1

Prin recursul formulat, Comisia Europeană solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 15 septembrie 2016, FIH Holding și FIH Erhvervsbank/Comisia (T‑386/14, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2016:474), prin care acesta a anulat Decizia 2014/884/UE a Comisiei din 11 martie 2014 privind ajutorul de stat SA.34445 (12/C) implementat de Danemarca pentru transferul unor active de patrimoniu de la FIH către [FSC] (JO 2014, L 357, p. 89, denumită în continuare „decizia în litigiu”).

2

FIH Erhvervsbank A/S (denumită în continuare „FIH”) este o societate cu răspundere limitată constituită în conformitate cu legislația bancară daneză și aflată sub supravegherea autorităților bancare daneze. FIH, precum și filialele sale sunt deținute integral de FIH Holding A/S.

3

Afectată de criza financiară mondială care s‑a declanșat în cursul anului 2007, FIH a beneficiat în cursul anului 2009 de două tipuri de măsuri. Pe de o parte, în luna iunie a anului 2009, aceasta a primit un aport de capital hibrid de rangul 1 în cuantum de 1,9 miliarde de coroane daneze (DKK) (aproximativ 255 de milioane de euro), în temeiul lov om statstligt indskud i kreditinstitutter (Legea privind injecțiile de capital finanțate de stat) din 3 februarie 2009 și al regulamentului adoptat în temeiul acestei legi. Pe de altă parte, în luna iulie a anului 2009, Regatul Danemarcei a acordat FIH o garanție de stat în cuantum de 50 de miliarde DKK (aproximativ 6,71 miliarde de euro) în temeiul lov om finansiel stabilitet (Legea privind stabilitatea financiară) din 10 octombrie 2008, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 68 din 3 februarie 2009 (denumite în continuare, împreună, „măsurile din 2009”). FIH a utilizat integral garanția menționată pentru emiterea de obligațiuni.

4

Aceste două legi au fost aprobate de Comisie prin Decizia C(2009) 776 final din 3 februarie 2009 privind schema de ajutor de stat N31a/2009 – Danemarca, drept schemă de ajutoare compatibilă cu piața internă.

5

La 31 decembrie 2011, valoarea obligațiunilor emise de FIH și garantate de statul danez se ridica la 41,7 miliarde DKK (aproximativ 5,59 miliarde de euro), și anume 49,94 % din bilanțul FIH. Aceste obligațiuni urmau să ajungă la scadență în anii 2012 și 2013.

6

Între anii 2009 și 2011, agenția de rating Moody’s a coborât ratingul FIH, care a fost astfel modificat de la A2 la B1, cu perspectivă negativă.

7

Din cauza în special a acestei scăderi a ratingului, precum și a apropierii scadenței obligațiunilor emise de FIH și însoțite de garanția acordată de statul danez, în cursul anului 2011, a reieșit în mod clar că FIH urma să se confrunte, în anii 2012 și 2013, cu probleme de lichiditate ce riscau să determine pierderea licenței sale bancare și, în consecință, lichidarea sa.

8

În aceste împrejurări, Regatul Danemarcei a notificat Comisiei la 6 martie 2012 o serie de măsuri (denumite în continuare „măsurile în discuție”) care includeau, mai întâi, constituirea unei noi filiale a FIH Holding, NewCo, către care activele cele mai problematice ale FIH, în esență împrumuturi imobiliare și produse derivate cu o valoare nominală de aproximativ 17,1 miliarde DKK (aproximativ 2,3 miliarde de euro), urmau să fie transferate pentru degajarea bilanțului FIH.

9

În continuare, Financial Stability Company (denumită în continuare „FSC”), entitate publică înființată de autoritățile daneze în contextul crizei financiare mondiale, urma să achiziționeze acțiunile NewCo pentru un cuantum de 2 miliarde DKK (aproximativ 268 de milioane de euro) în vederea lichidării acesteia într‑un termen de patru ani. FSC urma să finanțeze și să recapitalizeze NewCo în cursul lichidării acesteia dacă asemenea măsuri s‑ar fi dovedit necesare.

10

În sfârșit, în contrapartida acestor măsuri, FIH urma să ramburseze aportul în capital de 1,9 miliarde DKK (aproximativ 255 de milioane de euro) efectuat în anul 2009 de autoritățile daneze, operațiune care urma să permită FSC achiziționarea NewCo fără angajarea unor fonduri proprii.

11

FIH avea de asemenea obligația să acorde NewCo un prim împrumut, în valoare de 1,65 miliarde DKK (aproximativ 221 de milioane de euro), destinat să absoarbă pierderile previzibile ale NewCo, care era rambursabil numai dacă lichidarea împrumuturilor imobiliare și a produselor derivate transferate către NewCo producea un rezultat care depășea 2 miliarde DKK (aproximativ 268 de milioane de euro).

12

În plus, FIH urma să acorde NewCo un al doilea împrumut, de aproximativ 13,45 miliarde DKK (aproximativ 1,8 miliarde de euro), care era conceput să fie scadent în momentul în care obligațiunile FIH garantate în anul 2009 de statul danez urmau să fie scadente, sumele recuperate de FIH din acest împrumut fiind destinate rambursării obligațiunilor sale garantate de statul danez.

13

În ceea ce privește FIH Holding, se prevedea ca acesta să acorde FSC o garanție nelimitată împotriva tuturor pierderilor, astfel încât, cu ocazia dizolvării NewCo, avută inițiat în vedere pentru anul 2016, FSC avea dreptul să recupereze toate pierderile pe care i le‑ar fi ocazionat eventual achiziționarea și lichidarea NewCo.

14

Prin Decizia C(2012) 4427 final din 29 iunie 2012 privind ajutorul de stat SA.34445 (12/C) (ex 2012/N) – Danemarca, Comisia a deschis o procedură oficială de investigare a măsurilor în discuție pentru motivul că, în opinia sa, acestea constituiau un ajutor de stat în favoarea FIH și a FIH Holding (denumite în continuare „grupul FIH”), precum și a NewCo. Totuși, din rațiuni de stabilitate financiară, Comisia a aprobat aceste măsuri pe o perioadă de șase luni sau, în cazul prezentării unui plan de restructurare de către Regatul Danemarcei în cursul acestei perioade, până la data la care va adopta o decizie finală cu privire la acest aspect.

15

La 2 iulie 2012, FIH a rambursat Regatului Danemarcei aportul de fonduri publice proprii hibride de rangul 1 efectuat în cursul anului 2009.

16

La 4 ianuarie 2013, Regatul Danemarcei a prezentat un plan de restructurare a FIH. Versiunea finală a acestuia a fost prezentată la 24 iunie 2013.

17

În cursul procedurii administrative, Regatul Danemarcei a susținut în special că măsurile în discuție nu conțineau ajutoare de stat, întrucât tranzacțiile dintre FSC și grupul FIH erau conforme cu condițiile pieței, iar acest grup ar fi obligat să plătească toate costurile aferente tranzacționării și lichidării NewCo. Regatul Danemarcei a susținut de asemenea că acest plan reducea considerabil riscul la care era expus ca urmare a măsurilor din 2009.

18

La 3 octombrie 2013, Regatul Danemarcei a transmis un ansamblu de propuneri de angajamente, a căror versiune finală este datată 3 februarie 2014, pentru a răspunde preocupărilor exprimate de Comisie în cadrul procedurii de investigare.

19

La 12 martie 2014, Comisia a notificat Regatului Danemarcei decizia în litigiu. Prin intermediul acesteia, Comisia, pe de o parte, a calificat măsurile în discuție drept ajutoare de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE și, pe de altă parte, a declarat măsurile respective ca fiind compatibile cu piața internă în temeiul alineatului (3) litera (b) al acestei dispoziții, ținând seama de planul de restructurare și de angajamentele prezentate de Regatul Danemarcei.

20

În prima parte a aprecierii sale, referitoare la existența unui ajutor, Comisia a examinat dacă măsurile în discuție confereau grupului FIH un avantaj economic. În acest scop, Comisia a analizat măsurile respective în raport cu principiul operatorului privat în economia de piață (denumit în continuare „principiul operatorului privat”), constând în speță, potrivit deciziei în litigiu, în a se stabili în esență dacă un investitor privat în economia de piață ar fi participat la o anumită operațiune potrivit acelorași condiții și modalități ca investitorul public la data la care a fost adoptată decizia de disponibilizare a resurselor publice (în continuare, „criteriul investitorului privat”).

21

La finalul evaluării sale, efectuată în considerentele (84)-(98) ale deciziei în litigiu, Comisia a apreciat că, în principal din cauza nivelului insuficient de remunerare prevăzut în contrapartida mijloacelor financiare care trebuiau să fie angajate de statul danez, măsurile în discuție nu erau conforme cu principiul operatorului privat și, prin urmare, confereau un avantaj grupului FIH. Potrivit calculelor sale, cuantumul ajutorului se ridica la aproximativ 2,25 miliarde DKK (aproximativ 300 de milioane de euro).

22

Din aceste considerente reiese că, deși Comisia s‑a referit la măsurile din 2009, în special în considerentele (88)-(98) ale acestei decizii, ea a evaluat totuși raționalitatea economică a măsurilor în discuție fără a ține seama de costul eventual pe care statul danez ar fi trebuit să îl suporte, în lipsa acestor din urmă măsuri, ca urmare a riscurilor ce decurgeau pentru acesta din măsurile din 2009.

23

În ceea ce privește compatibilitatea ajutorului cu piața internă, Comisia a examinat măsurile în discuție în lumina Comunicării privind tratarea activelor depreciate în sectorul bancar comunitar (JO 2009, C 72, p. 1) și a Comunicării privind aplicarea, începând cu 1 ianuarie 2012, a normelor privind ajutoarele de stat în cazul măsurilor de sprijin în favoarea băncilor, în contextul crizei financiare (JO 2011, C 356, p. 7).

24

Ținând seama de planul de restructurare prezentat și de angajamentele luate de Regatul Danemarcei, prezentate în considerentele (56)-(62) ale deciziei în litigiu și reluate în anexa la aceasta, Comisia a concluzionat că ajutorul în discuție era compatibil. Aceste angajamente prevăd în special plăți suplimentare efectuate de FIH către FSC, precum și angajamentul FIH de a se retrage din anumite activități, printre care finanțarea imobiliară, fondurile de capital privat și gestionarea de patrimoniu privat.

25

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 24 mai 2014, grupul FIH a introdus o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu.

26

În susținerea acțiunii formulate, grupul FIH a invocat trei motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE ca urmare a aplicării incorecte a principiului operatorului privat, al doilea, pe erori în calculul cuantumului ajutorului și, al treilea, pe încălcarea de către Comisie a obligației de motivare.

27

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a admis primul motiv al acțiunii și, în consecință, a apreciat că nu era necesar să examineze al doilea motiv. De asemenea, Tribunalul a respins al treilea motiv al acțiunii. Prin urmare, Tribunalul a anulat în tot decizia în litigiu și a obligat Comisia la plata cheltuielilor de judecată.

28

Comisia solicită Curții:

29

Grupul FIH solicită Curții:

30

În susținerea recursului, Comisia invocă un singur motiv, întemeiat pe eroarea de drept pe care Tribunalul ar fi săvârșit‑o în interpretarea articolului 107 alineatul (1) TFUE în cadrul examinării primului motiv al acțiunii.

31

Prin intermediul motivului unic pe care l‑a invocat, Comisia consideră că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în aplicarea principiului operatorului privat prin aceea că a statuat că era obligată, pentru a aprecia dacă măsurile în discuție constituiau un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, să compare comportamentul statului danez în cadrul adoptării măsurilor respective nu cu cel al unui investitor privat, ci cu cel al unui creditor privat în economia de piață (în continuare, „criteriul creditorului privat”), ținând seama de riscurile financiare la care acest stat membru era expus din cauza măsurilor din 2009.

32

Potrivit Comisiei, principiul operatorului privat are ca origine neutralitatea ordinii juridice a Uniunii în ceea ce privește regimul proprietății. Din acest principiu ar rezulta că, în conformitate cu jurisprudența, tranzacțiile economice efectuate de organisme publice nu conferă un avantaj destinatarilor lor și, prin urmare, nu constituie ajutoare de stat în cazul în care acestea sunt efectuate conform condițiilor normale de piață. În schimb, dacă organismul public nu s‑a comportat cum ar fi procedat un operator privat într‑o situație comparabilă, s‑ar considera că întreprinderea beneficiară a primit un avantaj economic.

33

Comisia adaugă că principiul operatorului privat se aplică făcându‑se abstracție de orice considerații legate exclusiv de rolul statului în calitate de autoritate publică. Ar rezulta că, în cadrul aplicării acestui principiu, nu se poate ține seama de obligații care decurg din rolul statului în calitate de putere publică.

34

Prin urmare, principiul operatorului privat nu ar fi doar un „criteriu de raționalitate economică”, cum ar fi considerat Tribunalul în hotărârea atacată, ci ar urmări să stabilească dacă o tranzacție specifică este economic rațională din punctul de vedere al unui operator privat.

35

Or, în speță, Comisia susține că costurile care ar fi trebuit să fie suportate de statul danez în anul 2012, rezultate din măsurile din 2009, nu făceau decât să reflecte obligațiile ce reveneau acestui stat membru în calitate de putere publică, deoarece ele erau consecința directă a ajutorului de stat rezultat din măsurile respective în favoarea FIH. Tribunalul ar fi săvârșit, așadar, o eroare de drept atunci când a considerat, la punctele 62-69 din hotărârea atacată, că Comisia în mod greșit nu ținuse seama la aplicarea principiului operatorului privat în decizia în litigiu de costul care ar fi trebuit să fie suportat de statul danez dacă acesta nu ar fi adoptat măsurile în discuție, rezultat din riscurile la care îl expuneau măsurile din 2009.

36

Grupul FIH apreciază, în primul rând, că analiza Comisiei este excesivă, prin faptul că presupune că expunerea economică a unui stat membru rezultată din acordarea anterioară a unui ajutor de stat nu ar putea să fie niciodată luată în considerare în cadrul examinării chestiunii dacă un stat membru a acționat așa cum ar fi făcut‑o un operator privat.

37

Problema principală ridicată de măsurile în discuție ar fi mai degrabă aceea dacă, prin intermediul acestora, statul danez urmărea finalități de interes general și a acționat, așadar, în calitatea sa de putere publică sau un obiectiv economic pe care ar fi putut să îl urmărească un creditor privat rațional aflat într‑o situație comparabilă.

38

Or, în opinia grupului FIH, este evident că statul danez a acționat pentru a‑și proteja interesele economice și că un creditor privat aflat într‑o situație identică ar fi fost expus riscului de a suferi pierderi importante dacă nu ar fi încercat să evite o situație de încetare a plăților. Astfel, întrucât măsurile în discuție au redus considerabil expunerea anterioară a statului danez, niciun motiv nu ar justifica faptul ca dispozițiile referitoare la ajutoarele de stat să împiedice o restructurare rațională a expunerii statului membru și, prin urmare, o bună gestionare a fondurilor publice.

39

Astfel cum Tribunalul ar fi arătat la punctul 67 din hotărârea atacată, acest rezultat ar fi ilogic având în vedere obiectivul normelor privind controlul ajutoarelor de stat și ar determina o discriminare în defavoarea creditorilor publici, contrară principiului neutralității înscris la articolul 345 TFUE.

40

În al doilea rând, grupul FIH susține că din Hotărârea din 3 aprilie 2014, Comisia/Țările de Jos și ING Groep (C‑224/12 P, EU:C:2014:213), rezultă că modificarea condițiilor de rambursare a unui ajutor de stat trebuie să fie apreciată în lumina comportamentului pe care l‑ar fi adoptat un creditor privat care ține seama de riscul unei nerambursări totale sau parțiale. În opinia grupului FIH, Comisia trebuie să verifice dacă o asemenea modificare conferă sau nu conferă un avantaj suplimentar beneficiarului ajutorului inițial. Prin urmare, Comisia nu ar avea posibilitatea să se sustragă, pentru simplul motiv că măsura anterioară a statului membru constituia un ajutor de stat, de la obligația care îi revine de a examina raționalitatea economică a măsurilor în discuție luând în considerare reducerea expunerii anterioare a statului danez.

41

În al treilea rând, grupul FIH consideră că Hotărârea din 24 octombrie 2013, Land Burgenland și alții/Comisia (C‑214/12 P, C‑215/12 P și C‑223/12 P, EU:C:2013:682), nu este pertinentă, Curtea însăși subliniind, la punctul 62 din acea hotărâre, că împrejurările de fapt și de drept ale cauzei în care s‑a pronunțat hotărârea menționată diferă substanțial de cele aflate la originea Hotărârii Tribunalului din 2 martie 2012, Țările de Jos/Comisia (T‑29/10 și T‑33/10, EU:T:2012:98), confirmată ulterior prin Hotărârea din 3 aprilie 2014, Comisia/Țările de Jos și ING Groep (C‑224/12 P, EU:C:2014:213).

42

În opinia grupului FIH, aceeași concluzie este valabilă și în cazul Hotărârii din 14 septembrie 1994, Spania/Comisia (C‑278/92-C‑280/92, EU:C:1994:325), și al Hotărârii din 28 ianuarie 2003, Germania/Comisia (C‑334/99, EU:C:2003:55), întrucât împrejurările care prevalau în acele cauze ar fi, atât în fapt, cât și în drept, foarte diferite de cele din prezenta cauză.

43

Trebuie amintit cu titlu introductiv că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, pentru calificarea unei măsuri naționale drept „ajutor de stat”, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, este necesară îndeplinirea tuturor condițiilor următoare. În primul rând, trebuie să fie vorba despre o intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat. În al doilea rând, această intervenție trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre. În al treilea rând, ea trebuie să acorde un avantaj selectiv beneficiarului său. În al patrulea rând, aceasta trebuie să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența (a se vedea în special Hotărârea din 21 decembrie 2016, Comisia/World Duty Free Group și alții, C‑20/15 P și C‑21/15 P, EU:C:2016:981, punctul 53 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 18 mai 2017, Fondul Proprietatea, C‑150/16, EU:C:2017:388, punctul 13).

44

Întrucât motivul unic al recursului privește exclusiv cea de a treia dintre aceste condiții, trebuie să se arate că, tot conform unei jurisprudențe constante a Curții, sunt considerate ajutoare de stat intervențiile care, sub orice formă, pot favoriza direct sau indirect întreprinderi sau care trebuie să fie considerate un avantaj economic pe care întreprinderea beneficiară nu l‑ar fi putut obține în condiții de piață normale (Hotărârea din 2 septembrie 2010, Comisia/Deutsche Post, C‑399/08 P, EU:C:2010:481, punctul 40 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 27 iunie 2017, Congregación de Escuelas Pías Provincia Betania, C‑74/16, EU:C:2017:496, punctul 65 și jurisprudența citată).

45

Astfel, ținând seama de obiectivul articolului 107 alineatul (1) TFUE de a asigura o concurență nedenaturată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2008, Germania și alții/Kronofrance, C‑75/05 P și C‑80/05 P, EU:C:2008:482, punctul 66), inclusiv între întreprinderile publice și private, noțiunea „ajutor”, în sensul acestei dispoziții, nu poate cuprinde o măsură acordată în favoarea unei întreprinderi prin intermediul unor resurse de stat atunci când aceasta ar fi putut să obțină același avantaj în împrejurări care corespund condițiilor normale ale pieței. Aprecierea condițiilor în care a fost acordat un asemenea avantaj se efectuează așadar, în principiu, prin aplicarea principiului operatorului privat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF, C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 78, precum și Hotărârea din 20 septembrie 2017, Comisia/Frucona Košice, C‑300/16 P, EU:C:2017:706, punctele 21 și 22).

46

În plus, principiul operatorului privat figurează printre elementele pe care Comisia este obligată să le ia în considerare pentru a stabili existența unui ajutor și nu constituie, așadar, o excepție care se aplică numai la cererea unui stat membru în cazul în care s‑a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale noțiunii „ajutor de stat”, prevăzută la articolul 107 alineatul (1) TFUE (Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF, C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 103, Hotărârea din 3 aprilie 2014, Comisia/Țările de Jos și ING Groep, C‑224/12 P, EU:C:2014:213, punctul 32, precum și Hotărârea din 20 septembrie 2017, Comisia/Frucona Košice, C‑300/16 P, EU:C:2017:706, punctul 23).

47

În consecință, în cazul în care rezultă că principiul operatorului privat ar putea fi aplicabil, Comisiei îi revine sarcina să solicite statului membru în cauză să îi furnizeze toate informațiile relevante care să îi permită să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile de aplicare a acestui principiu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF, C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 104, Hotărârea din 3 aprilie 2014, Comisia/Țările de Jos și ING Groep, C‑224/12 P, EU:C:2014:213, punctul 33, precum și Hotărârea din 20 septembrie 2017, Comisia/Frucona Košice, C‑300/16 P, EU:C:2017:706, punctul 24 și jurisprudența citată).

48

În această privință, Curtea a precizat că, atunci când un stat membru acordă în calitate de acționar, iar nu în calitate de putere publică, un avantaj economic unei întreprinderi, aplicabilitatea principiului operatorului privat nu depinde de forma în care acest avantaj a fost pus la dispoziția acestei întreprinderi și nici de natura mijloacelor utilizate care se pot încadra în domeniul puterii publice a statului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF, C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctele 81 și 91-93).

49

În sfârșit, Curtea a statuat că aplicabilitatea principiului operatorului privat cu privire la o modificare a condițiilor de răscumpărare de titluri ale unei întreprinderi nu este compromisă de faptul că achiziționarea unor titluri care conferă statului statutul de investitor în această întreprindere a fost finanțată prin intermediul unui ajutor de stat în favoarea acesteia din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 aprilie 2014, Comisia/Țările de Jos și ING Groep, C‑224/12 P, EU:C:2014:213, punctul 34).

50

În speță, atunci când a examinat măsurile în discuție, Comisia a aplicat în decizia în litigiu principiul operatorului privat. În plus, niciuna dintre părți nu repune în discuție aplicabilitatea acestui principiu în perspectiva aprecierii aspectului dacă măsurile respective au conferit grupului FIH un avantaj în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

51

În schimb, prezentul recurs privește chestiunea dacă, prin recurgerea mai degrabă la criteriul creditorului privat decât la cel al investitorului privat, Comisia trebuia sau nu trebuia să țină seama de riscurile la care se expunea statul danez din cauza măsurilor din 2009.

52

În această privință, pe de o parte, este necesar să se arate că, atunci când principiul operatorului privat își găsește aplicarea, criteriul care trebuie utilizat concret într‑un anumit caz trebuie determinat în special în funcție de natura operațiunii avute în vedere de statul membru în cauză. Printre criteriile care pot fi aplicate figurează cele ale investitorului privat și creditorului privat.

53

Este cert că măsurile în discuție implicau investiții în NewCo din partea FSC și că Regatul Danemarcei a susținut, în cursul procedurii administrative, că aceste investiții erau conforme cu condițiile pieței. Acest stat membru a susținut de asemenea că măsurile în discuție reduceau riscul la care era expus din cauza măsurilor din 2009 și se încadrau, prin urmare, în domeniul gestionării creanțelor pe care le deținea asupra FIH.

54

În aceste condiții, trebuie să se constate că atât criteriul investitorului privat, utilizat de Comisie, cât și cel al creditorului privat, a cărui utilizare este solicitată de grupul FIH și pe care Tribunalul l‑a considerat pertinent pentru aprecierea măsurilor în discuție în hotărârea atacată, erau susceptibile să fie luate în considerare.

55

Pe de altă parte, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, pentru a aprecia dacă aceeași măsură ar fi fost adoptată în condițiile normale ale pieței de un operator privat aflat în situația cea mai apropiată posibil de cea a statului, trebuie avute în vedere numai beneficiile și obligațiile legate de situația acestuia din urmă în calitate de operator privat, cu excluderea celor legate de calitatea sa de putere publică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF, C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 79 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 24 octombrie 2013, Land Burgenland și alții/Comisia, C‑214/12 P, C‑215/12 P și C‑223/12 P, EU:C:2013:682, punctul 52).

56

Astfel, cu ocazia aprecierii raționalității economice a unei măsuri de stat, impusă de principiul operatorului privat, Curtea a fost determinată să înlăture costurile rezultate pentru stat din concedierea lucrătorilor, din alocațiile de șomaj și din ajutoarele pentru reconstituirea structurii industriale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 septembrie 1994, Spania/Comisia, C‑278/92-C‑280/92, EU:C:1994:325, punctul 22), precum și din garanțiile acordate și din creanțele deținute de stat, în măsura în care acestea constituie ele însele ajutoare de stat (a se vedea în acest sens Hotărârea din28 ianuarie 2003, Germania/Comisia, C‑334/99, EU:C:2003:55, punctele 138 și 140, precum și Hotărârea din 24 octombrie 2013, Land Burgenland și alții/Comisia, C‑214/12 P, C‑215/12 P și C‑223/12 P, EU:C:2013:682, punctele 55, 56 și 61).

57

În special, în ceea ce privește această ultimă ipoteză, Curtea a precizat că, din moment ce prin acordarea unui ajutor un stat membru urmărește, prin definiție, alte obiective decât rentabilitatea mijloacelor acordate unei întreprinderi care îi aparține, trebuie să se considere că aceste mijloace sunt, în principiu, acordate de stat prin exercitarea prerogativelor sale de putere publică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 octombrie 2013, Land Burgenland și alții/Comisia, C‑214/12 P, C‑215/12 P și C‑223/12 P, EU:C:2013:682, punctul 56).

58

Rezultă că riscurile la care este expus statul și care decurg în privința sa din ajutoarele pe care le‑a acordat anterior sunt legate de calitatea sa de putere publică și nu se numără, așadar, printre elementele pe care un operator privat le‑ar fi luat în considerare, în condiții normale de piață, în calculele sale economice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 ianuarie 2003, Germania/Comisia, C‑334/99, EU:C:2003:55, punctele 138 și 140).

59

O asemenea considerație este valabilă îndeosebi pentru obligațiile statului rezultate din împrumuturile și din garanțiile acordate anterior unei întreprinderi și care constituie ajutoare de stat. Astfel, luarea lor în considerare în cadrul aprecierii unor măsuri de stat adoptate în favoarea aceleiași întreprinderi ar fi susceptibilă să sustragă aceste din urmă măsuri de la calificarea drept ajutor de stat, deși nici ele nu corespund condițiilor normale ale pieței, pentru simplul motiv că se dovedesc mai avantajoase pentru stat pe plan economic decât dacă nu ar fi fost adoptate. Or, o asemenea consecință ar compromite obiectivul care constă în asigurarea unei concurențe nedenaturate, menționat la punctul 45 din prezenta hotărâre.

60

În speță, astfel cum Tribunalul a constatat la punctele 2 și 3 din hotărârea atacată, cele două legi adoptate în anul 2009, în temeiul cărora statul danez a luat măsurile din 2009, au fost aprobate de Comisie, prin Decizia C(2009) 776 final, ca schemă de ajutoare de stat compatibilă cu piața internă. Din considerentele (47), (53) și (55) ale deciziei menționate reiese că, așa cum o face guvernul danez însuși, Comisia a apreciat că măsurile preconizate în cele două legi constituiau ajutoare de stat din moment ce un investitor privat nu ar fi decis să recurgă, într‑o măsură comparabilă și în condiții similare, la majorările de capital și la acordarea garanțiilor în cauză.

61

Pe de altă parte, din niciun element al hotărârii atacate sau al deciziei în litigiu nu reiese că, prin intermediul măsurilor din 2009, statul danez ar fi urmărit cel puțin parțial un obiectiv de rentabilitate. Mai mult, nu reiese că un asemenea obiectiv ar fi fost invocat în cursul procedurilor administrative sau jurisdicționale ale prezentei cauze și că în susținerea sa ar fi fost prezentate elemente obiective și verificabile. În aceste condiții, trebuie să se constate că niciun element din dosar nu tinde să stabilească faptul că măsurile din 2009 nu ar fi fost, măcar în parte, ajutoare de stat.

62

Rezultă că, în speță, în cadrul aplicării principiului operatorului privat, Comisia a procedat în mod temeinic atunci când nu a luat în considerare riscurile legate de ajutoarele de stat acordate FIH prin intermediul măsurilor din 2009. În consecință, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat în esență la punctele 69-71 din hotărârea atacată că, în acest mod, Comisia aplicase în mod eronat în decizia în litigiu principiul operatorului privat.

63

Într‑adevăr, procedând astfel, Tribunalul a obligat în mod greșit Comisia să aprecieze raționalitatea economică a măsurilor în discuție nu din punctul de vedere al unui operator privat aflat într‑o situație comparabilă, ci din cel al statului în calitatea sa de putere publică ce acordase în prealabil FIH, prin intermediul măsurilor din 2009, ajutoare de stat cărora intenționa să le limiteze consecințele financiare.

64

Aceste constatări nu sunt infirmate de argumentația grupului FIH întemeiată, în primul rând, pe conținutul punctelor 34-37 din Hotărârea din 3 aprilie 2014, Comisia/Țările de Jos și ING Groep (C‑224/12 P, EU:C:2014:213), în al doilea rând, pe Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF (C‑124/10 P, EU:C:2012:318), precum și pe Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/Comisia (C‑73/11 P, EU:C:2013:32), și, în al treilea rând, pe o bună gestionare a fondurilor publice.

65

Astfel, în primul rând, în ceea ce privește argumentația întemeiată pe similitudinile existente, în opinia grupului FIH, între împrejurările de fapt și de drept ale prezentei cauze și cele aflate la originea Hotărârii din 3 aprilie 2014, Comisia/Țările de Jos și ING Groep (C‑224/12 P, EU:C:2014:213), trebuie să se arate că motivul de recurs la care se referă punctele din acea hotărâre avute în vedere de grupul FIH privea chestiunea aplicabilității principiului operatorului privat, pe care Comisia o respinsese, iar nu, precum în speță, chestiunea aplicării acestui principiu în cazul măsurilor în cauză. În special, Curtea a considerat în esență la punctele 34 și 37 din hotărârea menționată că aplicabilitatea acestui criteriu în cazul unei măsuri de stat nu poate fi în principiu înlăturată de la bun început doar din cauza legăturilor care pot exista între intervenția în litigiu a statului și exercitarea puterii publice sub forma acordării anterioare a unui ajutor de stat.

66

Desigur, din cuprinsul punctelor 35 și 36 din Hotărârea din 3 aprilie 2014, Comisia/Țările de Jos și ING Groep (C‑224/12 P, EU:C:2014:213), reiese că, în acea cauză, Comisiei îi revenea sarcina să examineze raționalitatea economică a modificărilor preconizate de statul neerlandez privind condițiile de rambursare a aportului în capital care fusese efectuat anterior prin intermediul unui ajutor de stat, prin raportare la comportamentul pe care l‑ar fi putut adopta un investitor privat.

67

Astfel cum a arătat avocatul general la punctele 63 și 65-68 din concluziile sale, niciun element nu permite să se considere însă că în acest mod Curtea ar fi impus instituției respective o examinare care să depășească verificarea raționalității economice intrinseci a modificărilor preconizate și care să implice, prin urmare, o luare în considerare a riscurilor care decurgeau pentru statul neerlandez din ajutorul de stat pe care îl acordase anterior întreprinderii beneficiare.

68

De asemenea, este cert că, la punctul 36 din Hotărârea din 3 aprilie 2014, Comisia/Țările de Jos și ING Groep (C‑224/12 P, EU:C:2014:213), Curtea a arătat că un investitor privat ar putea să accepte o modificare a condițiilor de rambursare a aportului în capital anterior, în special în vederea creșterii șanselor de a obține rambursarea acestui aport. Această precizare nu implică însă că, în cadrul analizei raționalității economice intrinseci a unei măsuri, efectuate pentru a se determina dacă comportamentul statului în cauză ar fi putut să fie adoptat de un investitor privat, pot fi luate în considerare riscurile care decurg pentru acest stat membru din acordarea anterioară a unui ajutor de stat.

69

În această privință, trebuie să se arate că, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 3 aprilie 2014, Comisia/Țările de Jos și ING Groep (C‑224/12 P, EU:C:2014:213), și spre deosebire de prezenta cauză, beneficiarul ajutorului anterior nu se afla, la data la care modificările respective fuseseră avute în vedere, în dificultăți financiare care să compromită continuitatea activității sale și că aceste modificări nu implicau salvarea sa prin intermediul unor investiții publice importante.

70

Astfel, modificările respective urmăreau îndeosebi stimularea întreprinderii beneficiare a ajutorului să efectueze o rambursare anticipată a capitalului care a constituit un aport și să crească șansele statului neerlandez de a fi remunerat în mod satisfăcător, aspecte pe care condițiile inițiale nu le garantau în orice ipoteză.

71

În al doilea rând, grupul FIH își întemeiază pe Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF (C‑124/10 P, EU:C:2012:318), și pe Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/Comisia (C‑73/11 P, EU:C:2013:32), argumentul potrivit căruia, în esență, natura fiscală a unei creanțe a statului față de o întreprindere, chiar dacă este legată de exercitarea unor prerogative de putere publică, nu se opune aplicării principiului operatorului privat în cadrul aprecierii, în raport cu articolul 107 alineatul (1) TFUE, a unei măsuri prin intermediul căreia statul acordă aceleiași întreprinderi o restructurare a creanței respective.

72

În această privință, trebuie să se sublinieze că jurisprudența citată la punctul precedent este pertinentă în ceea ce privește aplicabilitatea principiului operatorului privat, iar nu aplicarea acestui principiu într‑un caz determinat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF, C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 100, precum și Hotărârea din 24 octombrie 2013, Land Burgenland și alții/Comisia, C‑214/12 P, C‑215/12 P și C‑223/12 P, EU:C:2013:682, punctul 51).

73

Rezultă că această jurisprudență nu este nicidecum de natură să repună în discuție constatarea, efectuată la punctele 57-59 din prezenta hotărâre, potrivit căreia riscurile la care se expune un stat membru din cauza unei creanțe care își are originea în acordarea unui ajutor de stat unei întreprinderi, din moment ce nu pot fi disociate de calitatea sa de putere publică, nu pot fi luate în considerare în cadrul aplicării principiului operatorului privat în cazul unei măsuri ulterioare adoptate de același stat membru în favoarea întreprinderii respective.

74

În al treilea și ultimul rând, în ceea ce privește buna gestionare a fondurilor publice, nu poate fi admis argumentul grupului FIH potrivit căruia, în esență, aplicarea principiului operatorului privat în decizia în litigiu are drept consecință că expunerea economică a unui stat membru rezultată din acordarea anterioară a unui ajutor de stat și dorința acestuia de a‑și proteja interesele economice nu ar putea fi luate în considerare în cadrul examinării în temeiul articolului 107 TFUE.

75

Astfel, deși este adevărat că asemenea considerații nu sunt luate în considerare în cadrul examinării, în temeiul articolului 107 alineatul (1) TFUE, a existenței unui ajutor de stat, nu este mai puțin adevărat că, astfel cum Comisia a arătat în ședința în fața Curții și cum a apreciat avocatul general la punctele 81 și 83 din concluziile sale, considerațiile menționate pot fi avute în vedere de această instituție în cadrul aprecierii, în temeiul articolului 107 alineatul (3) TFUE, a compatibilității unei măsuri de ajutor subsecvente cu piața internă și sunt, așadar, susceptibile să conducă această instituție la constatarea, precum în speță, a caracterului compatibil al măsurii respective.

76

Având în vedere toate considerațiile de mai sus, se impune admiterea motivului unic al recursului și, prin urmare, anularea hotărârii atacate.

77

Conform articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care anulează hotărârea Tribunalului, Curtea poate să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată.

78

În speță, Curtea dispune de elementele necesare pentru a se pronunța în mod definitiv cu privire la primul motiv al acțiunii în primă instanță, întemeiat pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE ca urmare a aplicării incorecte a principiului operatorului privat.

79

Astfel, după cum rezultă din cuprinsul punctelor 51-63 din prezenta hotărâre, argumentația grupului FIH prin care se solicită să se constate că, în speță, Comisia ar fi trebuit să aplice criteriul creditorului privat, iar nu pe cel al investitorului privat, nu poate fi admisă.

80

Prin urmare, se impune respingerea primului motiv al acțiunii.

81

În schimb, contrar a ceea ce susține cu titlu principal Comisia, litigiul nu este în stare de judecată în ceea ce privește al doilea motiv al acțiunii în primă instanță.

82

Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctului 85 din hotărârea atacată, Tribunalul a apreciat că, întrucât fusese admis primul motiv, nu era necesară examinarea celui de al doilea motiv, întemeiat pe erori de calculare a cuantumului ajutorului.

83

În consecință, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului, pentru ca acesta să statueze cu privire la al doilea motiv invocat în fața sa și asupra căruia nu s‑a pronunțat.

84

Întrucât cauza este trimisă la Tribunal spre rejudecare, cererile privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară și hotărăște: