1

Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții să constate că, prin utilizarea unui criteriu pur cantitativ pentru aprecierea caracterului comercial al deținerii de către particulari de tutun prelucrat provenind din alt stat membru, prin aplicarea acestui criteriu pe vehicul personal (iar nu pe persoană) și în mod global pentru toate produsele din tutun și prin împiedicarea pură și simplă a importului de către particulari de produse din tutun provenind din alt stat membru atunci când cantitatea depășește 2 kilograme pe vehicul personal, Republica Franceză nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Directivei 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse (JO L 76, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 129, denumită în continuare „directiva”), în special în temeiul articolelor 8 și 9 din aceasta, și al articolului 34 TFUE.

2

Articolul 8 din directivă prevedea:

„În ceea ce privește produsele achiziționate de persoane particulare pentru uz propriu și transportate de acestea, principiul care reglementează piața internă stabilește că accizele sunt percepute în statul membru în care sunt achiziționate produsele.”

3

Potrivit articolului 9 din directivă:

„(1)   Fără a aduce atingere articolelor 6, 7 și 8, accizele devin exigibile dacă produsele pentru consum dintr-un stat membru sunt deținute în scopuri comerciale în alt stat membru.

În acest caz, accizele sunt datorate în statul membru pe teritoriul căruia se află produsele, de către deținătorul produselor.

(2)   Pentru a determina dacă produsele menționate la articolul 8 sunt destinate unor scopuri comerciale, statele membre trebuie să ia în considerare, inter alia, următoarele:

În scopul aplicării conținutului celei de a cincea liniuțe din primul paragraf, statele membre pot stabili niveluri orientative, exclusiv ca element doveditor. Aceste niveluri orientative nu pot fi mai mici decât:

[...]”

4

Articolul 302 D din Codul fiscal general (code général des impôts), în versiunea în vigoare la expirarea termenului stabilit în avizul motivat adresat Republicii Franceze la 23 noiembrie 2009 (denumit în continuare „CGI”), prevedea:

„I.-1. Impozitul devine exigibil: [...]

Pentru a stabili dacă aceste produse sunt deținute în Franța în scopuri comerciale, autoritățile administrative iau în considerare următoarele împrejurări:

5

Potrivit articolului 575 G din CGI:

„Produsele din tutun prelucrat nu pot circula după vânzarea cu amănuntul, când cantitatea acestora depășește un kilogram, fără documentul menționat în secțiunea II a articolului 302 M.”

6

Articolul 575 H din CGI prevedea:

„Cu excepția furnizorilor în antrepozite, a vânzătorilor în detaliu în punctele de vânzare, a persoanelor menționate la articolul 565 punctul 3, a distribuitorilor menționați la al patrulea paragraf al articolului 568 sau, în cantități stabilite printr-un decret al ministrului responsabil pentru buget, a distribuitorilor menționați la primul paragraf al articolului menționat, nicio persoană nu poate să dețină în antrepozite, în spații comerciale sau la bordul mijloacelor de transport mai mult de 2 kilograme de tutun prelucrat.”

7

La expirarea termenului stabilit în avizul motivat din 23 noiembrie 2009, site-ul internet al Direcției Generale a Vămilor și a Taxelor Indirecte din cadrul Ministerului Finanțelor francez prevedea:

„Informații generale

Atunci când călătoriți în țările membre ale Uniunii Europene, în cazul în care faceți cumpărături pentru uz personal, nu aveți obligația de a completa o declarație și nici de a plăti taxe și impozite la plecarea din Franța sau la întoarcerea în acest stat.

[...] Dacă achiziționați [...] tutun, legislația comunitară a prevăzut praguri orientative pentru achizițiile efectuate de persoane particulare.

Dincolo de pragurile aplicabile tutunului [...], enumerate mai jos, și în funcție de alte criterii, achizițiile pe care le efectuați pot fi considerate comerciale de către autoritățile vamale franceze. În acest caz, va trebui să plătiți taxele și impozitele respective aplicabile în Franța, pentru fiecare produs. Pragurile menționate se aplică de asemenea în cazul plecării din Franța către alt stat al Uniunii Europene.

Tutun

În conformitate cu articolele 575 G și 575 H din [CGI] [...], următoarele dispoziții se aplică începând de la 1 ianuarie 2006 pentru achizițiile de tutun efectuate de persoane particulare în alt stat membru al Uniunii Europene, cu excepția celor zece noi state membre:

8

Considerând că atât legislația, cât și practica administrativă franceză în materie de import de tutun de către persoane particulare sunt contrare directivei, principiului proporționalității și articolului 28 CE, Comisia a adresat Republicii Franceze, la 23 octombrie 2007, o scrisoare de punere în întârziere, la care acest stat membru a răspuns printr-o scrisoare din 18 ianuarie 2008.

9

La 23 noiembrie 2009, Comisia a emis un aviz motivat, invitând Republica Franceză să adopte măsurile necesare pentru a se conforma acestuia în termen de două luni de la primirea sa. Statul membru menționat a răspuns la avizul motivat printr-o scrisoare din 22 ianuarie 2010.

10

Întrucât nu a fost satisfăcută de explicațiile furnizate de Republica Franceză, Comisia a decis să introducă prezenta acțiune.

11

Comisia susține că legislația și practica administrativă franceze sunt contrare directivei, în special articolelor 8 și 9 din aceasta, întrucât criteriile de apreciere a deținerii în scopuri comerciale a produselor din tutun sunt criterii pur cantitative, pragurile prevăzute la articolele 575 G și 575 H din CGI se aplică în mod global pentru toate produsele din tutun deținute, aceste praguri, în caz de transport cu vehiculul personal, se aplică pe vehicul, iar nu pe persoană, iar sancțiunile prevăzute în caz de încălcare a acestor din urmă articole sunt deosebit de severe.

12

Republica Franceză arată, cu titlu introductiv, că articolele 575 G și 575 H din CGI reglementează numai deținerea de tutun, iar nu modalitățile și condițiile de colectare a accizelor. Aceste dispoziții nu țin, așadar, de domeniul de aplicare al articolelor 8 și 9 din directivă. În orice caz, legislația și practica administrativă franceze nu ar fi contrare directivei, iar sancțiunile prevăzute ar fi proporționale.

13

Trebuie amintit că directiva vizează stabilirea anumitor reguli în ceea ce privește deținerea, circulația și monitorizarea produselor supuse accizelor, în special în scopul de a garanta că exigibilitatea accizelor este identică în toate statele membre (Hotărârea din 23 noiembrie 2006, Joustra, C-5/05, Rec., p. I-11075, punctul 27 și jurisprudența citată).

14

Directiva stabilește în această privință o distincție între, pe de o parte, produsele care sunt deținute în scopuri comerciale și, pe de altă parte, produsele deținute pentru uz propriu (Hotărârea Joustra, citată anterior, punctul 28).

15

În ceea ce privește produsele deținute pentru uz propriu, articolul 8 din directivă prevede că accizele sunt datorate în statul membru în care au fost achiziționate (Hotărârea Joustra, citată anterior, punctul 31). În schimb, în ceea ce privește produsele deținute în scopuri comerciale, articolul 9 alineatul (1) din directivă prevede, în esență, că accizele devin exigibile în statul membru în care aceste produse sunt deținute.

16

Pentru a determina dacă anumite produse sunt deținute în scopuri comerciale, articolul 9 alineatul (2) din directivă prevede o serie de criterii. În special, astfel cum reiese din însuși modul de redactare a primului paragraf al alineatului (2), pentru a determina dacă anumite produse sunt deținute în scopuri comerciale, statele membre trebuie să ia în considerare, inter alia, mai multe elemente, cantitatea de produse deținute nefiind decât un element menționat printre mai multe altele. În plus, în ceea ce privește acest element, al doilea paragraf al alineatului (2) prevede că statele membre pot stabili niveluri orientative, exclusiv ca element doveditor.

17

Reiese, astfel cum a arătat avocatul general la punctele 20 și 21 din concluzii, că articolul 9 alineatul (2) din directivă nu permite statelor membre să determine dacă anumite produse sunt deținute în scopuri comerciale exclusiv pe baza unui prag pur cantitativ referitor la produsele deținute.

18

În ceea ce privește legislația în litigiu, este, desigur, adevărat, astfel cum subliniază Republica Franceză, că articolul 302 D din CGI, în sine, nu prevede un asemenea prag pur cantitativ pentru a determina dacă anumite produse sunt deținute în scopuri comerciale.

19

Cu toate acestea, având în vedere că articolul menționat prevede că este aplicabil „[f]ără a aduce atingere dispozițiilor [...] articolelor 575 G și 575 H [din CGI]”, pragurile prevăzute la aceste ultime două articole devin în realitate singurele elemente pertinente pentru a determina dacă anumite produse sunt deținute în scopuri comerciale, astfel cum confirmă practica administrativă franceză. Or, Republica Franceză nu contestă că aceste praguri au un caracter pur cantitativ.

20

Statul membru menționat susține de asemenea că legislația și practica sa administrativă nu sunt contrare articolului 9 alineatul (2) din directivă, pentru motivul că pragurile respective se aplică în mod global tuturor produselor din tutun deținute și că, în cazul transportului cu vehiculul personal, cantitățile de tutun sunt apreciate pe vehicul, iar nu pe persoană.

21

În această privință, este necesar să se arate că, astfel cum reiese din cuprinsul articolului 9 alineatul (2) al doilea paragraf din directivă, în cazul în care statele membre decid să stabilească praguri, care, potrivit acestei prevederi, nu pot fi decât orientative, referitoare la cantitatea de produse din tutun deținute în scopul calificării drept deținere în scopuri comerciale, acestea trebuie să respecte anumite praguri minime.

22

Or, pe de o parte, prevăzând în mod expres praguri minime pentru mai multe categorii distincte de produse din tutun, directiva nu autorizează statele membre să stabilească praguri în funcție de greutatea produselor din tutun deținute, pentru toate produsele luate în considerare împreună, decât cu condiția respectării fiecăruia dintre aceste praguri minime. Republica Franceză nu pretinde că această condiție ar fi îndeplinită în ceea ce privește pragurile prevăzute la articolele 575 G și 575 H din CGI.

23

Pe de altă parte, având în vedere că scopul articolului 9 alineatul (2) din directivă este de a preciza condițiile în care accizele sunt datorate de către deținătorul produselor în sensul alineatului (1) al doilea paragraf al acestui articol, trebuie să se considere că pragurile orientative minime prevăzute la articolul 9 alineatul (2) al doilea paragraf din directivă se referă la respectivul deținător și se aplică, așadar, pe persoană.

24

Din cele de mai sus rezultă că, prin faptul că stabilesc, pentru a determina dacă anumite produse din tutun sunt deținute în scopuri comerciale, praguri pur cantitative care se aplică în mod global tuturor acestor produse și care, în cazul transportului cu vehiculul personal, sunt apreciate pe vehicul și prin faptul că prevăd, în plus, sancțiuni în cazul depășirii acestor praguri, legislația și practica administrativă franceze sunt contrare articolului 9 din directivă și, în consecință, și articolului 8 din aceasta.

25

Prima critică invocată Comisie este, așadar, fondată.

26

Comisia susține că articolul 575 H din CGI este de asemenea contrar articolului 34 TFUE. Astfel, această dispoziție națională ar împiedica pur și simplu importul în Franța de către persoane particulare de produse din tutun din alt stat membru în cazul în care cantitatea depășește 2 kilograme pe vehicul personal, chiar și atunci când aceste cantități ar fi deținute pentru uzul propriu al persoanei particulare.

27

În această privință, trebuie amintit că, atunci când un domeniu a făcut obiectul unei armonizări exhaustive la nivel comunitar, orice măsură națională care ține de acest domeniu trebuie apreciată în raport cu dispozițiile acestei măsuri de armonizare, iar nu cu prevederile dreptului primar (Hotărârea din 14 decembrie 2004, Comisia/Germania, C-463/01, Rec., p. I-11705, punctul 36 și jurisprudența citată).

28

În prezenta cauză, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 24 din prezenta hotărâre, nu se contestă că articolul 575 H din CGI aduce atingere unei măsuri de armonizare exhaustivă a modului în care statele membre pot ține seama de cantitatea de produse din tutun deținute în vederea calificării drept deținere în scopuri comerciale a acestora.

29

Or, întrucât Comisia se limitează, prin cea de a doua critică, să solicite aprecierea în raport cu prevederile dreptului primar a unei măsuri naționale care trebuie evaluată în raport cu dispozițiile acestei măsuri de armonizare, se impune respingerea acestei critici.

30

În consecință, este necesar să se constate că, prin utilizarea unui criteriu pur cantitativ pentru a aprecia caracterul comercial al deținerii de către persoane particulare de tutun prelucrat din alt stat membru, precum și prin aplicarea acestui criteriu pe vehicul personal (iar nu pe persoană) și în mod global pentru toate produsele din tutun, Republica Franceză nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul directivei, în special în temeiul articolelor 8 și 9 din aceasta.

31

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Cu toate acestea, în temeiul articolului 138 alineatul (3) din același regulament, în cazul în care părțile cad fiecare în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Întrucât Comisia și Republica Franceză au căzut fiecare parțial în pretenții, trebuie să se dispună ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară și hotărăște: