HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)

17 februarie 2011(*)

„Apropierea legislațiilor – Telecomunicații – Rețele și servicii – Directiva 2002/22/CE – Desemnarea unor întreprinderi pentru furnizarea serviciului universal – Impunerea unor obligații specifice întreprinderii desemnate – Servicii de informații telefonice și listele abonaților telefonici”

În cauza C‑16/10,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Court of Appeal (England & Wales) (Civil Division) (Regatul Unit), prin decizia din 15 decembrie 2009, primită de Curte la 11 ianuarie 2010, în procedura

The Number (UK) Ltd,

Conduit Enterprises Ltd

împotriva

Office of Communications,

British Telecommunications plc,

CURTEA (Camera a treia),

compusă din domnul K. Lenaerts (raportor), președinte de cameră, domnii D. Šváby, E. Juhász, G. Arestis și T. von Danwitz, judecători,

avocat general: domnul J. Mazák,

grefier: doamna L. Hewlett, administrator principal,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 8 decembrie 2010,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru The Number (UK) Limited și Conduit Enterprises Limited, de doamna D. Rose, QC, și de domnul B. Kennelly, barrister;

–        pentru British Telecommunications plc, de domnul R. Thomson, QC, de domnul J. O’ Flaherty, barrister, și de domnul S. Murray, solicitor;

–        pentru guvernul Regatului Unit, de doamna F. Penlington, în calitate de agent, asistată de domnul C. Vajda, QC;

–        pentru guvernul italian, de doamna G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de domnul P. Gentili, avvocato dello Stato;

–        pentru Comisia Europeană, de domnii G. Braun și A. Nijenhuis, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea Directivei 2002/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (Directiva privind autorizarea) (JO L 108, p. 21, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 183), a Directivei 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă‑cadru) (JO L 108, p. 33, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 195, denumită în continuare „Directiva‑cadru”) și a Directivei 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (Directiva privind serviciul universal) (JO L 108, p. 51, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 213), în versiunile acestora aflate în vigoare la momentul adoptării deciziei de trimitere.

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unor litigii între The Number (UK) Ltd (denumită în continuare „The Number”) și Conduit Enterprises Ltd (denumită în continuare „Conduit Enterprises”), doi furnizori de servicii de informații telefonice și de liste ale abonaților telefonici în Regatul Unit, pe de o parte, și British Telecommunications plc (denumită în continuare „BT”), pe de altă parte, privind sumele facturate de BT pentru furnizarea informațiilor care provin dintr‑o bază de date ce cuprinde coordonatele abonaților serviciului de telecomunicații pe care BT trebuie să o administreze în calitatea sa de furnizor al serviciului universal.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        Considerentul (7) al Directivei privind serviciul universal prevede următoarele:

„Statele membre ar trebui să continue asigurarea accesibilității serviciilor prevăzute de capitolul II pentru toți utilizatorii finali din teritoriul lor, la nivelul de calitate specificat, indiferent de amplasarea lor geografică și în funcție de condițiile specifice fiecărui stat membru, la un preț accesibil. […]”

4        Considerentul (11) al Directivei privind serviciul universal are următorul cuprins:

„Informațiile din lista abonaților telefonici și serviciul de informații telefonice constituie instrumente esențiale pentru accesul la serviciile de telefonie disponibile publicului și fac parte din obligația de serviciu universal. Utilizatorii și consumatorii doresc liste ale abonaților telefonici cuprinzătoare și un serviciu de informații telefonice care să cuprindă toți abonații telefonici înregistrați și numerele acestora (inclusiv numerele de la telefonul fix și mobil); ei doresc ca aceste informații să fie prezentate în mod imparțial. [...]”

5        În temeiul articolului 3 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal:

„Statele membre stabilesc abordarea cea mai eficientă și potrivită pentru a asigura punerea în aplicare a serviciului universal, respectând în același timp principiile obiectivității, transparenței, nediscriminării și proporționalității. Acestea încearcă să reducă la minimum perturbările de pe piață, în special furnizarea de servicii la prețuri sau condiții diferite de condițiile normale de exploatare comercială, apărând în același timp interesul public.”

6        Articolul 4 alineatul (1) din Directiva privind serviciul universal prevede:

„Statele membre asigură satisfacerea tuturor cererilor rezonabile de conectare la un post fix de la rețeaua de telefonie publică și de acces la serviciile telefonice accesibile publicului de la un post fix, de cel puțin o întreprindere.”

7        Articolul 5 din Directiva privind serviciul universal, intitulat „Serviciile de informații telefonice și listele abonaților telefonici”, prevede:

„(1)      Statele membre se asigură că:

(a)      cel puțin o listă completă a abonaților telefonici este pusă la dispoziția tuturor utilizatorilor finali, într‑o formă aprobată de autoritatea competentă, fie tipărită, fie electronică sau ambele și aceasta să fie actualizată în mod periodic, cel puțin o dată pe an;

(b)      cel puțin un serviciu de informații telefonice complete este accesibil tuturor utilizatorilor finali, inclusiv utilizatorilor de posturi telefonice publice cu plată.

(2)      Listele abonaților telefonici de la alineatul (1) cuprind, sub rezerva dispozițiilor articolului 11 din Directiva 97/66/CE, toți abonații la serviciile telefonice accesibile publicului.

(3)      Statele membre se asigură că întreprinderea sau întreprinderile care furnizează serviciile prevăzute la alineatul (1) aplică principiile nediscriminării la tratarea informațiilor care le‑au fost furnizate de alte întreprinderi.”

8        Articolul 8 alineatul (1) din Directiva privind serviciul universal are următorul cuprins:

„Statele membre pot desemna una sau mai multe întreprinderi pentru a garanta furnizarea de servicii universale în conformitate cu articolele 4, 5, 6 și 7 și, dacă este cazul, articolul 9 alineatul (2), astfel încât să poată fi acoperit întreg teritoriul național. Statele membre pot desemna diferite întreprinderi sau grupuri de întreprinderi pentru furnizarea unor elemente diferite din serviciile universale și acoperirea unor părți diferite din teritoriul național.”

9        Articolul 9 din Directiva privind serviciul universal, intitulat „Accesibilitatea tarifelor”, prevede:

„(1)      Autoritățile naționale de reglementare monitorizează evoluția și nivelul tarifelor cu amănuntul pentru serviciile identificate la articolele 4, 5, 6 și 7 ca fiind sub incidența obligațiilor de serviciu universal și furnizate de întreprinderile desemnate, în special cu privire la prețurile și veniturile consumatorilor naționali.

(2)      Statele membre pot cere, având în vedere condițiile naționale, ca întreprinderile desemnate să propună consumatorilor opțiuni sau pachete tarifare diferite de cele oferite în condițiile comerciale normale, în special pentru a garanta ca persoanelor cu venituri mici sau cu nevoi sociale speciale să nu le fie oprit accesul sau utilizarea serviciilor telefonice accesibile publicului.

[…]

(4)      Statele membre pot solicita întreprinderilor cu obligații în conformitate cu articolele 4, 5, 6 și 7 să aplice tarife comune, inclusiv o echilibrare geografică, pe întreg teritoriul național, luându‑se în considerare condițiile naționale sau să respecte o încadrare a tarifelor.

[…]”

10      Articolul 11 din Directiva privind serviciul universal, intitulat „Calitatea serviciilor furnizate de întreprinderile desemnate”, prevede:

„(1)      Autoritățile naționale de reglementare se asigură că toate întreprinderile desemnate cu obligații în conformitate cu articolele 4, 5, 6, 7 și [cu articolul] 9 alineatul (2) publică informații adecvate și actualizate privind rezultatele obținute în furnizarea de servicii universale, pe baza indicatorilor, definițiilor și metodelor de măsurare a calității serviciilor descrise în anexa III. Informațiile publicate sunt, de asemenea, transmise autorității naționale de reglementare.

[...]

(4)      Autoritățile naționale de reglementare sunt capabile să stabilească obiective de performanță pentru întreprinderile cu obligații de serviciu universal, cel puțin în conformitate cu articolul 4. În acest sens, autoritățile naționale de reglementare iau în considerare punctul de vedere al părților interesate, în special în conformitate cu articolul 33.

(5)      Statele membre se asigură că autoritățile naționale de reglementare pot verifica respectarea acestor obiective de performanță de către întreprinderile desemnate.

[…]”

11      Articolul 25 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal prevede următoarele:

„Statele membre se asigură că toate întreprinderile care alocă numere de telefon abonaților răspund tuturor cererilor rezonabile de punere la dispoziție, pentru furnizarea de servicii de informații telefonice accesibile publicului și de liste ale abonaților telefonici, a informațiilor relevante într‑un format agreat și în condiții echitabile, obiective, în funcție de costuri și fără discriminare.”

12      Articolul 8 din Directiva‑cadru, intitulat „Obiective generale și principii de reglementare”, prevede:

„(1)      Statele membre se asigură că, la îndeplinirea sarcinilor de reglementare prevăzute de prezenta directivă și de directivele speciale, autoritățile naționale de reglementare iau toate măsurile rezonabile care vizează atingerea obiectivelor prevăzute la alineatele (2), (3) și (4). Aceste măsuri sunt proporționale cu obiectivele respective.

Statele membre se asigură că, la îndeplinirea sarcinilor de reglementare prevăzute de prezenta directivă și de directivele speciale, în special cele menite să asigure o concurență efectivă, autoritățile naționale de reglementare țin seama în cea mai mare măsură de faptul că este de dorit ca reglementările tehnologice să fie neutre.

Autoritățile naționale de reglementare pot contribui, în limita competențelor lor, la punerea în aplicare a unor politici care vizează promovarea diversității culturale și lingvistice, precum și pluralismul mijloacelor de informare în masă.

(2)      Autoritățile naționale de reglementare promovează concurența în furnizarea rețelelor de comunicații electronice, a serviciilor de comunicații electronice și a serviciilor și infrastructurilor asociate, în special:

(a)      asigurându‑se că utilizatorii [...] au un beneficiu maxim în termeni de alegere, preț și calitate,

[…]

(3)      Autoritățile naționale de reglementare contribuie la dezvoltarea pieței interne, [...]

(4)      Autoritățile naționale de reglementare promovează interesele cetățenilor Uniunii Europene, în special:

(a)      asigurându‑se că toții cetățenii au acces la un serviciu universal prevăzut de [Directiva privind serviciul universal];

[...]”

13      Articolul 3 alineatul (2) din Directiva privind autorizarea are următorul cuprins:

„Furnizarea de rețele de comunicații electronice și furnizarea de servicii de comunicații electronice pot, fără a aduce atingere obligațiilor specifice menționate la articolul 6 alineatul (2) sau drepturilor de utilizare menționate la articolul 5, să fie supuse numai unei autorizări generale. Întreprinderii în cauză i se poate solicita să prezinte o notificare, dar nu poate fi obligată să obțină o decizie explicită sau orice alt act administrativ al autorității naționale de reglementare înainte de a‑și exercita drepturile ce decurg din autorizație. După primirea notificării, dacă este necesar, o întreprindere își poate începe activitatea, după caz, sub rezerva dispozițiilor aplicabile drepturilor de utilizare menționate la articolele 5, 6 și 7.”

14      Articolul 6 alineatul (2) din Directiva privind autorizarea prevede:

„Obligațiile specifice care pot fi impuse furnizorilor de rețele și servicii de comunicații electronice în conformitate cu articolele 5 alineatele (1) și (2), 6 și 8 din Directiva 2002/19/CE (Directiva privind accesul) și cu articolele 16, 17, 18 și 19 din Directiva 2002/22/CE (Directiva privind serviciul universal) sau celor desemnați să furnizeze serviciul universal în cadrul directivei menționate anterior sunt separate din punct de vedere juridic de drepturile și obligațiile din cadrul autorizației generale. Pentru a garanta transparența față de întreprinderi, criteriile și procedurile de impunere a acestor obligații specifice anumitor întreprinderi sunt menționate în autorizația generală.”

 Dreptul național

15      Condiția nr. 7 stabilită pentru furnizarea serviciului universal (Universal Service Condition 7, denumită în continuare „USC 7”), impusă BT în cadrul desemnării sale în calitate de furnizor al serviciului universal în temeiul dispozițiilor din Regulamentul din 2003 privind comunicațiile electronice [Electronic Communications (Universal Service) Regulations 2003], are următorul cuprins:

„7.1      BT administrează o bază de date care cuprinde informațiile din listele tuturor abonaților telefonici cărora li s‑a atribuit un număr de telefon de către orice furnizor de [rețele sau servicii de] comunicații (denumită în continuare «baza de date»). BT se asigură că baza de date este actualizată regulat.

7.2      BT pune la dispoziție, la cerere și conform punctelor 7.3 și 7.4 de mai jos:

a)      oricărui furnizor de [rețele sau servicii de] comunicații căruia i se aplică punctul 8.2 din condiția generală nr. 8, listele abonaților telefonici întocmite de BT care îndeplinesc cerințele acestei condiții generale, pentru a permite acestui furnizor de [rețele sau servicii de] comunicații să se conformeze punctului 8.2;

b)      oricărei persoane care dorește să furnizeze servicii de informații telefonice accesibile publicului și/sau liste ale abonaților telefonici, conținutul bazei de date, într‑o formă care poate fi citită automat.

7.3      BT furnizează elementele la care se face referire mai sus la punctul 7.2 literele a) și b), la solicitarea persoanei care dorește să le obțină, cu condiția ca această solicitare să fie rezonabilă. Fără a aduce atingere caracterului general al dispozițiilor de mai sus, BT poate refuza să furnizeze aceste elemente dacă:

a)      persoana care solicită obținerea acestor elemente nu își asumă angajamentul să asigure prelucrarea datelor sau a informațiilor cuprinse în acestea conform tuturor codurilor de bună practică aplicabile și/sau

b)      BT are motive rezonabile să creadă că persoana care solicită obținerea acestor elemente nu se va conforma legislației aplicabile privind protecția datelor.

7.4      BT furnizează elementele la care se face referire mai sus la punctul 7.2 literele a) și b) în condiții echitabile, obiective, în funcție de costuri și care nu sunt în mod nejustificat discriminatorii și într‑o formă care este agreată de BT și de persoana care solicită informația. În lipsa unui acord cu privire la acest aspect, directorul poate stabili forma în care este furnizată informația, conform rolului său de soluționare a litigiilor.”

 Acțiunea principală și întrebările preliminare

16      În Regatul Unit, furnizorul serviciului universal în domeniul telecomunicațiilor este BT, cu excepția regiunii din jurul orașului Hull.

17      The Office of Communications (Oficiul pentru Comunicații, denumit în continuare „OFCOM”) este autoritatea națională de reglementare din Regatul Unit în materie de telecomunicații. În cursul anului 2003, OFCOM a succedat Oftel, Oficiul pentru Telecomunicații.

18      USC 7, emisă de Oftel, impune BT obligația de a pune la dispoziția celorlalți furnizori de servicii de informații telefonice și de liste ale abonaților telefonici, care nu au fost desemnați în calitate de furnizori ai serviciului universal, în condiții echitabile, obiective, în funcție de costuri și nediscriminatorii și într‑o formă agreată, baza sa de date completă privind abonații telefonici, denumită „OSIS”, pe care o realizează prin strângerea datelor de la toți operatorii unui serviciu de telefonie fixă.

19      Astfel, în loc de a impune o obligație de serviciu universal axată pe utilizator, USC 7 impune BT o obligație la nivelul comerțului cu ridicata, ceea ce constă, în practică, în prezența pe piața Regatului Unit a mai multor concurenți, furnizori de servicii de informații telefonice și de liste ale abonaților telefonici care își desfășoară activitatea pornind de la baza de date OSIS.

20      Prin Hotărârea din 25 noiembrie 2004, KPN Telecom (C‑109/03, Rec., p. I‑11273), Curtea a considerat în special că sumele facturate de operatorii de servicii de telefonie fixă pentru punerea la dispoziție a „informațiilor relevante” privind abonații nu trebuiau să includă costurile interne aferente strângerii, compilării și actualizării datelor privind abonații proprii ai operatorului. The Number și Conduit Enterprises au contestat sumele pe care BT le factura acestora pentru utilizarea bazei sale de date OSIS, invocând această hotărâre în susținerea acțiunii pe care au formulat‑o.

21      OFCOM, care a fost sesizat cu judecarea acestor litigii în anul 2005, s‑a pronunțat prin deciziile din 10 martie 2008. În aceste decizii, OFCOM a declarat în special că USC 7 este incompatibilă cu dreptul Uniunii, întrucât nu transpune corect dispozițiile articolului 5 din Directiva privind serviciul universal. Astfel, în opinia OFCOM, BT nu avea obligația să acorde acces la baza de date OSIS în condiții reglementate, cu excepția datelor privind propriii abonați. Astfel, BT trebuie să furnizeze aceste din urmă date în temeiul unei alte obligații, diferită de cea care rezultă din USC 7 și care nu este în discuție în acțiunea principală, care se aplică tuturor întreprinderilor de comunicații electronice și transpune articolul 25 din Directiva privind serviciul universal.

22      Prin hotărârea pronunțată la 24 noiembrie 2008, Competition Appeal Tribunal a admis acțiunea formulată împotriva deciziei OFCOM. Astfel, acesta a considerat că USC 7 transpune în mod corect dispozițiile Directivei privind serviciul universal.

23      BT, susținută de OFCOM, a formulat apel împotriva acestei hotărâri pronunțate de Competition Appeal Tribunal la instanța de trimitere. Deși a ajuns la concluzia provizorie potrivit căreia USC 7 este contrară Directivei privind serviciul universal, instanța de trimitere a considerat necesar, înainte de a se pronunța, să sesizeze Curtea cu titlu preliminar, întrucât, în opinia sa, „o examinare a principiilor în discuție, diferențele care există între textele autentice și argumentele prezentate” demonstrează că „nu se poate considera că problema nu ridică nicio îndoială”.

24      În aceste condiții, Court of Appeal (England & Wales) (Civil Division) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Competența acordată statelor membre în temeiul articolului 8 alineatul (1) din [Directiva privind serviciul universal] coroborat cu articolul 8 din [Directiva‑cadru], cu articolul 3 alineatul (2) și cu articolul 6 alineatul (2) din [Directiva privind autorizarea] și cu articolul 3 alineatul (2) din [Directiva privind serviciul universal] și cu alte dispoziții relevante de drept comunitar, de a desemna una sau mai multe întreprinderi pentru a garanta prestarea serviciului universal sau a unor elemente diferite din serviciul universal, în sensul articolelor 4-7 și al articolului 9 alineatul (2) din [Directiva privind serviciul universal], trebuie interpretată în sensul că:

a)      permite statului membru, în cazul în care acesta decide să desemneze o întreprindere potrivit acestei dispoziții, să impună întreprinderii menționate doar obligații specifice, care necesită ca însăși întreprinderea să presteze utilizatorilor finali serviciul universal sau elemente ale acestui serviciu, cu privire la care aceasta este desemnată sau

b)      permite statului membru, atunci când decide să desemneze o întreprindere în temeiul acestei prevederi, să supună întreprinderea desemnată obligațiilor specifice pe care statul membru le consideră ca fiind cele mai eficiente, adecvate și proporționale pentru a garanta prestarea serviciului universal sau a unor elemente ale acestuia către utilizatorii finali, indiferent dacă obligațiile respective necesită sau nu necesită ca întreprinderea desemnată să presteze ea însăși utilizatorilor finali serviciul universal sau elemente ale acestuia?

2)      Prevederile de mai sus, atunci când sunt interpretate și în înțelesul articolului 3 alineatul (2) din [Directiva privind serviciul universal], permit statelor membre, în situația în care o întreprindere este desemnată în temeiul articolului 8 alineatul (1) din [Directiva privind serviciul universal] coroborat cu articolul 5 alineatul (1) litera (b) din directiva menționată (serviciu de informații telefonice complet), fără a a fi obligată să presteze în mod direct un astfel de serviciu utilizatorilor finali, să impună întreprinderii desemnate obligații specifice vizând:

a)      administrarea și actualizarea unei baze de date complete care să cuprindă informații referitoare la abonați;

b)      punerea la dispoziție, într‑o formă care poate fi citită automat, a conținutului unei baze de date complete cu informații referitoare la abonați, astfel cum este actualizată periodic, pentru orice persoană care dorește să furnizeze servicii de informații telefonice accesibile publicului sau liste ale abonaților telefonici (indiferent dacă persoana respectivă intenționează sau nu intenționează să ofere un serviciu de informații telefonice complete utilizatorilor finali) și

c)      oferirea către asemenea persoane a conținutului bazei de date în condiții echitabile, obiective, în funcție de costuri și nediscriminatorii?”

 Cu privire la întrebările preliminare

 Cu privire la prima întrebare

25      Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 8 alineatul (1) din Directiva privind serviciul universal autorizează statele membre, atunci când decid să desemneze una sau mai multe întreprinderi conform acestei dispoziții pentru a garanta prestarea serviciului universal sau a unor elemente diferite din serviciul universal, astfel cum este definit la articolele 4-7 și la articolul 9 alineatul (2) din aceeași directivă, să impună doar obligații specifice întreprinderii menționate, care privesc modul în care aceste întreprinderi vor furniza utilizatorilor finali serviciul universal cu privire la care au fost desemnate sau dacă, dimpotrivă, aceste state au dreptul să impună întreprinderilor desemnate obligațiile pe care le consideră ca fiind cele mai adecvate pentru a garanta furnizarea serviciului menționat, indiferent dacă aceste întreprinderi furnizează sau nu furnizează ele însele serviciul.

26      Cu titlu introductiv, trebuie arătat că această întrebare se ridică în cadrul unei acțiuni principale privind în special compatibilitatea cu dreptul Uniunii a unei obligații care ține de sistemul național de serviciu universal aplicabil, între altele, serviciilor de informații telefonice și listelor abonaților telefonici și care este impusă unui singur operator, și anume BT, la nivelul pieței cu ridicata. În temeiul obligației menționate, acest operator trebuie să mențină și să pună la dispoziția altor furnizori de astfel de servicii de informații telefonice și de liste ale abonaților telefonici, în condiții echitabile, obiective, în funcție de costuri și nediscriminatorii și într‑o formă agreată, baza sa de date OSIS, pe care o realizează prin strângerea datelor de la toți operatorii unui serviciu de telefonie fixă.

27      În acest context, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă dispozițiile Directivei privind autorizarea, ale Directivei‑cadru și ale Directivei privind serviciul universal și în special articolul 8 alineatul (1) din această ultimă directivă permit statelor membre să impună o astfel de obligație unui operator specific la nivelul pieței cu ridicata în cadrul desemnării acestui operator în temeiul dispoziției menționate, în scopul de a realiza în mod indirect, prin crearea unui mediu concurențial favorabil îndeplinirii acestui scop, obiectivul privind serviciul universal, menționat în considerentul (11) al Directivei privind serviciul universal și prevăzut la articolul 5 din această din urmă directivă, care constă în punerea la dispoziția tuturor utilizatorilor finali a unor servicii de informații telefonice și a unor liste complete ale abonaților telefonici.

28      În scopul stabilirii sensului și a domeniului de aplicare al articolului 8 alineatul (1) din Directiva privind serviciul universal, se impune, mai întâi, situarea acestei dispoziții în contextul legislativ în care aceasta se integrează (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 3 octombrie 2006, Banca popolare di Cremona, C‑475/03, Rec., p. I‑9373, punctul 18 și jurisprudența citată). În continuare, aceasta va trebui interpretată ținând cont de modul său de redactare, precum și de economia generală a directivei menționate și de obiectivele urmărite de legiuitor.

29      În această privință, trebuie arătat că, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Directiva privind autorizarea, furnizarea de rețele de comunicații electronice sau furnizarea de servicii de comunicații electronice pot să fie supuse numai unei autorizări generale, fără a aduce atingere obligațiilor specifice menționate la articolul 6 alineatul (2) din această directivă sau drepturilor de utilizare a frecvențelor radio și a numerelor, menționate la articolul 5 din directivă. Aceste din urmă drepturi nu sunt în discuție în acțiunea principală.

30      Astfel, statele membre nu au dreptul să impună obligații specifice uneia sau mai multor întreprinderi specifice decât în măsura în care aceste obligații se includ între cazurile avute în vedere la articolul 6 alineatul (2) din Directiva privind autorizarea. Această din urmă dispoziție face referire în special la obligațiile impuse întreprinderilor desemnate să furnizeze un serviciu universal în temeiul Directivei privind serviciul universal. Printre aceste obligații figurează furnizarea serviciilor de informații telefonice și a listelor complete ale abonaților telefonici, menționate la articolul 5 din aceasta. Articolul 8 alineatul (1) din aceeași directivă prevede desemnarea operatorilor care au sarcina să furnizeze serviciul universal sau elemente diferite din acesta.

31      Întrucât reprezintă o excepție de la interdicția de a stabili obligații specifice operatorilor în mod individual, obligațiile care pot fi impuse în temeiul dispozițiilor Directivei privind serviciul universal întreprinderilor desemnate în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din aceasta pentru furnizarea unui serviciul universal sunt de strictă interpretare.

32      În ceea ce privește modul de redactare a articolului 8 alineatul (1) din Directiva privind serviciul universal, deși prevede în prima teză desemnarea unei întreprinderi pentru a „garanta furnizarea” serviciului universal, această dispoziție precizează de asemenea, în a doua teză, că „[s]tatele membre pot desemna diferite întreprinderi sau grupuri de întreprinderi pentru furnizarea unor elemente diferite din serviciile universale”. Rezultă astfel din textul acestei dispoziții, interpretată în ansamblu, că un stat membru nu poate impune unei întreprinderi desemnate decât obligațiile prevăzute în mod specific de dispozițiile Directivei privind serviciul universal referitoare la furnizarea către utilizatorii finali de însăși această întreprindere a unuia dintre elementele specifice ale serviciului universal definit la articolele 4-7 și la articolul 9 alineatul (2) din directiva menționată.

33      Trebuie adăugat că furnizarea către utilizatori a serviciului universal de către întreprinderea însăși nu exclude posibilitatea acesteia din urmă de a subcontracta această furnizare cu un terț, cu condiția ca aceasta să rămână responsabilă în fața autorităților competente din statul membru cu privire la modul în care este furnizat serviciul.

34      Pe de altă parte, considerente legate de economia generală a Directivei privind serviciul universal și de obiectivele acesteia susțin interpretarea menționată. Astfel, dispozițiile articolelor 9 și 11 din aceeași directivă referitoare la tarifele aplicate și, respectiv, la controlul autorităților naționale de reglementare vizând performanța întreprinderilor desemnate cu privire la furnizarea serviciului universal implică în mod necesar faptul că acestea fumizează ele însele serviciul menționat.

35      În ceea ce privește, în primul rând, articolul 9 din Directiva privind serviciul universal, rezultă din considerentul (7) al acesteia că unul dintre principalele obiective ale directivei menționate este asigurarea furnizării către utilizatorii finali a unui set minim de servicii de comunicații electronice la un preț accesibil. În acest scop, articolul 9 din Directiva privind serviciul universal și în special alineatele (1), (2) și (4) ale acestuia prevăd un mecanism de control și de reglementare de către autoritățile competente a structurii și a nivelului tarifelor aplicabile de către întreprinderea desemnată pentru a furniza elemente din serviciul universal.

36      În schimb, articolul 9 nu prevede un mecanism de reglementare a prețurilor practicate de alte întreprinderi decât cea desemnată. Astfel, chiar dacă aceste întreprinderi ar putea avea acces, în schimbul unor tarife stabilite de autoritatea națională de reglementare, la o bază de date completă privind toți abonații telefonici, precum baza OSIS a BT, datorită unei obligații naționale specifice precum USC 7, acestea nu ar avea obligația să furnizeze, la un preț accesibil, elementul din serviciul universal menționat la articolul 5 din directiva menționată, care constă în punerea la dispoziția tuturor utilizatorilor finali a unor servicii de informații telefonice și a listelor complete ale abonaților telefonici. Într‑o astfel de situație, o obligație precum cea stabilită de reglementarea națională în discuție în acțiunea principală nu garantează, în sine, că elementul din serviciul universal în cauză este pus la dispoziția tuturor utilizatorilor finali la un preț acceptabil.

37      În al doilea rând, conform articolului 11 din Directiva privind serviciul universal, revine autorităților naționale de reglementare obligația de a controla prestarea serviciului universal de către întreprinderile desemnate și de a le impune, dacă este necesar, respectarea anumitor cerințe specifice în ceea ce privește calitatea acestuia. Astfel, această dispoziție pornește de la premisa potrivit căreia întreprinderile desemnate dispun de date operaționale privind furnizarea serviciului universal și sunt în măsură să influențeze direct modul în care acesta este furnizat, ceea ce presupune că acestea însele furnizează serviciul menționat.

38      În mod cert, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal, revine statelor membre obligația de a stabili „abordarea cea mai eficientă și potrivită pentru a asigura punerea în aplicare a serviciului universal”. Totuși, marja de apreciere care rezultă pentru statele membre din această dispoziție nu le poate permite acestora să impună anumitor întreprinderi obligații specifice, diferite de cele care se încadrează în ipotezele prevăzute la articolul 6 alineatul (2) din Directiva privind autorizarea. Astfel, articolul 3 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal nu poate fi interpretat într‑un mod care ar extinde sfera desemnării permise în temeiul articolului 8 alineatul (1) din aceasta, astfel încât un stat membru ar putea să impună unei întreprinderi desemnate în acest mod alte obligații decât cele prevăzute de dispozițiile directivei menționate.

39      În sfârșit, în ceea ce privește eventuala pertinență în acest context a articolului 25 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal, este suficient să se constate că această dispoziție se limitează să impună statelor membre obligația de a se asigura că „toate întreprinderile care alocă numere de telefon abonaților” răspund tuturor cererilor rezonabile de punere la dispoziție a datelor privind propriii abonați pentru furnizarea de servicii de informații telefonice și de liste ale abonaților telefonici. Astfel, această dispoziție, care privește o obligație general aplicabilă tuturor operatorilor, nu are niciun efect asupra conținutului obligațiilor specifice pe care un stat membru are dreptul să le impună uneia sau mai multor întreprinderi determinate pe care le desemnează în vederea furnizării serviciului universal, în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Directiva privind serviciul universal.

40      Având în vedere ansamblul considerațiilor de mai sus, trebuie să se răspundă la prima întrebare adresată în sensul că articolul 8 alineatul (1) din Directiva privind serviciul universal autorizează statele membre, atunci când decid să desemneze una sau mai multe întreprinderi conform acestei dispoziții pentru a garanta furnizarea serviciului universal sau a unor elemente diferite din serviciul universal, astfel cum este definit la articolele 4-7 și la articolul 9 alineatul (2) din aceeași directivă, să impună acestora doar obligațiile specifice prevăzute de dispozițiile directivei menționate care sunt legate de furnizarea către utilizatorii finali a serviciului menționat sau a elementelor respective din acesta chiar de întreprinderile desemnate.

 Cu privire la a doua întrebare

41      Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare. Astfel, aceasta pornește de la premisa potrivit căreia un stat membru ar fi impus în mod legal o obligație specifică unei întreprinderi desemnate în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Directiva privind serviciul universal, fără ca aceasta să aibă obligația de a furniza serviciul respectiv în mod direct către utilizatorii finali, și urmărește să se stabilească, în esență, dacă o asemenea obligație poate include cerințe privind menținerea unei baze de date și punerea sa la dispoziția altor operatori la nivelul pieței cu ridicata. Or, rezultă din răspunsul formulat la prima întrebare adresată că o astfel de obligație nu poate fi impusă în temeiul dispoziției menționate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

42      Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (Directiva privind serviciul universal) autorizează statele membre, atunci când decid să desemneze una sau mai multe întreprinderi conform acestei dispoziții pentru a garanta furnizarea serviciului universal sau a unor elemente diferite din serviciul universal, astfel cum este definit la articolele 4-7 și la articolul 9 alineatul (2) din aceeași directivă, să impună acestora doar obligațiile specifice prevăzute de dispozițiile directivei menționate care sunt legate de furnizarea către utilizatorii finali a serviciului menționat sau a elementelor respective din acesta chiar de întreprinderile desemnate.

Semnături

---

* Limba de procedură: engleza.