1. 

Prezenta trimitere preliminară oferă Curții ocazia de a se pronunța cu privire la aplicarea Directivei 94/22/CE ( 2 ) în ceea ce privește redevențele (royalties) pe care statele membre le pot solicita întreprinderilor care dețin autorizații ( 3 ) de prospectare, explorare și extracție a gazelor naturale. Redevențele respective reprezintă, în realitate, contraprestația plătită de întreprinderi statului pentru accesarea și exploatarea resurselor de stat precum hidrocarburile, în general, și gazele naturale, în special.

2. 

Concret, în prezenta cauză trebuie să se determine dacă Directiva 94/22 permite statelor membre să utilizeze un anumit indice de referință (așa‑numitul indice QE) pentru a calcula valoarea redevenței, în locul altuia care depinde de prețul de piață al gazelor naturale.

3.

Conform celui de al patrulea, de al șaselea, de al șaptelea și de al optulea considerent:

„întrucât statele membre dețin suveranitatea și drepturi suverane asupra rezervelor de hidrocarburi aflate pe teritoriile lor;

[…]

întrucât trebuie să se asigure accesul nediscriminatoriu și exercitarea activităților legate de prospectarea, explorarea și extracția hidrocarburilor în condiții care să încurajeze o concurență crescută în acest sector și, prin urmare, să se favorizeze cele mai bune metode de prospectare, explorare și extracție a resurselor în statele membre și să consolideze integrarea pe piața internă de energie;

întrucât, în acest scop, este necesar să se stabilească norme comune care să asigure că procedurile de acordare a autorizațiilor de prospectare, explorare și extracție a hidrocarburilor sunt deschise tuturor entităților care posedă capacitățile necesare; întrucât autorizațiile trebuie să fie acordate în temeiul unor criterii obiective și publicate; întrucât condițiile de acordare a autorizațiilor trebuie să fie cunoscute dinainte în egală măsură de către toate entitățile participante la procedură;

întrucât statele membre trebuie să își păstreze opțiunea de limitare a accesului la aceste activități și a exercitării lor, din rațiuni justificate de interesul public, și să o condiționeze de achitarea unei contribuții financiare sau a unei contribuții în hidrocarburi, detaliile înțelegerilor privind această contribuție fiind stabilite astfel încât să nu interfereze cu gestionarea entităților; întrucât această opțiune trebuie utilizată într‑o manieră nediscriminatorie; întrucât, cu excepția obligațiilor legate de folosirea acestei opțiuni, este indicată evitarea impunerii asupra entităților a unor condiții și obligații care nu sunt justificate de necesitatea de a desfășura activitatea în mod corespunzător; întrucât activitățile entităților trebuie să fie supravegheate numai în măsura necesară pentru asigurarea respectării acestor obligații și condiții.”

4.

Articolul 2 alineatele (1) și (2) prevede:

„(1)   Statele membre își rezervă dreptul de a determina zonele de pe teritoriul lor care sunt puse la dispoziție pentru exercitarea activităților de prospectare, explorare și extracție de hidrocarburi.

(2)   Ori de câte ori o zonă este pusă la dispoziție pentru exercitarea activităților stabilite la alineatul (1), statele membre veghează să nu se facă nici un fel de discriminare între entități în ceea ce privește accesul la aceste activități și exercitarea lor.”

5.

Articolul 6 alineatele (1) și (2) și alineatul (3) primul paragraf prevede:

„(1)   Statele membre veghează ca toate condițiile și cerințele menționate la articolul 5 alineatul (2), precum și diferitele obligații privind folosirea autorizației să fie justificate exclusiv de necesitatea de a asigura performanța corespunzătoare a activităților în zona pentru care se acordă autorizația, prin aplicarea alineatului (2) sau prin plata unei contribuții financiare sau a unei contribuții în hidrocarburi.

(2)   Statele membre pot impune condiții și cerințe privind exercitarea unor activități prezentate în articolul 2 alineatul (1) într‑o măsură justificată de siguranța națională, siguranța publică, sănătatea publică, siguranța transportului, protecția mediului, protejarea resurselor biologice și a tezaurelor naționale cu valoare artistică, istorică sau arheologică, siguranța instalațiilor și a lucrătorilor, gestionarea planificată a resurselor de hidrocarburi (de exemplu, rata de epuizare a hidrocarburilor sau optimizarea recuperării lor) sau necesitatea asigurării veniturilor din impozite.

(3)   Regulile privind plata contribuțiilor menționate la alineatul (1), inclusiv orice cerință referitoare la participarea statului, sunt stabilite de către statele membre astfel încât să asigure menținerea independenței entităților în materie de administrare.”

6.

Conform articolului 19 alineatele 1, 5 și 5 bis din Decretul legislativ nr. 625/96 ( 4 ):

„1.   Pentru producțiile obținute începând de la 1 ianuarie 1997, titularul fiecărei concesiuni de extracție este obligat să achite anual statului valoarea unei cote din producția extracției în cuantum de 7 % din cantitatea de hidrocarburi lichide și gazoase extrase pe uscat și de 7 % ( 5 ) din cantitatea de hidrocarburi gazoase și de 4 % din cantitatea de hidrocarburi lichide extrase din mare.

[…]

5.   Valorile unitare ale cotei pentru fiecare concesiune de extracție sunt determinate, pentru fiecare titular existent în aceasta, ca medie ponderată a prețurilor de vânzare facturate de acesta în anul de referință.

5 bis   Pentru producțiile obținute începând de la 1 ianuarie 2002, valorile unitare ale cotei din extracție sunt determinate:

[…]

7.

În temeiul articolului 11 alineatul 1 din decretul‑lege respectiv ( 6 ), s‑a dispus cesiunea, de către titularii concesiunilor de extracție, a cotelor din producție datorate statului pe piața reglementată a capacităților, potrivit modalităților stabilite prin decretul ministrului dezvoltării economice, după consultarea Autorità di Regolazione per l’Energia, Reti e Ambiente (Autoritatea de supraveghere pentru energie electrică, rețele și mediu, Italia, denumită în continuare „Autoritatea de supraveghere”).

8.

Pentru punerea în aplicare a normei respective s‑a aprobat decretul ministerial din 6 august 2010 ( 7 ), în care, cu interes pentru prezenta cauză, s‑a arătat că „procedurile de negociere a cotelor se realizează prin tranzacționare la licitație” (articolul 4 alineatul 1), „nu se acceptă oferte de cumpărare inferioare indicelui QE […]” (articolul 4 alineatul 3) și, „în cazul în care vânzarea nu are loc, lotul de gaze oferit rămâne la dispoziția titularului, care este obligat să achite statului echivalentul său evaluat într‑un cuantum egal cu indicele QE prevăzut la alineatul 3” (articolul 4 alineatul 4).

9.

Articolul 13 din Decretul‑lege nr. 1/2012 ( 8 ) („Măsuri pentru reducerea prețului gazelor naturale pentru clienții vulnerabili”) prevede:

„Începând cu primul trimestru care urmează intrării în vigoare a prezentului decret, Autoritatea [de supraveghere] pentru energie electrică și gaz, în vederea adaptării la valorile europene a prețurilor de referință ale gazelor naturale pentru clienții vulnerabili menționați la articolul 22 din Decretul legislativ nr. 164 din 23 mai 2000, cu modificările ulterioare, pentru a determina sumele variabile pentru acoperirea costurilor de aprovizionare cu gaze naturale, introduce treptat, printre parametrii pe baza cărora se dispune actualizarea, referirea, într‑o proporție majorată gradual, la prețurile gazelor înregistrate pe piață. Până la organizarea pieței gazelor naturale, prevăzută la articolul 30 alineatul 1 din Legea nr. 99 din 23 iulie 2009, piețele de referință care trebuie luate în considerare sunt piețele europene menționate la articolul 9 alineatul 6 din Decretul legislativ nr. 130 din 13 august 2010.”

10.

Prin Decizia 196/2013/R/gas ( 9 ), Autoritatea de supraveghere a renunțat definitiv – începând de la 1 octombrie 2013 – la indicele QE ca parametru de determinare a costului gazelor în vederea stabilirii condițiilor de livrare în favoarea clienților vulnerabili de pe piața protejată.

11.

Elementul pentru acoperirea costurilor de aprovizionare cu gaze naturale pe piețele cu ridicata este constituit în prezent de indicele Cmem, definit exclusiv prin raportare la piața pe termen scurt a gazelor naturale, în conformitate cu punctul 1 litera c) din dispozitivul deciziei menționate.

12.

Indicele Cmem este format din suma diferitor elemente, printre care figurează indicele Pfor.

13.

Conform articolului 6 alineatul 2 litera d) din „Normele consolidate privind activitățile de vânzare cu amănuntul a gazelor naturale și a altor gaze decât gazele naturale, distribuite prin intermediul rețelelor municipale” (TIVG), astfel cum a fost modificat prin Decizia 196/2013/R/gas, indicele Pfor „exprimat în euro/GJ (gigajoule), utilizat pentru acoperirea costurilor de aprovizionare cu gaze naturale, este egal cu media aritmetică a cotațiilor forward (la termen) trimestriale ale gazelor aferente trimestrului t pe piața OTC (over the counter), înregistrate pe platforma TTF ( 10 ), publicate de Platts ( 11 ) cu privire la a doua lună calendaristică anterioară trimestrului t”.

14.

Eni SpA (denumită în continuare „Eni”) și Shell Italia E&P Spa (denumită în continuare „Shell”) sunt două societăți titulare ale unor concesiuni de extracție a gazelor naturale în Italia ( 12 ), care sunt prezente de asemenea pe piețele cu ridicata și cu amănuntul de distribuție și de vânzare de gaze naturale în acest stat membru.

15.

Cele două societăți au formulat o acțiune împotriva autorităților italiene ( 13 ) prin care au atacat valoarea redevențelor aferente anului 2015 pe care trebuie să le plătească statului pentru concesiunile lor. Concret, acestea solicită anularea deciziei din 24 martie 2016, adoptată de Direzione generale per la sicurezza dell’approvvigionamento e le infrastrutture energetiche (Direcția generală pentru securitatea aprovizionării și pentru infrastructurile energetice), care avea ca obiect „Decretul legislativ nr. 625/1996 – articolul 19 alineatul 5 bis, indicele QE [cota energetică] 2015 – cota energetică din costul materiei prime constând în gaze naturale pentru anul 2015” ( 14 ), precum și a normelor și a deciziilor pe care se întemeiază.

16.

Potrivit reclamantelor, menținerea indicelui QE în anul 2015 drept parametru de calcul al redevențelor este nelegală. În opinia lor, calculul respectiv trebuie efectuat pe baza indicelui Pfor (în funcție de prețul gazelor naturale înregistrat pe piața pe termen scurt), iar nu a indicelui QE (în funcție de cotațiile petrolului și ale altor combustibili pe termen mai lung).

17.

Acestea susțin că, de fapt, s‑a renunțat definitiv la indicele QE pentru reglementarea tarifară a pieței protejate, motiv pentru care acesta nu ar mai trebui să fie aplicat pentru calcularea redevențelor. Reclamantele propun să se utilizeze noul indice Pfor, care a fost introdus de Autoritatea de supraveghere tocmai pentru a reflecta prețul de piață al gazelor naturale.

18.

Instanța de trimitere explică faptul că, prin mecanismul de calcul actual, se oferă inițial pe piața reglementată a capacităților și a gazelor cotele din producție care îi revin statului, într‑un cuantum egal cu prețul corespunzător indicelui QE. Atunci când, astfel cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, cotele menționate nu se vând, întreprinderea concesionară rămâne cu cantitatea respectivă de gaze naturale, dar achită statului echivalentul prețului lor calculat prin aplicarea indicelui QE, care este mai mare decât cel de piață. Pe baza acestei împrejurări, instanța de trimitere deduce că concesionarii respectivi sunt obligați să cumpere cotele de gaze naturale la un preț semnificativ mai mare decât cel de piață, suportând un prejudiciu în raport cu ceilalți operatori din domeniu, concurenții lor, care nu au o astfel de obligație.

19.

Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), prin hotărârea nr. 290/2018 din 18 ianuarie 2018, a examinat mai multe hotărâri ale instanței de trimitere, pronunțate în luna iunie a anului 2016, confirmând legalitatea deciziilor autorităților italiene care aplicau indicele QE.

20.

Cu toate acestea, instanța de trimitere consideră în continuare că este posibil să existe o discriminare a titularilor concesiunilor de extracție a gazelor naturale și solicită să se stabilească dacă interpretarea reglementării naționale, întemeiată pe hotărârea Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) din 18 ianuarie 2018, ar putea încălca principiile prevăzute de Directiva 94/22.

21.

În acest context, Tribunale amministrativo regionale per la Lombardia (Tribunalul Administrativ Regional din Lombardia, Italia) adresează Curții următoarea întrebare preliminară:

„Dacă dispozițiile conținute în [Directiva 94/22] la articolul 6 alineatul (1) și în al șaselea considerent se opun unei reglementări naționale, mai precis articolului 19 alineatul 5 bis din Decretul legislativ nr. 625 din 1996, care, ca urmare a interpretării oferite de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) prin hotărârea nr. 290/2018, permite impunerea, în cadrul plății redevențelor, a parametrului QE, bazat pe cotațiile petrolului și ale altor combustibili, iar nu potrivit indicelui Pfor, raportat la prețul gazelor înregistrat pe piața pe termen scurt.”

22.

Au prezentat observații scrise Eni, Shell, Assomineraria, Comune di Viggiano (Municipalitatea Viggiano, Italia), guvernul italian și Comisia. În ședința organizată la 4 aprilie 2019, au participat toate aceste persoane interesate, cu excepția Municipalității Viggiano.

23.

Participanții la procedura preliminară au opinii divergente în ceea ce privește răspunsul care ar trebui dat instanței de trimitere.

24.

Pentru a soluționa acest diferend este necesar să abordăm, cu titlu preliminar, metoda de calcul al redevențelor pentru exploatațiile gazifere aplicată în Italia.

25.

Odată cu adoptarea Legii nr. 6/1957 ( 15 ), Italia a obligat întreprinderile de extracție să plătească redevențe pentru exploatațiile gazifere de pe teritoriul său. Inițial, redevențele respective puteau fi achitate în natură (o cotă din gazele extrase) sau în bani. Valoarea finală era identică în ambele cazuri, deoarece valoarea în bani se stabilea în funcție de prețul mediu de vânzare al gazelor practicat de întreprinderea concesionară într‑un anumit an.

26.

În urma transpunerii Directivei 94/22 în dreptul italian prin Decretul legislativ nr. 625/96, s‑a menținut situația anterioară. Întreprinderile concesionare plăteau în continuare o redevență în natură (echivalentă cu o cotă din gazele extrase) sau în bani (constând în valoarea de piață a respectivei cantități de gaze).

27.

Ca urmare a modificării articolului 19 din Decretul legislativ nr. 625/96, în temeiul Legii nr. 239 din 23 aprilie 2004, regimul redevențelor s‑a schimbat.

28.

Astfel, noul mod de redactare a articolului 19 din Decretul legislativ nr. 625/96 a prevăzut că, de la 1 ianuarie 2002, plata trebuie să se efectueze exclusiv în bani. Începând de la 1 ianuarie 2003, redevența consta într‑o cotă din producția extracției ( 16 ), la care se aplica prețul gazelor în funcție de indicele QE. Acest indice era definit drept cota energetică din costul materiei prime constând în gaze, exprimat în euro/MJ (megajoule), și trebuia determinat de Autoritatea de supraveghere în conformitate cu parametrii stabiliți în decizia nr. 52/99 emisă de aceasta.

29.

Conform informațiilor furnizate de părțile din procedură, Autoritatea de supraveghere calcula la fiecare două luni indicele QE prin raportare la un coș de produse energetice ( 17 ), în special în funcție de cotațiile medii ale petrolului și ale altor combustibili rezultate din contractele plurianuale de vânzare cu ridicata. Indicele QE reflecta, la momentele respective, valoarea reală de piață a gazelor naturale, astfel cum confirmă părțile ( 18 ).

30.

Ulterior, ca urmare a unei modificări din anul 2007 concretizate printr‑un decret al ministrului dezvoltării economice din 6 august 2010, întreprinderile titulare ale concesiunilor au avut posibilitatea să vândă pe „piața reglementată a capacităților și a gazelor” (PSV) ( 19 ), prin licitație, cotele de gaze datorate statului, transferându‑i acestuia, cu titlu de redevență, sumele rezultate. Acest hub virtual, PSV, reprezintă piața cu ridicata pe care se realizează toate tranzacțiile de gaze naturale din Italia.

31.

Cu toate acestea, reglementarea prevedea că ofertele cu prețuri inferioare indicelui QE trebuie respinse. Astfel, loturile de gaz oferite rămâneau la dispoziția întreprinderii titulare, care trebuia să plătească statului redevența aferentă acestora, stabilită la o valoarea egală cu cea a indicelui QE.

32.

Aparent, indicele QE nu a mai fost aliniat la prețul de piață al gazelor naturale, astfel încât întreprinderile concesionare ale unor exploatații gazifere din Italia nu reușeau să vândă cotele de gaze pe piața reglementată.

33.

Îndepărtarea indicelui QE de prețul de piață al gazelor naturale a fost confirmată atunci când Autoritatea de supraveghere a adoptat Decizia 196/2013/R/gas, prin care a renunțat în mod definitiv, începând de la 1 octombrie 2013, să mai utilizeze indicele QE drept parametru de determinare a costului gazelor în ceea ce privește condițiile de furnizare în favoarea clienților de pe piața protejată ( 20 ).

34.

Pentru a determina costul gazelor, Decizia 196/2013/R/gas s‑a raportat la indicele Pfor, care reflectă cotațiile trimestriale ale gazelor naturale pe bursa neerlandeză a gazelor (hubul TTF), înregistrate de Platts.

35.

Cu toate acestea, autoritățile italiene au continuat să aplice indicele QE pentru a determina prețul gazelor naturale în vederea calculării redevențelor. Având în vedere că, în anul 2015, întreprinderile concesionare nu au putut vinde în cadrul licitațiilor organizate pe piața PSV cotele de gaze aferente redevențelor respective, acestea invocă faptul că au fost nevoite să plătească statului, cu titlu de redevență, sume mai mari decât cele care s‑ar fi impus dacă s‑ar fi aplicat prețul gazelor naturale înregistrat pe piața pe termen scurt (cu alte cuvinte, cel rezultat din indicele Pfor).

36.

Din documentele depuse la dosar rezultă că:

37.

Din datele menționate rezultă că, în anul 2015, indicele QE a ajuns la valori mai mari decât cele ale indicelui Pfor. Întreprinderile concesionare ale unor exploatații gazifere au plătit, așadar, redevențe mai mari ( 24 ) decât cele care ar fi rezultat din aplicarea valorii de piață a gazelor naturale în ceea ce privește livrările respective.

38.

Directiva 94/22 efectuează o armonizare neexhaustivă a activităților de prospectare, de explorare și de extracție a hidrocarburilor pe teritoriul Uniunii ( 25 ).

39.

Această armonizare minimă admite, drept premisă, suveranitatea statelor membre asupra hidrocarburilor aflate pe teritoriile lor ( 26 ), care constituie resurse naturale aflate la dispoziția lor. Directiva 94/22 se limitează să stabilească o procedură pentru accesarea și exercitarea activităților respective nu numai cu scopul de a consolida integrarea pe piața internă de energie, ci și pentru a încuraja o concurență crescută în acest sector și pentru a promova cele mai bune metode de prospectare, de explorare și de extracție a resurselor respective ( 27 ).

40.

Concret, directiva prevede că procedurile de acordare a autorizațiilor corespunzătoare trebuie să fie deschise tuturor entităților din Uniune care posedă capacitățile necesare în temeiul unor „criterii obiective”, conform unor condiții cunoscute dinainte de către toate entitățile care participă la acestea ( 28 ).

41.

Directiva 94/22 autorizează statele să limiteze accesul și exercitarea activităților respective „din rațiuni justificate de interesul public” și să le supună la plata unei contraprestații (redevență) ( 29 ).

42.

Al optulea considerent și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 94/22 autorizează statele membre să aleagă între o redevență constând într‑o contribuție financiară (plată în bani) sau în hidrocarburi (plată în natură). Prin urmare, o legislație națională precum cea în discuție în prezenta cauză, care a optat pentru plata unei redevențe sub formă de contribuție financiară, este compatibilă cu Directiva 94/22.

43.

Principala problemă în acest litigiu este dacă Directiva 94/22 conține condiții privind suma redevențelor și metoda de calcul al acestora. Avansăm ideea că, în opinia noastră, directiva amintită oferă o marjă de manevră foarte amplă statelor membre în ceea ce privește stabilirea metodei de calcul al redevențelor.

44.

Este adevărat însă că statele membre trebuie să exercite în mod nediscriminatoriu competența lor de a stabili redevențele (al optulea considerent al Directivei 94/33), astfel încât, în ceea ce privește accesul și exercitarea activităților de prospectare, de explorare și de extracție a hidrocarburilor, întreprinderile să concureze în condiții egale [articolul 2 alineatul (2)] ( 30 ).

45.

Or, directiva nu impune restricții statelor nici în ceea ce privește metoda de calcul și nici referitor la valoarea redevenței. Întreprinderile concesionare ale unor exploatații gazifere care au formulat observații (Eni, Shell și asociația Assomineraria) recunosc că un stat ar putea majora redevența de la 7 % la 10 % din cantitățile de gaz extrase, astfel cum a procedat Italia în anul 1999.

46.

Totuși, potrivit întreprinderilor respective, calculul redevenței trebuie efectuat prin intermediul unei formule care să reflecte prețul de vânzare pe piață al gazului, ceea ce în prezent nu se aplică în cazul indicelui QE. Acestea adaugă că aplicarea indicelui respectiv le provoacă un prejudiciu (discriminare), deoarece sunt nevoite să cumpere cota de gaze naturale aferentă redevenței la un preț mai mare decât cel de piață (care, în prezent, se calculează în funcție de indicele Pfor).

47.

Nu împărtășim acest punct de vedere și considerăm, dimpotrivă, că aplicarea indicelui QE nu discriminează întreprinderile concesionare ale unor exploatații gazifere în mod contrar Directivei 94/22. Discriminarea interzisă de această reglementare este cea care ar putea fi realizată de un stat membru între întreprinderile titulare de autorizații (de exemplu, pentru motive privind naționalitatea lor, locul de reședință ( 31 ) sau sursa capitalului lor, printre altele) în ceea ce privește calculul redevențelor. Această situație ar exista dacă întreprinderile cu capital social din alte state membre ar trebui să achite o redevență mai mare decât cele cu capital italian.

48.

Abordarea Eni și Shell se concentrează pe discriminarea care, în opinia lor, există între întreprinderile titulare ale concesiunilor și cele care intervin pe piața de distribuție și de comercializare a gazelor naturale, fără să exploateze vreun zăcământ. Conform acestei abordări:

49.

Or, Directiva 94/22 se limitează să împiedice discriminarea dintre întreprinderile concesionare (rectius, titulare de autorizații) ale unor exploatații gazifere, dar nu interzice diferențele de tratament dintre acestea și cele care acționează doar ca intermediari și comercianți de gaze naturale pe piața reglementată cu ridicata PSV sau pe piața cu amănuntul pentru clienții protejați.

50.

Din perspectiva plății redevențelor, concesionarii exploatațiilor și societățile de distribuție și de comercializare a gazelor naturale pe piețele italiene nu se află în situații comparabile ( 33 ), deoarece acestea din urmă, astfel cum am menționat, nu trebuie să plătească niciun fel de taxă de extracție statului italian. Prin urmare, considerăm că discriminarea invocată nu există.

51.

Această discriminare invocată de întreprinderile concesionare în raport cu întreprinderile care doar comercializează gaze naturale în Italia s‑ar putea produce numai atunci când prețul de piață al gazelor este scăzut. Dacă prețul respectiv crește față de cel al petrolului și al celorlalte hidrocarburi utilizate în cadrul indicelui QE, situația se inversează: licitațiile nu rămân fără participanți și întreprinderile concesionare vând gazele naturale la un preț mai mare decât cel rezultat din aplicarea indicelui QE. Conform informațiilor furnizate de guvernul italian, care nu au fost infirmate de concesionare, această situație a avut loc în anii 2016 și 2017, în care concesionarele au vândut gazele naturale prin licitație la un preț mai mare decât cel rezultat din aplicarea indicelui QE (32 % în anul 2016 și 36,7 % în anul 2017) și a indicelui Pfor (46,3 % în anul 2016 și 52,1 % în anul 2017). În aceste cazuri, concesionarele nu au fost nevoite să răscumpere gazele naturale extrase la un preț mai mare decât cel rezultat din aplicarea indicelui QE.

52.

Directiva 94/22 marchează alte limite, nu foarte precise, pentru a circumscrie marja largă de apreciere conferită statelor membre în ceea ce privește cuantificarea și metoda de calcul al acestui tip de contribuții. Concret:

53.

Or, nici instanța de trimitere și nici întreprinderile obligate la plata redevențelor nu au invocat că legislația italiană depășește limitele respective.

54.

Întreprinderile respective susțin totuși că nu este corect să se utilizeze indicele QE pentru calculul redevențelor, deoarece acesta nu ia în considerare prețul de piață al gazelor naturale, ci prețul petrolului și al altor hidrocarburi, stipulat în contractele pe termen lung. Potrivit acestora, Directiva 94/22 ar împiedica posibilitatea respectivă și ar obliga să se aplice un indice legat de prețul de piață al gazelor naturale (precum indicele Pfor, utilizat din anul 2013 pe piața italiană pentru clienții protejați).

55.

Eni arată, în acest sens, că utilizarea indicelui QE ar putea conduce la situația absurdă în care valoarea redevenței ar depăși prețul gazelor naturale extrase de întreprinderea concesionară, în cazul în care prețul de piață al petrolului și al altor hidrocarburi ar crește în mod semnificativ față de prețul de piață al gazelor naturale.

56.

Acest argument, care pare să fi convins instanța de trimitere, este întemeiat pe o ipoteză (creșterea diferită a unui indice în raport cu celălalt) care nu ia în considerare împrejurările existente în anul 2015, la care face referire decizia în litigiu a Autorității de supraveghere. Astfel cum am arătat anterior, diferența dintre indicele QE și indicele Pfor în timpul exercițiului financiar respectiv nu a fost mare ( 34 ), motiv pentru care valoarea redevențelor nu a crescut atât de mult încât să pericliteze viabilitatea exploatațiilor gazifere ale concesionarelor. În plus, astfel cum s‑a argumentat anterior, în anii 2016 și 2017, situația s‑a inversat, deoarece prețul de piață al gazelor naturale a fost mai mare decât cel rezultat din aplicarea indicilor QE și Pfor.

57.

În orice caz, în alegerea unuia dintre indici pot interveni factori care țin de marja de apreciere și de oportunitatea politică, în funcție de modalitatea aleasă pentru calculul redevențelor, în condiții mai mult sau mai puțin împovărătoare pentru întreprinderile concesionare (și, în mod simetric, mai mult sau mai puțin favorabile pentru finanțele publice).

58.

Astfel, poate fi logic să se utilizeze un indice care să reflecte prețul gazelor naturale înregistrat pe piața pe termen scurt (indicele Pfor). Dar nu este nerezonabil să se folosească un alt indice legat de prețul mediu sau pe termen lung al petrolului și al altor hidrocarburi, precum indicele QE. De fapt, alegerea unui indicator cu o volatilitate mai mică poate constitui un factor pe care legiuitorul să îl ia în considerare, în mod legitim, pentru a conferi un grad mai mare de stabilitate și de predictibilitate veniturilor publice provenite din extracția hidrocarburilor.

59.

În sfârșit, nu se contestă faptul ca statul italian ar putea, tot în mod legal, să majoreze valoarea redevențelor, mărind cota de gaze naturale alocată plății contribuțiilor respective (de exemplu, o redevență de 15 % din gazele extrase, în loc de una de 10 %), ceea ce ar conduce la un rezultat similar.

60.

Ceea ce prezintă relevanță pentru răspunsul preliminar este că utilizarea unui indice precum QE nu încalcă niciuna dintre limitele prevăzute la articolul 6 din Directiva 94/22, la care am făcut referire anterior. În opinia noastră, aceasta se datorează faptului că:

61.

În orice caz, revine instanțelor naționale, care dispun de toate elementele de fapt, să aprecieze dacă utilizarea unui indice precum QE, care nu depinde de prețul de piață al gazelor, pentru calculul redevențele datorate pentru concesiunile gazifere a avut, într‑un anumit an, efecte incompatibile cu limitele stabilite la articolul 6 din Directiva 94/22 pentru calculul redevențelor respective.

62.

Cu toate că instanța de trimitere nu ridică această problemă în decizia sa de trimitere, trebuie menționat că instanțele naționale au de asemenea sarcina de a verifica, efectuând o analiză globală a circumstanțelor de fapt și de drept relevante, dacă reglementarea națională în discuție în procedura principală îndeplinește cerințele privind principiul proporționalității ( 35 ), Curtea având obligația să îi furnizeze elementele de interpretare a dreptului Uniunii care îi permit să se pronunțe ( 36 ).

63.

Această analiză concretă a fost efectuată deja de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) în hotărârea nr. 290/2018, la care face referire instanța de trimitere. Pentru ca aceasta din urmă să se distanțeze de criteriul stabilit de cea mai înaltă instanță italiană de contencios administrativ, care are ultimul cuvânt în ceea ce privește aplicarea dreptului său național, ar trebui, în opinia noastră, să aibă motive foarte întemeiate care contrazic în mod neechivoc analiza respectivă.

64.

Având în vedere rezervele menționate, considerăm că există cel puțin doi factori suplimentari care sunt în favoarea compatibilității cu dreptul Uniunii a metodei de calcul al redevențelor adoptate de autoritățile italiene.

65.

Primul factor este că atât articolul 6 alineatul (1) Directiva 94/22, cât și al optulea considerent al acesteia permit statelor membre să opteze pentru o contribuție în natură sau pentru una în bani. Se acordă astfel statelor membre posibilitatea de a alege între două soluții, fără să existe o legătură între ele. Din directivă nu rezultă, așadar, că redevența, fie în bani, fie sub formă de contribuție financiară trebuie să coincidă sau să fie legată de valoarea de piață a cotei din gazele naturale extrase.

66.

Al doilea factor este că un stat membru nu încalcă neapărat principiul proporționalității atunci când stabilește valoarea taxei în bani aplicând un indice precum QE, care nu asigură echivalența între valoarea de piață a cotei de gaze aferente redevenței și valoarea financiară a redevenței respective. Din nou, această echivalență nu constituie un obiectiv al Directivei 94/22. Principiul proporționalității nu impune, așadar, statelor membre să utilizeze indici de referință precum Pfor.

67.

Incompatibilitatea cu principiul proporționalității a unei reglementări naționale de punere în aplicare a Directivei 94/22 ar putea fi invocată dacă procedura de stabilire a valorii redevenței ar conduce la aplicarea unor redevențe atât de mari încât ar determina, în practică, ca activitățile de prospectare, de explorare și de extracție a hidrocarburilor să nu mai fie viabile. Din informațiile din decizia de trimitere nu pare să rezulte că aceasta este situația generată de reglementarea italiană care prevede utilizarea indicelui QE.

68.

Pe de altă parte, aplicarea indicelui QE ar putea provoca o perturbare mai mică sau mai mare a echilibrului financiar prevăzut inițial în concesiunile respective. Dacă ar exista această problemă (care ar putea fi ocazionată atât de o schimbare a indicilor, cât și de o creștere a procentului redevenței), ea ar fi soluționată în conformitate cu normele naționale care reglementează echilibrul în materia concesiunilor, iar nu cu Directiva 94/22 ( 37 ).

69.

În sfârșit, fără a fi necesare prea multe justificări, se poate înlătura susținerea conform căreia aplicarea indicelui QE ar constitui o limitare nejustificată a dreptului de proprietate protejat de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Dreptul de proprietate originar asupra hidrocarburilor este deținut de statul italian și, dacă acesta decide să autorizeze transferul său către o întreprindere în vederea extracției acestora, poate condiționa respectiva atribuire de resurse publice de plata unei contribuții la trezoreria statului, impusă în sarcina celor care le exploatează.

70.

În temeiul considerațiilor prezentate, propunem să se răspundă Tribunale amministrativo regionale per la Lombardi (Tribunalul Administrativ Regional din Lombardia, Italia) după cum urmează:

„Articolul 6 alineatele (1), (2) și (3) din Directiva 94/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 1994 privind condițiile de acordare și folosire a autorizațiilor de prospectare, explorare și extracție a hidrocarburilor și al optulea considerent al acesteia nu se opun unei reglementări naționale care stabilește valoarea redevențelor care trebuie plătite de întreprinderile titulare de autorizații de exploatare a gazelor naturale în funcție de un indice (precum indicele QE) bazat pe cotațiile de petrol și de alți combustibili pe termen mediu și lung, în loc să utilizeze un alt indice (precum Pfor) legat de prețul gazelor naturale înregistrat pe piața pe termen scurt.”