—

pentru Wortmann KG Internationale Schuhproduktionen, de D. Ehle, Rechtsanwalt, de A. Willems, avocat, și de S. De Knop, advocaat;

—

pentru Hauptzollamt Bielefeld, inițial de K. Greven, în calitate de agent, și în final de K. Greven și de S. Holtmann, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul german, de J. Möller și de T. Henze, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul italian, de A. Collabolletta și de G. Palmieri, în calitate de agenți;

—

pentru Consiliul Uniunii Europene, de M. Balta și de J.‑P. Hix, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de L. Grønfeldt și de T. Maxian Rusche, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 241 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO 1992, L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58, denumit în continuare „Codul vamal”).

2

Această cerere a fost prezentată în cadrul unui litigiu între Wortmann KG Internationale Schuhproduktionen (denumită în continuare „Wortmann”), pe de o parte, și Hauptzollamt Bielefeld (Biroul vamal principal din Bielefeld, Germania), pe de altă parte, în legătură cu plata unor dobânzi la restituirea taxelor antidumping plătite de Wortmann în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1472/2006 al Consiliului din 5 octombrie 2006 de instituire a unui drept antidumping definitiv și de percepere definitivă a dreptului provizoriu instituit asupra importurilor de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Republica Populară Chineză și din Vietnam (JO 2006, L 275, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 50, p. 3), anulat în parte prin Hotărârea din 2 februarie 2012, Brosmann Footwear (HK) și alții/Consiliul (C‑249/10 P, EU:C:2012:53).

3

Articolul 4 din Codul vamal prevede:

„În sensul prezentului cod, se aplică următoarele definiții:

[…]

[…]”

4

Articolul 232 din Codul vamal prevede:

„(1)   Dacă valoarea drepturilor de achitat nu a fost plătită în termenul prevăzut:

[…]

[…]”

5

Articolul 236 din Codul vamal prevede:

„(1)   Drepturile de import sau de export se rambursează în măsura în care se stabilește că, în momentul în care au fost plătite, valoarea acestor drepturi nu era datorată legal sau că valoarea lor a fost înscrisă în evidența contabilă contrar dispozițiilor articolului 220 alineatul (2).

[…]

(2)   Drepturile de import sau export se rambursează sau se remit la depunerea unei cereri către biroul vamal în cauză într‑un termen de trei ani de la data la care valoarea acestor drepturi a fost comunicată debitorului.

Acest termen se prorogă dacă persoana interesată face dovada că a fost împiedicată să depună cererea în termenul menționat datorită cazului fortuit sau forței majore.

Autoritățile vamale procedează la rambursare sau remitere din oficiu atunci când constată în acest interval existența uneia sau alteia dintre situațiile descrise la alineatul (1) primul și al doilea paragraf.”

6

Articolul 241 din Codul vamal prevede:

„Rambursarea de către autoritățile competente a valorii drepturilor de import sau export sau a dobânzii pe credit sau a dobânzii pentru întârzieri încasate la efectuarea plății acestor drepturi nu atrage după sine plata dobânzii de către autoritățile menționate. Cu toate acestea, dobânda se plătește:

Valoarea acestei dobânzi este echivalentă cu valoarea care ar fi percepută în acest scop pe piața națională monetară sau financiară.”

7

Articolul 1 din Regulamentul nr. 1472/2006 prevede:

„(1)   Se instituie un drept antidumping definitiv asupra importurilor de încălțăminte cu fețe din piele naturală sau reconstituită, cu excepția încălțămintei sport, a încălțămintei de tehnologie specială, a papucilor de casă și a altor tipuri de încălțăminte de interior și a încălțămintei cu cochilie de protecție, originare din Republica Populară Chineză și din Vietnam și înregistrate sub următoarele coduri [din Nomenclatura combinată]:

[…]

(4)   În cazul în care nu se prevede altfel, se aplică dispozițiile în vigoare în materie de drepturi vamale.”

8

Articolul 1 din Abgabenordnung (Codul fiscal), în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal (denumit în continuare „Codul fiscal”), prevede următoarele:

„(1)   Prezenta lege se aplică tuturor impozitelor, inclusiv rambursării de impozite, reglementate de dreptul federal german sau de dreptul Uniunii Europene, care sunt administrate de autoritățile financiare federale sau ale landurilor. Legea se aplică numai sub rezerva aplicării dreptului Uniunii Europene.

[…]

(3)   Sub rezerva aplicării dreptului Uniunii Europene, prevederile prezentei legi se aplică mutatis mutandis prestațiilor fiscale accesorii.[…]”

9

Articolul 3 alineatele 3 și 4 din Codul fiscal are următorul cuprins:

„(3)   În sensul acestei legi, taxele de import și cele de export prevăzute la articolul 4 punctele 10 și 11 din Codul vamal constituie impozite.

(4)   Prestații fiscale accesorii sunt […] dobânzile (articolele 233-237), […] precum și dobânzile în sensul Codului vamal […]”

10

Articolul 37 din Codul fiscal prevede:

„(1)   Drepturile rezultate din obligații fiscale sunt […] [printre altele] dreptul la restituire în temeiul alineatului 2 […]

(2)   În cazul în care un impozit a fost achitat sau restituit fără temei legal […], persoana în numele căreia s‑a efectuat plata are dreptul ca beneficiarul prestației să îi restituie valoarea achitată sau restituită. […]”

11

Articolul 233 din Codul fiscal are următorul cuprins:

„În cazul drepturilor rezultate din obligații fiscale (articolul 37), se aplică dobânzi numai dacă legea prevede astfel. […]”

12

În sfârșit, articolul 236 alineatul 1 din Codul fiscal prevede:

„În situația în care printr‑o hotărâre judecătorească definitivă sau pe baza unei asemenea hotărâri se reduce un impozit sau se acordă o facilitate fiscală, sub rezerva alineatului 3, se vor calcula dobânzi pentru valoarea care trebuie restituită sau achitată, de la data la care hotărârea a devenit definitivă și până la data plății. […]”

13

Între anii 2006 și 2012, Wortmann a pus în liberă circulație pe teritoriul Uniunii Europene, în nume propriu, articole de încălțăminte cu fețe din piele, originare din China și din Vietnam, produse de Brosmann Footwear (HK) Ltd (denumită în continuare „Brosmann”) și de Seasonable Footwear (Zhongshan) Ltd (denumită în continuare „Seasonable”). Întrucât aceste articole de încălțăminte intrau sub incidența unuia dintre codurile din Nomenclatura combinată menționate la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1472/2006, Biroul vamal principal din Bielefeld a stabilit în sarcina Wortmann taxe antidumping, în aplicarea acestui regulament.

14

La 22 iulie 2010, Wortmann a solicitat Biroului vamal principal din Bielefeld restituirea taxelor antidumping plătite pentru perioada iunie 2007-iunie 2010. La 14 februarie 2011, ea a formulat o nouă cerere de restituire a taxelor antidumping plătite până la 31 decembrie 2010. În sfârșit, la 7 mai 2012, ea a solicitat restituirea taxelor antidumping plătite, de această dată, începând cu anul 2006. În susținerea tuturor acestor cereri, ea a invocat, printre altele, cauza pendinte la Tribunalul Uniunii Europene, iar ulterior la Curte, în care s‑a pronunțat Hotărârea din 2 februarie 2012, Brosmann Footwear (HK) și alții/Consiliul (C‑249/10 P, EU:C:2012:53).

15

Prin această hotărâre, Curtea a anulat în parte Regulamentul nr. 1472/2006, printre altele în ceea ce le privea pe Brosmann și pe Seasonable. Motivul acestei anulări avea legătură cu faptul că Comisia Europeană omisese în mod greșit să examineze cererile de aplicare a statutului de întreprindere care funcționează în condițiile economiei de piață sau, în subsidiar, de tratament individual al reclamantelor.

16

La 17 aprilie 2013, Biroul vamal principal din Bielefeld a decis astfel restituirea către Wortmann a taxelor antidumping în cuantum de 61895,49 euro pentru anul 2007 și de 92870,62 euro pentru anul 2008.

17

Prin scrisoarea din 29 noiembrie 2013, Wortmann a solicitat Biroului vamal principal din Bielefeld plata unor dobânzi aferente sumelor restituite calculate pe baza ratei dobânzii de bază majorate cu 8 %, începând cu data plății taxelor antidumping. Prin decizia din 15 ianuarie 2014, Biroul vamal principal din Bielefeld a respins această cerere. O reclamație formulată de Wortmann împotriva acestei din urmă decizii a fost de asemenea respinsă de același birou la 17 septembrie 2014.

18

Wortmann a sesizat instanța de trimitere pentru a obține obligarea Biroului vamal principal din Bielefeld la plata dobânzilor aferente sumelor restituite.

19

Instanța de trimitere consideră că soluționarea litigiului principal depinde de interpretarea articolului 241 din Codul vamal. În opinia acesteia, plata unor dobânzi aferente sumelor restituite Wortmann ar fi exclusă în temeiul articolului 241 prima teză din Codul vamal.

20

Astfel, în măsura în care condițiile prevăzute la articolul 241 a doua teză prima liniuță din Codul vamal nu sunt îndeplinite în cauza principală, doar dispozițiile naționale pot, în conformitate cu articolul 241 a doua teză a doua liniuță din acest cod, să servească drept temei pentru cererea reclamantei de plată a unor dobânzi. Ea arată, în această privință, că din interpretarea coroborată a articolului 37 alineatul 2 prima teză și a articolului 233 prima teză din Codul fiscal rezultă că drepturile rezultate din obligații fiscale sunt purtătoare de dobânzi doar în măsura în care legea prevede acest lucru. În consecință, în dreptul german, doar articolul 236 din Codul fiscal ar prezenta importanță ca temei juridic pentru plata unor dobânzi. Cu toate acestea, în lipsa inițierii de către reclamanta din litigiul principal a unei proceduri judiciare având ca obiect restituirea taxelor antidumping plătite anterior Biroului vamal principal din Bielefeld, această dispoziție nu își găsește aplicare în cauza principală.

21

În aceste condiții, instanța de trimitere arată că are îndoieli cu privire la conformitatea cu dreptul Uniunii a acestei soluții. Ea amintește jurisprudența potrivit căreia principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârea din 18 aprilie 2013, Irimie, C‑565/11, EU:C:2013:250, punctul 22). Ea ridică, astfel, problema dacă „dreptul nescris” al Uniunii nu ar impune, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, plata unor dobânzi aferente taxelor la import care au făcut obiectul unei restituiri. În această privință, este necesar, potrivit instanței de trimitere, să se țină seama în special de faptul că dispozițiile naționale referitoare la plata unor dobânzi, în speță articolul 233 și următoarele din Codul fiscal, se aplică prin analogie doar sub rezerva aplicării dreptului Uniunii, astfel cum reiese din articolul 1 alineatul 3 prima teză și din articolul 3 alineatul 4 din codul respectiv.

22

În aceste condiții, Finanzgericht Düsseldorf (Tribunalul Fiscal din Düsseldorf, Germania) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 241 din Codul vamal trebuie interpretat în sensul că, ținând seama de principiul efectivității prevăzut de dreptul Uniunii, dreptul național la care se referă această dispoziție trebuie să prevadă plata unei dobânzi pentru taxele la import restituite aferente perioadei dintre data plății taxelor și achitarea valorilor restituite, chiar și în cazurile în care dreptul la restituire nu a făcut obiectul unei cereri adresate unei instanțe naționale?”

23

Prin intermediul întrebării preliminare, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 241 din Codul vamal trebuie interpretat în sensul că dreptul național la care face trimitere trebuie să prevadă obligația de plată a unor dobânzi aferente valorii taxelor la import restituite pentru perioada cuprinsă între plata acestor taxe și restituirea lor.

24

În această privință, este, desigur, necesar să se observe că articolul 241 prima teză din Codul vamal prevede că restituirea de către autoritățile competente a valorii drepturilor de import sau export sau a dobânzii pe credit sau a dobânzii pentru întârzieri încasate la efectuarea plății acestor drepturi nu atrage după sine plata dobânzii de către autoritățile menționate.

25

În aceste condiții, dispoziția menționată nu poate, ca atare, să implice faptul că, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, reglementarea națională ar putea să prevadă în mod valabil că nu este necesară plata unor dobânzi aferente valorii taxelor de import restituite pentru perioada cuprinsă între plata acestor taxe și restituirea lor.

26

Sub acest aspect, rezultă atât din geneza articolului 241 din Codul vamal, cât și din contextul în care se înscrie dispoziția menționată că aceasta nu își găsește aplicarea în împrejurări precum cele în discuție în cauza principală.

27

Astfel, din analiza genezei acestei dispoziții, efectuată de avocatul general la punctele 48-50 din concluzii, reiese că articolul 241 din Codul vamal vizează ipoteza în care, după ce autoritatea vamală a eliberat mărfurile în discuție, se dovedește că plata inițială a taxelor la import trebuie să fie corectată în minus și că, prin urmare, toate taxele la import plătite de un operator sau o parte din acestea trebuie să îi fie restituite.

28

Explicațiile referitoare la geneza dispoziției devenite articolul 241 din Codul vamal, furnizate de Comisie în ședință, demonstrează că adoptarea acesteia a fost motivată de faptul că, în cea mai mare parte din cazuri, autoritățile vamale efectuează doar un control a posteriori a declarațiilor vamale, astfel încât posibilitatea ca un asemenea control să dea naștere unei restituiri a unor taxe la import deja plătite este cât se poate de reală.

29

În plus, Codul vamal stabilește o anumită simetrie, în ceea ce privește chestiunea plății dobânzilor, între, pe de o parte, situația operatorilor cărora trebuie să le fie restituite taxe la import percepute în plus ca urmare a unor erori cauzate de rapiditatea sistemului de vămuire efectuată, într‑un număr mare de cazuri, fără inspecția mărfurilor înainte de eliberarea acestora, și, pe de altă parte, cea a operatorilor care, ca urmare a unor erori de același tip, trebuie, dimpotrivă, să plătească administrației vamale un supliment de taxe la import.

30

Astfel, după cum reiese din Hotărârea din 31 martie 2011, Aurubis Balgaria (C‑546/09, EU:C:2011:199, punctele 26-34), în cazul în care, în urma unui nou calcul al taxelor vamale pe baza unor informații suplimentare, rămâne de recuperat un anumit cuantum din aceste taxe, dobânzile de întârziere aferente acestui cuantum pot fi percepute, în temeiul articolului 232 alineatul (1) litera (b) din Codul vamal, doar pentru perioada ulterioară expirării termenului de plată a cuantumului respectiv.

31

Dimpotrivă, în cazul în care noul calcul al taxelor vamale generează restituirea, către operatorul în cauză, a tuturor taxelor vamale plătite anterior sau a unei părți din acestea, rezultă din articolul 241 din Codul vamal că se datorează dobânzi doar de la expirarea termenului de trei luni menționat la această dispoziție, fără a aduce atingere posibilității legiuitorului național de a prevedea plata unor dobânzi și în alte împrejurări.

32

Or, din decizia de trimitere reiese că restituirea taxelor antidumping de care a beneficiat Wortmann nu rezultă dintr‑o eroare la calcularea respectivelor taxe, care ar fi fost descoperită de Wortmann după ce autoritatea vamală competentă a eliberat mărfurile. Prin urmare, norma prevăzută la articolul 241 prima teză din Codul vamal nu poate, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, să fie interpretată în sensul că exclude în principiu plata dobânzilor.

33

Cu toate acestea, trebuie să se sublinieze că, chiar dacă, pe plan formal, instanța de trimitere și‑a limitat întrebarea la interpretarea articolului 241 din Codul vamal, o asemenea împrejurare nu împiedică Curtea să îi furnizeze toate elementele de interpretare a dreptului Uniunii care pot fi utile pentru soluționarea cauzei cu care este sesizată, indiferent dacă această instanță s‑a referit sau nu s‑a referit la acestea în enunțul întrebării sale (a se vedea prin analogie Hotărârea din 29 octombrie 2015, Nagy, C‑583/14, EU:C:2015:737, punctele 20 și 21, precum și jurisprudența citată).

34

În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, autoritățile naționale sunt competente să evidențieze consecințele, în ordinea lor juridică, ale anulării sau ale declarării lipsei de validitate a unui regulament care impune taxe antidumping, fapt care ar avea drept consecință aspectul că taxele antidumping achitate în temeiul regulamentului menționat nu ar fi legal datorate în sensul articolului 236 alineatul (1) din Codul vamal și ar trebui, în principiu, să facă obiectul unei rambursări din partea autorităților vamale, conform acestei dispoziții, dacă cerințele la care este supusă această rambursare, printre care cea prevăzută la articolul 236 alineatul (2) din acest cod, sunt îndeplinite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 septembrie 2007, Ikea Wholesale, C‑351/04, EU:C:2007:547, punctul 67, precum și Hotărârea din 18 martie 2010, Trubowest Handel și Makarov/Consiliul și Comisia, C‑419/08 P, EU:C:2010:147, punctul 25).

35

În speță, ca urmare a anulării Regulamentului nr. 1472/2006 prin Hotărârea din 2 februarie 2012, Brosmann Footwear (HK) și alții/Consiliul (C‑249/10 P, EU:C:2012:53), în măsura în care acest regulament privea, printre altele, societățile Brosmann și Seasonable, ale căror articole de încălțăminte au fost puse în liberă circulație de Wortmann pe teritoriul Uniunii, autoritatea vamală germană competentă, întrucât a apreciat că taxele antidumping prelevate nu erau datorate în mod legal, în sensul articolului 236 alineatul (1) primul paragraf din Codul vamal, a restituit Wortmann valoarea respectivelor taxe, fără însă a le majora cu dobânzile de întârziere solicitate de această întreprindere.

36

În această privință, trebuie subliniat că, deși articolul 236 alineatul (1) primul paragraf din Codul vamal prevede restituirea taxelor antidumping într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, acesta nu precizează în mod expres dacă respectiva restituire trebuie să determine plata unor dobânzi aferente valorii taxelor restituite astfel.

37

În plus, trebuie subliniat că reiese din jurisprudența Curții că, în cazul în care taxe sau impozite au fost percepute de un stat membru în aplicarea unui regulament al Uniunii, declarat nevalid sau anulat de instanța Uniunii, persoanele interesate care au plătit taxele sau impozitele în discuție au dreptul să obțină, în principiu, nu doar restituirea sumelor plătite, ci și dobânzi calculate asupra respectivelor sume (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, EU:C:2012:591, punctele 65-67 și jurisprudența citată).

38

În acest context, dat fiind, pe de o parte, că nici articolul 236 alineatul (1) din Codul vamal, nici articolul 241 din acesta nu exclud restituirea dobânzilor într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal și, pe de altă parte, că restituirea taxelor antidumping în cauză a intervenit ca urmare a anulării de către Curte a regulamentului în temeiul căruia respectivele taxe fuseseră percepute și, prin urmare, ca urmare a caracterului neconform cu dreptul Uniunii al prelevării acestora, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, trebuie să se considere că valoarea acestor taxe restituite întreprinderii în cauză de autoritatea națională competentă trebuie să fie majorată cu dobânzile aferente.

39

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că, în cazul în care sunt restituite taxe la import, inclusiv taxe antidumping, pentru motivul că au fost percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, există o obligație a statelor membre, care decurge din dreptul Uniunii, de a plăti justițiabililor care au dreptul la restituire dobânzi aferente acestor taxe, care curg începând de la data plății de către respectivii justițiabili a taxelor restituite.

40

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

În cazul în care sunt restituite taxe la import, inclusiv taxe antidumping, pentru motivul că au fost percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, există o obligație a statelor membre, care decurge din dreptul Uniunii, de a plăti justițiabililor care au dreptul la restituire dobânzi aferente acestor taxe, care curg începând de la data plății de către respectivii justițiabili a taxelor restituite.