—

pentru TDC A/S, de R. Offersen, advokat;

—

pentru guvernul danez, de V. Pasternak Jørgensen, în calitate de agent, asistată de J. Pinborg, advokat;

—

pentru guvernul belgian, de M. Jacobs și de T. Materne, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul francez, de J.‑S. Pilczer și de D. Colas, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de L. Nicolae, de G. Braun și de H. Støvlbæk, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 2, 8 și 12 din Directiva 2002/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind accesul la rețelele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora (Directiva privind accesul) (JO L 108, p. 7, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 169), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 (JO L 337, p. 37) denumită în continuare „Directiva privind accesul”).

2

Această cerere a fost prezentată în cadrul unui litigiu între societatea TDC A/S (denumită în continuare „TDC”) operator de telecomunicații, pe de o parte, și Teleklagenævnet (Comisia pentru Soluționarea Plângerilor din Domeniul Telecomunicațiilor), pe de altă parte, cu privire la obligația de a instala, la cererea unui alt operator de comunicații electronice, cabluri de racord care să permită accesul utilizatorilor finali la rețeaua de fibră optică.

3

Articolul 1 alineatul (1) din Directiva privind accesul are următorul cuprins:

„În cadrul stabilit de Directiva 2002/21/CE [a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directiva‑cadru) (JO L 108, p. 33, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 195), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140 (denumită în continuare «Directiva‑cadru»)], prezenta directivă armonizează modul în care statele membre reglementează accesul la rețelele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora. Scopul este de a institui un cadru de reglementare în conformitate cu principiile pieței interne pentru relațiile dintre furnizorii de rețele și servicii care să stimuleze o concurență durabilă, interoperabilitatea serviciilor de comunicații electronice și care să asigure beneficii pentru consumatori.”

4

Articolul 2 literele (a) și (b) din Directiva privind accesul prevede următoarele:

„În sensul prezentei directive se aplică definițiile prevăzute la articolul 2 din [Directiva‑cadru].

De asemenea, se aplică următoarele definiții:

5

Articolul 5 din Directiva privind accesul, intitulat „Competențele și responsabilitățile autorității naționale de reglementare în ceea ce privește accesul și interconectarea”, prevede următoarele:

„(1)   În vederea atingerii obiectivelor stabilite la articolul 8 din [Directiva‑cadru], autoritățile naționale de reglementare [denumite în continuare «ANR»] încurajează și, după caz, asigură, în conformitate cu dispozițiile prezentei directive, accesul și interconectarea adecvată, precum și interoperabilitatea serviciilor, exercitându‑și responsabilitățile într‑un mod care să promoveze eficiența, concurența durabilă, investițiile eficiente și inovarea și care să permită obținerea de beneficii maxime de către utilizatorii finali.

În special, fără a aduce atingere măsurilor care pot fi luate cu privire la întreprinderile care au o putere semnificativă pe piață în conformitate cu articolul 8, [ANR] trebuie să fie în măsură să impună:

[...]”

6

Articolul 8 din Directiva privind accesul, intitulat „Impunerea, modificarea sau retragerea obligațiilor”, are următorul cuprins:

„(1)   Statele membre se asigură că [ANR] au competența de a impune obligațiile menționate la articolele 9-13a.

(2)   În cazul în care în urma unei analize de piață efectuate în conformitate cu articolul 16 din [Directiva‑cadru] un operator este desemnat ca având o putere semnificativă pe piață, [ANR] impun obligațiile prevăzute la articolele 9-13 din prezenta directivă, după caz.

[...]

(4)   Obligațiile impuse în conformitate cu prezentul articol sunt bazate pe natura problemei identificate, proporționale și justificate în ceea ce privește obiectivele stabilite la articolul 8 din [Directiva‑cadru] [...]

[...]”

7

Articolul 12 din Directiva privind accesul, intitulat „Obligațiile referitoare la accesul la anumite elemente din infrastructura rețelelor și la utilizarea acesteia”, prevede următoarele:

„(1)   O [ANR] poate impune operatorilor, în conformitate cu dispozițiile articolului 8, obligații privind acceptarea cererilor rezonabile de acces la anumite elemente și la infrastructura specifică asociată rețelei și la utilizarea acestora, inter alia, în situații în care autoritatea națională de reglementare consideră că refuzul accesului sau termenii și condițiile nerezonabile cu efect similar pot împiedica crearea unei piețe de comerț cu amănuntul competitive și durabile sau că nu servește interesul utilizatorului final.

[...]

(2)   Atunci când [ANR] analizează obligațiile menționate la alineatul (1), mai ales atunci când evaluează în ce mod aceste obligații ar fi impuse în mod proporțional cu obiectivele stabilite la articolul 8 din [Directiva‑cadru], ele iau în considerare, în special, următorii factori:

[...]”

8

Articolul 13 din Directiva privind accesul, intitulat „Controlul prețurilor și obligațiile în ceea ce privește sistemul de contabilitate a costurilor”, prevede următoarele:

„(1)   O [ANR] poate impune, în conformitate cu dispozițiile articolului 8, obligații privind recuperarea costurilor și controlul tarifelor, inclusiv obligații privind fundamentarea tarifelor în funcție de costuri, precum și obligații privind evidența contabilă a costurilor, pentru furnizarea anumitor forme de interconectare și/sau acces, în situații în care o analiză de piață indică lipsa unei concurențe efective, ceea ce înseamnă că operatorul în cauză poate menține tarifele la un nivel excesiv de ridicat sau poate comprima prețurile (price squeeze) în detrimentul utilizatorilor finali. Pentru a încuraja investițiile efectuate de operator, inclusiv în rețele de generație viitoare, [ANR] iau în considerare investițiile făcute de operator și îi permit realizarea unei rate rezonabile de recuperare a capitalului investit, ținând seama de orice riscuri specifice unui nou proiect de investiție în rețea.

[...]”

9

Articolul 2 litera (da) din Directiva‑cadru definește punctul terminal al rețelei (NTP) ca fiind „punctul fizic la care unui abonat i se furnizează accesul la o rețea publică de comunicații”.

10

Articolul 8 alineatul (1) din Directiva‑cadru prevede următoarele:

„Statele membre se asigură că, la îndeplinirea sarcinilor de reglementare prevăzute de prezenta directivă și de directivele speciale, [ANR] iau toate măsurile rezonabile care vizează atingerea obiectivelor prevăzute la alineatele (2), (3) și (4). Aceste măsuri sunt proporționale cu obiectivele respective.

[...]”

11

Articolul 8 alineatul (2) din Directiva‑cadru prevede următoarele:

„Autoritățile naționale de reglementare promovează concurența în furnizarea rețelelor de comunicații electronice, a serviciilor de comunicații electronice și a serviciilor și infrastructurilor asociate, în special:

[...]

[...]”

12

Articolul 8 alineatul (5) din Directiva‑cadru are următorul cuprins:

„În scopul îndeplinirii obiectivelor de politică menționate la alineatele (2), (3) și (4), [ANR] aplică principii de reglementare obiective, transparente, nediscriminatorii și proporționale, între altele prin:

[...]

[...]”

13

Articolul 40 din Legea nr. 780 din 28 iunie 2007 privind concurența și consumul pe piața telecomunicațiilor (Lov om konkurrence- og forbrugerforhold på telemarkedet), în versiunea aplicabilă cauzei principale (denumită în continuare „Legea din 2007”), prevede următoarele:

„Reglementarea privind interconectarea are ca obiect următoarele domenii:

[...]

Accesul la infrastructură sau la servicii ori furnizarea acestora, în sensul primului paragraf punctul 1°) de mai sus, include printre altele accesul:

[...]”

14

Articolul 51 din Legea din 2007 prevede următoarele:

„IT- og Telestyrelsen [Direcția pentru tehnologia informației și telecomunicații] impune operatorilor care au o putere semnificativă pe piață, în sensul articolului 84 d, una sau mai multe obligații prevăzute la al treilea paragraf de mai jos, sub rezerva dispozițiilor articolului 76 a.

[...]

Obligațiile impuse în temeiul primului și al celui de al doilea paragraf de mai sus se bazează pe natura problemelor identificate și sunt proporționale și justificate în raport cu obiectivele articolului 1. IT- og Telestyrelsen stabilește pentru fiecare piață întinderea obligațiilor și eventualele angajamente de calitate a serviciilor de interconectare la care operatorii care dețin o putere semnificativă pe piață trebuie să asigure accesul, potrivit articolului 51 al treilea paragraf punctul 1°) de mai sus. [...]

În aprecierea proporționalității în sensul celui de al patrulea paragraf de mai sus, IT- og Telestyrelsen ia în considerare printre altele:

15

Legea din 2007 a fost înlocuită prin Legea nr. 169 privind comunicațiile (lov nr. 169 om elektroniske kommunikationsnet og ‑tjenester) din 3 martie 2011 (denumită în continuare „Legea nr. 169/2011”) Această lege a intrat în vigoare la 25 mai 2011.

16

Articolul 41 din Legea nr. 169/2011 prevede următoarele:

„În cadrul deciziilor adoptate în temeiul articolului 40 primul paragraf, IT- og Telestyrelsen impune una sau mai multe obligații operatorilor care au o putere semnificativă pe piață în sensul articolului 40. IT- og Telestyrelsen precizează în fiecare decizie natura și întinderea obligațiilor.

Obligațiile menționate la primul paragraf de mai sus pot include:

În împrejurări excepționale, IT- og Telestyrelsen poate, cu acordul Comisiei Europene, să impună oricărui operator care are o putere semnificativă pe piață alte obligații decât cele prevăzute la al doilea paragraf de mai sus.

[...]”

17

Articolul 42 din Legea nr. 169/2011 are următorul cuprins:

„Obligația privind accesul reprezintă obligația care incumbă operatorului care are o putere semnificativă pe piață de a oferi un acces real sau virtual la anumite elemente ale rețelei sale, ale serviciilor sale și ale infrastructurii asociate.

În plus, operatorului îi poate fi impusă obligația de a da curs cererilor rezonabile de a încheia sau de a modifica contracte de acces la rețea. Această obligație poate cuprinde printre altele:

[...]

La impunerea unei obligații privind accesul la rețea, IT- og Telestyrelsen trebuie să ia în considerare printre altele următoarele elemente:

18

Din decizia de trimitere reiese că societatea TDC are o putere semnificativă pe piața furnizării cu ridicata a accesului la comunicații în bandă largă prin rețele de fire din cupru, de televiziune prin cablu (coaxiale) și de fibre optice.

19

Întrucât a constatat problemele de concurență pe această piață, IT- og Telestyrelsen a impus TDC, prin decizia din 3 noiembrie 2010, în temeiul Legii din 2007 în vigoare în momentul respectiv, mai multe obligații, printre care cea privind acceptarea cererilor rezonabile de acces la conexiuni în bandă largă prin rețeaua sa de fibră optică. Această obligație includea, printre altele, instalarea unor cabluri de racord pe o distanță de maximum 30 de metri pentru a conecta utilizatorul final la rețeaua de fibră optică, destinată furnizării accesului în bandă largă.

20

TDC a atacat această decizie la Teleklagenævnet care, printr‑o decizie din 20 iunie 2011, a confirmat în esență decizia atacată. Teleklagenævnet a considerat că obligația privind acceptarea cererilor rezonabile de acces era proporțională, în sensul că era necesară, adecvată și suficientă pentru a asigura o concurență reală. Mai mult, astfel cum reiese din decizia de trimitere, aceasta a subliniat că, în conformitate cu dispozițiile articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru, IT- og Telestyrelsen comunicase Comisiei proiectul său de decizie din 3 noiembrie 2010 și că aceasta, prin avizul referitor la proiect, nu se pronunțase cu privire la aspectele litigioase ale obligației menționate.

21

La 12 august 2011, TDC a formulat o acțiune împotriva deciziei din 20 iunie 2011 a Teleklagenævnet la Retten på Frederiksberg (Tribunalul de Primă Instanță din Frederiksberg), care a trimis cauza la Østre Landsret (Curtea Regională din Est), având în vedere problemele de principiu ridicate.

22

În fața acestei din urmă instanțe, TDC arată că obligația de a instala cabluri de racord la rețeaua de fibră optică, impusă de IT- og Telestyrelsen, constituie o obligație de a crea noi infrastructuri, în condițiile în care, potrivit acesteia, noțiunea „acces”, în sensul Directivei privind accesul, nu include instalarea unor astfel de infrastructuri. Aceasta adaugă că obligația menționată reprezintă o sarcină financiară considerabilă, astfel încât nu respectă principiul proporționalității prevăzut la articolul 8 alineatul (1) din aceeași directivă.

23

Teleklagenævnet, la rândul său, arată că piața în discuție cunoaște probleme în ceea ce privește concurența în Danemarca, unde, în primul rând, rețeaua de fibră optică este în curs de dezvoltare și, în al doilea rând, spre deosebire de alte rețele (de cupru sau coaxiale), aceasta nu este conectată imediată la utilizatorul final în momentul instalării inițiale. În opinia acesteia, obligația de a instala cabluri de racord nu constituie o obligație de a crea infrastructuri noi, ci o adaptare tehnică a rețelei de fibră optică deja existente. Aceasta apreciază că, în temeiul articolelor 8 și 12 din Directiva privind accesul, IT- og Telestyrelsen are competența de a impune unor operatori care au o putere semnificativă pe piață obligații privind acceptarea cererilor rezonabile de interconectare care provin de la alți operatori, chiar dacă pentru aceasta pot fi necesare adaptări ale rețelei, în special sub forma unor lucrări de excavare. Aceasta arată că, în cazul în care este impusă o astfel de obligație, aprecierea proporționalității măsurilor avute în vedere este efectuată ținând seama de importanța investițiilor inițiale ale proprietarului infrastructurii.

24

În decizia de trimitere, Østre Landsret arată că litigiul principal are ca obiect conținutul obligației privind acceptarea cererilor rezonabile de acces la rețeaua de fibră optică a TDC. Mai precis, potrivit acestei instanțe, principala problemă care se ridică este aceea dacă, în temeiul Legii din 2007 și al Directivei privind accesul, o astfel de obligație poate avea drept efect faptul că, la cererea unui operator de telecomunicații concurent, TDC este obligată să instaleze cabluri de racord de la rețeaua sa de fibră optică la utilizatorul final, ceea ce poate necesita lucrări de excavare pe o distanță de până la 30 de metri.

25

În aceste condiții, Østre Landsret a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

26

Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 2 litera (a), articolul 8 și articolul 12 din Directiva privind accesul trebuie interpretate în sensul că ANR este abilitată să impună unui operator de comunicații electronice care are o putere semnificativă pe piață, în temeiul obligației privind acceptarea cererilor rezonabile de acces la anumite elemente și la infrastructura specifică asociată rețelei pe care le deține și la utilizarea acestora, o obligație de a instala, la cererea operatorilor concurenți, un cablu de racord cu o lungime care nu depășește 30 de metri care leagă comutatorul de distribuție al rețelei de acces la punctul terminal al rețelei din locuința utilizatorului final.

27

Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie să se amintească competențele conferite de Directiva privind accesul ANR de a impune unor operatori obligații privind acceptarea cererilor rezonabile de acces la anumite elemente și la infrastructura specifică asociată rețelei și la utilizarea acestora, iar ulterior să se interpreteze noțiunea „acces la anumite elemente și la infrastructura specifică asociată rețelei și la utilizarea acestora”, înainte de a examina condițiile care trebuie întrunite pentru ca astfel de obligații să poată fi impuse.

28

În ceea ce privește, mai întâi, competența ANR de a impune obligații privind acceptarea cererilor rezonabile de acces la anumite elemente și la infrastructura specifică asociată rețelei și la utilizarea acestora, trebuie amintit că, potrivit articolului 8 alineatul (2) din Directiva privind accesul, în cazul în care, în urma unei analize de piață efectuate în conformitate cu articolul 16 din Directiva‑cadru, un operator este desemnat ca având o putere semnificativă pe piață, ANR sunt abilitate să îi impună obligațiile prevăzute la articolele 9-13 din Directiva privind accesul.

29

Printre aceste obligații figurează cele prevăzute la articolul 12 alineatul (1) primul paragraf din Directiva privind accesul, potrivit căruia o ANR poate impune operatorilor, în conformitate cu dispozițiile articolului 8 din aceeași directivă, obligații privind acceptarea cererilor rezonabile de acces la anumite elemente și la infrastructura specifică asociată rețelei și la utilizarea acestora, inter alia, în situații în care consideră că refuzul accesului sau termenii și condițiile nerezonabile cu efect similar pot împiedica crearea unei piețe de comerț cu amănuntul competitive și durabile sau că nu servește interesul utilizatorului final.

30

În consecință, articolul 12 coroborat cu articolul 8 din Directiva privind accesul conferă ANR competența de a impune operatorilor care au o putere semnificativă pe piață obligații privind acceptarea cererilor rezonabile de acces la anumite elemente și la infrastructura specifică asociată rețelei și la utilizarea acestora.

31

În ceea ce privește, în continuare, noțiunea „acces la anumite elemente și la infrastructura specifică asociată rețelei”, în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva privind accesul, trebuie să se observe că, potrivit articolului 2 litera (a) din această directivă, prin noțiunea „acces” se înțelege punerea la dispoziția altei întreprinderi a instalațiilor și/sau a serviciilor, în conformitate cu condițiile definite, pe bază exclusivă sau neexclusivă, în scopul furnizării de servicii de comunicații electronice, inclusiv atunci când sunt folosite pentru transmiterea de servicii ale societății informaționale sau de servicii de difuzare de programe radio și de televiziune. Această dispoziție prevede că noțiunea „acces” include, inter alia, accesul la elementele rețelei și la infrastructura asociată, ceea ce poate presupune conectarea echipamentului, prin mijloace fixe sau nu, inclusiv, în special, accesul la bucla locală și la instalațiile și serviciile necesare furnizării de servicii prin bucla locală, accesul la infrastructura fizică, inclusiv clădiri, canale și piloni și accesul la rețele fixe și mobile, în special pentru roaming.

32

Astfel, din textul acestei dispoziții rezultă, pe de o parte, că noțiunea „acces” include realizarea unor amenajări care să permită punerea la dispoziția altei întreprinderi a unor instalații și/sau servicii, în scopul furnizării de servicii de comunicații electronice, după cum subliniază de asemenea avocatul general la punctele 17 și 18 din concluzii, și, pe de altă parte, că lista formelor de acces care sunt enumerate în cuprinsul acesteia nu este exhaustivă.

33

Cu toate acestea, articolul 2 litera (a) din Directiva privind accesul nu precizează dacă accesul, în sensul acestei dispoziții, poate să includă cablul de racord între comutatorul de distribuție al rețelei de acces și punctul terminal al rețelei din locuința utilizatorului final, care este necesar pentru realizarea accesului la rețeaua existentă.

34

În aceste condiții, pentru a interpreta noțiunea „acces la anumite elemente și la infrastructura specifică asociată rețelei”, în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva privind accesul, este necesar să se examineze noțiunea „acces” prevăzută la articolul 2 litera (a) din această directivă în raport cu economia acesteia și cu obiectivele pe care le urmărește.

35

În ceea ce privește economia Directivei privind accesul, este suficient să se observe faptul că aceasta din urmă definește interconectarea la articolul 2 litera (b) ca fiind legătura fizică și logică realizată între rețele publice de comunicații utilizate de aceeași întreprindere sau de alta pentru a permite utilizatorilor unei întreprinderi să comunice cu utilizatorii aceleiași întreprinderi sau cu cei ai altei întreprinderi sau pentru a accesa serviciile furnizate de altă întreprindere.

36

Or, articolul 5 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a) din Directiva privind accesul, care se referă la competențele și la responsabilitățile ANR în ceea ce privește accesul și interconectarea, prevede că acestea pot să impună, în măsura necesară pentru a asigura legătura cap la cap, obligații pentru întreprinderile care controlează accesul către utilizatorii finali, inclusiv, în cazurile justificate, obligația de a asigura interconectarea rețelelor lor, în cazul în care nu s‑a realizat încă acest lucru.

37

Rezultă din aceste dispoziții că noțiunea „acces” în sensul acestei directive poate să includă o amenajare a rețelei existente care să permită realizarea unei legături între aceasta și utilizatorul final.

38

În ceea ce privește obiectivele directivei privind accesul, articolul 1 alineatul (1) prevede că aceasta urmărește să stabilească „un cadru de reglementare [...] care să stimuleze o concurență durabilă, interoperabilitatea serviciilor de comunicații electronice și care să asigure beneficii pentru consumatori”.

39

Astfel, articolul 8 alineatul (1) din Directiva‑cadru prevede că la îndeplinirea sarcinilor de reglementare prevăzute de Directiva‑cadru și de directivele speciale și, așadar, în special de Directiva privind accesul, ANR iau toate măsurile rezonabile care vizează atingerea obiectivelor definite la acest articol, care constau în promovarea concurenței în furnizarea rețelelor și a serviciilor de comunicații electronice, în contribuția la dezvoltarea pieței interne și în promovarea intereselor cetățenilor Uniunii.

40

În vederea atingerii obiectivelor stabilite la articolul 8 din Directiva‑cadru, în cadrul competențelor și responsabilităților care le sunt atribuite prin articolul 5 alineatul (1) primul paragraf din Directiva privind accesul, ANR trebuie să asigure, în conformitate cu dispozițiile acesteia, accesul și interconectarea adecvată, precum și interoperabilitatea serviciilor și să își exercite responsabilitățile într‑un mod care să promoveze eficiența economică, să favorizeze o concurență durabilă, să încurajeze investițiile eficiente și inovarea și să permită obținerea unui avantaj maxim de către utilizatorul final.

41

Cu privire la articolul 5 alineatul (1) din Directiva privind accesul, Curtea a decis că din cuprinsul acestuia din urmă rezultă că ANR au misiunea de a asigura accesul și interconectarea adecvată, precum și interoperabilitatea serviciilor prin mijloace care nu sunt enumerate limitativ (Hotărârea TeliaSonera Finland, C‑192/08, EU:C:2009:696, punctul 58).

42

De asemenea, trebuie să se considere că obligațiile privind acceptarea cererilor rezonabile de acces la anumite elemente și la infrastructura specifică asociată rețelei și la utilizarea acestora care pot fi impuse operatorilor care au o putere semnificativă pe piață nu sunt definite în mod limitativ, ci trebuie să fie impuse de ANR, de la caz la caz, în lumina obiectivelor prevăzute la articolul 8 din Directiva‑cadru.

43

Rezultă din tot ceea ce precedă că noțiunea „acces la anumite elemente și la infrastructura specifică asociată rețelei”, în sensul articolului 2 litera (a) și al articolului 12 alineatul (1) din Directiva privind accesul, poate să includă instalarea unor cabluri de racord între comutatorul de distribuție al rețelei de acces și punctul terminal al rețelei din locuința utilizatorului final.

44

În sfârșit, în ceea ce privește condițiile care permit ANR să impună unui operator care are o putere semnificativă pe piață obligații privind acceptarea cererilor rezonabile de acces la anumite elemente și la infrastructura specifică asociată rețelei și la utilizarea acestora, trebuie să se observe că articolul 8 alineatul (4) din Directiva privind accesul prevede că obligațiile impuse de ANR acestui tip de operatori trebuie să fie bazate pe natura problemei identificate, să fie proporționale și justificate în raport cu obiectivele stabilite la articolul 8 alineatul (1) din Directiva‑cadru și reamintite la punctul 39 din prezenta hotărâre.

45

În consecință, ANR poate să impună unui operator care are o putere semnificativă pe piață, în temeiul obligațiilor privind acceptarea cererilor rezonabile de acces la anumite elemente și la infrastructura specifică asociată rețelei și la utilizarea acestora, o obligație de a instala, la cererea operatorilor concurenți, un cablu de racord care leagă comutatorul de distribuție al rețelei de acces la punctul terminal al rețelei din locuința utilizatorului final, în cazul în care această obligație este bazată pe natura problemei identificate, este proporțională și justificată în raport cu obiectivele stabilite la articolul 8 alineatul (1) din Directiva‑cadru.

46

În speță, din decizia de trimitere reiese că, potrivit Teleklagenævnet, TDC, ca urmare a modului specific de dezvoltare a rețelei sale de fibră optică, poate alege momentul în care locuințele pot fi conectate, fapt care îi conferă un avantaj concurențial cert pentru a dobândi noi clienți la nivelul pieței cu amănuntul, întrucât noii clienți sunt obligați să încheie contractul cu TDC pentru o perioadă minimă de șase luni. Obligația TDC de a instala cabluri de racord ar urmări, așadar, să asigure faptul că operatorii concurenți pot acționa în condiții de egalitate cu TDC și pot utiliza rețeaua acesteia din urmă în zonele în care aceasta este deja instalată, în raport cu clienții finali care nu ar fi încă conectați. Instalarea unor astfel de cabluri ar fi o condiție sine qua non pentru ca operatorii concurenți ai TDC să poată dobândi clienți pentru a le propune servicii distribuite prin fibră optică în condiții concurențiale egale cu TDC.

47

Având în vedere aceste elemente, revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă obligația, impusă TDC de către ANR, de a instala un cablu de racord cu o lungime care nu depășește 30 de metri care leagă comutatorul de distribuție al rețelei de acces la punctul terminal al rețelei din locuința utilizatorului final este bazată pe natura problemei identificate, este proporțională și justificată în raport cu obiectivele stabilite la articolul 8 alineatul (1) din Directiva‑cadru.

48

Având în vedere toate aceste considerații, trebuie să se răspundă la prima și la a doua întrebare că articolul 2 litera (a), articolul 8 și articolul 12 din Directiva privind accesul trebuie interpretate în sensul că ANR este abilitată să impună unui operator de comunicații electronice care are o putere semnificativă pe piață, în temeiul obligațiilor privind acceptarea cererilor rezonabile de acces la anumite elemente și la infrastructura specifică asociată rețelei și la utilizarea acestora, o obligație de a instala, la cererea operatorilor concurenți, un cablu de racord cu o lungime care nu depășește 30 de metri, care leagă comutatorul de distribuție al rețelei de acces la punctul terminal al rețelei din locuința utilizatorului final, în cazul în care această obligație este bazată pe natura problemei identificate, este proporțională și justificată în raport cu obiectivele stabilite la articolul 8 alineatul (1) din Directiva‑cadru, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

49

Prin intermediul celei de a treia și al celei de a patra întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolele 8 și 12 din Directiva privind accesul coroborate cu articolul 13 din aceasta trebuie interpretate în sensul că o ANR, în cazul în care are în vedere să impună unui operator care deține o rețea de comunicații electronice instalarea unor cabluri de racord pentru a conecta utilizatorul final la această rețea, trebuie să țină seama de investiția inițială realizată de operatorul în cauză și de existența unui control al prețurilor care permite recuperarea costurilor de instalare.

50

În această privință, trebuie arătat că, în temeiul articolului 12 alineatul (2) literele (a)-(d) din Directiva privind accesul, atunci când analizează obligațiile menționate la alineatul (1) al acestui articol, mai ales atunci când evaluează dacă aceste obligații sunt impuse în mod proporțional cu obiectivele stabilite la articolul 8 din Directiva‑cadru, ANR iau în considerare în special viabilitatea tehnică și economică a utilizării sau a instalării unor instalații alternative, având în vedere ritmul actual de dezvoltare a pieței și ținând seama de natura și tipul interconectării și/sau accesului în cauză, fezabilitatea furnizării accesului propus, în scopul de a aprecia proporționalitatea obligațiilor impuse operatorilor care au o putere semnificativă pe piață, investiția inițială a proprietarului infrastructurii, având în vedere orice investiție publică făcută și riscurile aferente investiției și necesitatea de salvgardare a concurenței pe termen lung, acordând o atenție deosebită unei concurențe eficiente din punct de vedere economic la nivelul infrastructurii.

51

În ceea ce privește articolul 13 alineatul (1) din Directiva privind accesul, acesta prevede că o ANR poate impune obligații privind recuperarea costurilor și controlul tarifelor în privința întreprinderilor care au o putere semnificativă pe piață pentru furnizarea anumitor forme de interconectare și/sau acces, în situații în care o analiză de piață indică lipsa unei concurențe efective, ceea ce înseamnă că operatorul în cauză poate menține tarifele la un nivel excesiv de ridicat sau poate comprima prețurile în detrimentul utilizatorilor finali. Pentru a încuraja investițiile efectuate de operator, inclusiv în rețele de generație viitoare, ANR trebuie să ia în considerare investițiile făcute de operator și trebuie să îi permită realizarea unei rate rezonabile de recuperare a capitalului investit, ținând seama de orice riscuri specifice unui proiect de investiție în rețea.

52

Pe de altă parte, articolul 8 alineatul (5) din Directiva‑cadru precizează de asemenea că, în scopul îndeplinirii obiectivelor care constau în promovarea concurenței, în contribuția la dezvoltarea pieței interne și în promovarea intereselor cetățenilor Uniunii, ANR aplică principii de reglementare obiective, nediscriminatorii și proporționale. Printre aceste principii figurează, la litera (d) a acestei dispoziții, cel referitor la promovarea investițiilor eficiente și a inovațiilor în infrastructuri noi și consolidate, inclusiv prin garantarea faptului că orice obligație de acordare a accesului ia în considerare în mod adecvat riscurile asumate de investitori, permițând diferite acorduri de cooperare între investitori și părțile interesate de acces în scopul diversificării riscului aferent investițiilor, garantând în același timp respectarea concurenței pe piață și a principiului nediscriminării.

53

Din elementele de mai sus rezultă că, astfel cum a arătat avocatul general la punctele 37 și 38 din concluzii, în cadrul examinării caracterului proporțional al obligației avute în vedere în raport cu obiectivele menționate la articolul 8 alineatul (1) din Directiva‑cadru, ANR trebuie să țină seama, între alți factori, de investiția inițială a proprietarului infrastructurii și de existența unui sistem de control al prețurilor. Astfel, în cazul în care au în vedere să îi impună acestuia, în temeiul obligațiilor privind acceptarea cererilor rezonabile de acces la anumite elemente și la infrastructura specifică asociată rețelei și la utilizarea acestora, o amenajare a rețelei existente care să permită realizarea unei legături între aceasta și utilizatorul final, trebuie să țină seama de costurile acestei amenajări.

54

Din toate aceste considerații rezultă că trebuie să se răspundă la a treia și la a patra întrebare că articolele 8 și 12 din Directiva privind accesul coroborate cu articolul 13 din aceasta trebuie interpretate în sensul că o ANR, în cazul în care are în vedere să impună unui operator de comunicații electronice care are o putere semnificativă pe piață instalarea unor cabluri de racord pentru a conecta utilizatorul final la rețea, trebuie să țină seama de investiția inițială realizată de operatorul în cauză și de existența unui control al prețurilor care permite recuperarea costurilor de instalare.

55

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară: