Alegeți funcționalitățile experimentale pe care doriți să le testați

Acest document este un extras de pe site-ul EUR-Lex

Document 62014CJ0352

Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 15 octombrie 2015.
Juan Miguel Iglesias Gutiérrez și Elisabet Rion Bea împotriva Bankia SA și alții.
Cereri de decizie preliminară formulate de Juzgado de lo Social n° 2 de Terrassa.
Trimitere preliminară – Articolele 107 TFUE și 108 TFUE – Criză financiară – Ajutoare pentru sectorul financiar – Compatibilitatea unui ajutor cu piața internă – Decizie a Comisiei Europene – Entitate financiară supusă unui proces de restructurare – Concedierea unui lucrător – Reglementare națională referitoare la cuantumul indemnizațiilor de concediere.
Cauzele conexate C-352/14 și C-353/14.

Culegeri de jurisprudență - general

Identificator ECLI: ECLI:EU:C:2015:691

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șasea)

15 octombrie 2015 ( * )

„Trimitere preliminară — Articolele 107 TFUE și 108 TFUE — Criză financiară — Ajutoare pentru sectorul financiar — Compatibilitatea unui ajutor cu piața internă — Decizie a Comisiei Europene — Entitate financiară supusă unui proces de restructurare — Concedierea unui lucrător — Reglementare națională referitoare la cuantumul indemnizațiilor de concediere”

În cauzele conexate C‑352/14 și C‑353/14,

având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate în temeiul articolului 267 TFUE de Juzgado de lo Social no 2 de Terrassa (Tribunalul pentru Litigii de Muncă nr. 2 din Terrassa, Spania), prin deciziile din 8 iulie 2014, primite de Curte la 22 iulie 2014, în procedurile

Juan Miguel Iglesias Gutiérrez (C‑352/14),

Elisabet Rion Bea (C‑353/14)

împotriva

Bankia SA,

Sección Sindical UGT,

Sección Sindical CCOO,

Sección Sindical ACCAM,

Sección Sindical CSICA,

Sección Sindical SATE,

Fondo de Garantía Salarial,

CURTEA (Camera a șasea),

compusă din domnul E. Levits, îndeplinind funcția de președinte de cameră, doamna M. Berger (raportor) și domnul S. Rodin, judecători,

avocat general: domnul M. Wathelet,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

pentru Bankia SA, de H. Monzón Pérez, abogada;

pentru guvernul spaniol, de M. Sampol Pucurull, în calitate de agent;

pentru Comisia Europeană, de L. Flynn și de É. Gippini Fournier, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1

Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolelor 107 TFUE și 108 TFUE.

2

Aceste cereri au fost formulate în cadrul a două litigii între domnul Iglesias Gutiérrez și doamna Rion Bea, pe de o parte, și Bankia SA (denumită în continuare „Bankia”), diferite secțiuni sindicale și, respectiv, Fondo de Garantía Salarial (Fondul de Garantare a Salariilor), pe de altă parte, în legătură cu concedierea lor de către Bankia.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Regulamentul (CE) nr. 659/1999

3

Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41) prevede la articolul 7 alineatele (1)-(5), care figurează în capitolul II din acesta, intitulat „Procedura privind ajutorul notificat”:

„(1)   Fără a aduce atingere articolului 8, procedura oficială de investigare se închide printr‑o decizie, în conformitate cu alineatele (2)-(5) din prezentul articol.

(2)   În situația în care Comisia constată, dacă este cazul în urma modificărilor efectuate de statul membru în cauză, că măsura notificată nu constituie ajutor de stat, acest fapt se consemnează printr‑o decizie.

(3)   În situația în care Comisia constată, dacă este cazul în urma modificărilor efectuate de statul membru în cauză, că au fost eliminate îndoielile privind compatibilitatea măsurii notificate cu piața comună, aceasta decide că ajutorul este compatibil cu piața comună (denumită în continuare «decizie pozitivă»). Decizia precizează excepția aplicată în temeiul tratatului [FUE].

(4)   Comisia poate preciza într‑o decizie pozitivă condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un ajutor pentru a fi considerat compatibil cu piața comună și poate impune obligații pentru a permite monitorizarea respectării deciziei (denumită în continuare «decizie condiționată»).

(5)   În cazul în care constată că ajutorul notificat nu este compatibil cu piața comună, Comisia decide că acesta nu va fi acordat (denumită în continuare «decizie negativă»).”

4

Articolul 25 din regulamentul menționat precizează:

„Deciziile adoptate în temeiul capitolelor II, III, IV, V și VII se adresează statelor membre în cauză. […]”

Decizia privind restructurarea grupului BFA

5

În contextul crizei financiare care s‑a declanșat în cursul anului 2008, autoritățile spaniole au notificat Comisiei, la 9 noiembrie 2012, un plan de restructurare privind Banco Financiero y de Ahorro SA și filiala sa, Bankia (denumite în continuare, împreună, „grupul BFA”).

6

La 28 noiembrie 2012, Comisia Europeană a adoptat Decizia C(2012) 8764 final privind ajutorul acordat de autoritățile spaniole pentru restructurarea și recapitalizarea grupului BFA (denumită în continuare „Decizia privind restructurarea grupului BFA”). În considerentele (217) și (218) ale acestei decizii, Comisia a constatat că măsurile notificate constituiau un ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, însă că, ținând seama angajamentele asumate de Regatul Spaniei, acestea trebuiau considerate compatibile cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) TFUE.

7

În cadrul aprecierii sale privind compatibilitatea măsurilor notificate, Comisia se referă la anumite angajamente ale Regatului Spaniei. În considerentul (215) al Deciziei privind restructurarea grupului BFA, aceasta arată în special:

„Pe lângă aceste măsuri structurale de mare anvergură, Regatul Spaniei s‑a angajat să respecte și alte restricții comportamentale până în luna decembrie 2017, care marchează sfârșitul perioadei de restructurare […], și, respectiv, să se asigure că grupul BFA:

(i)

[…] respectă reglementarea în vigoare în materie de remunerații și de indemnizații, în special dispozițiile referitoare la limitele salariale aplicabile în cazul instituțiilor de credit, precum și restricțiile care pot rezulta din faptul că o entitate sau un grup sunt controlate de guvern […]

Guvernul se angajează de asemenea să garanteze utilizarea cea mai eficace a resurselor publice în materie de indemnizații și de salarii, în conformitate cu principiile care au inspirat adoptarea Decretului legislativ regal 24/2012. În consecință, acesta se va asigura că procesul de restructurare este foarte exigent, astfel încât indemnizațiile de concediere să fie apropiate de minimul legal, permițând, totodată, o anumită flexibilitate, pentru a evita întârzierea procesului; acesta va avea în vedere de asemenea, dacă este cazul, să propună reduceri ale cheltuielilor generale și de personal dacă evoluția conturilor de profit și pierderi este negativă.

[…]”

8

Angajamentele propuse de Regatul Spaniei sunt preluate într‑un caiet de sarcini anexat la decizia menționată. Printre acestea figurează, la punctele 84 și 85 din acest caiet, cu titlu de măsuri comportamentale și de norme de guvernanță a întreprinderilor, angajamentele menționate în considerentul (215) al aceleiași decizii.

Dreptul național

9

Articolul 51 alineatul 1 din Legea privind statutul lucrătorilor, aprobat prin Decretul legislativ regal 1/1995 de aprobare a textului consolidat al Legii din 24 martie 1995 privind statutul lucrătorilor (Real Decreto Legislativo 1/1995 por el que se aprueba el texto refundido de la Ley del Estatuto de los Trabajadores) (BOE nr. 75 din 29 martie 1995, p. 9654), în versiunea sa care rezultă din Legea 3/2012 din 6 iulie 2012 privind măsuri urgente pentru reforma pieței muncii (Ley 3/2012 de medidas urgentes para la reforma del mercado laboral) (BOE nr. 162 din 7 iulie 2012, p. 49113, denumit în continuare„Statutul lucrătorilor”), definește noțiunea de concediere colectivă ca fiind „încetarea contractelor de muncă pentru motive economice, tehnice, organizatorice sau legate de producție”, atunci când, pentru o perioadă de 90 de zile, această încetare se aplică contractelor încheiate cu un număr minim de lucrători stabilit în funcție de numărul total al lucrătorilor întreprinderii în cauză. Această dispoziție precizează că „[s]e consideră că există motive economice atunci când rezultatele întreprinderii indică o situație economică negativă, și anume, de exemplu, pierderi reale sau prevăzute sau scăderea constantă a nivelului veniturilor curente sau al vânzărilor”.

10

Articolul 52 din statutul menționat prevede că încetarea contractului de muncă poate interveni pentru motive obiective „în prezența uneia dintre cauzele prevăzute la articolul 51 alineatul 1 [din același statut] și dacă încetarea afectează un număr de lucrători mai mic decât cel prevăzut de această dispoziție”.

11

În ceea ce privește forma și efectele încetării contractului pentru motive obiective, articolul 53 alineatul 1 din Statutul lucrătorilor prevede:

„Adoptarea acordului de încetare în temeiul dispozițiilor articolului precedent necesită respectarea următoarelor condiții:

a)

notificarea scrisă adresată lucrătorului, în care să fie precizată cauza concedierii;

b)

punerea la dispoziția lucrătorului, simultan cu comunicarea scrisă, a unei indemnizații al cărei cuantum corespunde unui număr de douăzeci de zile de salariu pe an de vechime, perioadele mai mici de un an fiind calculate proporțional cu lunile efectuate, și al cărei cuantum total nu poate depăși 12 salarii.

[…]”

12

Articolul 56 alineatul 1 din statutul menționat are următorul cuprins:

„În cazul în care concedierea este declarată nelegală, angajatorul poate opta, în termen de cinci zile de la comunicarea hotărârii, între reintegrarea în muncă a lucrătorului și plata unei indemnizații reprezentând 33 zile de salariu pe an de vechime, perioadele mai mici de un an fiind luate în considerare proporțional cu lunile efectuate, în limita a 24 de salarii. Opțiunea pentru acordarea indemnizației atrage încetarea contractului de muncă de la data încetării efective a activității.”

13

A cincea dispoziție tranzitorie din Legea 3/2012 prevede:

„1.

Indemnizația prevăzută la articolul 56 alineatul 1 din [Statutul lucrătorilor] este aplicabilă contractelor încheiate începând cu 12 februarie 2012.

2.

Indemnizația pentru concedierea nelegală a lucrătorilor cu contracte încheiate înainte de 12 februarie 2012 este echivalentă cu 45 de zile de salariu pe an de vechime pentru perioada în care s‑au prestat servicii anterior respectivei date, perioadele mai mici de un an fiind calculate proporțional cu lunile efectuate, și cu 33 de zile de salariu pe an de vechime pentru perioada în care s‑au prestat servicii ulterior respectivei date, perioadele mai mici de un an fiind de asemenea calculate proporțional cu lunile efectuate. Cuantumul indemnizației nu poate depăși 720 de zile de salariu, cu excepția cazului în care din calculul indemnizației aferente perioadei anterioare datei de 12 februarie 2012 rezultă un număr mai mare de zile, situație în care suma astfel rezultată reprezintă valoarea maximă a indemnizației, fără a putea depăși, în orice caz, 42 de salarii.

[…]”

Litigiul principal și întrebările preliminare

14

Domnul Iglesias Gutiérrez și doamna Rion Bea erau angajați de Bankia de la 1 aprilie 1991 și, respectiv, de la 2 iunie 2008.

15

Bankia, în cadrul reducerii activităților sale în executarea planului de restructurare, a ajuns, la 8 februarie 2013, la un acord cu sindicatele care reprezentau 97,86 % dintre salariați. Acest acord prevedea desființarea a 4500 locuri de muncă până la 31 decembrie 2015, în anumite condiții economice pe care le stabilea. Acordul menționat prevedea în special, în caz de concediere, plata unei indemnizații echivalente, în medie, cu 30 de zile de salariu pe an de vechime.

16

Doamna Rion Bea și domnul Iglesias Gutiérrez au fost informați, la 25 octombrie 2013 și, respectiv, la 21 noiembrie 2013, că contractele lor de muncă urmau să fie reziliate la 12 noiembrie 2013, în cazul primei, și la 10 decembrie 2013, în cazul celui de al doilea, și că li se va plăti o indemnizație al cărei cuantum va fi calculat în conformitate cu modalitățile definite în acordul din 8 februarie 2013.

17

Domnul Iglesias Gutiérrez și doamna Rion Bea au formulat fiecare câte o acțiune la Juzgado de lo Social no 2 de Terrassa (Tribunalul pentru Litigii de Muncă nr. 2 din Terrassa), având ca obiect constatarea caracterului abuziv al concedierii lor și acordarea indemnizației legale maxime aplicabile într‑un asemenea caz, și anume o indemnizație cuprinsă între 33 și 45 de zile de salariu pe an de vechime.

18

În aceste condiții, Juzgado de lo Social no 2 de Terrassa (Tribunalul pentru Litigii de Muncă nr. 2 din Terrassa) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare, formulate în mod identic în cauzele C‑352/14 și C‑353/14:

„În contextul unei acțiuni formulate de un lucrător al Bankia […] împotriva deciziei de includere în cadrul unei proceduri de concediere colectivă, a cărei autorizare face obiectul Deciziei [privind restructurarea grupului BFA]:

1)

Articolul 56 din Statutul lucrătorilor […], a cincea dispoziție tranzitorie din Legea 3/2012 […], precum și articolul 123 și articolul 124 alineatul 13 din Legea privind instanțele pentru litigii de muncă – Legea nr. 36/2011 din 10 octombrie 2011 – (prin trimiterea implicită la dispozițiile anterioare) contravin articolelor 107 TFUE și 108 TFUE prin faptul că măresc, în esență, indemnizațiile autorizate prin Decizia [privind restructurarea grupului BFA]?

2)

Este contrară dispozițiilor dreptului Uniunii sus‑menționate și Deciziei [privind restructurarea grupului BFA] o interpretare a respectivelor dispoziții naționale conform căreia, în cazul constatării legalității concedierii, instanța poate să modifice valoarea indemnizațiilor la cea minimă legală, prevăzută de legislația națională?

3)

Este contrară dispozițiilor dreptului Uniunii sus‑menționate și Deciziei [privind restructurarea grupului BFA] o interpretare a respectivelor dispoziții naționale conform căreia, în cazul constatării nelegalității concedierii, instanța poate să modifice valoarea indemnizațiilor la cea convenită în acordul încheiat în perioada consultărilor, cu condiția ca acestea să fie mai mari decât valoarea minimă legală și mai mici decât valoarea maximă legală?”

19

Prin Decizia președintelui Curții din 9 septembrie 2014, cauzele C‑352/14 și C‑353/14 au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii scrise și a procedurii orale, precum și în vederea pronunțării hotărârii.

Cu privire la întrebările preliminare

20

Prin intermediul acestor întrebări, astfel cum sunt formulate, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe asupra conformității unor dispoziții din dreptul național cu dreptul Uniunii.

21

În această privință, trebuie amintit că sistemul de cooperare stabilit la articolul 267 TFUE este întemeiat pe o separare clară a funcțiilor între instanțele naționale și Curte. În cadrul unei proceduri inițiate în temeiul acestui articol, interpretarea prevederilor naționale este de competența instanțelor statelor membre, iar nu a Curții, și nu este de competența acesteia din urmă să se pronunțe asupra compatibilității normelor de drept intern cu prevederile dreptului Uniunii. În schimb, Curtea este competentă să furnizeze instanței naționale toate elementele de interpretare proprii dreptului Uniunii care să îi permită acesteia să aprecieze compatibilitatea normelor de drept intern cu reglementarea Uniunii (a se vedea în special Ordonanța Debiasi, C‑560/11, EU:C:2012:802, punctul 19 și jurisprudența citată).

22

Deși este adevărat că textul literal al întrebărilor adresate cu titlu preliminar de instanța de trimitere invită Curtea să se pronunțe cu privire la compatibilitatea unei dispoziții de drept intern cu dreptul Uniunii, nimic nu împiedică Curtea să dea un răspuns util instanței de trimitere furnizându‑i acesteia elementele de interpretare proprii dreptului Uniunii care îi vor permite să se pronunțe ea însăși asupra compatibilității dreptului intern cu dreptul Uniunii (a se vedea în special Ordonanța Debiasi, C‑560/11, EU:C:2012:802, punctul 20 și jurisprudența citată).

23

Este necesar, în consecință, să se înțeleagă întrebările adresate ca urmărind, în esență, să se stabilească dacă Decizia privind restructurarea grupului BFA și articolele 107 TFUE și 108 TFUE, pe care se întemeiază această decizie, se opun aplicării, în cadrul unui litigiu referitor la o concediere colectivă care intră în domeniul de aplicare al acestei decizii, a unei reglementări naționale care stabilește la un cuantum superior minimului legal cuantumul indemnizațiilor datorate unui lucrător atunci când concedierea acestuia este considerată abuzivă.

24

Aceste întrebări trebuie examinate împreună.

25

Punerea în aplicare a sistemului de control al ajutoarelor de stat în dreptul Uniunii se întemeiază pe un control preventiv al proiectelor de ajutoare, care urmărește ca doar cele compatibile cu piața internă să fie puse în aplicare.

26

Punerea în aplicare a acestui sistem de control revine, pe de o parte, Comisiei și, pe de altă parte, instanțelor naționale, rolurile lor respective fiind complementare, însă distincte. În timp ce aprecierea compatibilității unor măsuri de ajutor cu piața internă este de competența exclusivă a Comisiei, care acționează sub controlul instanțelor Uniunii Europene, instanțele naționale asigură protecția drepturilor justițiabililor în raport cu o încălcare eventuală de către autoritățile de stat a interdicției instituite la articolul 108 alineatul (3) TFUE de punere în aplicare a unui proiect de ajutor înaintea statuării de către Comisie asupra compatibilității acestuia din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea Deutsche Lufthansa, C‑284/12, EU:C:2013:755, punctele 27 și 28, precum și jurisprudența citată).

27

Atunci când Comisia, în urma analizei sale, adoptă o decizie pozitivă în sensul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999, rezultă, așadar, că obiectivul vizat la punctul 25 din prezenta hotărâre a fost protejat și că ajutorul în cauză poate fi pus în aplicare (a se vedea în acest sens Hotărârea CELF și ministre de la Culture et de la Communication, C‑199/06, EU:C:2008:79, punctul 49).

28

Această autorizare a punerii în aplicare nu este însă valabilă decât cu condiția ca toate elementele pe care Comisia le‑a luat în considerare în aprecierea sa privind compatibilitatea măsurii menționate să fie respectate. În special, în cazul în care măsura notificată integrează, la propunerea statului membru în cauză, angajamente consimțite de acesta, este necesar să se considere că aceste angajamente fac de asemenea parte integrantă din măsura autorizată. Această situație se regăsește în cauzele principale, în care angajamentele propuse de Regatul Spaniei au fost luate în considerare de Comisie în aprecierea sa și sunt reproduse într‑un caiet de sarcini anexat la decizia de autorizare.

29

Revine statului membru în cauză, care, conform articolului 25 din Regulamentul nr. 659/1999, este destinatarul deciziei, sarcina să verifice dacă va putea respecta angajamentele cuprinse în autorizație. În acest sens, acestuia îi revine în special sarcina să se asigure că angajamentele menționate sunt conforme cu legislația națională și să aprecieze, dacă este cazul, dacă trebuie să inițieze, în conformitate cu procedurile sale constituționale, un proces de adaptare a acesteia.

30

În cauzele principale, angajamentele preluate la punctele 84 și 85 din caietul de sarcini anexat la Decizia privind restructurarea grupului BFA menționează că Regatul Spaniei va lua toate măsurile pentru a garanta că grupul BFA respectă „reglementarea în vigoare în materie de remunerații și de indemnizații” și va veghea ca procesul de restructurare a acestui grup să fie „foarte exigent”, implicând ca „indemnizațiile de concediere să fie apropiate de minimul legal”, permițând totodată „o anumită flexibilitate”.

31

Termenii înșiși în care sunt formulate respectivele angajamente indică, pe de o parte, că acestea trebuie executate în cadrul legislației naționale în vigoare și, pe de altă parte, că executarea lor implică o marjă de flexibilitate.

32

Referirile la legislația aplicabilă presupun ca cuantumurile care trebuie plătite lucrătorilor concediați să poată fi calculate, în conformitate cu dispozițiile dreptului muncii spaniol, potrivit unor criterii diferite, după cum, prin prisma elementelor de drept și de fapt specifice fiecărui caz concret, o concediere poate fi calificată drept legală sau trebuie considerată abuzivă.

33

Marja de flexibilitate recunoscută în mod expres implică, pe de altă parte, faptul că, deși cuantumurile pe care grupul BFA trebuie să le plătească angajaților săi în cadrul planului său de restructurare trebuie să se apropie de cotele minime prevăzute de normele naționale aplicabile în materia dreptului muncii, acestea nu trebuie în mod necesar să corespundă strict acestor cote.

34

Având în vedere ansamblul acestor considerații, este necesar să se răspundă la întrebările adresate că Decizia privind restructurarea grupului BFA și articolele 107 TFUE și 108 TFUE, pe care se întemeiază această decizie, nu se opun aplicării, în cadrul unui litigiu referitor la o concediere colectivă care intră în domeniul de aplicare al acestei decizii, a unei reglementări naționale care stabilește la un cuantum superior minimului legal cuantumul indemnizațiilor datorate unui lucrător atunci când concedierea sa este considerată abuzivă.

Cu privire la cheltuielile de judecată

35

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

 

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară:

 

Decizia C(2012) 8764 final a Comisiei din 28 noiembrie 2012 privind ajutorul acordat de autoritățile spaniole pentru restructurarea și recapitalizarea grupului BFA, precum și articolele 107 TFUE și 108 TFUE, pe care se întemeiază această decizie, nu se opun, în cadrul unui litigiu referitor la o concediere colectivă care intră în domeniul de aplicare al acestei decizii, aplicării unei reglementări naționale care stabilește la un cuantum superior minimului legal cuantumul indemnizațiilor datorate unui lucrător atunci când concedierea sa este considerată abuzivă.

 

Semnături


( * )   Limba de procedură: spaniola.

Sus