CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

ELEANOR SHARPSTON

prezentate la 15 septembrie 2011(1)

Cauza C‑465/10

Ministre de l’intérieur, de l’Outre‑mer et des Collectivités territoriales

împotriva

Chambre de commerce et d’industrie de l’Indre

[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Conseil d’État (Franța)]

„Protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene – Subvenții acordate în temeiul Fondului european de dezvoltare regională – Nerespectarea de către beneficiar a normelor de atribuire a contractelor de achiziții publice – Obligația de a recupera subvențiile în cazul unor abateri – Termene de prescripție”

1.        Prezenta cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Conseil d’État (Consiliul de Stat) din Franța se referă la interpretarea Regulamentului nr. 2052/88(2), a Regulamentului nr. 4253/88(3) și a Regulamentului nr. 2988/95(4). La momentul relevant, aceste instrumente (denumite în continuare „regulamentele aplicabile”) făceau parte dintre instrumentele care reglementau fondurile structurale ale Uniunii Europene(5). Fondurile structurale(6) reprezintă instrumentele principale ale Uniunii Europene pentru sprijinirea dezvoltării economice și sociale în statele membre. Acestea constituie peste o treime din bugetul UE.

2.        Instanța de trimitere solicită să se stabilească în primul rând dacă dreptul Uniunii Europene impune obligația de a recupera sumele acordate din FEDR atunci când beneficiarul (care este o autoritate contractantă(7)) utilizează subvențiile pentru a desfășura o acțiune asistată care încalcă normele Uniunii Europene de atribuire a contractelor de achiziții publice. În al doilea rând, se solicită clarificări cu privire la aplicarea termenului de prescripție prevăzut la articolul 3 din Regulamentul nr. 2988/95 în ceea ce privește o astfel de recuperare.

 Contextul juridic

 Regulamentul nr. 2052/88

3.        Printre obiectivele menționate în Regulamentul nr. 2052/88 se numără cel referitor la sporirea eficienței fondurilor structurale și la coordonarea activităților acestora(8).

4.        Articolul 3 alineatul (5) impune Consiliului să adopte măsurile necesare pentru a asigura coordonarea între diferitele fonduri structurale, pe de o parte, și între acestea și Banca Europeană de Investiții (denumită în continuare „BEI”) și alte instrumente financiare existente, pe de altă parte.

5.        Articolul 7 este intitulat „Compatibilitate și control”. Acesta prevede, în măsura în care este relevant în prezenta cauză, următoarele:

„(1)      Măsurile finanțate de fondurile structurale […] sunt în conformitate cu dispozițiile tratatelor și ale actelor adoptate conform acestora, precum și cu politicile comunitare, inclusiv cu cele privind […] acordarea contractelor de achiziții publice […].

(2)      Fără a aduce atingere dispozițiilor Regulamentului financiar, dispozițiile prevăzute la articolul 3 alineatele (4) și (5) stabilesc reguli armonizate pentru întărirea controalelor efectuate asupra acțiunilor structurale […]”. [traducere neoficială]

 Regulamentul nr. 4253/88

6.        Regulamentul nr. 4253/88 al Consiliului conține dispoziții pentru aplicarea Regulamentului nr. 2052/88 în ceea ce privește coordonarea activităților fondurilor.

7.        Al șaselea considerent al Regulamentului nr. 2082/93(9), care a modificat Regulamentul nr. 4253/88, prevede:

„[…] în aplicarea principiului subsidiarității și fără a aduce atingere competențelor Comisiei, în special în calitate de responsabil de gestionarea resurselor financiare comunitare, punerea în aplicare a formelor de intervenție preluate în cadrele de sprijin comunitar trebuie să fie în principal de competența statelor membre la nivelul teritorial adecvat, în funcție de specificul fiecărui stat membru”. [traducere neoficială].

8.        Articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4253/88 prevede:

„(1)      Pentru garantarea succesului acțiunilor desfășurate de promotorii publici sau privați, statele membre, la punerea în aplicare a acțiunilor, iau măsurile necesare pentru:

–        verificarea periodică a faptului că acțiunile finanțate de Comunitate au fost desfășurate corect;

–        prevenirea și cercetarea abaterilor;

–        recuperarea fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijențe. În afara cazului în care statul membru și/sau intermediarul și/sau promotorul fac dovada că abuzul sau neglijența nu le este imputabilă, statul membru răspunde în subsidiar pentru rambursarea sumelor plătite în mod necorespunzător. Pentru subvențiile globale, intermediarul poate, cu acordul statului membru și al Comisiei, să recurgă la o garanție bancară sau la orice altă asigurare care să acopere acest risc.

Statele membre informează Comisia în legătură cu măsurile adoptate în acest scop și, în special, acestea comunică Comisiei descrierea sistemelor de control și de gestionare stabilite pentru asigurarea aplicării eficiente a acțiunilor. Acestea informează periodic Comisia în legătură cu desfășurarea cercetărilor administrative și judiciare.

[…]”. [traducere neoficială]

9.        Articolul 24 prevede:

„Reducerea, suspendarea și întreruperea asistenței

(1)      Dacă realizarea unei acțiuni sau a unei măsuri pare să nu justifice nici parțial, nici în totalitate asistența financiară care i‑a fost alocată, Comisia procedează la o verificare adecvată a cazului în cadrul parteneriatului, solicitând în special statului membru sau autorităților desemnate de acesta pentru punerea în aplicare a acțiunii să își prezinte observațiile într‑un termen stabilit.

(2)      În urma acestei verificări, Comisia poate reduce sau suspenda asistența pentru acțiunea sau pentru măsura în cauză dacă verificarea confirmă existența unei nereguli sau a unei modificări importante care afectează natura sau condițiile de punere în aplicare a acțiunii sau a măsurii și pentru care nu a fost solicitată aprobarea Comisiei.

(3)      Orice sumă primită în mod nejustificat și care trebuie recuperată trebuie rambursată Comisiei. Sumele nerambursate se majorează cu dobânzi de întârziere […]”. [traducere neoficială]

 Regulamentul nr. 2988/95

10.      Regulamentul nr. 2988/95 stabilește norme generale privind controalele, măsurile și sancțiunile administrative referitoare la abaterile care afectează plățile către beneficiarii politicilor comunitare. Anterior nu existau norme comune care să definească asemenea abateri.

11.      Al treilea, al patrulea și al cincilea considerent ale Regulamentului nr. 2988/95 sunt deosebit de relevante. Al treilea considerent prevede că normele metodologice privind gestiunea descentralizată și monitorizarea modului în care acestea sunt aplicate fac obiectul unor dispoziții detaliate diferite în funcție de politicile comunitare respective și că trebuie combătute în toate domeniile acțiunile de natură să afecteze interesele financiare ale Comunităților(10). Al patrulea considerent prevede că eficiența combaterii fraudei care afectează interesele financiare ale Comunităților impune adoptarea unui cadru legal comun tuturor domeniilor ce fac obiectul politicilor comunitare. Al cincilea considerent amintește că, în conformitate cu Regulamentul nr. 2988/95, normele sectoriale conțin dispoziții cu privire la abateri, precum și la măsurile și sancțiunile administrative pentru sancționarea acestora. În sfârșit, după cum reiese din al paisprezecelea considerent, Regulamentul nr. 2988/95 are un caracter orizontal suficient de extins pentru a fi necesar să se recurgă la articolul 235 CE și la articolul 203 CEEA.

12.      Articolul 1 din Regulamentul nr. 2988/95 prevede:

„(1)      În scopul protejării intereselor financiare ale Comunităților Europene, se adoptă prin prezenta o reglementare generală privind controalele uniforme, măsurile și sancțiunile administrative privind abaterile de la dreptul comunitar.

(2)      Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate.”

13.      Dispozițiile relevante ale articolului 2 sunt următoarele:

„(1)      Controalele, măsurile și sancțiunile administrative se introduc în măsura în care acest lucru este necesar pentru a asigura aplicarea corespunzătoare a dreptului comunitar. Acestea trebuie să fie eficace, proporționale și convingătoare, astfel încât să ofere o protecție adecvată a intereselor financiare ale Comunităților.

[…]

(3)      Dreptul comunitar stabilește natura și domeniul de aplicare al măsurilor și sancțiunilor administrative necesare pentru o corectă aplicare a normelor în cauză, ținând cont de natura și de gravitatea abaterii, de avantajul acordat sau primit și de gradul de răspundere.

(4)      Procedurile de aplicare a controalelor, măsurilor și sancțiunilor comunitare sunt reglementate prin legislația statelor membre, cu condiția respectării dreptului comunitar aplicabil.”

14.      Articolul 3 prevede printre altele următoarele:

„(1)      Termenul de prescripție a acțiunii este de patru ani de la săvârșirea abaterii menționate la articolul 1 alineatul (1). Cu toate acestea, normele sectoriale pot să prevadă un termen mai scurt, care nu poate fi însă mai mic de trei ani.

În cazul unor abateri continue sau repetate, termenul de prescripție curge din ziua în care încetează săvârșirea abaterii respective. În ceea ce privește programele multianuale, termenul de prescripție trebuie, oricum, să curgă până la finalizarea programului.

Termenul de prescripție este întrerupt de orice act al unei autorități competente, adus la cunoștința persoanei în cauză, cu privire la cercetarea sau urmărirea în justiție a abaterii respective. Termenul de prescripție începe să curgă din nou după fiecare act de întrerupere.

Cu toate acestea, prescripția devine efectivă cel mai târziu la data la care expiră o perioadă egală cu dublul termenului de prescripție, fără ca autoritatea competentă să fi impus o sancțiune, cu excepția cazului în care acțiunea administrativă este suspendată în conformitate cu articolul 6 alineatul (1)^[(11)^].

[…]

(3)      Statele membre își păstrează posibilitatea de a aplica un termen mai lung decât cel prevăzut în alineatul (1) și, respectiv, (2).”

15.      Articolul 4 prevede, ca regulă generală, că, atunci când un operator economic a obținut nejustificat un avantaj printr‑o abatere, avantajul respectiv trebuie retras (fie prin plata sau rambursarea sumelor datorate sau primite nejustificat, fie prin pierderea totală sau parțială a unei garanții).

16.      Articolul 5 prevede posibilitatea de aplicare a unor sancțiuni administrative pentru abateri intenționate sau săvârșite din neglijență.

 Regulamentul nr. 1083/2006

17.      Articolul 2 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1083/2006(12), la care s‑a făcut de asemenea referire în cadrul observațiilor scrise prezentate Curții(13), definește „neregularitatea” drept „[…] orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr‑un act sau dintr‑o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general”.

 Legislația națională

18.      La momentul relevant, articolul 2262 din Codul civil francez prevedea: „Toate acțiunile, atât reale, cât și personale, se prescriu în treizeci de ani […]”.

 Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare

19.      Din dosarul aflat pe rolul instanței naționale reiese că, la 5 decembrie 1995, Chambre de commerce et d’industrie du département de l’Indre (Camera de Comerț și Industrie a departamentului Indre, denumită în continuare „CCI”) a formulat la prefectul acestui departament (denumit în continuare „prefectul”) o cerere de asistență financiară pentru finanțarea unei acțiuni cunoscute drept „Objectif Entreprises” (denumită în continuare „acțiunea”). Acțiunea avea drept obiectiv să verifice dacă existau întreprinderi franceze și străine care ar fi dispuse să investească și să se stabilească în departamentul Indre. CCI a decis să angajeze o societate care să realizeze acțiunea în numele său.

20.      Ca răspuns la întrebările scrise adresate de Curte în temeiul articolului 54a din Regulamentul de procedură, guvernul francez a pus la dispoziție informații suplimentare și anumite documente. Astfel, rezultă că CCI a informat prefectul, prin scrisoarea din 27 septembrie 1995, că intenționa să angajeze societatea DDB‑Needham pentru realizarea acțiunii. Scrisoarea a fost trimisă înainte de publicarea unei cereri de ofertă în jurnalul oficial național (Bulletin officiel des annonces des marchés publics), la 4 noiembrie 1995.

21.      În urma examinării ofertelor prezentate, la 8 decembrie 1995 a fost selectată societatea DDB‑Needham pentru motivul că oferea servicii de o calitate mai bună, iar costurile erau mai reduse decât cele ale societăților concurente.

22.      La 29 mai 1996, CCI a încheiat un contract cu DDB‑Needham în vederea prestării de servicii pe o perioadă de trei ani. Valoarea contractului era de 3 895 380 FF (600 000 EUR) pentru 1996 și de aproximativ 2 725 560 FF (420 000 EUR) pentru 1997 și 1998.

23.      În baza unui acord semnat la 20 decembrie 1996 (care face trimitere la Regulamentul nr. 2081/93 și la Regulamentul nr. 2082/93(14)), CCI a primit 400 000 FF (60 979,60 EUR) din partea FEDR pentru sprijinirea acțiunii. De asemenea, CCI a primit în același scop două subvenții din fonduri naționale. Cu toate acestea, în prezenta procedură este în litigiu doar subvenția din partea FEDR.

24.      Prin scrisoarea din 9 mai 2000, CCI a fost informată că acțiunea urma să facă obiectul unui audit realizat de prefectul regiunii centrale (denumit în continuare „prefectul regiunii”). Raportul, intitulat Audit sur l’utilisation des fonds structurels européens (denumit în continuare „raportul de audit”), a fost semnat de prefectul regiunii și de „trésorerie générale” (departamentul financiar) regională la 14 martie 2001. Acesta a fost transmis CCI la 18 iulie 2001.

25.      În raportul de audit au fost identificate următoarele neregularități. În primul rând, contractul a fost acordat societății DDB‑Needham cu încălcarea normelor UE de atribuire a contractelor de achiziții publice. În special, CCI a comunicat prefectului alegerea DDB‑Needham înainte de publicarea cererii de ofertă. În plus, nu exista niciun indiciu că se publicase în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (după cum era intitulat la momentul relevant) un anunț cu privire la contractele eligibile pentru desfășurarea acțiunii. În al doilea rând, contractul era semnat, dar nu era datat.

26.      La 23 ianuarie 2002, prefectul regiunii a informat CCI că fusese adoptată o decizie prin care i se impunea, printre altele, să ramburseze subvenția plătită din FEDR deoarece nu a respectat normele UE de atribuire a contractelor de achiziții publice pentru realizarea acțiunii.

27.      Contestația formulată de CCI împotriva acestei decizii a fost respinsă printr‑o decizie implicită a Trésorier‑payeur général.

28.      La 3 iunie 2004 a fost respinsă acțiunea formulată de CCI în fața tribunal administratif de Limoges (Tribunalul Administrativ din Limoges), având ca obiect anularea deciziei emise de prefectul regiunii și a deciziei adoptate de Trésorier‑payeur général.

29.      Cour administrative d’appel de Bordeaux (Curtea Administrativă de Apel din Bordeaux) a anulat, la 12 iunie 2007, hotărârea pronunțată de tribunal administratif de Limoges. Aceasta a considerat că nu exista nicio dispoziție expresă în acord care să confirme că CCI intra sub incidența normelor UE de atribuire a contractelor de achiziții publice și că nu exista nicio dispoziție în dreptul UE care să ofere un temei juridic pentru recuperarea fondurilor în cauză.

30.      Ministre de l’intérieur, de l’Outre‑mer et des Collectivités territoriales (ministrul afacerilor interne, al teritoriilor de peste mări și al autorităților locale) a formulat recurs împotriva acestei hotărâri în fața Conseil d’État, care a suspendat judecarea cauzei și a adresat Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      În ceea ce privește existența unui fundament juridic din care ar rezulta o obligație de a recupera ajutorul plătit CCI:

În cazul în care o autoritate contractantă beneficiară a unor subvenții plătite din FEDR nu a respectat una sau mai multe norme de atribuire a contractelor de achiziții publice pentru realizarea acțiunii subvenționate, deși nu este contestat, de altfel, faptul că acțiunea este eligibilă pentru acest fond și că a fost realizată, există o dispoziție de drept al Uniunii Europene, în special în [Regulamentul nr. 2052/88] și în [Regulamentul nr. 4253/88], care să justifice o obligație de a recupera subvențiile? În caz afirmativ, o astfel de obligație există în cazul oricărei încălcări a normelor de atribuire a contractelor de achiziții publice sau numai în cazul unora dintre acestea? În cel din urmă caz, care sunt aceste încălcări?

2)      În cazul unui răspuns afirmativ cel puțin parțial la prima întrebare:

a)      Încălcarea, de către o autoritate contractantă care beneficiază de un ajutor din FEDR, a uneia sau a mai multe norme privitoare la atribuirea contractelor de achiziții publice în ceea ce privește alegerea prestatorului însărcinat cu realizarea acțiunii subvenționate constituie o abatere în sensul Regulamentului nr. 2988/95? Împrejurarea că autoritatea națională competentă nu putea să nu aibă cunoștință, în momentul în care a decis să acorde ajutorul solicitat din FEDR, de faptul că operatorul beneficiar încălcase normele privitoare la atribuirea contractelor de achiziții publice pentru a selecta, înainte chiar de atribuirea ajutorului, prestatorul însărcinat cu realizarea acțiunii finanțate de acesta este de natură să aibă o incidență asupra calificării drept abatere în sensul Regulamentului nr. 2988/95?

b)      În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare litera a) și atât timp cât, astfel cum s‑a pronunțat Curtea de Justiție în Hotărârea Josef Vosding Schlacht-, Kühl- und Zerlegebetrieb și alții ^[(15)^], termenul de prescripție prevăzut la articolul 3 din Regulamentul nr. 2988/95 este aplicabil măsurilor administrative precum recuperarea unei subvenții obținute nejustificat de un beneficiar ca urmare a unor abateri săvârșite de acesta:

–        este necesar ca punctul de plecare al termenului de prescripție să fie fixat la data la care ajutorul este plătit beneficiarului sau la data la care acesta a utilizat subvenția percepută pentru a remunera prestatorul selectat cu încălcarea uneia sau a mai multe norme privitoare la atribuirea contractelor de achiziții publice?

–        acest termen trebuie să fie considerat ca fiind întrerupt prin transmiterea, de către autoritatea națională competentă, către beneficiarul subvenției a unui raport de control prin care se constată nerespectarea normelor de atribuire a contractelor de achiziții publice și care preconizează că autoritatea națională urmează, în consecință, să obțină rambursarea sumelor plătite?

–        în cazul în care un stat membru recurge la posibilitatea conferită la alineatul (3) al articolului 3 din Regulamentul nr. 2988/95 de a aplica un termen de prescripție mai lung, în special în cazul în care, în Franța, termenul de prescripție obișnuit la data faptelor în litigiu este de treizeci de ani, compatibilitatea unui astfel de termen cu dreptul Uniunii Europene, în special cu principiul proporționalității, trebuie să se aprecieze în raport cu durata maximă de prescripție prevăzută de norma națională care constituie temeiul juridic al cererii de recuperare formulate de administrația națională sau în raport cu termenul pus în aplicare în mod efectiv în speță?

c)      În cazul unui răspuns negativ la a doua întrebare litera a), interesele financiare ale Uniunii Europene se opun ca, pentru plata unui ajutor precum cel în cauză în prezentul litigiu, instanța să aplice norme naționale referitoare la retragerea deciziilor constitutive de drepturi, potrivit cărora, cu excepția ipotezelor de inexistență, de obținere prin fraudă sau a unei cereri a beneficiarului, autoritățile administrative pot retrage o decizie individuală constitutivă de drepturi, în cazul în care este nelegală, numai în termen de patru luni de la luarea acestei decizii, o decizie administrativă putând prevedea totuși, în special atunci când presupune plata unui ajutor, condiții rezolutorii a căror realizare permite retragerea ajutorului în cauză fără impunerea unui termen – avându‑se în vedere că Conseil d’État s‑a pronunțat că această normă națională trebuie să fie interpretată în sensul că nu poate fi invocată de beneficiarul unui ajutor acordat în mod nejustificat în temeiul unei dispoziții a Uniunii Europene decât dacă acesta a fost de bună‑credință?”

31.      Guvernele francez și polonez și Comisia au prezentat observații scrise. Nu a fost solicitată și nu a avut loc o ședință.

 Apreciere

 Observații preliminare

32.      Înainte de a începe analiza, se impun unele observații preliminare.

33.      În primul rând, nu se contestă faptul că, în cauza principală, acțiunea era eligibilă pentru a primi sprijin financiar din FEDR.

34.      În al doilea rând, nu se contestă în fața instanței naționale că respectivul contract încheiat între CCI și DDB‑Needham intră sub incidența Directivei 92/50/CEE(16). Valoarea acestuia depășește pragul de 200 000 EUR prevăzut la articolul 7 din directivă și se referă la serviciile enumerate în anexa I A. În consecință, în calitate de autoritate contractantă în sensul Directivei 92/50/CEE, CCI ar fi trebuit să publice anunțul necesar în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene(17).

35.      În al treilea rând, în ceea ce privește regulamentele aplicabile, Regulamentul nr. 2988/95 a introdus un cadru general pentru măsurile și sancțiunile administrative privind abaterile de la normele dreptului UE, pentru a combate „în toate domeniile acțiunile de natură să afecteze interesele financiare ale [Uniunii]”(18). Acest regulament trebuie coroborat cu normele specifice ale UE care se aplică în prezenta cauză, și anume Regulamentul nr. 2052/88(19) și Regulamentul nr. 4253/88(20).

36.      Articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95 prevede, ca regulă generală, că orice abatere „atrage după sine” (adică, așa cum înțelegem, „conduce la”(21)) retragerea avantajului obținut nejustificat. Mai exact, articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4253/88 obligă statele membre să ia măsurile necesare pentru verificarea faptului că acțiunile finanțate din fondurile structurale au fost desfășurate corect, pentru prevenirea și cercetarea neregulilor și pentru recuperarea fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijențe(22).

37.      În al patrulea rând, gestionarea partajată – și anume cooperarea dintre statele membre și Comisie – este metoda pentru care a optat legiuitorul UE pentru a executa bugetul în ceea ce privește fondurile structurale. Cu toate acestea, răspunderea pentru punerea în aplicare a asistenței acordate în temeiul fondurilor aparține în primul rând statelor membre.

38.      Mai mult, după cum reiese din articolul 280 CE (devenit articolul 325 TFUE), atât Uniunea Europeană, cât și statele membre au obligația de a lua măsuri pentru a combate frauda și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale UE.

39.      În plus, Curtea s‑a pronunțat că, în executarea obligațiilor care le revin, statele membre nu au nicio competență de apreciere privind oportunitatea solicitării restituirii fondurilor Uniunii Europene acordate în mod necorespunzător sau ilegal(23).

40.      În al cincilea rând, Curtea s‑a pronunțat în sensul că articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4253/88 creează pentru statele membre, fără a fi necesară o abilitare prevăzută de dreptul național, o obligație de recuperare a fondurilor „pierdute” ca urmare a unui abuz(24).

41.      În al șaselea rând, în sensul articolului 24 din Regulamentul nr. 4253/88, nu se procedează la nicio diferențiere de natură calitativă sau cantitativă cu privire la neregularitățile care pot genera reduceri ale asistenței(25). Este la fel de irelevant dacă o neregularitate cauzează pierderi majore sau dacă este de „natură tehnică”. O neregularitate rămâne o neregularitate(26).

42.      În sfârșit, în prezenta cauză nu se contestă faptul că acțiunea („Objectif Entreprises”) a fost realizată în mod efectiv. În acest temei, părțile care prezintă observații Curții sunt de acord că subvențiile în cauză nu pot fi considerate, în sens strict, ca fiind „pierdute” în sensul articolului 23 alineatul (1) a treia liniuță din Regulamentul nr. 4253/88.

 Cu privire la prima întrebare și la a doua întrebare litera a)

43.      Prima și a doua întrebare trebuie examinate împreună. Ambele se referă la semnificația noțiunii „abatere” și la posibilitatea ca regulamentele aplicabile să impună statelor membre obligația de a recupera sumele plătite din fonduri.

44.      Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă statele membre au obligația de a recupera sumele acordate din FEDR în cazul în care beneficiarul nu a respectat normele UE de atribuire a contractelor de achiziții publice atunci când a angajat o societate pentru realizarea acțiunii subvenționate. Instanța de trimitere solicită de asemenea să se stabilească dacă o asemenea obligație, în cazul în care există, se aplică oricărei situații de încălcare a acestor norme. În cazul unui răspuns afirmativ, întreabă dacă o asemenea încălcare constituie o abatere în sensul Regulamentului nr. 2988/95.

45.      Guvernul francez susține că articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4253/88 ar trebui interpretat atât în conformitate cu Regulamentul nr. 2052/88, cât și în conformitate cu Regulamentul nr. 2988/95.

46.      De asemenea, Franța afirmă că temeiul pentru recuperarea subvenției nu este articolul 23 alineatul (1) a treia liniuță din Regulamentul nr. 4253/88, deoarece fondurile în cauză nu pot fi considerate „pierdute” în sensul dispoziției respective. Temeiul juridic pentru recuperare ar trebui să fie considerat mai degrabă articolul 23 alineatul (1) a doua liniuță („prevenirea și combaterea abaterilor”). Franța susține în continuare că ar trebui să se aplice prin analogie jurisprudența Curții cu privire la articolul 24 din Regulamentul nr. 4253/88: așadar, ar trebui să se considere că fondurile în cauză sunt plătite în mod nejustificat.

47.      Polonia susține că, în cauze precum prezenta, este necesar să se ia în considerare obiectivul enunțat la articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4253/88, și anume garantarea succesului pentru acțiunile care beneficiază de asistență financiară din fonduri. Fiecare caz ar trebui apreciat în raport cu caracteristicile proprii. Polonia susține că articolul 2 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1083/2006(27) ar trebui să se aplice prin analogie interpretării articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4253/88. Astfel, pentru ca o neregularitate să rezulte ca urmare a unei încălcări a dreptului UE, această încălcare trebuie să aibă ca efect prejudicierea bugetului Uniunii Europene prin impunerea unei cheltuieli necorespunzătoare în sarcina acestuia.

48.      Polonia susține că o procedură de atribuire a contractelor de achiziții publice în care nu există o cerere de ofertă are un astfel de efect, iar statul membru ar trebui să ia, în consecință, măsuri pentru a recupera sumele plătite. Cu toate acestea, Polonia consideră că o încălcare a normelor UE de atribuire a contractelor de achiziții publice care nu are niciun efect asupra bugetului Uniunii Europene nu determină o neregularitate în sensul articolului 2 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1083/2006. În consecință, o asemenea încălcare nu poate constitui o neregularitate în sensul articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4253/88.

49.      Comisia consideră că regulamentele aplicabile ar trebui interpretate împreună. Faptul că sumele în cauză nu au fost „pierdute” este irelevant pentru a stabili dacă articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4253/88 reprezintă un temei juridic pentru recuperarea subvenției acordate din FEDR.

50.      Asemenea guvernului francez și Comisiei, considerăm că regulamentele aplicabile ar trebui interpretate împreună.

51.      Dat fiind că articolul 2 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1083/2006 nu era aplicabil la momentul relevant, acesta nu trebuie avut în vedere în prezenta cauză.

52.      Noțiunea „neregularitate” nu este definită în Regulamentul nr. 2052/88 sau în Regulamentul nr. 4253/88.

53.      Cu toate acestea, în cazul în care regulamentele aplicabile trebuie interpretate împreună, „neregularitatea” trebuie interpretată în mod uniform – și anume în același fel în fiecare regulament.

54.      Articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2052/88 prevede că măsurile finanțate de fondurile structurale trebuie să respecte tratatele și politicile comunitare, în special cele privind acordarea contractelor de achiziții publice.

55.      Potrivit articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95, constituie abatere „orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic”, care „poate […] prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea”, […] „prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților [sau] prin cheltuieli nejustificate”.

56.      În prezenta acțiune nu este contestată încălcarea dreptului comunitar (devenit dreptul UE). Este cert că CCI [„agent economic” în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95 și „autoritate contractantă” în sensul Directivei 92/50/CEE] nu a respectat procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice în ceea ce privește atribuirea contractului pentru realizarea acțiunii „Objectif Entreprises”.

57.      Rezultă că acțiunea finanțată din subvențiile FEDR nu a respectat dispozițiile articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2052/88.

58.      Această încălcare poate să prejudicieze bugetul general al Uniunii Europene sau bugetele (precum fondurile structurale) gestionate de UE în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95?

59.      Prin adoptarea articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2052/88, intenția legiuitorului pare să fi fost să asigure ca cheltuielile efectuate de Uniunea Europeană în contextul fondurilor structurale să fie strict limitate la agenții care respectă normele de drept al Uniunii și să nu fie utilizate pentru a finanța activități care sunt contrare acestuia(28).

60.      În consecință, cheltuielile efectuate cu încălcarea dreptului Uniunii ar fi considerate, în mod firesc, ca aducând atingere bugetului UE.

61.      În Hotărârea Comisia/Irlanda(29), Curtea a analizat competențele care revin Comisiei în temeiul articolului 24 din Regulamentul nr. 4253/88 de a recupera sumele acordate Irlandei în contextul Fondului social european (denumit în continuare „FSE”). Autoritățile irlandeze au recunoscut că avusese loc o abatere (deși involuntară), în măsura în care pista de audit referitoare la fondurile în cauză nu era în conformitate cu cele mai bune practici ale FSE(30). În această cauză, abaterea nu condusese la finanțare necorespunzătoare sau la finanțare excesivă din partea Comunității. Cu toate acestea, în temeiul articolului 24 din Regulamentul nr. 4253/88, Comisia a solicitat să se reducă valoarea asistenței financiare acordate inițial.

62.      Curtea a respins argumentul Irlandei, conform căruia abaterile de natură „tehnică” nu aduceau atingere bugetului UE. Conform hotărârii Curții, chiar și abaterile care nu au un impact financiar specific puteau să aducă prejudicii grave intereselor financiare ale Uniunii Europene și conformității cu dreptul UE și, din acest motiv, se justifica aplicarea unor corecții financiare din partea Comisiei(31).

63.      În Hotărârea Vereniging Nationaal Overlegorgaan Sociale Werkvoorziening și alții(32), Curtea a subliniat că articolele 23 și 24 din Regulamentul nr. 4253/88 ar trebui interpretate împreună.

64.      Prin urmare, considerăm că abordarea Curții din Hotărârea Comisia/Irlanda ar trebui să se aplice prin analogie interpretării articolului 23 din Regulamentul nr. 4253/88.

65.      Astfel, trebuie să se considere că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar specific și care nu pot fi cuantificate ca atare aduc prejudicii grave intereselor financiare ale UE.

66.      În acest caz, prejudicierea bugetului UE (sau a bugetelor gestionate de UE) determină o pierdere de venituri sau impunerea unor cheltuieli nejustificate?

67.      În prezenta cauză, nu există informații cu privire la costurile financiare specifice aferente abaterii. De fapt, acestea ar putea fi imposibil de apreciat(33).

68.      Cu toate acestea, se poate presupune în mod rezonabil că, dacă CCI, în calitate de autoritate contractantă, ar fi respectat normele de atribuire a contractelor de achiziții publice, costul total al finanțării acțiunii ar fi putut fi mai mic. În acest sens, s‑ar putea considera că plata subvențiilor din FEDR a generat cheltuieli nejustificate în temeiul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95.

69.      Astfel, în opinia noastră, rezultă atât din modul de formulare, cât și din scopul regulamentelor aplicabile, precum și din Hotărârea Curții Comisia/Irlanda, aplicată prin analogie, că nerespectarea articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2052/88 are drept efect prejudicierea bugetului Uniunii Europene sau a bugetelor fondurilor structurale prin faptul că permite cheltuieli nejustificate și, în consecință, constituie o abatere în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95 și al articolului 23 din Regulamentul nr. 4253/88.

70.      În asemenea împrejurări, statele membre sunt obligate să ia măsuri pentru a recupera sumele plătite în mod nejustificat.

71.      Aceasta înseamnă că statele membre trebuie să urmărească beneficiarul pentru întreaga sumă a subvenției?

72.      Articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95 impune statelor membre să introducă măsuri administrative „[…] în măsura în care acest lucru este necesar pentru a asigura aplicarea corespunzătoare a dreptului comunitar […]”. Aceste măsuri trebuie să fie „eficace, proporționale și convingătoare”, astfel încât să ofere o protecție adecvată a intereselor financiare ale Uniunii Europene. Articolul 2 alineatul (3) prevede că dreptul UE „stabilește natura și domeniul de aplicare al măsurilor […] administrative necesare pentru o corectă aplicare a normelor în cauză, ținând cont de natura și de gravitatea abaterii, de avantajul acordat sau primit și de gradul de răspundere”(34).

73.      Pentru a proteja bugetul UE (și bugetele individuale gestionate de Uniunea Europeană, precum fondurile structurale), statele membre au obligația de a recupera sumele plătite în cazul unei abateri. În temeiul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95, regula generală este ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obținut nejustificat(35). Pentru a îndeplini această obligație, statele membre ar trebui, așadar, să procedeze la recuperarea sumei care reprezintă „avantajul obținut nejustificat”. Această situație ar putea impune rambursarea subvenției integrale acordate inițial sau ar putea impune doar o rambursare parțială, care să implice o sumă mai mică(36).

74.      Din situația de fapt constatată de instanța națională reiese că toate etapele relevante în selectarea prestatorului de servicii pentru a îndeplini „Objectif Entreprises” au avut loc înainte de acordarea subvenției(37). Natura specifică a abaterii care a rezultat (nerespectarea procedurii de licitație în conformitate cu normele relevante ale UE) presupune totuși că este imposibil să se identifice și să se calculeze o pierdere specifică pe care a „cauzat”‑o abaterea. Prestatorul de servicii identificat inițial și selectat ulterior pare să fie cel care a oferit cel mai bun raport calitate‑preț în cadrul procedurii naționale de licitație care a avut loc. Cu toate acestea, în cazul în care contractul ar fi fost anunțat în mod corespunzător, în conformitate cu normele UE de atribuire a contractelor de achiziții publice, prestatori de servicii din alte state membre ar fi putut să fie interesați și ar fi putut, poate, prezenta oferte care să reprezinte un raport mai bun calitate‑preț. Nu se poate stabili în ce măsură ar putea fi mai bun (dacă este cazul) acest raport. Mai mult, întrucât acțiunea a fost finanțată parțial din FEDR și parțial din fonduri naționale, nu se poate spune în ce proporții ar fi rezultat, eventual, economii (ipotetice) în beneficiul bugetului UE și în beneficiul bugetului național.

75.      Nu se poate ști cu certitudine decât că acțiunea pentru care a fost acordat avantajul a avut într‑adevăr loc, dar că, dacă ar fi fost respectate normele UE de atribuire a contractelor de achiziții publice, costurile ar fi fost, poate, mai mici, prestatorul de servicii selectat ar fi putut să fie diferit și ar fi putut exista o reducere corespunzătoare a sumelor alocate din bugetul național și din bugetul UE.

76.      În aceste împrejurări, cum ar trebui să procedeze instanța națională?

77.      Teoretic, există trei posibilități: să nu se recupereze nimic, să se recupereze subvenția în întregime sau să se recupereze o sumă parțială care să fie proporțională cu pierderea în bugetul UE cauzată de nerespectarea normelor UE de atribuire a contractelor de achiziții publice.

78.      Din motivele pe care tocmai le‑am expus, am exclude în prezenta cauză a treia opțiune.

79.      Rămâne astfel opțiunea de a nu recupera nimic sau opțiunea recuperării integrale.

80.      Suntem de părere că faptul de a nu recupera nimic este incompatibil cu principiile care stau în prezent la baza jurisprudenței Curții(38). Aceasta ar transmite un mesaj complet eronat în ceea ce privește obligația beneficiarilor fondurilor UE de a respecta normele care reglementează acordarea acestor fonduri.

81.      Este adevărat că recuperarea integrală poate părea, în împrejurările prezentei cauze, o consecință excesivă. Este posibil ca, în realitate, să fi existat un prejudiciu minor sau să nu fi existat niciun prejudiciu adus bugetului UE. Cu toate acestea, suntem de părere că există cel puțin trei motive întemeiate pentru a conchide că subvenția ar trebui, într‑adevăr, să fie recuperată integral.

82.      În primul rând, în temeiul articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95, atunci când își îndeplinesc obligația de a recupera sumele în cauză, autoritățile naționale trebuie să țină cont, printre altele, de natura și de gravitatea abaterii și de gradul de răspundere pe care îl presupune aceasta. În prezenta cauză, informațiile prealabile comunicate prefectului, care indică o nerespectare totală a normelor de atribuire a contractelor de achiziții publice, reprezintă, în opinia noastră, un factor foarte important care trebuie luat în considerare.

83.      În al doilea rând, normele UE de atribuire a contractelor de achiziții publice sunt destinate a fi aplicate în cazul tuturor contractelor care depășesc valoarea prag tocmai pentru a pune aceste contracte la dispoziția unor prestatori de servicii potențiali din alte state membre. Desigur, este de dorit ca procesul respectiv să conducă (frecvent) la un raport mai bun calitate‑preț decât s‑ar întâmpla în cazul în care ar avea loc o simplă procedură națională de licitație. Dar acesta este doar un aspect al situației. Un element la fel de important îl constituie faptul că respectarea normelor consolidează funcționarea corespunzătoare a pieței unice.

84.      În al treilea rând, în împrejurările prezentei cauze trebuie să se aleagă între a nu recupera nimic și recuperarea integrală. Prin aplicarea articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95 (care prevede ca măsurile necesare pentru a asigura aplicarea corespunzătoare a dreptului [UE] să fie „eficace, proporționale și convingătoare”), a nu recupera nimic nu ar fi nici o măsură eficace, nici una convingătoare. Recuperarea integrală este atât eficace, cât și convingătoare. Din moment ce recuperarea parțială nu reprezintă o opțiune în prezenta cauză, recuperarea integrală este de asemenea proporțională.

85.      Instanța de trimitere solicită totuși să se stabilească dacă ar putea fi afectată calificarea ca abatere de faptul că prefectul trebuie să fi știut, atunci când a acordat CCI subvenția din FEDR, că nu fuseseră respectate normele UE de atribuire a contractelor de achiziții publice în ceea ce privește selectarea prestatorului de servicii.

86.      În Hotărârea Emsland‑Stärke(39), Curtea s‑a pronunțat în sensul că faptul că autoritatea națională competentă era informată cu privire la o abatere nu înseamnă neapărat că abaterea în cauză nu poate fi descrisă ca o abatere „săvârșit[ă] din neglijență” sau „intenționat[ă]” în sensul articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95. Prin urmare, din aceeași perspectivă, o asemenea împrejurare nu poate schimba calificarea conduitei în cauză ca abatere în sensul articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4253/88.

87.      În opinia noastră, răspunsul la prima întrebare și la a doua întrebare litera a) ar trebui să fie, așadar, că, în cazul în care un beneficiar al unor subvenții din fondurile structurale, care este o autoritate contractantă în sensul normelor UE de atribuire a contractelor de achiziții publice, nu respectă aceste norme în ceea ce privește selectarea unui prestator de servicii pentru a desfășura o acțiune finanțată integral sau parțial din fondurile respective, articolul 23 alineatul (1) a doua liniuță din Regulamentul nr. 4253/88 impune statelor membre obligația de a lua măsuri pentru recuperarea subvențiilor în cauză. În aceste împrejurări, conduita beneficiarului constituie o abatere în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95.

 Cu privire la a doua întrebare litera b)

88.      A doua întrebare litera b) se referă la interpretarea articolului 3 din Regulamentul nr. 2988/95.

89.      Instanța de trimitere adresează trei întrebări cu privire la termenul de prescripție aplicabil în împrejurările din acțiunea principală. În primul rând, când a început să curgă? În al doilea rând, a fost întrerupt de transmiterea către CCI a raportului de audit din partea prefectului regiunii? În al treilea rând, ce criterii determină durata maximă a termenului de prescripție în sensul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95?

90.      Comisia susține că termenul de prescripție a început să curgă atunci când CCI a decis să acorde contractul societății DDB‑Needham cu încălcarea normelor UE de atribuire a contractelor de achiziții publice sau, în subsidiar, atunci când a decis ce tip de procedură să urmeze și dacă să publice o cerere de ofertă.

91.      Franța afirmă că termenul a început să curgă atunci când CCI a plătit DDB‑Needham în baza contractului. Plata respectivă a constituit abatere în sensul legislației în cauză, din moment ce CCI ar fi putut să aleagă să desfășoare o procedură corespunzătoare de licitație în orice moment până atunci.

92.      Guvernul polonez susține că termenul de prescripție a început să curgă de la data plății subvenției din FEDR către CCI. Polonia argumentează că o încălcare a normelor UE de atribuire a contractelor de achiziții publice devine abatere în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95 doar în momentul în care bugetul UE este prejudiciat. Acest prejudiciu are loc atunci când fondurile sunt plătite din buget. În continuare, Polonia susține că suma care trebuie recuperată este echivalentă cu diferența dintre suma plătită în urma procedurii necorespunzătoare și suma care ar fi fost plătită dacă prestatorul de servicii ar fi fost ales în conformitate cu normele UE de atribuire a contractelor de achiziții publice(40).

93.      Regulamentul nr. 4253/88 nu prevede norme privind termenul de prescripție aplicabil unei acțiuni în recuperarea sumelor acordate în mod nejustificat. În consecință, în opinia noastră, trebuie să se aplice termenul prevăzut la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95(41).

94.      În conformitate cu dispoziția respectivă coroborată cu articolul 1 alineatele (1) și (2) din același regulament, termenul de prescripție începe să curgă atunci când abaterea rezultată ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a beneficiarului subvenției poate prejudicia bugetul Uniunii Europene (sau bugetele gestionate de UE, precum fondurile structurale), printre altele, prin cheltuieli nejustificate.

95.      Acest efect s‑a produs atunci când subvenția din FEDR a fost acordată CCI. Data acordului de atribuire a subvenției (20 decembrie 1996) a marcat, astfel, începutul termenului de prescripție în sensul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95. Acesta a fost momentul în care s‑a efectuat plata din FEDR. În acest stadiu, fuseseră deja săvârșite abaterile din procedura de licitație – și anume faptul că CCI alesese DDB‑Needham fără să publice o cerere de ofertă în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene și își arătase intenția de a alege societatea în cauză înainte chiar de publicarea vreunei cereri de ofertă(42).

96.      În ceea ce privește a doua întrebare – dacă termenul de prescripție a fost întrerupt de transmiterea către CCI a raportului de audit din partea prefectului regiunii –, din articolul 3 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95 rezultă în mod clar că termenul de prescripție este întrerupt de orice act al autorității naționale competente, adus la cunoștința persoanei în cauză, cu privire la cercetarea sau urmărirea în justiție a abaterii respective, și începe să curgă din nou după fiecare act de întrerupere(43).

97.      Comunicarea raportului de audit a constituit un act al unei autorități naționale competente cu privire la cercetarea unei abateri(44). Raportul de audit a fost, în opinia noastră, suficient de specific și de precis pentru a întrerupe termenul de prescripție în cazul acțiunii, în sensul articolului 3 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95(45).

98.      A treia întrebare este: ce criterii determină durata maximă a termenului de prescripție?

99.      După cum a admis Curtea în Hotărârea Ze Fu Fleischhandel și Vion Trading(46), statele membre beneficiază de o putere de apreciere în temeiul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95 cu privire la stabilirea unui termen de prescripție mai lung decât perioada de patru ani prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din regulamentul respectiv.

100. Cu toate acestea, Curtea a susținut în continuare că, „din punctul de vedere al obiectivului de protecție a intereselor financiare ale Uniunii, pentru care legiuitorul Uniunii a considerat că o durată de prescripție de 4 ani, chiar de 3 ani, era deja o durată suficientă ca atare pentru a permite autorităților naționale să urmărească în justiție o abatere care aduce atingere acestor interese financiare și care poate duce la adoptarea unei măsuri precum recuperarea unui avantaj obținut nejustificat, rezultă că, dacă se acordă autorităților menționate o durată de 30 de ani, se depășește ceea ce este necesar pentru o administrație diligentă”(47).

101. În opinia noastră, raționamentul Curții din Hotărârea Ze Fu Fleischhandel și Vion Trading ar trebui să se aplice prin analogie prezentei cauze.

102. Rezultă că, în cazul în care statul membru în cauză își exercită puterea de apreciere de care beneficiază în temeiul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95, principiul proporționalității exclude totuși aplicarea unui termen de prescripție de 30 de ani în cazul acțiunii referitoare la rambursarea fondurilor primite nejustificat.

 Cu privire la a doua întrebare litera c)

103. Prin intermediul celei de a doua întrebări litera c), instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă, atunci când nu există abatere în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95, toate aspectele referitoare la recuperare ar trebui reglementate de legislația națională sau dacă interesul financiar al Uniunii Europene în ceea ce privește recuperarea fondurilor se opune ca instanța națională să aplice norme naționale referitoare la retragerea deciziilor constitutive de drepturi.

104. Întrucât considerăm că acest aspect este reglementat de dreptul Uniunii Europene, rezultă că nu se aplică legislația națională și nu este necesar să se răspundă la această parte a întrebării.

 Concluzie

105. În lumina considerațiilor care precedă, sugerăm Curții să răspundă la întrebările formulate de Conseil d’État din Franța după cum urmează:

„Atunci când un beneficiar al unor subvenții din fondurile structurale, care reprezintă o autoritate contractantă în sensul normelor UE de atribuire a contractelor de achiziții publice, nu respectă aceste norme în ceea ce privește selectarea unui prestator de servicii pentru a desfășura o acțiune finanțată integral sau parțial din fondurile în cauză:

–        Articolul 23 alineatul (1) a doua liniuță din Regulamentul (CEE) nr. 4253/88 al Consiliului din 19 decembrie 1988 de aplicare a Regulamentului nr. 2052/88 în ceea ce privește coordonarea colaborării între diferitele fonduri structurale, pe de o parte, și între acestea și cele ale Băncii Europene de Investiții și ale altor instrumente financiare existente, pe de altă parte, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 2082/93 al Consiliului din 20 iulie 1993, impune statelor membre obligația de a lua măsuri pentru recuperarea subvențiilor în cauză.

–        Conduita beneficiarului constituie abatere în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene.

–        Faptul că autoritatea națională competentă nu putea să nu aibă cunoștință de abatere nu poate schimba calificarea ca abatere a conduitei în cauză, în sensul articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4253/88.

–        Termenul de prescripție începe să curgă de la data la care a fost acordată beneficiarului subvenția din FEDR, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95.

–        Un raport de audit comunicat de autoritatea națională competentă este suficient de specific și de precis pentru a întrerupe termenul de prescripție, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95.

–        Dacă statul membru în cauză își exercită puterea de apreciere de care beneficiază în temeiul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95, principiul proporționalității exclude totuși aplicarea unui termen de prescripție de 30 de ani în cazul acțiunii referitoare la rambursarea fondurilor primite nejustificat.”

---

1 – Limba originală: engleza.

---

2 – Regulamentul (CEE) nr. 2052/88 al Consiliului din 24 iunie 1988 privind misiunile și eficiența fondurilor structurale, precum și coordonarea activităților proprii și operațiunile Băncii Europene de Investiții și celelalte instrumente financiare existente (JO L 185, p. 9), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 2081/93 al Consiliului din 20 iulie 1993 (JO L 193, p. 5).

---

3 – Regulamentul (CEE) nr. 4253/88 al Consiliului din 19 decembrie 1988 de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2052/88 în ceea ce privește coordonarea colaborării între diferitele fonduri structurale, pe de o parte, și între acestea și cele ale Băncii Europene de Investiții și ale altor instrumente financiare existente, pe de altă parte (JO L 374, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2082/93 al Consiliului din 20 iulie 1993 (JO L 193, p. 20).

---

4 – Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO L 312, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 1, p. 166).

---

5 – Regulamentul nr. 2052/88 și Regulamentul nr. 4253/88 au fost ulterior abrogate prin Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 de stabilire a dispozițiilor generale referitoare la fondurile structurale (JO L 161, p. 1), care a fost înlocuit la rândul său prin Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 (JO L 210, p. 25, Ediție specială, 14/vol. 2, p. 64).

---

6 – Cele trei fonduri structurale principale sunt Fondul european de dezvoltare regională (denumit în continuare „FEDR”), Fondul social european și Fondul de coeziune. Vom denumi în continuare aceste fonduri „fonduri structurale” sau „fonduri”.

---

7 – Astfel cum este prevăzut în Directiva 92/50/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de servicii (JO L 209, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 2, p. 50) (denumită în continuare „Directiva 92/50/CEE”). „Autoritatea contractantă” este definită la articolul 1 litera (b) din această directivă.

---

8 – A se vedea al treilea considerent, referitor la articolul 130d din Tratatul CEE (devenit, după mai multe modificări, articolul 177 TFUE). Textul actual al articolelor 1-19 din Regulamentul nr. 2052/88 este inclus în Regulamentul nr. 2081/93, citat la nota de subsol 2.

---

9 – Citat la nota de subsol 3. Dispozițiile articolelor 1-33 din Regulamentul nr. 4253/88 figurează în prezent în Regulamentul nr. 2082/93.

---

10 – A se vedea punctul 35 și nota de subsol 18 de mai jos.

---

11 –      Articolul 6 alineatul (1) prevede posibilitatea de suspendare dacă a fost inițiată o acțiune penală.

---

12 – Citat la nota de subsol 5.

---

13 – A se vedea punctul 47 de mai jos.

---

14 – A se vedea notele de subsol 2 și, respectiv, 3 de mai sus.

---

15 –      Hotărârea din 29 ianuarie 2009, Josef Vosding Schlacht-, Kühl- und Zerlegebetrieb și alții (C‑278/07-C‑280/07, Rep., p. I‑457).

---

16 – Citată la nota de subsol 7.

---

17 – Articolul 15 alineatul (2) din Directiva 92/50/CEE.

---

18 – Hotărârea Josef Vosding Schlacht-, Kühl- und Zerlegebetrieb și alții, citată la nota de subsol 15, punctele 25 și 28. A se vedea de asemenea al treilea considerent al Regulamentului nr. 2988/95, rezumat la punctul 11 de mai sus.

---

19 – Citat la nota de subsol 2. A se vedea de asemenea Propunerea Comisiei de regulament al Consiliului de modificare a acestui regulament din 10 martie 1993 [COM(1993) 67 final, p. 3].

---

20 – Citat la nota de subsol 3. A se vedea de asemenea propunerea citată la nota de subsol 19, p. 3.

---

21 – Astfel, de exemplu, versiunea în limba franceză prevede că „Toute irrégularité entraîne, en règle générale, le retrait de l’avantage indûment obtenu […]”.

---

22 – Hotărârea din 13 martie 2008, Vereniging Nationaal Overlegorgaan Sociale Werkvoorziening (C‑383/06-C‑385/06, Rep., p. I‑1561, punctul 37).

---

23 – Hotărârea Vereniging Nationaal Overlegorgaan Sociale Werkvoorziening și alții, citată anterior, punctul 38.

---

24 – Ibidem, punctul 40.

---

25 – Hotărârea din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia (C‑199/03, Rec., p. I‑8027, punctul 30).

---

26 – Putem aminti (fără îndoială, cu titlu apocrif) dialogul dintre stăpâna casei din epoca victoriană și menajeră: „Mary, ce înseamnă aceasta? Aflu că ai un copil!” „Vă rog, doamnă, nu este decât unul mic”.

---

27 – Modul de formulare al articolului 2 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1083/2006 este similar cu cel al articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95. A se vedea punctul 17 de mai sus.

---

28 – A se vedea punctul 108 din Concluziile avocatului general Léger prezentate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 15 ianuarie 1998, Mannesmann Anlagenbau Austria și alții (C‑44/96, Rec., p. I‑73); a se vedea de asemenea Hotărârea Comisia/Irlanda, citată la nota de subsol 25, punctul 26.

---

29 – Citată la nota de subsol 25.

---

30 – Hotărârea Comisia/Irlanda, punctele 15 și 16.

---

31 – Hotărârea Comisia/Irlanda, punctele 29-31.

---

32 – Citată la nota de subsol 22, punctul 54.

---

33 – A se vedea punctul 21 de mai sus.

---

34 – A se vedea punctul 13 de mai sus.

---

35 – A se vedea punctul 15 de mai sus.

---

36 – A se vedea, de exemplu, cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 22 ianuarie 2004, COPPI (C‑271/01, Rec., p. I‑1029), care se referea la revocarea asistenței din partea Fondului european de orientare și garantare agricolă (FEOGA) și la rambursarea parțială a asistenței respective în temeiul articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4253/88. Articolul în cauză prevede recuperarea „fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijențe” (a se vedea punctul 8 de mai sus). Punctele 16, 22, 29, 42, 45 și 48 din hotărâre se referă, toate, mai degrabă la rambursarea parțială, în mod implicit confirmată, decât la cea integrală.

---

37 – A se vedea punctele 20-23 de mai sus.

---

38 – A se vedea punctele 38 și 39 de mai sus.

---

39 – Hotărârea din 16 martie 2006, Emsland‑Stärke (C‑94/05, Rec., p. I‑2619, punctul 62).

---

40 – A se vedea punctele 70-84 de mai sus.

---

41 – A se vedea, prin analogie, Hotărârea din 28 octombrie 2010, SGS Belgium și alții (C‑367/09, Rep., p. I‑10761, punctul 66 și jurisprudența citată).

---

42 – A se vedea punctele 20 și 25 de mai sus.

---

43 – Hotărârea SGS Belgium și alții, citată la nota de subsol 41, punctul 67.

---

44 – A se vedea punctul 24 de mai sus.

---

45 – A se vedea, prin analogie, Hotărârea SGS Belgium și alții, citată la nota de subsol 41, punctele 67-70.

---

46 – Hotărârea din 5 mai 2011, Ze Fu Fleischhandel și Vion Trading (C‑201/10 și C‑202/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 41 și 42).

---

47 – Punctul 43 din hotărâre; a se vedea de asemenea punctele 44-46.