1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea principiului protecției încrederii legitime.

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamnele De Bellis, Perrone și Villani, pe de o parte, și Istituto Nazionale di Previdenza per i Dipendenti dell’Amministrazione Pubblica (Inpdap), pe de altă parte, în legătură cu drepturile la pensie ale acestora.

3

Legea nr. 241 din 7 august 1990 de instituire a noilor norme în materie administrativă și a accesului la actele administrative (GURI nr. 192 din 18 august 1990, p. 7), astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 15 din 11 februarie 2005 (GURI nr. 42 din 21 februarie 2005, p. 4, denumită în continuare „Legea nr. 241/1990”), prevede, la articolul 1 alineatul 1, următoarele:

„Activitatea administrativă urmărește obiectivele stabilite de lege și este guvernată de criteriile economiei, eficacității, imparțialității, publicității și transparenței, potrivit modalităților prevăzute de prezenta lege și de celelalte dispoziții care reglementează proceduri determinate, precum și de principiile rezultate din ordinea juridică comunitară.”

4

Articolul 1 din Legea nr. 335 din 8 august 1995 privind reforma sistemului de pensii obligatorii și suplimentare (supliment ordinar la GURI nr. 190 din 16 august 1995, denumită în continuare „Legea nr. 335/1995”) prevede la alineatul 41:

„Reglementarea aplicabilă pentru plata pensiei în favoarea urmașilor unei persoane asigurate care a beneficiat de pensie, în vigoare în cadrul sistemului de asigurare generală obligatorie, se extinde la toate regimurile care exclud sau înlocuiesc acest sistem. Atunci când există numai copii minori, studenți sau persoane incapabile, procentul pensiei se ridică la 70 % numai pentru pensiile de urmaș datorate de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Cuantumul pensiei de urmaș poate fi cumulat cu veniturile beneficiarului, în limitele prevăzute în tabelul F din anexă. Suma care rezultă din cumularea veniturilor, prevăzută la prezentul alineat, cu pensia de urmaș redusă nu poate fi însă în niciun caz mai mică decât suma de care ar beneficia respectiva persoană dacă venitul său ar fi la limita superioară a tranșei de venit imediat inferioară tranșei în care se încadrează venitul său. Limitele privind cumulul nu se aplică atunci când beneficiarul face parte dintr‑un nucleu familial care cuprinde copii minori, studenți sau persoane incapabile în sensul reglementării prevăzute în prima teză a prezentului alineat. Nu se aduce atingere prestațiilor sociale mai favorabile încasate la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu includerea îmbunătățirilor ulterioare.”

5

Articolul 15 din Legea nr. 724 din 23 decembrie 1994 (supliment ordinar la GURI nr. 304 din 30 decembrie 1994, denumită în continuare „Legea nr. 724/1994”) prevedea la alineatul 5:

„Dispozițiile privind plata indemnizației suplimentare speciale la pensii, prevăzută la articolul 2 din Legea nr. 324 din 27 mai 1959, cu modificările și completările ulterioare, se aplică numai pensiilor directe, plătite anterior datei de 31 decembrie 1994 și pensiilor de urmaș aferente.”

6

Legea nr. 296 din 27 decembrie 2006 (supliment ordinar la GURI nr. 299 din 27 decembrie 2006, denumită în continuare „Legea nr. 296/2006”) prevede la articolul unic alineatele 774 și 776 următoarele:

[…]

7

Reclamantele din litigiul principal sunt titularele unei pensii de vechime normale și ale unei pensii de urmaș. Ele au sesizat Corte dei conti, sezione giurisdizionale per la Regione Puglia, pentru a obține între altele recunoașterea dreptului lor la plata integrală a indemnizației suplimentare speciale și a dobânzilor aferente.

8

În cadrul acestor proceduri, Istituto Nazionale di Previdenza per i Dipendenti dell’Amministrazione Pubblica (Inpdap) a arătat că reclamantele din litigiul principal beneficiază de pensie de urmaș numai ulterior datei de 16 august 1995. Din cuprinsul articolului unic alineatul 774 din Legea nr. 296/2006 ar rezulta că articolul 1 alineatul 41 din Legea nr. 335/1995 trebuie interpretat în sensul că pentru pensiile de urmaș datorate începând de la 17 august 1995, indiferent de data la care s‑au născut drepturile la pensia directă, indemnizația suplimentară specială trebuie considerată că face parte integrantă din pensia de vechime.

9

Corte dei conti, sezione giurisdizionale per la Regione Puglia, precizează, în esență, că articolul unic alineatele 774 și 776 din Legea nr. 296/2006 a avut ca efect să anuleze drepturile la pensiile de urmaș care decurgeau din interpretarea jurisprudențială a articolului 15 alineatul 5 din Legea nr. 724/1994. Această instanță consideră că singurul obiectiv al articolului unic alineatele 774 și 776 din Legea nr. 296/2006 era să protejeze interesele financiare ale statului italian. În consecință, s‑ar pune întrebarea dacă principiul protecției încrederii legitime se aplică în prezența unor legi de interpretare care modifică cu efect retroactiv în detrimentul persoanelor interesate dispozițiile generatoare de drepturi și dacă simplul motiv financiar este de natură să constituie un motiv imperativ de interes general.

10

În această privință, Corte dei conti, sezione giurisdizionale per la Regione Puglia, menționează jurisprudența adoptată de Corte costituzionale. Această din urmă instanță, fiind sesizată cu două ordonanțe ale Corte dei conti, sezione giurisdizionale per la Regione Puglia, și ale Corte dei conti, sezione giurisdizionale per la Regione Siciliana, a reținut în hotărârea sa nr. 74 din 12 martie 2008 că aspectele invocate, referitoare la constituționalitatea articolului unic alineatul 774 din Legea nr. 296/2006, nu erau fondate. În plus, în hotărârea nr. 1 din 5 ianuarie 2011 privind Legea nr. 335/1995, Corte costituzionale ar fi statuat că principiul protecției încrederii legitime nu se aplică în raporturile juridice privind pensiile de vechime publice și private. Prin adoptarea Legii nr. 335/1995, legiuitorul ar fi urmărit armonizarea sistemelor de pensii publice și private, care a avut efecte structurale asupra cheltuielilor publice și asupra echilibrului bugetar, pentru a respecta obligațiile comunitare legate de pactul de stabilitate economică și financiară în vederea trecerii la moneda unică europeană.

11

În ceea ce privește competența Curții de a răspunde la întrebările adresate, Corte dei conti, sezione giurisdizionale per la Regione Puglia, arată că articolul 1 din Legea nr. 241/1990 conține o trimitere directă și necondiționată la principiile ordinii juridice a Uniunii Europene care autorizează instanța italiană să sesizeze Curtea cu o cerere de interpretare concretă și importantă pentru hotărârea sa. Este cert că, în Hotărârile Cicala (C‑482/10, EU:C:2011:868) și Romeo (C‑313/12, EU:C:2013:718), Curtea a considerat că articolul 1 din Legea nr. 241/1990 nu conține o trimitere directă și necondiționată la dreptul Uniunii. Cu toate acestea, în cauza principală, contrar cauzelor în care au fost pronunțate cele două hotărâri, nu ar fi în discuție obligația de motivare, ci principiul protecției încrederii legitime, care s‑ar aplica în mod clar și necondiționat fără a fi limitat în dreptul intern.

12

În aceste condiții, Corte dei conti, sezione giurisdizionale per la Regione Puglia, a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

13

Trebuie să se constate de la bun început că întrebările adresate privesc interpretarea principiului protecției încrederii legitime într‑o situație pur internă.

14

În această privință, trebuie amintit că, în principiu, Curtea nu este competentă să răspundă la o întrebare adresată cu titlu preliminar atunci când este evident că norma din dreptul Uniunii supusă interpretării sale nu este aplicabilă (a se vedea în acest sens Hotărârea Caixa d’Estalvis i Pensions de Barcelona, C‑139/12, EU:C:2014:174, punctul 41 și jurisprudența citată).

15

Cu toate acestea, Curtea este competentă să statueze asupra cererilor de decizie preliminară referitoare la dispoziții de drept al Uniunii în cazuri în care situația de fapt din litigiul principal se situează în afara domeniului de aplicare al dreptului Uniunii, dar în care dreptul național face trimitere la conținutul acestor dispoziții de drept al Uniunii pentru a stabili normele aplicabile unei situații pur interne din statul membru în cauză (a se vedea în special Hotărârea Poseidon Chartering, C‑3/04, EU:C:2006:176, punctul 15, Hotărârea ETI și alții, C‑280/06, EU:C:2007:775, punctele 22 și 26, Hotărârea Salahadin Abdulla și alții, C‑175/08, C‑176/08, C‑178/08 și C‑179/08, EU:C:2010:105, punctul 48, Hotărârea Cicala, EU:C:2011:868, punctul 17, Hotărârea Nolan, C‑583/10, EU:C:2012:638, punctul 45, precum și Hotărârea Romeo, EU:C:2013:718, punctul 21).

16

Astfel, există un interes cert al Uniunii ca, pentru evitarea unor viitoare divergențe de interpretare, dispozițiile sau noțiunile preluate din dreptul Uniunii să primească o interpretare uniformă atunci când o legislație națională se conformează, pentru soluționarea unor situații care nu intră în domeniul de aplicare al unui anumit act al Uniunii, soluțiilor reținute de actul menționat, pentru a asigura un tratament identic situațiilor interne și situațiilor reglementate de dreptul Uniunii, indiferent care ar fi condițiile în care dispozițiile sau noțiunile preluate din dreptul Uniunii urmează să fie aplicate (a se vedea în special Hotărârea Salahadin Abdulla și alții, EU:C:2010:105, punctul 48, Hotărârea SC Volksbank România, C‑602/10, EU:C:2012:443, punctele 87 și 88, Hotărârea Nolan, EU:C:2012:638, punctul 46, Hotărârea Allianz Hungária Biztosító și alții, C‑32/11, EU:C:2013:160, punctele 20 și 21, precum și Hotărârea Romeo, EU:C:2013:718, punctul 22).

17

Această situație se regăsește în cazul în care aplicabilitatea dispozițiilor de drept al Uniunii în cauză a fost determinată de dreptul național în mod direct și necondiționat în privința unor asemenea situații (Hotărârea Cicala, EU:C:2011:868, punctul 19, Hotărârea Nolan, EU:C:2012:638, punctul 47, și Hotărârea Romeo, EU:C:2013:718, punctul 23). În schimb, această situație nu se regăsește atunci când dispozițiile de drept național permit instanței naționale să se abată de la normele de drept al Uniunii, așa cum au fost interpretate de Curte (a se vedea în acest sens Hotărârea Kleinwort Benson, C‑346/93, EU:C:1995:85, punctele 16 și 18, precum și Hotărârea Romeo, EU:C:2013:718, punctul 33 și jurisprudența citată).

18

În ceea ce privește articolul 1 din Legea nr. 241/1990, la care se referă Corte dei conti, sezione giurisdizionale per la Regione Puglia, Curtea a statuat deja că această dispoziție nu cuprinde o trimitere la dreptul Uniunii, în sensul jurisprudenței Curții citate anterior, care să permită acesteia din urmă să răspundă la întrebări privind interpretarea dreptului Uniunii în cadrul unor litigii pur interne (a se vedea Hotărârile Cicala, EU:C:2011:868, și Romeo, EU:C:2013:718).

19

Or, Corte dei conti, sezione giurisdizionale per la Regione Puglia, nu prezintă niciun element de natură a permite Curții să rețină că este competentă să răspundă la întrebările adresate. Simplul fapt că acestea privesc principiul protecției încrederii legitime, iar nu obligația de motivare, precum în cauzele în care s‑au pronunțat Hotărârile Cicala (EU:C:2011:868) și Romeo (EU:C:2013:718), nu poate modifica această apreciere.

20

În această privință trebuie amintit că, potrivit articolului 94 litera (c) din Regulamentul de procedură al Curții, cererea de decizie preliminară trebuie să cuprindă expunerea motivelor care au determinat instanța de trimitere să aibă îndoieli cu privire la interpretarea sau la validitatea anumitor dispoziții ale dreptului Uniunii, precum și legătura pe care instanța de trimitere o stabilește între aceste dispoziții și legislația națională aplicabilă litigiului principal. Această expunere, la fel ca expunerea sumară a faptelor pertinente impusă de articolul 94 litera (a) din acest Regulament de procedură, trebuie să permită Curții să verifice, în plus față de admisibilitatea cererii de decizie preliminară, competența sa de a răspunde la întrebarea adresată (Ordonanța Parva Investitsionna Banka și alții, C‑488/13, EU:C:2014:2191, punctul 25).

21

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se constate, în temeiul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, că Curtea este vădit necompetentă să răspundă la întrebările adresate de Corte dei conti, sezione giurisdizionale per la Regione Puglia.

22

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) dispune:

Curtea de Justiție a Uniunii Europene este vădit necompetentă să răspundă la întrebările adresate de Corte dei conti, sezione giurisdizionale per la Regione Puglia (Italia), prin decizia din 28 aprilie 2014 (cauza C‑246/14).