—

pentru I, de F. Callanan, de L. McCann, SC, și de G. Burke, barrister, mandatați de C. Callanan, solicitor,

—

pentru Health Service Executive, de S. Murphy, SC, mandatat de Arthur Cox, solicitors,

—

pentru Irlanda, de A. Joyce și de E. Mc Phillips, în calitate de agenți, asistați de G. Gilmore, barrister,

—

pentru guvernul elen, de T. Papadopoulou, în calitate de agent,

—

pentru guvernul olandez, de M. Bulterman și de C. Schillemans, în calitate de agenți,

—

pentru Comisia Europeană, de D. Martin și de J. Tomkin, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 19 alineatul (1) și a articolului 20 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO L 166, p. 1, rectificare în JO L 200, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între I, resortisant irlandez, pe de o parte, și Health Service Executive (Direcția de sănătate publică, denumită în continuare „HSE”), pe de altă parte, în legătură cu refuzul acesteia din urmă de a‑i acorda o prelungire suplimentară a formularului E 112 pentru acoperirea cheltuielilor aferente tratamentului medical de care beneficiază în Germania.

3

Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității (JO L 149, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 26) a fost înlocuit prin Regulamentul nr. 883/2004.

4

Conform articolului 91 și articolului 97 din Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului nr. 883/2004 (JO L 284, p. 1), Regulamentul nr. 883/2004 a devenit aplicabil la 1 mai 2010, dată începând cu care Regulamentul nr. 1408/71 a fost abrogat.

5

Articolul 1 din Regulamentul nr. 1408/1971 conținea următoarele definiții:

„În sensul prezentului regulament:

[…]

[…]”

6

Articolul 22 din acest regulament, intitulat „Șederea în afara statului competent. Reîntoarcerea sau transferul de reședință în alt stat membru pe durata bolii sau maternității. Necesitatea de a se deplasa într‑un alt stat membru pentru tratament corespunzător”, prevede la alineatul (1):

„Lucrătorul salariat sau lucrătorul care desfășoară o activitate independentă care îndeplinește condițiile impuse de legislația statului competent pentru a beneficia de prestații, luând în considerare, dacă este cazul, dispozițiile articolului 18 și:

are dreptul la:

7

Regulamentul (CEE) nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1408/71 (JO L 74, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 74) a fost înlocuit prin Regulamentul nr. 987/2009, care, conform articolului 97, a devenit aplicabil la 1 mai 2010.

8

Articolul 21 din Regulamentul nr. 574/72, intitulat „Prestațiile în natură în cazul șederii într‑un stat membru, altul decât statul competent. Alți lucrători salariați decât cei prevăzuți la articolul 20 din regulamentul de aplicare sau lucrători care desfășoară activități independente”, prevedea la alineatul (1):

„Pentru a beneficia de prestații în natură în temeiul articolului 22 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din regulament, cu excepția cazului menționat la articolul 20 din regulamentul de aplicare, un lucrător salariat sau un lucrător care desfășoară o activitate independentă trebuie să prezinte instituției de la locul de ședere un atestat care să certifice că are dreptul la prestații în natură. Acest atestat care se eliberează de instituția competentă la cererea persoanei în cauză, dacă este posibil înainte ca aceasta să părăsească teritoriul statului membru de reședință, indică în special, dacă este cazul, perioada maximă în care pot fi acordate prestațiile în natură, în conformitate cu legislația statului competent. Dacă persoana în cauză nu prezintă atestatul menționat anterior, instituția de la locul de ședere se adresează instituției competente pentru a‑l obține.”

9

În temeiul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 574/72, Comisia administrativă pentru securitatea socială a lucrătorilor migranți prevăzută la articolul 80 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71 a adoptat un model pentru certificatul privind aplicarea articolului 22 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din acest din urmă regulament, și anume formularul E 111. Acest formular a fost înlocuit, începând de la 1 iunie 2004, prin cardul european de asigurări sociale de sănătate.

10

Pe de altă parte, comisia administrativă menționată a adoptat un model pentru certificatul privind aplicarea articolului 22 alineatul (1) litera (c) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71, și anume formularul E 112. Acest formular a fost înlocuit, începând de la 1 mai 2010, prin formularul S 2.

11

Considerentele (3) și (15) ale Regulamentului nr. 883/2004 sunt redactate după cum urmează:

[…]

12

Articolul 1 din Regulamentul nr. 883/2004, intitulat „Definiții”, prevede:

„În sensul prezentului regulament:

[…]

[…]

[…]”

13

Articolul 11 din regulamentul menționat, care este inclus în titlul II din acesta, denumit „Stabilirea legislației aplicabile”, prevede la alineatele (1) și (3):

„(1)   Persoanele cărora li se aplică prezentul regulament sunt supuse legislației unui singur stat membru. Această legislație se stabilește în conformitate cu prezentul titlu.

[…]

(3)   Sub rezerva articolelor 12-16:

14

Articolele 19 și 20 din același regulament sunt incluse în titlul III din acesta, denumit „Dispoziții speciale aplicabile diferitor categorii de prestații”, și fac parte din capitolul 1 din acest titlu, referitor la prestațiile de boală, de maternitate și de paternitate asimilate.

15

Articolul 19 din Regulamentul nr. 883/2004, intitulat „Șederea în afara statului membru competent”, prevede la alineatul (1):

„[…] persoana asigurată și membrii familiei acesteia care au drept de ședere într‑un alt stat membru decât statul membru competent pot beneficia de prestații în natură care se dovedesc necesare din motive medicale în timpul șederii lor, luându‑se în considerare natura prestațiilor și durata estimată a șederii. Aceste prestații se acordă, în numele instituției competente, de către instituția de la locul de ședere, în conformitate cu dispozițiile legislației pe care o aplică, ca și cum persoanele interesate ar fi fost asigurate în temeiul legislației menționate.”

16

Articolul 20 din regulamentul citat, intitulat „Deplasarea în scopul beneficierii de prestații în natură. Autorizația de a primi un tratament adaptat în afara statului membru de reședință”, prevede la alineatele (1) și (2):

„(1)   Cu excepția cazului în care prezentul regulament prevede altfel, o persoană asigurată care călătorește în alt stat membru pentru a beneficia de prestații în natură în timpul șederii sale trebuie să solicite autorizarea din partea instituției competente.

(2)   Persoana asigurată care este autorizată de către instituția competentă să se deplaseze în alt stat membru în scopul de a primi un tratament adaptat stării sale beneficiază de prestațiile în natură acordate, în numele autorității competente, de către instituția de la locul de ședere, în conformitate cu dispozițiile legislației pe care o aplică, ca și cum ar fi fost asigurată în temeiul legislației menționate. Autorizația se acordă în cazul în care tratamentul respectiv se află printre prestațiile prevăzute de legislația statului membru pe teritoriul căruia este rezidentă persoana în cauză și în cazul în care acesteia nu i se poate acorda un astfel de tratament într‑un termen justificat din punct de vedere medical, avându‑se în vedere starea sa actuală de sănătate și evoluția probabilă a bolii sale.”

17

Potrivit considerentului (11) al Regulamentului nr. 987/2009:

„Statele membre ar trebui să coopereze pentru a determina locul de reședință al persoanelor cărora li se aplică prezentul regulament și Regulamentul (CE) nr. 883/2004, iar în caz de litigiu, ar trebui să țină seama de toate criteriile pertinente pentru soluționarea cazului. Printre acestea pot fi criteriile menționate în articolul corespunzător din prezentul regulament.”

18

Articolul 11 din regulamentul menționat, intitulat „Elementele necesare stabilirii reședinței”, are următorul cuprins:

„(1)   În cazul în care instituțiile din două sau mai multe state membre au opinii divergente privind stabilirea reședinței unei persoane căreia i se aplică regulamentul de bază, respectivele instituții stabilesc, de comun acord, centrul de interes al persoanei respective, pe baza unei evaluări globale a tuturor informațiilor disponibile referitoare la elementele de fapt relevante, care pot include, după caz:

(2)   În cazul în care considerarea diferitor criterii bazate pe elementele de fapt relevante enumerate la alineatul (1) nu conduce la un acord între instituțiile respective, intenția persoanei, ilustrată de astfel de elemente de fapt și împrejurări și în special de motivele care au determinat‑o să se mute, se consideră a fi decisivă pentru stabilirea locului său de reședință efectiv.”

19

Potrivit punctului 5 din Decizia nr. H1 a Comisiei administrative pentru coordonarea sistemelor de securitate socială din 12 iunie 2009 privind cadrul pentru tranziția de la Regulamentele (CEE) nr. 1408/71 și (CEE) nr. 574/72 ale Consiliului la Regulamentele (CE) nr. 883/2004 și (CE) nr. 987/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului și aplicarea deciziilor și recomandărilor Comisiei administrative pentru coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2010, C 106, p. 13):

„Documentele necesare pentru aplicarea Regulamentelor […] nr. 1408/71 și […] nr. 574/72 (respectiv formularele E, carduri europene de asigurări sociale de sănătate și certificate provizorii de înlocuire) eliberate de instituțiile, autoritățile și alte organisme competente ale statelor membre înainte de intrarea în vigoare a Regulamentelor […] nr. 883/2004 și […] nr. 987/2009 rămân valabile [deși conțin referințe la Regulamentele […] nr. 1408/71 și […] nr. 574/72] și sunt luate în considerare de instituțiile, autoritățile și alte organisme ale statelor membre chiar și după această dată, până la expirarea valabilității lor sau până la retragerea sau înlocuirea lor cu documentele eliberate sau comunicate în temeiul Regulamentelor […] nr. 883/2004 și […] nr. 987/2009.”

20

În conformitate cu punctul 6, decizia menționată se aplică de la data intrării în vigoare a Regulamentului nr. 987/2009, și anume 1 mai 2010.

21

Din decizia de trimitere și din dosarul înaintat Curții reiese că I este resortisant irlandez, în vârstă de 56 de ani, care a lucrat atât în Irlanda, cât și în Regatul Unit.

22

În cursul lunii august a anului 2002, în timp ce avea reședința în Irlanda, I s‑a deplasat în Germania pentru a petrece vacanța cu partenera sa, doamna B., resortisant român. În cursul acestei vacanțe, I a fost internat în serviciul de urgențe al Universitätsklinikum Düsseldorf (Germania), unde a fost diagnosticat că a suferit un infarct bilateral al trunchiului cerebral, o afecțiune rară. De atunci suferă de o tetraplegie severă și de o pierdere a funcțiilor motorii.

23

La scurt timp după declanșarea respectivei boli, a fost detectată o mutație genetică ce afecta compoziția sângelui lui I. În plus, după deschiderea procedurii principale, s‑a descoperit că acesta suferea de cancer, pentru care beneficiază de asemenea de tratament.

24

Ținând seama de gravitatea stării sale de sănătate, I beneficiază din luna august 2002 de monitorizare și de îngrijiri constante din partea medicilor specialiști de pe lângă Universitätsklinikum Düsseldorf. El este în permanență în scaunul cu rotile. De la externarea sa din spital, în cursul anului 2003, I locuiește la Düsseldorf cu doamna B, care se ocupă de el și îl îngrijește. Ei locuiesc într‑un apartament închiriat și care este adecvat pentru utilizarea scaunului cu rotile.

25

I a solicitat ministrului protecției sociale irlandez atribuirea unei alocații pentru persoană cu handicap, care inițial i‑a fost refuzată pentru motivul că nu avea reședința obișnuită în Irlanda. În anul 2008, acesta a declanșat o procedură jurisdicțională care a făcut obiectul unei tranzacții. Ministrul respectiv și‑a modificat decizia și a admis cererea lui I, care de la acea dată primește o astfel de alocație. Potrivit instanței de trimitere, această alocație trebuie considerată o prestație în numerar pe care, în temeiul regulamentelor Uniunii aplicabile în materie de securitate socială, Irlanda o poate rezerva în mod legitim persoanelor cu reședința în acest stat membru.

26

I beneficiază de asemenea de o modestă pensie pentru limită de vârstă acordată de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în temeiul muncii sale anterioare în acest stat membru. El nu primește nicio alocație și nicio prestație în Germania.

27

În ceea ce o privește, doamna B., care a lucrat în Germania, a acceptat disponibilizarea în cursul anului 2004 pentru a se ocupa permanent de I. Ea a primit ajutor de șomaj plătit de Republica Federală Germania. Pe de altă parte, potrivit deciziei de trimitere, ea a solicitat să beneficieze de alocația pentru îngrijirea unei persoane invalide, care în Germania este suportată de asigurarea medicală a persoanei a cărei îngrijire se asigură. Această cerere a fost respinsă pentru motivul că I are reședința în Irlanda și că sistemul de securitate socială irlandez nu prevede o astfel de alocație.

28

Instanța de trimitere precizează că I, deși este profund recunoscător sistemului de îngrijiri medicale german, este obligat să trăiască în Germania din cauza stării sale de sănătate și a necesității de a urma un tratament medical permanent. În această privință, instanța menționată indică legăturile slabe pe care I le‑ar fi stabilit cu Republica Federală Germania. Acesta nu ar deține un cont bancar în Germania și nu ar fi proprietarul niciunui bun imobil în acest stat membru, în condițiile în care ar dispune de un cont într‑o bancă irlandeză și ar rămâne în contact constant cu cei doi copii ai săi, născuți în anul 1991 și, respectiv, în anul 1994, care trăiesc în Irlanda. I nu ar vorbi limba germană și nu ar fi încercat să se integreze în Germania.

29

În decizia de trimitere se precizează că I ar dori să se întoarcă în Irlanda, ceea ce presupune întrunirea mai multor condiții, printre care figurează aptitudinea sa de a călători, disponibilitatea unui tratament medical echivalent celui care îi este asigurat în Germania și în special disponibilitatea unei locuințe adaptate utilizării unui scaun cu rotile. Dacă aceste condiții ar fi întrunite, doamna B. l‑ar însoți în Irlanda.

30

De la îmbolnăvirea sa, I a putut să călătorească în străinătate de câteva ori, dar pentru perioade scurte și sub supraveghere medicală. Astfel, el s‑a deplasat la Lisabona (Portugalia) în cursul lunii octombrie 2004 pentru a ține o conferință. De asemenea, s‑a deplasat și în Irlanda de câteva ori, ultima dată în cursul anului 2009. Aceste deplasări au fost îngreunate din cauza problemelor de acces în aeroporturi pentru un călător cu un handicap atât de grav. Părțile din în litigiul principal sunt de acord în privința faptului că lui I îi este practic imposibil să se deplaseze în Irlanda, cel puțin cu avioanele companiilor aeriene care efectuează zboruri regulate.

31

Costul aferent îngrijirilor medicale ale domnului I în Germania a fost inițial acoperit prin formularul E 111, care privește situația unei persoane asigurate social care are nevoie imediată de prestații în timpul șederii pe teritoriul unui alt stat membru decât cel de reședință, acest formular fiindu‑i eliberat de Irlanda. În prezent, un astfel de formular intră sub incidența articolului 19 din Regulamentul nr. 883/2004.

32

În cursul lunii martie a anului 2003, HSE a modificat statutul lui I, eliberându‑i de la această dată un formular E 112. El a fost astfel autorizat de instituția competentă să se deplaseze pe teritoriul unui alt stat membru pentru a primi acolo îngrijiri adecvate stării sale. Acest formular, care în prezent este prevăzut la articolul 20 din Regulamentul nr. 883/2004, a fost reînnoit de aproximativ douăzeci de ori de la acea dată.

33

La 25 noiembrie 2011, HSE a refuzat să îi acorde lui I o nouă reînnoire a formularului E 112 pentru motivul că în prezent are reședința pe teritoriul Republicii Federale Germania. La 5 decembrie 2011, I a sesizat High Court în vederea obținerii unui ordin care să oblige HSE să îi elibereze în continuare acest formular.

34

HSE a indicat că, ținând seama de situația cu totul specială a lui I, va continua să acopere ex gratia costurile îngrijirilor primite de acesta, pe baza unui formular E 106, referitor la dreptul la prestațiile în natură ale asigurării de boală‑maternitate în cazul persoanelor care au reședința în alt stat decât statul competent.

35

Instanța de trimitere consideră că există o îndoială cu privire la aspectul dacă, în cadrul reglementării Uniunii cu privire la îngrijirile medicale primite în străinătate, o persoană asigurată social obligată să rămână într‑un stat membru din cauza unei stări de sănătate foarte grave ar putea să se afle în situație de „ședere” în acest stat în sensul articolului 19 sau 20 din Regulamentul nr. 883/2004.

36

Instanța menționată consideră că, deși multe dintre criteriile menționate la articolul 11 din Regulamentul nr. 987/2009 pot sugera o altă soluție, I ar trebui totuși, având în vedere finalitatea și obiectivele acestui articol, să fie considerat ca aflându‑se în situație de ședere în Germania.

37

În aceste condiții, High Court a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Trebuie să se considere că un cetățean asigurat al unui stat membru («primul stat membru»), care a fost grav bolnav timp de unsprezece ani în urma unei afecțiuni medicale grave care s‑a manifestat pentru prima dată în perioada în care această persoană era rezident al primului stat membru, însă era în vacanță într‑un alt stat membru («al doilea stat membru»), se află în situație de «ședere» în al doilea stat membru în perioada respectivă, în sensul articolului 19 alineatul (1) sau, în mod alternativ, al articolului 20 alineatul (1) și al articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul […] nr. 883/2004, din moment ce persoana în cauză a fost efectiv obligată, din cauza bolii sale acute și datorită proximității convenabile de asistența medicală de specialitate, să rămână fizic în acel stat membru pentru perioada respectivă?”

38

Prin scrisoarea din 15 mai 2014, instanța de trimitere a informat Curtea cu privire la decesul lui I, survenit la 7 aprilie 2014. În aceeași scrisoare, aceasta menționează că își menține întrebarea preliminară întrucât i‑ar fi necesar un răspuns la întrebare pentru buna desfășurare a procedurii naționale. În aceste condiții, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată de High Court.

39

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă, în sensul articolului 19 alineatul (1) sau al articolului 20 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 883/2004, articolul 1 literele (j) și (k) din acest regulament trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care un resortisant al Uniunii care avea reședința într‑un prim stat membru se îmbolnăvește grav și subit în timpul vacanței într‑un al doilea stat membru și este obligat să rămână timp de unsprezece ani în acest stat din cauza acestei boli și datorită disponibilității îngrijirilor medicale specializate în apropierea locuinței, acest resortisant trebuie considerat ca aflându‑se în situație de „ședere” în acest din urmă stat membru.

40

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, Regulamentul nr. 1408/71 instituia un sistem de coordonare a regimurilor naționale de securitate socială și stabilea, în titlul II, reguli privind determinarea legislației aplicabile. Aceste reguli aveau ca obiectiv nu doar să împiedice ca persoanele interesate, din cauza lipsei legislației care le‑ar fi aplicabilă, să rămână fără protecție în materie de securitate socială, ci și ca persoanele interesate să fie cuprinse în regimul de securitate socială al unui singur stat membru, astfel încât să se evite situațiile de suprapunere a legislațiilor naționale aplicabile și complicațiile care puteau rezulta din acestea (a se vedea în acest sens Hotărârea Wencel, C‑589/10, EU:C:2013:303, punctele 45 și 46, precum și jurisprudența citată).

41

Deși Regulamentul nr. 883/2004, astfel cum se arată în considerentul (3) al acestuia, a urmărit modernizarea și simplificarea regulilor de coordonare a legislațiilor naționale de securitate socială, acesta a menținut aceleași obiective ca acelea ale Regulamentului nr. 1408/71.

42

În această privință, sistemul instituit prin Regulamentul nr. 1408/71 reținea reședința ca fiind unul dintre factorii de legătură pentru determinarea legislației aplicabile (a se vedea în acest sens Hotărârea Wencel, EU:C:2013:303, punctul 48). Același lucru este valabil și în privința Regulamentului nr. 883/2004.

43

În temeiul articolului 1 litera (j) din Regulamentul nr. 883/2004, termenul „reședință” desemnează locul în care o persoană este rezidentă în mod obișnuit. Acest termen are un sens autonom și propriu dreptului Uniunii (a se vedea prin analogie Hotărârea Swaddling, C‑90/97, EU:C:1999:96, punctul 28).

44

Astfel cum Curtea a statuat în legătură cu Regulamentul nr. 1408/71, în cazul în care situația juridică a unei persoane poate să intre sub incidența legislației mai multor state membre, noțiunea de stat membru în care are reședința o persoană se referă la statul în care aceasta are reședința obișnuită și în care se găsește de asemenea centrul obișnuit al intereselor sale (a se vedea Hotărârea Hakenberg, 13/73, EU:C:1973:92, punctul 32, Hotărârea Swaddling, EU:C:1999:96, punctul 29, și Hotărârea Wencel, EU:C:2013:303, punctul 49).

45

În acest context, trebuie luate în considerare în special situația familială a persoanei în cauză, motivele care au determinat‑o să se deplaseze; durata și continuitatea reședinței, faptul că aceasta are, eventual, un loc de muncă stabil și intenția sa, astfel cum reiese din toate circumstanțele (a se vedea în acest sens Hotărârea Knoch, C‑102/91, EU:C:1992:303, punctul 23, și Hotărârea Swaddling, EU:C:1999:96, punctul 29).

46

Lista elementelor de luat în considerare la stabilirea locului de reședință al unei persoane, astfel cum a fost elaborată de jurisprudență, este în prezent codificată la articolul 11 din Regulamentul nr. 987/2009. După cum a arătat avocatul general la punctul 32 din concluzii, această listă, care nu este exhaustivă, nu prevede o ierarhie între elementele enunțate la alineatul (1) al acestui articol.

47

Din cele ce precedă rezultă că, în vederea aplicării Regulamentului nr. 883/2004, o persoană nu poate dispune concomitent de două locuri de reședință obișnuită pe teritoriul a două state membre diferite (a se vedea în acest sens Hotărârea Wencel, EU:C:2013:303, punctul 51), înțelegându‑se că, în cadrul acestui regulament, locul de reședință al unei persoane asigurate este în mod necesar diferit de locul său de ședere.

48

În această privință, întrucât stabilirea locului de reședință al unei persoane asigurate social trebuie să se fondeze pe un ansamblu de elemente, simplul fapt de a rămâne într‑un stat membru, chiar o perioadă îndelungată și în mod continuu, nu implică în mod necesar că această persoană are reședința în acest stat în sensul articolului 1 litera (j) din Regulamentul nr. 883/2004.

49

Astfel, durata șederii în statul în care se solicită plata unei prestații nu poate fi considerată ca reprezentând un element constitutiv al noțiunii „reședință” în sensul Regulamentului nr. 1408/71 (a se vedea în acest sens Hotărârea Swaddling, EU:C:1999:96, punctul 30).

50

Desigur, articolul 1 litera (k) din Regulamentul nr. 883/2004 definește „șederea” ca fiind o reședință „temporară”. Cu toate acestea, după cum a arătat avocatul general la punctele 43-46 din concluzii, o astfel de „ședere” nu implică în mod necesar o prezență de scurtă durată.

51

Astfel, pe de o parte, după cum rezultă din modul de redactare a articolului 1 litera (va) punctul (i) din Regulamentul nr. 883/2004, articolele 19 și 20 din acest regulament se aplică unor prestații în natură care le includ pe cele pentru „îngrijirea pe termen lung”. În consecință, o persoană poate fi considerată ca aflată în situație de ședere în alt stat membru chiar dacă primește acolo prestații pe o perioadă lungă.

52

Pe de altă parte, dacă Regulamentul nr. 1408/71 prevedea, la articolul 22 alineatul (1) punctul (i), că durata de acordare a prestațiilor era reglementată de legislația statului competent, această regulă nu mai figurează la articolul 19 alineatul (1) și nici la articolul 20 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 883/2004, care au înlocuit, în esență, respectivul articol 22 alineatul (1) literele (a)-(c) și punctul (i).

53

Simpla împrejurare că I a rămas în Germania timp de unsprezece ani nu este suficientă, în sine și ca atare, pentru a considera că avea reședința în acest stat membru.

54

În vederea stabilirii centrului obișnuit al intereselor lui I, instanța de trimitere trebuie astfel să ia în considerare toate criteriile pertinente, în special cele menționate la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 987/2009, precum și, în temeiul alineatului (2) al acestui articol, intenția persoanei în cauză cu privire la locul reședinței sale efective. Această intenție trebuie apreciată având în vedere faptele și circumstanțele obiective din cauza principală, o simplă declarație de voință de a avea reședința într‑un anumit loc nefiind, în sine, suficientă în scopul aplicării alineatului (2) menționat.

55

În cadrul unei trimiteri preliminare, deși în definitiv revine instanței naționale sarcina de a aprecia faptele, Curtea, învestită cu atribuția de a furniza răspunsuri utile instanței naționale, este însă competentă să dea indicații, întemeiate pe dosarul litigiului principal, precum și pe observațiile care i‑au fost prezentate, de natură să permită instanței de trimitere să se pronunțe (a se vedea în acest sens Hotărârea Brunnhofer, C‑381/99, EU:C:2001:358, punctul 65, și Hotărârea Alakor Gabonatermelő és Forgalmazó, C‑191/12, EU:C:2013:315, punctul 31).

56

Printre elementele de care instanța de trimitere ar trebui să țină seama în vederea aplicării articolului 1 literele (j) și (k) din Regulamentul nr. 883/2004, se află în special faptul că, deși I a rămas în Germania o perioadă îndelungată, această situație nu constituie o alegere personală din partea sa, dat fiind că, potrivit însuși textului întrebării adresate, a fost obligat să rămână acolo „din cauza bolii sale acute și datorită proximității convenabile de asistența medicală de specialitate”.

57

În speță, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica, având în vedere circumstanțele cauzei principale, care era aptitudinea lui I de a călători și disponibilitatea pe teritoriul irlandez a unui tratament medical echivalent celui care îi era asigurat în Germania.

58

În afara elementelor menționate în decizia de trimitere, este necesar să se arate că, în ședință și ca răspuns la o întrebare a Curții, I a arătat că nu avea nicio legătură cu sistemul fiscal german și că reședința sa fiscală se afla în Irlanda, chiar dacă nu plătea impozite întrucât nu avea niciun venit, cu excepția unei alocații pentru persoană cu handicap plătite de Irlanda și a unei modeste pensii acordate de Regatul Unit.

59

Având în vedere toate considerațiile precedente, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 1 literele (j) și (k) din Regulamentul nr. 883/2004 trebuie interpretat în sensul că, potrivit articolului 19 alineatul (1) sau articolului 20 alineatele (1) și (2) din acest regulament, în cazul în care un resortisant al Uniunii care avea reședința într‑un prim stat membru se îmbolnăvește grav și subit în timpul vacanței într‑un al doilea stat membru și este obligat să rămână timp de unsprezece ani în acest din urmă stat din cauza acestei afecțiuni și datorită disponibilității îngrijirilor medicale specializate în apropierea locuinței, el trebuie considerat ca aflându‑se în situație de „ședere” în acest al doilea stat membru în măsura în care centrul obișnuit al intereselor sale se află în primul stat membru. Revine instanței naționale sarcina de a stabili centrul obișnuit al intereselor acestui resortisant efectuând o evaluare a tuturor faptelor pertinente și ținând seama de intenția sa, astfel cum reiese din aceste fapte, simpla împrejurare că respectivul resortisant a rămas în al doilea stat membru o perioadă îndelungată nefiind suficientă, în sine și ca atare, pentru a considera că are reședința în acest stat.

60

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:

Articolul 1 literele (j) și (k) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială trebuie interpretat în sensul că, potrivit articolului 19 alineatul (1) sau articolului 20 alineatele (1) și (2) din acest regulament, în cazul în care un resortisant al Uniunii care avea reședința într‑un prim stat membru se îmbolnăvește grav și subit în timpul vacanței într‑un al doilea stat membru și este obligat să rămână timp de unsprezece ani în acest din urmă stat din cauza acestei afecțiuni și datorită disponibilității îngrijirilor medicale specializate în apropierea locuinței, el trebuie considerat ca aflându‑se în situație de „ședere” în acest al doilea stat membru în măsura în care centrul obișnuit al intereselor sale se află în primul stat membru. Revine instanței naționale sarcina de a stabili centrul obișnuit al intereselor acestui resortisant efectuând o evaluare a tuturor faptelor pertinente și ținând seama de intenția sa, astfel cum reiese din aceste fapte, simpla împrejurare că respectivul resortisant a rămas în al doilea stat membru o perioadă îndelungată nefiind suficientă, în sine și ca atare, pentru a considera că are reședința în acest stat.