1

Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolelor 10 CE, 43 CE și 48 CE.

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unei acțiuni introduse de Amiraike Berlin GmbH (denumită în continuare „Amiraike”), societate de drept german, având ca obiect desemnarea unui lichidator pentru patrimoniul situat în Germania al societății Aero Campus Cottbus Ltd (denumită în continuare „AeroCC”), societate de drept englez.

3

Sub titlul „Încheierea lichidării”, articolul 273 din Legea privind societățile comerciale pe acțiuni (Aktiengesetz) din 6 septembrie 1965 (BGBl. 1965 I, p. 1086, denumită în continuare „Legea privind societățile comerciale pe acțiuni”) prevede:

„(1)   După terminarea lichidării și depunerea bilanțului contabil final, lichidatorii trebuie să notifice încheierea lichidării în vederea înregistrării acesteia în registrul comerțului. Societatea este radiată.

[…]

(4)   În cazul în care ulterior rezultă că sunt necesare alte măsuri de lichidare, la cererea unei părți interesate, instanța va desemna din nou lichidatorul anterior sau un alt lichidator. […]

(5)   Împotriva deciziilor adoptate în temeiul alineatelor (2) și (3) și al alineatului (4) prima teză poate fi formulată o acțiune imediată.”

4

Potrivit articolului 145 din Legea privind materiile cărora li se aplică procedura necontencioasă (Gesetz über die Angelegenheiten der freiwilligen Gerichtsbarkeit) din 17 mai 1898, Amtsgericht este competent să desemneze un lichidator în temeiul articolului 273 alineatul (4) din Legea privind societățile comerciale pe acțiuni.

5

Conform articolului 43 alineatul 1 din Legea de punere în aplicare a Codului civil (Einführungsgesetz zum Bürgerlichen Gesetzbuch), drepturile reale sunt guvernate de dreptul statului în care se situează bunul.

6

Legea privind societățile din anul 2006 (Companies Act 2006, denumită în continuare „CA 2006”) impune societăților cu răspundere limitată obligația de a depune bilanțul anual.

7

Articolul 1000 din CA 2006 prevede:

8

Potrivit articolului 1012 din CA 2006:

[…]”

9

Acțiunea principală privește o procedură necontencioasă având ca obiect desemnarea unui lichidator „ulterior” pentru patrimoniul AeroCC situat în Germania, prin aplicarea prin analogie a articolului 273 alineatul (4) din Legea privind societățile comerciale pe acțiuni, conform principiilor dreptului german referitoare la societățile reziduale sau divizate.

10

AeroCC a fost constituită sub forma unei societăți cu răspundere limitată în Anglia și în Țara Galilor la 8 aprilie 2005 și a fost înscrisă în registrul societăților la Cardiff.

11

Ulterior, administratorii acestei societăți au neglijat să depună bilanțurile anuale certificate de un consilier fiscal britanic, astfel cum impune dreptul societăților britanice. Potrivit instanței de trimitere, pentru acest motiv, AeroCC a fost radiată din registrul societăților în luna ianuarie 2008, ceea ce a avut drept consecință împrejurarea că patrimoniul său a revenit Coroanei Britanice.

12

AeroCC dispunea numai de o agenție în Germania. Cu toate acestea, AeroCC deține diferite active în Germania, și anume, în esență, o parte într-o societate de drept civil stabilită la Berlin, care posedă un patrimoniu imobiliar în Germania, mai multe drepturi la transferul de terenuri situate în Germania, precum și diferite creanțe izvorâte din dreptul la despăgubiri.

13

Amiraike, asociată majoritară a AeroCC, a sesizat instanța de trimitere, la 16 iunie 2008, cu o cerere de desemnare a unui lichidator „ulterior” în vederea lichidării patrimoniului AeroCC situat în Germania, conform principiilor aplicabile societăților reziduale sau divizate.

14

Potrivit instanței de trimitere, o măsură precum cea prevăzută la articolul 1012 din CA 2006 constituie o măsură de expropriere. Or, deși, în principiu, astfel de măsuri nu pot produce efecte în afara teritoriului statului care le stabilește, nu aceasta ar fi situația totuși în cauza principală. Potrivit acestei instanțe, în măsura în care o societate s-a supus în mod deliberat, în exercitarea libertății de stabilire de care beneficiază în temeiul articolelor 43 CE și 48 CE, dreptului societăților unui stat membru, aceasta nu poate invoca dreptul societăților mai favorabil al unui alt stat membru pe teritoriul căruia se află o parte din activele sale cu scopul de a evita anumite efecte juridice negative care rezultă din dizolvarea acestei societăți în temeiul dreptului statului membru în care este constituită. O astfel de alegere à la carte ar fi contrară dreptului comunitar, fără a fi posibil să se facă apel în această privință la noțiunea germană a „societății reziduale sau divizate”, aceasta din urmă fiind o noțiune juridică învechită care datează din perioada Războiului Rece.

15

În acest context, Amtsgericht Charlottenburg a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Normele de drept comunitar primar și în special articolele 10 CE, 43 CE și 48 CE, precum și principiul recunoașterii reciproce a fiecăreia dintre ordinile juridice naționale ale statelor membre ale Comunității [Europene] trebuie interpretate în sensul că, prin ratificarea dreptului comunitar primar, un stat membru (primul stat membru) a admis în principiu ca o măsură de expropriere impusă de ordinea juridică dintr-un al doilea stat membru să producă efecte pe teritoriul său, cel puțin în situația în care, în exercitarea libertății de stabilire de care beneficiază în temeiul dreptului comunitar, societatea de drept privat afectată de măsura de expropriere s-a supus în mod deliberat dreptului societăților din al doilea stat membru, care impune exproprierea, însă a exercitat, în același timp, activități economice în primul stat membru și a dispus în acel stat de active afectate de măsura de expropriere?”

16

Potrivit Amiraike și guvernului german, decizia care urmează să fie pronunțată de Amtsgericht Charlottenburg este lipsită de caracter jurisdicțional. Așadar, trebuie să se verifice, cu titlu preliminar, dacă, în speță, Amtsgericht Charlottenburg trebuie să adopte o decizie cu caracter jurisdicțional, pentru a verifica dacă Curtea este competentă să se pronunțe, conform articolului 234 CE, cu privire la întrebarea care îi este adresată.

17

În această privință, deși nu există nicio îndoială că Amtsgericht Charlottenburg este o „instanță”, pentru ca acesta să poată sesiza Curtea în temeiul articolului 234 CE trebuie să existe un litigiu pendinte în fața sa, iar acesta să fie chemat să se pronunțe în cadrul unei proceduri destinate să se finalizeze printr-o decizie cu caracter jurisdicțional (a se vedea Ordonanța din 18 iunie 1980, Borker, 138/80, Rec., p. 1975, punctul 4, și Ordonanța din , Greis Unterweger, 318/85, Rec., p. 955, punctul 4, Hotărârea din , Job Centre, denumită „Job Centre I”, C-111/94, Rec., p. I-3361, punctul 9, Hotărârea din , Salzmann, C-178/99, Rec., p. I-4421, punctul 14, Hotărârea din , Lutz și alții, C-182/00, Rec., p. I-547, punctul 13, Hotărârea din , Längst, C-165/03, Rec., p. I-5637, punctul 25, precum și Hotărârea din , Standesamt Stadt Niebüll, C-96/04, Rec., p. I-3561, punctul 13).

18

În acțiunea principală, din dosar reiese că Amtsgericht Charlottenburg a sesizat Curtea cu titlu preliminar în calitate de autoritate administrativă. Astfel, obiectul deciziei care trebuie să se pronunțe se limitează la numirea unui lichidator „ulterior” pentru patrimoniul AeroCC situat în Germania. În cadrul aplicării directe sau prin analogie a articolului 273 alineatul (4) din Legea privind societățile comerciale pe acțiuni, sarcina esențială a instanței constă în a decide dacă persoana propusă de reclamant sau de o altă persoană este aptă să lichideze patrimoniul subzistent al unei societăți radiate din registru.

19

În plus, niciun element din dosar nu arată că, în speță, ar exista un litigiu pendinte în fața Amtsgericht Charlottenburg între Amiraike și un eventual pârât. Dimpotrivă, potrivit părții introductive a deciziei de trimitere, este vorba numai despre o „cauză” de drept comercial, iar nu despre un „litigiu”. Această introducere nu citează decât denumirea și adresa AeroCC. În plus, prezentarea situației de fapt în decizia de trimitere nu menționează nicio persoană sau instituție care se opune cererii formulate de Amiraike în raport cu AeroCC, la care Amiraike este asociată majoritară.

20

Mai mult, nu rezultă nicidecum din dosarul prezentat Curții că situația societății Amiraike a dat naștere, înainte de sesizarea Curții de către Amtsgericht Charlottenburg, unei decizii împotriva căreia ar fi fost formulată o acțiune în fața acestei instanțe. Așadar, aceasta este prima autoritate care judecă cererea de desemnare a unui lichidator pentru AeroCC.

21

Din aceasta rezultă că, în cauza principală, Amtsgericht Charlottenburg acționează în calitate de autoritate administrativă, fără a fi chemată ca, în același timp, să soluționeze un litigiu, astfel încât exercită o funcție nejurisdicțională.

22

Din ceea ce precedă, trebuie să se constate că, în aplicarea articolului 92 alineatul (1) și a articolului 103 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Curtea este în mod vădit necompetentă să se pronunțe asupra întrebării adresate de Amtsgericht Charlottenburg.

23

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) dispune:

Curtea de Justiție a Uniunii Europene este în mod vădit necompetentă să răspundă la întrebarea adresată de Amtsgericht Charlottenburg prin decizia din 7 noiembrie 2008.