—

pentru Compagnie internationale pour la vente à distance (CIVAD) SA, de F. Citron și de B. Servais, avocats;

—

pentru guvernul francez, de G. de Bergues, de B. Cabouat și de J.-S. Pilczer, precum și de C. Candat, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul ceh, de M. Smolek și de J. Vláčil, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de L. Bouyon și de H. van Vliet, în calitate de agenți,

1

Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 236 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO L 302, p. 102, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2700/2000 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2000 (JO L 311, p. 17, Ediție specială, 02/vol. 13, p. 12, denumit în continuare „Codul vamal”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Compagnie internationale pour la vente à distance (CIVAD) SA (denumită în continuare „CIVAD”), pe de o parte, și receveur des douanes de Roubaix, directeur régional de douanes et droits indirects de Lille și Administration des douanes, pe de altă parte, cu privire la o cerere de rambursare a taxelor antidumping pe care aceasta le-a achitat fără să le fi datorat la importurile de lenjerie de pat din bumbac originare din Pakistan.

3

Articolul 236 din Codul vamal prevede:

„(1)   Drepturile de import sau de export se rambursează în măsura în care se stabilește că, în momentul în care au fost plătite, valoarea acestor drepturi nu era datorată legal sau că valoarea lor a fost înscrisă în evidența contabilă contrar dispozițiilor articolului 220 alineatul (2).

Se procedează la remiterea drepturilor de import sau export în măsura în care se stabilește că, la momentul când au fost înscrise în evidența contabilă, valoarea acestor drepturi nu era datorată legal sau că valoarea lor a fost înscrisă în evidența contabilă contrar articolului 220 alineatul (2).

Nu se acordă rambursarea sau remiterea drepturilor dacă faptele care au dus la achitare sau la înscrierea în evidența contabilă a unei sume care nu era legal datorată sunt rezultatul unei acțiuni deliberate de către o persoană interesată.

(2)   Drepturile de import sau export se rambursează sau se remit la depunerea unei cereri către biroul vamal în cauză într-un termen de trei ani de la data la care valoarea acestor drepturi a fost comunicată debitorului.

Acest termen se prorogă dacă persoana interesată face dovada că a fost împiedicată să depună cererea în termenul menționat datorită cazului fortuit sau forței majore.

Autoritățile vamale procedează la rambursare sau remitere din oficiu atunci când constată în acest interval existența uneia sau alteia dintre situațiile descrise la alineatul (1) primul și al doilea paragraf.”

4

Potrivit articolului 243 alineatul (1) din Codul vamal, „[o]rice persoană are dreptul de a introduce o acțiune împotriva deciziilor luate de autoritățile vamale cu privire la aplicarea legislației vamale și care o privesc direct și individual”.

5

Regulamentul (CE) nr. 2398/97 al Consiliului din 28 noiembrie 1997 (JO L 332, p. 1 și – rectificare – JO 1998, L 107, p. 16) a instituit o taxă antidumping definitivă la importurile de lenjerie de pat din bumbac originare din Egipt, India și Pakistan.

6

Regulamentul (CE) nr. 1515/2001 al Consiliului din 23 iulie 2001 privind măsurile pe care Comunitatea le poate lua ca urmare a unui raport adoptat de Organul de soluționare a litigiilor al OMC privind măsurile antidumping sau antisubvenții (JO L 201, p. 10, Ediție specială, 11/vol. 24, p. 112) enumeră aceste măsuri la articolul 1 alineatul (1):

„(1)   Atunci când OSL [Organul de soluționare a litigiilor al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC)] adoptă un raport privind o măsură luată de către Comunitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 384/96 [al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 1996, L 56, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 12, p. 223)], cu Regulamentul (CE) nr. 2026/97 [al Consiliului din 6 octombrie 1997 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO L 288, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 15, p. 180)] sau cu prezentul regulament («măsură contestată»), Consiliul, hotărând cu majoritate simplă la propunerea Comisiei, după consultarea comitetului consultativ instituit în temeiul articolului 15 din Regulamentul (CE) nr. 384/96 sau al articolului 25 din Regulamentul (CE) nr. 2026/97 («comitet consultativ»), poate lua una sau mai multe dintre următoarele măsuri, după caz:

7

Articolul 3 din regulamentul menționat prevede:

„Măsurile adoptate în conformitate cu prezentul regulament produc efecte de la data intrării în vigoare și nu pot fi invocate pentru obținerea rambursării drepturilor percepute înainte de această dată, cu excepția cazului în care se prevede altfel.”

8

Având în vedere recomandările formulate în rapoartele adoptate de OSL la 30 octombrie 2000 și la 1 martie 2001 cu privire la taxele antidumping la importurile originare din India (denumite în continuare „rapoartele OSL”), Consiliul, prin articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 160/2002 din 28 ianuarie 2002 de modificare a Regulamentului nr. 2398/97 (JO L 26, p. 1), a declarat închisă procedura antidumping referitoare la importurile de lenjerie de pat din bumbac originare din Pakistan.

9

La punctul 1 din dispozitivul Hotărârii din 27 septembrie 2007, Ikea Wholesale (C-351/04, Rep., p. I-7723), Curtea a decis că articolul 1 din Regulamentul nr. 2398/97 este lipsit de validitate în măsura în care Consiliul a aplicat, în vederea stabilirii marjei de dumping referitoare la produsul care a făcut obiectul anchetei, metoda „reducerii la zero” a marjelor de dumping negative pentru fiecare dintre tipurile de produse vizate. În aceste condiții, Curtea a mai decis, la punctul 2 din dispozitivul aceleiași hotărâri, că un importator precum cel în discuție în cauza care a determinat pronunțarea acestei hotărâri, care a introdus în fața unei instanțe naționale o acțiune împotriva deciziilor prin care îi este solicitată plata taxelor antidumping în aplicarea regulamentului respectiv, declarat ca fiind lipsit de validitate în temeiul aceleiași hotărâri, are, în principiu, dreptul de a se prevala de această lipsă de validitate în cadrul acțiunii principale pentru a obține rambursarea acestor taxe conform articolului 236 alineatul (1) din Codul vamal.

10

CIVAD, având sediul în Franța și al cărei obiect de activitate este vânzarea de mărfuri prin corespondență, a comercializat cu acest titlu lenjerie de pat din bumbac provenită din Pakistan.

11

Prin scrisorile din 26 iulie și din 28 octombrie 2002, CIVAD a solicitat Administration des douanes rambursarea taxelor antidumping pe care le plătise în temeiul declarațiilor de import depuse potrivit Regulamentului nr. 2398/97 pentru perioadele cuprinse între 15 decembrie 1997 și 25 ianuarie 1999, între 1 februarie și 23 iulie 1999, precum și între 29 iulie 1999 și 25 ianuarie 2002.

12

Printr-o scrisoare din data de 17 martie 2008, Administration des douanes a admis cererea CIVAD în ceea ce privește declarațiile de import depuse pentru perioada cuprinsă între 29 iulie 1999 și 25 ianuarie 2002. În schimb, a respins cererea referitoare la declarațiile de import depuse pentru celelalte două perioade menționate anterior, cu motivarea că aceasta fusese formulată după expirarea termenului de trei ani prevăzut la articolul 236 alineatul (2) primul paragraf din Codul vamal.

13

Printr-o scrisoare din data de 24 aprilie 2008, CIVAD a solicitat Administration des douanes să reconsidere decizia, susținând că îi era imposibil să depună cereri de rambursare înainte de publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Regulamentului nr. 160/2002 referitor la închiderea procedurii antidumping în ceea ce privește importurile originare din Pakistan. Prin scrisoarea din 14 august 2008, Administration des douanes a respins această cerere.

14

Prin actul din 2 iulie 2009, CIVAD a introdus, în temeiul articolului 243 din Codul vamal, la tribunal d’instance de Roubaix, o acțiune împotriva receveur des douanes de Roubaix, a directeur régional des douanes et droits indirects de Lille și a Administration des douanes.

15

În aceste condiții, tribunal d’instance de Roubaix, considerând că soluționarea litigiului cu care este sesizat depinde de interpretarea articolului 236 alineatul (2) din Codul vamal, a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

16

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 236 alineatul (2) din Codul vamal trebuie interpretat în sensul că nelegalitatea unui regulament constituie un caz de forță majoră care permite prelungirea termenului de trei ani în care un importator poate solicita rambursarea taxelor la import achitate în temeiul acestui regulament.

17

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în temeiul articolului 236 alineatul (2) primul paragraf din Codul vamal, pentru a obține rambursarea taxelor la import, comerciantul trebuie să depună o cerere la biroul vamal în cauză într-un termen de trei ani de la data la care valoarea acestor taxe a fost comunicată debitorului.

18

În speță, în ceea ce privește taxele achitate între 1 februarie și 23 iulie 1999, precum și între 15 decembrie 1997 și 25 ianuarie 1999, este cert că CIVAD a depus cererile de rambursare corespunzătoare după expirarea respectivului termen de trei ani.

19

Trebuie amintit că, la punctul 1 din dispozitivul Hotărârii Ikea Wholesale, citată anterior, Curtea a decis că articolul 1 din Regulamentul nr. 2398/97 este lipsit de validitate în măsura în care Consiliul a aplicat, în vederea stabilirii marjei de dumping referitoare la produsul care a făcut obiectul anchetei, metoda „reducerii la zero” a marjelor de dumping negative pentru fiecare dintre tipurile de produse vizate.

20

La punctul 67 din Hotărârea Ikea Wholesale, citată anterior, Curtea a examinat de asemenea consecințele care trebuie să fie desprinse din constatarea respectivei lipse de validitate și a concluzionat că, într-o astfel de situație, taxele antidumping achitate în temeiul Regulamentului nr. 2398/97 nu sunt legal datorate în sensul articolului 236 alineatul (1) din Codul vamal și trebuie, în principiu, să facă obiectul unei rambursări din partea autorităților vamale naționale, conform acestei dispoziții, dacă cerințele la care este supusă această rambursare, între care cea prevăzută la alineatul (2) al articolului menționat, sunt îndeplinite (a se vedea de asemenea Hotărârea din 18 martie 2010, Trubowest Handel și Makarov/Consiliul și Comisia, C-419/08 P, Rep., p. I-2259, punctul 25).

21

Reiese din cele de mai sus că, în urma constatării de către Curte a lipsei de validitate a unui regulament antidumping, un operator economic nu va mai putea, în principiu, să solicite rambursarea taxelor antidumping pe care le-a achitat în temeiul regulamentului respectiv și cu privire la care a expirat termenul de trei ani prevăzut la articolul 236 alineatul (2) din Codul vamal. Astfel, articolul 236 alineatul (2) din Codul vamal stabilește o limită de trei ani pentru rambursarea taxelor vamale care nu sunt datorate legal.

22

Curtea a recunoscut compatibilitatea cu dreptul Uniunii a unei modalități procedurale naționale prin care se stabilește un termen rezonabil în care un operator economic este obligat, sub sancțiunea decăderii, să solicite rambursarea unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii. Un asemenea termen de decădere nu este, astfel, de natură să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii. În această privință, Curtea a reținut deja că un termen de decădere de trei ani este rezonabil (a se vedea Hotărârea din 17 noiembrie 1998, Aprile, C-228/96, Rec., p. I-7141, punctul 19, Hotărârea din 24 martie 2009, Danske Slagterier, C-445/06, Rep., p. I-2119, punctul 32, și Hotărârea din 15 aprilie 2010, Barth, C-542/08, Rep., p. I-3189, punctul 28).

23

Această jurisprudență se aplică de asemenea atunci când, în mod excepțional, legiuitorul Uniunii decide, ca în acțiunea principală, să armonizeze modalitățile procedurale care reglementează cererile de rambursare a taxelor încasate fără să fi fost datorate. Astfel, un termen rezonabil de decădere, indiferent dacă este stabilit de dreptul național sau de dreptul Uniunii, este în interesul securității juridice, care protejează atât justițiabilul, cât și administrația vizată, și, cu toate acestea, nu împiedică exercitarea de către justițiabil a drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârile Aprile, punctul 19, Danske Slagterier, punctul 32, și Barth, punctul 28, citate anterior).

24

În ceea ce privește aspectul dacă nelegalitatea Regulamentului nr. 2398/97 poate fi considerată un caz de forță majoră, trebuie amintit că, potrivit articolului 236 din Codul vamal, rambursarea taxelor la import sau la export achitate nu este acordată decât în anumite condiții și în cazuri special prevăzute. O astfel de rambursare constituie, așadar, o excepție de la regimul normal al importurilor și al exporturilor și, în consecință, dispozițiile care prevăd rambursarea sunt de strictă interpretare (Hotărârea din 13 martie 2003, Țările de Jos/Comisia, C-156/00, Rec., p. I-2527, punctul 91, și Hotărârea din 17 februarie 2011, Berel și alții, C-78/10, Rep., p. I-717, punctul 62).

25

În consecință, noțiunea de forță majoră, în sensul articolului 236 alineatul (2) al doilea paragraf din Codul vamal, trebuie să fie interpretată în mod restrictiv.

26

În această privință, trebuie amintită jurisprudența constantă a Curții potrivit căreia, întrucât nu are un conținut identic în diferitele domenii de aplicare ale dreptului Uniunii, noțiunea de forță majoră are o semnificație care trebuie determinată în funcție de cadrul legal în care este destinată a-și produce efectele (Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C-314/06, Rep., p. I-12273, punctul 25 și jurisprudența citată).

27

În contextul reglementării vamale, noțiunea de forță majoră trebuie, în principiu, să fie înțeleasă în sensul de împrejurări străine persoanei care o invocă, neobișnuite și imprevizibile, ale căror consecințe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida tuturor diligentelor depuse (Hotărârea din 8 iulie 2010, Comisia/Italia, C-334/08, Rep., p. I-6865, punctul 46 și jurisprudența citată).

28

Rezultă că, după cum a precizat deja Curtea, noțiunea de forță majoră presupune un element obiectiv, referitor la împrejurări neobișnuite și străine operatorului, și un element subiectiv, legat de obligația persoanei interesate de a se proteja de consecințele evenimentului neobișnuit luând măsuri adecvate, fără a accepta sacrificii excesive (Hotărârea Société Pipeline Méditerranée et Rhône, citată anterior, punctul 24 și jurisprudența citată).

29

Într-o situație precum cea din acțiunea principală nu se întâlnește niciunul din aceste două elemente.

30

Pe de o parte, în ceea ce privește elementul obiectiv, nelegalitatea unui regulament antidumping, precum Regulamentul nr. 2398/97, nu poate fi considerată o împrejurare neobișnuită. Este suficient să se amintească în acest sens că Uniunea este o Uniune de drept în care instituțiile, organele și organismele sunt supuse controlului de conformitate a actelor acestora în special cu tratatele UE și FUE. După cum a arătat avocatul general la punctul 56 din concluzii, este în natura dreptului Uniunii posibilitatea ca anumite norme din care este constituit acesta să fie declarate ca fiind lipsite de validitate.

31

Referitor la elementul subiectiv, reclamanta din acțiunea principală ar fi putut să formuleze o cerere de rambursare din momentul efectuării primei plăți a taxelor antidumping în temeiul Regulamentului nr. 2398/97, în special pentru a contesta validitatea regulamentului respectiv.

32

Trebuie amintit în acest scop că tratatele menționate au stabilit un sistem complet de căi de atac și de proceduri, destinat să încredințeze Curții controlul legalității actelor adoptate de instituțiile, de organele și de organismele Uniunii (a se vedea Hotărârea din 29 iunie 2010, E și F, C-550/09, Rep., p. I-6213, punctul 44 și jurisprudența citată).

33

În acest context, atunci când un operator economic care se consideră lezat prin aplicarea unui regulament antidumping pe care îl apreciază ca fiind nelegal a depus, în temeiul articolului 236 alineatul (2) din Codul vamal, o cerere de rambursare a taxelor pe care le-a achitat, iar cererea a fost respinsă, acesta poate să sesizeze instanța națională competentă și să invoce în fața acesteia din urmă nelegalitatea regulamentului în cauză. În acest caz, instanța menționată poate, sau chiar este ținută, să adreseze Curții o întrebare privind validitatea regulamentului respectiv, în condițiile articolului 267 TFUE (Hotărârea Trubowest Handel și Makarov/Consiliul și Comisia, citată anterior, punctul 24).

34

Întrucât CIVAD dispunea de posibilitatea de a contesta validitatea Regulamentului nr. 2398/97 înainte de expirarea termenului de trei ani prevăzut la articolul 236 alineatul (2) primul paragraf din Codul vamal prin formularea unei cereri de rambursare în temeiul primului paragraf al alineatului respectiv, lipsa de validitate a regulamentului menționat, constatată ulterior de Curte în Hotărârea Ikea Wholesale, citată anterior, nu poate fi considerată un caz de forță majoră care ar fi împiedicat-o pe reclamanta din acțiunea principală să depună o cerere de rambursare în termenul respectiv.

35

În aceste condiții, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 236 alineatul (2) al doilea paragraf din Codul vamal trebuie interpretat în sensul că nelegalitatea unui regulament nu constituie un caz de forță majoră, în sensul acestei dispoziții, care să permită prelungirea termenului de trei ani în care un importator poate solicita rambursarea taxelor la import achitate în temeiul acestui regulament.

36

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 236 alineatul (2) al treilea paragraf din Codul vamal trebuie interpretat în sensul că impune autorităților naționale să procedeze din oficiu la rambursarea taxelor antidumping percepute în temeiul unui regulament declarat ulterior de către OSL ca fiind neconform cu Acordul privind aplicarea articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț 1994 (JO 1994, L 336, p. 103, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 112, denumit în continuare „acordul antidumping”), cuprins în Anexa 1 A la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994 și aprobat prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3).

37

Trebuie amintit mai întâi că, în conformitate cu articolul 236 alineatul (2) al treilea paragraf din Codul vamal, autoritățile vamale procedează din oficiu la rambursarea sau la remiterea taxelor la import sau la export atunci când constată, în termenul de trei ani calculat de la data comunicării respectivelor taxe către debitor, că valoarea acestora nu era datorată legal în sensul alineatul (1) al aceluiași articol.

38

Constatarea de către OSL a faptului că un regulament antidumping nu este conform cu acordul antidumping nu poate constitui o împrejurare de natură să permită rambursarea taxelor la import conform articolului 236 alineatele (1) și (2) din Codul vamal.

39

Astfel, actele instituțiilor, organelor și organismelor Uniunii beneficiază de o prezumție de validitate, ceea ce implică faptul că acestea produc efecte juridice atât timp cât nu au fost revocate, anulate în cadrul unei acțiuni în anulare sau declarate ca fiind lipsite de validitate în urma unei trimiteri preliminare sau a unei excepții de nelegalitate (Hotărârea din 5 octombrie 2004, Comisia/Grecia, C-475/01, Rec., p. I-8923, punctul 18, și Hotărârea din 12 februarie 2008, CELF și ministre de la Culture et de la Communication, C-199/06, Rep., p. I-469, punctul 60).

40

Or, având în vedere că numai Curtea este competentă să constate nevaliditatea unui act al Uniunii cum ar fi un regulament antidumping, competență care are ca obiectiv garantarea securității juridice prin asigurarea aplicării uniforme a dreptului Uniunii (a se vedea Hotărârea din 22 iunie 2010, Melki și Abdeli, C-188/10 și C-189/10, Rep., p. I-5667, punctul 54 și jurisprudența citată), faptul că OSL a constatat că un regulament antidumping nu este conform cu acordul antidumping nu este de natură să afecteze prezumția de validitate a unui astfel de regulament.

41

Așadar, în lipsa constatării nevalidității, a modificării sau a abrogării de către instituțiile competente ale Uniunii, Regulamentul nr. 2398/97 rămânea, chiar după constatarea respectivă a OSL, obligatoriu în toate elementele sale și direct aplicabil în orice stat membru.

42

În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolelor 1 și 3 din Regulamentul nr. 1515/2001, atunci când OSL adoptă un raport privind o măsură luată de Uniune în materie de antidumping sau de antisubvenții, Consiliul poate, după caz, fie să abroge sau să modifice măsura respectivă, fie să adopte orice altă măsură specială considerată corespunzătoare și că, dacă nu se prevede altfel, eventualele măsuri astfel adoptate de Consiliu produc efecte de la data intrării în vigoare și nu pot fi invocate pentru obținerea rambursării taxelor percepute înainte de această dată.

43

În consecință, până la 27 septembrie 2007, data pronunțării Hotărârii Ikea Wholesale, citate anterior, întrucât Regulamentul nr. 2398/97 nu fusese declarat lipsit de validitate de către Curte și nici nu fusese abrogat sau modificat prin Regulamentul nr. 160/2002, indiferent de constatările OSL privind conformitatea Regulamentului nr. 2398/97 cu acordul antidumping, acest regulament beneficia de prezumția de validitate, astfel încât autoritățile vamale naționale nu puteau să considere, anterior acestei date, că taxele stabilite în temeiul prevederilor acestuia nu erau legal datorate în sensul articolului 236 alineatul (1) din Codul vamal. În aceste împrejurări, acestea nu puteau, anterior datei respective, nici să procedeze, în temeiul articolului 236 alineatul (2) al treilea paragraf din Codul vamal, la o rambursare din oficiu a taxelor antidumping achitate în temeiul Regulamentului nr. 2398/97.

44

În aceste condiții, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 236 alineatul (2) al treilea paragraf din Codul vamal trebuie interpretat în sensul că nu permite autorităților vamale naționale să procedeze din oficiu la rambursarea taxelor antidumping, percepute în temeiul unui regulament al Uniunii, pe baza constatării de către OSL a neconformității regulamentului respectiv cu acordul antidumping.

45

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară: