1

Prin recursul formulat, depus la grefa Curții la 16 ianuarie 2014, Comisia Europeană a solicitat Curții anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene Rusal Armenal/Consiliul (T‑512/09, EU:T:2013:571, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care este anulat Regulamentul (CE) nr. 925/2009 al Consiliului din 24 septembrie 2009 de impunere a unei taxe antidumping definitive și de percepere cu titlu definitiv a taxei provizorii impuse la importurile de anumite folii de aluminiu originare din Armenia, Brazilia și Republica Populară Chineză (JO L 262, p. 1, denumit în continuare „regulamentul în litigiu”) în măsura în care privește Rusal Armenal ZAO (denumită în continuare „Rusal Armenal”).

2

Acest recurs introdus împotriva unei hotărâri prin care se anulează un regulament a avut ca efect, conform articolului 60 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, amânarea datei de la care hotărârea atacată produce efecte până la data eventualei respingeri a acestui recurs, fără a aduce atingere posibilității Rusal Armenal de a sesiza Curtea, în temeiul articolelor 278 TFUE și 279 TFUE, cu o cerere având ca obiect suprimarea efectelor regulamentului anulat sau prescrierea oricărei alte măsuri provizorii.

3

Prin cererea introductivă depusă la grefa Curții la 2 aprilie 2014, Rusal Armenal i‑a solicitat acesteia, în esență, suspendarea efectelor regulamentului în litigiu.

4

Rusal Armenal este o societate care produce și exportă produse din aluminiu, stabilită în anul 2000 în Armenia. La 5 februarie 2003, Republica Armenia a aderat la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994 (JO 1994, L 336, p. 3) și aprobat prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3, denumit în continuare „Acordul de instituire a OMC”).

5

Ca urmare a unei plângeri depuse la 28 mai 2008, Comisia a deschis o procedură antidumping privind importurile de anumite folii de aluminiu originare din Armenia, Brazilia și China. Decizia de inițiere a acestei proceduri a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 12 iulie 2008 (JO C 177, p. 13).

6

La 7 aprilie 2009, Comisia a adoptat Regulamentul (CE) nr. 287/2009 privind impunerea unei taxe antidumping provizorii asupra importurilor de anumite folii de aluminiu originare din Armenia, Brazilia și Republica Populară Chineză (JO L 94, p. 17).

7

La 24 septembrie 2009, Consiliul Uniunii Europene a adoptat regulamentul în litigiu prin care a instituit la articolul 1 alineatul (2) o taxă antidumping asupra importurilor de produse din aluminiu fabricate de Rusal Armenal, stabilită la 13,4 %, aplicabilă la prețul net franco frontieră comunitară înainte de perceperea taxei.

8

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 21 decembrie 2009, Rusal Armenal a introdus o acțiune în anulare împotriva regulamentului în litigiu. Aceasta a invocat cinci motive de anulare, dintre care primul era întemeiat pe o excepție de nelegalitate privind încălcarea articolului 2 alineatele (1)-(6) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 1996, L 56, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 12, p. 223), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2117/2005 al Consiliului din 21 decembrie 2005 (JO L 340, p. 17, denumit în continuare „regulamentul de bază”), precum și a articolelor 2.1 și 2.2 din Acordul privind punerea în aplicare a articolului VI din Acordul general pentru tarife și comerț din 1994 (GATT) (JO L 336, p. 103, denumit în continuare „acordul antidumping”), care figurează în anexa 1 A la Acordul de instituire a OMC. Regulamentul de bază a fost înlocuit de Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO L 343, p. 51, rectificare în JO 2010, L 7, p. 22).

9

Tribunalul a statuat, în esență, că, întemeindu‑se pe trimiterea la Republica Armenia din nota de subsol inserată la articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază și aplicând, ca urmare a respingerii cererii de acordare a statutului de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață, formulată de reclamantă în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (b) din acest regulament, metodologia țării terțe cu economie de piață, regulamentul în litigiu a pus în aplicare o metodă de calcul al valorii normale incompatibilă cu articolele 2.1 și 2.2 din acordul antidumping, precum și cu a doua dispoziție adițională privind alineatul (1) al articolului VI din Acordul general pentru tarife și comerț din 1994 (GATT) (JO L 336, p. 11), care figurează în anexa 1 A la Acordul de instituire a OMC, și că a încălcat și articolul 2 alineatele (1)-(6) din regulamentul de bază. În aceste condiții, Tribunalul a constatat că primul motiv de anulare era întemeiat.

10

Punctul 1 din dispozitivul hotărârii atacate are următorul cuprins:

„Anulează regulamentul [în litigiu] în măsura în care privește [Rusal Armenal].”

11

Rusal Armenal solicită Curții:

12

Comisia și Consiliul solicită Curții, în esență:

13

Este necesar să se amintească, cu titlu introductiv, că, potrivit articolului 60 primul paragraf din Statutul Curții, recursul împotriva unei hotărâri a Tribunalului nu are, în principiu, efect suspensiv. Totuși, articolul 60 al doilea paragraf din acest statut dispune de asemenea că, prin derogare de la articolul 280 TFUE, deciziile Tribunalului care anulează un regulament intră în vigoare numai după expirarea termenului menționat la articolul 56 primul paragraf din statutul menționat sau, în cazul în care în acest termen s‑a introdus un recurs, după respingerea acestuia, fără a aduce atingere dreptului vreunei părți de a cere Curții de Justiție, în temeiul articolelor 278 TFUE și 279 TFUE, suspendarea efectelor regulamentului anulat sau prescrierea oricărei alte măsuri provizorii.

14

Introducând cererea de măsuri provizorii, Rusal Armenal a utilizat această posibilitate.

15

Comisia invocă inadmisibilitatea cererii de măsuri provizorii pentru motivul că suspendarea solicitată de Rusal Armenal ar fi, în realitate, o măsură definitivă și ar încălca astfel articolul 39 al patrulea paragraf din Statutul Curții. În acest sens, ea arată că instanța sesizată cu o cerere de suspendare provizorie a taxelor antidumping instituite printr‑un regulament nu poate dispune suspendarea solicitată decât sub rezerva ca reclamanta să constituie garanții care să acopere sumele pe care le datorează în temeiul acestui regulament. Întrucât reclamanta nu a prezentat o ofertă de garanții în cererea sa, aceasta ar fi inadmisibilă.

16

În această privință, rezultă din caracterul în mod necesar provizoriu al măsurilor pe care le poate adopta judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii că suspendarea efectelor regulamentului în litigiu, solicitată de Rusal Armenal, nu o poate dispensa pe aceasta de plata taxelor datorate în temeiul acestui regulament decât în mod temporar, sub rezerva obligației de a achita aceste taxe nu numai pentru viitor, ci și pentru perioada de suspendare, în ipoteza în care regulamentul menționat ar fi în final considerat legal.

17

Trebuie amintit de asemenea că, conform articolului 162 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, executarea ordonanței poate fi condiționată de constituirea de către solicitant a unei cauțiuni, al cărei cuantum și ale cărei modalități se stabilesc ținând seama de împrejurări. Exercitarea acestei competențe nu depinde de existența unei oferte din partea solicitantului. Astfel, după cum reiese din jurisprudența Curții, această instanță poate, atunci când consideră adecvat, să adopte soluții intermediare, printre care adăugarea unor condiții suspendării dispuse [a se vedea în acest sens Ordonanța președintelui Curții Nederlandse Vereniging voor de Fruit- en Groentenimporthandel și Nederlandse Bond van Grossiers in Zuidvruchten en ander Geïmporteerd Fruit/Comisia, 71/74 R și RR, EU:C:1974:103, punctele 5-8, Ordonanța președintelui Curții VBVB și VBBB/Comisia, 43/82 R și 63/82 R, EU:C:1982:119, punctele 9-12, precum și Ordonanța vicepreședintelui Curții EMA/InterMune UK și alții, C‑390/13 P(R), EU:C:2013:795, punctul 55].

18

Astfel, lipsa unei oferte de garanții din partea Rusal Armenal nu se opune ca judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii să dispună, dacă este cazul, suspendarea solicitată sub rezerva ca această societate să constituie garanții care să acopere sumele pe care le datorează în temeiul regulamentului în litigiu.

19

Prin urmare, excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie trebuie respinsă.

20

Articolul 160 alineatul (3) din Regulamentul de procedură prevede că cererile de măsuri provizorii trebuie să indice „obiectul litigiului, împrejurările care demonstrează urgența, precum și motivele de fapt și de drept care justifică la prima vedere dispunerea măsurii provizorii solicitate”. Astfel, suspendarea executării și celelalte măsuri provizorii pot fi acordate de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii dacă se stabilește că dispunerea lor este justificată la prima vedere în fapt și în drept (fumus boni iuris) și că sunt urgente, în sensul că, pentru a evita prejudicierea gravă și ireparabilă a intereselor părții care le solicită, trebuie adoptate și trebuie să își producă efectele anterior deciziei din litigiul principal (a se vedea în acest sens Ordonanța președintelui Curții Technische Glaswerke Ilmenau/Comisia, C‑404/04 P‑R, EU:C:2005:267, punctele 10 și 11, precum și jurisprudența citată).

21

Este necesar să se sublinieze că aceste condiții trebuie să fie îndeplinite în cazul unei cereri de măsuri provizorii care este formulată de partea care a avut câștig de cauză în primă instanță în cadrul unei proceduri de recurs inițiată de cealaltă parte împotriva unei hotărâri a Tribunalului de anulare a unui regulament. Cu riscul lipsirii unui astfel de recurs de efectul suspensiv prevăzut la articolul 60 al doilea paragraf din Statutul Curții, această normă se aplică în cazul unei asemenea hotărâri a Tribunalului pronunțate în favoarea reclamantei în primă instanță. Totuși, aplicând aceste condiții, așa cum au fost interpretate de Curte în jurisprudența sa, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii de la instanța sesizată cu recursul nu poate face abstracție de faptul că prima instanță a statuat în favoarea reclamantei. În consecință, el trebuie să aplice în mod obligatoriu condițiile menționate mutatis mutandis.

22

În ceea ce privește condiția referitoare la existența fumus boni iuris, este necesar să se amintească faptul că aceasta este îndeplinită din moment ce există, în stadiul procedurii referitoare la măsurile provizorii, o controversă juridică importantă a cărei soluție nu se impune de la bun început.

23

În cazul unei cereri de măsuri provizorii introduse, în cadrul unui recurs, de partea care a căzut în pretenții în primă instanță, aceasta înseamnă că judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii trebuie să se limiteze la a aprecia, la prima vedere, temeinicia motivelor de recurs invocate pentru a verifica dacă recursul nu este neîntemeiat sau, cu alte cuvinte, dacă există o probabilitate suficient de mare ca recursul să fie admis. Astfel, finalitatea procedurii referitoare la măsurile provizorii este de a garanta deplina eficacitate a deciziei definitive ulterioare, evitând o lacună în protecția juridică asigurată de Curte (a se vedea în acest sens Ordonanța vicepreședintelui Curții Comisia/ANKO, C‑78/14 P‑R, EU:C:2014:239, punctul 15).

24

În schimb, în cazul unei cereri de măsuri provizorii introduse, ca în speță, în cadrul unui recurs care are efect suspensiv deoarece urmărește anularea unei hotărâri prin care Tribunalul a anulat un regulament, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii este sesizat de partea care a avut câștig de cauză în primă instanță. În aceste condiții, pentru a aprecia dacă există, la prima vedere, în stadiul procedurii referitoare la măsurile provizorii, o controversă juridică importantă a cărei soluție nu se impune de la bun început, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii trebuie să verifice dacă argumentele acestei părți care urmăresc respingerea recursului nu sunt nefondate, în sensul că prezintă o probabilitate suficient de mare de a fi admise.

25

Aceasta înseamnă că partea care a avut câștig de cauză în primă instanță trebuie să dovedească faptul că, în pofida motivelor de recurs avansate de partea adversă, propriile argumente contrare sunt suficient de credibile pentru a fi, la prima vedere, susceptibile de a fi admise și că, în consecință, nu apare în mod clar că se impune anularea hotărârii atacate. În speță, Rusal Armenal ar dovedi existența fumus boni iuris numai dacă ar îndeplini această obligație pentru fiecare dintre motivele de recurs, din moment ce un singur motiv, în măsura în care ar fi întemeiat, ar fi suficient pentru a justifica anularea hotărârii atacate.

26

În susținerea recursului, Comisia a invocat trei motive, primul fiind întemeiat, în esență, pe faptul că Tribunalul ar fi statuat ultra petita reținând un motiv de anulare la care Rusal Armenal ar fi renunțat, al doilea, pe o aplicare pretins eronată a Hotărârii Nakajima/Consiliul (C‑69/89, EU:C:1991:186) în privința incidenței acordului antidumping asupra controlului jurisdicțional al Curții, iar al treilea, pe o pretinsă încălcare a principiului echilibrului instituțional.

27

Este necesar să se constate că, prin formularea primului motiv de recurs, potrivit căruia Tribunalul ar fi statuat în mod eronat cu privire la primul motiv de anulare, întemeiat pe o excepție de nelegalitate fondată pe încălcarea articolului 2 alineatele (1)-(6) din regulamentul de bază, precum și a articolelor 2.1 și 2.2 din acordul antidumping, din moment ce Rusal Armenal ar fi renunțat la acest motiv în replica sa din primă instanță, Comisia invocă o neregularitate a procedurii în fața Tribunalului care aduce atingere intereselor sale în sensul articolului 58 din Statutul Curții.

28

Rusal Armenal precizează că motivul de anulare menționat urmărea numai ca Tribunalul să constate că aplicarea articolului 2 alineatul (7) din regulamentul de bază trebuia să fie înlăturată în cazul său particular și că Comisia și Consiliul erau obligate, așadar, să calculeze valoarea normală a produselor Rusal Armenal conform articolului 2 alineatele (1)-(6) din același regulament. Formulând această considerație în replica sa, Rusal Armenal nu ar fi renunțat la respectivul motiv de anulare și nici nu l‑ar fi golit de substanță. Comisia, susținută de Consiliu, afirmă, în schimb, că Rusal Armenal, după ce a invocat în cererea sa introductivă din primă instanță nelegalitatea articolului 2 alineatul (7) din regulamentul menționat în raport cu dispozițiile dreptului OMC, a modificat această argumentație în replica sa, susținând că solicita Tribunalului numai să constate o încălcare de către Consiliu a obligației de interpretare conformă.

29

În această privință, rezultă din lectura replicii Rusal Armenal din primă instanță că examinarea explicațiilor acestei societăți, potrivit căreia ea s‑a limitat să precizeze întinderea motivului său, fără a renunța la acesta, pentru a răspunde la argumentele Consiliului, impune interpretarea replicii sale și, prin urmare, ridică o controversă juridică importantă în ceea ce privește conținutul și întinderea acestui motiv.

30

Astfel, Rusal Armenal a arătat, printre altele, în replica sa că articolul 2 alineatul (7) din regulamentul de bază nu exclude posibilitatea unui producător armean de a beneficia de un tratament individual de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață. Potrivit Rusal Armenal, dispoziția menționată era, așadar, incompatibilă cu dreptul OMC, în special cu acordul antidumping, nu ca atare, ci doar în măsura în care Consiliul ar fi aplicat în speță articolul 2 alineatul (7) litera (a) din acest regulament, iar nu articolul 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din acesta, fără a ține seama de faptul că, conform articolului 2.7 din acordul antidumping și celei de a doua dispoziții adiționale privind alineatul (1) al articolului VI din GATT, Consiliul nu putea să îi aplice articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul menționat decât în cazul în care erau îndeplinite condițiile prevăzute de această a doua dispoziție adițională.

31

Având în vedere conținutul specific al acestor precizări care figurează în replica Rusal Armenal din primă instanță, nu se poate concluziona la prima vedere, în stadiul prezentei proceduri privind măsurile provizorii, că aceasta a renunțat în fața Tribunalului la primul său motiv de anulare sau că l‑a golit de substanță. Astfel, argumentele Rusal Armenal care urmăresc respingerea primului motiv de recurs apar ca fiind suficient de credibile pentru ca soluția care trebuie dată controversei ridicate în această privință să nu se impună de la bun început.

32

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, întemeiat pe o aplicare pretins eronată de către Tribunal a Hotărârii Nakajima/Consiliul (EU:C:1991:186), Rusal Armenal susține că, contrar argumentației Comisiei, Curtea a identificat în aceasta nu numai criteriul „intenției de a executa o anumită obligație asumată în cadrul OMC”, ci două criterii alternative, și anume, o astfel de intenție și o „trimitere expresă la Acordul de instituire a OMC”. Acest al doilea motiv de recurs ar fi incompatibil cu această jurisprudență a Curții și în special cu al doilea criteriu alternativ sus‑menționat care rezultă din trimiterea expresă, în considerentul (5) al regulamentului de bază, la normele detaliate ale acordului antidumping privind calculul marjei de dumping. Comisia și Consiliul susțin că articolul 2 alineatul (7) din regulamentul de bază nu pune în aplicare obligații care decurg din GATT sau din dreptul OMC, astfel încât legalitatea acestei dispoziții nu poate fi controlată în raport cu astfel de obligații, în conformitate cu Hotărârea Nakajima/Consiliul (EU:C:1991:186). Tribunalul ar fi săvârșit, așadar, o eroare de drept controlând nota de subsol aferentă articolului 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, care menționează Republica Armenia, în raport cu obligațiile menționate.

33

Este necesar să se arate că, la punctul 36 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat după cum urmează:

„[…] În această privință, reiese din preambulul regulamentului de bază, mai precis din considerentul (5), că regulamentul menționat are ca obiect în special transpunerea în dreptul comunitar a normelor noi și detaliate cuprinse în acordul antidumping, în cadrul cărora figurează în special cele privind calcularea marjei de dumping, iar aceasta cu scopul de a asigura o aplicare adecvată și transparentă a normelor menționate. Prin urmare, nu se contestă că Comunitatea a adoptat regulamentul de bază pentru a‑și îndeplini obligațiile internaționale care decurg din acordul antidumping [a se vedea Hotărârea Curții Petrotub și Republica, C‑76/00 P, EU:C:2003:4, punctele 53-56 și jurisprudența citată], și aceasta în aplicarea articolului 18 alineatul (4) din acordul menționat [Hotărârea Tribunalului Chiquita Brands și alții/Comisia, EU:T:2005:31, punctul 160]. În plus, prin articolul 2 din acest regulament, intitulat «Stabilirea existenței dumpingului», Comunitatea a intenționat să execute obligațiile speciale pe care le presupune articolul 2 din acest acord, care se referă de asemenea la stabilirea existenței dumpingului.”

34

În consecință, trebuie să se constate că există o controversă între Comisie și Consiliu, pe de o parte, și Rusal Armenal, care susține, în esență, poziția reținută de Tribunal în hotărârea atacată, pe de altă parte, cu privire la problema juridică importantă de a se stabili dacă în speță sunt îndeplinite criteriile identificate de Curte în Hotărârea Nakajima/Consiliul (EU:C:1991:186). Fără a aduce atingere deciziei care va fi adoptată de Curte cu privire la temeinicia celui de al doilea motiv de recurs, argumentele Rusal Armenal, care urmăresc respingerea acestuia, astfel cum au fost completate prin raționamentul adoptat de Tribunal în hotărârea atacată, apar ca fiind credibile, având în vedere jurisprudența Curții, precum și trimiterea expresă, făcută în considerentul (5) al regulamentului de bază, la normele relevante care rezultă din acordul antidumping și din articolul VI din GATT. Prin urmare, aceste argumente nu sunt nefondate, în sensul că prezintă o probabilitate suficient de mare de a fi admise, pentru scopurile prezentei aprecieri a fumus boni iuris.

35

În ceea ce privește al treilea motiv de recurs, întemeiat pe o încălcare a principiului echilibrului instituțional pretins săvârșită de Tribunal atunci când a statuat că trimiterea la Republica Armenia în nota de subsol aferentă articolului 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul menționat nu este compatibilă cu sistemul instituit prin acordul antidumping, este suficient să se constate, pentru scopurile prezentei aprecieri a fumus boni iuris, că acest motiv este intim legat de al doilea motiv de recurs. Astfel, după cum Comisia recunoaște implicit în observațiile sale privind cererea de măsuri provizorii, din cauza unei interpretări greșite a Hotărârii Curții Nakajima/Consiliul (EU:C:1991:186), în opinia sa, Tribunalul a săvârșit această încălcare. În consecință, rezultă că existența încălcării menționate depinde în speță de cea a unei erori de drept în aplicarea criteriilor enunțate în această hotărâre. Astfel, pentru rațiunile expuse la punctul anterior al prezentei ordonanțe, este necesar să se considere că Rusal Armenal a dovedit și existența unei controverse juridice importante în ceea ce privește temeinicia acestui al treilea motiv de recurs.

36

Având în vedere ansamblul celor ce precedă, condiția privind fumus boni iuris este îndeplinită în speță.

37

În ceea ce privește condiția referitoare la urgență, revine părții care solicită adoptarea de măsuri provizorii sarcina să facă dovada că nu poate aștepta finalizarea procedurii aferente acțiunii pe fond fără să suporte un prejudiciu grav și ireparabil [a se vedea în acest sens Ordonanța președintelui Curții Matra/Comisia, C‑225/91 R, EU:C:1991:460, punctul 19, precum și Ordonanța președintelui Curții SCK și FNK/Comisia, C‑268/96 P(R), EU:C:1996:381, punctul 30]. Pentru a se dovedi existența unui astfel de prejudiciu grav și ireparabil, nu trebuie să se impună dovedirea cu certitudine absolută a producerii prejudiciului, ci realizarea acestuia trebuie să poată fi prevăzută cu un grad de probabilitate suficient (Ordonanța vicepreședintelui Curții Comisia/ANKO, EU:C:2014:239, punctul 23 și jurisprudența citată).

38

Rusal Armenal susține că condițiile necesare pentru dispunerea de măsuri provizorii sunt interdependente, astfel încât, atunci când fumus boni iuris are un caracter deosebit de serios, condiția referitoare la urgență poate fi apreciată mai puțin strict, întrucât caracterul vădit nelegal al unei măsuri este suficient pentru a dovedi necesitatea de a proteja provizoriu drepturile solicitantului de măsuri provizorii. Acesta ar fi în special cazul din speță din moment ce Tribunalul i‑a dat câștig de cauză, anulând regulamentul în litigiu.

39

În această privință, trebuie să se considere că împrejurarea invocată de Rusal Armenal pentru a solicita, cu titlu principal, suspendarea efectelor unui regulament care a fost anulat de Tribunal nu este de natură să atenueze cerințele proprii criteriului urgenței. Astfel, aplicarea regulamentului în litigiu în pofida anulării acestuia prin hotărârea atacată nu produce în sine un prejudiciu pentru Rusal Armenal care să poată face obiectul unei acțiuni în despăgubire. Așadar, întrucât legiuitorul Uniunii a decis, prin adoptarea articolului 60 din Statutul Curții, să confere un efect suspensiv introducerii unui recurs împotriva unei hotărâri a Tribunalului de anulare a unui regulament, nu este de competența judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii sesizat cu ocazia unui recurs să priveze acest articol de o parte din efectul său util, flexibilizând sistematic condiția privind urgența în astfel de împrejurări.

40

Totuși, rezultă din jurisprudența Curții că caracterul mai mult sau mai puțin serios al fumus boni iuris nu este lipsit de influență asupra aprecierii privind urgența (a se vedea Ordonanța președintelui Curții Comisia/Éditions Odile Jacob, C‑404/10 P‑R, EU:C:2011:37, punctul 27). Urgența de care se poate prevala un reclamant trebuie cu atât mai mult să fie luată în considerare de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii cu cât fumus boni iuris al motivelor și al argumentelor pe care se sprijină pare deosebit de serios (a se vedea în acest sens Ordonanța președintelui Curții Austria/Consiliul, C‑445/00 R, EU:C:2001:123, punctul 110). Fără a aduce atingere deciziei care va fi luată de Curte cu privire la temeinicia recursului, rezultă din cuprinsul punctelor 26-36 ale prezentei ordonanțe că fumus boni iuris al motivelor și al argumentelor Rusal Armenal apare ca fiind suficient de serios pentru a îndeplini această condiție, împrejurare care ar trebui luată în considerare în continuarea analizei și în special, dacă este cazul, în cadrul comparării intereselor din speță.

41

Totuși, în conformitate cu dispozițiile articolului 160 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, condițiile privind fumus boni iuris și urgența sunt distincte și cumulative, astfel încât Rusal Armenal continuă să fie ținută să demonstreze iminența unui prejudiciu grav și ireparabil [a se vedea în acest sens Ordonanța președintelui Curții Akhras/Consiliul, C‑110/12 P(R), EU:C:2012:507, punctul 26, și Ordonanța vicepreședintelui Curții Comisia/ANKO, EU:C:2014:239, punctul 14].

42

Pe de altă parte, astfel cum arată Comisia și Consiliul, regulamentul în litigiu a intrat în vigoare în luna septembrie 2009 și produce, așadar, efecte de peste patru ani, fără de altfel ca Rusal Armenal să fi solicitat suspendarea executării acestei măsuri judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii din cadrul Tribunalului în această perioadă. În consecință, revine acestei părți sarcina de a dovedi, în cadrul prezentei proceduri privind măsurile provizorii, că, în pofida faptului că o taxă antidumping de 13,4 % este aplicată importurilor anumitor produse ale sale în Uniune din anul 2009, este urgent să se adopte măsuri provizorii pentru a o proteja de un prejudiciu grav și ireparabil pe care ar putea să îl sufere în lipsa unor astfel de măsuri. În consecință, Rusal Armenal trebuie să justifice fie un prejudiciu pe care nu l‑a suferit de‑a lungul ultimilor patru ani în pofida faptului că este imputabil regulamentului în litigiu, fie un prejudiciu care este de acum grav și ireparabil, astfel încât dispunerea de măsuri provizorii este urgentă, deși Rusal Armenal a suferit deja acest prejudiciu pe durata celor patru ani ai procedurii în fața Tribunalului care a condus la hotărârea atacată.

43

În schimb, trebuie înlăturată de la bun început argumentația Comisiei și a Consiliului legată de faptul că măsura antidumping instituită prin regulamentul menționat va expira în luna septembrie 2014, mai exact, la cinci ani de la instituirea sa, așa încât adoptarea unor eventuale măsuri provizorii pentru o perioadă de numai câteva luni nu ar fi justificată. Astfel, fiind vorba în speță despre o taxă antidumping definitivă, nu se poate exclude inițierea unei proceduri de reexaminare a măsurii în cauză la inițiativa Comisiei sau la cererea producătorilor Uniunii, știindu‑se că, în această ipoteză, măsura prin care se instituie respectiva taxă ar rămâne în vigoare așteptându‑se rezultatele reexaminării, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1225/2009, care înlocuiește acum regulamentul de bază.

44

În speță, Rusal Armenal identifică trei tipuri de prejudicii ireparabile care ar rezulta, în opinia sa, din aplicarea, în lipsa suspendării, a regulamentului în litigiu, și anume, în primul rând, dizolvarea probabilă a sa de către societatea‑mamă, în al doilea rând, concedierea definitivă a unui număr important de angajați ai săi din cauza închiderii probabile a uzinei ei și, în al treilea rând, consecințe pentru economia Republicii Armenia și pentru exporturile acesteia în Uniune. Pe de altă parte, Rusal Armenal invocă o pretinsă reducere importantă a cotei sale de piață.

45

Mai întâi, în ceea ce privește eventuala dizolvare a Rusal Armenal, aceasta susține că suferă pierderi considerabile de la intrarea în vigoare a regulamentului în litigiu, în principal din cauza imposibilității în care se află, ca urmare a acestui regulament, de a‑și exporta producția în Uniune. În prezent, societatea‑mamă a acesteia, UC Rusal, nu ar mai fi în măsură să acopere pierderile filialelor sale deficitare pentru motivul propriilor dificultăți financiare care rezultă din prețul scăzut al aluminiului la nivel mondial. În consecință, ar fi foarte probabil să decidă să închidă Rusal Armenal într‑un viitor apropiat în absența unei ameliorări a rentabilității sale.

46

Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, atunci când prejudiciul invocat este de ordin financiar, măsurile provizorii solicitate se justifică dacă rezultă că, în lipsa acestor măsuri, reclamanta s‑ar afla într‑o situație care i‑ar periclita viabilitatea financiară înaintea adoptării deciziei prin care se finalizează procedura pe fond sau că cotele sale de piață s‑ar modifica într‑o măsură importantă având în vedere în special dimensiunea și cifra de afaceri a întreprinderii sale, precum și caracteristicile grupului din care face parte [Ordonanța vicepreședintelui Curții EDF/Comisia, C‑551/12 P(R), EU:C:2013:157, punctul 54].

47

Rusal Armenal nu susține că prejudiciul financiar pe care l‑a suferit din cauza pierderilor despre care pretinde că pot fi imputate regulamentului în litigiu este susceptibil de a repune în discuție viabilitatea grupului de societăți căruia îi aparține, astfel încât acest grup, inclusiv societatea‑mamă a acesteia, ar putea dispărea. În consecință, este necesar să se considere că eventuala dizolvare a Rusal Armenal ar rezulta în mod direct nu din regulamentul menționat, ci dintr‑o decizie comercială adoptată de societatea‑mamă. O asemenea decizie ar fi adoptată, dacă este cazul, ținându‑se cont de ansamblul împrejurărilor comerciale relevante, inclusiv de efectele asupra rentabilității Rusal Armenal ale taxei antidumping care decurg din același regulament. Alți factori, printre care condițiile economice dificile proprii piețelor internaționale ale aluminiului evocate de Rusal Armenal, ar juca de asemenea un rol important în această decizie.

48

Or, trebuie amintit că, în cazul unei cereri de suspendare a executării unui act al Uniunii, dispunerea măsurii provizorii solicitate nu se justifică decât dacă actul în discuție constituie cauza determinantă a prejudiciului grav și ireparabil invocat (Ordonanța vicepreședintelui Curții EDF/Comisia, EU:C:2013:157, punctul 41 și jurisprudența citată). În împrejurările prezentei cauze, căreia jurisprudența menționată îi este aplicabilă prin analogie, în ceea ce privește o cerere de suspendare a efectelor unui regulament care a fost anulat de Tribunal, Rusal Armenal nu a dovedit corespunzător cerințelor legale că regulamentul în litigiu care este în vigoare de peste patru ani este cauza determinantă a viitoarei sale dizolvări de către societatea‑mamă, presupunând că această dizolvare se realizează.

49

În această ultimă privință, trebuie adăugat, în orice caz, că anularea regulamentului menționat de către Tribunal a deschis perspectiva unei eventuale desființări viitoare a taxei antidumping în cauză, în ceea ce privește Rusal Armenal, ceea ce va ameliora, dacă este cazul, previziunile de rentabilitate pe termen mediu ale acesteia, inclusiv în scopul calculelor comerciale realizate în vederea eventualei sale dizolvări de societatea‑mamă a acesteia.

50

În continuare, în ceea ce privește prejudiciul pretins de Rusal Armenal care rezultă din concedierea definitivă a 677 dintre angajați în cazul închiderii uzinei sale, Comisia și Consiliul susțin că această întreprindere nu poate invoca decât propriul prejudiciu pentru a demonstra urgența, excluzându‑l pe cel care ar fi produs terților.

51

Astfel, rezultă din jurisprudența Curții că partea care solicită dispunerea de măsuri provizorii trebuie să facă dovada că nu poate aștepta încheierea procedurii principale fără a suferi personal un prejudiciu care ar determina consecințe grave și ireparabile pentru ea [Ordonanța președintelui Curții Cheminova și alții/Comisia, C‑60/08 P(R), EU:C:2009:181, punctul 35]. Așadar, Rusal Armenal nu poate invoca, ca atare, prejudiciul pe care îl vor suferi angajații săi în cazul suprimării locurilor lor de muncă.

52

Totuși, este necesar să se constate că faptul că o întreprindere trebuie să suprime locuri de muncă și să renunțe astfel la o mână de lucru formată și operațională îi poate produce un prejudiciu în mod direct și personal, independent de prejudiciul distinct suferit de angajații săi, în măsura în care îi va fi mai dificil să își reia activitățile ulterior, în ipoteza unei schimbări a condițiilor economice.

53

Totuși, în cadrul prezentei proceduri, Rusal Armenal nu a dovedit că eventuala închidere a uzinei sale în viitor, indiferent dacă intervine ca urmare a propriei dizolvări sau din cauza unei restructurări a activităților sale prin care urmărește să își reducă costurile, ar avea drept cauză determinantă, în sensul jurisprudenței Curții amintite la punctul 48 din prezenta ordonanță, taxa antidumping instituită prin regulamentul în litigiu cu peste patru ani în urmă.

54

În sfârșit, trebuie constatat că prejudiciul care ar rezulta din consecințele negative ale taxei antidumping instituite prin regulamentul menționat asupra economiei Republicii Armenia și exporturilor acesteia în Uniune, presupunându‑l dovedit, nu ar fi suferit de Rusal Armenal ca atare, ci de locuitorii Armeniei în general. Prin urmare, conform jurisprudenței Curții amintite la punctul 51 din prezenta ordonanță, acest prejudiciu nu poate fi invocat în mod util de Rusal Armenal pentru a justifica urgența de care se prevalează.

55

Pe de altă parte, Rusal Armenal nu susține prin niciun argument tangibil și specific reducerea importantă a cotei sale de piață pe care o invocă, care ar rezulta din excluderea produselor sale de pe piața Uniunii. În lipsa unor informații precise referitoare la pretinsul efect de excludere al taxei antidumping instituite prin același regulament asupra exporturilor produselor Rusal Armenal în Uniune și la caracteristicile pieței în discuție, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii nu este în măsură să constate existența unui prejudiciu care decurge din pretinsa reducere a cotei de piață în discuție și să aprecieze gravitatea și caracterul ireparabil al acestui prejudiciu.

56

Rezultă din ansamblul celor ce precedă că Rusal Armenal nu a făcut dovada că lipsa suspendării efectelor regulamentului în litigiu, în vigoare din anul 2009, ar fi susceptibilă să îi producă un prejudiciu grav și ireparabil. În consecință, condiția referitoare la urgență nu este îndeplinită, astfel încât prezenta cerere de măsuri provizorii trebuie respinsă, fără a fi necesar să se compare interesele existente și nici să se examineze admisibilitatea cererii de măsuri provizorii prezentate cu titlu subsidiar de Rusal Armenal.

Pentru aceste motive, vicepreședintele Curții dispune: