1.

Este discriminatorie amplasarea contoarelor de energie electrică în cartierele locuite în majoritate de un anumit grup etnic la o înălțime mai mare decât în celelalte cartiere? Aceasta este, în esență, întrebarea cu care se confruntă Curtea, care a fost sesizată de Comisia pentru Protecția împotriva Discriminării (KZD) ( 2 ), și căreia i se oferă astfel ocazia să își precizeze jurisprudența referitoare la așa-numitele „directive antidiscriminare”, mai precis Directiva 2000/43/CE ( 3 ), în discuție în speță ( 4 ). Este pentru prima dată când se solicită Curții să se pronunțe cu privire la discriminarea indirectă bazată pe originea etnică și cu privire la posibilitățile de justificare a unei astfel de discriminări. În prealabil, Curtea va trebui să clarifice aspectul dacă KZD are competența de a adresa o întrebare preliminară în temeiul articolului 267 TFUE.

2.

Litigiul are la bază practica din două cartiere ale orașului bulgar Montana, în care contoarele de energie electrică au fost amplasate pe stâlpi de electrificare la o înălțime de 7 m, în condițiile în care în alte cartiere acestea au fost fixate la o înălțime maximă de 1,70 m, astfel încât consumatorii pot avea acces la ele. Întrucât primele cartiere menționate sunt locuite în principal de membri ai comunității rome ( 5 ), se pune problema dacă această practică reprezintă o discriminare bazată pe originea etnică.

3.

Având în vedere faptul că populația vizată de o eventuală discriminare este populația romă, prezenta cauză este deosebit de sensibilă. Situația romilor, minoritatea cea mai numeroasă din Europa, a stat tot mai mult în centrul atenției publice în ultimii ani. Numeroși romi din rândul celor 10-12 milioane care trăiesc în Europa sunt zilnic victimele prejudecăților, ale intoleranței, ale discriminării și ale excluderii sociale. Aceștia sunt marginalizați și trăiesc în condiții socio-economice foarte precare ( 6 ). Integrarea socială și economică a romilor este, așadar, unul dintre obiectivele declarate ale Uniunii Europene și ale Republicii Bulgaria ( 7 ). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost de asemenea sesizată, în mai multe rânduri, cu privire la cazuri de discriminare a romilor ( 8 ).

4.

În prezenta cauză se aplică Directiva 2000/43/CE. În plus, trebuie menționate Directivele 2006/32/CE ( 9 ) și 2009/72/CE ( 10 ), care conțin norme privind eficiența energetică la utilizatorii finali și, respectiv, piața internă a electricității.

5.

Articolul 2 din directiva menționată cuprinde, printre altele, următoarea definiție:

„(1)   În sensul prezentei directive, principiul egalității de tratament înseamnă că nu se face o discriminare directă sau indirectă pe baza rasei sau originii etnice.

(2)   În sensul alineatului (1):

[...]”

6.

Articolul 3 din Directiva 2000/43 definește domeniul de aplicare al acesteia după cum urmează:

„(1)   În limitele competențelor conferite Comunității, prezenta directivă se aplică tuturor persoanelor, atât din sectorul public, cât și din cel privat, inclusiv organismelor publice, în ceea ce privește:

[...]

[...]”

7.

Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2000/43, care privește normele referitoare la apărarea drepturilor, prevede:

„Statele membre trebuie să asigure punerea la dispoziția tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite prin nerespectarea principiului egalității de tratament, a procedurilor judiciare și/sau administrative, inclusiv a procedurilor de conciliere acolo unde consideră necesar, în vederea respectării obligațiilor care decurg din prezenta directivă, chiar și după ce relația din care se presupune că a rezultat discriminarea a luat sfârșit.”

8.

La articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2000/43 sunt cuprinse următoarele prevederi referitoare la sarcina probei:

„(1) Statele membre iau măsurile care sunt necesare, în conformitate cu sistemele lor judiciare, pentru ca, atunci când o persoană care se consideră nedreptățită prin nerespectarea principiului egalității de tratament prezintă, în fața unei autorități sau a altei instanțe judecătorești competente, fapte pe baza cărora se poate prezuma că a avut loc o discriminare directă sau indirectă, pârâtul să fie obligat să dovedească faptul că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament.”

9.

În sfârșit, trebuie să se facă referire la articolul 13 din Directiva 2000/43, consacrat organismelor de promovare a egalității de tratament:

„(1)   Statele membre desemnează un organism sau mai multe organisme pentru promovarea egalității de tratament față de toate persoanele, fără discriminare pe baza rasei sau originii etnice. Aceste organisme pot face parte din agenții acreditate la nivel național pentru apărarea drepturilor omului sau respectarea drepturilor persoanelor.

(2)   Statele membre trebuie să ia măsuri pentru ca în competențele acestor organisme să fie incluse:

10.

Directiva 2006/32 urmărește să crească eficiența utilizării energiei în statele membre prin diferite măsuri, printre care măsurile destinate în special să îmbunătățească eficiența energetică în folosul consumatorilor finali. Considerentul (29) al directivei are următorul cuprins:

„Pentru a permite consumatorilor finali să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la consumul individual de energie, ar trebui să li se ofere o cantitate rezonabilă de informații despre acesta, precum și alte informații relevante [...] În plus, consumatorii ar trebui să fie încurajați în mod activ să își verifice în mod regulat propriile indicații ale contoarelor.”

11.

În plus, potrivit articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2006/32:

„Statele membre garantează că, în măsura în care este posibil din punct de vedere tehnic, rezonabil din punct de vedere financiar și proporțional în raport cu economiile de energie potențiale, consumatorii finali de electricitate, gaze naturale, servicii de încălzire și/sau răcire și apă caldă menajeră urbană centralizată sunt dotați cu contoare individuale la prețuri competitive, care reflectă exact consumul real de energie al consumatorilor finali și care furnizează informații despre timpul efectiv de utilizare.

[...]”

12.

Directiva 2009/72 stabilește norme comune pentru producerea, transportul, distribuția și furnizarea energiei electrice și definește modalitățile de organizare și funcționare a sectorului energiei electrice ( 11 ). Potrivit articolului 3 alineatul (7) din această directivă, statele membre iau „măsurile corespunzătoare pentru protecția clienților finali”, iar în privința clienților casnici acestea vor trebui să ia cel puțin măsurile enumerate în anexa I la directivă.

13.

După cum rezultă din anexa I primul paragraf la Directiva 2009/72, intitulată „Măsuri de protecție a consumatorilor”, „măsurile prevăzute la articolul 3 au scopul de a garanta clienților:

[...]

[...]”

14.

Pentru a transpune o serie de directive și de alte acte ale Uniunii Europene, inclusiv Directiva 2000/43, Bulgaria a adoptat Legea privind protecția împotriva discriminării ( 12 ) (ZZD), care, pe lângă normele privind interdicția discriminării, conține și dispoziții referitoare la Comisia pentru Protecția împotriva Discriminării (KZD). Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește și alte numeroase dispoziții naționale, precum Legea privind energia, Regulamentul privind racordarea producătorilor și consumatorilor de energie electrică la rețelele de transport și de distribuție, precum și Condițiile contractuale generale ale întreprinderilor de distribuție și de furnizare a energiei electrice.

15.

Acțiunea principală are la origine reclamația depusă de domnul Belov la KZD. Domnul Belov locuiește în orașul Montana din Bulgaria, mai precis în unul dintre cele două cartiere ale orașului, care, după cum rezultă din precizările făcute în cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare, sunt cunoscute ca fiind „cartiere de romi”, întrucât populația majoritară este de etnie romă.

16.

Aprovizionarea cu energie electrică în orașul Montana este asigurată de CHEZ Elektro Balgaria AD (CEB), iar distribuția de energie electrică de CHEZ Raspredelenie Balgaria AD (CRB), care își desfășoară activitatea sub supravegherea Comisiei Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei și al Apei ( 13 ) (DKEVR). Pe întreg teritoriul orașului Montana, contoarele de energie electrică aparțin întreprinderii CRB.

17.

În cursul anilor 1998 și 1999, contoarele de energie electrică din cartierele de romi „Ogosta” și „Kosharnik” din orașul Montana, precum și din alte orașe din Bulgaria au fost instalate pe stâlpi de electrificare la o înălțime de 7 m. În afara acestor cartiere, contoarele de energie electrică au fost instalate la o înălțime maximă de 1,70 m, în general în locuințele consumatorilor sau pe fațada clădirilor ori pe gardurile înconjurătoare.

18.

Pentru a permite și consumatorilor ale căror contoare de energie electrică au fost instalate la înălțimea de 7 m să își verifice indirect consumul, în condițiile contractuale generale, CRB s-a angajat ca la cererea scrisă a consumatorului să pună la dispoziție gratuit, în termen de trei zile, un vehicul special cu platformă de ridicare, care permite angajaților CRB să ajungă la contoare în vederea citirii acestora. Până în prezent niciun consumator nu a utilizat această posibilitate. Consumatorii au de asemenea posibilitatea de a solicita instalarea, contra unei taxe, a unui contor de control în locuințele lor. O altă posibilitate de verificare a consumului nu există pentru locuitorii acestor cartiere.

19.

În procedura de reclamație în fața KZD, domnul Belov susține că instalarea contoarelor de energie electrică la o înălțime de 7 m reprezintă o discriminare întemeiată pe originea sa etnică. Acesta susține totodată că toate persoanele de origine romă din cele două cartiere în discuție sunt victimele unei discriminări bazate pe apartenența lor etnică.

20.

Reclamația este formulată de domnul Belov împotriva CEB. KZD a introdus în cauză și întreprinderea CRB, pe reprezentanții legali și conducerea celor două întreprinderi, precum și DKEVR.

21.

Fiind sesizată cu soluționarea acțiunii principale, KZD a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

22.

CEB și CRB ( 14 ), guvernul bulgar și Comisia Europeană au prezentat observații scrise și orale în procedura în fața Curții. Domnul Belov a fost reprezentat la ședința Curții din 11 iulie 2012.

23.

Anumite părți care au prezentat observații contestă admisibilitatea cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în principal pentru motivul că KZD nu ar fi o instanță. În subsidiar, acestea invocă faptul că unele dintre întrebările adresate Curții ar fi ipotetice.

24.

Având în vedere multitudinea de autorități independente care au fost create de statele membre în ultimii ani – adesea în vederea transpunerii dispozițiilor de drept al Uniunii – nu este de mirare că, în mod regulat, Curtea se confruntă cu problema dacă astfel de autorități pot formula cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare ( 15 ).

25.

Pentru a stabili dacă o autoritate independentă, precum KZD, poate adresa întrebări preliminare trebuie să se verifice dacă aceasta este o „instanță dintr-un stat membru” în sensul articolului 267 TFUE. Comisia Europeană și guvernul bulgar consideră că răspunsul este afirmativ, în timp ce CEB și CRB susțin poziția contrară.

26.

Potrivit unei jurisprudențe constante, aprecierea dreptului de a adresa întrebări preliminare este un aspect care ține exclusiv de dreptul Uniunii. Pentru a stabili dacă organismul de trimitere este o instanță în sensul articolului 267 TFUE se ia în considerare un ansamblu de elemente, precum originea legală a organului, caracterul său permanent, caracterul obligatoriu al competenței sale, natura contradictorie a procedurii, aplicarea de către organ a normelor de drept, precum și independența acestuia ( 16 ). În plus, instanțele naționale sunt abilitate să sesizeze Curtea numai dacă există un litigiu pe rolul acestora și dacă sunt chemate să se pronunțe în cadrul unei proceduri destinate să se finalizeze printr-o decizie cu caracter jurisdicțional ( 17 ). În consecință, în cele ce urmează se va analiza dacă KZD îndeplinește aceste criterii, ținând seama de normele concrete care reglementează procedura și structura acestei instituții.

27.

Trebuie subliniat în această privință că nu se poate confirma calitatea de instanță a KZD numai prin referire la misiunea care i-a fost conferită prin dreptul Uniunii, aceea de organ creat în vederea promovării egalității de tratament și asigurării protecției juridice a victimelor discriminării (articolele 7 și 13 din Directiva 2000/43). Astfel, protecția juridică impusă prin Directiva 2000/43 trebuie asigurată potrivit „unor proceduri judiciare sau administrative” [articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2000/43] și nu se realizează, așadar, în mod necesar, exclusiv în fața instanțelor. În consecință, trebuie să se verifice în detaliu dacă KZD îndeplinește condițiile pe care dreptul Uniunii le impune în privința instanțelor unui stat membru.

28.

Originea legală a KZD, caracterul său permanent și aplicarea normelor de drept de către aceasta nu ridică nicio problemă ( 18 ). KZD îndeplinește și criteriul naturii contradictorii a procedurii ( 19 ). În schimb, sunt foarte contestate independența KZD, caracterul obligatoriu al competenței acesteia și caracterul jurisdicțional al deciziilor sale.

29.

Potrivit unei jurisprudențe constante, noțiunea de independență cuprinde două aspecte: un aspect extern și unul intern.

30.

Aspectul extern al independenței presupune ca organismul care trebuie să se pronunțe să fie protejat de intervenții sau de presiuni exterioare susceptibile să pună în pericol independența membrilor săi în ceea ce privește judecarea litigiilor cu care sunt sesizați ( 20 ). În prezenta cauză nu există dubii în privința independenței externe a membrilor organului de decizie al KZD. Acestora li se aplică, prin analogie, normele privind independența judecătorilor prevăzute de Codul de procedură civilă bulgar ( 21 ), astfel încât beneficiază de garanții comparabile cu cele recunoscute judecătorilor din instanțele ordinare bulgare.

31.

În ceea ce privește aspectul intern al independenței, acesta este legat de noțiunea de imparțialitate și vizează echidistanța în raport cu părțile în litigiu și cu interesele lor din perspectiva obiectului acestuia ( 22 ).

32.

CEB și CRB consideră că KZD nu este imparțială din punct de vedere obiectiv ( 23 ), dată fiind structura sa și în special legătura care există între organul său de decizie și aparatul administrativ subordonat acestuia, precum și atribuțiile pe care le îndeplinește KZD.

33.

Aceste susțineri nu sunt totuși deloc convingătoare.

34.

Astfel, din punct de vedere funcțional, există o separație clară între organul de decizie al KZD și aparatul administrativ subordonat acestuia. Deși acest aparat administrativ poate întocmi rapoarte privind probleme legate de discriminare destinate și membrilor comisiei, din precizările furnizate de instanța de trimitere nu se poate concluziona totuși că aparatul administrativ ar fi asociat procesului decizional ( 24 ). Asistența juridică acordată victimelor discriminării face parte din misiunile KZD ca instituție ( 25 ), dar nu este furnizată de înșiși membrii comisiei, ci exclusiv de aparatul său administrativ. În plus, guvernul bulgar a explicat în ședință că asistența și consilierea victimelor discriminării se acordă numai în afara procedurilor pendinte. Nici membrii comisiei, nici administrația nu susțin vreuna dintre părți în cadrul unei proceduri de reclamație angajate în fața KZD. Dimpotrivă, membrii comisiei hotărăsc în mod obiectiv și independent asupra încălcărilor ZZD ( 26 ).

35.

Simplul fapt că KZD a fost creată ca organ de aplicare a principiului egalității de tratament ( 27 ) nu implică în mod automat faptul că aceasta este de partea victimelor și, prin urmare, că este părtinitoare. Deși are drept misiune să vegheze la respectarea normelor legale prevăzute în ZZD, KZD își îndeplinește misiunea în calitate de organ de stat obiectiv și independent la fel ca o instanță, care trebuie să constate nu numai existența, ci și eventuala inexistență a unei discriminări atunci când este sesizată cu o reclamație.

36.

Din aceste considerații, rezultă că KZD este suficient de independentă pentru a fi considerată o instanță în sensul articolului 267 TFUE.

37.

CEB și CRB susțin, de asemenea, că KZD nu exercită nicio activitate jurisdicțională. KZD nu ar fi un organ al puterii judecătorești, ci o autoritate administrativă, după cum o demonstrează misiunile care i-au fost încredințate, precum și faptul că aceasta figurează ca parte în procedura de atac ulterioară împotriva deciziilor sale ( 28 ), faptul că se poate sesiza din oficiu în caz de discriminare ( 29 ), că își poate anula deciziile cu acordul părților și că procedurile civile au prioritate în fața procedurilor inițiate în fața sa ( 30 ).

38.

În acest context, trebuie să se observe mai întâi că exercitarea de către KZD a anumitor funcții administrative nu exclude calitatea sa de instanță. Astfel, Curtea a statuat în mod repetat că dreptul unui organism de a adresa întrebări preliminare trebuie să fie analizat atât prin prisma unor criterii structurale, cât și a unor criterii funcționale. Prin urmare, unul și același organism național poate fi calificat atât drept instanță, cât și drept organ administrativ, după cum exercită funcții jurisdicționale sau atribuții administrative într-un caz concret ( 31 ). Prin urmare, este necesar să se stabilească natura specifică a atribuțiilor pe care KZD le exercită în contextul normativ concret în care este chemată să sesizeze Curtea ( 32 ).

39.

În speță, organul de decizie independent al KZD s-a adresat Curții în cadrul unei proceduri de reclamație. KZD a fost sesizată cu această reclamație de către o persoană care se pretinde victima unei discriminări și solicită să se verifice compatibilitatea măsurilor în litigiu cu ZZD. Acest control poate fi calificat, așadar, drept activitate jurisdicțională. Funcțiile administrative pe care organul administrativ subordonat membrilor comisiei le desfășoară într-un alt context, precum consilierea victimelor discriminării sau reprezentarea KZD în fața instanței superioare, nu prezintă relevanță pentru aprecierea caracterului jurisdicțional al unei proceduri de reclamație precum cea pe care domnul Belov a inițiat-o în speță.

40.

În al doilea rând, nu are nicio importanță faptul că organul de decizie al KZD poate, teoretic, să inițieze din oficiu o procedură ( 33 ), deoarece, în orice caz, în speță KZD nu a acționat din proprie inițiativă, ci a fost sesizată cu o reclamație formulată de o persoană care se pretinde victima unei discriminări. Aspectul dacă, atunci când îndeplinește alte funcții decât cele în cadrul cărora a sesizat Curtea, organul de trimitere poate fi calificat drept instanță în sensul articolului 267 TFUE este irelevant pentru a aprecia dreptul acestuia de a adresa întrebări preliminare ( 34 ).

41.

În al treilea rând, nici faptul că KZD poate impune intervenția forțată a unor terți în procedura de reclamație cu care au fost sesizați membrii comisiei nu înseamnă că aceasta nu ar avea calitatea de instanță. Astfel, intervenția forțată este un instrument des întâlnit și în procedurile în fața instanțelor administrative clasice ( 35 ).

42.

În al patrulea rând, nici normele care reglementează raporturile dintre procedura în fața KZD și procedurile în fața instanțelor civile bulgare nu permit să se concluzioneze că KZD nu este o instanță. Contrar opiniei exprimate de CEB și de CRB, considerăm că aceste norme, care au făcut obiectul unor ample dezbateri în fața Curții, militează mai degrabă în favoarea dreptului KZD de a adresa întrebări preliminare decât împotriva acestuia.

43.

Este adevărat că KZD nu se poate pronunța asupra unei reclamații în cazul în care instanțele civile bulgare sunt sesizate cu aceeași cauză ( 36 ). Această imposibilitate este însă numai expresia litispendenței, principiu general de drept procedural potrivit căruia o acțiune este inadmisibilă în cazul în care o altă instanță a fost deja sesizată cu o acțiune având același obiect ( 37 ). Faptul că acest principiu se aplică și în privința KZD este un argument în favoarea calității sale de instanță în sensul articolului 267 TFUE. Astfel, dacă o procedură precum acțiunea principală nu ar avea caracter jurisdicțional, nu ar fi necesar să se instituie o normă pentru situațiile de conexitate în fața instanțelor civile, deoarece în acest caz nu s-ar putea pune problema unei litispendențe.

44.

Din informațiile pe care le deține Curtea nu rezultă că KZD și-ar pierde competența inclusiv în cazul unei proceduri inițiate ulterior în fața unei instanțe civile, respectiv că sesizarea KZD ar deține o „importanță mai redusă” decât sesizarea instanțelor civile. CEB și CRB au argumentat în acest sens, dar susținerile lor au rămas foarte vagi, chiar și la solicitarea de lămuriri cu privire la acest aspect adresată în cadrul ședinței, acestea fiind, în special, în imposibilitatea de a cita o prevedere legală concretă care să le susțină punctul de vedere. În absența unui element care să demonstreze contrariul, trebuie să se rețină că regula litispendenței se aplică în același mod, indiferent dacă într-un caz concret a fost sesizată mai întâi o instanță civilă bulgară sau KZD. Acesta reprezintă un argument în favoarea calității de instanță a KZD.

45.

În sfârșit, împrejurarea că, cu acordul părților, KZD își poate anula sau modifica propriile hotărâri ( 38 ) nu demonstrează că această instituție nu ar avea calitatea de instanță. Autoritățile administrative își pot anula, în general, deciziile fără a avea acordul părților, fapt confirmat în privința dreptului bulgar de susținerile tuturor părților în cauză. În schimb, deciziile judecătorești pot fi anulate înainte de a rămâne definitive numai într-o procedură de atac, iar după ce au dobândit autoritate de lucru judecat numai în mod excepțional, prin redeschiderea procedurii. Faptul că, aparent, deciziile KZD pot fi modificate în condiții mai puțin restrictive este expresia unui „statut hibrid” pe care îl are organul de decizie al KZD, care se situează între o autoritate administrativă clasică și o instanță clasică. Decisiv este totuși faptul că o modificare a unei decizii a KZD într-o procedură de reclamație este posibilă numai cu acordul ambelor părți. În definitiv, posibilitatea de modificare poate fi considerată expresia principiului disponibilității în sens larg din procedura judiciară ( 39 ).

46.

CEB și CRB susțin totodată că în cazul procedurilor de reclamație în fața KZD nu este vorba despre o competență cu caracter obligatoriu, deoarece, potrivit articolului 71 din ZZD, în caz de discriminare persoana interesată are posibilitatea de a se adresa și unei instanțe civile. Având în vedere că sesizarea KZD nu reprezintă singura posibilitate de contestație în caz de discriminare, nu este îndeplinit criteriul caracterului obligatoriu al competenței.

47.

În Hotărârea Dorsch Consult, Curtea a trebuit să se pronunțe, printre altele, cu privire la noțiunea de competență obligatorie. În acea hotărâre, Curtea a făcut distincția între „obligatoriu” în sensul că există o singură cale de atac posibilă și „obligatoriu” în sensul că organul sesizat pronunță decizii cu forță obligatorie ( 40 ). În orice caz, Curtea nu a fost chemată să precizeze în mod clar dacă ar trebui să se acorde prioritate uneia dintre cele două interpretări, deoarece în acel caz competența organului respectiv era „obligatorie” în ambele privințe. Prezenta cauză oferă, așadar, Curții posibilitatea să își precizeze jurisprudența cu privire la acest aspect.

48.

Astfel cum a susținut Comisia Europeană în cauza Dorsch Consult ( 41 ), precum și în ședința desfășurată în prezenta cauză, considerăm că prin „obligatoriu” trebuie să se înțeleagă exclusiv caracterul obligatoriu al deciziilor organului de trimitere. În cazul în care competența ar înceta să mai fie obligatorie pentru simplul fapt că există și alte căi de atac, atunci, strict vorbind, nicio instanță civilă clasică nu ar putea sesiza Curtea cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare într-un caz precum cel de față, pentru că ar exista o altă cale de atac decât acțiunea în fața instanței, mai precis procedura de reclamație în fața KZD ( 42 ). Acest lucru ar avea consecința paradoxală că niciunul dintre organele bulgare competente să judece acțiuni întemeiate pe ZZD nu ar avea dreptul să adreseze Curții întrebări preliminare privind interpretarea Directivei 2000/43.

49.

Prin urmare, singurul criteriu logic ar putea fi acela ca o decizie pronunțată de KZD într-o procedură de reclamație să aibă forță obligatorie pentru părți. Această situație se regăsește în prezenta cauză. Astfel cum a arătat guvernul bulgar și după cum rezultă din articolele 69 și 82 din ZZD, deciziile KZD au forță de lucru judecat, sunt obligatorii pentru părți, iar nerespectarea lor se sancționează cu amendă.

50.

În concluzie, apreciem că KZD ar trebui să fie considerată o instanță în sensul articolului 267 TFUE.

51.

CEB și CRB susțin totodată că a doua și a șasea întrebare preliminară ar fi ipotetice, deoarece privesc o discriminare, respectiv o hărțuire directă. Din moment ce în speță este vorba despre o discriminare indirectă, ar fi admisibile numai întrebările care privesc această formă de discriminare.

52.

Este adevărat că măsura în litigiu nu poate constitui în același timp o discriminare directă și o discriminare indirectă. KZD, în calitatea sa de instanță de trimitere, trebuie să stabilească pe baza aprecierii tuturor faptelor despre ce formă de discriminare este vorba în circumstanțele speței. Or, KZD solicită tocmai o interpretare a formelor de discriminare pentru a putea stabili despre care formă este vorba în speță. În cazul în care cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare ar fi declarată admisibilă în privința unei singure forme de discriminare, Curtea ar trebui să anticipeze aprecierea situației de fapt, apreciere care revine KZD, și, în plus, ar putea să furnizeze un răspuns inutil.

53.

Totuși, în măsura în care în cadrul aprecierii juridice unele întrebări sau unele părți ale acestora se vor dovedi într-adevăr ipotetice sau superflue, nu le vom aborda în propunerile de răspuns.

54.

Așadar, cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare este în întregime admisibilă.

55.

KZD a formulat o serie de întrebări extrem de detaliate pentru a obține precizări cu privire la întinderea principiului egalității de tratament în raport cu originea etnică a persoanelor și cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească probele într-un caz de discriminare. Se impune realizarea unui rezumat al anumitor părți ale întrebărilor adresate de KZD pentru a putea răspunde la cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare.

56.

Prin intermediul primei întrebări preliminare, KZD urmărește să se stabilească dacă o situație de fapt precum cea în cauză în acțiunea principală intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/43. Aceasta solicită în mod concret o interpretare a articolului 3 alineatul (1) litera (h) din directivă, care privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea acestora, la dispoziția publicului. Părțile nu sunt de acord asupra aspectului dacă, în afară de aprovizionarea cu energie electrică ca atare, în domeniul de aplicare al directivei intră și furnizarea de contoare de energie electrică.

57.

Guvernul bulgar, CEB și CRB susțin o interpretare restrictivă a domeniului de aplicare al directivei. Uniunea nu ar avea competența de a institui norme privind contoarele de energie electrică. În opinia lor, din domeniul de aplicare al dreptului Uniunii ar face parte numai crearea unei piețe interne a energiei electrice și îmbunătățirea funcționării acesteia. Totuși, furnizarea contoarelor de energie electrică nu ar fi o măsură necesară în acest scop, astfel încât, în temeiul restricției enunțate la articolul 3 alineatul (1) prima teză din Directiva 2000/43, potrivit căruia aceasta se aplică „în limitele competențelor conferite [Uniunii]”, prezenta cauză nu ar intra în domeniul de aplicare al directivei. Pe de altă parte, furnizarea contoarelor de energie electrică se realizează cu titlu gratuit, astfel încât nu ar reprezenta o prestare de servicii în sensul directivei, deoarece nu se realizează în schimbul unei sume de bani. Totodată, potrivit CEB și CRB, accesul la contoarele de energie electrică nu poate fi asimilat furnizării de curent electric. Articolul 3 alineatul (1) litera (h) din Directiva 2000/43 privește doar aprovizionarea cu energie electrică ca atare, iar nu punerea la dispoziție a contoarelor.

58.

Această argumentație este incorectă.

59.

Aprovizionarea cu energie electrică reprezintă ca atare o prestare de servicii care, în temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (h) din Directiva 2000/43, face parte dintre domeniile în care este interzisă orice discriminare pe motiv de rasă sau de origine etnică. Este cert și faptul că CRB a pus la dispoziția clienților săi contoare de energie electrică și că, prin urmare, acestea fac parte integrantă din condițiile generale în care clienții achiziționează energia electrică în prezenta cauză.

60.

Or, tocmai aceste condiții generale definesc prestarea de servicii de „aprovizionare cu energie electrică” în speță. Aceste componente individuale nu pot fi considerate separat unele de altele. Nu se poate pretinde în mod convingător că numai aprovizionarea cu energie electrică ca atare ar trebui să fie asigurată fără discriminare și că tot ce depășește aceasta, în special clauzele specifice din condițiile de furnizare, nu intră în domeniul de aplicare al directivei.

61.

Să ne imaginăm că o întreprindere de transport public pune la dispoziția pasagerilor scaune diferite în funcție de sex, de culoarea pielii sau de originea etnică. Deși s-ar asigura transportul tuturor pasagerilor și, prin urmare, s-ar presta serviciul de transport ca atare, ar fi totuși evident că împrejurările concrete în care s-ar asigura transportul nu ar fi aceleași.

62.

Scopul Directivei 2000/43 este tocmai acela de a asigura protecția împotriva discriminării în cel mai eficient mod și de a garanta astfel un înalt nivel de protecție ( 43 ). Eficacitatea practică a interdicției oricărei discriminări ar fi compromisă dacă domeniile de protecție ar fi reduse la aspectul lor esențial. În cazul în care materiile enumerate la articolul 3 din directivă sunt interpretate în mod restrictiv, protecția împotriva discriminării ar fi redusă la nivelul minim, ceea ce ar fi incompatibil cu obiectivul directivei menționat mai sus.

63.

În definitiv, Directiva 2000/43 este expresia specifică a principiului general al egalității de tratament, care este unul dintre principiile fondatoare ale dreptului Uniunii și care, în conformitate cu articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se bucură de protecție ca drept fundamental. Inclusiv pentru acest motiv, domeniul său de aplicare nu poate fi definit în mod restrictiv ( 44 ).

64.

Prin urmare, într-un caz precum cel în discuție în acțiunea principală, domeniul de aplicare al Directivei 2000/43 include nu numai aprovizionarea cu energie electrică, ci și condițiile în care se asigură aceasta, care cuprind și punerea la dispoziție a contoarelor ( 45 ).

65.

Nu se poate susține că aceste contoare sunt utilizate gratuit de către consumatori, iar directiva privește numai prestările de servicii cu titlu oneros. Astfel, furnizarea de curent electric, principalul obiect al contractului de prestări de servicii, se asigură în schimbul unei sume de bani și se poate considera că în prețul curentului electric este inclus costul contoarelor și că acesta din urmă se repercutează astfel, în mod indirect, asupra consumatorilor. După cum s-a arătat mai sus, aprovizionarea cu energie electrică și punerea la dispoziție a unui contor sunt indisociabile. Care ar fi utilitatea unui contor dacă nu s-ar furniza energia electrică? Punerea la dispoziție a unui contor nu este, așadar, o prestare de servicii autonomă, ci face parte din „aprovizionarea cu energie electrică” ca prestație globală.

66.

În sfârșit, în ceea ce privește competențele Uniunii prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2000/43, este suficient să se amintească faptul că legiuitorul Uniunii are competența de a reglementa piața internă a energiei electrice ( 46 ). De altfel, acesta și-a exercitat competența în cauză – fără ca acest aspect să fie decisiv în speță – în mai multe rânduri, în special prin instituirea de norme privind informarea consumatorilor finali cu privire la consumul propriu de energie electrică, și a menționat cu această ocazie, în mod expres, contoarele ( 47 ).

67.

În concluzie, propunem Curții să răspundă la prima întrebare preliminară că o situație de fapt precum cea în cauză în acțiunea principală se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 2000/43.

68.

Prin intermediul celei de a doua și al celei de a patra întrebări, KZD solicită să se stabilească dacă există discriminare în sensul Directivei 2000/43 numai atunci când sunt încălcate drepturi sau interese prevăzute în mod expres de lege sau dacă există discriminare indiferent de existența unei astfel de încălcări. În cazul în care directiva nu presupune încălcarea unor drepturi sau interese prevăzute în mod expres de lege, se pune întrebarea dacă o dispoziție națională care prevede o astfel de condiție este compatibilă cu directiva.

69.

Această întrebare a fost adresată în contextul în care, potrivit definițiilor legale din dreptul bulgar, mai precis potrivit articolului 1 punctul 7 din dispozițiile de completare a ZZD ( 48 ), un „tratament mai puțin favorabil” există numai atunci când sunt încălcate, direct sau indirect, drepturile sau interesele prevăzute în mod expres de lege. CEB se întemeiază pe aceste dispoziții, susținând că consumatorii nu ar avea dreptul de a le fi instalat în mod gratuit un contor de energie electrică, iar în lipsa unui drept încălcat nu ar exista nici discriminare.

70.

Articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2000/43 enunță condițiile pentru existența unei discriminări. Potrivit literei (a), se consideră că are loc o discriminare directă „atunci când o persoană este tratată mai puțin favorabil decât a fost sau ar fi o altă persoană, într-o situație comparabilă, pe baza rasei sau originii etnice”. Inegalitatea de tratament care stă la baza acesteia se întemeiază așadar în mod direct pe rasă sau pe originea etnică. În schimb, potrivit literei (b), se consideră că are loc o discriminare indirectă „atunci când o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră pune o persoană, de o anumită rasă sau origine etnică, într-o situație specială dezavantajoasă, în comparație cu alte persoane”.

71.

Din modul de redactare a Directivei 2000/43, rezultă că niciuna dintre cele două forme de discriminare nu este condiționată de încălcarea unor drepturi sau interese prevăzute în mod expres de lege. Ceea ce prezintă importanță este existența unui tratament mai puțin favorabil sau dezavantajos, indiferent de cauza care a determinat acest tratament sau această situație dezavantajoasă, de aspectul dacă au fost încălcate drepturi sau interese și, dacă au fost încălcate, care sunt acestea. Mai mult, existența unei discriminări nu presupune existența unei victime concrete ( 49 ).

72.

Așadar, pentru existența unei discriminări este suficient ca un grup de persoane sau o persoană să fie tratat(ă) mai puțin favorabil decât este, a fost sau ar fi tratată o altă persoană sau un grup de persoane. Instituirea unor condiții suplimentare, neprevăzute de Directiva 2000/43, ar fi incompatibilă cu nivelul de protecție ridicat vizat de legiuitorul Uniunii.

73.

În plus, trebuie să se considere că, dacă Directiva 2000/43 ar fi impus existența încălcării unor drepturi, acest lucru ar fi fost stabilit în mod expres, astfel cum se prevede, de exemplu, în privința apărării drepturilor, la articolul 7 alineatul (1). Rezultă, per a contrario, că pentru existența unei discriminări nu este necesară o anumită formă de încălcare a unor drepturi sau interese.

74.

Din moment ce Directiva 2000/43 nu presupune încălcarea unor drepturi prevăzute în mod expres de lege, este indiferent dacă consumatorii au sau nu au dreptul de acces la contoare de energie electrică gratuite, fie în temeiul dreptului național, fie în temeiul dreptului Uniunii.

75.

În aceste condiții, se pune întrebarea dacă dispozițiile de drept național care condiționează existența unei discriminări de încălcarea unor drepturi sau interese prevăzute în mod expres de lege sunt conforme cu dreptul Uniunii.

76.

La această întrebare se impune un răspuns negativ. Astfel, Directiva 2000/43 urmărește să stabilească condiții minime pentru aplicarea principiului egalității de tratament și pentru combaterea discriminării. Deși lasă în mod expres posibilitatea statelor membre de a introduce sau de a menține dispoziții mai favorabile pentru persoanele interesate decât cele stabilite de dreptul Uniunii ( 50 ), totuși, dispozițiile naționale mai puțin favorabile pentru acestea și care s-ar situa sub nivelul condițiilor minime impuse prin dreptul Uniunii ar fi incompatibile cu directiva. Tocmai acesta ar fi efectul pe care l-ar avea o normă care să impună existența încălcării unor drepturi sau interese prevăzute în mod expres de lege ca o condiție internă suplimentară pentru constatarea existenței unei discriminări.

77.

Cu privire la ultima parte a celei de a patra întrebări, prin intermediul căreia KZD solicită să se stabilească cum trebuie să procedeze o instanță națională în caz de incompatibilitate a dispozițiilor bulgare cu Directiva 2000/43, este suficientă o trimitere la jurisprudența constantă a Curții: în măsura posibilului, în acțiunea principală dispozițiile de drept național trebuie interpretate și aplicate conform directivei. La aplicarea dreptului intern, instanțele naționale sunt obligate, în măsura posibilului, să interpreteze dispozițiile acestuia în lumina textului și a finalității directivei în cauză pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta ( 51 ). Instanțele naționale au obligația să facă tot ce ține de competența lor, luând în considerare ansamblul dreptului intern și aplicând metodele de interpretare recunoscute de acesta, pentru a garanta efectivitatea deplină a directivei în discuție și pentru a identifica o soluție conformă cu finalitatea urmărită de aceasta ( 52 ).

78.

Din informațiile de care dispune Curtea nu rezultă că în acțiunea principală ar fi exclus ca dispozițiile aplicabile din dreptul bulgar, mai precis cele ale ZZD, să fie interpretate și aplicate conform Directivei 2000/43.

79.

În cazul în care KZD ajunge totuși la concluzia că o interpretare și o aplicare a dreptului bulgar conforme cu directiva nu sunt posibile, ar trebui să se rețină că domnul Belov nu poate invoca împotriva întreprinderilor CEB și CRB drepturi izvorâte în mod direct din Directiva 2000/43, deoarece o directivă nu poate, prin ea însăși, să creeze drepturi și obligații în sarcina unui particular și, prin urmare, nu poate fi invocată ca atare ( 53 ).

80.

Interdicția oricărei discriminări bazate pe rasă și pe origine etnică este însă un principiu general al dreptului Uniunii, consacrat în dreptul primar la articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale și pe care Directiva 2000/43 nu face decât să îl concretizeze ( 54 ) – tot astfel cum Directiva 2000/78 procedează în privința discriminării pe motive de vârstă sau de orientare sexuală ( 55 ), ceea ce nu este cazul, de exemplu, în privința dreptului la concediu anual plătit ( 56 ).

81.

În raporturile juridice de natura celui în cauză în acțiunea principală, în care se confruntă consumatorii cu furnizorii de servicii publice, principiul egalității de tratament are o importanță deosebită. Asemenea raporturilor de muncă, aceste raporturi juridice se caracterizează printr-un dezechilibru structural între părți.

82.

Cel puțin în astfel de situații pare justificat ca normele de drept național care se opun interdicției discriminării consacrate ca drept fundamental să nu fie aplicate nici între particulari. Aceasta cu atât mai mult cu cât, într-o situație precum cea din speță, dreptul fundamental nu se adresează în mod direct particularului, ci este utilizat numai ca un criteriu de control al legalității dreptului intern.

83.

În concluzie, existența unei discriminări directe sau indirecte în sensul articolului 2 alineatul (2) din Directiva 2000/43 nu este condiționată de încălcarea unor drepturi sau interese prevăzute în mod expres de lege. Este suficient în acest sens orice comportament prin care o persoană este tratată mai puțin favorabil decât o altă persoană, pe baza rasei sau originii etnice sau prin care persoanele de o anumită rasă sau aparținând unui anumit grup etnic sunt puse într-o situație specială dezavantajoasă. Sunt incompatibile cu Directiva 2000/43 dispozițiile naționale care condiționează constatarea existenței unei discriminări de încălcarea unor drepturi sau interese prevăzute în mod expres de lege. Instanța națională este obligată în această privință să interpreteze dreptul național conform dreptului Uniunii, iar în cazul în care o astfel de interpretare nu este posibilă, să nu aplice dispozițiile naționale care încalcă interdicția de discriminare consacrată ca drept fundamental.

84.

În aceste condiții, este superfluu să se răspundă la cea de a treia întrebare preliminară.

85.

Cea de a cincea și cea de a șasea întrebare se referă, pe de o parte, la dispozițiile privind sarcina probei în vederea constatării existenței unei discriminări, prevăzute la articolul 8 din Directiva 2000/43. În al doilea rând, KZD solicită, în esență, să se stabilească dacă modalitățile de instalare a contoarelor de energie electrică în cele două cartiere de romi, prezentate mai sus, reprezintă, în circumstanțele concrete ale acțiunii principale, o discriminare în sensul directivei și, dacă este cazul, despre ce fel de discriminare este vorba, precum și dacă o eventuală discriminare poate fi justificată.

86.

Articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2000/43 prevede că „atunci când o persoană care se consideră nedreptățită prin nerespectarea principiului egalității de tratament prezintă [...] fapte pe baza cărora se poate prezuma că a avut loc o discriminare directă sau indirectă, pârâtul să fie obligat să dovedească faptul că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament”.

87.

În acest context, KZD urmărește să afle dacă faptele stabilite trebuie să permită să se ajungă la „concluzia” că există o discriminare sau dacă este suficientă simpla prezumție a existenței unei discriminări. Potrivit mențiunilor făcute de KZD, există deosebiri între diferitele versiuni lingvistice ale Directivei 2000/43. Versiunea bulgară ar impune prezentarea de fapte „care să permită să se ajungă la concluzia” că a avut loc o discriminare, în timp ce versiunile în limbile germană și engleză impun numai ca faptele să fundamenteze „ipoteza” sau „prezumția” existenței unei discriminări. O „concluzie” privind existența unei discriminări nu ar putea fi însă adoptată decât dacă există un grad de certitudine mai ridicat decât în cazul unei simple „ipoteze” sau „prezumții”. În jurisprudența bulgară, dispoziția aplicabilă din ZZD ar fi fost invocată până în prezent ca un criteriu în materie de probe care impune un grad de certitudine deosebit de ridicat. Acest grad de certitudine ar depăși simpla prezumție sau îndoială și s-ar apropia foarte mult de dovada completă a discriminării. Întrebarea adresată de KZD este așadar care este gradul de precizie impus autorului reclamației pentru a putea susține că a avut loc o discriminare.

88.

Versiunile lingvistice ale articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2000/43 pe care le-am comparat ( 57 ) impun toate numai existența unei „prezumții” de discriminare ( 58 ), iar nu o „concluzie” certă în acest sens. De altfel, și considerentul (21) al directivei prevede că sarcina probei este răsturnată dacă se poate deduce că a avut loc o discriminare ( 59 ). În plus, în observațiile prezentate, Comisia Europeană a explicat că nici chiar versiunea bulgară a Directivei 2000/43 nu impune un grad de certitudine mai ridicat, deoarece această versiune lingvistică prevede, la rândul său, numai ca faptele să „poată conduce la concluzia” că a avut loc o discriminare.

89.

Acest lucru corespunde prevederilor legale referitoare la cazurile de discriminare pe motive de sex. Curtea a statuat cu privire la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 97/80/CE ( 60 ), care este aproape identic cu articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2000/43, precum și cu articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2000/78 ( 61 ), că sarcina probei este întotdeauna răsturnată în cazul în care reclamantul demonstrează fapte care să creeze aparența unei discriminări ( 62 ).

90.

Această jurisprudență poate fi transpusă fără probleme în privința reglementării care interesează în speță ( 63 ). Orice altă interpretare restrictivă a articolului 8 alineatul (1) din Directiva 2000/43 ar periclita eficacitatea practică a acestuia și ar conduce la lipsirea de conținut a normei referitoare la răsturnarea sarcinii probei. Fără o astfel de răsturnare a sarcinii probei, s-ar aplica în cele din urmă normele obișnuite în materie de sarcină a probei, astfel încât persoana care se pretinde victima unei discriminări ar trebui să prezinte și să dovedească toate faptele necesare care să îi fundamenteze susținerea și să permită constatarea existenței unei discriminări cu suficientă certitudine.

91.

Răsturnarea sarcinii probei s-a prevăzut tocmai pentru a evita astfel de dificultăți și pentru a ameliora situația potențialei victime a discriminării. Aceasta este menită să întărească poziția pretinsei victime. O practică națională precum cea descrisă de KZD ar contraveni acestei finalități, deoarece obligarea reclamantului să prezinte și să dovedească faptele care permit să se concluzioneze cu certitudine în sensul existenței unei discriminări ar corespunde, în definitiv, unei repartizări normale a sarcinii probei. Articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2000/43 nu ar îmbunătăți în niciun fel situația procesuală a pretinsei victime a discriminării.

92.

Interpretarea pe care am dat-o articolului 8 alineatul (1) din Directiva 2000/43 nu încalcă principiul procesului echitabil în detrimentul CEB și CRB. Prin introducerea regulii răsturnării sarcinii probei în toate directivele antidiscriminare, legiuitorul a optat pentru o soluție care să realizeze un echilibru just între interesele victimei unei discriminări și interesele celeilalte părți în litigiu ( 64 ). De altfel, regula menționată modifică sarcina probei care revine pretinsei victime a discriminării, dar nu o înlătură complet.

93.

Cu siguranță, în prezenta speță răsturnarea sarcinii probei are ca efect obligarea CEB și CRB să prezinte instanței de trimitere explicațiile care justifică decizia comercială adoptată, probabil, cu multă vreme în urmă, de a instala contoarele de energie electrică în cartierele de romi în altă modalitate decât cea utilizată în mod normal în Bulgaria. Această obligație de prezentare a informațiilor este de fapt logică, pentru că respectivele informații fac parte din domeniul de competență și din sfera de răspundere a acestor întreprinderi sau a întreprinderilor cărora le-au succedat. În plus, întreprinderea de distribuție a precizat în acțiunea principală că motivele care au stat la baza acestei modalități deosebite de instalare a contoarelor de energie electrică în cele două cartiere vizate sunt „general cunoscute” ( 65 ), astfel încât întreprinderea respectivă nu ar trebui să aibă dificultăți în a furniza explicațiile care justifică aceste măsuri.

94.

Prin urmare, pentru ca sarcina probei să fie răsturnată în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Directiva 2000/43 este suficient ca persoanele care se consideră nedreptățite prin nerespectarea principiului egalității de tratament să prezinte fapte pe baza cărora să se creeze aparența unei discriminări.

95.

KZD este cea care trebuie să aprecieze dacă împrejurări precum cele descrise în a doua parte a celei de a cincea întrebări sunt de natură să creeze aparența unei discriminări, deoarece această instituție are obligația de a stabili și de a califica faptele, precum și de a aplica dreptul în cauza cu care este sesizată ( 66 ). Curtea poate furniza KZD toate elementele utile care o pot ajuta să soluționeze acțiunea principală ( 67 ). Curtea trebuie să furnizeze astfel de elemente, date fiind îndoielile exprimate de KZD în această privință în ordonanța de trimitere, în care a amintit jurisprudența restrictivă a instanței supreme administrative bulgare în cazuri comparabile. Totuși, trebuie avute în vedere considerațiile care urmează.

96.

În ambele cartiere din localitatea Montana calificate drept cartiere de romi contoarele de energie electrică au fost amplasate, cu câteva excepții, pe stâlpii de electrificare la o înălțime inaccesibilă de 7 m, în timp ce în alte zone acestea au fost instalate la o înălțime care permite controlul vizual.

97.

Nici ordonanța de trimitere, nici observațiile prezentate de părțile la procedură nu conțin elemente concrete care să indice că această modalitate specială de instalare a contoarelor de energie electrică în cele două cartiere de romi a fost aleasă în considerarea originii etnice a locuitorilor acestor cartiere sau că este indisociabil legată de originea etnică a acestora. Mai degrabă se pare că această măsură privește consumatorii respectivi numai în considerarea calității lor de locuitori ai acestor cartiere. În consecință, din informațiile de care dispunem, nu rezultă elemente în sensul existenței unei discriminări directe bazate pe originea etnică [articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2000/43].

98.

În lipsa unor elemente concrete, practica de a instala contoarele de energie electrică la o înălțime de 7 m nu poate fi considerată drept un comportament „legat de originea etnică” a locuitorilor celor două cartiere de romi, nici drept un comportament având ca scop sau ca efect încălcarea demnității lor sau crearea unui mediu degradant. Prin urmare, în temeiul informațiilor disponibile nu se poate concluziona că suntem în prezența unei hărțuiri în sensul articolului 2 alineatul (3) din Directiva 2000/43.

99.

S-a stabilit că cele două cartiere în discuție sunt locuite în majoritate de persoane aparținând comunității rome ( 68 ). Așadar, în principiu, practica amplasării contoarelor de energie electrică la o înălțime de 7 m este de natură să afecteze membrii acestui grup etnic și să îi dezavantajeze, deoarece le face imposibilă sau practic extrem de dificilă citirea contoarelor. În aceste condiții, trebuie să se considere că, într-un caz precum cel în discuție în acțiunea principală, există aparența unei discriminări indirecte bazate pe originea etnică [articolul 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2000/43].

100.

În mod contrar discriminării directe bazate pe rasă sau pe originea etnică, care, în principiu, nu poate fi justificată, întrucât Directiva 2000/43 nu conține nicio prevedere în acest sens ( 69 ), articolul 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2000/43 stipulează, în cazul discriminării indirecte, că dispozițiile, criteriile sau practicile în discuție se justifică în mod obiectiv atunci când au un scop legitim, iar mijloacele de atingere a acelui scop sunt corespunzătoare și necesare, așadar proporționale ( 70 ). Această formulare corespunde condițiilor admise în general în dreptul Uniunii pentru justificarea unei inegalități indirecte de tratament.

101.

Din cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare și din observațiile scrise și orale prezentate de CEB și CRB rezultă că măsura instalării contoarelor de energie electrică la o înălțime de 7 m a fost luată ca urmare a neplății unui număr mare de facturi și ca reacție la numeroasele intervenții ilegale în infrastructura rețelei electrice, precum și la manipulările și sustragerile ilegale de energie electrică în cartierele vizate. Măsura are ca obiectiv să împiedice fraudele și abuzurile viitoare și să contribuie la asigurarea calității unei aprovizionări cu energie electrică rezonabile din punct de vedere financiar, în interesul tuturor consumatorilor.

102.

Prevenirea și lupta împotriva fraudei și a abuzurilor, precum și garantarea securității și a calității aprovizionării cu energie electrică în statele membre sunt obiective legitime recunoscute în dreptul Uniunii ( 71 ).

103.

Trebuie să se examineze însă dacă, pentru a atinge aceste obiective, era proporțională amplasarea contoarelor de energie electrică la o înălțime de 7 m în cele două cartiere vizate. În conformitate cu articolul 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2000/43, aceasta ar presupune ca măsurile în discuție să fie „corespunzătoare și necesare” pentru atingerea scopurilor urmărite.

104.

Susținerea CEB și a CRB în sensul că motivele care au stat la baza măsurilor în discuție ar fi „general cunoscute” ( 72 ) nu scutește aceste două întreprinderi de obligația de a dovedi că nu a fost încălcat principiul egalității de tratament [articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2000/43]. Notorietatea motivelor unui anumit comportament al întreprinderilor nu spune nimic despre justificarea acestora și despre caracterul lor proporțional.

105.

Este „adecvată” în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2000/43 măsura care este de natură să permită atingerea obiectivului legitim urmărit ( 73 ), ceea ce în prezenta cauză înseamnă măsura care împiedică efectiv fraudele și abuzurile și contribuie totodată la garantarea calității aprovizionării cu energie electrică.

106.

Fără îndoială, manipulările și sustragerile ilegale de energie electrică devin mai dificile dacă contoarele și cutiile de distribuție sunt amplasate la o înălțime de 7 m, care în mod normal nu este accesibilă consumatorului. În plus, orice obstacol în calea intervențiilor ilegale ale particularilor asupra rețelei electrice produce efecte pozitive pentru ansamblul consumatorilor de energie electrică, pentru că împiedică degradarea infrastructurii și previne o eventuală majorare generală a prețului la energia electrică menită să compenseze costul reparațiilor.

107.

În decizia de trimitere se arată în același timp că, într-un cartier de romi dintr-un alt oraș din Bulgaria, aplicarea unor măsuri similare celor contestate în speță nu a putut împiedica în realitate intervențiile ilegale ( 74 ). Totuși, în observațiile prezentate Curții, CEB și CRB au explicat în această privință că, în opinia lor, măsurile respective au avut în mod global un efect pozitiv, deoarece au redus la minimum intervențiile ilegale.

108.

Se impune să se amintească în acest sens că adecvarea unei măsuri trebuie apreciată în mod constant în raport cu obiectivul urmărit. Dacă obiectivul unei măsuri precum cea în speță este să constituie o reacție într-un anumit sector împotriva numeroaselor intervenții ilegale asupra rețelei electrice, aceasta nu poate fi subordonată cu ușurință condiției ca pe viitor să dispară toate cazurile de abuzuri sau de fraudă, precum și toate atingerile aduse calității aprovizionării cu electricitate. Dimpotrivă, această măsură va trebui să fie considerată adecvată pentru atingerea obiectivelor legitime dacă contribuie simțitor la reducerea intervențiilor ilegale asupra rețelei electrice. Este în sarcina KZD să aprecieze dacă acesta este cazul în speță.

109.

Dacă se consideră că măsura în litigiu este adecvată pentru a împiedica fraudele și abuzurile și pentru a garanta calitatea aprovizionării cu energie electrică, se pune întrebarea dacă este și necesară pentru realizarea acestui obiectiv. O măsură este necesară atunci când obiectivul legitim urmărit nu poate fi atins printr-o măsură la fel de adecvată, dar mai puțin restrictivă. Trebuie să se analizeze dacă nu ar fi existat o soluție mai puțin radicală pentru a împiedica manipularea contoarelor și sustragerile ilegale de energie electrică în cartierele respective.

110.

În primul rând, KZD își pune problema dacă nu exista posibilitatea de a instala contoarele la o înălțime normală și de a le proteja prin dispozitive tehnice speciale împotriva intervențiilor ilegale ( 75 ).

111.

Fără îndoială, o asemenea acțiune ar reprezenta o măsură mai puțin radicală în privința consumatorilor de energie electrică din cartierele vizate. Această metodă ar permite tuturor consumatorilor să verifice în mod regulat contoarele, cum de altfel se pare că este cazul în alte zone din Bulgaria.

112.

Nu trebuie uitat însă că protejarea contoarelor cu dispozitive tehnice speciale ar antrena, după toate probabilitățile, costuri suplimentare considerabile pentru întreprinderile respective, care s-ar răsfrânge asupra tuturor consumatorilor, fapt pe care CEB și CRB l-au invocat în mai multe rânduri în procedura în fața Curții. Sub rezerva unei analize mai detaliate a acestei problematici de către KZD, simpla protejare a contoarelor cu dispozitive tehnice speciale nu pare a fi un mijloc la fel de adecvat pentru atingerea obiectivelor legitime urmărite. Prin urmare, aceasta nu poate fi invocată ca argument împotriva necesității măsurii în litigiu utilizate în prezent, și anume amplasarea contoarelor la o înălțime de 7 m.

113.

În al doilea rând, KZD arată că CEB și CRB ar avea posibilitatea de a sancționa ulterior eventualele abuzuri și daune provocate contoarelor și infrastructurii. În acest sens ar avea la dispoziție atât calea acțiunilor civile, cât și calea urmăririi penale.

114.

CEB și CRB au arătat în această privință, pe bună dreptate, că urmărirea a posteriori a celor care comit ilegalități comportă un grad de incertitudine sporit și costuri considerabile, pe de o parte, din cauza dificultății de a proba faptele și, pe de altă parte, din cauza întârzierilor inerente, precum și a ineficienței organelor competente și a procedurilor corespunzătoare. În plus, CEB și CRB au invocat pericolele privind viața și integritatea persoanelor pe care le implică manipulările contoarelor de energie electrică și care nu pot fi evitate în mod eficient printr-o acțiune ulterioară. Sub rezerva unei analize mai detaliate a acestei problematici de către KZD, nu se poate considera în mod automat că simpla posibilitate de a acționa ulterior prin măsuri civile sau penale ar fi un mijloc la fel de adecvat pentru atingerea obiectivelor legitime urmărite în speță ( 76 ).

115.

În al treilea rând, s-ar putea avea în vedere amplasarea la o înălțime mai mare numai a acelor contoare care au fost într-adevăr manipulate. O astfel de modalitate ar comporta incertitudini similare celor privind procedurile civile și penale în cazul intervențiilor ilegale asupra rețelei electrice. Sub rezerva unei analize mai detaliate a acestei problematici de către KZD, nici această posibilitate nu poate fi considerată un mijloc la fel de adecvat pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite.

116.

În situația actuală, este discutabil dacă CEB și CRB puteau să recurgă, fără costuri exorbitante, la alte mijloace la fel de adecvate, care ar antrena mai puține dezavantaje pentru locuitorii cartierelor vizate.

117.

În cazul în care măsurile luate se dovedesc adecvate și necesare pentru atingerea obiectivelor legitime urmărite, trebuie să se mai verifice dacă acestea nu conduc la inconveniente excesive pentru locuitorii cartierelor respective ( 77 ). Astfel, rezultă din principiul proporționalității că măsurile care aduc atingere unui drept garantat de dreptul Uniunii, în speță interdicția oricărei discriminări bazate pe originea etnică, nu pot să cauzeze destinatarilor inconveniente care sunt disproporționate în raport cu scopul urmărit ( 78 ). Altfel spus, obiectivul legitim urmărit trebuie armonizat pe cât posibil cu cerințele principiului egalității de tratament și cu echilibrul just între diferitele interese antagoniste ( 79 ).

118.

Trebuie luat în considerare în acest context faptul că amplasarea contoarelor de energie electrică la o înălțime de 7 m este o măsură relativ drastică, care afectează fără distincție („în mod colectiv” ( 80 )) toți locuitorii celor două cartiere în discuție, inclusiv persoanele care nu au avut niciodată intervenții ilegale în rețeaua de electricitate și nu au acumulat restanțe la plata facturilor. Astfel, se poate crea impresia că toți, sau, în orice caz, foarte mulți locuitori din cele două cartiere sunt implicați în fraude, în manipulări sau în alte neregularități în legătură cu consumul de energie electrică, ceea ce impulsionează în cele din urmă stigmatizarea populației din aceste cartiere ( 81 ).

119.

În plus, trebuie amintit că, indiferent de orice eventuală stigmatizare a populației locale, în Directivele 2006/32 și 2009/72 legiuitorul Uniunii subliniază în mod expres interesul pe care îl au consumatorii să verifice în mod regulat indicațiile contoarelor proprii ( 82 ). Este contrar obiectivului stabilit de legiuitorul Uniunii ca locuințele să fie dotate cu contoare electrice, dar acestea să fie amplasate la o înălțime de 7 m, fapt care le face inaccesibile pentru verificări.

120.

Într-adevăr, astfel cum rezultă din susținerile părților, CEB și CRB pun la dispoziția consumatorilor din sectoarele vizate, la cererea lor scrisă și în mod gratuit, un vehicul special cu platformă de ridicare care să permită verificarea contoarelor, însă se pune întrebarea dacă o procedură atât de complicată și de greoaie poate să corespundă obiectivului din dreptul Uniunii menționat mai sus, și anume acela de a încuraja consumatorii să verifice în mod regulat ( 83 ) indicațiile propriilor contoare ( 84 ). Astfel, folosirea unui vehicul special cu platformă de ridicare, care trebuie transportat special pentru fiecare utilizare, nu poate fi considerată posibilă, în mod realist, mai mult de o dată sau de două ori pe an.

121.

În orice caz, KZD va trebui să verifice dacă oferta pe care CEB și CRB au făcut-o consumatorilor, de a le pune la dispoziție, la cerere și contra cost, contoare de control în locuințe ( 85 ), reprezintă o compensație adecvată a lipsei de acces la contoarele obișnuite amplasate la o înălțime de 7 m. Această instituție va trebui să aibă în vedere în special faptul că obligația de a suporta costurile unui contor de control ar putea descuraja unii consumatori să facă o astfel de cerere.

122.

Este cert că dreptul Uniunii nu impune statelor membre să pună gratuit la dispoziția fiecărui consumator un contor de energie electrică [a se vedea în special articolul 13 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2006/32], dar tocmai în sectorul aprovizionării, în care s-au constatat adesea fraude și manipulări legate de alimentarea cu energie electrică, consumatorii au un interes deosebit să poată verifica și monitoriza regulat consumul individual de electricitate.

123.

În sfârșit, este în sarcina KZD să studieze cu atenție și ținând seama de toate circumstanțele speței dacă, pe de o parte, există riscul de stigmatizare a unui grup etnic în cele două cartiere în discuție și dacă, pe de altă parte, sunt avute în vedere în mod corespunzător interesele consumatorilor de electricitate respectivi.

124.

În concluzie, o măsură precum cea în discuție în acțiunea principală poate fi justificată dacă servește la împiedicarea fraudelor și a abuzurilor și contribuie la garantarea calității aprovizionării cu electricitate, în interesul tuturor consumatorilor, cu condiția

125.

Având în vedere argumentele prezentate, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de Komisia za zashtita ot diskriminatsia (KZD) după cum urmează: