1

Prin recursurile formulate, International Management Group (denumită în continuare „IMG”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 2 februarie 2017, International Management Group/Comisia (T‑29/15, nepublicată, denumită în continuare „hotărârea atacată T‑29/15”, EU:T:2017:56), și a Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 2 februarie 2017, International Management Group/Comisia (T‑381/15, nepublicată, denumită în continuare „hotărârea atacată T‑381/15”, EU:T:2017:57) (denumite în continuare, împreună, „hotărârile atacate”), prin care această instanță a respins acțiunile sale prin care solicita, în cauza T‑29/15, anularea Deciziei de punere în aplicare C(2014) 9787 final a Comisiei din 16 decembrie 2014 de modificare a Deciziei de punere în aplicare C(2013) 7682 final privind Programul de acțiune anual 2013 în favoarea Myanmar/Birmania cu finanțare din bugetul general al Uniunii Europene (denumită în continuare „decizia din 16 decembrie 2014”) și, în cauza T‑381/15, pe de o parte, anularea deciziei Comisiei Europene cuprinse în scrisoarea acesteia din 8 mai 2015 adresată IMG (denumită în continuare „decizia din 8 mai 2015” și, împreună cu decizia din 16 decembrie 2014, „deciziile în litigiu”), precum și, pe de altă parte, repararea prejudiciilor cauzate prin decizia din 8 mai 2015.

2

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO 2002, L 248, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 198), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1995/2006 al Consiliului din 13 decembrie 2006 (JO 2006, L 390, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 7, p. 137) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1605/2002”), a fost abrogat, începând cu 1 ianuarie 2013, de Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului nr. 1605/2002 (JO 2012, L 298, p. 1). Cu toate acestea, articolul 212 litera (a) din Regulamentul nr. 966/2012 a prevăzut printre altele că articolele 53 și 53d din Regulamentul nr. 1605/2002 continuă să se aplice tuturor angajamentelor contractate până la 31 decembrie 2013.

3

Articolul 53 din Regulamentul nr. 1605/2002 prevede:

„Comisia execută bugetul în conformitate cu dispozițiile articolelor 53a-53d, în oricare din următoarele moduri:

4

Articolul 53d din acest regulament prevede în special:

„(1)   Atunci când Comisia execută bugetul prin gestionare comună, anumite sarcini de execuție sunt încredințate organizațiilor internaționale […]

[…]

(2)   Acordurile individuale încheiate cu organizațiile internaționale pentru atribuirea finanțării conțin dispoziții detaliate de executare a sarcinilor încredințate acestora.

[…]”

5

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1605/2002 (JO 2002, L 357, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 4, p. 3), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 478/2007 al Comisiei din 23 aprilie 2007 (JO 2007, L 111, p. 13) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 2342/2002” și, împreună cu Regulamentul nr. 1605/2002, „reglementarea financiară din 2002”), a fost abrogat, începând cu 1 ianuarie 2013, de Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului nr. 966/2012 (JO 2012, L 362, p. 1) (denumit în continuare, împreună cu Regulamentul nr. 966/2012, „reglementarea financiară din 2012”).

6

Articolul 43 din Regulamentul nr. 2342/2002, intitulat „Gestiunea comună”, cuprindea printre altele un alineat (2), potrivit căruia:

„Organizațiile internaționale menționate la articolul 53d din Regulamentul [nr. 1605/2002] sunt:

[…]”

7

Regulamentul nr. 966/2012 a intrat în vigoare la 27 octombrie 2012, conform articolului său 214 primul paragraf. Regulamentul se aplică de la 1 ianuarie 2013, în conformitate cu al doilea paragraf al acestui articol, fără a aduce atingere datelor de aplicare specifică prevăzute pentru alte articole ale regulamentului menționat.

8

Printre aceste alte articole figurează articolul 58, intitulat „Metode de execuție bugetară”, care se aplică doar angajamentelor contractate începând cu 1 ianuarie 2014 și care cuprinde un alineat (1) formulat după cum urmează:

„Comisia execută bugetul în următoarele moduri:

[…]”

9

În ceea ce privește articolele 84-86 din Regulamentul nr. 966/2012, acestea se aplică de la 1 ianuarie 2013.

10

În temeiul articolului 84 din acest regulament, intitulat „Decizia de finanțare”:

„(1)   Fiecare cheltuială este angajată, lichidată, ordonanțată și plătită.

(2)   Cu excepția creditelor care […] pot fi executate în absența unui act de bază, angajarea cheltuielilor este precedată de o decizie de finanțare adoptată de instituție sau de autoritățile delegate de către aceasta.

(3)   Decizia de finanțare menționată la alineatul (2) precizează obiectivul urmărit, rezultatele preconizate, metoda de execuție și valoarea totală. Aceasta cuprinde, de asemenea, o descriere a acțiunilor care urmează să fie finanțate, sumele alocate fiecărei acțiuni, precum și un calendar orientativ al realizării acestora.

În caz de gestiune indirectă, decizia de finanțare specifică, de asemenea, entitatea sau persoana căreia i s‑au încredințat sarcini de execuție bugetară în temeiul articolului 58 alineatul (1) litera (c), criteriile folosite pentru selectarea entității sau persoanei și sarcinile încredințate acesteia.

[…]”

11

Conform articolului 85 alineatul (1) din regulamentul menționat, intitulat „Tipuri de angajamente”:

„Angajamentul bugetar este operațiunea de rezervare a creditului necesar pentru acoperirea plăților ulterioare de onorare a angajamentelor juridice.

Angajamentul juridic este actul prin care ordonatorul de credite creează sau constată o obligație care determină o cheltuială.

[…]”

12

Articolul 86 din același regulament, intitulat „Reguli aplicabile angajamentelor”, prevede, la alineatul (1), următoarele:

„Pentru orice măsură care poate genera o cheltuială bugetară, ordonatorul de credite competent procedează la un angajament bugetar înainte de a stabili un angajament juridic față de părți terțe […]”

13

Articolul 43 din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, intitulat „Dispoziții specifice privind gestiunea indirectă cu organizații internaționale”, prevede, la alineatul (1), următoarele:

„Organizațiile internaționale menționate la articolul 58 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din Regulamentul [nr. 966/2012] sunt:

[…]”

14

Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului (JO 2013, L 248, p. 1) a intrat în vigoare la 1 octombrie 2013.

15

Articolul 7 din acest regulament, intitulat „Procedura de investigare”, prevede, printre altele, la alineatul (6), următoarele:

„Dacă în urma unei investigații reiese faptul că ar putea fi oportun să se ia măsuri administrative asigurătorii pentru a proteja interesele financiare ale Uniunii, [OLAF] informează neîntârziat instituția, organismul, oficiul sau agenția în cauză cu privire la investigația în curs. Printre informațiile furnizate se numără:

[…]

Instituția, organismul, oficiul sau agenția în cauză poate decide oricând, în strânsă cooperare cu [OLAF], să ia măsuri administrative asigurătorii, inclusiv măsuri de salvgardare a probelor și informează neîntârziat [OLAF] în legătură cu respectiva decizie.”

16

Potrivit statutului său, astfel cum figurează în dosarul prezentat Curții, IMG a fost înființată la 25 noiembrie 1994 ca organizație internațională denumită „International Management Group – Infrastructure for Bosnia and Herzegovina”, cu sediul la Belgrad (Serbia), cu scopul de a permite statelor participante la reconstrucția Bosniei și Herțegovinei să dispună în acest scop de o entitate dedicată. De la acea dată, IMG și‑a extins progresiv domeniul de activitate și a încheiat ulterior, la 13 iunie 2012, un acord privind sediul cu Regatul Belgiei.

17

La 7 noiembrie 2013, Comisia a adoptat Decizia de punere în aplicare C(2013) 7682 final privind Programul de acțiune anual 2013 în favoarea Myanmar/Birmania cu finanțare din bugetul general al Uniunii Europene (denumită în continuare „decizia inițială”), în temeiul articolului 84 din Regulamentul nr. 966/2012.

18

Articolul 1 din această decizie prevede că se aprobă Programul de acțiune pentru anul 2013 în favoarea Myanmar/Birmania, astfel cum este prevăzut în anexele 1 și 2 la aceasta.

19

Articolul 3 din decizia menționată prevede că sarcinile de execuție bugetară în gestiune comună pot fi încredințate entităților prevăzute în anexele 1 și 2 la aceasta, sub rezerva încheierii unui acord de delegare.

20

Anexa 2 la aceeași decizie descrie a doua acțiune care constituie programul de acțiune pentru anul 2013 în favoarea Myanmar/Birmania. Secțiunile 5 și 8 din această anexă prevăd în esență că această acțiune este constituită dintr‑un program de dezvoltare a comerțului al cărui cost, estimat la 10 milioane de euro, va fi finanțat de Uniunea Europeană și a cărui punere în aplicare va fi asigurată în gestiune comună cu IMG. Punctul 8.3.1 din anexa menționată prezintă IMG ca o organizație internațională deja stabilită în Myanmar/Birmania și asociată la punerea în aplicare a proiectelor finanțate de Uniune în acest stat.

21

La 17 februarie 2014, OLAF a informat Comisia că a deschis o investigație cu privire la statutul IMG.

22

La 24 februarie 2014, secretarul general al Comisiei a transmis această informare directorului general pentru cooperare internațională și dezvoltare al instituției menționate, atrăgându‑i atenția asupra posibilității de a adopta măsuri asigurătorii în temeiul articolului 7 alineatul (6) din Regulamentul nr. 883/2013.

23

La 26 februarie 2014, acest director general a adoptat măsuri asigurătorii în temeiul dispoziției menționate, justificându‑le prin împrejurarea că analiza inițială a OLAF a evidențiat îndoieli cu privire la statutul IMG (denumite în continuare „măsurile asigurătorii din 26 februarie 2014”). Aceste măsuri asigurătorii au constat în esență în interzicerea temporară, pe de o parte, a încheierii oricărui nou acord de delegare cu IMG pentru gestiunea indirectă a bugetului Uniunii în temeiul Regulamentului nr. 966/2012 și, pe de altă parte, a extinderii oricărui acord de delegare deja încheiat cu IMG pentru gestiunea comună a bugetului Uniunii în temeiul Regulamentului nr. 1605/2002.

24

La 25 aprilie 2014, același director general a adresat IMG o scrisoare (denumită în continuare „scrisoarea din 25 aprilie 2014”), prin care a informat‑o cu privire la trei noi elemente din dosarul Comisiei referitoare, în primul rând, la faptul că cinci state membre ale Uniunii Europene pe care IMG le prezenta ca fiind membrii săi nu se considerau astfel de membri, în al doilea rând, la faptul că secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU) indicase că IMG nu constituie o agenție specializată a ONU și, în al treilea rând, la faptul că existau incertitudini cu privire la împuternicirile persoanelor care au reprezentat anumite state prezente la data semnării actului constitutiv al IMG. Directorul general pentru cooperare internațională și dezvoltare al Comisiei a mai indicat că, ținând cont de îndoielile ridicate de aceste elemente pe tema statutului IMG, a dat instrucțiuni serviciilor sale să suspende temporar, în ceea ce o privește, recurgerea la proceduri care permit execuția sarcinilor bugetare de către organizații internaționale.

25

La 15 decembrie 2014, Comisia a primit raportul întocmit de OLAF la finalizarea investigației sale (denumit în continuare „raportul OLAF”), însoțit de o serie de recomandări. În acest raport, OLAF a considerat în esență că IMG nu constituia o organizație internațională, în sensul reglementărilor financiare din 2002 și din 2012, și a recomandat Comisiei să aplice sancțiuni IMG și să procedeze la recuperarea sumelor care i‑au fost plătite în această calitate.

26

A doua zi, Comisia a adoptat decizia din 16 decembrie 2014, întemeindu‑se pe articolul 84 din Regulamentul nr. 966/2012. Potrivit articolului 1 din această decizie, anexa 2 la decizia inițială este înlocuită de o nouă anexă, ale cărei secțiuni 1 și 4.3 prevăd în esență că punerea în aplicare a programului de dezvoltare a comerțului prevăzut de această decizie inițială va fi asigurată în gestiune indirectă, nu de IMG, ci de Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit GmbH (denumită în continuare „GIZ”).

27

La 16 ianuarie 2015, Serviciul Juridic al Comisiei a întocmit o notă intitulată „Analiza juridică a [raportului OLAF] în investigația […] referitoare la [IMG]” (denumită în continuare „avizul serviciului juridic”).

28

La 8 mai 2015, Comisia a adresat IMG o scrisoare având ca obiect informarea acesteia cu privire la măsurile pe care urmărea să le ia în urma raportului OLAF, în care a informat‑o că, deși s‑a abținut să pună în aplicare majoritatea recomandărilor OLAF, decisese printre altele ca, până când nu va exista o certitudine absolută în ceea ce privește statutul de organizație internațională al IMG, serviciile sale să nu mai încheie cu aceasta niciun acord nou de delegare pe baza procedurii de gestiune indirectă cu o organizație internațională prevăzute de Regulamentul nr. 966/2012. Această parte a scrisorii menționate constituie decizia din 8 mai 2015, vizată la punctul 1 din prezenta hotărâre.

29

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 21 ianuarie 2015 și înregistrată cu numărul T‑29/15, IMG a introdus o acțiune prin care solicita anularea deciziei din 16 decembrie 2014.

30

Prin actul depus la grefa Tribunalului la 24 martie 2015, Comisia a ridicat o excepție de inadmisibilitate împotriva acestei acțiuni, întemeiată pe caracterul neatacabil al deciziei din 16 decembrie 2014, ca urmare, pe de o parte, a lipsei efectelor juridice obligatorii ale acesteia și, pe de altă parte, a caracterului său pur confirmativ în raport cu scrisoarea din 25 aprilie 2014, care informase IMG cu privire la existența măsurilor asigurătorii din 26 februarie 2014.

31

Prin Ordonanța din 30 iunie 2015, Tribunalul a conexat această excepție cu fondul și a dispus soluționarea cererii cu privire la cheltuielile de judecată odată cu fondul.

32

La 2 februarie 2017, Tribunalul a pronunțat hotărârea atacată T‑29/15, prin care a respins acțiunea IMG și a obligat‑o la plata cheltuielilor de judecată. În acest cadru, Tribunalul a considerat, într‑o primă etapă, la punctele 28-78 din această hotărâre, că excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie nu era întemeiată, în măsura în care decizia din 16 decembrie 2014 produsese efecte juridice obligatorii, întrucât privase definitiv IMG de posibilitatea de a încheia un acord de delegare, pe de o parte, și în măsura în care aceasta nu avea un caracter pur confirmativ în raport cu scrisoarea din 25 aprilie 2014, pe de altă parte, astfel încât acțiunea formulată de IMG împotriva respectivei decizii trebuia să fie considerată admisibilă. Într‑o a doua etapă, la punctele 79-169 și 174 din hotărârea menționată, Tribunalul a considerat că niciunul dintre cele șapte motive invocate de IMG nu putea fi admis și că acțiunea sa trebuia, așadar, să fie respinsă ca nefondată.

33

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 14 iulie 2015 și înregistrată cu numărul T‑381/15, IMG a introdus o acțiune prin care solicita anularea deciziei din 8 mai 2015 și repararea prejudiciilor cauzate de aceasta.

34

Prin actul depus la grefa Tribunalului la 25 septembrie 2015, Comisia a ridicat o excepție de inadmisibilitate împotriva acestei acțiuni, întemeiată pe caracterul neatacabil al deciziei din 8 mai 2015, ca urmare, în special, a lipsei efectelor juridice obligatorii ale acesteia.

35

Prin Ordonanța din 29 ianuarie 2016, Tribunalul a conexat această excepție cu fondul și a dispus soluționarea cererii cu privire la cheltuielile de judecată odată cu fondul.

36

La 2 februarie 2017, Tribunalul a pronunțat hotărârea atacată T‑381/15, prin care a constatat că nu mai era necesară pronunțarea asupra unei părți a acțiunii IMG, a respins în rest această acțiune și a obligat IMG la plata cheltuielilor de judecată. În acest cadru, Tribunalul a considerat, mai întâi, la punctele 41-53 și 75 din această hotărâre, că decizia din 8 mai 2015 produsese efecte juridice obligatorii, în măsura în care privase IMG de posibilitatea de a i se atribui noi sarcini de execuție bugetară pe baza procedurii de gestiune indirectă cu o organizație internațională prevăzute la articolul 58 alineatul (1) din Regulamentul nr. 966/2012, și că acțiunea în anulare a IMG era în acest temei admisibilă. Ulterior, la punctele 76-160 din hotărârea menționată, Tribunalul a considerat că niciunul dintre cele opt motive invocate de IMG nu putea fi admis și că acțiunea sa în anulare trebuia, așadar, să fie respinsă ca neîntemeiată. În sfârșit, la punctele 170-173 din aceeași hotărâre, Tribunalul a respins cererea de despăgubire a IMG ca neîntemeiată.

37

Pe de altă parte, la punctele 174-184 din hotărârea atacată T‑381/15, Tribunalul s‑a pronunțat cu privire la o cerere a Comisiei prin care aceasta solicita ca două înscrisuri depuse de IMG, și anume raportul OLAF și avizul Serviciului Juridic, să fie retrase din dosarul jurisdicțional. Tribunalul a respins această cerere în ceea ce privește primul înscris în cauză și a admis‑o în ceea ce privește al doilea înscris.

38

Prin recursul formulat în cauza C‑183/17 P, IMG solicită Curții:

39

Prin recursul formulat în cauza C‑184/17 P, IMG solicită Curții:

40

Comisia solicită Curții respingerea celor două recursuri și obligarea IMG la plata cheltuielilor de judecată aferente.

41

Pe de altă parte, Comisia a formulat două recursuri incidente, prin care solicită Curții:

42

IMG solicită Curții respingerea acestor două recursuri incidente și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente.

43

Prin scrisoarea din 8 februarie 2018, părțile au fost invitate să prezinte observații cu privire la o eventuală conexare a celor două cauze pentru buna desfășurare a fazei orale a procedurii și în vederea pronunțării deciziei Curții. În răspuns, IMG a declarat că nu are obiecții cu privire la acest subiect. Comisia nu a răspuns în termenul prevăzut.

44

Prin decizia din 20 martie 2018, aceste cauze au fost conexate pentru buna desfășurare a fazei orale a procedurii și în vederea pronunțării deciziei Curții, după ascultarea judecătorului raportor și a avocatului general.

45

Comisia arată, în primul rând, că Tribunalul a considerat în mod greșit la punctele 57-63 din hotărârea atacată T‑29/15 și la punctele 44-48 din hotărârea atacată T‑381/15 că deciziile în litigiu produseseră efecte juridice obligatorii, întrucât privaseră IMG de posibilitatea de a încheia noi acorduri de delegare pentru gestiunea indirectă a proiectelor finanțate din budgetul Uniunii. Este cert că decizia din 16 decembrie 2014 ar fi modificat decizia inițială prin înlocuirea IMG cu GIZ în calitate de entitate desemnată pentru încheierea unui acord de delegare specific, iar decizia din 8 mai 2015 ar indica faptul că Comisia preconizează să nu mai încheie noi acorduri de delegare cu IMG. Nu ar fi mai puțin adevărat că IMG nu ar dispune de niciun drept de a încheia astfel de acorduri cu Comisia, situație din care ar trebui să se deducă faptul că deciziile în litigiu au avut cel mult efecte factuale în privința sa.

46

În al doilea rând, Comisia susține că, contrar celor reținute de Tribunal la punctele 49-52 din hotărârea atacată T‑29/15, o decizie de finanțare precum decizia din 16 decembrie 2014 trebuie privită ca un act cu o sferă de aplicare pur internă, care nu produce niciun efect juridic obligatoriu față de terți.

47

În al treilea și ultimul rând, Comisia reproșează Tribunalului că a statuat în mod eronat că decizia din 16 decembrie 2014 nu constituia un act pur confirmativ al scrisorii din 25 aprilie 2014, prin care IMG fusese informată cu privire la adoptarea măsurilor asigurătorii din 26 februarie 2014. Astfel, această decizie nu ar fi conținut niciun element factual sau juridic nou, contrar celor arătate de Tribunal la punctele 70-73 din hotărârea atacată T‑29/15. În plus, deși măsurile asigurătorii menționate și decizia menționată au temeiuri juridice diferite și au fost adoptate în cadrul unor proceduri distincte, astfel cum a arătat Tribunalul la punctele 74-76 din această hotărâre, cea de a doua ar fi fost totuși consecința directă și automată a celor dintâi.

48

Pe de altă parte, în recursul său incident formulat în cauza C‑184/17 P, Comisia susține că IMG nu ar fi trebuit să primească acces la raportul OLAF.

49

În consecință, ea solicită Curții să retragă acest raport din dosarul jurisdicțional.

50

IMG contestă temeinicia acestor diferite argumente.

51

În ceea ce privește, în primul rând, argumentele Comisiei referitoare la lipsa efectelor juridice obligatorii ale deciziilor în litigiu, evocate la punctul 45 din prezenta hotărâre, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că trebuie să se considere că sunt susceptibile să facă obiectul unei acțiuni în anulare orice dispoziții sau măsuri adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, indiferent de forma acestora, destinate să producă efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele unei persoane fizice sau juridice, modificând în mod distinct situația sa juridică (Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 9, Hotărârea din 12 septembrie 2006, Reynolds Tobacco și alții/Comisia, C‑131/03 P, EU:C:2006:541, punctul 54, și Hotărârea din 13 octombrie 2011, Deutsche Post și Germania/Comisia, C‑463/10 P și C‑475/10 P, EU:C:2011:656, punctul 37).

52

În speță, în ceea ce privește decizia din 16 decembrie 2014, Tribunalul a arătat mai întâi, la punctele 37-42 din hotărârea atacată T‑29/15, care nu sunt criticate de Comisie, că această decizie constituia o decizie de finanțare adoptată de instituția respectivă în temeiul articolului 84 din Regulamentul nr. 966/2012 și care avea nu numai ca efect juridic, dar chiar și ca obiect, modificarea deciziei inițiale, desemnând GIZ ca entitate însărcinată cu executarea acțiunii de dezvoltare a comerțului prevăzută în cadrul programului de acțiune pentru Myanmar/Birmania pentru anul 2013, în locul IMG.

53

În cadrul acestei analize, Tribunalul a constatat printre altele, la punctul 38 din hotărârea menționată, că părțile nu au contestat că decizia inițială însăși desemnase IMG ca entitate responsabilă doar „sub rezerva încheierii unui acord de delegare”.

54

Ținând seama de aceste diferite elemente, Tribunalul a estimat ulterior, la punctele 44-48 și 57-63 din aceeași hotărâre, că decizia din 16 decembrie 2014 producea un efect juridic obligatoriu de natură să afecteze interesele IMG, privând‑o de orice posibilitate de a încheia acest acord de delegare.

55

În această privință, este necesar să se constate că articolul 84 alineatul (2) din Regulamentul nr. 966/2012, pe baza căruia au fost adoptate atât decizia inițială, cât și decizia din 16 decembrie 2014, prevede că astfel de decizii precedă angajarea unei cheltuieli. În ceea ce privește acest angajament, el corespunde, astfel cum rezultă din articolul 85 alineatul (1) și din articolul 86 alineatul (1) din acest regulament, operațiunii care constă în aceea că operatorul bugetar procedează în mod succesiv la angajamentul bugetar al cheltuielii și apoi la încheierea unui angajament juridic față de partea terță care va primi plățile ce concretizează această cheltuială. În consecință, Comisia susține în mod întemeiat că nu fusese asumat niciun angajament juridic față de IMG la data la care a fost adoptată decizia din 16 decembrie 2014 și, prin urmare, că IMG nu dispunea de niciun drept ca un acord de delegare să fie încheiat cu aceasta.

56

Cu toate acestea, astfel cum a arătat Tribunalul la punctele 42 și 59 din hotărârea atacată T‑29/15, o decizie de angajament trebuie să precizeze, conform articolului 84 alineatul (3) din Regulamentul nr. 966/2012, „entitatea sau persoana căreia i s‑au încredințat sarcini de execuție bugetară […], criteriile folosite pentru selectarea sa […] și sarcinile încredințate acesteia”. Decizia inițială selecționase astfel IMG ca entitate însărcinată cu una dintre acțiunile prevăzute în cadrul programului de acțiune pentru Myanmar/Birmania pentru anul 2013.

57

În plus, rezultă din articolul 53d alineatul (2) din Regulamentul nr. 1605/2002, care era aplicabil la data adoptării deciziei inițiale, că un acord de delegare precum cel vizat de această decizie are ca obiect să precizeze modalitățile de executare a sarcinilor bugetare care au fost anterior încredințate, într‑un caz dat, unei organizații internaționale. Încheierea acestui acord trebuie, așadar, să fie în mod necesar precedată de adoptarea unei decizii de finanțare care încredințează astfel de sarcini organizației menționate și nu poate avea loc decât cu aceasta din urmă. În mod corelativ, pierderea calității de entitate însărcinată cu sarcinile în cauză are drept consecință automată pierderea posibilității de a încheia acordul de delegare corespunzător. Or, decizia din 16 decembrie 2014 a avut ca obiect și ca efect juridic tocmai să desemneze GIZ ca entitate însărcinată pentru a‑i permite Comisiei să încheie un acord de delegare cu această entitate în locul IMG.

58

În aceste condiții, Tribunalul a statuat în mod întemeiat la punctele 44, 45, 57, 59, 60 și 62 din hotărârea atacată T‑29/15 că decizia din 16 decembrie 2014 a condus la pierderea de către IMG atât a calității juridice de entitate selecționată pentru a i se încredința o sarcină bugetară, cât și a oricărei posibilități efective de a încheia acordul de delegare corespunzător.

59

Or, pierderea unei asemenea calități juridice constituie, în mod evident, un efect juridic obligatoriu de natură să afecteze interesele IMG. În ceea ce privește pierderea oricărei posibilități efective de a încheia acordul de delegare corespunzător, aceasta este consecința automată a pierderii calității juridice menționate, după cum s‑a arătat la punctul 57 din prezenta hotărâre, și constituie de asemenea în acest temei un efect juridic obligatoriu.

60

În consecință, motivul invocat de Comisie în susținerea recursului incident în cauza C‑183/17 P, în măsura în care este întemeiat pe inexistența unor efecte juridice obligatorii ale deciziei din 16 decembrie 2014, trebuie să fie înlăturat ca nefondat.

61

În ceea ce privește decizia din 8 mai 2015, trebuie arătat de la bun început că aceasta nu exprimă o intenție viitoare, cum susține totuși Comisia, ci o decizie născută și actuală de a nu mai încheia niciun acord de delegare „până când va exista o certitudine absolută în ceea ce privește statutul de organizație internațională al IMG”. În acest temei, ea privează persoana interesată de orice șansă efectivă de a i se încredința noi sarcini de execuție bugetară și de a i se acorda fondurile corespunzătoare în cadrul unei gestiuni indirecte a bugetului Uniunii, astfel cum a arătat Tribunalul la punctele 44 și 45 din hotărârea atacată T‑381/15.

62

Or, Curtea a statuat deja că, atunci când o decizie adoptată de Comisie în cadrul exercitării competențelor sale proprii împotriva unei persoane specifice are ca efect, prin simpla sa adoptare, pierderea de către această persoană a oricărei șanse efective de a beneficia de o finanțare din partea Uniunii, acest efect trebuie privit ca un efect juridic obligatoriu al deciziei menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 aprilie 1997, Geotronics/Comisia, C‑395/95 P, EU:C:1997:210, punctele 14 și 15).

63

În consecință, în măsura în care se întemeiază pe lipsa de efecte juridice obligatorii ale deciziei din 8 mai 2015, motivul invocat de Comisie în susținerea recursului incident în cauza C‑184/17 P trebuie de asemenea să fie înlăturat ca nefondat.

64

În ceea ce privește, în al doilea rând, argumentul Comisiei expus la punctul 46 din prezenta hotărâre, potrivit căruia o decizie de finanțare precum cea în discuție în prezenta cauză ar fi trebuit considerată un act care nu produce niciun efect juridic obligatoriu față de terți, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, nu constituie, în principiu, acte susceptibile să facă obiectul unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 263 TFUE actele care nu urmăresc să producă efecte juridice decât în sfera internă a instituției, a organului, a oficiului sau a agenției Uniunii care este autorul acestor acte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 februarie 1988, Les Verts/Parlamentul, 190/84, EU:C:1988:94, punctul 8, și Hotărârea din 6 aprilie 2000, Spania/Comisia, C‑443/97, EU:C:2000:190, punctul 28).

65

În speță, este însă suficient să se constate că, din moment ce Tribunalul a considerat în mod întemeiat că decizia din 16 decembrie 2014 urmărise să producă efecte juridice obligatorii față de IMG, pentru motivele arătate la punctele 57-59 din prezenta hotărâre, acestei instanțe nu i se poate reproșa că a săvârșit o eroare de drept pin respingerea ca neîntemeiat, la punctele 49-52 din hotărârea atacată T‑29/15, a argumentului Comisiei potrivit căruia decizia menționată nu ar fi produs efecte juridice decât în sfera internă a Comisiei.

66

În al treilea și ultimul rând, Comisia susține, după cum s‑a arătat la punctul 47 din prezenta hotărâre, că decizia din 16 decembrie 2014 ar fi trebuit calificată drept „act pur confirmativ al unui act anterior”, și anume al scrisorii din 25 aprilie 2014 de informare a IMG cu privire la adoptarea măsurilor asigurătorii din 26 februarie 2014.

67

În această privință, un act trebuie considerat ca fiind pur confirmativ al unui act anterior dacă nu conține niciun element juridic sau factual nou în raport cu acest act anterior (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 aprilie 1970, Nebe/Comisia, 24/69, EU:C:1970:22, punctul 8, și Hotărârea din 3 aprilie 2014, Comisia/Țările de Jos și ING Groep, C‑224/12 P, EU:C:2014:213, punctul 69).

68

În speță, Tribunalul a considerat la punctele 70-73 din hotărârea atacată T‑29/15 că, în timp ce examinarea conținutului măsurilor asigurătorii din 26 februarie 2014 arăta că acestea avuseseră ca efect să suspende temporar încheierea cu IMG a oricărui acord de delegare precum cel vizat de decizia inițială, analiza deciziei din 16 decembrie 2014 arăta că conținutul acesteia avusese ca efect juridic obligatoriu să priveze IMG, în mod specific și definitiv, de posibilitatea de a încheia acordul menționat.

69

Prin urmare, Tribunalul a scos în evidență elementele juridice și factuale noi care caracterizează decizia din 16 decembrie 2014 în raport cu măsurile asigurătorii din 26 februarie 2014.

70

În consecință, în măsura în care se întemeiază pe caracterul de „act pur confirmativ al unui act anterior” al deciziei din 16 decembrie 2014, motivul invocat de Comisie în susținerea recursului incident în cauza C‑183/17 P trebuie să fie respins ca nefondat.

71

Întrucât niciunul dintre motivele invocate de Comisie în susținerea recursurilor incidente nu poate fi admis, se impune respingerea acestor recursuri în totalitate.

72

Pe de altă parte, nu este necesar să se statueze cu privire la cererea Comisiei de retragere din dosar a raportului OLAF, având în vedere că aceasta a rămas fără obiect, în măsura în care Comisia a informat Curtea în ședință că a pus din proprie inițiativă acest raport la dispoziția IMG.

73

În susținerea recursurilor formulate, prin care solicită anularea hotărârilor atacate în măsura în care prin acestea au fost respinse acțiunile sale în anulare ca neîntemeiate, IMG invocă patru motive în cauza C‑183/17 P și, respectiv, cinci motive în cauza C‑184/17 P. Aceasta invocă de asemenea diferite critici în privința soluției pronunțate de Tribunal cu privire la anumite înscrisuri din dosarele jurisdicționale.

74

Pe de altă parte, în susținerea recursului prin care solicită anularea hotărârii atacate T‑381/15 în măsura în care prin aceasta a fost respinsă ce neîntemeiată cererea sa de despăgubire, IMG invocă un al șaselea motiv în cauza C‑184/17 P.

75

Trebuie să se înceapă cu examinarea celui de al doilea motiv prezentat de IMG în fiecare dintre cauzele conexate.

76

IMG susține, în primul rând, că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că Comisia nu săvârșise o eroare de drept sau o eroare vădită de apreciere prin adoptarea deciziilor în litigiu pe baza unor motive întemeiate pe îndoielile acestei instituții în privința statutului său de organizație internațională, în sensul reglementărilor financiare din 2002 și din 2012. Astfel, elementele invocate de Comisie pentru a‑și fundamenta îndoielile ar privi doar o parte din cei 16 membri ai IMG, iar nu statutul însuși de organizație internațională al acestei entități, în sensul reglementărilor menționate.

77

În al doilea rând, Tribunalul ar fi denaturat faptele înlăturând sumar argumentele invocate de IMG pentru a contesta temeinicia deciziilor în litigiu în loc să examineze numeroasele înscrisuri prezentate de persoana interesată în anexele la memoriile sale (statut, proces‑verbal de constituire, acord privind sediul cu Regatul Belgiei, declarații ale ambasadorilor etc.) în scopul dovedirii statutului său de organizație internațională. Or, aceste înscrisuri, de care Comisia ar fi dispus la data la care a adoptat deciziile în litigiu, ar demonstra că IMG este o organizație de drept internațional public, constituită în cursul anului 1994 pe baza unui acord interguvernamental încheiat de 16 state și de Oficiul pentru Ajutor Umanitar al Comunității Europene (ECHO), în urma unei reuniuni a unui grup de lucru al Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați, pentru a permite statelor participante la reconstrucția Bosniei și Herțegovinei să dispună în acest scop de o entitate dedicată.

78

În răspuns, Comisia arată că problema care trebuie rezolvată pentru a controla legalitatea hotărârilor atacate nu este aceea dacă IMG are sau nu statutul de organizație internațională, în sensul reglementărilor financiare din 2002 și din 2012, ci mai degrabă dacă, ținând cont de îndoielile care existau în această privință, această instituție putea decide să nu îi mai încredințeze sarcini de execuție bugetară în temeiul acestui statut. În acest context, argumentele IMG menționate la punctul 76 din prezenta hotărâre s‑ar limita la contestarea aprecierii faptelor și a elementelor de probă realizată de Tribunal și ar trebui, ca atare, să fie respinse ca inadmisibile, întrucât nu intră în sfera controlului exercitat de Curte în cadrul unui recurs. În plus, argumentul potrivit căruia elementele invocate de Comisie pentru a justifica îndoielile exprimate în deciziile în litigiu nu privesc decât o parte din cei 16 membri ai IMG nu ar fi fost invocat în primă instanță și ar trebui, în acest temei, să fie respins ca inadmisibil în stadiul recursului, din cauza caracterului său nou. În orice caz, Tribunalul nici nu ar fi comis o eroare de drept, nici nu ar fi denaturat înscrisurile prezentate de IMG atunci când a apreciat că îndoielile existente cu privire la statutul de organizație internațională al acesteia din urmă justificau deciziile în litigiu.

79

În replică, IMG adaugă că argumentele sale repun în discuție temeinicia juridică a raționamentului urmat de Tribunal în hotărârile atacate cu privire la legalitatea deciziilor în litigiu în raport cu reglementările financiare din 2002 și din 2012 și că, în acest temei, ele sunt admisibile.

80

Întrucât Comisia contestă admisibilitatea unei părți a criticilor prezentate de IMG în susținerea celui de al doilea motiv al fiecăruia dintre recursurile formulate, trebuie amintit, cu titlu introductiv, că un recurent poate să conteste în fața Curții interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii făcute în primă instanță de Tribunal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 2000, Salzgitter/Comisia, C‑210/98 P, EU:C:2000:397, punctul 43, și Hotărârea din 12 septembrie 2006, Reynolds Tobacco și alții/Comisia, C‑131/03 P, EU:C:2006:541, punctul 51) și, în acest cadru, să invoce motive de recurs prin care să conteste temeinicia juridică a aprecierilor făcute de această instanță în hotărârea atacată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iunie 2011, Diputación Foral de Vizcaya și alții/Comisia, C‑465/09 P-C‑470/09 P, nepublicată, EU:C:2011:372, punctul 146, și Hotărârea din 4 septembrie 2014, Spania/Comisia, C‑197/13 P, EU:C:2014:2157, punctul 49, precum și jurisprudența citată).

81

Or, în speță, prin criticile menționate la punctul 76 din prezenta hotărâre, IMG invocă o eroare săvârșită de Tribunal în aplicarea reglementărilor financiare din 2002 și din 2012, la punctele 102-106 și 113 din hotărârea atacată T‑29/15, precum și la punctele 98-103, 108 și 109 din hotărârea atacată T‑381/15, în răspuns la motivele prin care IMG contestase legalitatea deciziilor în litigiu în raport cu aceste reglementări.

82

În plus, trebuie să se arate că argumentul potrivit căruia elementele invocate de Comisie pentru a justifica faptul că îndoielile exprimate în aceste decizii privesc doar o parte din cei 16 membri ai IMG urmărește să conteste temeinicia în drept a aprecierii Tribunalului care figurează, pe de o parte, la punctul 103 din hotărârea atacată T‑29/15, care face trimitere la punctul 89 din această hotărâre, care, la rândul său, face trimitere la punctul 85 din hotărârea menționată și, pe de altă parte, la punctul 98 din hotărârea atacată T‑381/15, care face trimitere la punctul 85 din această din urmă hotărâre, potrivit căreia deciziile menționate trebuie considerate, ținând cont de contextul în care au intervenit, ca fiind justificate, printre altele, de aceste elemente. În acest temei, o asemenea critică nu ar putea, în lumina jurisprudenței citate la punctul 80 din prezenta hotărâre, să fie respinsă ca inadmisibilă, în stadiul recursului, pentru motivul că nu ar fi fost invocată în primă instanță.

83

În consecință, trebuie să se considere că criticile prezentate de IMG în susținerea celui de al doilea motiv în fiecare dintre cauzele conexate și, prin urmare, aceste motive însele sunt admisibile.

84

În ceea ce privește fondul, trebuie constatat că al doilea motiv al recursurilor principale vizează punctele 102-106 și 113 din hotărârea atacată T‑29/15 și, respectiv punctele 98-103, 108 și 109 din hotărârea atacată T‑381/15.

85

În această privință, în fața Tribunalului, IMG a contestat, pe de o parte, legalitatea deciziei din 16 decembrie 2014 în raport cu reglementările financiare din 2002 și din 2012, precum și, pe de altă parte, legalitatea deciziei din 8 mai 2015 în raport cu reglementarea financiară din 2012. În acest cadru, IMG a susținut printre altele, astfel cum a constatat Tribunalul la punctele 102 și 104 din hotărârea atacată T‑29/15, precum și la punctul 96 din hotărârea atacată T‑381/15, că aceasta este o organizație de drept internațional public creată printr‑un acord interguvernamental, în sensul acestor reglementări, astfel cum rezultă din diferitele înscrisuri furnizate atât Comisiei, cât și Tribunalului.

86

Pentru a înlătura aceste argumente, Tribunalul a statuat mai întâi, la punctele 103 și 105 din hotărârea atacată T‑29/15, precum și la punctul 98 din hotărârea atacată T‑381/15, că, în deciziile în litigiu, Comisia exprimase îndoieli cu privire la statutul de organizație internațională al IMG, întemeindu‑se pe elementele arătate în scrisoarea din 25 aprilie 2014, în termenii evocați la punctul 24 din prezenta hotărâre.

87

În continuare, Tribunalul a considerat, la punctele 104 și 105 din hotărârea atacată T‑29/15 și la punctul 102 din hotărârea atacată T‑381/15, că argumentele și înscrisurile furnizate de IMG nu erau de natură să stabilească caracterul neîntemeiat al îndoielilor exprimate de Comisie, în deciziile în litigiu, pe baza elementelor în discuție.

88

În această privință, trebuie arătat că din cuprinsul articolului 53 și al articolului 53d alineatul (1) din Regulamentul nr. 1605/2002, precum și din cel al articolului 58 alineatul (1) din Regulamentul nr. 966/2012, care a abrogat și a înlocuit Regulamentul nr. 1605/2002, rezultă că Comisia poate să execute bugetul Uniunii încredințând sarcini de execuție bugetară, printre altele, unor organizații internaționale.

89

Rezultă din aceste dispoziții că, atunci când Comisia urmărește să adopte, în acest sens, o decizie de încredințare a sarcinilor de execuție bugetară unei entități determinate, ea are datoria de a se asigura că respectiva entitate are calitatea de organizație internațională.

90

În plus, atunci când, ulterior adoptării unei decizii de încredințare a sarcinilor de execuție bugetară unei entități determinate în calitate de organizație internațională, Comisia adoptă decizii precum deciziile în litigiu, pe baza unor elemente care sunt, în opinia sa, de natură să repună în discuție această calitate, respectivele decizii trebuie să fie justificate atât în drept, cât și în fapt.

91

În această privință, noțiunea „organizație internațională” vizată la articolele 53 și 53d din Regulamentul nr. 1605/2002 și la articolul 58 din Regulamentul nr. 966/2012 a fost definită în aceiași termeni la articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2342/2002 și ulterior la articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1268/2012, care a abrogat și a înlocuit Regulamentul nr. 2342/2002. În temeiul acestor ultime două dispoziții, ea include, printre altele, „organizațiile internaționale din sectorul public constituite prin acorduri internaționale și agențiile specializate înființate de astfel de organizații”.

92

În speță, trebuie să se constate că Tribunalul nu a controlat legalitatea deciziilor în litigiu în raport cu această definiție, ci s‑a limitat la a afirma că argumentele și elementele de probă prezentate de IMG nu repuneau în discuție îndoielile Comisiei cu privire la statutul de organizație internațională al IMG.

93

Or, această afirmație este afectată de o eroare de drept, întrucât niciunul dintre elementele prezentate de Tribunal pentru a considera justificate îndoielile Comisiei, astfel cum sunt acestea amintite la punctul 86 din prezenta hotărâre, nu este susceptibil să le justifice din punct de vedere juridic.

94

Astfel, în ceea ce privește primul dintre aceste elemente, referitor la faptul de a ști dacă mai multe state prezentate de IMG ca fiind membri ai acesteia erau efectiv membrii săi, reiese din propriile constatări ale Tribunalului că îndoielile Comisiei în această privință priveau doar „anumiți” membri ai IMG și, mai precis, cinci dintre aceștia dintr‑un total de 16. Or, astfel de îndoieli, presupunând că ar fi întemeiate, nu au drept consecință în dreptul internațional să priveze entitatea ai cărei membri nu ar fi – sau nu ar mai fi – aceste state de calitatea de „organizație internațională”, aceasta cu atât mai puțin cu cât, astfel cum este cazul în speță, statele în discuție nu reprezintă decât o parte vădit minoritară a entității în cauză.

95

În ceea ce privește al doilea element, legat de existența unor îndoieli referitoare la împuternicirile persoanelor care au reprezentat anumite state la data semnării actului constitutiv al IMG, trebuie de asemenea să se arate că ar putea eventual fi repusă în discuție validitatea semnării, în special de către aceste state, a actului constitutiv al IMG, iar nu validitatea creării însăși a acesteia din urmă, dat fiind că eventualele nereguli de reprezentare arătate priveau doar un număr limitat de state participante.

96

În ceea ce privește al treilea element, potrivit căruia secretarul general al ONU ar fi informat OLAF cu privire la faptul că IMG nu este o agenție specializată a ONU, este suficient să se constate că acesta era lipsit de orice relevanță juridică. Astfel, după cum rezultă din cuprinsul punctului 91 din prezenta hotărâre, reglementările financiare din 2002 și din 2012 nu impun nicidecum ca o entitate determinată să fie o agenție a ONU pentru a putea fi calificată drept „organizație internațională”. În plus, în speță, nu se contestă că IMG nu pretinsese niciodată că ar fi o astfel de agenție, ci se declara „organizație internațională din sectorul public constituită printr‑un acord internațional”, după cum rezultă în mod clar din constatările Tribunalului amintite la punctul 85 din prezenta hotărâre.

97

Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se rețină că al doilea motiv invocat de IMG în susținerea fiecăruia dintre recursurile sale în cauzele C‑183/17 P și C‑184/17 P și întemeiat pe faptul că Tribunalul a statuat în mod greșit în hotărârile atacate că Comisia nu a săvârșit o eroare de drept sau o eroare vădită de apreciere atunci când justificase adoptarea deciziilor în litigiu prin îndoielile pe care le avea cu privire la statutul de „organizație internațională” al IMG, în sensul reglementărilor financiare din 2002 și din 2012, este întemeiat. Prin urmare, trebuie ca prezentele motive să fie admise, fără să fie necesar să se examineze dacă această decizie a Tribunalului este, în plus, viciată de o denaturare a faptelor.

98

În ceea ce privește consecințele care trebuie deduse din eroarea de drept identificată la punctul anterior, trebuie să se constate în primul rând că respingerea motivelor IMG care se întemeiau pe eroarea de drept săvârșită de Comisie atunci când a justificat deciziile în litigiu prin îndoielile pe care le avea cu privire la statutul de organizație internațională al IMG constituie susținerea necesară a dispozitivului hotărârilor atacate în măsura în care prin acestea au fost respinse acțiunile în anulare ale acestei entități.

99

Prin urmare, se impune anularea hotărârilor atacate în măsura în care prin acestea au fost respinse ca neîntemeiate acțiunile în anulare ale IMG, fără a fi necesar să se examineze celelalte motive și critici invocate de IMG în susținerea recursurilor sale.

100

În al doilea rând și astfel cum s‑a arătat la punctul 33 din prezenta hotărâre, IMG prezentase de asemenea, în cauza T‑381/15, o cerere de reparare a prejudiciilor care i‑ar fi fost cauzate prin decizia din 8 mai 2015 ca urmare a faptului că Comisia arată în această decizie că nu va mai încheia cu IMG noi acorduri de delegare pentru gestiunea indirectă a bugetului Uniunii.

101

Or, întemeindu‑se de asemenea pe aprecierea eronată în drept menționată la punctul 97 din prezenta hotărâre, Tribunalul a respins, în consecință, această cerere de despăgubire, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 170 și 172 din hotărârea atacată T‑381/15.

102

În consecință, se impune de asemenea anularea hotărârii atacate T‑381/15 în măsura în care prin aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de despăgubire menționată.

103

Atunci când litigiul este în parte în stare de judecată, Curtea poate, în temeiul articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, să soluționeze ea însăși în mod definitiv această parte a litigiului și să trimită restul cauzei Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.

104

În speță, se impune ca Curtea să soluționeze în mod definitiv cele două acțiuni în anulare, care sunt în stare de judecată. Astfel, după cum rezultă din cuprinsul punctelor 92-96 din prezenta hotărâre, deciziile în litigiu sunt nelegale, în măsura în care elementele invocate de Comisie în susținerea acestora nu sunt de natură să pună la îndoială calitatea de organizație internațională a IMG, în sensul reglementărilor financiare din 2002 și din 2012. Prin urmare, se impune anularea în totalitate a deciziilor menționate.

105

În ceea ce privește cererea de despăgubire prezentată în cauza T‑381/15, trebuie amintit că, după cum s‑a arătat la punctul 101 din prezenta hotărâre, Tribunalul a respins‑o întemeindu‑se, în mod exclusiv, pe aprecierea sa potrivit căreia Comisia nu săvârșise o eroare de drept sau o eroare vădită de apreciere atunci când a justificat adoptarea deciziei din 8 mai 2015 prin îndoielile pe care le avea cu privire la statutul de organizație internațională al IMG. Or, deși, din cuprinsul punctelor precedente din prezenta hotărâre, rezultă că această apreciere este viciată de o eroare de drept, este totuși necesară examinarea celorlalte argumente ale părților referitoare la cererea de despăgubire menționată, în special a celor referitoare la existența și la întinderea prejudiciilor invocate de IMG, care nu au fost de altfel dezbătute în fața Curții.

106

Ținând seama de aceste elemente, trebuie să se considere că această parte a litigiului nu este în stare de judecată și, în consecință, în această măsură, să se trimită cauza spre rejudecare Tribunalului.

107

În conformitate cu articolul 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

108

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

109

În speță, întrucât Comisia a căzut în pretenții în cauzele C‑183/17 P, C‑184/17 P și T‑29/15, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în aceste trei cauze, conform concluziilor IMG.

110

În schimb, în ceea ce privește cauza T‑381/15, trebuie amintit că, deși Comisia a căzut în pretenții în cadrul acțiunii în anulare formulate de IMG, cererea de despăgubire care însoțește această acțiune în anulare nu este în stare de judecată și trebuie trimisă spre rejudecare Tribunalului.

111

În consecință, se impune ca cererea privind cheltuielile de judecată în cauza menționată să fie soluționată odată cu fondul, conform articolului 137 din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară și hotărăște: