—

pentru guvernul belgian, de L. Van den Broeck și de C. Pochet, în calitate de agenți, asistate de P. Vanagt și de E. Pools, advocaten;

—

pentru Comisia Europeană, de V. Kreuschitz și de M. van Beek, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 46a din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO L 28, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 35), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1386/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2001 (JO L 187, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 51, denumit în continuare „Regulamentul nr. 1408/71”), precum și a articolului 4 alineatul (3) TUE și a articolelor 45 TFUE-48 TFUE.

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna van den Booren, pe de o parte, și Rijksdienst voor Pensioenen (Oficiul Național de Pensii, denumit în continuare „ONP”), pe de altă parte, cu privire la aplicarea regulilor belgiene împotriva cumulului la stabilirea cuantumului pensiei belgiene de urmaș primite de reclamantă.

3

Potrivit articolului 12 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/71:

„În măsura în care prezentul regulament nu dispune altfel, dispozițiile legislației unui stat membru cu privire la reducerea, suspendarea sau retragerea prestațiilor în cazurile de cumul cu alte prestații de securitate socială sau cu alte venituri de orice natură pot fi invocate [împotriva beneficiarului] chiar dacă prestațiile respective au fost dobândite în temeiul legislației unui alt stat membru sau dacă venitul respectiv a fost dobândit pe teritoriul altui stat membru.”

4

Capitolul 3 din Regulamentul nr. 1408/71, intitulat „Limita de vârstă și decesul (pensii)”, cuprinde articolele 44-51a.

5

Articolul 45 din Regulamentul nr. 1408/71 se referă la luarea în considerare a perioadelor de asigurare sau de rezidență realizate în temeiul legislațiilor sub incidența cărora s-a aflat un lucrător salariat sau un lucrător care desfășoară o activitate independentă pentru dobândirea, menținerea sau redobândirea dreptului la prestații.

6

Articolul 46 din Regulamentul nr. 1408/71 definește, la alineatul (1), regulile aplicabile în cazul în care condițiile impuse de legislația unui stat membru pentru a avea dreptul la prestații au fost îndeplinite fără aplicarea articolului 45 din acest regulament. Alineatul (2) al articolului 46 menționat prevede regulile aplicabile în cazul în care condițiile impuse de legislația unui stat membru pentru a avea dreptul la prestații sunt îndeplinite numai după aplicarea articolului 45.

7

Articolul 46a din Regulamentul nr. 1408/71, care privește regulile generale referitoare la reducere, la suspendare sau la retragere aplicabile prestațiilor de invaliditate, de limită de vârstă sau de urmaș în temeiul legislațiilor statelor membre, prevede:

„(1)   În sensul prezentului capitol, cumulul prestațiilor de aceeași natură are următorul înțeles: orice cumul de prestații de invaliditate, limită de vârstă sau urmaș calculate sau acordate pe baza perioadelor de asigurare [și/]sau de rezidență realizate de una și aceeași persoană.

(2)   În sensul prezentului capitol, cumulul prestațiilor de natură diferită înseamnă orice cumul de prestații care nu pot fi considerate de aceeași natură în sensul alineatului (1).

(3)   Următoarele reguli sunt aplicabile pentru punerea în aplicare a dispozițiilor privind reducerea, suspendarea sau retragerea prevăzute de legislația unui stat membru în cazul cumulului unei prestații de invaliditate, limită de vârstă sau urmaș cu o prestație de aceeași natură sau cu o prestație de natură diferită sau cu alte venituri:

8

Articolul 46b alineatul (1) din acest regulament, referitor la dispoziții speciale aplicabile în cazul cumulului prestațiilor de aceeași natură în temeiul legislației a două sau a mai multe state membre, are următorul cuprins:

„Dispozițiile cu privire la reducere, suspendare sau retragere stabilite de legislația unui stat membru nu sunt aplicabile unei prestații calculate în conformitate cu articolul 46 alineatul (2).”

9

Articolul 52 alineatul 1 din Decretul regal din 21 decembrie 1967 pentru reglementarea generală a sistemului de pensii pentru limită de vârstă și de pensii de urmaș pentru lucrătorii salariați (Moniteur belge din 16 ianuarie 1968), astfel cum a fost modificat prin Decretul regal din 9 iulie 1997 (Moniteur belge din 9 august 1997, denumit în continuare „Decretul regal din 21 decembrie 1967”), prevede:

„În cazul în care soțul supraviețuitor poate să pretindă, pe de o parte, o pensie de urmaș în temeiul sistemului de pensii pentru lucrători și, pe de altă parte, una sau mai multe pensii pentru limită de vârstă sau orice alt avantaj care le înlocuiește în temeiul sistemului de pensii pentru lucrători sau al altor sisteme de pensii, pensia de urmaș poate fi cumulată cu pensiile pentru limită de vârstă menționate numai până la concurența unei sume egale cu 110 % din cuantumul pensiei de urmaș care ar fi fost acordată soțului supraviețuitor pentru o carieră completă.

[...]”

10

Doamna van den Booren, născută la 18 august 1920, domiciliază în Maastricht (Țările de Jos). Soțul ei, domnul Bartels, decedat la 1 martie 1982, a lucrat ca miner în subteran în Belgia, printre altele, în perioada cuprinsă între 1951 și 1961.

11

Prin decizia administrativă din 11 iulie 1986, ONP i-a acordat doamnei van den Booren o pensie belgiană de urmaș în cuantum de 1879,03 euro brut pe an (coeficient 319,78), retroactiv, începând de la 1 august 1985. De la aceeași dată, reclamanta a primit și o pensie olandeză pentru limită de vârstă în temeiul Algemene Ouderdomswet (Legea privind sistemul general al asigurării pentru limită de vârstă, denumită în continuare „AOW”), în cuantum de 827,13 euro pe lună.

12

Prin decizia din 20 mai 2003, pensia olandeză pentru limită de vârstă a doamnei van den Booren a fost majorată până la un cuantum de 869,24 euro pe lună (sau 10430,88 euro pe an), cu efect retroactiv de la 1 ianuarie 2002.

13

Această majorare rezulta din împrejurarea că, la sfârșitul anului 2002, legiuitorul olandez a umplut vidul juridic în care se aflau unele femei căsătorite rezidente în Țările de Jos și ai căror soți nu fuseseră asigurați în temeiul AOW pentru motivul că au desfășurat o activitate profesională în străinătate în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1957 și 1 ianuarie 1980.

14

La 23 ianuarie 2004, Bureau voor Belgische Zaken (Biroul pentru afaceri belgiene) a transmis o copie a deciziei din 20 mai 2003 către ONP.

15

Prin scrisoarea recomandată din 12 august 2004, ONP a informat-o pe doamna van den Booren cu privire la modificarea deciziei din 11 iulie 1986, în sensul că, în urma majorării pensiei sale olandeze pentru limită de vârstă începând de la 1 ianuarie 2002, pensia sa belgiană de urmaș, care la aceeași dată se ridica la 2845,49 euro brut, a fost redusă la 1866,18 euro brut (coeficient 107,30) pe an. Prin aceeași scrisoare, ONP i-a solicitat de asemenea doamnei van den Booren să ramburseze prestațiile încasate în mod necuvenit pentru perioada cuprinsă între 1 martie și 31 iulie 2004, și anume o sumă totală de 506,45 euro.

16

Doamna van den Booren a formulat o acțiune împotriva deciziei de modificare a pensiei sale de urmaș, precum și împotriva deciziei de rambursare, în fața arbeidsrechtbank te Tongeren (Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Tongres), care, prin hotărârea din 21 octombrie 2009, a declarat acțiunea nefondată. În ceea ce privește mai precis argumentul invocat de doamna van den Booren și întemeiat pe articolul 46a din Regulamentul nr. 1408/71, această instanță a considerat că nu a existat o încălcare a articolului respectiv. Întrucât pensia olandeză pentru limită de vârstă trebuia considerată un avantaj cu rol de pensie pentru limită de vârstă, ar fi fost necesar să se efectueze, în conformitate cu articolul 46a alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71, o reducere a pensiei belgiene de urmaș (a se vedea Hotărârea din 7 martie 2002, Insalaca, C-107/00, Rec., p. I-2403).

17

Pe de altă parte, acest tribunal a apreciat că nu fusese încălcată nici libertatea fundamentală de circulație a lucrătorilor. Hotărârile invocate în această privință de doamna van den Booren (Hotărârea din 5 octombrie 1994, van Munster, C-165/91, Rec., p. I-4661, și Hotărârea din 26 septembrie 2000, Engelbrecht, C-262/97, Rec., p. I-7321) ar avea în vedere situații diferite. Potrivit acestei instanțe, articolul 52 alineatul 1 din Decretul regal din 21 decembrie 1967 se aplică în mod nediscriminatoriu atât resortisanților belgieni care au rămas neîntrerupt în Belgia, cât și lucrătorilor migranți, iar aplicarea regulii prevăzute la articolul 52 menționat nu determină nicio reducere a veniturilor totale ale doamnei van den Booren.

18

La 27 noiembrie 2009, doamna van den Booren a declarat apel împotriva acestei decizii în fața arbeidshof te Antwerpen. Ea susține că aplicarea articolului 52 alineatul 1 din Decretul regal din 21 decembrie 1967 încalcă articolul 46a din Regulamentul nr. 1408/71 și că aceasta constituie, în orice caz, un obstacol în calea dreptului la libera circulație a persoanelor, prevăzut la articolele 39 CE-42 CE. Doamna van den Booren face trimitere în această privință la Hotărârile van Munster și Engelbrecht, citate anterior, în temeiul cărora instanța națională trebuie să interpreteze legea națională în conformitate cu cerințele prevăzute de dreptul Uniunii și să nu aplice această lege în cazul în care, în coroborare cu legislația altui stat membru, aplicarea sa ar conduce la un rezultat contrar cerințelor menționate.

19

În aceste condiții, arbeidshof te Antwerpen a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele două întrebări preliminare:

20

În observațiile sale scrise, guvernul belgian a contestat, cu titlu introductiv, admisibilitatea prezentei cereri de decizie preliminară pentru motivul că instanța de trimitere nu a indicat în mod corespunzător nici cadrul juridic și factual al cauzei, nici necesitatea de a adresa întrebările preliminare.

21

În această privință, trebuie amintit că numai instanțele naționale care sunt sesizate cu acțiunea principală și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată au competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile fiecărei cauze, atât necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate au ca obiect interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe (Hotărârea din 10 martie 2009, Hartlauer, C-169/07, Rep., p. I-1721, punctul 24 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 1 iulie 2010, Sbarigia, C-393/08, Rep., p. I-6337, punctul 19).

22

Rezultă că întrebările referitoare la dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență. Astfel, respingerea de către Curte a unei cereri formulate de o instanță națională este posibilă numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul acțiunii principale ori atunci când problema este de natură ipotetică ori Curtea nu dispune de elementele de fapt sau de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i-au fost adresate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2006, Cipolla și alții, C-94/04 și C-202/04, Rec., p. I-11421, punctul 25, și Hotărârea Sbarigia, citată anterior, punctul 20).

23

Această situație nu se regăsește însă în cauza principală. Astfel, trebuie să se constate că decizia de trimitere conține o descriere suficientă a cadrului juridic și factual al litigiului principal, care permite Curții să dea un răspuns util la întrebările adresate.

24

În plus, este necesar să se arate că guvernul belgian a fost în măsură să își precizeze poziția în raport cu întrebările adresate, astfel cum reiese din observațiile sale scrise depuse în conformitate cu articolul 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

25

În consecință, prezenta cerere de decizie preliminară este admisibilă.

26

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, deși nu este de competența Curții să se pronunțe, în cadrul unei proceduri inițiate în temeiul articolului 267 TFUE, cu privire la compatibilitatea unor norme de drept intern cu dreptul Uniunii, Curtea este totuși competentă să furnizeze instanței naționale toate elementele de interpretare proprii dreptului Uniunii care să îi permită acesteia să aprecieze compatibilitatea normelor de drept intern cu reglementarea Uniunii (a se vedea în special Hotărârea din 15 decembrie 1993, Hünermund și alții, C-292/92, Rec., p. I-6787, punctul 8).

27

Prin urmare, este necesar ca ambele întrebări preliminare, care trebuie analizate împreună, să fie înțelese în sensul că urmăresc, în esență, să se stabilească dacă dispozițiile din Regulamentul nr. 1408/71, mai precis articolul 46a din acesta, trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării unei reglementări a unui stat membru care cuprinde o dispoziție în temeiul căreia o pensie de urmaș primită în acest stat membru este redusă ca urmare a majorării unei pensii pentru limită de vârstă primite în temeiul legislației altui stat membru și dacă, în cazul unui răspuns negativ, dreptul primar al Uniunii, mai precis articolul 4 alineatul (3) TUE și articolele 45 TFUE-48 TFUE, se opune aplicării unei astfel de reglementări naționale.

28

De la bun început trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, o regulă națională trebuie calificată drept o dispoziție cu privire la reducere, în sensul Regulamentului nr. 1408/71, în cazul în care calculul pe care aceasta îl impune are ca efect reducerea cuantumului pensiei pe care o poate pretinde persoana interesată ca urmare a faptului că aceasta beneficiază de o prestație în alt stat membru (Hotărârea Insalaca, citată anterior, punctul 16).

29

În această privință, rezultă din articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/71 că dispozițiile cu privire la reducere prevăzute de legislația unui stat membru pot fi invocate, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare în regulamentul menționat, împotriva persoanelor care beneficiază de o prestație suportată de acest stat membru în cazul în care acestea pot să beneficieze de alte prestații de securitate socială, chiar atunci când aceste prestații sunt obținute în temeiul legislației altui stat membru (Hotărârea Insalaca, citată anterior, punctul 22).

30

O excepție de la principiul stabilit la articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/71 este instituită la articolul 46b alineatul (1) din acest regulament, care prevede că, în cazul cumulului prestațiilor de aceeași natură, dispozițiile cu privire la reducere stabilite de legislația unui stat membru nu sunt aplicabile unei prestații calculate în conformitate cu articolul 46 alineatul (2) (Hotărârea Insalaca, citată anterior, punctul 23).

31

În această privință, rezultă dintr-o jurisprudență constantă că prestațiile de securitate socială trebuie considerate ca având aceeași natură, în sensul articolului 12 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/71, atunci când obiectul și finalitatea lor, precum și baza lor de calcul sau condițiile de acordare a acestora sunt identice (Hotărârea din 6 octombrie 1987, Stefanutti, 197/85, Rec., p. 3855, punctul 12, Hotărârea din 11 august 1995, Schmidt, C-98/94, Rec., p. I-2559, punctul 24, și Hotărârea Insalaca, citată anterior, punctul 24).

32

Articolul 46a alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71 precizează că prin cumulul prestațiilor de aceeași natură se înțelege cumulul de prestații de invaliditate, de limită de vârstă sau de urmaș „calculate sau acordate pe baza perioadelor de asigurare sau de rezidență realizate de una și aceeași persoană”. În conformitate cu alineatul (2) al articolului 46a din Regulamentul nr. 1408/71, prestațiile calculate sau acordate pe baza carierelor a două persoane diferite nu pot fi considerate drept prestații de aceeași natură în sensul alineatului (1) menționat anterior (a se vedea în acest sens Hotărârea Stefanutti, citată anterior, punctul 13, și Hotărârea din 12 februarie 1998, Cordelle, C-366/96, Rec., p. I-583, punctele 20 și 21).

33

Or, în măsura în care se dovedește, având în vedere observațiile scrise prezentate Curții, că pensia belgiană de urmaș primită de doamna van den Booren a fost calculată pe baza carierei profesionale a soțului ei decedat și că pensia olandeză pentru limită de vârstă îi este acordată cu titlu personal, aceste două prestații nu pot fi considerate drept prestații de aceeași natură care intră în sfera de aplicare a excepției prevăzute la articolul 46b alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71.

34

În consecință, Regulamentul nr. 1408/71 nu se opune aplicării unei reguli naționale împotriva cumulului cum este cea la care se referă instanța de trimitere, sub rezerva limitărilor impuse de Regulamentul nr. 1408/71.

35

În această privință, Regulamentul nr. 1408/71 prevede, între altele, la articolul 46a alineatul (3) litera (d), că, în ipoteza în care o regulă împotriva cumulului se aplică în temeiul legislației unui singur stat membru din cauza faptului că persoana respectivă beneficiază de prestații de aceeași natură sau de natură diferită datorate în temeiul legislației altui stat membru, prestația plătibilă în temeiul legislației primului stat membru poate fi redusă numai în limita cuantumului prestațiilor datorate în temeiul legislației celuilalt stat membru (Hotărârea Cordelle, citată anterior, punctul 14).

36

Astfel, în aplicarea acestei reguli, pensia belgiană de urmaș a persoanei în cauză nu poate fi redusă decât în limita cuantumului pensiei olandeze pentru limită de vârstă (Hotărârea Cordelle, citată anterior, punctul 15).

37

În aceste condiții, este necesar să se concluzioneze cu privire la acest aspect că articolul 46a din Regulamentul nr. 1408/71 nu se opune aplicării unei reglementări a unui stat membru care cuprinde o dispoziție în temeiul căreia o pensie de urmaș primită în acest stat membru este redusă ca urmare a majorării unei pensii pentru limită de vârstă primite în temeiul legislației altui stat membru, sub rezerva, printre altele, a respectării condițiilor prevăzute la articolul 46a alineatul (3) litera (d).

38

Cu toate acestea, interpretarea dată astfel Regulamentului nr. 1408/71 trebuie înțeleasă fără să se aducă atingere soluției care ar rezulta din eventuala aplicabilitate a dispozițiilor de drept primar. Prin urmare, constatarea că o măsură națională poate să fie conformă cu o dispoziție dintr-un act de drept derivat, în speță Regulamentul nr. 1408/71, nu are în mod obligatoriu ca efect faptul că măsurii respective nu i se aplică dispozițiile tratatului (Hotărârea din 16 iulie 2009, von Chamier-Glisczinski, C-208/07, Rep., p. I-6095, punctul 66 și jurisprudența citată).

39

În acest context, instanța de trimitere ridică mai precis problema existenței, în cauza cu care este sesizată, a unui obstacol în calea dreptului la libera circulație, asemenea celui reținut de Curte în Hotărârile van Munster și Engelbrecht, citate anterior.

40

Or, de la bun început trebuie amintit că Hotărârile van Munster și Engelbrecht, citate anterior, vizau situația unei reduceri a pensiei belgiene a unuia dintre soți ca urmare a aplicării unei cote individuale în locul unei cote familiale după ce i s-a acordat celuilalt soț o pensie sau un avantaj care o înlocuiește, iar nu, precum în cauza principală, a unui cumul între o pensie belgiană de urmaș și o pensie olandeză pentru limită de vârstă pentru aceeași persoană.

41

În consecință, soluția reținută în aceste hotărâri nu este aplicabilă unei situații precum cea în discuție în litigiul principal.

42

Pe de altă parte, deși este adevărat că, în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii, revine legislației fiecărui stat membru sarcina de a stabili condițiile de acordare a prestațiilor în materie de securitate socială, statele membre trebuie totuși, în exercitarea acestei competențe, să respecte dreptul Uniunii (a se vedea în acest sens în special Hotărârea von Chamier-Glisczinski, citată anterior, punctul 63 și jurisprudența citată).

43

În această privință, în ceea ce privește dispozițiile din dreptul primar la care se referă instanța de trimitere, este suficient să se amintească faptul că articolul 45 TFUE pune în aplicare principiul fundamental potrivit căruia acțiunea Uniunii presupune, între altele, eliminarea între statele membre a obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor (Hotărârea din 26 ianuarie 1999, Terhoeve, C-18/95, Rec., p. I-345, punctul 36 și jurisprudența citată).

44

În consecință, dreptul Uniunii se opune oricărei măsuri naționale care, chiar și atunci când se aplică fără discriminare pe motiv de cetățenie sau de naționalitate, este susceptibilă să îngreuneze sau să facă mai puțin atractivă exercitarea de către resortisanții comunitari a libertăților fundamentale garantate de tratat (Hotărârea din 1 aprilie 2008, Gouvernement de la Communauté française și Gouvernement wallon, C-212/06, Rep., p. I-1683, punctul 45 și jurisprudența citată).

45

Potrivit unei jurisprudențe constante, măsurile naționale de acest fel pot fi admise numai cu condiția să urmărească un obiectiv de interes general, să fie de natură să asigure realizarea acestuia și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit (Hotărârea Gouvernement de la Communauté française și Gouvernement wallon, citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).

46

Astfel, este de competența instanței naționale să aprecieze compatibilitatea reglementării naționale în cauză cu cerințele dreptului Uniunii, verificând dacă regula belgiană împotriva cumulului, care se aplică în mod cert fără distincție cetățenilor și resortisanților altor state membre, nu conduce în fapt, în cea ce privește persoana interesată, la o situație defavorabilă în raport cu cea în care se află o persoană a cărei situație nu prezintă niciun element transfrontalier și, în cazul în care s-ar constata un astfel de dezavantaj în speță, dacă regula națională în cauză este justificată de considerații obiective și dacă este proporțională cu obiectivul urmărit în mod legitim de dreptul național.

47

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate după cum urmează:

48

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

Articolul 46a din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1386/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2001, trebuie interpretat în sensul că nu se opune aplicării unei reglementări a unui stat membru care cuprinde o dispoziție în temeiul căreia o pensie de urmaș primită în acest stat membru este redusă ca urmare a majorării unei pensii pentru limită de vârstă primite în temeiul legislației altui stat membru, sub rezerva, în special, a respectării condițiilor prevăzute la articolul 46a alineatul (3) litera (d).

Articolul 45 TFUE trebuie interpretat în sensul că nici acesta nu se opune aplicării unei astfel de reglementări naționale în măsura în care aceasta nu conduce, în ceea ce privește persoana interesată, la o situație defavorabilă în raport cu cea în care se află o persoană a cărei situație nu prezintă niciun element transfrontalier, iar, în cazul în care s-ar constata existența unui astfel de dezavantaj, reglementarea națională trebuie să fie justificată de considerații obiective și totodată să fie proporțională cu obiectivul urmărit în mod legitim de dreptul național, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.