1

Prin cererea introductivă, Parlamentul European solicită anularea Deciziei de punere în aplicare 2014/269/UE a Consiliului din 6 mai 2014 de modificare a Deciziei 2009/935/JAI în ceea ce privește lista statelor terțe și a organizațiilor cu care Europol încheie acorduri (JO L 138, p. 104, denumită în continuare „decizia atacată”).

2

Articolul 3 primul paragraf din Decizia 2009/371/JAI a Consiliului din 6 aprilie 2009 privind înființarea Oficiului European de Poliție (Europol) (JO L 121, p. 37, denumită în continuare „Decizia Europol”) este redactat după cum urmează:

„Obiectivul Europol constă în sprijinirea și consolidarea activității autorităților competente ale statelor membre și a cooperării reciproce a acestora în vederea prevenirii și a combaterii criminalității organizate, a terorismului și a altor forme grave de criminalitate care afectează două sau mai multe state membre.”

3

Articolul 5 din această decizie prevede:

„(1)   Europol are următoarele sarcini principale:

(2)   Sarcinile menționate la alineatul (1) includ sprijinirea statelor membre în culegerea și analizarea informațiilor de pe internet în vederea identificării actelor cu caracter infracțional facilitate de internet sau comise prin intermediul internetului.

(3)   Europol are următoarele sarcini suplimentare:

(4)   În plus, în contextul obiectivului său în conformitate cu articolul 3, Europol poate, în funcție de resursele bugetare și de personal de care dispune și în limitele stabilite de consiliul de administrație, să sprijine statele membre prin asigurarea de asistență tehnică, consiliere și activități de cercetare în următoarele domenii:

(5)   Europol îndeplinește, de asemenea, rolul de oficiu central pentru combaterea falsificării monedei euro, în conformitate cu Decizia 2005/511/JAI a Consiliului din 12 iulie 2005 privind protecția monedei euro împotriva falsificării […], prin desemnarea Europol ca fiind biroul central pentru combaterea falsificării monedei euro. Europol poate, de asemenea, să încurajeze coordonarea măsurilor puse în aplicare în vederea combaterii falsificării monedei euro de către autoritățile competente ale statelor membre sau în cadrul echipelor comune de anchetă, după caz, în colaborare cu entități ale Uniunii și cu organisme ale țărilor terțe. La cerere, Europol poate sprijini financiar anchetele privind falsificarea monedei euro.”

4

Articolul 23 din decizia menționată prevede:

„(1)   În măsura în care este necesar în vederea îndeplinirii sarcinilor sale, Europol poate, de asemenea, stabili și întreține relații de cooperare cu:

[…]

(2)   Europol încheie acorduri cu entitățile menționate la alineatul (1) care au fost incluse pe lista menționată la articolul 26 alineatul (1) litera (a). Astfel de acorduri pot privi schimbul de informații operaționale, strategice sau tehnice, inclusiv datele cu caracter personal și informațiile clasificate […]. Astfel de acorduri pot fi încheiate numai după aprobarea Consiliului, care consultă în prealabil consiliul de administrație și, în ceea ce privește schimbul de date cu caracter personal, organismului comun de supraveghere, prin intermediul consiliului de administrație.

[…]

(4)   Înainte de intrarea în vigoare a acordurilor menționate la alineatul (2), Europol poate transmite informații în mod direct entităților menționate la alineatul (1) din prezentul articol, […] cu excepția datelor cu caracter personal și a informațiilor clasificate, în măsura în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea legitimă a sarcinilor destinatarului.

[…]

(6)   […] Europol poate transmite entităților menționate la alineatul (1) din prezentul articol:

[…]

[…]”

5

Articolul 26 alineatul (1) din aceeași decizie prevede:

„Consiliul, hotărând cu majoritate calificată după consultarea Parlamentului European:

[…]”

6

Articolul 5 din Decizia 2009/934/JAI a Consiliului din 30 noiembrie 2009 de adoptare a normelor de punere în aplicare care reglementează relațiile Europol cu partenerii, inclusiv schimbul de date cu caracter personal și de informații clasificate (JO L 325, p. 6), prevede:

„(1)   În conformitate cu articolul 23 alineatul (1) din Decizia Europol, Europol poate stabili și întreține relații de cooperare cu părți terțe, în măsura în care este necesar în vederea îndeplinirii sarcinilor sale.

(2)   În conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din Decizia Europol, Europol încheie acorduri cu părțile terțe care au fost incluse pe lista statelor terțe și a organizațiilor menționate la articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol. Astfel de acorduri pot privi schimbul de informații operaționale, strategice sau tehnice, inclusiv date cu caracter personal și informații clasificate. […]

(3)   Europol poate iniția procedura de încheiere a unui acord cu o parte terță din momentul includerii respectivei părți terțe pe lista menționată la alineatul (2).

(4)   În cazul în care se are în vedere încheierea unui acord operațional cu o parte terță, Europol efectuează o evaluare care să ateste că partea terță respectivă asigură un nivel adecvat de protecție a datelor. Evaluarea în cauză se transmite consiliului de administrație, care a obținut avizul prealabil al organismului comun de supraveghere. […]”

7

Articolul 6 din această decizie are următorul cuprins:

„(1)   Consiliul de administrație decide, pe baza evaluării menționate la articolul 5 alineatul (4) și luând în considerare avizul organismului comun de supraveghere, dacă directorul va iniția negocieri cu partea terță privind încheierea unui acord operațional. După obținerea unei decizii favorabile din partea consiliului de administrație, directorul inițiază negocieri cu partea terță privind încheierea unui astfel de acord. […]

[…]

(3)   După finalizarea negocierilor referitoare la un acord, directorul transmite proiectul de acord consiliului de administrație. În cazul încheierii unui acord operațional, consiliul de administrație obține avizul organismului comun de supraveghere. Consiliul de administrație avizează proiectul de acord înainte de a‑l transmite Consiliului spre aprobare.

În cazul avizării unui acord operațional, proiectul de acord respectiv și avizul organismului comun de supraveghere se transmit, de asemenea, Consiliului.

(4)   În conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din Decizia Europol, astfel de acorduri pot fi încheiate numai după aprobarea Consiliului, care consultă în prealabil consiliul de administrație și, în măsura în care astfel de acorduri privesc schimbul de date cu caracter personal, organismul comun de supraveghere, prin intermediul consiliului de administrație.”

8

Articolul 1 din Decizia 2009/935/JAI a Consiliului din 30 noiembrie 2009 de stabilire a listei statelor terțe și organizațiilor cu care Europol încheie acorduri (JO L 325, p. 12) prevede:

„În conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din Decizia Europol, Europol încheie acorduri cu statele terțe și organizațiile care figurează în lista cuprinsă în anexa la prezenta decizie. Europol poate iniția procedura de încheiere a unui acord de îndată ce un stat terț sau o organizație a fost inclus(ă) pe respectiva listă. Europol depune eforturi pentru încheierea unui acord de cooperare cu respectivele state terțe și organizații care să permită schimbul de date cu caracter personal, cu excepția cazului în care consiliul de administrație hotărăște altfel.”

9

Articolul 2 din Decizia 2009/935 prevede:

„(1)   Un membru al consiliului de administrație sau al Europol poate propune adăugarea unui nou stat terț sau a unei organizații pe listă. În acest caz, aceștia subliniază necesitatea operațională de a încheia un acord de cooperare cu statul terț sau cu organizația în cauză.

(2)   Consiliul de administrație decide dacă să propună sau nu Consiliului adăugarea pe listă a statului terț sau a organizației în cauză.

(3)   Consiliul decide cu privire la adăugarea pe listă a noului stat terț sau a organizației, prin modificarea anexei la prezenta decizie.”

10

Anexa la decizia menționată stabilește lista statelor terțe și a organizațiilor cu care Europol încheie acorduri.

11

Considerentele (4) și (7) ale deciziei atacate, care privește Decizia Europol, în special articolul 26 alineatul (1) litera (a) din aceasta, precum și Decizia 2009/934, în special articolele 5 și 6 din aceasta, sunt redactate după cum urmează:

[…]

12

Articolul 1 din această decizie prevede:

„La punctul 1 din anexa la Decizia 2009/935/JAI se introduc următoarele rubrici:

13

Parlamentul solicită Curții:

14

Consiliul solicită Curții:

15

Prin decizia președintelui Curții din 15 decembrie 2014, au fost admise cererile de intervenție în susținerea concluziilor Consiliului introduse de Republica Cehă și de Ungaria.

16

Parlamentul invocă, în înscrisurile sale, trei motive în susținerea acțiunii formulate, întemeiate, primul, pe încălcarea unor norme fundamentale de procedură care rezultă din lipsa unei inițiative a unui stat membru sau a Comisiei, precum și pe caracterul eronat al procedurii de consultare facultativă a Parlamentului utilizate, al doilea, pe alegerea unui temei juridic abrogat sau nelegal și, respectiv, al treilea, pe alegerea unui temei juridic referitor la măsurile de punere în aplicare pentru adoptarea unei decizii în materie legislativă.

17

Dat fiind că temeiul juridic al unui act determină procedura care trebuie urmată pentru adoptarea acestuia (Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑130/10, EU:C:2012:472, punctul 80, și Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑658/11, EU:C:2014:2025, punctul 57), trebuie analizate în primul rând al doilea și al treilea motiv, întemeiate pe alegerea unui temei juridic abrogat sau nelegal și, respectiv, pe alegerea unui temei juridic referitor la măsurile de punere în aplicare pentru adoptarea unei decizii în materie legislativă.

18

Parlamentul susține că nici articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol, nici articolele 5 și 6 din Decizia 2009/934 nu pot fi considerate ca veritabile temeiuri juridice.

19

Astfel, aceste dispoziții s‑ar limita la a face referire implicit la articolul 34 alineatul (2) litera (c) UE, care ar fi constituit singurul temei juridic posibil pentru adoptarea unei măsuri precum decizia atacată în cadrul fostului „al treilea pilon”.

20

Pe cale de consecință, temeiul juridic utilizat de Consiliu este, potrivit Parlamentului, articolul 34 alineatul (2) litera (c) UE. Or, întrucât acest articol a fost abrogat prin Tratatul de la Lisabona, el nu ar mai putea servi drept temei juridic pentru adoptarea unor acte noi.

21

Consiliul precizează că a adoptat decizia atacată în temeiul articolului 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol. Articolele 5 și 6 din Decizia 2009/934 ar fi fost menționate în calitate de temeiuri juridice complementare. Ungaria consideră de asemenea că articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol a constituit un temei juridic suficient și că, prin urmare, nu era necesar să se facă trimitere la dreptul primar pentru adoptarea deciziei atacate.

22

Pentru a aprecia temeinicia primului aspect al celui de al doilea motiv, se impune determinarea temeiului juridic pe baza căruia a fost adoptată decizia atacată.

23

În această privință, este necesar să se constate că această decizie nu se referă la articolul 34 UE și că în referirile sale se face trimitere în mod explicit la articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol, precum și la articolele 5 și 6 din Decizia 2009/934.

24

Nu se poate, prin urmare, considera, având în vedere textul deciziei atacate, care trebuie, în principiu, pentru a îndeplini obligația de motivare, să menționeze temeiul juridic pe care este fondată (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Consiliul, C‑370/07, EU:C:2009:590, punctele 39 și 55, Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑317/13 și C‑679/13, EU:C:2015:223, punctul 29, precum și Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑540/13, EU:C:2015:224, punctul 19), că această decizie este fondată pe articolul 34 UE.

25

În plus, trebuie subliniat că niciun alt element din decizia atacată nu arată că Consiliul a înțeles să utilizeze articolul 34 menționat ca temei juridic al acestei decizii.

26

În special, împrejurarea că articolul 34 alineatul (2) litera (c) UE ar constitui singurul temei juridic posibil pentru adoptarea unei măsuri precum decizia atacată, chiar presupunând că ar fi dovedită, este, în această privință, irelevantă, în măsura în care alegerea explicită a Consiliului de a nu menționa în decizia atacată această dispoziție, ci articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol, precum și articolele 5 și 6 din Decizia 2009/934 arată în mod clar că decizia atacată se întemeiază pe aceste din urmă dispoziții ca atare (a se vedea prin analogie Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑540/13, EU:C:2015:224, punctul 21).

27

În această privință, trebuie arătat că, deși articolele 5 și 6 din Decizia 2009/934 nu privesc modificarea listei prevăzute la articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol (denumită în continuare „lista”) și că, prin urmare, nu puteau servi în mod valabil drept temei juridic al deciziei atacate, menționarea acestor articole în referirile acestei decizii constituie, în orice caz, cel mult un viciu pur formal, întrucât mențiunea respectivă nu a avut efecte asupra conținutului deciziei atacate sau asupra procedurii urmate pentru adoptarea sa (a se vedea în acest sens Hotărârea Regatul Unit/Consiliul, C‑81/13, EU:C:2014:2449, punctele 65-67).

28

Rezultă din cele de mai sus că abrogarea articolului 34 UE prin Tratatul de la Lisabona nu privează de temei juridic decizia atacată.

29

În considerarea acestor elemente, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca nefondat.

30

Parlamentul apreciază că, dacă s‑ar considera că articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol este temeiul juridic al deciziei atacate, această dispoziție ar constitui un temei juridic derivat nelegal, care nu ar putea întemeia în mod valabil această decizie.

31

Astfel, ar rezulta din jurisprudența Curții că crearea unui temei juridic derivat care simplifică modalitățile de adoptare a unui act este incompatibilă cu tratatele. Așa s‑ar întâmpla cu articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol, întrucât această dispoziție nu ar condiționa adoptarea măsurilor de punere în aplicare a deciziei menționate de inițiativa prealabilă a unui stat membru sau a Comisiei, contrar a ceea ce ar fi impus articolul 34 alineatul (2) litera (c) UE.

32

În plus, articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol ar fi devenit inaplicabil ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona și ar prevedea o derogare ilicită de la procedura instituită prin acest tratat pentru adoptarea unor noi acte. O asemenea derogare nu ar fi permisă de articolul 9 din Protocolul (nr. 36) privind dispozițiile tranzitorii (denumit în continuare „Protocolul privind dispozițiile tranzitorii”), care ar implica doar împrejurarea că actele fostului „al treilea pilon” nu sunt automat abrogate prin intrarea în vigoare a tratatului menționat.

33

Pe de altă parte, Parlamentul arată că lista constituie un element esențial al materiei respective și că, prin urmare, aceasta trebuie să facă parte din actul legislativ. În orice caz, lista ar trebui să fie considerată un element normativ care trebuie să facă obiectul unui act delegat în sensul articolului 290 TFUE, iar nu al unui act de punere în aplicare în sensul articolului 291 TFUE.

34

Parlamentul se întemeiază în această privință pe trei considerații. În primul rând, Decizia Europol nu ar stabili condițiile care trebuie să fie îndeplinite pentru ca un stat să fie inclus pe listă. În al doilea rând, o astfel de includere ar avea consecințe importante, inclusiv pentru drepturile fundamentale ale cetățenilor. În al treilea rând, ar necesita efectuarea unor alegeri politice care se numără printre competențele ce revin legiuitorului Uniunii.

35

Parlamentul deduce de aici că procedura și temeiul juridic alese erau greșite, decizia atacată fiind adoptată ca și când ar fi o măsură de punere în aplicare.

36

Consiliul consideră că argumentele Parlamentului referitoare, pe de o parte, la calitatea de temei juridic derivat a articolului 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol și, pe de altă parte, la împrejurarea că modificarea listei ar constitui un element esențial al materiei în cauză trebuie analizate ca o excepție de nelegalitate împotriva acestei dispoziții.

37

Consiliul contestă, cu titlu principal, admisibilitatea acestei excepții de nelegalitate. În această privință, Consiliul arată că, în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Protocolul privind dispozițiile tranzitorii, atribuțiile Curții privind Decizia Europol au rămas, până la 1 decembrie 2014, cele care existau înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Or, articolul 35 alineatul (6) UE, aplicabil la acea dată, nu prevedea posibilitatea Parlamentului de a introduce o acțiune în anulare împotriva unui act adoptat în cadrul fostului „al treilea pilon”, cum este decizia atacată. Din necompetența Curții în materie de la momentul respectiv ar rezulta că excepția de nelegalitate ridicată de Parlament ar trebui să fie declarată inadmisibilă.

38

Consiliul, susținut de Ungaria, arată, în subsidiar, că articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol era conform Tratatului UE la momentul adoptării acestei decizii. Astfel, respectiva dispoziție s‑ar limita la a prevedea aplicarea procedurii prevăzute la articolul 34 alineatul (2) litera (c) UE, acesta din urmă necondiționând în mod necesar adoptarea unei măsuri precum decizia atacată de inițiativa unui stat membru sau a Comisiei.

39

Consiliul și Republica Cehă apreciază, în plus, că o modificare a listei nu are incidență în niciun mod asupra unui element esențial al materiei reglementate prin Decizia Europol.

40

În ceea ce privește efectele intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul, Republica Cehă și Ungaria susțin că interpretarea articolului 9 din Protocolul privind dispozițiile tranzitorii propusă de Parlament ar paraliza orice posibilitate de a adopta măsuri de punere în aplicare prevăzute în actele fostului „al treilea pilon”, aceasta fiind tocmai situația pe care autorii tratatelor voiau să o împiedice.

41

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, alegerea temeiului juridic al unui act al Uniunii trebuie să se întemeieze pe elemente obiective, care pot fi supuse unui control jurisdicțional, printre care figurează finalitatea și conținutul acestui act (Hotărârea Comisia/Parlamentul și Consiliul, C‑43/12, EU:C:2014:298, punctul 29, precum și jurisprudența citată).

42

În această privință, trebuie arătat că părțile nu sunt în dezacord cu privire la raportul dintre articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol și finalitatea sau conținutul deciziei atacate. Parlamentul contestă în schimb legalitatea acestei dispoziții, arătând că simplifică modalitățile de adoptare a unei măsuri precum decizia atacată în raport cu procedura prevăzută în acest scop de tratate.

43

Or, reiese din jurisprudența Curții că, întrucât normele referitoare la formarea voinței instituțiilor Uniunii sunt stabilite de tratate și nu sunt nici la dispoziția statelor membre, nici a instituțiilor înseși, numai tratatele pot abilita, în cazuri speciale, o instituție să modifice o procedură decizională pe care o stabilesc. În consecință, a recunoaște unei instituții posibilitatea de a stabili temeiuri juridice derivate care permit adoptarea unor acte legislative sau a unor măsuri de punere în aplicare, fie în sensul unei îngreunări, fie în sensul unei simplificări a modalităților de adoptare a unui act, ar echivala cu a‑i atribui o competență legislativă care depășește ceea ce este prevăzut prin tratate (a se vedea în acest sens Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑133/06, EU:C:2008:257, punctele 54-56, Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑317/13 și C‑679/13, EU:C:2015:223, punctele 42 și 43, precum și Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑540/13, EU:C:2015:224, punctele 32 și 33).

44

În acest context, trebuie analizat în primul rând argumentul Parlamentului potrivit căruia temeiul juridic și procedura alese pentru adoptarea deciziei atacate sunt eronate, din cauza faptului că aceasta din urmă privește un element esențial al domeniului reglementat care nu putea fi stabilit decât printr‑un act legislativ.

45

Astfel, întrucât procedura prevăzută la articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol pentru modificarea listei nu corespunde celei stabilite de dreptul primar pentru adoptarea actelor legislative în domeniul cooperării polițienești și judiciare în materie penală, acest argument trebuie analizat ca o critică a legalității înseși a articolului 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol, pentru motivul că această din urmă dispoziție ar permite adoptarea unui act privind un element esențial al materiei reglementate prin intermediul unei proceduri mai suple decât cea prevăzută în acest scop de dreptul primar.

46

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, adoptarea normelor esențiale ale unei materii precum cea în discuție în prezenta cauză este de competența exclusivă a legiuitorului Uniunii, iar aceste norme trebuie adoptate în reglementarea de bază. În consecință, dispozițiile care stabilesc elementele esențiale ale unei reglementări de bază, a căror adoptare necesită efectuarea unor alegeri politice care se numără printre sarcinile proprii ale legiuitorului Uniunii, nu pot face obiectul unei delegări și nici nu pot figura în acte de punere în aplicare (a se vedea în acest sens Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑355/10, EU:C:2012:516, punctele 64-66).

47

Identificarea elementelor unei materii care trebuie considerate esențiale trebuie să se întemeieze pe elemente obiective care pot face obiectul unui control jurisdicțional și impune luarea în considerare a caracteristicilor și a particularităților domeniului vizat (a se vedea în acest sens Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑355/10, EU:C:2012:516, punctele 67 și 68).

48

În speță, reiese din articolul 3 din Decizia Europol că obiectivul Europol constă în sprijinirea și consolidarea activității autorităților competente ale statelor membre și a cooperării reciproce a acestora în vederea prevenirii și a combaterii criminalității organizate, a terorismului și a altor forme grave de criminalitate care afectează două sau mai multe state membre.

49

În acest context, stabilirea unor relații între Europol și state terțe constituie o acțiune accesorie activităților Europol, neputându‑se de altfel stabili și întreține relații de cooperare cu aceste state, în temeiul articolului 23 alineatul (1) din Decizia Europol, decât în măsura în care este necesar în vederea îndeplinirii sarcinilor Europol.

50

În plus, legiuitorul Uniunii a prevăzut principiul stabilirii și întreținerii de astfel de relații, a definit obiectivul pe care aceste relații trebuie să îl urmărească și a precizat cadrul în care trebuie să se desfășoare relațiile menționate.

51

În consecință, chiar dacă o decizie privind modificarea listei implică anumite arbitraje care prezintă dimensiuni tehnice și politice, nu se poate considera că o astfel de decizie necesită alegeri politice care se numără printre sarcinile proprii ale legiuitorului Uniunii.

52

Argumentul Parlamentului potrivit căruia modificarea listei poate avea consecințe importante asupra drepturilor fundamentale ale cetățenilor nu poate afecta această analiză.

53

Desigur, trebuie arătat, pe de o parte, că transmiterea datelor personale, care poate fi permisă de acordurile încheiate în temeiul articolului 23 din Decizia Europol, este susceptibilă să constituie o ingerință în drepturile fundamentale ale persoanelor vizate și că, pe de altă parte, unele dintre aceste ingerințe pot prezenta o asemenea importanță încât să devină necesară intervenția legiuitorului Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑355/10, EU:C:2012:516, punctul 77).

54

Cu toate acestea, reiese că însuși principiul transmiterii datelor personale către anumite state terțe și cadrul în care trebuie să aibă loc această transmitere au fost reglementate chiar de legiuitor, dat fiind că articolul 23 alineatul (6) litera (b) din Decizia Europol și articolul 5 alineatul (4) din Decizia 2009/934 prevăd, printre altele, realizarea unei evaluări care să ateste că statul terț în cauză asigură un nivel adecvat de protecție a datelor.

55

În orice caz, includerea unui stat terț pe listă nu permite, în sine, nicio transmitere de date personale către acesta. Astfel, rezultă din articolul 23 alineatele (2), (4) și (6) din Decizia Europol că o asemenea transmitere nu este posibilă decât în urma încheierii între Europol și statul respectiv a unui acord care să permită în mod special transmiterea unor astfel de date. Trebuie subliniat în această privință că rezultă din articolul 23 alineatul (2) din decizia amintită coroborat cu articolele 5 și 6 din Decizia 2009/934 și cu articolul 1 din Decizia 2009/935 că negocierea și încheierea unui asemenea acord implică, după includerea pe listă a statului terț în cauză, decizii succesive ale consiliului de administrație al Europol și ale Consiliului, primul fiind liber să nu permită directorului Europol să inițieze negocieri cu statul terț în cauză, să orienteze aceste negocieri spre încheierea unui acord care nu permite schimbul de date personale sau să nu aprobe în final proiectul de acord negociat de director, iar cel de al doilea fiind liber să nu aprobe proiectul transmis de Europol.

56

În ceea ce privește argumentul Parlamentului potrivit căruia Decizia Europol nu stabilește condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca un stat terț să fie inclus pe listă, trebuie arătat că condițiile unei astfel de includeri sunt definite cu suficientă precizie la articolul 23 alineatul (1) din această decizie.

57

Rezultă din cele de mai sus că modificarea listei nu constituie un element esențial al materiei reglementate prin Decizia Europol și că, prin urmare, este permis ca legiuitorul Uniunii să prevadă că aceasta va putea fi efectuată prin intermediul unui act de punere în aplicare.

58

În consecință, este necesar să se examineze, în al doilea rând, argumentul Parlamentului potrivit căruia articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol ar fi nelegal în măsura în care permite adoptarea unor măsuri de punere în aplicare a deciziei menționate în lipsa unei inițiative prealabile a unui stat membru sau a Comisiei.

59

În această privință, dat fiind că legalitatea unui act al Uniunii trebuie apreciată în funcție de elementele de fapt și de drept existente la data adoptării actului respectiv, legalitatea articolului 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol trebuie apreciată din perspectiva dispozițiilor care guvernau, la data adoptării acestei decizii, punerea în aplicare a actelor generale în domeniul cooperării polițienești și judiciare în materie penală, și anume articolul 34 alineatul (2) litera (c) UE și articolul 39 alineatul (1) UE (a se vedea prin analogie Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑317/13 și C‑679/13, EU:C:2015:223, punctul 45, precum și Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑540/13, EU:C:2015:224, punctul 35).

60

Rezultă din aceste dispoziții că Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, adoptă, după consultarea Parlamentului, măsurile necesare pentru punerea în aplicare a deciziilor adoptate în cadrul titlului referitor la cooperarea polițienească și judiciară în materie penală.

61

Cu toate acestea, părțile nu sunt de acord cu privire la interpretarea normelor prevăzute la articolul 34 alineatul (2) litera (c) UE în ceea ce privește problema dacă adoptarea acestor măsuri de punere în aplicare impune o inițiativă prealabilă a unui stat membru sau a Comisiei.

62

Trebuie arătat în această privință că dispoziția amintită distinge, pe de o parte, deciziile pe care le poate adopta Consiliul hotărând în unanimitate și, pe de altă parte, măsurile necesare pentru punerea în aplicare a acestor decizii la nivelul Uniunii, pe care Consiliul le adoptă hotărând cu majoritate calificată.

63

În acest context, termenii „la inițiativa oricărui stat membru sau a Comisiei” trebuie interpretați, având în vedere sintaxa frazelor din care este compusă dispoziția menționată, în sensul că nu se raportează decât la măsurile de bază pe care le poate adopta Consiliul hotărând în unanimitate.

64

Rezultă, așadar, din textul aceleiași dispoziții că aceasta trebuie interpretată în sensul că o inițiativă a unui stat membru sau a Comisiei nu este necesară în vederea adoptării unor măsuri de punere în aplicare precum decizia atacată.

65

Această interpretare este susținută de contextul în care se încadrează articolul 34 alineatul (2) litera (c) UE, care trebuie să fie luat în considerare în vederea interpretării dispoziției menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea M'Bodj, C‑542/13, EU:C:2014:2452, punctul 34 și jurisprudența citată).

66

Astfel, în ceea ce privește dispozițiile aplicabile în mod specific cooperării polițienești și judiciare în materie penală după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, articolele 76 TFUE și 291 TFUE nu impun inițiativa unui stat membru sau a Comisiei decât în vederea adoptării actelor legislative, iar nu a măsurilor de punere în aplicare.

67

În consecință, trebuie respins argumentul Parlamentului potrivit căruia faptul că articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol permite adoptarea unor măsuri de punere în aplicare a acestei decizii în lipsa unei inițiative prealabile a unui stat membru sau a Comisiei presupune să se considere că decizia menționată instituie modalități de adoptare a unor astfel de măsuri simplificate în raport cu procedura prevăzută în acest scop în Tratatul UE.

68

În ceea ce privește argumentele Parlamentului privind incompatibilitatea articolului 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol cu normele de procedură aplicabile după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, trebuie amintit, în orice caz, că Protocolul privind dispozițiile tranzitorii cuprinde dispoziții care privesc în mod specific regimul juridic aplicabil după intrarea în vigoare a acestui tratat actelor adoptate pe baza Tratatului UE anterior acestei date (a se vedea în acest sens Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑317/13 și C‑679/13, EU:C:2015:223, punctul 51, precum și Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑540/13, EU:C:2015:224, punctul 41).

69

Astfel, articolul 9 din acest protocol prevede că asemenea acte continuă să producă efecte juridice atât timp cât nu au fost abrogate, anulate sau modificate în temeiul tratatelor.

70

Or, Curtea a decis că articolul respectiv trebuie interpretat în sensul că o dispoziție a unui act adoptat în mod legal pe baza Tratatului UE înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona și care prevede modalități de adoptare a unor măsuri de punere în aplicare a acestui act continuă să își producă efectele juridice atât timp cât nu a fost abrogată, anulată sau modificată și permite adoptarea unor măsuri de punere în aplicare în temeiul procedurii pe care o definește (Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑317/13 și C‑679/13, EU:C:2015:223, punctul 57, precum și Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑540/13, EU:C:2015:224, punctul 47).

71

În aceste condiții, întrucât articolul 290 TFUE nu este aplicabil, articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol nu poate fi incompatibil cu această dispoziție din Tratatul FUE.

72

Nici argumentele Parlamentului care urmăresc să demonstreze că articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol prevede modalități de adoptare a unor măsuri de punere în aplicare îngreunate sau simplificate în raport cu procedura prevăzută în acest scop de Tratatul FUE nu pot determina Curtea să constate că această dispoziție constituie un temei juridic derivat nelegal a cărui aplicare ar trebui să fie înlăturată pe cale de excepție (a se vedea prin analogie Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑317/13 și C‑679/13, EU:C:2015:223, punctul 58, precum și Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑540/13, EU:C:2015:224, punctul 48).

73

În consecință și în aceste împrejurări, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv și nici cu privire la admisibilitatea celui de al treilea motiv, se impune înlăturarea acestora ca nefondate (a se vedea în acest sens Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑317/13 și C‑679/13, EU:C:2015:223, punctul 59, precum și Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑540/13, EU:C:2015:224, punctul 49 și jurisprudența citată) și, prin urmare, respingerea acestor motive în integralitatea lor.

74

Parlamentul susține că, în ipoteza în care regimul anterior Tratatului de la Lisabona rămâne aplicabil în speță, decizia atacată trebuia adoptată la inițiativa unui stat membru sau a Comisiei și după consultarea Parlamentului, în temeiul articolului 34 alineatul (2) litera (c) UE coroborat cu articolul 39 alineatul (1) UE.

75

Or, pe de o parte, decizia atacată nu ar fi fost adoptată la inițiativa unui stat membru sau a Comisiei. Pe de altă parte, consultarea Parlamentului de către Consiliu nu ar fi fost de natură să îndeplinească cerințele articolului 39 alineatul (1) UE și ale articolului 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol, întrucât, în opinia Consiliului, această consultare nu avea decât un caracter facultativ.

76

Consiliul consideră, dimpotrivă, că nici Decizia Europol, nici articolul 34 alineatul (2) litera (c) UE, nici articolul 291 alineatul (2) TFUE și nici articolul 76 TFUE nu impun ca un act precum decizia atacată să fie adoptat la inițiativa unui stat membru sau a Comisiei.

77

Pe de altă parte, Consiliul arată că nu mai avea obligația de a consulta Parlamentul ca urmare a abrogării articolului 39 UE prin Tratatul de la Lisabona. Potrivit Consiliului, impunerea unei asemenea obligații ar echivala de altfel cu adăugarea la procedura prevăzută la articolul 291 TFUE a unui element care nu figurează în acesta și ar repune astfel în discuție echilibrul instituțional stabilit prin Tratatul de la Lisabona.

78

Ungaria arată, la rândul său, că Consiliul și‑a îndeplinit obligația de consultare prevăzută la articolul 26 alineatul (1) din Decizia Europol prin intermediul instrumentului de consultare voluntară pe care l‑a utilizat.

79

În ceea ce privește, în primul rând, faptul că decizia atacată a fost adoptată în lipsa unei inițiative prealabile a unui stat membru sau a Comisiei, trebuie să se constate că articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol nu prevede o astfel de inițiativă. Din această dispoziție, interpretată în coroborare cu articolul 2 alineatul (2) din Decizia 2009/935, rezultă, dimpotrivă, că este de competența consiliului de administrație al Europol să propună adăugarea pe listă a unui stat terț.

80

Pe de altă parte, din considerațiile care figurează la punctele 62-66 din prezenta hotărâre reiese că nici articolul 34 alineatul (2) litera (c) UE nu impunea ca măsurile de punere în aplicare în domeniul cooperării polițienești și judiciare în materie penală să fie adoptate la inițiativa unui stat membru sau a Comisiei.

81

În aceste condiții, lipsa unei inițiative a unui stat membru sau a Comisiei care să preceadă adoptarea deciziei atacate nu poate constitui încălcarea unei norme fundamentale de procedură.

82

În ceea ce privește, în al doilea rând, condițiile consultării Parlamentului, trebuie amintit că consultarea corespunzătoare a Parlamentului în cazurile prevăzute de normele aplicabile de drept al Uniunii constituie o normă fundamentală de procedură a cărei nerespectare determină nulitatea actului vizat (Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑317/13 și C‑679/13, EU:C:2015:223, punctul 63, precum și Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑540/13, EU:C:2015:224, punctul 53 și jurisprudența citată).

83

În consecință, în măsura în care rezultă din răspunsul dat la al doilea și la al treilea motiv că Consiliul putea întemeia în mod valabil decizia atacată pe articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol, se impune să se stabilească dacă Parlamentul trebuia să fie consultat înainte de adoptarea unui act în temeiul acestei dispoziții.

84

Or, rezultă din însuși textul dispoziției menționate că Consiliul era ținut să consulte Parlamentul înainte de a modifica lista.

85

Contrar celor susținute de Consiliu, abrogarea articolului 39 alineatul (1) UE prin Tratatul de la Lisabona nu poate repune în discuție această obligație de a consulta Parlamentul, aceasta fiind expres prevăzută la articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol.

86

De asemenea, faptul că articolul 291 TFUE nu prevede obligația de a consulta Parlamentul este lipsit de pertinență, în măsura în care obligația de a consulta Parlamentul constituie unul dintre efectele juridice ale Deciziei Europol care sunt menținute după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona în temeiul articolului 9 din Protocolul privind dispozițiile tranzitorii (a se vedea prin analogie Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑317/13 și C‑679/13, EU:C:2015:223, punctul 68, precum și Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑540/13, EU:C:2015:224, punctul 58).

87

În speță, este cert că decizia atacată a fost adoptată de Consiliu după consultarea Parlamentului.

88

Cu toate acestea, Parlamentul arată că împrejurarea că Consiliul a efectuat această consultare considerând totodată că nu era ținut să o facă constituie o încălcare a unei norme fundamentale de procedură.

89

În această privință, trebuie să se constate că nu s‑a susținut și, a fortiori, nici nu s‑a dovedit că eroarea comisă de Consiliu cu privire la cadrul în care trebuia să se desfășoare consultarea Parlamentului ar fi condus în practică la limitarea rolului acordat Parlamentului în procedura de adoptare a deciziei atacate sau la afectarea conținutului acestei decizii.

90

Trebuie arătat în special că Parlamentul a putut prezenta Consiliului poziția sa înainte de adoptarea deciziei menționate. Reiese de altfel din înșiși termenii avizului emis de Parlament în cursul acestei proceduri și din explicațiile furnizate de această instituție în ședință că a considerat, cu ocazia adoptării respectivului aviz, că a fost consultat de Consiliu în temeiul obligației de consultare prevăzute la articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia Europol.

91

În aceste condiții, nu s‑a dovedit că eroarea comisă de Consiliu a împiedicat participarea efectivă a Parlamentului la procedura în cauză sau că a adus atingere condițiilor de exercitare de către Parlament a funcțiilor sale (a se vedea în acest sens Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑392/95, EU:C:1997:289, punctul 14, și Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑658/11, EU:C:2014:2025, punctul 81).

92

Această concluzie nu este repusă în discuție de soluția reținută de Curte în Hotărârea Parlamentul/Consiliul (C‑316/91, EU:C:1994:76).

93

Desigur, Curtea a constatat în acea hotărâre că alegerea eronată a unui temei juridic care nu prevede consultarea Parlamentului era susceptibilă să aducă atingere prerogativei Parlamentului care constă în dreptul de a fi consultat în cazul în care dreptul primar prevede acest lucru, chiar dacă a avut loc o consultare facultativă (Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑316/91, EU:C:1994:76, punctul 14).

94

Cu toate acestea, în hotărârea respectivă, Curtea nu a efectuat o astfel de constatare decât pentru a aprecia admisibilitatea unei acțiuni introduse de Parlament împotriva unui act al Consiliului, fără a se pronunța asupra problemei dacă o eroare comisă de Consiliu, în interpretarea temeiului juridic aplicabil, cu privire la caracterul obligatoriu al consultării Parlamentului constituie, ca atare, o încălcare a unei norme fundamentale de procedură, independent de efectele sale concrete asupra participării efective a Parlamentului la o anumită procedură sau asupra condițiilor de exercitare de către Parlament a funcțiilor sale.

95

În plus, soluția reținută de Curte în cauza în care s‑a pronunțat hotărârea menționată a fost în parte întemeiată pe împrejurarea că eroarea cu privire la temeiul juridic invocat conducea la excluderea aplicării unei dispoziții care permitea Parlamentului să obțină, la cerere, aplicarea procedurii de concertare (Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑316/91, EU:C:1994:7, punctul 18), ceea ce nu a fost cazul în prezenta cauză.

96

Pe de altă parte, trebuie arătat că Curtea a statuat de asemenea că înlocuirea eronată cu un temei juridic care impune consultarea Parlamentului a unui temei juridic care nu prevede o astfel de consultare constituie un viciu pur formal (Hotărârea Comisia/Consiliul, 165/87, EU:C:1988:458, punctul 20). Prin urmare, împrejurarea că Consiliul se înșală în privința cadrului juridic în care consultă Parlamentul nu este de natură să producă efecte asupra conținutului deciziei adoptate la finalul procedurii respective.

97

Din cele de mai sus rezultă că primul motiv trebuie respins în întregime.

98

Având în vedere că niciunul dintre motivele invocate de Parlament nu poate fi primit, acțiunea trebuie să fie respinsă.

99

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Consiliul a solicitat obligarea Parlamentului la plata cheltuielilor de judecată, iar Parlamentul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

100

În conformitate cu articolul 140 alineatul (1) din acest regulament, Republica Cehă și Ungaria suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară și hotărăște: