—

pentru citiworks AG, de C. Haellmigk, Rechtsanwalt;

—

pentru Sächsisches Staatsministerium für Wirtschaft und Arbeit als Landesregulierungsbehörde, de domnul R. Huber, în calitate de agent;

—

pentru Flughafen Leipzig/Halle GmbH, de R. Wagner și J. Kloos, Rechtsanwälte;

—

pentru guvernul german, de domnii M. Lumma și J. Möller, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul polonez, de doamna E. Ośniecka-Tamecka, în calitate de agent;

—

pentru guvernul Regatului Unit, de doamna V. Jackson, în calitate de agent, asistată de domnul A. Henshaw, barrister;

—

pentru Comisia Comunităților Europene, de domnul B. Schima, în calitate de agent,

1

Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 20 alineatul (1) din Directiva 2003/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de abrogare a Directivei 96/92/CE (JO L 176, p. 37, Ediție specială, 12/vol. 2, p. 61).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri având ca obiect o acțiune introdusă de citiworks AG (denumită în continuare „citiworks”) împotriva deciziei prin care Sächsisches Staatsministerium für Wirtschaft und Arbeit als Landesregulierungsbehörde (Ministerul pentru Economie și Muncă al landului Saxonia, în calitatea sa de autoritate de reglementare competentă la nivelul landului, denumit în continuare „autoritatea de reglementare”) a calificat rețeaua de aprovizionare energetică gestionată de Flughafen Leipzig/Halle GmbH (denumită în continuare „FLH”) drept „rețea de aprovizionare privată” în sensul articolului 110 alineatul 1 punctul 1 din Legea privind aprovizionarea cu energie electrică și cu gaz, cunoscută sub numele „lege cu privire la gestionarea rațională a energiei” [Gesetz über die Elektrizitäts- und Gasversorgung (Energiewirtschaftsgesetz)] din 7 iulie 2005 (BGB1. 2005 I, p. 1970, denumită în continuare „EnWG”),

3

Potrivit dispozițiilor articolului 1 din Directiva 2003/54:

„Prezenta directivă stabilește norme comune pentru producerea, transportul, distribuția și furnizarea energiei electrice. Prezenta directivă definește normele de organizare și de funcționare a sectorului energiei electrice, accesul la piață, criteriile și procedurile aplicabile cererilor de ofertă și acordarea autorizațiilor, precum și exploatarea rețelelor.”

4

Considerentele (4)-(7) și (26) ale Directivei 2003/54 au următorul conținut:

[…]

5

Articolul 2 din Directiva 2003/54, intitulat „Definiții”, prevede:

„În sensul prezentei directive:

[…]

[…]

[…]

[…]”

6

Articolul 3 alineatul (8) din Directiva 2003/54, intitulat „Obligații de serviciu public și protecția consumatorului”, prevede:

„Statele membre pot decide să nu aplice dispozițiile articolelor 6, 7, 20 și 22 în cazul în care aplicarea acestora ar obstrucționa realizarea, de drept sau de fapt, a obligațiilor impuse întreprinderilor de energie electrică în interesul economic general și în măsura în care dezvoltarea comerțului nu ar fi afectată atât de mult încât să contravină intereselor Comunității. Interesele Comunității includ, printre altele, concurența în ceea ce privește consumatorii eligibili, în conformitate cu prezenta directivă și cu articolul 86 din tratat.”

7

Articolul 20 din directiva menționată, intitulat „Accesul terților”, are următorul conținut:

„(1)   Statele membre asigură punerea în aplicare, pentru toți consumatorii eligibili, a unei rețele de acces al terțelor părți la rețelele de transport și de distribuție. Acest sistem, bazat pe tarife publicate, trebuie aplicat, în mod obiectiv și fără discriminare, între utilizatorii rețelei. Statele membre garantează că aceste tarife sau metodele de calcul al acestora sunt aprobate înainte de intrarea lor în vigoare în conformitate cu articolul 23 și că aceste tarife și metodele de calcul, atunci când sunt aprobate doar metodele de calcul, sunt publicate înainte de intrarea lor în vigoare.

(2)   Operatorul unei rețele de transport sau de distribuție poate refuza accesul în cazul în care se confruntă cu o lipsă de capacitate. Refuzul trebuie motivat și justificat în mod corespunzător, în special avându-se în vedere articolul 3. Statele membre garantează, dacă este cazul și dacă accesul este refuzat, că operatorul de rețele de transport sau de distribuție oferă informații pertinente privind măsurile necesare pentru consolidarea rețelei. Părții care solicită aceste informații i se poate impune plata unei redevențe rezonabile, care să reflecte costul furnizării acestor informații.”

8

Articolul 26 din aceeași directivă, intitulat „Derogări”, prevede:

„(1)   Statele membre care, după intrarea în vigoare a prezentei directive, pot demonstra că au probleme majore la exploatarea micilor rețele izolate pot solicita derogări de la dispozițiile relevante din capitolele IV, V, VI, VII, […] în ceea ce privește renovarea, modernizarea și extinderea capacităților existente, derogări care le pot fi acordate de către Comisie. Aceasta din urmă informează statele membre cu privire la aceste solicitări înainte de a lua o decizie, cu respectarea confidențialității. Această decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. […]

[…]”

9

EnWG a fost adoptată pentru transpunerea Directivei 2003/54.

10

Articolul 3 punctele 16 și 17 din această lege definește rețelele de aprovizionare energetică ca fiind „rețelele de aprovizionare cu energie electrică și cu gaz care traversează unul sau mai multe paliere de tensiune sau niveluri de presiune”, iar rețelele de aprovizionare energetică afectate aprovizionării generale ca fiind „rețelele de aprovizionare energetică afectate distribuției de energie către terți și care, având în vedere mărimea lor, nu sunt de la început amenajate exclusiv în vederea aprovizionării anumitor consumatori finali determinați sau determinabili încă din momentul constituirii rețelei, dar care pot să aprovizioneze, în principiu, oricare consumator final”.

11

Potrivit definiției de la articolul 3 punctul 18 din aceeași lege, întreprinderea care are calitatea de operator de rețele de aprovizionare energetică înseamnă orice persoană fizică sau juridică ce exploatează o rețea de aprovizionare energetică.

12

Partea 3 din EnWG cuprinde, printre altele, articolele 20 și 21. Articolul 20 menționat prevede la alineatul 1 prima teză că operatorii de rețele de aprovizionare energetică „trebuie să permită oricărei persoane accesul la rețea, pe baza unor criterii obiective și fără discriminare; aceștia trebuie de asemenea să publice, pe internet, condițiile de acces la rețea, inclusiv contractele tip și tarifele”.

13

Articolul 21 alineatul 1 din EnWG prevede:

„Condițiile și prețurile de acces la rețea trebuie să fie rezonabile, nediscriminatorii, transparente și nu mai puțin favorabile decât cele pe care operatorii de rețele de aprovizionare energetică le aplică, le facturează sau le impută în cazuri comparabile pentru prestațiile efectuate în interiorul întreprinderii lor sau furnizate unor întreprinderi conexe sau asociate”.

14

Articolul 110 alineatul 1 din EnWG stabilește condițiile pentru obținerea statutului de rețea de aprovizionare privată și consecințele juridice ale acestui statut, după cum urmează:

„Părțile 2 și 3, precum și articolele 4, 52 și 92 din prezenta lege nu se aplică în ceea ce privește exploatarea de rețele de aprovizionare energetică

sau

cu condiția ca rețeaua de aprovizionare energetică să nu fie destinată aprovizionării generale în sensul articolului 3 punctul 17 și ca operatorul de rețea de aprovizionare privată sau mandatarul acestuia să dispună de capacitățile tehnice, economice și în materie de personal pentru a garanta în mod durabil că rețeaua va fi exploatată în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.”

15

Citiworks este o societate de drept german a cărei activitate constă în aprovizionarea cu energie. De la începutul anului 2004, aceasta furnizează energie electrică antenei societății DFS Deutsche Flugsicherung GmbH, care se situează în perimetrul aeroportului din Leipzig/Halle. Această din urmă societate aparține 100 % statului federal și răspunde de controlul traficului aerian în Germania.

16

FLH este societatea care exploatează aeroportul din Leipzig/Halle. În această calitate, aceasta întreține o rețea de aprovizionare energetică prin care își acoperă propriile necesități de energie electrică, precum și pe acelea ale altor 93 de întreprinderi stabilite în perimetrul aeroportului (denumită în continuare „rețeaua în cauză în acțiunea principală”. În cursul anului 2004, această rețea a furnizat circa 22200 MWh, 85,4 % din această cantitate fiind consumată chiar de FLH.

17

FLH a solicitat ca rețeaua în cauză în acțiunea principală să fie recunoscută ca rețea de aprovizionare privată în sensul articolului 110 din EnWG. În cadrul instrumentării acestei cereri, la 20 ianuarie 2006, autoritatea de reglementare a invitat societatea citiworks să intervină în cadrul procedurii.

18

Printr-o decizie din 12 iulie 2006, autoritatea de reglementare a admis cererea formulată de FLH. Împotriva acestei decizii, citiworks a formulat o contestație la Oberlandesgericht Dresden.

19

În fața acestei instanțe, citiworks a susținut că articolul 110 din EnWG este incompatibil cu articolul 20 din Directiva 2003/54.

20

În aceste condiții, Oberlandesgericht Dresden a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 110 alineatul 1 punctul 1 din [EnWG] este compatibil cu articolul 20 alineatul (1) din Directiva 2003/54 […] în măsura în care, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile din respectivul articol 110 alineatul 1 punctul 1, dispozițiile generale referitoare la accesul la rețea (articolele 20-28a din EnWG) nu sunt aplicabile la ceea ce este denumit rețea de exploatare, chiar în cazul în care accesul liber la rețea nu poate genera nicio complicație excesivă?”

21

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în cadrul unei trimiteri preliminare, deși nu este de competența Curții să se pronunțe cu privire la compatibilitatea cu dreptul comunitar a unei dispoziții naționale, aceasta este totuși competentă să furnizeze toate elementele de interpretare a dreptului comunitar care sunt de natură să permită instanței naționale să aprecieze această compatibilitate în vederea soluționării cauzei deduse judecății sale (a se vedea în special Hotărârea din 21 septembrie 2000, Borawitz, C-124/99, Rec., p. I-7293, punctul 17, Hotărârea din 8 iunie 2006, WWF Italia și alții, C-60/05, Rec., p. I-5083, punctul 18, și Hotărârea din 24 ianuarie 2008, Roby Profumi, C-257/06, Rep., p. I-189, punctul 11).

22

Prin întrebarea adresată, instanța de trimitere solicită să se stabilească, în esență, dacă articolul 20 alineatul (1) din Directiva 2003/54 trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții precum articolul 110 alineatul 1 punctul 1 din EnWG, care dispensează anumiți operatori de rețele de aprovizionare energetică de obligația de a acorda terților accesul liber la aceste rețele, pentru motivul că sunt instalate într-o zonă de exploatare care constituie o unitate funcțională și că sunt destinate în special transportului de energie în interiorul întreprinderii și către întreprinderi conexe, fără a se demonstra că accesul liber al terților la rețelele în cauză ar genera complicații excesive.

23

Citiworks consideră că articolul 20 alineatul (1) din Directiva 2003/54 se opune articolului 110 alineatul 1 punctul 1 din EnWG. Într-adevăr, în opinia sa, unul dintre principalele obiective ale acestei directive este acela de a permite furnizorilor de energie accesul liber la rețelele de aprovizionare energetică pentru ca respectivii consumatori să își poată alege liber furnizorul.

24

Citiworks afirmă că dispoziția națională care derogă de la principiul liberului acces al terților la rețelele de aprovizionare energetică este contrară acestui obiectiv. În opinia sa, nicio dispoziție din Directiva 2003/54 nu autorizează statele membre să determine în mod liber situațiile în care pot deroga de la acest principiu.

25

Citiworks susține, în plus, că articolul 110 alineatul 1 punctul 1 din EnWG se aplică în mod automat în măsura în care sunt îndeplinite condițiile pe care le prevede.

26

FLH susține, cu titlu introductiv, că întrebarea adresată este inadmisibilă întrucât are un caracter ipotetic. Într-adevăr, în opinia sa, această întrebare ar evoca un conținut inexistent al articolului 110 alineatul 1 punctul 1 din EnWG, având în vedere că această dispoziție nu se referă la noțiunea „complicație excesivă”. Mai mult, această întrebare nu ar fi pertinentă în ceea ce privește soluția din litigiul care face obiectul acțiunii principale.

27

Cu privire la fond, FLH, autoritatea de reglementare, precum și guvernul german și cel al Regatului Unit apreciază că rețeaua în cauză în acțiunea principală nu este nici o rețea de transport, nici o rețea de distribuție și, că, prin urmare, nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2003/54. Potrivit acestora, o astfel de rețea este o rețea internă creată de întreprinderi pentru propria aprovizionare cu energie, care are un consum redus de energie și care nu afectează concurența. Articolul 110 alineatul 1 punctul 1 din EnWG nu ar fi decât expresia puterii discreționare de care ar fi dispus legiuitorul național la transpunerea Directivei 2003/54. În plus, furnizarea de energie electrică este accesorie activității principale a societății FLH, care constă în exploatarea unui aeroport.

28

Potrivit guvernului german, rețeaua în cauză în acțiunea principală este o „instalație consumatoare” care distribuie energie în cadrul unei instalații închise. Întreprinderea care o exploatează nu este supusă obligațiilor impuse operatorilor de rețele de distribuție prin Directiva 2003/54.

29

Guvernul polonez apreciază că articolul 110 alineatul 1 punctul 1 din EnWG este incompatibil cu Directiva 2003/54. În opinia sa, în cuprinsul acestei directive există un sistem de derogări aferente unor împrejurări speciale, sistem care exclude derogările cu caracter general.

30

Comisia consideră că articolul 20 alineatul (1) din Directiva 2003/54 se opune articolului 110 alineatul 1 punctul 1 din EnWG. Într-adevăr, rețeaua în cauză în acțiunea principală ar fi o rețea de distribuție în sensul acestei directive, iar liberul acces la rețeaua respectivă ar trebui, așadar, să fie asigurat. Comisia amintește că principiul liberului acces al terților la rețelele de aprovizionare energetică este esențial și că derogările de la acest principiu nu trebuie să fie admise decât în împrejurări clar definite. În acest sens, dimensiunea rețelei nu este luată în considerare decât pentru aspecte care privesc separarea juridică a operatorilor de rețele de distribuție, astfel cum rezultă de la articolul 15 alineatul (2) in fine din Directiva 2003/54.

31

Potrivit unei jurisprudențe constante, numai instanța națională, care este sesizată cu acțiunea principală și care trebuie să își asume responsabilitatea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată, are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții (a se vedea în special Hotărârea din 15 decembrie 1995, Bosman, C-415/93, Rec., p. I-4921, punctul 59, și Hotărârea din 15 iunie 2006, Acereda Herrera, C-466/04, Rec., p. I-5341, punctul 47).

32

Curtea poate să nu se pronunțe asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională numai atunci când este evident că interpretarea sau aprecierea validității unei norme comunitare, solicitată de instanța națională, nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul acțiunii principale ori atunci când problema este de o natură ipotetică (a se vedea Hotărârile citate anterior Bosman, punctul 61, și Acereda Herrera, punctul 48).

33

În litigiul în cauză în acțiunea principală, instanța națională este sesizată cu o contestație din partea unui furnizor de energie electrică. Acesta susține că articolul 20 alineatul (1) din Directiva 2003/54 se opune unei dispoziții de drept național care dispensează anumiți operatori de rețele de aprovizionare energetică de obligația de a permite accesul liber la rețeaua lor.

34

Potrivit instanței menționate, dispoziția de drept național în discuție prevede că respectiva derogare se aplică unor rețele de aprovizionare energetică fără a fi condiționată de existența unor complicații excesive, în timp ce această condiție există pentru rețelele de serviciu prevăzute la articolul 110 alineatul 1 punctul 2 din EnWG.

35

În consecință, instanța de trimitere dorește să se stabilească dacă articolul 20 alineatul (1) din Directiva 2003/54 se opune acestui regim derogatoriu care dispensează de obligația de a acorda terților accesul liber la anumite rețele de aprovizionare energetică, fără a fi luate în considerare capacitățile tehnice ale acestor rețele.

36

Din cele expuse anterior rezultă că întrebarea adresată este pertinentă, nu are un caracter ipotetic și, prin urmare, este admisibilă.

37

Pentru a răspunde la întrebarea adresată, trebuie ca articolul 20 din Directiva 2003/54 să fie interpretat ținând seama de obiectivele și de dispozițiile acesteia în scopul de a verifica dacă rețeaua în cauză în acțiunea principală intră sub incidența acestei directive și dacă articolul 20 se opune unei dispoziții precum articolul 110 alineatul 1 punctul 1 din EnWG, care dispensează de obligația de a acorda terților accesul liber la anumite rețele de aprovizionare energetică.

38

Trebuie amintit că Directiva 2003/54 a abrogat și a înlocuit Directiva 96/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 decembrie 1996 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică (JO 1997, L 27, p. 20). Din considerentele (1) și (2) ale Directivei 2003/54 rezultă că aceasta a fost adoptată din cauza lacunelor rămase în calea realizării unei piețe interne de energie electrică după punerea în aplicare a Directivei 96/92. Obiectivul Directivei 2003/54 este, așadar, acela de îmbunătățire a funcționării acestei piețe.

39

Potrivit considerentului (5) al Directivei 2003/54, unul dintre principalele obstacole în calea realizării unei piețe interne operaționale și concurențiale se referă la problemele de acces la rețea, la problemele de tarifare și la gradele diferite de deschidere a piețelor între statele membre.

40

Considerentele (6) și (7) ale directivei menționate prevăd că accesul la rețea nediscriminatoriu, transparent și bazat pe prețuri stabilite în mod echitabil este necesar pentru buna funcționare a concurenței și este de o importanță capitală pentru realizarea pieței interne a energiei electrice.

41

Directiva 96/92 prevedea, la articolele 16-20, un sistem de acces negociat la rețelele de transport și de distribuție a energiei electrice. Legiuitorul comunitar a decis să pună capăt acestui sistem pentru a aduce mai multă deschidere pe piața internă a energiei electrice, astfel cum reiese din propunerea de directivă prezentată de Comisie la 13 martie 2001 [COM (2001) 125 final, JO C 240 E, p. 60].

42

În această privință, trebuie amintit că, în cadrul interpretării articolului 7 alineatul (5) și a articolului 16 din Directiva 96/92, Curtea a subliniat caracterul general al principiului nediscriminării între utilizatorii rețelelor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2005, VEMW și alții, C-17/03, Rec., p. I-4983, punctele 42-46).

43

În considerentul (4) al Directivei 2003/54 se amintește că o piață deschisă în totalitate trebuie să permită consumatorului să își aleagă liber furnizorul, iar acestui furnizor să își livreze liber produsele clienților. Astfel cum a subliniat în mod întemeiat avocatul general la punctul 72 din concluzii, aceste două drepturi sunt în mod necesar conexe. Într-adevăr, pentru ca respectivii consumatori să își poată alege liber furnizorii, aceștia trebuie să poată avea acces la diferitele rețele de transport și de distribuție care livrează energia electrică până la consumatori.

44

Din aceste considerații rezultă că liberul acces al terților la rețelele de transport și de distribuție constituie una dintre măsurile esențiale pe care statele membre sunt obligate să le pună în aplicare pentru a asigura realizarea pieței interne de energie electrică.

45

Principiul liberului acces se aplică, potrivit articolului 20 alineatul (1) din Directiva 2003/54, rețelelor de transport și rețelelor de distribuție a energiei electrice. Articolul 2 punctele 3 și 5 din aceeași directivă precizează definițiile noțiunilor „transport” și „distribuție”. Transportul este definit ca fiind transportul de energie electrică în rețeaua de foarte înaltă sau înaltă tensiune, interconectată în scopul furnizării către consumatorii finali sau distribuitori. Distribuția reprezintă transportul de energie electrică în rețele de distribuție de înaltă, medie și joasă tensiune în vederea livrării sale către consumatori. Transportul și distribuția nu includ furnizarea. Noțiunea „furnizare” este definită la articolul 2 punctul 19 din Directiva 2003/54 ca fiind vânzarea de energie electrică către consumatori

46

Din aceste definiții rezultă, pe de o parte, că o rețea de transport este o rețea interconectată care servește la livrarea de energie electrică de foarte înaltă și înaltă tensiune, care este destinată vânzării către consumatori finali sau către distribuitori și, pe de altă parte, că o rețea de distribuție este o rețea care servește la livrarea de energie electrică de înaltă, medie și joasă tensiune, către consumatori angro sau consumatori finali.

47

Potrivit anumitor observații prezentate Curții, rețeaua în cauză în acțiunea principală nu ar fi nici o rețea de transport, nici o rețea de distribuție și nu ar intra, așadar, în domeniul de aplicare al Directivei 2003/54. Într-adevăr, pe de o parte, aceasta ar constitui o rețea internă privată și nu ar afecta concurența datorită consumului redus, iar, pe de altă parte, exploatarea acestei rețele nu ar fi decât o activitate accesorie activității principale de exploatare a aeroportului.

48

În ceea ce privește, în primul rând, natura rețelelor de transport și de distribuție în sensul Directivei 2003/54 și cantitatea de energie electrică transportată în rețelele menționate, trebuie precizat că numai tensiunea acestei energii electrice constituie criteriul de distincție între transport și distribuție.

49

Într-adevăr, în sensul articolului 2 punctele 3 și 5 din această directivă, o rețea de transport privește energia electrică de foarte înaltă și înaltă tensiune, iar o rețea de distribuție asigură transportul energiei electrice de înaltă, medie și joasă tensiune. Directiva 2003/54 se referă la consumul de energie electrică numai pentru a defini noțiunile „mică rețea izolată” și „microrețea izolată” care justifică acordarea de derogări de la anumite obligații prevăzute de această directivă. Legiuitorul comunitar nu a înțeles, așadar, să excludă anumite rețele de transport sau de distribuție din domeniul de aplicare al Directivei 2003/54 pe criteriul dimensiunii sau al consumului de energie electrică.

50

Trebuie remarcat că articolul 110 alineatul 1 punctul 1 din EnWG nu definește rețelele care intră în domeniul său de aplicare în funcție de consumul acestora de energie electrică. Într-adevăr, această dispoziție are în vedere rețele „instalate într-o zonă de exploatare care constituie, din punct de vedere spațial, o unitate funcțională și care sunt în special destinate transportului de energie în interiorul întreprinderii sau către întreprinderi conexe”.

51

În ceea ce privește, în al doilea rând, gestionarea și finalitatea rețelelor de transport și de distribuție, Directiva 2003/54 precizează, pentru cele două tipuri de rețele, că energia electrică este transportată în scopul furnizării, fără să includă și furnizarea, și că operatorul răspunde de exploatarea, de întreținerea și de dezvoltarea rețelei într-o anumită zonă în vederea asigurării capacității pe termen lung a rețelei.

52

Pe de altă parte, articolul 13 din Directiva 2003/54 impune ca întreprinderile care dețin rețele de distribuție sau care sunt răspunzătoare de acestea să desemneze operatori pentru aceste rețele. Nu rezultă nici din această dispoziție, nici din oricare altă dispoziție din directiva în cauză că numai întreprinderile care exercită, ca activitate principală, activitatea de operator de rețea de distribuție sunt obligate să acorde accesul liber la rețele.

53

Trebuie remarcat, cu privire la acest aspect, că articolul 110 alineatul 1 punctul 1 din EnWG nu cuprinde nicio precizare cu privire la caracterul principal sau accesoriu, pentru operator, al activității de gestionare a rețelei de aprovizionare energetică în vederea definirii rețelelor care intră sub incidența sa.

54

Din decizia de trimitere și din observațiile prezentate Curții reiese că rețeaua în cauză în acțiunea principală aprovizionează cu energie electrică societatea FLH însăși, precum și 93 de alte întreprinderi, toate fiind situate în perimetrul aeroportului din Leipzig/Halle. Consumul acestei rețele a fost de 22200 MWh în anul 2004, dintre care 3800 MWh au fost consumați de alte întreprinderi decât FLH. Potrivit deciziei de trimitere, era prevăzut ca partea pe care o reprezintă consumul acestor întreprinderi să ajungă la 8000 MWh în anul 2007. Rezultă că FLH nu exploatează o rețea de transport, întrucât energia electrică transportată nu este de foarte înaltă sau înaltă tensiune, ci exploatează o rețea care transportă energie electrică în scopul furnizării către consumatori și care reprezintă o rețea de distribuție a energiei electrice în sensul articolului 2 punctul 5 din Directiva 2003/54.

55

Articolul 20 alineatul (1) din această directivă încredințează statelor membre sarcina de a lua măsurile necesare pentru punerea în aplicare a unui sistem de acces al terților la rețelele de transport sau de distribuție. Rezultă că, în conformitate cu articolul 249 CE, statele membre sunt competente în ceea ce privește forma și mijloacele necesare asigurării acestei puneri în aplicare. Ținând seama de importanța principiului liberului acces la rețelele de transport sau de distribuție, această marjă de manevră nu autorizează însă neaplicarea principiului menționat, cu excepția cazurilor în care Directiva 2003/54 prevede excepții sau derogări.

56

Așadar, numai în ipoteza în care o dispoziție precum articolul 110 alineatul 1 punctul 1 din EnWG ar intra în domeniul de aplicare al acestor excepții sau derogări, aceasta ar fi compatibilă cu Directiva 2003/54.

57

În primul rând, articolul 20 alineatul (2) din Directiva 2003/54 prevede că un operator al unei rețele de distribuție poate refuza accesul la rețeaua sa în cazul în care se confruntă cu o lipsă de capacitate, cu condiția motivării acestui refuz. Această posibilitate de a refuza accesul la rețea se apreciază totuși de la caz la caz și nu permite statelor membre să prevadă aceste derogări în mod general, în lipsa unei aprecieri concrete, pentru fiecare operator, a incapacității tehnice a rețelei de a răspunde favorabil unei cereri de acces care provine de la un terț.

58

În al doilea rând, articolul 3 alineatul (8) din Directiva 2003/54 permite statelor membre să nu aplice dispozițiile articolului 20 din directivă în cazul în care aplicarea acestora ar obstrucționa realizarea obligațiilor impuse întreprinderilor de energie electrică în interesul economic general și în măsura în care dezvoltarea comerțului nu ar fi afectată atât de mult încât să contravină intereselor Comunității.

59

Trebuie precizat că articolul 3 alineatele (2) și (3) din Directiva 2003/54 prevede, într-adevăr, obligațiile privind serviciile publice pe care statele membre le pot impune întreprinderilor din sectorul energiei electrice în interesul economic general. Din considerentul (26) al acestei directive reiese că cerințele privind serviciile publice sunt interpretate la nivel național.

60

Din cuprinsul articolului 3 alineatul (8) din Directiva 2003/54 rezultă că statele membre pot decide să restrângă dreptul de acces al terților la rețelele de transport și de distribuție pentru garantarea unui serviciu public de energie electrică. Pentru aceasta, statele membre trebuie totuși să verifice în ce măsură accesul nelimitat la rețele poate obstrucționa realizarea, de către operatorii de rețele, a obligațiilor privind serviciile publice și, pe de altă parte, să cerceteze dacă acest scop nu poate fi atins prin alte mijloace, care nu ar aduce atingere dreptului de acces la rețele, care constituie unul dintre drepturile consacrate prin Directiva 2003/54.

61

Trebuie remarcat că derogarea de la principiul liberului acces la rețelele de aprovizionare energetică, prevăzută la articolul 110 alineatul 1 punctul 1 din EnWG, nu este justificată de riscul, ca urmare a acestui acces liber, de a fi obstrucționată realizarea, de către operatorii de rețele care intră sub incidența acestei prevederi, a obligațiilor privind serviciul public. Într-adevăr, această derogare nu este justificată decât de configurația geografică sau juridică a zonei în care sunt exploatate rețelele respective. Pe de altă parte, guvernul german nici nu a afirmat că Republica Federală Germania a adoptat articolul 110 alineatul 1 punctul 1 din EnWG în scopul punerii în aplicare a articolului 3 alineatul (8) din Directiva 2003/54.

62

În al treilea rând, articolul 26 alineatul (1) din directiva în cauză prevede că statele membre care pot demonstra că au probleme majore la exploatarea de mici rețele izolate pot solicita derogări de la anumite dispoziții din Directiva 2003/54, în special de la articolul 20 din aceasta.

63

Cu toate acestea, astfel de derogări necesită acordul Comisiei, sub forma unei decizii care se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Astfel de derogări au fost acordate Republicii Cipru prin decizia din 25 septembrie 2006 (JO L 270, p. 72) și Republicii Malta prin Decizia din 28 noiembrie 2006 (JO L 332, p. 32). Se impune să se constate că Republica Federală Germania nu a solicitat și nici nu a obținut de la Comisie vreo derogare în conformitate cu articolul 26 alineatul (1) din Directiva 2003/54.

64

În consecință, o dispoziție precum articolul 110 alineatul 1 punctul 1 din EnWG nu intră sub incidența niciuneia dintre excepțiile sau derogările de la principiul accesului liber la rețelele de transport sau de distribuție a energiei electrice prevăzute de Directiva 2003/54.

65

Din ansamblul acestor considerații rezultă că articolul 20 alineatul (1) din Directiva 2003/54 trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții precum articolul 110 alineatul 1 punctul 1 din EnWG care dispensează anumiți operatori de rețele de aprovizionare energetică de obligația de a acorda terților accesul liber la aceste rețele, pentru motivul că acestea sunt instalate într-o zonă de exploatare care constituie o unitate funcțională și că sunt destinate în special transportului de energie în interiorul întreprinderii și către întreprinderi conexe.

66

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Articolul 20 alineatul (1) din Directiva 2003/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de abrogare a Directivei 96/92/CE trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții precum articolul 110 alineatul 1 punctul 1 din Legea privind aprovizionarea cu energie electrică și cu gaz, cunoscută sub numele „lege cu privire la gestionarea rațională a energiei” [Gesetz über die Elektrizitäts- und Gasversorgung (Energiewirtschafstsgesetz)] din 7 iulie 2005, care dispensează anumiți operatori de rețele de aprovizionare energetică de obligația de a acorda terților accesul liber la aceste rețele, pentru motivul că acestea sunt instalate într-o zonă de exploatare care constituie o unitate funcțională și că sunt destinate în special transportului de energie în interiorul întreprinderii și către întreprinderi conexe.