–

pentru domnul și doamna Dreyer, de J. Schaeffer, avocat;

–

pentru guvernul francez, de D. Colas și de R. Coesme, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de D. Martin și de M. Van Hoof, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82, rectificare în JO 2004, L 200, p. 1).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între ministre de l’Action et des Comptes publics (ministrul Acțiunii și Conturilor Publice) (Franța), pe de o parte, și domnul și doamna Raymond Dreyer, rezidenți fiscali francezi afiliați regimului de securitate socială elvețian (denumiți în continuare „soții Dreyer”), pe de altă parte, cu privire la plata unor contribuții și a unor prelevări la care aceste persoane au fost obligate pentru anul 2015 în raport cu veniturile lor din valori mobiliare.

3

Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, au semnat, la 21 iunie 1999, șapte acorduri, printre care figurează Acordul privind libera circulație a persoanelor (JO 2002, L 114, p. 6, Ediție specială, 11/vol. 74, p. 97, denumit în continuare „Acordul privind libera circulație a persoanelor”). Prin Decizia 2002/309/CE, Euratom a Consiliului și a Comisiei din 4 aprilie 2002 privind acordul de cooperare științifică și tehnologică din 4 aprilie 2002 privind încheierea a șapte acorduri cu Confederația Elvețiană (JO 2002, L 114, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 27, p. 25), aceste șapte acorduri au fost aprobate în numele Comunității și au intrat în vigoare la 1 iunie 2002.

4

Potrivit preambulului Acordului privind libera circulație a persoanelor, părțile contractante sunt „hotărâ[te] să realizeze libera circulație a persoanelor între [ele] pe baza normelor care se aplică în Comunitatea Europeană”.

5

Articolul 8 din acest acord, intitulat „Coordonarea sistemelor de securitate socială”, prevede:

„Părțile contractante adoptă dispoziții, în conformitate cu anexa II, pentru coordonarea sistemelor de securitate socială în special în scopul:

6

Anexa II la acordul menționat, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 1/2012 a Comitetului mixt instituit prin același acord din 31 martie 2012 (JO 2012, L 103, p. 51), cuprinde articolul 1, care are următorul cuprins:

„(1)   Părțile contractante convin, în ceea ce privește coordonarea sistemelor de securitate socială, să aplice între ele actele juridice ale Uniunii Europene menționate în secțiunea A din prezenta anexă, astfel cum au fost modificate prin această secțiune, sau normele echivalente unor astfel de acte.

(2)   Termenii «stat membru» sau «state membre» care figurează în actele juridice menționate în secțiunea A din prezenta anexă se interpretează ca incluzând Elveția, în plus față de statele prevăzute de actele juridice relevante ale Uniunii Europene.”

7

Secțiunea A din această anexă face referire, printre altele, la Regulamentul nr. 883/2004.

8

Articolul 3 alineatele (1) și (3) din Regulamentul nr. 883/2004 prevede:

„(1)   Prezentul regulament se aplică tuturor legislațiilor referitoare la ramurile de securitate socială privind:

[…]

(3)   Prezentul regulament se aplică și în cazul prestațiilor speciale în numerar, de tip necontributiv, prevăzute la articolul 70.”

9

Articolul 11 alineatul (1) din acest regulament prevede:

„Persoanele cărora li se aplică prezentul regulament sunt supuse legislației unui singur stat membru. Această legislație se stabilește în conformitate cu prezentul titlu.”

10

Articolul 1600-0 F bis din code général des impôts (Codul general al impozitelor), în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal, prevedea:

„I. – Prelevarea socială asupra veniturilor din patrimoniu se stabilește în conformitate cu dispozițiile articolului L. 245-14 din code de la sécurité sociale [Codul securității sociale].

[…]”

11

Articolul L. 245-16 din Codul securității sociale, în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal, prevedea:

„I. – Prelevările sociale menționate la articolele L. 245-14 și L. 245-15 sunt stabilite la 4,5 %.

12

Potrivit articolului L. 14-10-1 din code de l’action sociale et des familles (Codul acțiunii sociale și al familiei):

„I. – Casa Națională de Solidaritate pentru Autonomie are ca atribuții:

1° Să contribuie la finanțarea prevenirii și sprijinirii pierderii autonomiei persoanelor în vârstă și a persoanelor cu handicap, la domiciliu și în instituții, precum și la finanțarea susținerii îngrijitorilor la domiciliu, cu respectarea egalității de tratament a persoanelor în cauză pe întregul teritoriu;

[…]

10° Să contribuie la finanțarea investițiilor destinate conformării cu normele tehnice și de securitate, modernizării unităților în funcțiune, precum și creării de locuri noi în instituții și în serviciile sociale și medico‑sociale;

[…]”

13

Articolul L. 14-10-4 din acest cod are următorul cuprins:

„Veniturile destinate Casei Naționale de Solidaritate pentru Autonomie sunt constituite din:

[…]

2° O contribuție suplimentară la prelevarea socială menționată la articolul L. 245-14 din Codul de securitate socială și o contribuție suplimentară la prelevarea socială menționată la articolul L. 245-15 din același cod. Aceste contribuții suplimentare sunt stabilite, controlate, recuperate și exigibile în aceleași condiții și sub aceleași sancțiuni ca cele aplicabile acestor prelevări sociale. Cota lor este stabilită la 0,3 %;

[…]”

14

Articolul L. 232-1 din codul menționat prevede:

„Orice persoană în vârstă care are reședința în Franța și care se află în incapacitatea de a face față consecințelor lipsei sau pierderii autonomiei legate de starea sa fizică sau psihică are dreptul la o alocație personalizată de autonomie care îi permite o îngrijire adaptată nevoilor sale.

Această alocație, definită în aceleași condiții pe întreg teritoriul național, este destinată persoanelor care, în pofida îngrijirilor pe care le pot primi, au nevoie de ajutor pentru efectuarea activităților esențiale ale vieții sau a căror stare necesită o supraveghere regulată.”

15

Articolul L. 232-2 din același cod prevede:

„Alocația personalizată pentru autonomie, care are caracterul unei prestații în natură, se acordă, la cerere, în limitele tarifelor stabilite pe cale normativă, oricărei persoane care dovedește că are o reședință stabilă și legală și care îndeplinește condițiile de vârstă și de pierdere a autonomiei, evaluată cu ajutorul unei grile naționale, definită de asemenea pe cale normativă.”

16

Articolul L. 232-4 din Codul acțiunii sociale și al familiei prevede:

„Alocația personalizată pentru autonomie este egală cu cuantumul fracției din planul de ajutor pe care îl utilizează beneficiarul, diminuat de o sumă în sarcina acestuia.

Această sumă este calculată și actualizată la data de 1 ianuarie a fiecărui an, în funcție de resursele sale determinate în condițiile prevăzute la articolele L. 132-1 și L. 132-2 și de cuantumul planului de ajutor, conform unui barem național actualizat în fiecare an la 1 ianuarie în temeiul articolului L 232-3-1.

[…]”

17

Articolul L. 245-1 din acest cod are următorul cuprins:

„I. – Orice persoană cu handicap care are reședința stabilă și legală în Franța metropolitană, în colectivitățile menționate la articolul L. 751-1 din Codul securității sociale sau în Saint‑Pierre‑et‑Miquelon, a cărei vârstă este sub limita stabilită prin decret și al cărei handicap îndeplinește criteriile definite prin decret, ținând seama în special de natura și de importanța nevoilor de compensare în raport cu planul său de viață, are dreptul la o prestație compensatorie care are caracterul unei prestații în natură și care poate fi plătită, la alegerea beneficiarului, în natură sau în numerar.

Atunci când persoana îndeplinește condițiile de vârstă care permit nașterea dreptului la alocația prevăzută la articolul L. 541-1 din Codul securității sociale, accesul la prestația compensatorie se face în condițiile prevăzute la alineatul III al prezentului articol.

Atunci când beneficiarul prestației compensatorii dispune de un drept născut de aceeași natură în temeiul unui regim de securitate socială, sumele plătite în acest temei se deduc din cuantumul prestației compensatorii în condiții stabilite prin decret.

[…]”

18

Articolul L. 245-6 din codul menționat prevede:

„Prestația compensatorie se acordă pe baza unor tarife și a unor sume stabilite în raport cu tipul de cheltuieli, în limita cotelor de acoperire a cheltuielilor, care pot varia în funcție de resursele beneficiarului. Cuantumurile maxime, tarifele și cotele de acoperire a cheltuielilor sunt stabilite prin decrete ale ministrului însărcinat cu persoanele cu handicap. Modalitățile și durata de atribuire a acestei prestații sunt definite prin decret.

Din resursele reținute pentru determinarea cotei de acoperire a cheltuielilor menționate în paragraful precedent sunt excluse:

19

Soții Dreyer sunt resortisanți francezi, care locuiesc în Franța și au domiciliul fiscal în acest stat membru. Domnul Dreyer, în prezent pensionar, și‑a efectuat cariera profesională în Elveția, iar soția sa, la fel ca el însuși, sunt afiliați regimului de securitate socială elvețian.

20

Prin înștiințarea de plată din 31 octombrie 2016, confirmată printr‑o decizie din 6 decembrie 2016, administrația fiscală franceză a supus soții Dreyer, pentru veniturile din patrimoniu percepute în Franța în cursul anului 2015 sub formă de venituri din valori mobiliare, contribuției sociale generalizate, contribuției pentru rambursarea datoriei sociale, prelevării sociale și contribuției sale suplimentare, precum și unei prelevări de solidaritate (denumite în continuare, împreună, „contribuțiile și prelevările în discuție”). Acestea din urmă contribuie la finanțarea a trei organisme franceze, și anume fonds de solidarité vieillesse (Fondul de solidaritate pentru limită de vârstă) (denumit în continuare „FSV”), caisse d’amortissement de la dette sociale (Casa de amortizare a datoriei sociale) (denumită în continuare „CADES”) și caisse nationale de solidarité pour l’autonomie (Casa națională de solidaritate pentru autonomie) (denumită în continuare „CNSA”).

21

Considerând că prestațiile administrate de FSV, CADES și CNSA și finanțate prin contribuțiile și prelevările în discuție erau prestații de securitate socială, soții Dreyer au contestat, în fața tribunal administratif de Strasbourg (Tribunalul Administrativ din Strasbourg) (Franța), supunerea lor la plata contribuțiilor și a prelevărilor menționate, pentru motivul că aceștia erau deja afiliați la regimul de securitate socială elvețian și că nu trebuiau să contribuie la finanțarea regimului de securitate socială francez, în temeiul principiului unicității legislației sociale care rezultă din Regulamentul nr. 883/2004. Prin hotărârea din 11 iulie 2017, tribunal administratif de Strasbourg (Tribunalul Administrativ din Strasbourg) a admis acțiunea soților Dreyer, exonerându‑i de contribuțiile și de prelevările în discuție.

22

Ministrul Acțiunii și conturilor publice a declarat în acest caz apel împotriva respectivei hotărâri la instanța de trimitere, cour administrative d’appel de Nancy (Curtea Administrativă de Apel din Nancy) (Franța).

23

Aceasta din urmă a confirmat mai întâi, la fel ca tribunal administratif de Strasbourg (Tribunalul Administrativ din Strasbourg), că se impunea exonerarea soților Dreyer de partea din contribuțiile și prelevările în discuție destinată FSV și CADES, și anume contribuția socială generalizată, contribuția pentru rambursarea datoriei sociale, prelevarea de solidaritate și o parte din prelevarea socială. Potrivit instanței de trimitere, această parte din contribuțiile și prelevările în discuție au o legătură directă și suficient de relevantă cu anumite ramuri ale securității sociale și este, așadar, guvernată de principiul unicității legislației, prevăzut la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004. Astfel, întrucât soții Dreyer sunt afiliați la regimul de securitate socială elvețian, ei nu pot fi supuși în Franța la plata unor contribuții și a unor prelevări sociale destinate să finanțeze regimul de securitate socială francez, în conformitate cu jurisprudența rezultată din Hotărârea din 26 februarie 2015, de Ruyter (C‑623/13, EU:C:2015:123).

24

În schimb, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la problema dacă partea din contribuțiile și prelevările în discuție destinată CNSA, și anume o parte din prelevarea socială și contribuția suplimentară, poate fi considerată și ea ca finanțând prestații de securitate socială, în sensul Regulamentului nr. 883/2004, și ca având astfel o legătură directă și suficient de relevantă cu anumite ramuri ale securității sociale.

25

În această privință, instanța de trimitere amintește, referindu‑se la punctul 37 din Hotărârea din 21 februarie 2006, Hosse (C‑286/03, EU:C:2006:125), că, în temeiul unei jurisprudențe constante a Curții, o prestație poate fi considerată o „prestație de securitate socială” în măsura în care, pe de o parte, se acordă beneficiarilor independent de orice apreciere individuală și discreționară a nevoilor personale, pe baza unei situații definite de lege, și în măsura în care, pe de altă parte, se referă la unul dintre riscurile expres enumerate la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004.

26

În ceea ce privește cele două prestații ale CNSA finanțate de o parte din contribuțiile și prelevările în discuție, și anume alocația personalizată pentru autonomie (denumită în continuare „APA”) și prestația compensatorie pentru handicap (denumită în continuare „PCH”), instanța de trimitere consideră că cea de a doua condiție menționată la punctul anterior este îndeplinită. În schimb, aceasta se întreabă dacă prima condiție poate fi considerată ca fiind pe deplin satisfăcută. Astfel, constatând în același timp că APA și PCH sunt acordate independent de orice apreciere discreționară a nevoilor personale ale solicitantului, pe baza unei situații definite de lege, instanța de trimitere arată, ca răspuns la argumentul invocat de ministrul Acțiunii și Conturilor Publice, că APA și PCH ar putea să nu fie considerate ca fiind atribuite independent de o apreciere individuală a nevoilor personale ale beneficiarilor, pentru motivul că valoarea acestora depinde de nivelul resurselor acestor beneficiari sau variază în funcție de aceste resurse.

27

În aceste condiții, cour administrative d’appel de Nancy (Curtea Administrativă de Apel din Nancy) (Franța) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Prelevările alocate [CNSA], care contribuie la finanțarea [APA și a PCH], au o legătură directă și suficient de relevantă cu anumite ramuri de securitate socială enumerate la articolul 3 din Regulamentul [nr. 883/2004] și, în consecință, intră în domeniul de aplicare al acestui regulament pentru simplul motiv că prestațiile respective se raportează la unul dintre riscurile enumerate la articolul 3 menționat și sunt acordate pe baza unei situații definite legal, independent de orice apreciere discreționară?”

28

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă articolul 3 din Regulamentul nr. 883/2004 trebuie interpretat în sensul că prestații, precum APA și PCH, pot, în vederea calificării lor drept „prestații de securitate socială” în sensul acestei dispoziții, să fie considerate ca fiind acordate independent de orice apreciere individuală a nevoilor personale ale beneficiarului, deși calculul cuantumului lor depinde de resursele beneficiarului sau variază în funcție de aceste resurse.

29

Cu titlu introductiv, trebuie să se observe că, potrivit articolului 8 din Acordul privind libera circulație a persoanelor, părțile contractante adoptă dispoziții, în conformitate cu anexa II la acordul menționat, pentru coordonarea sistemelor de securitate socială în special în scopul de a determina legislația aplicabilă și de a plăti prestații persoanelor rezidente pe teritoriul părților contractante. Or, anexa II secțiunea A punctul 1 la acest acord prevede aplicarea, între părțile contractante, a Regulamentului nr. 883/2004. Astfel și întrucât, potrivit articolului 1 alineatul (2) din anexa menționată, „[t]ermenii «stat membru» sau «state membre» care figurează în actele juridice menționate în secțiunea A din prezenta anexă se interpretează ca incluzând Elveția, în plus față de statele prevăzute de actele juridice relevante ale Uniunii Europene”, dispozițiile acestui regulament se aplică de asemenea Confederației Elvețiene (Hotărârea din 21 martie 2018, Klein Schiphorst, C‑551/16, EU:C:2018:200, punctul 28).

30

În aceste condiții, situația reclamanților din litigiul principal, resortisanți ai unui stat membru afiliați la regimul de securitate socială elvețian, intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 883/2004 (a se vedea prin analogie Hotărârea din 21 martie 2018, Klein Schiphorst, C‑551/16, EU:C:2018:200, punctul 29).

31

În ceea ce privește fondul întrebării adresate, trebuie amintit că distincția dintre prestațiile care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 883/2004 și cele care sunt excluse din acesta se întemeiază în esență pe elementele constitutive ale fiecărei prestații, în special pe finalitățile și pe condițiile de acordare ale acestora, iar nu pe faptul că o prestație este sau nu calificată de legislația națională drept prestație de securitate socială [a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 5 martie 1998, Molenaar, C‑160/96, EU:C:1998:84, punctul 19, Hotărârea din 16 septembrie 2015, Comisia/Slovacia, C‑433/13, EU:C:2015:602, punctul 70, și Hotărârea din 25 iulie 2018, A (Ajutor pentru o persoană cu handicap), C‑679/16, EU:C:2018:601, punctul 31].

32

Rezultă astfel dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că o prestație poate fi considerată o „prestație de securitate socială” în măsura în care, pe de o parte, se acordă beneficiarilor independent de orice apreciere individuală și discreționară a nevoilor personale, pe baza unei situații definite de lege, și în măsura în care, pe de altă parte, se referă la unul dintre riscurile expres enumerate la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 [a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 27 martie 1985, Hoeckx, 249/83, EU:C:1985:139, punctele 12-14, Hotărârea din 16 septembrie 2015, Comisia/Slovacia, C‑433/13, EU:C:2015:602, punctul 71, și Hotărârea din 25 iulie 2018, A (Ajutor pentru o persoană cu handicap), C‑679/16, EU:C:2018:601, punctul 32].

33

În ceea ce privește prima condiție menționată la punctul precedent, trebuie amintit că aceasta este îndeplinită atunci când acordarea prestației se efectuează în lumina unor criterii obiective care, odată îndeplinite, dau dreptul la prestație fără ca autoritatea competentă să poată ține seama de alte împrejurări personale [a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 16 iulie 1992, Hughes, C‑78/91, EU:C:1992:331, punctul 17, Hotărârea din 16 septembrie 2015, Comisia/Slovacia, C‑433/13, EU:C:2015:602, punctul 73, și Hotărârea din 25 iulie 2018, A (Ajutor pentru o persoană cu handicap), C‑679/16, EU:C:2018:601, punctul 34].

34

În această privință, Curtea a apreciat deja, în legătură cu prestații a căror acordare este acceptată sau refuzată sau al căror cuantum este calculat ținând seama de cel al veniturilor beneficiarului, că acordarea unor astfel de prestații nu depinde de aprecierea individuală a nevoilor personale ale solicitantului, întrucât este vorba despre un criteriu obiectiv și definit legal care conferă dreptul la această prestație fără ca autoritatea competentă să poată ține seama de alte circumstanțe personale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 august 1993, Acciardi, C‑66/92, EU:C:1993:341, punctul 15, Hotărârea din 18 iulie 2006, De Cuyper, C‑406/04, EU:C:2006:491, punctul 23, și Hotărârea din 16 septembrie 2015, Comisia/Slovacia, C‑361/13, EU:C:2015:601, punctul 52).

35

Curtea a precizat, în plus, la punctul 38 din Hotărârea din 25 iulie 2018, A (Ajutor pentru o persoană cu handicap) (C‑679/16, EU:C:2018:601), că, pentru a se putea considera că nu se îndeplinește prima condiție menționată la punctul 32 din prezenta hotărâre, este necesar ca aprecierea discreționară, de către autoritatea competentă, a nevoilor personale ale beneficiarului unei prestații să se raporteze înainte de toate la deschiderea dreptului la această prestație. Aceste considerații sunt valabile mutatis mutandis în ceea ce privește caracterul individual al aprecierii, de către autoritatea competentă, a nevoilor personale ale beneficiarului unei prestații.

36

În ceea ce privește prestațiile în discuție în litigiul principal, reiese din dosarul prezentat Curții că orice persoană în vârstă de cel puțin 60 de ani considerată ca fiind în pierdere a autonomiei în raport cu criterii predefinite și care are reședința stabilă și legală în Franța are dreptul la APA. În ceea ce privește PCH, de aceasta beneficiază orice persoană în vârstă cu handicap care, în principiu, nu a împlinit vârsta de 60 de ani și are reședința stabilă și legală în Franța și al cărei handicap îndeplinește un anumit număr de criterii predefinite. Este cert că accesul la aceste două prestații nu depinde de resursele solicitantului. Deși aceste resurse sunt luate în considerare pentru a determina cuantumul efectiv care va fi plătit beneficiarului, decurge din articolele L. 232-4 și L. 245-6 din Codul acțiunii sociale și al familiei că acest cuantum este calculat în esență pe baza unor criterii obiective aplicabile fără distincție tuturor beneficiarilor în funcție de nivelul lor de resurse.

37

Astfel, din aceste dispoziții ale Codul acțiunii sociale și al familiei rezultă că luarea în considerare a resurselor beneficiarului nu privește dobândirea dreptului la APA și la PCH, ci modalitățile de calculare a acestor prestații, acestea din urmă trebuind să fie acordate în cazul în care solicitantul îndeplinește, indiferent de nivelul resurselor sale, condițiile care dau dreptul la prestațiile menționate.

38

Din considerațiile care precedă rezultă că luarea în considerare a resurselor beneficiarului exclusiv în scopul calculării cuantumului efectiv al APA sau al PCH, pe baza unor criterii obiective și definite de lege, nu implică o apreciere individuală a nevoilor personale ale acestui beneficiar de către autoritatea competentă.

39

Contrar celor susținute de guvernul francez în observațiile sale scrise, necesitatea de a evalua, în scopul acordării APA și a PCH, nici gradul de pierdere a autonomiei sau de handicap al solicitantului nu implică o apreciere individuală a nevoilor personale ale acestui solicitant. Astfel, după cum reiese din dosarul prezentat Curții, evaluarea „pierderii autonomiei” (pentru APA) și a „handicapului” (pentru PCH) este efectuată de către un medic sau un profesionist dintr‑o echipă medico‑socială sau de către o echipă multidisciplinară în raport cu grile, liste și valori de referință predefinite, cu alte cuvinte în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 34 din prezenta hotărâre, pe baza unor criterii obiective și definite de lege care, atât timp cât sunt întrunite, dau dreptul la prestația corespunzătoare. În aceste condiții, nu se poate susține că acordarea APA și a PCH depinde de o apreciere individuală a nevoilor personale ale solicitantului, în sensul jurisprudenței citate la punctul 32 din prezenta hotărâre.

40

Pe de altă parte, și contrar celor susținute de guvernul francez în observațiile sale scrise, APA și PCH nu pot fi calificate drept „prestații speciale în numerar, de tip necontributiv”, în sensul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 883/2004. Astfel, în condițiile în care rezultă atât din considerațiile precedente, cât și din constatările instanței de trimitere amintite la punctul 26 din prezenta hotărâre că cele două condiții cumulative menționate la punctul 32 din această hotărâre sunt îndeplinite și că APA și PCH trebuie să fie astfel calificate drept „prestații de securitate socială”, nu este necesar să se verifice dacă aceste două prestații pot fi de asemenea considerate „prestații speciale în numerar, de tip necontributiv”, întrucât Curtea a statuat deja că cele două calități se exclud reciproc (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 februarie 2006, Hosse, C‑286/03, EU:C:2006:125, punctul 36, și Hotărârea din 16 septembrie 2015, Comisia/Slovacia, C‑433/13, EU:C:2015:602 punctul 45).

41

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 3 din Regulamentul nr. 883/2004 trebuie interpretat în sensul că prestații precum APA și PCH trebuie, pentru a fi calificate drept „prestații de securitate socială” în sensul acestei dispoziții, să fie considerate ca fiind acordate independent de orice apreciere individuală a nevoilor personale ale beneficiarului, în cazul în care resursele acestuia din urmă sunt luate în considerare numai pentru calcularea cuantumului efectiv al acestor prestații pe baza unor criterii obiective și definite de lege.

42

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară:

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială trebuie interpretat în sensul că prestații precum alocația personalizată pentru autonomie și prestația compensatorie pentru handicap trebuie, pentru a fi calificate drept „prestații de securitate socială” în sensul acestei dispoziții, să fie considerate ca fiind acordate independent de orice apreciere individuală a nevoilor personale ale beneficiarului, în cazul în care resursele acestuia din urmă sunt luate în considerare numai pentru calcularea cuantumului efectiv al acestor prestații pe baza unor criterii obiective și definite de lege.