—

pentru Fonnship A/S, de L. Boman, advokat;

—

pentru Svenska Transportarbetareförbundet și Facket för Service och Kommunikation (SEKO), de I. Otken Eriksson, advokat;

—

pentru guvernul suedez, de A. Falk și de U. Persson, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul elen, de S. Chala și de E.‑M. Mamouna, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de J. Enegren, precum și de L. Nicolae și de H. Tserepa‑Lacombe, în calitate de agenți;

—

pentru Autoritatea de Supraveghere AELS, de X. Lewis și de M. Moustakali, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 1 din Regulamentul (CEE) nr. 4055/86 al Consiliului din 22 decembrie 1986 de aplicare a principiului libertății de a presta servicii în transporturile maritime între state membre și țări terțe (JO L 378, p. 1, rectificare în JO 1987, L 93, p. 17, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 173).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între, în primul rând, Fonnship A/S (denumită în continuare „Fonnship”), o societate de drept norvegian, pe de o parte, și Svenska Transportarbetareförbundet (Federația Suedeză a Lucrătorilor din Transporturi, denumită în continuare „ST”) și Facket för Service och Kommunikation (Sindicatul Lucrătorilor din domeniul Serviciilor și al Comunicațiilor, denumit în continuare „SEKO”), două sindicate de drept suedez, pe de altă parte, precum și, în al doilea rând, primul dintre acestea, pe de o parte, și Fonnship, pe de altă parte, cu privire la acțiuni sindicale care ar fi perturbat prestarea serviciilor de transport furnizate prin intermediul unei nave care aparține acesteia din urmă și care arborează pavilionul panamez.

3

Articolul 7 din Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992 (JO 1994, L 1, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 53, p. 4, denumit în continuare „Acordul privind SEE”) prevede:

„Actele la care se face trimitere sau care sunt conținute în anexele la prezentul acord […] sunt obligatorii pentru părțile contractante și sunt sau devin parte din ordinea juridică internă a acestora, după cum urmează:

[…]”

4

Potrivit articolului 47 din Acordul privind SEE:

„(1)   Prevederile articolelor 48-52 se aplică în mod corespunzător transportului pe calea ferată, transportului rutier și pe căile navigabile interioare.

(2)   Anexa XIII conține dispoziții speciale referitoare la toate modalitățile de transport.”

5

Anexa XIII la Acordul privind SEE încorporează, în secțiunea V, intitulată „Transportul maritim”, Regulamentul nr. 4055/86.

6

Potrivit considerentelor al șaptelea‑al nouălea ale Regulamentului nr. 4055/86, „[…] companiile din afara conferinței nu trebuie să fie împiedicate să funcționeze atât timp cât respectă principiul concurenței loiale […]”, „[…] statele membre își afirmă atașamentul față de un mediu concurențial liber care constituie una dintre caracteristicile esențiale ale comerțului cu mărfuri […] în vrac […]”, iar „[…] armatorii din cadrul Comunității se confruntă cu restricții din ce în ce mai numeroase, impuse de țări terțe […]”.

7

Conform celui de al doisprezecelea considerent al regulamentului menționat, „[…] structura sectorului de transport maritim comunitar face necesar ca dispozițiile prezentului regulament să se aplice și resortisanților statelor membre stabiliți în afara Comunității, precum și companiilor maritime stabilite în afara Comunității și controlate de resortisanți ai unui stat membru, în cazul în care navele lor sunt înmatriculate în respectivul stat membru în conformitate cu legislația acestuia”.

8

Articolul 1 din același regulament prevede la alineatele (1)-(3):

„(1)   Libertatea de a presta servicii de transport maritim între state membre și între state membre și țări terțe se aplică resortisanților statelor membre stabiliți într‑un stat membru, altul decât cel al destinatarului serviciilor.

(2)   Dispozițiile prezentului regulament se aplică, de asemenea, resortisanților statelor membre stabiliți în afara Comunității și companiilor maritime stabilite în afara Comunității și controlate de resortisanți ai unui stat membru, în cazul în care navele lor sunt înmatriculate în respectivul stat membru în conformitate cu legislația acestuia.

(3)   Dispozițiile articolelor 55-58 […] din [Tratatul CEE] [devenite articolul 55 din Tratatul CE, el însuși devenit articolul 45 CE, articolele 56 și 57 din Tratatul CE, ele înseși devenite, după modificare, articolele 46 CE și 47 CE, și, respectiv, articolul 58 din Tratatul CE, el însuși devenit articolul 48 CE] se aplică aspectelor reglementate de prezentul regulament.”

9

Constituția suedeză garantează dreptul de a desfășura acțiuni sindicale, cu excepția limitărilor prevăzute de lege.

10

Legea (1976:580) privind participarea salariaților la deciziile negociate [lag (1976:580) om medbestämmande i arbetslivet] din 10 iunie 1976 prevede normele aplicabile în materia dreptului de asociere și de negociere, a convențiilor colective, a medierii conflictelor colective de muncă, precum și a obligației de pace socială și conține dispoziții care limitează dreptul de a desfășura acțiuni sindicale.

11

Fonnship este o societate de drept norvegian care își are sediul la Fonnes (Norvegia). În perioada relevantă pentru litigiile principale, și anume cea cuprinsă între anii 2001 și 2003, aceasta a fost proprietara navei M/S Sava Star (denumită în continuare „Sava Star”).

12

Nava respectivă este un vrachier care efectua, în perioada menționată, în principal curse între statele părți la Acordul privind SEE. Aceasta era înmatriculată în registrul maritim din Panama și, în consecință, arbora pavilionul panamez. Echipajul său era compus din patru ofițeri de cetățenie poloneză și doi marinari de cetățenie rusă. Fonnship era angajatorul acestui echipaj.

13

Potrivit Fonnship, salariile respectivilor membri ai echipajului erau reglementate printr‑o convenție colectivă pe care a încheiat‑o cu un sindicat rus denumit, în traducere engleză, „Murmansk Area Committee of Seamen’s Union”. Potrivit aceleiași societăți, salariile menționate, care erau de aproximativ 550 de dolari americani (USD) pe lună pentru marinari, erau echivalente sau chiar superioare celor recomandate de International Transport Workers’ Federation (Federația Internațională a Lucrătorilor din Transporturi).

14

Considerând însă că salariile echipajului Sava Star nu erau echitabile, ST a solicitat la 26 octombrie 2001, când această navă era ancorată în portul Holmsund (Suedia), încheierea de către Fonnship a unei convenții colective agreate de International Transport Workers’ Federation (convenție denumită „Special Agreement”). În urma respingerii cererii respective de Fonnship, au fost declanșate acțiuni sindicale care au constat, printre altele, în împiedicarea descărcării și a încărcării navei menționate.

15

La 29 octombrie 2001, a fost semnată o convenție colectivă sub forma unui „Special Agreement” între Fonnship și ST (denumită în continuare „convenția din 2001”). Fonnship a plătit 1794 USD către ST, în conformitate cu o dispoziție a acestei convenții referitoare la redevențele de adeziune și la contribuțiile la un fond de solidaritate. Căpitanul navei Sava Star a redactat o scrisoare de protest, iar membrii echipajului au semnat un document în care au arătat că nu aprobă acțiunile desfășurate de ST. Ulterior, nava a putut părăsi portul din Holmsund.

16

La 29 ianuarie 2002, Fonnship a introdus o acțiune împotriva ST la Arbetsdomstolen solicitând obligarea acesteia, pe de o parte, să îi ramburseze suma de 1794 USD și, pe de altă parte, să îi plătească daune interese în cuantum de aproximativ 10000 USD pentru prejudiciul economic suferit ca urmare a acțiunilor sindicale menționate mai sus.

17

La 8 martie 2002, ST a introdus o acțiune împotriva Fonnship la Arbetsdomstolen solicitând obligarea acestei societăți să îi plătească daune interese de 10000 USD pentru încălcarea convenției din 2001. Potrivit ST, la 5 martie 2002, când nava era ancorată în portul din Reykjavik (Islanda), Fonnship a refuzat, cu încălcarea convenției din 2001, să comunice anumite documente unei persoane împuternicite de o federație sindicală și i‑a interzis acesteia să intre în contact cu echipajul.

18

La 18 februarie 2003, Sava Star era ancorată în portul din Köping (Suedia). La această dată, convenția din 2001 expirase. SEKO a solicitat, la fel cum făcuse ST în anul 2001, ca Fonnship să semneze un „Special Agreement”. După declanșarea acțiunilor sindicale, o astfel de convenție colectivă a fost încheiată la 19 februarie 2003 (denumită în continuare „convenția din 2003”). Fonnship a plătit SEKO, conform convenției din 2003, suma de 1794 USD cu titlu de „cheltuieli administrative” și de contribuții la un fond de solidaritate. Membrii echipajului au semnat un document de protest. Ulterior, nava a putut părăsi portul menționat.

19

La 11 martie 2003, Fonnship a introdus o acțiune împotriva SEKO la Arbetsdomstolen solicitând obligarea sindicatului respectiv să îi restituie 1794 USD și, pe de altă parte, să îi plătească daune interese de 6000 de euro pentru prejudiciul economic suferit ca urmare a acțiunilor sindicale menționate mai sus.

20

La 17 iunie 2003, ST a introdus o acțiune împotriva Fonnship la Arbetsdomstolen, solicitând obligarea acestei societăți să îi plătească daune interese de aproximativ 256000 USD pentru motivul că nu plătise, în perioada în care s‑a aplicat convenția din 2001, salariile prevăzute de aceasta. Suma respectivă corespunde diferenței dintre salariile plătite de Fonnship echipajului și cele prevăzute de această convenție.

21

În cadrul celor patru cauze pendinte la Arbetsdomstolen, Fonnship susține că nu era ținută de convențiile din 2001 și din 2003 și că ST și SEKO îi datorează daune interese, iar nu invers. În această privință, Fonnship invocă, pe de o parte, nulitatea acestor două convenții, întemeindu‑se atât pe lipsa consimțământului, cât și pe existența unor clauze abuzive, și, pe de altă parte, nelegalitatea acțiunilor sindicale care au condus la semnarea convențiilor respective.

22

Arbetsdomstolen consideră că problema legalității acțiunilor sindicale menționate este decisivă pentru soluționarea litigiilor principale și că, pentru a rezolva această problemă, va trebui să statueze dacă dreptul suedez în materie de acțiuni sindicale este compatibil cu normele dreptului Uniunii referitoare la libera prestare a serviciilor. Întrucât părțile nu sunt totuși de acord cu privire la problema dacă aceste norme pot fi relevante într‑o situație precum cea din litigiile menționate, în care nava în cauză arborează pavilionul panamez, trebuie, în opinia instanței respective, să se examineze în prealabil această problemă a aplicabilității dreptului Uniunii.

23

În aceste condiții, Arbetsdomstolen a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Normele Acordului privind SEE în domeniul liberei prestări a serviciilor, mai precis a serviciilor de transport maritim – care au echivalent în Tratatul CE –, sunt aplicabile unei societăți care are sediul într‑un stat al AELS [Asociația Europeană a Liberului Schimb], în ceea ce privește activitatea acesteia care constă în asigurarea unor servicii de transport către un stat membru al [Comunității Europene] sau către un stat al AELS cu o navă înmatriculată într‑un stat terț din afara [Comunității Europene] și/sau a SEE (care arborează pavilionul acestei țări)?”

24

Dispozițiile Regulamentului nr. 4055/86 fac parte integrantă din ordinea juridică a tuturor statelor părți la Acordul privind SEE în temeiul articolului 7 litera (a) din Acordul privind SEE, precum și al anexei XIII la acesta. Regulamentul menționat și dispozițiile amintite mai sus din Acordul privind SEE prevăd normele referitoare la aplicabilitatea liberei prestări a serviciilor în sectorul transporturilor maritime între statele părți la Acordul privind SEE și între acestea din urmă și țările terțe [a se vedea în acest sens Hotărârea Corsica Ferries (Franța), C‑49/89, EU:C:1989:649, punctul 13, Hotărârea Comisia/Italia, C‑295/00, EU:C:2002:100, punctul 9, precum și Hotărârea Sea‑Land Service și Nedlloyd Lijnen, C‑430/99 și C‑431/99, EU:C:2002:364, punctul 30].

25

Articolul 1 alineatele (1) și (2) din regulamentul menționat stabilește care sunt operatorii vizați care beneficiază de libera prestare a serviciilor.

26

În consecință, prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită să se stabilească, în esență, dacă articolul 1 din Regulamentul nr. 4055/86 trebuie interpretat în sensul că o societate stabilită într‑un stat parte la Acordul privind SEE și care este proprietara unei nave ce arborează pavilionul unei țări terțe, prin intermediul căreia se prestează servicii de transport maritim dinspre sau către un stat parte la Acordul privind SEE, se poate prevala de libera prestare a serviciilor pentru exercitarea acestei activități economice.

27

Fonnship, guvernul elen și Comisia Europeană apreciază că trebuie să se răspundă afirmativ la întrebarea menționată. Autoritatea de Supraveghere AELS se raliază acestei poziții, arătând în același timp că trebuie verificat dacă societatea care se prevalează de libera prestare a serviciilor, în speță Fonnship, este într‑adevăr prestatorul serviciilor în cauză.

28

În opinia ST și a SEKO, trebuie să se răspundă negativ la întrebarea adresată. În cazul în care o navă arborează pavilionul unei țări terțe, condițiile de muncă ale echipajului acestei nave și acțiunile sindicale desfășurate pentru ameliorarea acestora nu ar prezenta niciun element de legătură cu dreptul Uniunii și, prin urmare, nu ar trebui să fie examinate prin prisma acestui drept.

29

ST și SEKO contestă, pe de altă parte, că Fonnship poate fi considerată un prestator de servicii de transport maritim stabilit în SEE. Aceștia susțin că dispun de informații potrivit cărora Fonnship încredințase, în esență, exploatarea navei Sava Star unei alte societăți care, deși este o societate de drept norvegian, este controlată de o societate stabilită în Panama.

30

Potrivit guvernului suedez, articolul 1 din Regulamentul nr. 4055/86 trebuie interpretat cu circumspecție în raport cu societățile stabilite în SEE care au recurs la pavilioane ale unor țări terțe pentru a se sustrage condițiilor de muncă uzuale în SEE.

31

În cazul în care membrii echipajului navei în cauză sunt resortisanți ai unor țări terțe, această împrejurare ar putea de asemenea să excludă, în opinia guvernului suedez, aplicabilitatea Regulamentului nr. 4055/86 în ceea ce privește transporturile efectuate prin intermediul acestei nave.

32

Trebuie arătat, mai întâi, că reiese din textul și din structura articolului 1 din Regulamentul nr. 4055/86 că, prin definirea domeniului de aplicare personal al liberei prestări a serviciilor în sectorul transporturilor maritime din sau către statele părți la Acordul privind SEE, articolul respectiv identifică două categorii de persoane care beneficiază, dacă sunt îndeplinite anumite condiții, de această liberă prestare a serviciilor, și anume, pe de o parte, resortisanții unui stat parte la Acordul privind SEE stabiliți în SEE și, pe de altă parte, resortisanții unui stat parte la Acordul privind SEE stabiliți într‑o țară terță, precum și companiile maritime stabilite într‑o țară terță și controlate de resortisanți ai un stat parte la Acordul privind SEE.

33

În continuare, rezultă din al șaptelea‑al nouălea și al doisprezecelea considerent ale Regulamentului nr. 4055/86, precum și din lucrările pregătitoare ale acestuia, astfel cum au fost expuse în observațiile prezentate Curții, că, prin faptul că a inclus în respectivul domeniu de aplicare personal resortisanți ai unui stat membru stabiliți într‑o țară terță sau care controlează în această țară o companie maritimă, legiuitorul Uniunii a dorit să se asigure că o importantă parte a flotei comerciale deținute de resortisanții unui stat membru intră sub incidența liberalizării sectorului transporturilor maritime instituite prin acest regulament, astfel încât armatorii din statele membre să poată face față mai ușor, printre altele, restricțiilor impuse de țări terțe.

34

În sfârșit, legiuitorul amintit a formulat o cerință de legătură prin faptul că a prevăzut, prin utilizarea termenilor „în cazul în care navele lor sunt înmatriculate în respectivul stat [parte la Acordul privind SEE] în conformitate cu legislația acestuia” la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4055/86, că resortisanții unui stat parte la Acordul privind SEE care operează dintr‑un sediu situat într‑o țară terță nu beneficiază de libera prestare a serviciilor dacă navele lor nu arborează pavilionul statului menționat.

35

Lipsa unei cerințe similare, la alineatul (1) al aceluiași articol, pentru resortisanții unui stat parte la Acordul privind SEE care operează dintr‑un sediu situat în SEE dovedește că legiuitorul a apreciat că această categorie de persoane prezintă prin ea însăși o legătură suficient de strânsă cu dreptul SEE pentru a fi inclusă în domeniul de aplicare personal al regulamentului menționat, și aceasta independent de pavilionul navelor lor (a se vedea în acest sens Hotărârea Corsica Ferries, C‑18/93, EU:C:1994:195, punctul 29).

36

Având în vedere această distincție, trebuie ca, în cazurile în care un resortisant al unui stat parte la Acordul privind SEE stabilit în SEE sau o societate stabilită în SEE se prevalează de articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4055/86 în cadrul unui litigiu care privește problema dacă serviciile de transport maritim efectuate prin intermediul unei nave care arborează pavilionul unei țări terțe intră sub incidența liberei prestări a serviciilor, să se verifice dacă acest resortisant sau această societate pot fi considerați prestatori ai serviciilor respective.

37

Astfel, nu pot exista situații în care o companie maritimă stabilită într‑o țară terță și care prestează servicii de transport maritim din sau către statele părți la Acordul privind SEE prin intermediul unor nave care arborează pavilionul unei țări terțe să beneficieze, în pofida faptului că nu îndeplinește cerința de legătură prevăzută la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4055/86, de libera prestare a serviciilor prin solicitarea acestui beneficiu de către o societate stabilită în SEE pe care o controlează, sub pretextul că această societate ar fi prestatorul serviciilor în cauză, în condițiile în care, în realitate, acestea sunt prestate de compania menționată.

38

Astfel cum a arătat avocatul general la punctele 44-50 din concluzii, pentru ca o societate să poată fi calificată drept prestator de servicii de transport maritim, trebuie ca aceasta să exploateze nava prin intermediul căreia se efectuează transportul respectiv.

39

În speță, Fonnship a susținut, ca răspuns la susținerile ST și ale SEKO menționate la punctul 29 din prezenta hotărâre, că a exploatat ea însăși nava Sava Star în perioada relevantă. Este de competența exclusivă a instanței de trimitere să aprecieze veridicitatea acestei afirmații.

40

Presupunând că rezultă în urma acestei aprecieri că Fonnship trebuie calificată drept prestator de servicii de transport maritim în discuție în litigiile principale și întrucât nu se contestă că destinatarii acestor servicii erau stabiliți, în speță, într‑un stat parte la Acordul privind SEE altul decât Regatul Norvegiei, instanța de trimitere ar putea atunci concluziona că această societate intră, în vederea soluționării litigiilor respective, în domeniul de aplicare personal al Regulamentului nr. 4055/86, în temeiul articolului 1 alineatul (1) din acesta.

41

În acest caz, orice restricție care, fără o justificare obiectivă, a fost de natură să interzică, să îngreuneze sau să facă mai puțin atractivă prestarea acestor servicii ar trebui să fie declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii. Astfel, în cazul în care este aplicabil, Regulamentul nr. 4055/86 transpune, în esență, normele tratatului referitoare la libera prestare a serviciilor și jurisprudența aferentă acesteia (Hotărârea Comisia/Franța, C‑381/93, EU:C:1994:370, punctele 13 și 16, Hotărârea Comisia/Italia, EU:C:2002:100, punctele 9 și 10, Hotărârea Sea‑Land Service și Nedlloyd Lijnen, EU:C:2002:364, punctele 31 și 32, Hotărârea Geha Naftiliaki și alții, C‑435/00, EU:C:2002:661, punctele 20 și 21, precum și Hotărârea Comisia/Spania, C‑18/09, EU:C:2010:58, punctul 12). Această jurisprudență o include pe cea stabilită prin Hotărârea Laval un Partneri (C‑341/05, EU:C:2007:809), referitoare la compatibilitatea unor acțiuni sindicale cu libera prestare a serviciilor.

42

Aplicarea Regulamentului nr. 4055/86 nu este nicidecum afectată de împrejurarea că nava care efectuează transporturile maritime în cauză și pe care sunt angajați lucrătorii în favoarea cărora sunt desfășurate acțiunile menționate arborează pavilionul unei țări terțe, nici de împrejurarea că membrii echipajului navei sunt, precum în speță, resortisanți ai unor țări terțe.

43

Astfel, pentru ca articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4055/86 să fie aplicabil, este suficient ca prestatorul serviciului de transport maritim să fie un resortisant al unui stat parte la Acordul privind SEE, stabilit într‑un alt stat parte la Acordul privind SEE, altul decât cel al destinatarului serviciului.

44

Având în vedere toate considerațiile de mai sus, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 1 din Regulamentul nr. 4055/86 trebuie interpretat în sensul că o societate stabilită într‑un stat parte la Acordul privind SEE și care este proprietara unei nave ce arborează pavilionul unei țări terțe, prin intermediul căreia se prestează servicii de transport maritim dinspre sau către un stat parte la acordul respectiv, se poate prevala de libera prestare a serviciilor, cu condiția ca, datorită exploatării navei respective, această societate să poată fi calificată drept prestator al acestor servicii și ca destinatarii acestora să fie stabiliți în alte state părți la acordul amintit decât cel în care este stabilită societatea menționată.

45

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:

Articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 4055/86 al Consiliului din 22 decembrie 1986 de aplicare a principiului libertății de a presta servicii în transporturile maritime între state membre și țări terțe trebuie interpretat în sensul că o societate stabilită într‑un stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992 și care este proprietara unei nave ce arborează pavilionul unei țări terțe, prin intermediul căreia se prestează servicii de transport maritim dinspre sau către un stat parte la acordul respectiv, se poate prevala de libera prestare a serviciilor, cu condiția ca, datorită exploatării navei respective, această societate să poată fi calificată drept prestator al acestor servicii și ca destinatarii acestora să fie stabiliți în alte state părți la acordul amintit decât cel în care este stabilită societatea menționată.