1.

Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 prevede ( 2 ), ca regulă generală, că statele membre nu pot refuza, interzice sau restricționa punerea la dispoziție pe piață a produselor cosmetice care îndeplinesc cerințele sale.

2.

Totuși, regulamentul respectiv conține o „clauză de salvgardare” în temeiul căreia autoritățile unui stat membru pot impune măsuri provizorii în ceea ce privește unul sau mai multe produse cosmetice (ca de pildă retragerea sau limitarea disponibilității lor) în cazul unor riscuri grave pentru sănătatea umană.

3.

Activarea clauzei de salvgardare obligă Comisia să declare, cât mai curând posibil, dacă măsura provizorie este sau nu justificată, după consultarea, dacă este cazul, a Comitetului Științific pentru Siguranța Consumatorilor (denumit în continuare „CSSC”) ( 3 ).

4.

În Franța, Agenția Națională pentru Siguranța Medicamentelor și a Produselor de Sănătate (denumită în continuare „ANSM”) a aprobat o măsură provizorie care impunea anumite cerințe privind etichetarea produselor care conțin fenoxietanol ( 4 ) și sunt destinate copiilor sub trei ani. Aceste cerințe erau diferite de cele conținute în Regulamentul nr. 1223/2009, care, la rândul său, le respectă pe cele recomandate într‑un raport al CSSC ( 5 ).

5.

Fédération des entreprises de la beauté (denumită în continuare „FEBEA”) a solicitat anularea deciziei ANSM în fața Conseil d’Etat (Consiliul de Stat, Franța), care sesizează Curtea cu o cerere de decizie preliminară privind interpretarea Regulamentului nr. 1223/2009.

6.

Considerentele (3) și (4) au următorul conținut:

7.

Articolul 1 („Domeniu de aplicare și obiectiv”) prevede:

„Prezentul regulament stabilește reguli care trebuie să fie respectate de orice produs cosmetic pus la dispoziție pe piață, pentru a garanta funcționarea pieței interne și a asigura un nivel înalt de protecție a sănătății umane.”

8.

Articolul 2 („Definiții”) prevede:

„(1)   În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

[…]”

9.

Articolul 3 („Siguranță”) prevede:

„Un produs cosmetic pus pe piață trebuie să fie sigur pentru sănătatea umană atunci când este utilizat în condiții de folosire normale sau rațional previzibile […]”.

10.

Articolul 10 („Evaluarea siguranței”) stabilește:

„(1)   Pentru a demonstra conformitatea produsului cosmetic cu dispozițiile articolului 3, înainte de a introduce un produs cosmetic pe piață, persoana responsabilă se asigură că produsul cosmetic a făcut obiectul unei evaluări a siguranței pe baza informațiilor relevante și că este elaborat un raport privind siguranța produsului cosmetic, în conformitate cu anexa I.

[…]”

11.

Articolul 11 („Dosarul cu informații despre produs”) impune:

„[…]

(2)   Dosarul cu informații despre produs conține următoarele informații și date, care sunt actualizate ori de câte ori este necesar:

[…]”

12.

Articolul 13 („Notificarea”) prevede:

„(1)   Înainte de a introduce produsul cosmetic pe piață, persoana responsabilă transmite Comisiei, prin mijloace electronice, următoarele informații:

[…]”

13.

Articolul 22 („Controlul pe piață”) prevede:

„Statele membre supraveghează respectarea dispozițiilor prezentului regulament prin intermediul controalelor efectuate pe piață asupra produselor cosmetice care sunt puse pe piață. Statele membre efectuează controale adecvate ale produselor cosmetice și verificări ale operatorilor economici la o scară adecvată, prin dosarul cu informații despre produs și, acolo unde este cazul, verificări fizice și de laborator pe baza unor probe corespunzătoare.

[…]”

14.

Articolul 23 („Comunicarea efectelor nedorite grave”) indică:

„(1)   În situația producerii de efecte grave nedorite, persoana responsabilă și distribuitorii notifică fără întârziere autorității competente a statului membru unde s‑a produs efectul nedorit grav, următoarele informații:

[…]”

15.

Articolul 24 („Informații privind substanțele”) stabilește:

„În cazul unor îndoieli serioase privind siguranța oricărei substanțe conținute în produsele cosmetice, autoritatea competentă a unui stat membru unde un produs care conține o astfel de substanță este pus pe piață poate, printr‑o cerere motivată, să îi solicite persoanei responsabile să prezinte o listă a tuturor produselor cosmetice de care aceasta este responsabilă și care conțin substanța respectivă […]”.

16.

La articolul 25 („Nerespectarea conformității de către persoana responsabilă”) se arată că:

„(1)   […] autoritățile competente solicită persoanei responsabile să întreprindă toate măsurile adecvate […], în cazul în care se constată o neconformitate cu oricare dintre următoarele elemente:

[…]

(5)   Autoritatea competentă întreprinde toate măsurile adecvate pentru a interzice sau a restricționa punerea la dispoziție pe piață a produsului cosmetic sau pentru a retrage produsul de pe piață sau pentru a‑l rechema în următoarele cazuri:

[…]”

17.

Articolul 27 („Clauză de salvgardare”) subliniază:

„(1)   În cazul produselor care îndeplinesc cerințele enumerate la articolul 25 alineatul (1), atunci când o autoritate competentă constată sau are motive întemeiate de suspiciune că un produs sau mai multe produse cosmetice puse pe piață prezintă sau ar putea să prezinte un risc grav pentru sănătatea umană, aceasta impune toate măsurile provizorii adecvate pentru a se asigura că produsul sau produsele în cauză sunt retrase, rechemate sau că disponibilitatea acestora este restricționată într‑un alt mod.

(2)   Autoritatea competentă comunică imediat Comisiei și autorităților competente din celelalte state membre măsurile impuse și orice date justificative. În sensul primului paragraf, se utilizează sistemul de schimb de informații prevăzut la articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2001/95/CE. Se aplică articolul 12 alineatele (2), (3) și (4) din Directiva 2001/95/CE.

În sensul primului paragraf, se utilizează sistemul de schimb de informații prevăzut la articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2001/95/CE.

Se aplică articolul 12 alineatele (2), (3) și (4) din Directiva 2001/95/CE.

(3)   Comisia determină, cât mai curând posibil, dacă măsurile provizorii menționate la alineatul (1) sunt sau nu justificate. În acest scop, aceasta consultă, în măsura în care acest lucru este posibil, părțile interesate, statele membre și CSSC.

(4)   În cazul în care măsurile provizorii sunt justificate, se aplică articolul 31 alineatul (1).

(5)   În cazul în care măsurile provizorii nu sunt justificate, Comisia informează statele membre cu privire la aceasta și autoritatea competentă în cauză abrogă măsurile provizorii respective.”

18.

Conform articolului 28 („Bune practici administrative”):

„(1)   Orice decizie luată în temeiul articolelor 25 și 27 indică motivele exacte pe care se bazează. Aceasta este notificată de îndată de către autoritatea competentă persoanei responsabile, care este informată, în același timp, cu privire la căile de atac disponibile în temeiul legislației statului membru în cauză și cu privire la termenele aplicabile acestor căi de atac.

[…]”

19.

La articolul 31 („Modificarea anexelor”) se arată că:

„(1)   În cazul în care există un risc potențial pentru sănătatea umană, care rezultă din utilizarea anumitor substanțe în produsele cosmetice și care necesită o acțiune la nivel comunitar, Comisia poate, după consultarea CSSC, să modifice în acest sens anexele II-VI. […]

[…]”

20.

În luna septembrie 2012, Comisia a primit o evaluare a riscurilor depusă de ANSM, conform căreia concentrația maximă autorizată (de 1 %) de fenoxietanol pentru utilizarea sa drept conservant ar trebui redusă la 0,4 % în ceea ce privește produsele cosmetice destinate copiilor sub trei ani, iar fenoxietanolul nu ar trebui să fie utilizat în produsele cosmetice destinate zonelor corpului acoperite de scutec ( 6 ).

21.

La 6 octombrie 2016, CSSC a emis un raport în care a considerat ca fiind sigură utilizarea drept conservant a fenoxietanolului cu o concentrație maximă de 1,0 %, indiferent de categoria de vârstă vizată.

22.

În luna decembrie 2017, ANSM a convocat un comitet științific specializat temporar care a aprobat propunerea prezentată de ANSM în luna septembrie 2012.

23.

La 13 martie 2019, ANSM a aplicat clauza de salvgardare prevăzută la articolul 27 din Regulamentul nr. 1223/2009, stabilind condiții speciale pentru introducerea pe piața din Franța a produselor cosmetice fără clătire care conțin fenoxietanol.

24.

În decizia în litigiu, ANSM a impus, cu titlu provizoriu, obligația de a menționa pe eticheta „produselor cosmetice fără clătire” ( 7 ) care conțin fenoxietanol – cu excepția deodorantelor, a produselor de coafat și a produselor de machiaj – că acestea nu pot fi utilizate pe zonele corpului acoperite de scutec la copiii sub trei ani ( 8 ).

25.

La 10 mai 2019, ANSM a comunicat Comisiei decizia în litigiu.

26.

La 27 noiembrie 2019, un funcționar al Comisiei ( 9 ) i‑a transmis directorului general al ANSM un mail (denumită în continuare „scrisoarea șefului unității”) prin care a indicat, printre altele ( 10 ), că măsura provizorie, care se aplică unei categorii de produse, iar nu unui produs sau unor produse concrete, nu era inclusă în domeniul de aplicare al articolului 27 din Regulamentul nr. 1223/2009.

27.

La 6 decembrie 2019, directorul general al ANSM a respins analiza efectuată de șeful unității și l‑a informat că își menținea, cu titlu provizoriu, decizia în litigiu, în așteptarea unei măsuri adoptate de Comisie în conformitate cu dispozițiile articolului 27 din Regulamentul nr. 1223/2009.

28.

La 8 aprilie 2019, FEBEA a introdus o acțiune la Conseil d’État (Consiliul de Stat), solicitând să se constate nulitatea deciziei în litigiu.

29.

În opinia FEBEA, măsura provizorie încălca Regulamentul nr. 1223/2009, deoarece, deși nu erau îndeplinite condițiile de aplicare a articolului 27 din acesta, impunea o obligație de etichetare care nu era prevăzută de regulamentul menționat. Prin urmare, măsura respectivă încălca articolul 9 privind libera circulație a produselor cosmetice.

30.

Pentru a soluționa acțiunea respectivă, Conseil d’État (Consiliul de Stat) consideră că este necesar să se clarifice următoarele aspecte:

31.

Pentru a‑și clarifica îndoielile, Conseil d’État (Consiliul de Stat) a adresat Curții șase întrebări preliminare, dintre care, la solicitarea sa, le vom analiza doar pe primele trei:

32.

Cererea de decizie preliminară a fost înregistrată la grefa Curții la 4 ianuarie 2021.

33.

Au formulat observații scrise FEBEA, guvernele francez și elen, precum și Comisia Europeană. Toate acestea, cu excepția guvernului elen, au participat la ședința care a avut loc la 20 ianuarie 2022.

34.

Prima întrebare, referitoare la natura juridică a scrisorii șefului unității (act de procedură sau decizie definitivă), trebuie citită în mod coroborat cu articolul 27 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1223/2009.

35.

Din această perspectivă, întrebarea se referă la aspectul dacă, în sensul articolului menționat, scrisoarea șefului unității poate fi considerată drept o reacție sau un răspuns oficial al Comisiei cu privire la măsura provizorie a ANSM.

36.

Toți intervenienții în prezenta procedură preliminară (în special cei doi interlocutori principali, și anume ANSM, reprezentată de guvernul francez, și Comisia) sunt de acord cu faptul că scrisoarea șefului de unitate nu are caracterul unei decizii a Comisiei.

37.

În cazul în care ANSM ar fi considerat că scrisoarea respectivă reprezintă o decizie definitivă a Comisiei, guvernul francez ar fi putut introduce o acțiune în anulare împotriva sa, în temeiul articolului 263 TFUE. ANSM nu numai că nu a apreciat astfel, ci a informat Comisia, la 6 decembrie 2019, că menținea măsura provizorie, în așteptarea adoptării de către aceasta a unei decizii în conformitate cu articolul 27 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1223/2009.

38.

Comisia în special neagă că scrisoarea respectivă ar avea caracterul unei decizii și o recunoaște ca fiind un simplu act procedural. Se bazează pe argumente la care achiesăm:

39.

Din aceste elemente de analiză rezultă în mod clar că scrisoarea șefului unității nu echivalează cu decizia pe care trebuie să o adopte Comisia în conformitate cu articolul 27 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1223/2009.

40.

Amintim faptul că, în conformitate cu dispoziția respectivă, Comisia aduce la cunoștința autorității naționale aspectul dacă măsura sa provizorie este sau nu justificată. În scrisoarea șefului unității nu se arată în mod expres că decizia în litigiu este nejustificată. De asemenea, nu se solicită autorității naționale să abroge măsura provizorie, astfel cum prevede articolul 27 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1223/2009 în cazul lipsei de justificare.

41.

Astfel cum am menționat, scrisoarea șefului unității se limitează să sugereze autorităților naționale să reexamineze măsura provizorie și, în cazul în care consideră că este oportun, să prezinte noi date științifice care să permită reexaminarea avizului CSSC privind fenoxietanolul.

42.

În plus, astfel cum subliniază guvernul francez, șeful unității nu este competent să ia decizii în numele Comisiei, iar scrisoarea sa nu indică temeiul juridic, ceea ce nu este în acord cu obligația de securitate juridică impusă în ceea ce privește actele menite să creeze efecte juridice. Forța obligatorie a acestora din urmă decurge tocmai dintr‑o dispoziție de drept al Uniunii care trebuie să fie indicată ca temei juridic ( 11 ).

43.

În concluzie, articolul 27 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1223/2009 trebuie interpretat în sensul că o scrisoare precum cea a șefului unității, prin care ANSM nu este înștiințată în mod formal cu privire la aspectul dacă măsura provizorie adoptată în conformitate cu articolul 27 alineatul (1) din regulamentul menționat este sau nu justificată, nu poate fi considerată ca fiind o decizie definitivă a Comisiei.

44.

Cea de a doua întrebare se bazează pe ipoteza (corectă) că scrisoarea șefului unității nu exprimă decizia Comisiei. Plecând de la această premisă, îndoiala instanței de trimitere se referă la competențele instanței naționale, care are sarcina de a verifica legalitatea măsurii provizorii în contextul acțiunii cu care a fost sesizată.

45.

Conseil d’État (Consiliul de Stat) solicită să se stabilească dacă se poate pronunța – și în ce termeni – în așteptarea adoptării unei decizii de către Comisie cu privire respectiva măsură provizorie, în conformitate cu articolul 27 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1223/2009.

46.

Răspunsul la prima parte a acestei (duble) întrebări nu prezintă dificultăți. Garanția protecției jurisdicționale a persoanelor afectate, la nivel național, se reflectă la articolul 28 din Regulamentul nr. 1223/2009. În conformitate cu această dispoziție, orice decizie luată în temeiul articolelor 25 și 27 trebuie să fie notificată de îndată „persoanei responsabile, care este informată, în același timp, cu privire la căile de atac disponibile în temeiul legislației statului membru în cauză și cu privire la termenele aplicabile acestor căi de atac” ( 12 ).

47.

Expresia „căi de atac” utilizată la articolul 28 din Regulamentul nr. 1223/2009 denotă, așadar, că instanța națională este competentă să reexamineze decizia privind măsurile provizorii luată de autoritățile naționale în conformitate cu articolul 27 alineatul (1) din regulamentul menționat, dacă legislația națională permite acest lucru.

48.

A doua parte a întrebării preliminare se referă la delimitarea competențelor instanței naționale care soluționează acțiunea introdusă împotriva măsurilor provizorii.

49.

Curtea s‑a pronunțat deja în proceduri similare, în care reglementarea Uniunii conferea autorităților naționale competența de a adopta măsuri provizorii, lăsând evaluarea finală în sarcina instituțiilor Uniunii.

50.

Hotărârea Monsanto și alții ( 13 ) a fost pronunțată în contextul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 ( 14 ), care are o structură asemănătoare cu cea a Regulamentului nr. 1223/2009.

51.

Articolul 34 din Regulamentul nr. 1829/2003 prevede adoptarea unor măsuri de urgență în cazul în care produsele autorizate de acesta pot prezenta un risc grav pentru sănătatea umană, sănătatea animală sau mediu. Într‑o astfel de situație și în condițiile prevăzute la articolul 54 alineatul (1) din Regulamentul nr. 178/2002/CE) ( 15 ), statele membre pot lua măsuri provizorii de protecție, având obligația să informeze de îndată celelalte state membre și Comisia.

52.

În această privință, Curtea a statuat următoarele în Hotărârea Monsanto și alții:

53.

În opinia noastră, aceste considerații pot fi extrapolate la interpretarea Regulamentului nr. 1223/2009, care, la articol 27 alineatul (1), prevede că, atunci când autoritatea competentă a statului membru „constată sau are motive întemeiate de suspiciune că un produs sau mai multe produse cosmetice puse pe piață prezintă sau ar putea să prezinte un risc grav pentru sănătatea umană”, aceasta poate impune „toate măsurile provizorii adecvate pentru a se asigura că produsul sau produsele în cauză sunt retrase, rechemate sau că disponibilitatea acestora este restricționată într‑un alt mod”.

54.

În urma adoptării unei astfel de decizii, instanța națională sesizată cu o acțiune împotriva acesteia își menține competența deplină de a o soluționa, atât timp cât Comisia nu a adoptat decizia prevăzută la articolul 27 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1223/2009.

55.

Dacă, dimpotrivă, Comisia a adoptat o astfel de decizie, care este obligatorie pentru toate autoritățile statului membru în cazul în care nu este anulată de Curte, litigiul inițiat în fața instanței naționale va rămâne fără obiect.

56.

Prin urmare, până când Comisia nu va fi adoptat o decizie în sensul indicat anterior, revine instanței naționale sarcina de a aprecia ( 20 ) dacă autoritatea care a luat măsura provizorie a respectat atât cerințele de fond prevăzute la articolul 27 din Regulamentul nr. 1223/2009, cât și cerințele procedurale menționate în acest regulament și, desigur, în normele naționale aplicabile:

57.

Atunci când se pronunță, în oricare dintre sensuri, în așteptarea exercitării de către Comisie a competenței care îi revine în temeiul articolului 27 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1223/2009 ( 22 ), instanța națională nu intervine în exercitarea acestei competențe exclusive a Comisiei:

58.

Decizia finală a Comisiei, astfel cum am amintit anterior, este obligatorie pentru toate organele statului membru, atât timp cât nu este anulată de Curte. Prin urmare, intervenția prealabilă a instanței naționale nu este incompatibilă cu intervenția ulterioară a Comisiei.

59.

Contrar susținerilor Comisiei ( 23 ), o hotărâre judecătorească națională de anulare a deciziei privind măsurile provizorii nu împiedică acțiunea Comisiei într‑o măsură mai mare decât ar face‑o retragerea sau abrogarea acestor măsuri de către autoritatea competentă a statului membru din proprie inițiativă.

60.

În cazul în care autoritatea națională, din proprie inițiativă sau în executarea hotărârii unei instanțe, va lipsi de efecte decizia sa privind adoptarea măsurii provizorii, Comisia nu va mai trebui să se pronunțe cu privire la justificarea măsurii (deoarece nu mai există), însă acest lucru nu afectează în niciun fel propria sa competență de a evalua riscurile inerente utilizării unei substanțe în produsele cosmetice și de a acționa în consecință.

61.

În concluzie, în cazul în care Comisia nu își exercită competența conferită la articolul 27 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1223/2009, instanța națională poate anula sau menține măsurile provizorii ale autorității naționale, cu caracterul preventiv inerent acestora.

62.

Instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1223/2009 permite adoptarea de măsuri provizorii în ceea ce privește o categorie de produse care conțin aceeași substanță.

63.

Comisia și FEBEA optează pentru un răspuns negativ: articolul respectiv ar autoriza adoptarea de măsuri provizorii numai în legătură cu un produs cosmetic specific așa cum a fost introdus pe piață, cu alte cuvinte, așa cum este oferit pe piață. Autoritatea națională ar putea acționa numai în legătură cu un produs scos pe piață sub o anumită marcă sau denumire comercială.

64.

Guvernele francez și elen nu sunt de acord cu această interpretare, invocând argumente la care, în esență, achiesăm. Recunoaștem totuși că există argumente solide în sprijinul ambelor teze.

65.

Analiza noastră va porni de la noțiunea de produs cosmetic și apoi se va referi la obiectivul Regulamentului nr. 1223/2009. La final, ne vom concentra pe argumentele Comisiei cu privire la sistemul de schimb de informații cu autoritățile naționale.

66.

Articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1223/2009 definește produsul cosmetic ca fiind „orice substanță sau amestec destinate punerii în contact cu părțile externe ale corpului uman […], cu scopul exclusiv sau principal de a le curăța, de a le parfuma, de a schimba aspectul acestora, de a le proteja, de a le menține în condiții bune sau de a corecta mirosurile corpului”.

67.

Potrivit Curții, definiția menționată „se întemeiază pe trei criterii cumulative, mai concret, în primul rând, natura produsului în cauză (substanță sau amestec), în al doilea rând, partea corpului uman cu care acest produs este destinat să fie pus în contact și, în al treilea rând, scopul urmărit prin utilizarea produsului respectiv” ( 24 ).

68.

Dintre aceste criterii, cel mai relevant pentru prezentul litigiu este primul ( 25 ). Produsul cosmetic este format, mai exact, dintr‑o substanță ( 26 ) sau dintr‑un amestec de substanțe ( 27 ). Prin urmare, asocierea dintre produsul cosmetic și substanțele sau amestecurile care îl compun este indiscutabilă.

69.

Situația este diferită dacă produsul este prezentat pe piață prin intermediul unor elemente extrinseci, străine de esența sa, ca de pildă semnele (mărci) care îl disting în traficul comercial sau denumirea dată de producătorul său.

70.

Prin urmare, legătura clară dintre produs și substanță ar constitui, în principiu, un argument în favoarea tezei susținute de guvernele francez și elen.

71.

Cu toate acestea, este adevărat că anumite dispoziții ale Regulamentului nr. 1223/2009 ar părea, la prima vedere, să susțină interpretarea propusă de FEBEA și de Comisie, deoarece sugerează că produsul este identificat prin denumirea sa:

72.

În opinia noastră, interpretarea dispozițiilor menționate, coroborate cu articolul 27 din Regulamentul nr. 1223/2009, nu conduce în mod inevitabil la limitarea domeniului de aplicare al acestuia din urmă la produse singulare (cu alte cuvinte, individuale) așa cum apar pe piață, purtând semnele lor distinctive sau denumirea lor comercială. Vom încerca să explicăm că scopul dispoziției, în contextul regulamentului respectiv, favorizează cealaltă soluție, tot pe baza formulării literale a noțiunii de produs cosmetic.

73.

Astfel cum a statuat Curtea, „[d]intr‑o interpretare de ansamblu a dispozițiilor Regulamentului nr. 1223/2009, în special a articolului 1, citite în lumina considerentelor (3) și (4) ale acestuia, rezultă că regulamentul respectiv urmărește să armonizeze exhaustiv regulile în vigoare în Uniune pentru a realiza o piață internă a produselor cosmetice, asigurând în același timp un nivel înalt de protecție a sănătății umane” ( 29 ).

74.

Atunci când îndeplinesc aceste obiective, „statele membre nu pot refuza, interzice sau restricționa punerea la dispoziție pe piață a produselor cosmetice care îndeplinesc cerințele prezentului regulament” ( 30 ), însă pot adopta măsuri de salvgardare precum cele în discuție în prezenta cauză.

75.

Protecția sănătății umane, care acționează ca o limitare a liberei circulații a produselor, transpare în tot cuprinsul Regulamentului nr. 1223/2009 ( 31 ). În acesta se pot distinge două niveluri de acțiune:

76.

Autoritatea națională exercită funcții de supraveghere a pieței, astfel încât trebuie să dispună de informații adecvate. Persoanele responsabile și distribuitorii trebuie să o informeze în special cu privire la existența unor efecte grave nedorite ale unui produs cosmetic (articolele 22 și 23 din Regulamentul nr. 1223/2009).

77.

Conform articolului 24 din Regulamentul nr. 1223/2009, în cazul unor îndoieli serioase privind siguranța oricărei substanțe conținute în produsele cosmetice, autoritatea statului membru unde produsul respectiv este pus pe piață „poate […] să îi solicite persoanei responsabile să prezinte o listă a tuturor produselor cosmetice de care aceasta este responsabilă și care conțin substanța respectivă” ( 33 ).

78.

În mod logic, această dispoziție din Regulamentul nr. 1223/2009 subliniază faptul că autoritatea națională trebuie să dispună de informații care nu se vor referi doar la un singur produs, ci la „lista” de produse care conțin aceeași substanță.

79.

În opinia noastră, măsura în care o astfel de „listă” reprezintă un „grup” sau o „categorie” este mai mult o chestiune semantică decât una reală. Ceea ce este relevant este faptul că controlul efectuat de autoritatea națională, fie din oficiu ( 34 ), fie pe baza unei comunicări din partea persoanelor responsabile sau a distribuitorilor, poate să pună în evidență anumite îndoieli cu privire la siguranța unei substanțe conținute în unul sau în mai multe produse cosmetice.

80.

Astfel, autoritatea națională va putea să identifice un set (denumit listă, grup sau categorie) de produse cosmetice care, ca urmare a faptului că au în compoziția lor o anumită substanță, ar putea afecta negativ sănătatea umană. Dacă acest lucru este valabil în ceea ce privește articolul 24, este valabil și în ceea ce privește articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1223/2009.

81.

Mecanismele de reacție pe care Regulamentul nr. 1223/2009 le pune la dispoziția autorităților naționale se încadrează în două scenarii diferite:

82.

În cel de al doilea scenariu (care este cel relevant în prezenta cauză), autoritatea națională care identifică un risc grav pentru sănătate în ceea ce privește unul sau mai multe produse cosmetice, deși acestea respectă cerințele Regulamentului nr. 1223/2009, evidențiază în mod implicit o posibilă anomalie a regulamentului însuși (în special a anexelor la acesta). Această presupusă anomalie dobândește astfel o dimensiune comunitară, iar autoritatea națională cooperează în mod loial cu Comisia atunci când o informează cu privire la existența sa.

83.

Prin urmare, intervenția autorității naționale nu poate fi decât provizorie, până la confirmarea de către Comisie a faptului că presupusa cerință inadecvată a Regulamentului nr. 1223/2009 este în continuare corectă (caz în care autoritatea națională trebuie să abroge măsura provizorie, care nu ar fi justificată) sau, dimpotrivă, trebuie să fie modificată (caz în care Comisia confirmă că măsura provizorie era justificată și trebuie să se urmeze procedurile prevăzute la articolul 31 din regulamentul respectiv).

84.

Logica cooperării dintre autoritatea națională și Comisie, inerentă Regulamentului nr. 1223/2009, explică faptul că, în cazul în care măsurile provizorii sunt justificate, articolul 27 alineatul (4) face trimitere la articolul 31 alineatul (1), deoarece se referă la existența unui „risc potențial pentru sănătatea umană, care rezultă din utilizarea anumitor substanțe în produsele cosmetice și care necesită o acțiune la nivel comunitar” ( 38 ).

85.

În această situație, ceea ce autoritatea națională poate aduce la cunoștința Comisiei, pentru ca aceasta să ia o decizie finală, este riscul pentru sănătatea umană care rezultă din utilizarea anumitor substanțe în produsele cosmetice. Prin urmare, este mai coerent cu scopul Regulamentului nr. 1223/2009 ca măsurile provizorii autorizate de articolul 27 alineatul (1) din acesta să poată fi extinse nu numai la un singur produs, identificat prin marca și denumirea sa comercială, ci și la mai multe produse ( 39 ), grupate în funcție de substanța pe care o conțin. Tocmai pentru că aceste produse conțin substanța respectivă, ele prezintă un risc pentru sănătate.

86.

Astfel cum am arătat, această interpretare este în concordanță cu metodologia procedurii de revizuire a anexelor pe care trebuie să o inițieze Comisia, în conformitate cu articolul 31 din Regulamentul nr. 1223/2009, în cazul în care consideră că măsura provizorie este justificată.

87.

În cazul în care acest proces de revizuire a fost inițiat ca urmare a unei acțiuni a autorității naționale, care este considerată justificată și are scopul de a preveni riscurile care decurg din „utilizarea anumitor substanțe în produsele cosmetice” (la plural) ( 40 ), este rezonabil ca autoritatea națională respectivă să fi fost în măsură să evalueze riscurile asociate unei categorii de produse care conțin aceeași substanță, despre care se presupune că este periculoasă pentru sănătatea umană.

88.

Articolele 27 și 31 din Regulamentul nr. 1223/2009 se referă la produsul cosmetic care, astfel cum am amintit deja, este definit la articolul 2 alineatul (1) litera (a) ca fiind o substanță sau un amestec de substanțe. Prin urmare, nu există niciun impediment pentru a caracteriza o categorie de produse prin prezența unei anumite substanțe în acestea.

89.

Astfel cum am menționat, considerăm că această soluție este cea mai coerentă cu concilierea obiectivelor regulamentului și cu interpretarea sistematică a acestuia. Aplicarea unei măsuri provizorii în ceea ce privește o categorie de produse cosmetice care au elemente comune este de natură să contribuie la atingerea, în mod mai eficient, a unui nivel adecvat de protecție a sănătății umane. În confruntarea dintre diferitele interese reprezentate în textul Regulamentului nr. 1223/2009, acest obiectiv prevalează.

90.

În opinia noastră, există trei argumente care confirmă această abordare:

91.

Este adevărat că o măsură de salvgardare dispusă pe baza prezenței unei substanțe într‑o categorie de produse cosmetice ar putea afecta mai mult libera circulație a acestora decât una aplicată în privința unui singur produs specific. Preocuparea Comisiei este, așadar, legitimă, urmărind să evite fragmentarea pieței interne și să protejeze armonizarea deplină a acestui sector.

92.

Cu toate acestea, interpretarea articolului 27 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1223/2009 pe care o susținem nu ignoră cerințele de armonizare, a căror respectare este asigurată atât de căile de atac prevăzute la articolul 28 din acesta, cât și în special de competența Comisiei de a declara măsura națională nejustificată, dacă este cazul.

93.

În sfârșit, măsurile de salvgardare pe care le au la dispoziție autoritățile naționale sunt compatibile cu posibilitatea Comisiei de a recurge la articolul 31 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 1223/2009, în cazul în care consideră că există „motive imperative de urgență” în legătură cu o substanță autorizată în anexele la regulamentul respectiv.

94.

Astfel cum am arătat, această posibilitate oferită Comisiei nu exclude inițiativele autorităților naționale, care pot detecta și reacționa mai rapid la un posibil risc grav pentru sănătatea umană generat de un produs introdus pe piață pe teritoriul lor. Valoarea adăugată a mecanismului prevăzut la articolul 27 din regulament, care îl completează pe cel de la articolul 31 alineatul (1), constă tocmai în faptul că se pune la dispoziția acelor autorități instrumente eficiente (imediat executorii) cu caracter provizoriu și se protejează în același timp unitatea pieței interne a produselor cosmetice, lăsând Comisiei ultimul cuvânt.

95.

În conformitate cu articolul 27 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1223/2009, „[î]n sensul primului paragraf, se utilizează sistemul de schimb de informații prevăzut la articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2001/95/CE”[ ( 44 )].

96.

Comisia subliniază că schimbul de informații prin intermediul sistemului respectiv (denumit „RAPEX”) se limitează la măsuri individuale, pentru un produs concret, iar nu la măsuri generale, pentru una sau mai multe categorii de produse.

97.

În susținerea argumentului său, Comisia invocă Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/417 ( 45 ), în special punctul 4.4 din Partea I a anexei la aceasta, în temeiul căruia „[a]ctele general aplicabile adoptate la nivel național având ca scop prevenirea sau restricționarea comercializării și utilizării unei sau unor categorii de produse de consum descrise în termeni generici […] nu ar trebui notificate Comisiei prin aplicația RAPEX”.

98.

Dispoziția respectivă adaugă totuși că „[t]oate măsurile naționale de acest tip care se referă doar la categorii de produse definite în termeni generici, de exemplu, toate produsele la modul general sau toate produsele care deservesc același scop – și nu la (categorii de) produse identificate în mod specific prin marca comercială, aspectul specific, producătorul, comerciantul, denumirea sau numărul modelului etc. – sunt notificate Comisiei în temeiul Directivei (UE) 2015/1535 […]”[ ( 46 )].

99.

Or, atunci când ANSM a adoptat decizia contestată, pe care a comunicat‑o Comisiei prin intermediul aplicației RAPEX, aceasta nu a introdus restricții „care se referă doar la categorii de produse definite în termeni generici”, ci la tipologii exacte de produse identificate în mod specific ca incluzând fenoxietanol.

100.

În lumina considerațiilor anterioare, propunem să se răspundă la prima-a treia întrebare ale Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța) după cum urmează: