—

pentru domnul Adrien și alții, de ei înșiși;

—

pentru guvernul francez, de D. Colas și de S. Ghiandoni, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de D. Martin, în calitate de agent,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 45 și 48 TFUE, precum și a articolului 4 alineatul (3) TUE.

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Adrien și alții, pe de o parte, și Premier ministre (prim‑ministrul), Ministre des Finances et des Comptes publics (ministrul finanțelor și conturilor publice), precum și Ministre de la Décentralisation et de la Fonction publique (ministrul descentralizării și funcției publice), pe de altă parte, în legătură cu pensia pentru limită de vârstă a reclamanților din litigiul principal în cadrul sistemului național de pensii.

3

Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) și Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii (denumit în continuare „RAA”) sunt stabilite prin Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de instituire a Statutului funcționarilor Comunităților Europene și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai acestor Comunități, precum și a unor dispoziții speciale aplicabile temporar funcționarilor Comisiei (JO 1968, L 56, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 8, p. 12), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 1240/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 (JO 2010, L 338, p. 7).

4

Potrivit articolului 77 din statut:

„Funcționarul care are o vechime în serviciu de cel puțin 10 ani are dreptul la pensie pentru limită de vârstă. […]”

5

Articolul 83 alineatul (2) din statut prevede:

„Finanțarea acestui sistem de pensii se bazează, în proporție de o treime, pe contribuțiile funcționarilor. […]”

6

Articolul 12 alineatele (1) și (2) din anexa VIII la statut prevede:

„(1)   Funcționarul care nu a împlinit 63 de ani, ale cărui raporturi de muncă încetează [definitiv] din alt motiv decât decesul sau invaliditatea și care nu poate beneficia, imediat sau ulterior, de pensie pentru limită de vârstă, are dreptul, la încetarea raporturilor de muncă:

(2)   Prin derogare de la alineatul (1) litera (b), funcționarul care nu a împlinit 63 de ani care, de la angajarea în muncă, a efectuat plăți destinate constituirii sau menținerii drepturilor sale de pensie în cadrul unui sistem național de pensii, al unei societăți private de asigurări sau al unui fond de pensii la alegerea sa, care îndeplinește condițiile menționate la alineatul (1), ale cărui raporturi de muncă încetează din alt motiv decât decesul sau invaliditatea și care nu poate beneficia, imediat sau ulterior, de pensie pentru limită de vârstă are dreptul, la încetarea raporturilor de muncă, la plata unei indemnizații de plecare egale cu echivalentul actuarial al drepturilor sale de pensie dobândite în timpul activității în cadrul instituțiilor. În acest caz, sumele plătite pentru constituirea sau menținerea drepturilor sale de pensie în cadrul sistemului național de pensii, în aplicarea articolelor 42 sau 112 din [RAA], se deduc din indemnizația de plecare.”

7

Potrivit articolului 2 din RAA:

„În sensul prezentului regim, este considerat «agent temporar»:

[…]

[…]”

8

Potrivit articolului 39 alineatul (1) primul paragraf din RAA:

„La încetarea raporturilor de muncă, agentul menționat la articolul 2 are dreptul la pensia pentru limită de vârstă, la transferul echivalentului actuarial sau la plata indemnizației de plecare în condițiile prevăzute în titlul V capitolul 3 din statut și în anexa VIII la statut. Atunci când agentul are dreptul la pensie pentru limită de vârstă, drepturile sale de pensie se reduc proporțional cu suma plăților efectuate în temeiul articolului 42.”

9

Articolul 41 din RAA prevede:

„În ceea ce privește finanțarea sistemului de asigurări sociale prevăzut în secțiunile B și C de mai sus, se aplică prin analogie dispozițiile articolelor 83 și 83a din statut, precum și dispozițiile articolelor 36 și 38 din anexa VIII la acesta.”

10

Articolul 46 ter din Legea nr. 84‑16 din 11 ianuarie 1984 privind dispoziții de reglementare referitoare la funcția publică a statului, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2002‑73 din 17 ianuarie 2002 de modernizare socială (denumită în continuare „Legea nr. 2002‑73”), prevede:

„Funcționarul detașat la o administrație sau la un organism stabilit pe teritoriul unui stat străin sau la o organizație internațională poate solicita, chiar dacă este afiliat la sistemul de pensii de care ține funcția de detașare, să contribuie la sistemul instituit de Codul privind pensiile civile și militare. În acest caz, cuantumul pensiei dobândite în temeiul acestuia din urmă, adăugat la cuantumul pensiei eventual dobândite pentru serviciile efectuate în timpul detașării nu poate depăși pensia pe care ar fi dobândit‑o în lipsa detașării, iar pensia prevăzută de Codul privind pensiile civile și militare se reduce, dacă este cazul, până la concurența cuantumului pensiei dobândite în timpul acestei detașări.

Modalitățile de aplicare a prezentului articol sunt stabilite prin decret al Conseil d'État [Consiliul de Stat].”

11

Articolul L. 87 din Codul privind pensiile civile și militare, în redactarea rezultată din Legea nr. 2002‑73, prevede:

„În cazul în care funcționarul sau militarul detașat la o administrație sau la un organism stabilit pe teritoriul unui stat străin sau la o organizație internațională în cursul carierei sale a optat pentru continuarea reținerii prevăzute la articolul L. 61, cuantumul pensiei dobândite în temeiul acestui cod, adăugat la cuantumul pensiei eventual acordate în temeiul serviciilor efectuate în perioada detașării nu poate depăși pensia pe care ar fi dobândit‑o în lipsa detașării și pensia prevăzută de prezentul cod se reduce, dacă este cazul, până la concurența cuantumului pensiei dobândite în timpul acestei detașări.

[…]”

12

Articolul R‑74‑1 din același cod prevede:

„Funcționarii detașați menționați la articolul 46 ter din Legea nr. 84‑16 din 11 ianuarie 1984 modificată privind dispoziții de reglementare referitoare la funcția publică a statului pot solicita să contribuie la sistemul instituit de Codul privind pensiile civile și militare într‑un termen de patru luni de la data la care le‑a fost notificată decizia de detașare sau de reînnoire a acesteia.

Cererea se prezintă în scris la administrația al cărei funcționar este detașat.

Funcționarul care a subscris la opțiunea prevăzută la primul paragraf trebuie să plătească contabilului unic desemnat prin decret al ministrului însărcinat cu bugetul contribuția menționată la punctul 2 al articolului L. 61, potrivit modalităților stabilite prin decret. Nerespectarea acestei obligații de plată determină suspendarea afilierii funcționarului la prezentul sistem.

Se consideră că funcționarul care nu și‑a exercitat dreptul de opțiune în termenul prevăzut a renunțat la posibilitatea de a contribui la sistemul instituit de Codul privind pensiile civile și militare.

În cazul reînnoirii unei detașări, opțiunea exprimată de funcționar pentru perioada de detașare anterioară se prelungește tacit, cu excepția cazului în care acesta prezintă, în termenele prevăzute la primul paragraf al prezentului articol, o opțiune contrară.”

13

Circulara din 18 decembrie 2002 adresează serviciilor vizate ale administrației precizări privind punerea în aplicare a dispozitivului prevăzut de articolul 46 ter din Legea nr. 84‑16 din 11 ianuarie 1984 și de articolul L. 87 din Codul privind pensiile civile și militare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2002‑73.

14

Reclamanții din litigiul principal sunt funcționari francezi detașați în calitate de referenți juridici la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, unde sunt angajați ca agenți temporari. Întrucât contribuie în mod obligatoriu la sistemul de pensii al Uniunii, aceștia au dreptul la o pensie în cadrul respectivului sistem dacă efectuează cel puțin zece ani de serviciu în cadrul unei instituții sau al unui organism al Uniunii. În ipoteza în care își încetează activitatea înaintea împlinirii acestor zece ani, ei au dreptul în esență, în funcție de durata serviciului efectuat, fie la o indemnizație de plecare egală cu triplul sumelor reținute din salariul lor de bază în temeiul contribuției lor la pensia pentru limită de vârstă, fie la plata echivalentului actuarial al drepturilor la pensia pentru limită de vârstă dobândite din partea Uniunii către o societate de asigurări privată sau către un fond de pensii la alegerea lor.

15

Potrivit reglementării franceze în discuție în litigiul principal, un funcționar detașat în cadrul unei instituții sau al unui organism al Uniunii trebuie să aleagă între două opțiuni în ceea ce privește pensia sa în cadrul sistemului național.

16

Funcționarul poate, pe de o parte, să își suspende afilierea la sistemul de pensii francez pe durata detașării sale. În ipoteza respectivă, în această perioadă el este afiliat numai la sistemul de pensii al Uniunii, pensia sa în cadrul sistemului de pensii francez fiind redusă în proporția corespunzătoare anilor fără afiliere. Această din urmă pensie va fi totuși cumulată în întregime cu pensia care rezultă din drepturile dobândite în cadrul afilierii la sistemul de pensii al Uniunii.

17

Pe de altă parte, funcționarul poate continua să contribuie la sistemul de pensii francez și, prin urmare, să rămână afiliat la acest sistem. În această ipoteză, el dobândește în perioada de detașare drepturi în cadrul sistemului menționat. Cu toate acestea, cuantumul pensiei pe care o va primi în acest temei nu poate completa pensia dobândită în cadrul sistemului Uniunii decât în limita pensiei pe care ar fi dobândit‑o în cadrul sistemului național în lipsa detașării (regula privind plafonarea). În consecință, pensia pentru limită de vârstă națională se diminuează până la concurența pensiei datorate în cadrul sistemului de pensii al Uniunii, așa încât cuantumul cumulat al celor două pensii să nu depășească plafonul astfel stabilit (regula privind reducerea). Reducerea privește cuantumul total al pensiei franceze, iar nu numai cuantumul pensiei care corespunde perioadei de detașare care a determinat dubla afiliere.

18

Reclamanții din litigiul principal au ales ca pe durata detașării lor să rămână afiliați la sistemul de pensii francez și, prin urmare, au contribuit în același timp la acest din urmă sistem și la sistemul de pensii al Uniunii. Ei au efectuat sau sunt susceptibili să efectueze zece ani de serviciu într‑o instituție a Uniunii, ceea ce le dă dreptul la beneficiul unei pensii în cadrul sistemului de pensii al Uniunii. Pensia din partea Uniunii pe care au dobândit‑o sau sunt susceptibili să o dobândească reclamanții din litigiul principal fiind superioară pensiei franceze pe care ar fi dobândit‑o în lipsa detașării, ei nu primesc sau nu vor primi, în conformitate cu reglementarea franceză în discuție în litigiul principal, nicio pensie în cadrul sistemului de pensii francez.

19

Printr‑o cerere primită la 6 martie 2012, reclamanții din litigiul principal au solicitat statului francez să abroge reglementarea națională în discuție. Întrucât respectiva cerere a fost respinsă printr‑o decizie implicită obținută la 6 mai 2012, ei au formulat o cale de atac împotriva acestei respingeri în fața Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța).

20

În aceste condiții, Conseil d'État (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„[O] reglementare națională care permite unui funcționar detașat în cadrul unei instituții a Uniunii Europene să opteze pe perioada detașării fie pentru suspendarea plății contribuțiilor în cadrul sistemului de pensii din statul său de origine, pensia sa în cadrul acestui sistem fiind, așadar, cumulată în întregime cu avantajele de pensie legate de funcția de detașare, fie pentru continuarea acestei plăți, pensia sa în cadrul respectivului sistem fiind limitată în acest caz la cuantumul necesar pentru a aduce totalul pensiilor, inclusiv pensia dobândită în cadrul sistemului de care ține funcția de detașare, la cuantumul pensiei pe care ar fi dobândit‑o în lipsa detașării, încalcă obligațiile care decurg din articolul 45 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene interpretat în lumina articolului 48 din același tratat și din principiul cooperării loiale menționat la articolul 4 din Tratatul privind Uniunea Europeană?”

21

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 45 TFUE citit în lumina articolului 48 TFUE și articolul 4 alineatul (3) TUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care are ca efect că un funcționar național detașat în cadrul unei instituții sau al unui organism al Uniunii care alege ca pe durata detașării sale să rămână afiliat la sistemul național de pensii pierde total sau parțial avantajele care corespund afilierii sale la acest din urmă sistem dacă efectuează perioada de zece ani în serviciul Uniunii care îi conferă dreptul la o pensie în cadrul sistemului de pensii al Uniunii.

22

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, deși statele membre păstrează competența de a‑și organiza sistemele de securitate socială, totuși, în exercitarea acestei competențe, trebuie să respecte dreptul Uniunii și în special dispozițiile Tratatului FUE referitoare la libera circulație a lucrătorilor (Hotărârea din 1 aprilie 2008, Gouvernement de la Communauté française și gouvernement wallon, C‑212/06, EU:C:2008:178, punctul 43, și Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Comisia/Cipru, C‑515/14, EU:C:2016:30, punctul 38).

23

Trebuie astfel să se verifice dacă dispozițiile Tratatului FUE privind libera circulație a lucrătorilor sunt aplicabile într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal. Într‑un astfel de caz, va fi necesar în continuare să se determine, pe de o parte, dacă o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal constituie un obstacol în calea liberei circulații a lucrătorilor și, pe de altă parte, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă acest obstacol este justificat.

24

În primul rând, în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor Tratatului FUE referitoare la libera circulație a lucrătorilor, dintr‑o jurisprudență constantă reiese că un resortisant al Uniunii care lucrează într‑un alt stat membru decât statul său de origine și care a acceptat un post într‑o organizație internațională intră în domeniul de aplicare al articolului 45 TFUE (a se vedea Hotărârea din 15 martie 1989, Echternach și Moritz, 389/87 și 390/87, EU:C:1989:130, punctul 11, Hotărârea din 16 februarie 2006, Rockler, C‑137/04, EU:C:2006:106, punctul 15, și Hotărârea din 4 iulie 2013, Gardella, C‑233/12, EU:C:2013:449, punctul 25 și jurisprudența citată).

25

Rezultă că unor resortisanți ai Uniunii care lucrează pentru o instituție sau pentru un organism al acesteia într‑un alt stat membru decât statul lor membru de origine, precum reclamanții din litigiul principal, nu li se poate refuza să beneficieze de drepturile și avantajele sociale conferite de articolul 45 TFUE (a se vedea Hotărârea din 15 martie 1989, Echternach și Moritz, 389/87 și 390/87, EU:C:1989:130, punctul 12, precum și Hotărârea din 16 februarie 2006, Rockler, C‑137/04, EU:C:2006:106, punctul 16 și jurisprudența citată).

26

În al doilea rând, în ceea ce privește problema dacă o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal constituie un obstacol în calea liberei circulații a lucrătorilor în cadrul Uniunii, trebuie amintit că articolul 45 TFUE se opune oricărei măsuri naționale care, chiar și atunci când se aplică fără discriminare pe motiv de cetățenie, este susceptibilă să îngreuneze sau să facă mai puțin atractivă exercitarea libertăților fundamentale garantate de Tratatul FUE de către resortisanții Uniunii (Hotărârea din 1 aprilie 2008, Gouvernement de la Communauté française și gouvernement wallon,C‑212/06, EU:C:2008:178, punctul 45, Hotărârea din 10 martie 2011, Casteels, C‑379/09, EU:C:2011:131, punctul 22, și Hotărârea din 5 februarie 2015, Comisia/Belgia, C‑317/14, EU:C:2015:63, punctul 23).

27

Desigur, deși dreptul primar al Uniunii nu poate garanta unui asigurat că o deplasare într‑un alt stat membru este neutră în materia asigurărilor sociale, în special în materia prestațiilor de boală și a pensiilor pentru limită de vârstă, întrucât o astfel de deplasare poate, având în vedere diferențele care există între sistemele și legislațiile statelor membre, în funcție de caz, să fie mai mult sau mai puțin avantajoasă sau dezavantajoasă pentru persoana respectivă pe planul protecției sociale, dintr‑o jurisprudență consacrată rezultă că, în cazul în care aplicarea ei este mai puțin favorabilă, o reglementare națională este conformă cu dreptul Uniunii numai în măsura în care, printre altele, nu dezavantajează lucrătorul vizat în raport cu cei care își exercită toate activitățile în statul membru în care se aplică aceasta și nu are drept consecință pur și simplu plata unor contribuții sociale pentru care nu se va beneficia de prestații (Hotărârea din 18 aprilie 2013, Mulders, C‑548/11, EU:C:2013:249, punctul 45, și Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Comisia/Cipru, C‑515/14, EU:C:2016:30, punctul 40).

28

Astfel, Curtea a calificat în mod repetat drept obstacole măsurile care au ca efect pierderea de către lucrători, în urma exercitării dreptului lor de liberă circulație, a unor avantaje de securitate socială pe care le asigură legislația unui stat membru, în special atunci când aceste avantaje reprezintă contraprestația pentru cotizațiile pe care aceștia le‑au plătit (a se vedea Hotărârea din 21 octombrie 1975, Petroni, 24/75, EU:C:1975:129, punctul 13, Hotărârea din 1 aprilie 2008, Gouvernement de la Communauté française și gouvernement wallon, C‑212/06, EU:C:2008:178, punctul 46, și Hotărârea din 18 aprilie 2013, Mulders, C‑548/11, EU:C:2013:249, punctul 46 și jurisprudența citată).

29

În ceea ce privește reglementarea națională în discuție în litigiul principal, trebuie constatat că, în ipoteza în care un funcționar detașat în cadrul unei instituții sau al unui organism al Uniunii rămâne afiliat la sistemul național de pensii pe perioada detașării sale, reglementarea națională menționată supune pensia care rezultă din această afiliere unei reguli privind plafonarea și unei reguli privind reducerea. Potrivit acestor reguli, cuantumul pensiei pe care o va primi funcționarul în cadrul sistemului național de pensii nu poate completa pensia dobândită în cadrul sistemului de pensii al Uniunii decât în limita pensiei naționale pe care ar fi dobândit‑o în lipsa detașării, iar pensia națională se diminuează până la concurența pensiei datorate în cadrul sistemului Uniunii, așa încât cuantumul cumulat al celor două pensii să nu depășească plafonul astfel stabilit.

30

Aceste reguli privind plafonarea și reducerea au ca efect că un funcționar detașat în cadrul unei instituții sau al unui organism al Uniunii care pe durata detașării sale rămâne afiliat la sistemul național de pensii pierde total sau parțial avantajele care corespund afilierii sale la acest din urmă sistem dacă efectuează perioada de zece ani în serviciul Uniunii care îi conferă dreptul la o pensie în cadrul sistemului de pensii al Uniunii. În aceste condiții, funcționarul care rămâne afiliat la sistemul național de pensii plătește contribuții pentru care nu va beneficia de prestații. Regulile menționate sunt astfel susceptibile să îngreuneze sau să facă mai puțin atractivă exercitarea de către un asemenea funcționar a libertății sale garantate de articolul 45 TFUE.

31

Chiar dacă guvernul francez arată că menținerea afilierii la sistemul național de pensii constituie o posibilitate oferită de reglementarea în discuție în litigiul principal, iar nu o obligație, trebuie să se constate că această împrejurare nu înlătură caracterul de obstacol în calea liberei circulații a lucrătorilor al unei asemenea reglementări.

32

Astfel, caracterul facultativ al menținerii afilierii la sistemul național de pensii nu schimbă cu nimic faptul că regulile privind plafonarea și reducerea care se aplică în cazul exercitării acestei posibilități au ca efect că funcționarul care se prevalează de posibilitatea menționată a plătit contribuții pentru care nu va beneficia de prestații dacă efectuează perioada de zece ani în serviciul Uniunii care îi conferă dreptul la o pensie în cadrul sistemului de pensii al Uniunii. Or, atunci când un sistem național de pensii permite funcționarilor detașați să rămână afiliați, această posibilitate trebuie concepută în așa fel încât să nu aibă un asemenea efect, sub sancțiunea de a constitui un obstacol în calea liberei circulații a lucrătorilor.

33

Caracterul de obstacol în calea liberei circulații a lucrătorilor al unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal nu este repus în discuție nici de argumentația avansată de guvernul francez potrivit căreia o astfel de reglementare nu defavorizează funcționarii detașați în raport cu cei care își desfășoară totalitatea carierei în statul membru de origine.

34

Astfel, o asemenea reglementare defavorizează un funcționar detașat afiliat în același timp la sistemul de pensii al Uniunii și la sistemul național de pensii în raport cu un funcționar rămas în statul membru de origine care nu este afiliat decât la acest din urmă sistem în sensul că numai primul suportă, deși a contribuit la cele două sisteme în același timp, o pierdere totală sau parțială a avantajelor care corespund afilierii sale la sistemul național de pensii dacă obține drepturi de pensie în cadrul sistemului de pensii al Uniunii.

35

În al treilea și ultimul rând, în ceea ce privește existența unei eventuale justificări, trebuie să se constate că instanța de trimitere nu menționează vreun motiv susceptibil să justifice obstacolul în calea liberei circulații a lucrătorilor pe care îl constituie o reglementare precum cea în discuție în litigiul principal. De asemenea, în observațiile prezentate în fața Curții, guvernul francez s‑a abținut să invoce o justificare a acestei reglementări.

36

În aceste condiții, este necesar să se considere că o reglementare precum cea în discuție în litigiul principal constituie un obstacol nejustificat în calea liberei circulații a lucrătorilor garantate de articolul 45 TFUE.

37

Prin urmare, nu este necesară pronunțarea cu privire la interpretarea articolului 48 TFUE și a articolului 4 alineatul (3) TUE.

38

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 45 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care are ca efect că un funcționar național detașat în cadrul unei instituții sau al unui organism al Uniunii care alege ca pe durata detașării sale să rămână afiliat la sistemul național de pensii pierde total sau parțial avantajele care corespund afilierii sale la acest din urmă sistem dacă efectuează perioada de zece ani în serviciul Uniunii care îi conferă dreptul la o pensie în cadrul sistemului de pensii al Uniunii.

39

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:

Articolul 45 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care are ca efect că un funcționar național detașat în cadrul unei instituții sau al unui organism al Uniunii Europene care alege ca pe durata detașării sale să rămână afiliat la sistemul național de pensii pierde total sau parțial avantajele care corespund afilierii sale la acest din urmă sistem dacă efectuează perioada de zece ani în serviciul Uniunii care îi conferă dreptul la o pensie în cadrul sistemului de pensii al Uniunii.