite să își expună poziția referitoare la aceste consecințe pentru soluționarea litigiului respectiv și de a completa informarea Tribunalului în această privință.

76

Dispoziția menționată urmărește astfel să asigure, la fel ca articolul 172 din Regulamentul de procedură al Curții, ce autorizează oricare parte din cauza relevantă care s‑a aflat pe rolul Tribunalului și care are interes în admiterea sau respingerea recursului să depună un memoriu în răspuns la Curte, continuitatea dezbaterii contencioase cu ocazia judecării aceleiași cauze în fața instanțelor Uniunii.

77

Or, în primul rând, recunoașterea de către Curte a calității de intervenient a unei persoane presupune, în temeiul articolului 40 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, că acea persoană a putut să demonstreze un interes în soluționarea litigiului înaintat Curții.

78

Prin urmare, faptul de a i se refuza unui intervenient în recurs calitatea de intervenient în fața Tribunalului atunci când Curtea a trimis Tribunalului cauza spre rejudecare are drept consecință, întrucât această persoană nu mai este în măsură să depună o cerere de intervenție în fața Tribunalului pentru motivul menționat la punctul 40 din prezenta ordonanță, lipsirea acestei persoane de orice posibilitate de a prezenta observații în fața Tribunalului cu privire la consecințele care trebuie să fie desprinse dintr‑o decizie a Curții care a afectat totuși interesele sale.

79

De altfel, articolul 40 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene prevede că persoanele care justifică un interes pot interveni în „litigii”. Or, din articolele 55 și 56 din acest statut, cel puțin în versiunea lor în limba franceză, reiese că noțiunea de „litigiu”, întrucât vizează diferendul care opune părțile, se distinge de noțiunea de „judecată”, care privește procedura pendinte la instanța sesizată cu litigiul.

80

Desigur, nu se poate exclude în totalitate ca în anumite cazuri, în special atunci când Curtea s‑a pronunțat definitiv cu privire la anumite aspecte ale unei cauze înainte de a o trimite Tribunalului spre rejudecare, un intervenient în recurs să nu mai aibă un interes în soluționarea litigiului în fața Tribunalului. Doar această împrejurare însă nu poate să justifice, singură, imposibilitatea de a i se recunoaște unui intervenient în recurs calitatea de intervenient într‑o cauză care a fost trimisă de Curte Tribunalului spre rejudecare, întrucât este de competența instanțelor Uniunii să verifice în cursul procedurii dacă interesul care a justificat intervenția continuă să existe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iulie 1999, Hüls/Comisia, C‑199/92 P, EU:C:1999:358, punctele 52-55).

81

În speță, așa cum subliniază recurentele, cererea lor de intervenție în fața Curții a fost admisă pentru motivul că aveau interes ca anularea ex tunc și erga omnes a deciziei în litigiu pronunțate de Tribunal să devină definitivă (a se vedea în acest sens Ordonanța președintelui Curții din 15 octombrie 2019, Comisia/Belgia și Magnetrol International, C‑337/19 P, nepublicată, EU:C:2019:909, punctul 17), anulare ce constituie tocmai obiectul procedurii în cauza T‑263/16 RENV, în care recurentele susțin că pot să intervină.

82

În al doilea rând, trebuie să se arate că soluția reținută de Tribunal în decizia atacată determină condiționarea continuității dezbaterii contencioase într‑o cauză și a întinderii efectelor admiterii unei părți să intervină în fața Curții de decizia acesteia din urmă, adoptată în temeiul articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, de a soluționa ea însăși în mod definitiv litigiul sau, dimpotrivă, de a trimite cauza Tribunalului spre rejudecare.

83

Astfel, așa cum a arătat domnul avocat general la punctul 87 din concluzii, atunci când Curtea se pronunță definitiv asupra litigiului în loc să trimită cauza Tribunalul spre rejudecare, intervenientul în recurs poate să își prezinte argumentele în fața instanței Uniunii chemate să se pronunțe asupra acțiunii în primă instanță, însă nu are o asemenea posibilitate în cazul trimiterii cauzei Tribunalului spre rejudecare.

84

În al treilea rând, soluția reținută de Tribunal apare cu atât mai susceptibilă să afecteze continuitatea dezbaterii contencioase în fața instanțelor Uniunii cu cât intervenientul în recurs ar trebui să poată participa din nou, cu respectarea condițiilor definite de articolul 40 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și de dispozițiile relevante din Regulamentul de procedură al Curții, la procedura în fața Curții în cazul unui recurs împotriva unei noi decizii a Tribunalului care este adoptată ca urmare a trimiterii cauzei în fața acestuia spre rejudecare și ar conduce, în consecință, la participarea în mod intermitent la procedura în fața instanțelor Uniunii în cadrul unui singur și același litigiu.

85

În al patrulea rând, trebuie să se arate că articolul 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții prevede că, atunci când recursul nu este fondat sau atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

86

Din această dispoziție rezultă, a contrario, că, atunci când recursul este fondat, însă Curtea trimite cauza Tribunalului spre rejudecare, ea nu se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

87

Într‑un asemenea caz, Tribunalului îi revine mod necesar obligația să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată aferente procedurii de recurs, așa cum de altfel prevede în mod expres articolul 219 din Regulamentul de procedură al acestuia.

88

Prin urmare, a nega unui intervenient în recurs calitatea de intervenient într‑o cauză pe care Curtea a trimis‑o Tribunalului spre rejudecare ar avea ca efect, atunci când au fost prezentate concluzii în fața Curții în vederea obligării unei alte părți la plata cheltuielilor de judecată ale acestui intervenient sau a obligării acestuia din urmă la plata cheltuielilor de judecată ale unei alte părți, fie ca aceste concluzii să nu fie examinate de o instanță a Uniunii, fie ca Tribunalul să fie obligat să se pronunțe asupra unor concluzii prin raportare la o persoană care nu este parte în procedura în fața sa și care, așadar, nu a putut să își susțină pretențiile în cursul acestei proceduri.

89

Exact aceasta ar fi situația din prezenta cauză.

90

Într‑adevăr, în speță, recurentele și Comisia au solicitat fiecare obligarea celeilalte părți la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii de recurs în cauza C‑337/19 P.

91

Întrucât în Hotărârea din 16 septembrie 2021, Comisia/Belgia și Magnetrol International (C‑337/19 P, EU:C:2021:741), Curtea a dispus soluționarea odată cu fondul a cererilor privind cheltuielile de judecată, Tribunalul este chemat deci, așa cum susțin recurentele, să se pronunțe, cu ocazia examinării cauzei T‑263/16 RENV, asupra repartizării cheltuielilor de judecată aferente procedurii de recurs în cauza C‑337/19 P între recurente și celelalte părți din această procedură de recurs.

92

În al cincilea rând, nu pot fi admise argumentele invocate de Comisie împotriva recunoașterii în privința unui intervenient în recurs a calității de intervenient într‑o cauză pe care Curtea a trimis‑o Tribunalului spre rejudecare.

93

Astfel, mai întâi, deși recunoașterea calității de intervenient în fața Tribunalului unui intervenient în recurs în fața Curții nu este reglementată de normele prevăzute la articolul 143 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, nu se poate considera totuși că o asemenea intervenție în fața Tribunalului este autorizată în afara oricărei cerințe de fond sau de formă. Într‑adevăr, cererea de intervenție în fața Curții introdusă de persoana în cauză trebuie să fi fost admisă în prealabil de Curte, în condițiile definite de articolul 40 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și de dispozițiile relevante ale Regulamentului de procedură al Curții.

94

În continuare, faptul că această soluție permite unei părți să prezinte observații la care celelalte părți din procedura aflată pe rolul Tribunalului nu ar putea să răspundă este lipsit de relevanță, din moment ce, pe de o parte, Regulamentul de procedură al Tribunalului nu conferă în general un drept de răspuns la observațiile prezentate în temeiul articolului 217 din acest regulament de procedură și, pe de altă parte, articolul 217 alineatul (3) din regulamentul de procedură menționat prevede totuși că se poate autoriza prezentarea de memorii complementare de observații scrise în cazul în care împrejurările justifică această măsură.

95

În sfârșit, în ceea ce privește argumentul Comisiei potrivit căruia faptul de a recunoaște calitatea de intervenient în fața Tribunalului unui intervenient în recurs care este de asemenea reclamant într‑o cauză suspendată de această instanță în cadrul desemnării unei cauze „pilot” ar conduce la eludarea acestei decizii de suspendare, trebuie să se arate că o atare decizie de suspendare nu poate avea ca efect împiedicarea admiterii intervenției reclamantului respectiv în fața unei instanțe a Uniunii atunci când această intervenție trebuie să fie autorizată în temeiul articolului 40 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene (a se vedea în acest sens Ordonanța președintelui Curții din 15 octombrie 2019, Comisia/Belgia și Magnetrol International, C‑337/19 P, nepublicată, EU:C:2019:909, punctele 14 și 18, precum și jurisprudența citată).

96

Având în vedere elementele care precedă, este necesar să se considere că acest articol 40, respectarea drepturilor procedurale garantate intervenienților prin Regulamentul de procedură al Tribunalului și principiul bunei administrări a justiției impun, în cadrul unei înlănțuiri coerente a procedurilor în fața Curții și a Tribunalului, ca un intervenient în recurs să aibă de drept calitatea de intervenient în fața Tribunalului atunci când acestei instanțe îi este trimisă o cauză spre rejudecare ca urmare a anulării de către Curte a unei decizii a Tribunalului.

97

Or, în speță este cert, pe de o parte, că prin Ordonanța președintelui Curții din 15 octombrie 2019, Comisia/Belgia și Magnetrol International (C‑337/19 P, nepublicată, EU:C:2019:909), a fost admisă intervenția Atlas Copco și a Airpower Atlas Copco în fața Curții în cauza C‑337/19 P și că, pe de altă parte, prin Hotărârea din 16 septembrie 2021, Comisia/Belgia și Magnetrol International (C‑337/19 P, EU:C:2021:741), Curtea a anulat Hotărârea Tribunalului din 14 februarie 2019, Belgia și Magnetrol International/Comisia (T‑131/16 și T‑263/16, EU:T:2019:91), și a trimis Tribunalului cauzele T‑131/16 și T‑263/16 pentru ca acesta să se pronunțe asupra anumitor motive prezentate în cauzele menționate.

98

Rezultă că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că le‑a negat recurentelor calitatea de intervenient în fața sa în cauza T‑263/16 RENV.

99

Prin urmare, se impune admiterea motivului unic prezentat de recurente și anularea deciziei atacate.

100

Conform articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care anulează decizia Tribunalului, Curtea poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.

101

În speță, rezultă din cuprinsul punctelor 96-98 din prezenta ordonanță că Atlas Copco și Airpower Atlas Copco au de drept calitatea de intervenient în fața Tribunalului în această cauză și, în consecință, dispun de toate drepturile inerente acestei calități, în special de dreptul de a prezenta observații în temeiul articolului 217 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

102

Prin urmare, este de competența Tribunalului să adopte măsurile procedurale care decurg din această calitate.

103

Conform articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

104

În temeiul articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

105

Or, deși Comisia a căzut în pretenții, Atlas Copco Airpower, Atlas Copco și Magnetrol International nu au solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, fiecare parte va suporta propriile cheltuieli de judecată aferente prezentei proceduri de recurs.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) dispune: