—

pentru Distillerie Smeets Hasselt NV, de J. Verbist, advocaat;

—

pentru guvernul belgian, de domnul J.-C. Halleux, în calitate de agent;

—

pentru Comisia Comunităților Europene, de domnii S. Schønberg și M. van Beek, în calitate de agenți,

1

Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 217 alineatul (1) și a articolului 221 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58, denumit în continuare „Codul vamal”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între, în primul rând, Distillerie Smeets Hasselt NV, pe de o parte, și Belgische Staat (statul belgian), domnul De Vos, Bollen, Mathay & Co. BVBA, lichidator al Transterminal Logistics NV, domnul Van den Langenbergh și Firma De Vos NV, pe de altă parte, în al doilea rând, între Belgische Staat, pe de o parte, și Bollen, Mathay & Co. BVBA, lichidator al Transterminal Logistics NV, pe de altă parte, și, în al treilea rând, între domnul de Vos, pe de o parte, și Belgische Staat, pe de altă parte, având ca obiect recuperarea ulterioară a taxelor vamale la import.

3

Articolul 217 din Codul vamal prevede:

„(1)   Orice valoare a taxelor la import sau la export care rezultă dintr-o datorie vamală, denumită în continuare «valoarea taxelor», se calculează de autoritățile vamale de îndată ce intră în posesia datelor necesare și este înregistrată de autoritățile respective în evidențele contabile sau pe orice alt suport echivalent (înscrierea în evidența contabilă).

[…]

(2)   Statele membre stabilesc regulile practice pentru înscrierea în evidența contabilă a valorii taxelor. Aceste reguli pot varia în momentul în care autoritățile vamale, având în vedere condițiile în care datoria vamală a luat naștere, au certitudinea că sumele menționate vor fi plătite.”

4

Conform articolului 221 alineatul (1) din codul menționat:

„De îndată ce a fost înscrisă în evidența contabilă, valoarea taxelor se comunică debitorului în conformitate cu normele corespunzătoare.”

5

Stabilirea și comunicarea taxelor la import sau la export datorate în cazul unui delict vamal sunt reglementate la articolele 267-272 din Legea generală vamală și privind accizele (loi générale sur les douanes et accises), aprobată prin Decretul regal din 18 iulie 1977 (Belgisch Staatsblad, , p. 11425), confirmat prin Legea vamală și privind accizele din (loi du concernant les douanes et accises) (Belgisch Staatsblad, , p. 9013, denumită în continuare „LGDA”).

6

Conform articolului 267 din LGDA:

„Atunci când delictele, fraudele sau contravențiile la lege se constată prin intermediul unor procese-verbale, aceste acte se întocmesc la fața locului sau în timpul cel mai scurt posibil, de către cel puțin două persoane calificate în acest sens, dintre care una trebuie să fie numită sau să aibă o însărcinare din partea administrației vamale și privind accizele.”

7

Articolul 268 din LGDA prevede:

„Procesul-verbal trebuie să cuprindă o descriere succintă și exactă a constatărilor, precum și a cauzei declarației privind contravenția, cu menționarea persoanelor, a calităților, a datei și a locului și cu respectarea articolului 176, pentru cazurile speciale menționate la acest articol.”

8

Articolul 270 din LGDA prevede:

„În cinci zile de la redactarea unui proces-verbal prevăzut la articolul 267, originalul trebuie să fie vizat ne varietur de un superior ierarhic al agenților agenților constatatori, iar contravenienților li se remite o copie. În cazul în care contravenienții refuză această comunicare sau sunt necunoscuți, notificarea se face la primarul orașului în raza căruia a fost constatată încălcarea sau la împuternicitul acestuia.”

9

Articolul 271 din LGDA prevede:

„În cazul în care învinuitul este prezent la momentul constatării încălcării, va fi invitat să asiste și la redactarea procesului-verbal și să îl semneze, dacă dorește, și primește imediat o copie a acestuia; în cazul în care nu este prezent, învinuitului i se trimite o copie a procesului-verbal prin scrisoare recomandată.”

10

Conform articolului 272 din LGDA:

„Procesele-verbale ale agenților, referitoare la operațiunile și la exercitarea funcțiilor acestora, sunt considerate corecte în instanță până la proba contrarie; eventualele inexactități care ar fi cuprinse în act și care nu se referă deloc la fapte, ci doar la aplicarea legii, nu afectează în niciun fel forța actului, dar vor trebui să fie corectate în actul de citare; atunci când procesul-verbal este redactat de un singur agent, acesta nu va avea valoare probatorie singur.”

11

Acțiunea principală, astfel cum este prezentată de instanța de trimitere, se referă la scutirea frauduloasă a unor loturi de alcool etilic supus regimului de perfecționare activă, conform dispozițiilor relevante din Codul vamal. Loturile respective au fost înlocuite cu alte loturi de mărfuri, în speță cu apă, și astfel au fost sustrase de la regimul vamal menționat.

12

Prin hotărârea din 26 septembrie 2006, hof van beroep te Antwerpen (Curtea de Apel din Antwerpen), între altele, a obligat în solidar Distillerie Smeets Hasselt NV și pe domul De Vos la plata taxelor la import datorate ca urmare a acestei fraude.

13

La instanța de trimitere, sesizată cu un recurs declarat împotriva hotărârii menționate, Distillerie Smeets Hasselt NV a susținut în special că, având în vedere dispozițiile articolului 217 alineatul (1) și ale articolului 221 alineatul (1) din Codul vamal, instanța de apel nu putea considera că procesul-verbal de constatare redactat de agenții constatatori conform legislației naționale aplicabile constituie o „evidență contabilă” sau „orice alt suport echivalent” în sensul articolului 217 alineatul (1).

14

În aceste condiții, Hof van Cassatie (Curtea de Casație) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 217 alineatul (1) și articolul 221 alineatul (1) din [Codul vamal] trebuie înțelese în sensul că înscrierea în evidența contabilă unei datorii vamale […] poate fi efectuată în mod valabil și prin înscrierea valorii [taxelor care rezultă din această datorie] într-un proces-verbal întocmit în conformitate cu LGDA de agenții constatatori, iar nu de persoane autorizate să înregistreze aceste valori în evidențele contabile, și că un astfel de proces-verbal poate fi considerat evidență contabilă sau orice alt suport echivalent în sensul articolului 217 alineatul (1) din [codul menționat]?”

15

Comisia Comunităților Europene contestă admisibilitatea cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare, pentru motivul că aceasta este insuficient motivată.

16

În această privință, trebuie arătat că, potrivit unei jurisprudențe constante, necesitatea de a ajunge la o interpretare a dreptului comunitar care să fie utilă instanței naționale impune ca aceasta din urmă să definească situația de fapt și contextul normativ în care se încadrează întrebările adresate sau cel puțin să explice ipotezele de fapt pe care se întemeiază aceste întrebări (a se vedea în special Hotărârea din 21 septembrie 1999, Albany, C-67/96, Rec., p. I-5751, punctul 39, Hotărârea din , Deliège, C-51/96 și C-191/97, Rec., p. I-2549, punctul 30, precum și Hotărârea din , Wilson, C-506/04, Rec., p. I-8613, punctul 38).

17

Informațiile furnizate în deciziile de trimitere trebuie nu doar să permită Curții să dea răspunsuri utile, ci și să ofere guvernelor statelor membre, precum și celorlalte persoane interesate posibilitatea de a prezenta observații conform articolului 23 din Statutul Curții de Justiție. Revine Curții obligația de a supraveghea ca această posibilitate să fie asigurată, ținând seama de faptul că, în temeiul dispoziției menționate, doar deciziile de trimitere sunt notificate persoanelor interesate (a se vedea în special Hotărârea Albany, citată anterior, punctul 40, Hotărârea din 12 aprilie 2005, Keller, C-145/03, Rec., p. I-2529, punctul 30, și Hotărârea Wilson, citată anterior, punctul 39).

18

În speță, pe de o parte, decizia de trimitere cuprinde suficiente detalii pentru a oferi guvernelor statelor membre, precum și celorlalte persoane interesate posibilitatea de a prezenta observații. Rezultă, de altfel, din observațiile prezentate de guvernul belgian și de Comisie că acestea au putut adopta în mod eficient o poziție cu privire la întrebarea adresată de instanța de trimitere.

19

Pe de altă parte, Curtea se consideră suficient de lămurită de informațiile cuprinse în decizia de trimitere și în observațiile care i-au fost prezentate pentru a putea răspunde în mod util la întrebarea menționată.

20

Rezultă din considerațiile de mai sus că se impune formularea unui răspuns de către Curte la întrebarea adresată.

21

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă înregistrarea valorii taxelor care rezultă dintr-o datorie vamală într-un proces-verbal precum cel prin care autoritățile vamale constată încălcările LGDA poate constitui înscriere în evidența contabilă a valorii menționate prevăzute la articolele 217 și 221 din Codul vamal.

22

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie arătat că rezultă din articolul 217 alineatul (1) primul paragraf din Codul vamal că înscrierea în evidența contabilă constă în înregistrarea de către autoritățile vamale a valorii taxelor la import sau la export care rezultă dintr-o datorie vamală în evidențele contabile sau pe orice alt suport echivalent.

23

Conform articolului 217 alineatul (2) din codul menționat, revine statelor membre sarcina de a stabili regulile practice pentru înscrierea în evidența contabilă a valorii taxelor. Aceste reguli pot varia în momentul în care autoritățile vamale, având în vedere condițiile în care datoria vamală a luat naștere, au certitudinea că valoarea taxelor care rezultă din datoria respectivă va fi plătită.

24

În această privință, trebuie constatat că, atunci când, precum în acțiunea principală, procedura de recuperare a valorii taxelor se referă la o datorie vamală care a luat naștere în urma constatării de către autoritățile naționale competente a unei fraude cu privire la legislația vamală aplicabilă, rezultatul unei astfel de proceduri este prin natura sa incert, astfel încât acestor autorități nu li se poate garanta plata sumei menționate.

25

În consecință, având în vedere marja de apreciere care le este conferită prin articolul 217 alineatul (2) din Codul vamal, trebuie considerat că statele membre pot prevedea că înscrierea în evidența contabilă a valorii taxelor care rezultă dintr-o datorie vamală se realizează prin înregistrarea valorii menționate în procesul-verbal întocmit de autoritățile vamale competente în vederea constatării unei încălcări a legislației vamale aplicabile, precum autoritățile menționate la articolul 267 din LGDA.

26

În aceste condiții, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 217 din codul vamal trebuie interpretat în sensul că statele membre pot prevedea că înscrierea în evidența contabilă a valorii taxelor care rezultă dintr-o datorie vamală se realizează prin înregistrarea valorii menționate în procesul-verbal întocmit de autoritățile vamale competente prin care se constată o încălcare a legislației vamale aplicabile.

27

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Articolul 217 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar trebuie interpretat în sensul că statele membre pot prevedea că înscrierea în evidența contabilă a valorii taxelor care rezultă dintr-o datorie vamală se realizează prin înregistrarea valorii menționate în procesul-verbal întocmit de autoritățile vamale competente prin care se constată o încălcare a legislației vamale aplicabile.