—

pentru guvernul leton, de I. Kalniņš și de L. Skolmeistare, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul eston, de N. Grünberg, în calitate de agent;

—

pentru Comisia Europeană, de N. Yerrell și de E. Kalniņš, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 12 din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (JO L 403, p. 18, rectificare în JO 2009, L 19, p. 67, Ediție specială, 07/vol. 17, p. 216).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între VAS „Ceļu satiksmes drošības direkcija” (Direcția pentru Siguranță Rutieră, denumită în continuare „CSDD”) și Latvijas Republikas Satiksmes ministrija (Ministerul Transporturilor din Republica Letonia), pe de o parte, și domnul Nīmanis, pe de altă parte, în legătură cu refuzul de reînnoire a permisului de conducere al persoanei interesate.

3

Potrivit considerentului (2) al Directivei 2006/126:

„Normele privind permisele de conducere sunt elemente esențiale ale politicii comune în domeniul transporturilor, contribuie la îmbunătățirea siguranței rutiere și facilitează libera circulație a persoanelor care își stabilesc reședința într‑un stat membru, altul decât statul care a eliberat permisul […]”

4

Potrivit considerentului (8) al acestei directive, din motive de siguranță rutieră, trebuie stabilite cerințe minime pentru eliberarea unui permis de conducere.

5

Considerentul (15) al directivei menționate prevede:

„Din motive legate de siguranța rutieră, statele membre ar trebui să poată aplica dispozițiile lor naționale cu privire la retragerea, suspendarea, reînnoirea și anularea permiselor de conducere tuturor deținătorilor de permise de conducere care și‑au stabilit reședința obișnuită pe teritoriul lor.”

6

Potrivit articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2006/126, „[p]ermisele de conducere eliberate de statele membre sunt recunoscute reciproc”.

7

Articolul 7 din această directivă prevede:

„(1)   Permisele de conducere se eliberează numai solicitanților care:

[…]

[…]

(3)   Reînnoirea permiselor de conducere în momentul în care valabilitatea lor administrativă expiră este supusă următoarelor condiții:

[…]

[…]

(5)   […] Fără a aduce atingere articolului 2, un stat membru care eliberează un permis ia toate măsurile pentru a se asigura că o persoană îndeplinește cerințele prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol și aplică dispozițiile sale naționale privind anularea sau retragerea dreptului de a conduce, în cazul în care se stabilește că a fost eliberat un permis fără respectarea acestor cerințe.”

8

Articolul 12 din Directiva 2006/126 prevede:

„În sensul prezentei directive, «reședință obișnuită» înseamnă locul în care o persoană locuiește în mod obișnuit, adică pe parcursul a cel puțin 185 de zile din fiecare an calendaristic, datorită unor legături personale și profesionale sau, în cazul unei persoane fără legături profesionale, datorită unor legături personale care relevă legături strânse între respectiva persoană și locul în care locuiește aceasta.

Cu toate acestea, reședința obișnuită a unei persoane ale cărei legături profesionale sunt într‑un loc diferit de cel al legăturilor sale personale și care, din acest motiv, locuiește alternativ în locuri diferite, situate în două sau mai multe state membre, se consideră a fi locul legăturilor sale personale, cu condiția ca persoana respectivă să se întoarcă în acel loc cu regularitate. Această din urmă condiție nu este necesară în cazul în care persoana locuiește într‑un stat membru pentru îndeplinirea unei misiuni cu durată determinată. Frecventarea de cursuri la o universitate sau școală nu implică transferul reședinței obișnuite.”

9

Articolul 22 alineatul 1 punctul 1 din Legea privind circulația rutieră (Ceļu satiksmes likums), în versiunea în vigoare începând de la 1 ianuarie 2013, prevede că dreptul de a conduce autovehicule și permisul de conducere pot fi acordate unei persoane care a împlinit vârsta stabilită prin lege și a cărei reședință obișnuită este în Letonia sau care poate dovedi că a studiat în Letonia în ultimele șase luni.

10

Această dispoziție prevede:

„[…] Reședința obișnuită a unei persoane, în sensul acestui articol, este considerată a fi în Letonia, dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiții:

11

Conform articolului 1 din Legea privind declararea domiciliului (Dzīvesvietas deklarēšanas likums), obiectivul acesteia este de a asigura accesibilitatea tuturor persoanelor în raporturile juridice ale acestora cu statul și cu entitățile locale.

12

Articolul 2 din această lege stabilește obligația persoanelor de a‑și declara domiciliul și menționează datele care trebuie declarate și procedura de înregistrare. În conformitate cu acest articol, legea menționată se aplică persoanelor care au domiciliul în Letonia. Pe de altă parte, declararea domiciliului nu creează, prin ea însăși, obligații de drept civil.

13

În temeiul articolului 3 din aceeași lege, domiciliul este orice loc (cu o adresă) dintr‑un imobil pe care persoana îl alege în mod liber, în care se stabilește cu intenția expresă sau tacită de a locui, în care reședința sa are un temei legal și pe care această persoană îl recunoaște drept locul unde este accesibilă în ceea ce privește raporturile sale juridice cu statul și cu entitățile locale. În plus, acest articol prevede că o persoană are un temei legal pentru a se stabili într‑un anumit imobil dacă acel imobil îi aparține, dacă a încheiat un contract de închiriere sau de locațiune cu privire la imobilul respectiv sau dacă a obținut dreptul de a utiliza imobilul prin căsătorie, prin relații de rudenie, prin relații de afinitate sau prin altă modalitate legală sau contractuală.

14

La 13 decembrie 2000, domnului Nīmanis i‑a fost eliberat, în Letonia, un permis de conducere, în timp ce domiciliul declarat al persoanei interesate era în acest stat membru. Perioada de valabilitate a acestui permis de conducere fusese fixată la 10 ani, în conformitate cu regulile stabilite de legislația letonă.

15

Conform datelor din registrul de evidență a populației, începând cu luna februarie 2002, domnul Nīmanis nu mai are domiciliul declarat în Letonia. Cu toate acestea, persoana interesată susține că este îndreptățită să obțină reînnoirea permisului său de conducere în statul membru menționat, deoarece are reședința obișnuită în acesta.

16

Pentru a obține această reînnoire, domnul Nīmanis s‑a adresat CSDD, care a constatat, în urma examinării datelor din registrul menționat, că domnul Nīmanis nu avea domiciliul declarat în Letonia.

17

La 30 decembrie 2010, CSDD a adoptat o decizie prin care a refuzat să furnizeze un serviciu pentru motivul că, pentru a obține acest serviciu, domnul Nīmanis trebuia să aibă reședința în Letonia mai mult de 185 de zile și să își declare domiciliul în conformitate cu procedura prevăzută de legislația letonă.

18

După examinarea acțiunii introduse de domnul Nīmanis, Latvijas Republikas Satiksmes ministrija a considerat, printr‑o decizie din 3 februarie 2011, că această decizie a CSDD era conformă dispozițiilor articolului 22 din Legea privind circulația rutieră.

19

Domnul Nīmanis a introdus la Administratīvā rajona tiesa (Tribunalul Districtual de Contencios Administrativ) o acțiune având ca obiect adoptarea unui act administrativ favorabil, mai precis, reînnoirea permisului său de conducere.

20

Printr‑o decizie din 3 iunie 2011, adoptată de Administratīvā apgabaltiesa (Curtea Administrativă Regională), au fost luate măsuri provizorii prin care CSDD era obligată să reînnoiască permisul de conducere al domnului Nīmanis.

21

Printr‑o decizie din 3 aprilie 2012, Administratīvā rajona tiesa a recunoscut că, în conformitate cu legislația în vigoare, CSDD nu era îndreptățită să invoce o cerință privind domiciliul declarat, din moment ce, la data refuzului de reînnoire a permisului de conducere al domnului Nīmanis, legislația letonă nu prevedea în mod specific că persoana interesată trebuia să aibă un domiciliu declarat în Letonia pentru a obține reînnoirea permisului său de conducere în acest stat membru.

22

Astfel, această instanță a apreciat ca fiind neîntemeiată decizia Latvijas Republikas Satiksmes ministrija, conform căreia numai domiciliul declarat putea constitui dovada că persoana interesată are reședința obișnuită în Letonia sau că locuiește în acest stat membru mai mult de 185 de zile într‑un an calendaristic. Aceste aspecte de fapt ar putea fi dovedite, de asemenea, prin alte elemente de probă, iar nu numai prin informațiile cuprinse în registrul de evidență a populației cu privire la domiciliul declarat al persoanei interesate.

23

Instanța de trimitere precizează că Administratīvā rajona tiesa nu a constatat că, în speță, ar fi fost contestată naționalitatea domnului Nīmanis și nici că ar fi fost furnizate alte elemente de probă, conform cărora acesta nu avea reședința obișnuită în Letonia sau că locuia în acest stat membru mai puțin de 185 de zile într‑un an calendaristic.

24

CSDD a declarat apel la instanța de trimitere împotriva deciziei Administratīvā rajona tiesa, invocând, printre altele, următoarele argumente.

25

Directiva 2006/126 ar include o reglementare aplicabilă întregului teritoriu al statelor membre ale Uniunii, cu scopul de a stabili o procedură unică și criterii uniforme pentru acordarea permiselor de conducere, precum și pentru a garanta, pe de o parte, faptul că posibilitatea de a obține un permis de conducere într‑un alt stat membru nu va fi folosită în mod abuziv în cazul în care, din cauza anumitor împrejurări, nu este posibilă obținerea acestuia în statul membru de reședință și, pe de altă parte, că locul domiciliului este doar unul dintre criteriile stabilite pentru eliberarea unui permis de conducere. CSDD adaugă faptul că, dacă domnul Nīmanis dorea să obțină reînnoirea permisului său de conducere într‑un alt stat membru decât Republica Letonia, acest criteriu ar fi de asemenea verificat în acel stat membru. Pentru eliberarea unui permis de conducere resortisanților unui alt stat membru, CSDD ar aplica, de asemenea, criteriile stabilite de Legea privind circulația rutieră și normele de aplicare ale acesteia, adoptate de Consiliul de Miniștri. Astfel, în ipoteza în care persoana interesată nu a declarat că are domiciliul în Letonia și nicio informație în acest sens nu figurează în registrul de evidență a populației, se refuză eliberarea permisului de conducere.

26

În plus, declarația de domiciliu nu ar fi o simplă formalitate, întrucât ar fi esențială și pentru alte chestiuni.

27

Latvijas Republikas Satiksmes ministrija a aderat la apelul declarat de CSDD împotriva deciziei Administratīvā rajona tiesa.

28

Instanța de trimitere precizează că, în conformitate cu jurisprudența instanțelor letone, pentru examinarea unei cereri de adoptare a unui act administrativ favorabil, instanța trebuie să verifice dacă, raportat la circumstanțele cauzei cu care este sesizată, reclamantul este îndreptățit să obțină eliberarea unui astfel de act. În plus, în opinia acestei instanțe, cauza trebuie analizată în lumina circumstanțelor de fapt și de drept constatate la momentul examinării sale. Instanța nu poate lua o hotărâre prin care să impună autorităților o obligație în aplicarea unor dispoziții legislative care nu mai sunt în vigoare.

29

Pentru a se pronunța cu privire la o cerere de adoptare a unui act administrativ favorabil, mai precis, în speță, reînnoirea unui permis de conducere, instanța de trimitere ar trebui să țină cont, conform acestei jurisprudențe, de cadrul de reglementare în vigoare la data adoptării deciziei.

30

Instanța de trimitere constată că reglementarea care figurează la articolul 22 din Legea privind circulația rutieră, care prevede o condiție potrivit căreia, pentru a obține eliberarea unui permis de conducere, este necesar să existe un domiciliu declarat în Letonia, a fost adoptată în urma transpunerii în dreptul leton a Directivei 2006/126.

31

Pentru a soluționa litigiul principal, ar trebui să se stabilească dacă informațiile care figurează în registrul de evidență a populației în ceea ce privește domiciliul declarat pe teritoriul leton constituie singurul mijloc prin care domnul Nīmanis poate dovedi că are reședința obișnuită în Letonia, pentru a obține reînnoirea permisului său de conducere.

32

Potrivit instanței de trimitere, obiectivul vizat prin declarația de domiciliu prevăzută de dreptul leton constă în a se asigura că orice persoană este accesibilă în cadrul raporturilor sale cu statul. Lipsa unui domiciliu declarat nu înseamnă, în sine, că persoana interesată nu locuiește în Letonia.

33

Pe de altă parte, această instanță subliniază că, dacă o persoană are reședința obișnuită în Letonia, fără a avea însă domiciliul declarat în acest stat membru, această persoană nu mai este îndreptățită, pe motivul reședinței sale obișnuite în statul membru menționat, să obțină eliberarea unui permis de conducere în alt stat membru, având în vedere că nu îndeplinește condiția privind reședința obișnuită în acest alt stat membru, prevăzută de Directiva 2006/126.

34

Întrucât avea îndoieli cu privire la conformitatea legislației letone cu articolul 12 din Directiva 2006/126, precum și cu obiectivele urmărite de aceasta din urmă, astfel cum sunt definite în considerentul (2) al acesteia, respectiv îmbunătățirea siguranței rutiere și facilitarea liberei circulații a persoanelor care își schimbă reședința într‑un stat membru, altul decât statul care a eliberat permisul, Administratīvā apgabaltiesa a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 12 din Directiva 2006/126 coroborat cu prima teză a considerentului (2) al aceleiași directive trebuie interpretat în sensul că se opune legislației naționale prin care se stabilește că singurul mijloc de a dovedi faptul că o persoană are reședința obișnuită în statul respectiv (Letonia) este domiciliul declarat al acestei persoane? Prin «domiciliu declarat» se înțelege obligația unei persoane, în conformitate cu legislația națională, de a se înscrie într‑un registru național, cu scopul de a notifica accesibilitatea sa, la adresa declarată, în vederea raporturilor [sale] juridice cu statul și cu entitățile locale.”

35

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 12 din Directiva 2006/126 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia singurul mijloc de care dispune o persoană care solicită eliberarea sau reînnoirea unui permis de conducere în acest stat membru pentru a dovedi că îndeplinește condiția „reședinței obișnuite”, în înțelesul respectivului articol 12, pe teritoriul statului membru menționat, condiție prevăzută la articolul 7 alineatul (1) litera (e) și alineatul (3) litera (b) din această directivă (denumită în continuare „condiția reședinței obișnuite”), constă în stabilirea existenței unui domiciliu declarat pe teritoriul statului membru în cauză.

36

Cu titlu introductiv, trebuie constatat că respectarea condiției reședinței obișnuite constituie un element esențial al sistemului instituit prin această directivă, în cadrul căruia principiul recunoașterii reciproce a permiselor de conducere reprezintă pilonul central (a se vedea în acest sens Hotărârea Hofmann, C‑419/10, EU:C:2012:240, punctul 78 și jurisprudența citată).

37

Curtea a considerat că condiția reședinței obișnuite contribuie în special la combaterea „turismului permiselor de conducere”, în lipsa unei armonizări complete a reglementărilor statelor membre referitoare la emiterea permiselor de conducere și că această condiție este indispensabilă pentru controlul respectării condiției privind aptitudinea de a conduce [a se vedea, în ceea ce privește condiția reședinței obișnuite prevăzută la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 91/439/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991 privind permisele de conducere (JO L 237, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 2, p. 62), Hotărârea Wiedemann și Funk, C‑329/06 și C‑343/06, EU:C:2008:366, punctul 69, Hotărârea Zerche și alții, C‑334/06-C‑336/06, EU:C:2008:367, punctul 66, și Hotărârea Grasser, C‑184/10, EU:C:2011:324, punctul 27].

38

Astfel, Curtea a estimat că, în anumite cazuri, nerespectarea condiției reședinței obișnuite poate justifica, în sine, refuzul unui stat membru de a recunoaște permisul de conducere emis de un alt stat membru [a se vedea, în ceea ce privește condiția reședinței obișnuite prevăzută la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 91/439, Hotărârea Apelt, C‑224/10, EU:C:2011:655, punctul 34, și Hotărârea Akyüz, C‑467/10, EU:C:2012:112, punctul 61].

39

Numai statul membru de emitere a permisului de conducere este competent pentru a verifica respectarea condiției reședinței obișnuite (a se vedea în acest sens Ordonanța Wierer, C‑445/08, EU:C:2009:443, punctul 55). Această regulă se aplică, de asemenea, în privința statului membru în care titularul unui permis solicită reînnoirea acestuia.

40

În consecință, trebuie ca autoritățile responsabile de eliberarea și de reînnoirea permiselor de conducere într‑un stat membru să se poată asigura cu certitudine că solicitantul îndeplinește în mod efectiv condiția reședinței obișnuite.

41

Articolul 7 alineatul (5) al doilea paragraf din Directiva 2006/126 prevede, în acest context, că statul membru care eliberează un permis de conducere ia toate măsurile pentru a se asigura că persoana interesată îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din această directivă, printre care figurează condiția reședinței obișnuite.

42

Or, deși articolul 12 din Directiva 2006/126 definește criterii care permit să se stabilească ce trebuie să se înțeleagă prin „reședință obișnuită”, în scopul aplicării directivei menționate, trebuie să se constate că aceasta nu conține totuși nicio dispoziție care să precizeze mijloacele de probă privind existența unei astfel de reședințe în fața autorităților responsabile de eliberarea și de reînnoirea permiselor de conducere.

43

Deși este adevărat, pe de o parte, că mijloacele de probă privind respectarea condiției reședinței obișnuite în fața autorităților responsabile de eliberarea și de reînnoirea permiselor de conducere intră în competența statelor membre și, pe de altă parte, că Directiva 2006/126 stabilește, după cum reiese din considerentul (8) al acesteia, numai cerințele minime pentru eliberarea permiselor de conducere de către statele membre, din articolul 12 coroborat cu articolul 7 alineatul (1) litera (e) și alineatul (3) litera (b) din această directivă reiese totuși că rezultatul care trebuie obținut de statele membre, în conformitate cu dispozițiile amintite, constă în a se determina dacă sunt îndeplinite criteriile care permit să se stabilească faptul că o persoană are reședința obișnuită pe teritoriul lor, enumerate la respectivul articol 12, pentru a verifica dacă această persoană îndeplinește condiția reședinței obișnuite.

44

Astfel, mijloacele de probă privind respectarea condiției reședinței obișnuite nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru a permite autorităților competente ale statului membru de emitere și de reînnoire a permiselor de conducere să se asigure că persoana interesată respectă această condiție în raport cu criteriile enunțate la articolul 12 din Directiva 2006/126.

45

În acest scop, împrejurarea că un stat membru subordonează emiterea și reînnoirea unui permis de conducere obligației de a avea un domiciliu declarat pe teritoriul său pare un mijloc adecvat, de natură să faciliteze verificarea de către autoritățile competente a respectării condiției reședinței obișnuite.

46

Cu toate acestea, obligația absolută de a avea un domiciliu declarat pe teritoriul unui stat membru și, prin urmare, refuzul de a permite solicitantului unui permis de conducere să recurgă la alte mijloace de probă în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor enunțate la articolul 12 din Directiva 2006/126 depășesc ceea ce este necesar pentru a permite autorităților competente să se asigure că persoana interesată respectă condiția reședinței obișnuite.

47

Astfel, articolul 12 din Directiva 2006/126 prevede, în ceea ce privește condiția reședinței obișnuite, o serie de criterii obiective care permit să se stabilească dacă solicitantul are reședința obișnuită pe teritoriul menționat.

48

Or, este posibil ca un solicitant să îndeplinească aceste criterii care permit să se stabilească faptul că are reședința obișnuită pe teritoriul unui stat membru fără a avea totuși un domiciliu declarat în acest stat membru, ceea ce pare a fi cazul domnului Nīmanis. În aceste condiții, solicitantului respectiv i s‑ar putea refuza și chiar ar trebui să i se refuze eliberarea unui permis de conducere în alte state membre pe baza condiției reședinței obișnuite, întrucât el nu are reședința obișnuită, în sensul articolului 12 din Directiva 2006/126, pe teritoriul acestora.

49

Prin urmare, persoana interesată ar putea fi privată de posibilitatea de a obține un permis de conducere în Uniune, deși are reședința obișnuită, în sensul articolului 12 din Directiva 2006/126, pe teritoriul unui stat membru.

50

Pe de altă parte, o reglementare a unui stat membru în temeiul căreia singurul mijloc de care dispune solicitantul unui permis de conducere pentru a dovedi autorităților competente că îndeplinește condiția reședinței obișnuite constă în probarea existenței unei declarații privind domiciliul persoanei interesate pe teritoriul acestui stat membru are un caracter prea exclusiv. Astfel, o asemenea reglementare favorizează un element care nu reflectă toate criteriile enunțate la articolul 12 din Directiva 2006/126, în măsura în care exclude orice alt element reprezentativ al situațiilor vizate la acest articol.

51

Având în vedere toate considerațiile precedente, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 12 din Directiva 2006/126 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia singurul mijloc de care dispune o persoană care solicită eliberarea sau reînnoirea unui permis de conducere în acest stat membru pentru a dovedi că îndeplinește condiția „reședinței obișnuite”, în înțelesul respectivului articol 12, pe teritoriul statului membru menționat, condiție prevăzută la articolul 7 alineatul (1) litera (e) și alineatul (3) litera (b) din această directivă, constă în stabilirea existenței unui domiciliu declarat pe teritoriul statului membru în cauză.

52

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

Articolul 12 din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia singurul mijloc de care dispune o persoană care solicită eliberarea sau reînnoirea unui permis de conducere în acest stat membru pentru a dovedi că îndeplinește condiția „reședinței obișnuite”, în înțelesul respectivului articol 12, pe teritoriul statului membru menționat, condiție prevăzută la articolul 7 alineatul (1) litera (e) și alineatul (3) litera (b) din această directivă, constă în stabilirea existenței unui domiciliu declarat pe teritoriul statului membru în cauză.